Monitorul Oficial 32/1991: Diferență între versiuni

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare
(Pagină nouă: __FORCETOC__ *1991 0032 = Monitorul Oficial al României = Anul III, Nr. issue::32 - Sâmbătă, 9 februarie year::1991 == Legi== === Lege pr...)
 
Fără descriere a modificării
Linia 96: Linia 96:


{{SemnLege|dataSenat=4 februarie 1991|presSenat=academician Alexandru Bîrlădeanu|dataAd=4 februarie 1991|presAd=Marțian Dan|numeLege=Legea privind contractul colectiv de muncă|presRom=Ion Iliescu|dataPres=8 februarie 1991|nrLege=13}}
{{SemnLege|dataSenat=4 februarie 1991|presSenat=academician Alexandru Bîrlădeanu|dataAd=4 februarie 1991|presAd=Marțian Dan|numeLege=Legea privind contractul colectiv de muncă|presRom=Ion Iliescu|dataPres=8 februarie 1991|nrLege=13}}
=== Legea salarizării  ===
'''Parlamentul României''' adoptă prezenta lege.
'''Capitolul I'''
'''Dispoziții generale'''
Art. 1. - (1) Pentru munca prestată în condițiile prevăzute în contractul individual de muncă, fiecare persoană are dreptul la un salariu în bani, convenit la încheierea contractului.
(2) Salariul cuprinde salariul de bază, adaosurile și sporurile la acesta.
(3) Salariul de bază se stabilește pentru fiecare salariat în raport cu calificarea, importanța, complexitatea lucrărilor ce revin postului în care este încadrat, cu pregătirea și competența profesională.
(4) Adaosurile și sporurile la salariul de bază se acordă în raport cu rezultatele obținute, condițiile concrete în care se desfășoară activitatea și, după caz, vechimea în muncă.
(5) Adaosurile și sporurile la salariul de bază se iau în calcul la stabilirea drepturilor care se determină în raport de salariu, în măsura în care se prevede prin lege.
(6) Salariul de bază, adaosurile și sporurile sunt confidențiale.
Art. 2. - La stabilirea salariului nu pot fi făcute discriminări pe criterii politice, etnice, confesionale, de vârstă, sex sau de stare materială.
Art. 3. - Prevederile prezentei legi se aplică:
:a) persoanelor angajate cu domiciliul în România sau care au autorizație de a lucra în România, dacă își desfășoară activitatea în țară;
:b) cetățenilor români angajați ai unităților constituite pe teritoriul României, care își desfășoară activitatea peste hotare.
'''Capitolul II'''
'''Modul de stabilire a salariilor și rolul statului în protecția socială a salariaților'''
Art. 4. - (1) Sistemul de salarizare pe baza căruia se fixează salariile individuale se stabilește potrivit prevederilor prezentei legi, în raport cu forma de organizare a unității, modul de finanțare și caracterul activității.
(2) Salariile se stabilesc prin negocieri colective sau, după caz, individuale, între persoanele juridice sau fizice care angajează și salariați sau reprezentanți ai acestora, în funcție de posibilitățile financiare ale persoanei care angajează.
(3) Fac excepție:
:a) salariile personalului unităților bugetare, care se stabilesc de către Guvern, cu consultarea sindicatelor, precum și salariile personalului organelor puterii legislative, executive și judecătorești, care se stabilesc prin lege;
:b) salariile personalului regiilor autonome cu specific deosebit, nominalizate de Guvern, care se stabilesc în același mod ca la unitățile bugetare;
:c) salariile conducătorilor de societăți comerciale și regii autonome, care se stabilesc de către organele împuternicite să numească aceste persoane.
(4) Modificarea salariilor determinate prin negociere nu poate fi cerută de părțile din contractul de muncă mai înainte de împlinirea unui an de la data stabilirii lor.
Art. 5. - (1) Salariul de bază minim pe țară se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatului.
(2) Salariile de bază determinate prin negociere, precum și cele stabilite prin hotărâri ale Guvernului sau prin legi, nu pot fi mai mici decât salariul de bază minim pe țară aprobat pentru programul normal de muncă.
Art. 6. - În condițiile creșterii prețurilor și tarifelor, sistemul de compensare - indexare a salariilor de bază se stabilește cu consultarea sindicatelor și a patronatului, prin hotărâre a Guvernului.
'''Capitolul III'''
'''Dispoziții tranzitorii și finale'''
Art. 7. - (1) Plata salariului se face periodic, la intervale de cel mult o lună.
(2) Drepturile bănești cuvenite angajatului se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale unității.
(3) Salariul nu poate fi urmărit sau reținut decât în cazurile și condițiile prevăzute de lege.
(4) În cazul decesului salariatului, drepturile bănești care i se cuvin până la data la care s-a produs decesul se plătesc soțului supraviețuitor, copiilor sau părinților lui, iar în lipsa acestora se plătesc celorlalți moștenitori în condițiile dreptului comun.
Art. 8. - Pentru frânarea procesului inflaționist și a șomajului, Guvernul, cu consultarea sindicatelor, poate lua, pentru o perioadă de cel mult un an, măsuri de moderare a creșterii salariilor prin introducerea unor impozite suplimentare suportate de către cel care angajează.
Art. 9. - La propunerea Guvernului, prin lege, se pot aproba prelungirea duratei de timp prevăzute la art. 8, precum și înghețarea salariilor pe perioade limitate.
Art. 10. - În cazul în care, cu ocazia negocierii salariilor pentru anul 1991, apar divergențe care nu pot fi soluționate în termen de 30 de zile calendaristice, se va aplica sistemul de arbitraj reglementat prin Legea privind soluționarea conflictelor colective de muncă.
Art. 11. - Prezenta lege intră în vigoare în termen de 30 de zile de la publicarea sa în Monitorul Oficial.
Art. 12. - Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă actele normative prevăzute în anexă, precum și orice alte dispoziții contrare.
{{SemnLege|dataSenat=5 februarie 1991|presSenat=academician Alexandru Bîrlădeanu|dataAd=7 februarie 1991|presAd=Marțian Dan|numeLege=Legea salarizării|presRom=Ion Iliescu|dataPres=8 februarie 1991|nrLege=14}}

