Monitorul Oficial 223/1992

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare


Monitorul Oficial al României

Anul IV' Nr. issue::223 - Partea I - Marți, 8 septembrie year::1992


Hotărâri ale Senatul

Parlamentul României

Senatul

Hotărâre pentru alegerea vicepreședinților Senatului

În temeiul art. 61 alin. (2) din Constituția României,

Senatul hotărăște:

Articol unic. - Se aleg în funcția de vicepreședinți ai Senatului următorii senatori:

Oliviu Gherman - Grupul parlamentar al Frontului Democrat al Salvării Naționale

Vasile Moiș - Grupul parlamentar al Frontului Democrat al Salvării Naționale

Radu Câmpeanu - Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal

Gabor Kozsokar - Grupul parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România.

Președintele Senatului, academician Alexandru Bîrlădeanu | București, 1 septembrie 1992 | Nr. 26.


Parlamentul României

Senatul

Hotărâre pentru alegerea secretarilor Senatului

În temeiul art. 61 alin. (2) din Constituția României,

Senatul hotărăște:

Articol unic. - Se aleg în funcția de secretari ai Senatului următorii senatori:

Ionel Aichimoaie - Grupul parlamentar al Frontului Salvării Naționale

Dan Iosif -Grupul parlamentar al Frontului Democrat al Salvării Naționale

Petru Jurcan - Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal

Attila Verestoy - Grupul parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România.


Președintele Senatului, academician Alexandru Bîrlădeanu | București, 1 septembrie 1992 | Nr. 27.


Parlamentul României

Senatul

Hotărâre pentru alegerea chestorilor Senatului

În temeiul art. 61 alin. (2) din Constituția României,

Senatul hotărăște:

Articol unic. - Se aleg în funcția de chestori ai Senatului următorii senatori:

Doru Ioan I. Tărăcilă - Grupul parlamentar al Frontului Democrat al Salvării Naționale

Constantin Sava - Grupul parlamentar al Frontului Democrat al Salvării Naționale.

Președintele Senatului, academician Alexandru Bîrlădeanu | București, 1 septembrie 1992 | Nr. 28.


Parlamentul României

Senatul

Hotărâre privind demisia unor senatori

În temeiul art. 67 alin. (2) și art. 63 alin. (2) din Constituția României, al art. 145 din Regulamentul Senatului și al art. 28 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 48/1992,

Senatul hotărăște:

Articol unic - Senatul ia act de cererile de demisie prezentate de domnii senatori Raveica Titus, Circumscripția electorală nr. 24 Iași, în prezent Președintele Consiliului Național al Audiovizualului și Pacu Alexandru, Circumscripția electorală nr. 41 București, în prezent membru al Consiliului Național al Audiovizualului și declară vacante locurile de senatori deținute de aceștia.

Președintele Senatului, academician Alexandru Bîrlădeanu | București, 1 septembrie 1992 | Nr. 29.


Hotărâri ale Camerei Deputaților

Parlamentul României

Camera Deputaților

Hotărâre privind validarea unor mandate de deputați

În temeiul art. 153 alin. ultim și art. 159 alin. final din Regulamentul Camerei Deputaților și având în vedere Raportul Comisiei de validare,

Camera Deputaților hotărăște:

Articol unic. - Se validează mandatele deputaților Lalu Liviu în Circumscripția electorală nr. 33 Sibiu și Gutzulescu Ion în Circumscripția electorală nr. 41 București.

Președintele Camerei Deputaților, Marțian Dan | București, 3 septembrie 1992 | Nr. 47.

Acte ale consiliului Național al Audiovizualului

Decizie privind completarea anexelor nr. 1 și 2 ale Deciziei nr. 2 a Consiliului Național al Audiovizualului din 4 august 1992

Având în vedere prevederile art. 32 alin. 4 din Legea audiovizualului nr. 48/1992, în temeiul art. 29 al aceleiași legi,

Consiliul Național al Audiovizualului decide:

Art. 1. - Se completează anexa nr. 1 a Deciziei nr. 2 din 4 august 1992 cu următoarele frecvențte pentru stații de televiziune:

Nr. crt. Amplasamentul Canalul de emisie Offset P.A.R. (kW) Hef. (m) Polarizare
1. Tulcea 47 2 P 0,100 35 H
2. Râmnicu Vâlcea 21 0 0,200 35 H

Art. 2. - Se completează anexa nr. 2 a Deciziei nr. 2 din 4 august 1992 cu următoarea frecvență pentru stații de radiodifuziune:

Nr. crt. Amplasamentul Frecvente (MHz) P.A.R. (kW) Hef. (m) Polarizare
1. Galați 99,00 0,050 35 V

Președintele Consiliului Național al Audiovizualului, prof. univ. dr. Titus Raveica

București, 2 septembrie 1992. Nr. 8.