Versiunea de la data 30 aprilie 2011 12:56


Monitorul Oficial al României

Anul III, Nr. issue::32 - Sâmbătă, 9 februarie year::1991

Legi

Lege privind contractul colectiv de muncă

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Capitolul I

Dispoziții generale

Art. 1. - Contractul colectiv de muncă este convenția dintre patroni și salariați, prin care se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, clauze privind condițiile de muncă, salarizarea și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.

Art. 2. - Părțile din contractul colectiv de muncă sunt egale și libere în negocierea clauzelor acestuia.

Art. 3. - Procesul-verbal de conciliere, precum și, după caz, hotărârea prin care s-a soluționat un conflict colectiv de muncă fac parte integrantă din contractul colectiv de muncă.

Art. 4. - Prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații din unitate, indiferent de data angajării lor sau dacă s-au afiliat sau nu la o organizație sindicală din unitate.

Art. 5. - Contractul individual de muncă nu poate să prevadă clauze contrare contractului colectiv de muncă.

Capitolul II

Încheierea contractului colectiv de muncă

Art. 6. - Contractele colective de muncă se pot încheia la nivelul unităților, grupurilor de unități, ramurilor de activitate, precum și la nivel național, în condițiile prevăzute în prezenta lege.

Art. 7. - (l) La nivelul unității, contractul colectiv de muncă se încheie între patron și salariați.

(2) La încheierea contractelor colective de muncă salariații sunt reprezentați de către sindicale în unitățile în care nu sunt organizate sindicate sau în care, deși sunt organizate, nu toți salariații sunt membri de sindicat sau al aceluiași sindicat, reprezentanții salariaților sunt aleși de aceștia prin vot secret, pe liste.

Art. 8. - (1) La nivelul grupurilor de unități, al ramurilor sau la nivel naţional, contractele colective de muncă se încheie de către reprezentanții patronilor și ai salariaților.

(2) La încheierea contractelor prevăzute la alin. 1, salariații sunt reprezentați de către organizațiile sindicale de tip federație; în cazurile în care contractele se încheie la nivel de grupuri de unități sau ramuri, ori de către organizațiile sindicale de tip confederație, în cazurile în care contractele colective de muncă se încheie la nivel național.

(3) Reprezentanții patronilor vor fi numiți de către Camera de comerț și industrie.

Art. 9. - (1) Contractul colectiv de muncă se încheie pe o perioadă determinată, care nu poate fi mai mică de un an, sau pe durata unei lucrări determinate.

(2) La expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul colectiv de muncă, părțile pot hotărî prelungirea aplicării acestuia, în condițiile în care a fost încheiat sau în alte condiții ce vor fi convenite.

Art. 10. - (1) Contractul colectiv de muncă cuprinde clauze prin care se stabilesc drepturile și obligațiile reciproce ale părților în promovarea unor relații de muncă echitabile, de natură să asigure protecția socială a salariaților, diminuarea sau eliminarea conflictelor colective de muncă ori declanșarea grevelor.

(2) În contractul colectiv de munca se pot include și prevederi referitoare la protecția celor aleși sau delegați în organele de conducere ale sindicatelor.

Art. 11. - În contractul colectiv de muncă, sub sancțiunea nulității absolute, nu pot fi incluse clauze care să conducă la acordarea unor drepturi salariaților sub nivelul minim prevăzut de legislația muncii în vigoare sau care să fie contrare ordinii de drept.

Art. 12. - (1) Contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă, se semnează de către participanții la negocieri, se înregistrează și se depune în termen de 5 zile la direcția de muncă și protecție socială județeană sau a municipiului București.

(2) Contractele colective de muncă încheiate la nivelul grupurilor de unități, al ramurilor sau la nivel național se înregistrează, se depun și se păstrează la Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

(3) Contractul colectiv de muncă devine aplicabil de la data înregistrării lui.

Capitolul III

Executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractului colectiv de muncă

Art. 13. - (1) Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.

(2) Neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea celor care se fac vinovați de aceasta.

Art. 14. - (1) Clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin în acest sens.

(2) Modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică în scris, în termen de 5 zile, organului la care acesta se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării comunicării.

Art. 15. - Executarea contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia se suspendă pe durata grevei, dacă nu este posibilă continuarea activității de către salariații neparticipanţi la grevă.

Art. 16. - (1) Contractul colectiv de muncă poate înceta sau aplicarea sa poate fi suspendată dacă părțile hotărăsc acest lucru.

(2) Contractul colectiv de munca încetează:

a) la împlinirea termenului sau la terminarea lucrării pentru care a fost încheiat, dacă părțile nu convin prelungirea aplicării acestuia;
b) la data dizolvării sau constatării falimentului unității.

(3) Încetarea contractului colectiv de muncă va fi notificată în termen de 5 zile organului la care acesta a fost înregistrat și se păstrează.

Capitolul IV

Dispoziții finale

Art. 17. - Litigiile în legătură cu executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului colectiv de muncă sunt litigii de muncă ce se soluționează de către judecătorie.

Art. 18. - Cererile referitoare la contractele colective de muncă, formulate în față instituțiilor, organizațiilor sau instanțelor judecătorești, sunt scutite de taxă de timbru.

Art 19. - În sensul prezentei legi, prin patroni se înțeleg regiile autonome, societățile comerciale și celelalte persoane juridice sau persoanele fizice care folosesc forță de muncă salariată.

Art. 20. - (1) Contracte colective de muncă pot fi încheiate și în instituții bugetare sau în departamentele care coordonează astfel de instituții, dacă prin lege se prevede că unele drepturi ale salariaților din aceste unități se stabilesc prin negocieri colective.

(2) În astfel de situații, organele de conducere ale instituțiilor bugetare sau, după caz, ale departamentelor reprezintă pe patroni la încheierea contractelor colective de muncă.

Art. 21. - Prevederile art. 76-80 din Codul muncii, precum și orice alte dispoziții contrare, se abrogă.

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 4 februarie 1991.

Președintele Senatului, academician Alexandru Bîrlădeanu

Această lege a fost adoptată de Adunarea Deputaților în ședința din 4 februarie 1991.

Președintele Adunării Deputaților, Marțian Dan

În temeiul art. 82 lit. m) din Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea parlamentului și a Președintelui României,
promulgăm Legea privind contractul colectiv de muncă și dispunem publicarea sa în Monitorul Oficial al României.

Președintele României, Ion Iliescu | București, 8 februarie 1991 | Nr. 13.

Legea salarizării

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Capitolul I

Dispoziții generale

Art. 1. - (1) Pentru munca prestată în condițiile prevăzute în contractul individual de muncă, fiecare persoană are dreptul la un salariu în bani, convenit la încheierea contractului.

(2) Salariul cuprinde salariul de bază, adaosurile și sporurile la acesta.

(3) Salariul de bază se stabilește pentru fiecare salariat în raport cu calificarea, importanța, complexitatea lucrărilor ce revin postului în care este încadrat, cu pregătirea și competența profesională.

(4) Adaosurile și sporurile la salariul de bază se acordă în raport cu rezultatele obținute, condițiile concrete în care se desfășoară activitatea și, după caz, vechimea în muncă.

(5) Adaosurile și sporurile la salariul de bază se iau în calcul la stabilirea drepturilor care se determină în raport de salariu, în măsura în care se prevede prin lege.

(6) Salariul de bază, adaosurile și sporurile sunt confidențiale.

Art. 2. - La stabilirea salariului nu pot fi făcute discriminări pe criterii politice, etnice, confesionale, de vârstă, sex sau de stare materială.

Art. 3. - Prevederile prezentei legi se aplică:

a) persoanelor angajate cu domiciliul în România sau care au autorizație de a lucra în România, dacă își desfășoară activitatea în țară;
b) cetățenilor români angajați ai unităților constituite pe teritoriul României, care își desfășoară activitatea peste hotare.

Capitolul II

Modul de stabilire a salariilor și rolul statului în protecția socială a salariaților

Art. 4. - (1) Sistemul de salarizare pe baza căruia se fixează salariile individuale se stabilește potrivit prevederilor prezentei legi, în raport cu forma de organizare a unității, modul de finanțare și caracterul activității.

(2) Salariile se stabilesc prin negocieri colective sau, după caz, individuale, între persoanele juridice sau fizice care angajează și salariați sau reprezentanți ai acestora, în funcție de posibilitățile financiare ale persoanei care angajează.

(3) Fac excepție:

a) salariile personalului unităților bugetare, care se stabilesc de către Guvern, cu consultarea sindicatelor, precum și salariile personalului organelor puterii legislative, executive și judecătorești, care se stabilesc prin lege;
b) salariile personalului regiilor autonome cu specific deosebit, nominalizate de Guvern, care se stabilesc în același mod ca la unitățile bugetare;
c) salariile conducătorilor de societăți comerciale și regii autonome, care se stabilesc de către organele împuternicite să numească aceste persoane.

(4) Modificarea salariilor determinate prin negociere nu poate fi cerută de părțile din contractul de muncă mai înainte de împlinirea unui an de la data stabilirii lor.

Art. 5. - (1) Salariul de bază minim pe țară se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatului.

(2) Salariile de bază determinate prin negociere, precum și cele stabilite prin hotărâri ale Guvernului sau prin legi, nu pot fi mai mici decât salariul de bază minim pe țară aprobat pentru programul normal de muncă.

Art. 6. - În condițiile creșterii prețurilor și tarifelor, sistemul de compensare - indexare a salariilor de bază se stabilește cu consultarea sindicatelor și a patronatului, prin hotărâre a Guvernului.

Capitolul III

Dispoziții tranzitorii și finale

Art. 7. - (1) Plata salariului se face periodic, la intervale de cel mult o lună.

(2) Drepturile bănești cuvenite angajatului se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale unității.

(3) Salariul nu poate fi urmărit sau reținut decât în cazurile și condițiile prevăzute de lege.

(4) În cazul decesului salariatului, drepturile bănești care i se cuvin până la data la care s-a produs decesul se plătesc soțului supraviețuitor, copiilor sau părinților lui, iar în lipsa acestora se plătesc celorlalți moștenitori în condițiile dreptului comun.

Art. 8. - Pentru frânarea procesului inflaționist și a șomajului, Guvernul, cu consultarea sindicatelor, poate lua, pentru o perioadă de cel mult un an, măsuri de moderare a creșterii salariilor prin introducerea unor impozite suplimentare suportate de către cel care angajează.

Art. 9. - La propunerea Guvernului, prin lege, se pot aproba prelungirea duratei de timp prevăzute la art. 8, precum și înghețarea salariilor pe perioade limitate.

Art. 10. - În cazul în care, cu ocazia negocierii salariilor pentru anul 1991, apar divergențe care nu pot fi soluționate în termen de 30 de zile calendaristice, se va aplica sistemul de arbitraj reglementat prin Legea privind soluționarea conflictelor colective de muncă.

Art. 11. - Prezenta lege intră în vigoare în termen de 30 de zile de la publicarea sa în Monitorul Oficial.

Art. 12. - Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă actele normative prevăzute în anexă, precum și orice alte dispoziții contrare.

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 5 februarie 1991.

Președintele Senatului, academician Alexandru Bîrlădeanu

Această lege a fost adoptată de Adunarea Deputaților în ședința din 7 februarie 1991.

Președintele Adunării Deputaților, Marțian Dan

În temeiul art. 82 lit. m) din Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea parlamentului și a Președintelui României,
promulgăm Legea salarizării și dispunem publicarea sa în Monitorul Oficial al României.

Președintele României, Ion Iliescu | București, 8 februarie 1991 | Nr. 14.