Monitorul Oficial 339/1992: Diferență între versiuni

Sari la navigare Sari la căutare
Linia 1.166: Linia 1.166:
1.2. Natura și volumul lucrărilor se precizează în anexele contractului.
1.2. Natura și volumul lucrărilor se precizează în anexele contractului.

1.3. întreaga documentație necesară pentru executarea lucrărilor contractate va fi pusă de investitor, fără plată, la dispoziția antreprenorului în patru exemplare, la termenele din contract stabilite prin graficul general de realizare a lucrărilor publice.
1.3. Întreaga documentație necesară pentru executarea lucrărilor contractate va fi pusă de investitor, fără plată, la dispoziția antreprenorului în patru exemplare, la termenele din contract stabilite prin graficul general de realizare a lucrărilor publice.

1.4. Desenele, calculele, verificările calculelor, atașa-mentele și alte documente pa care antreprenorul trebuie să le întocmească, sau care sunt cerute de consul tant vor fi puse la dispoziția acestuia de către antreprenor, la cererea și la termenele precizate în anexele contractelor.
1.4. Desenele, calculele, verificările calculelor, atașamentele și alte documente pa care antreprenorul trebuie să le întocmească, sau care sunt cerute de consultant vor fi puse la dispoziția acestuia de către antreprenor, la cererea și la termenele precizate în anexele contractelor.

Documentele respective nu pot fi publicate, multiplicate sau folosite în alte scopuri decât cele .stabilite în contract și trebuie să fie restituite la cerere, dacă nu s-a convenit altfel.
Documentele respective nu pot fi publicate, multiplicate sau folosite în alte scopuri decât cele stabilite în contract și trebuie să fie restituite la cerere, dacă nu s-a convenit altfel.

1.5. În caz de ambiguități sau discrepanțe între documentele contractului, prioritate vor avea, în ordine: prevederile formularului de contract, condițiile speciale de contractare și condițiile generale de contractare și apoi alte documente ce fac parte din contract,

Linia 1.198: Linia 1.198:
2.3. Antreprenorul va transmite părți de lucrare sub-antreprenorului numai în condițiile în care el le-a contractat.
2.3. Antreprenorul va transmite părți de lucrare sub-antreprenorului numai în condițiile în care el le-a contractat.

2.4. Subantreprenorul se va angaja față de antreprenor cu aceleași obligații și responsabilități pe care antreprenorul le are față de investitor, conform condițiilor contractului. Subantreprenorul îl va despăgubi pe antreprenor în legătură cu aceste obligații, precum și pentru cereri și reclamații, daune-interese, taxe și cheltuieli de orice fel care decurg sau apăr în legătură cu acestea sau în legătură cu orice neândeplinire a obligațiilor și responsabilităților contractuale.
2.4. Subantreprenorul se va angaja față de antreprenor cu aceleași obligații și responsabilități pe care antreprenorul le are față de investitor, conform condițiilor contractului. Subantreprenorul îl va despăgubi pe antreprenor în legătură cu aceste obligații, precum și pentru cereri și reclamații, daune-interese, taxe și cheltuieli de orice fel care decurg sau apăr în legătură cu acestea sau în legătură cu orice neîndeplinire a obligațiilor și responsabilităților contractuale.

2.5. Subantreprenorul va despăgubi pe antreprenor pentru orice neglijență sau daună produsă de angajații săi prin folosirea utilajelor de construcții și a unor Iu crări provizorii puse la dispoziție de antreprenor pentru realizarea contractului.
2.5. Subantreprenorul va despăgubi pe antreprenor pentru orice neglijență sau daună produsă de angajații săi prin folosirea utilajelor de construcții și a unor lucrări provizorii puse la dispoziție de antreprenor pentru realizarea contractului.

2.6. Angajarea forței de muncă pe bază de acord nu este considerată ca făcând obiectul unei subcontractări.
2.6. Angajarea forței de muncă pe bază de acord nu este considerată ca făcând obiectul unei subcontractări.
Linia 1.222: Linia 1.222:
3.5. La lucrările la care se fac încercări, se consideră calitatea probei îndeplinite atât timp cât rezultatele se înscriu în toleranțele admise prin reglementările tehnice în vigoare.
3.5. La lucrările la care se fac încercări, se consideră calitatea probei îndeplinite atât timp cât rezultatele se înscriu în toleranțele admise prin reglementările tehnice în vigoare.

3.6. Garanția de bună execuție va fi de 2 ani pentru lucrările de construcții, inclusiv pentru efecțele patologice asupra lemnului, de un an pentru lucrările de amenajare a spațiilor verzi și pentru părțile de construcție ale instalațiilor cu foc și în contact cu focul și de „x” luni pentru echipamentele și utilajele furnizate („x” reprezentând perioada de garanție precizată de furnizor prin cartea tehnică).
3.6. Garanția de bună execuție va fi de 2 ani pentru lucrările de construcții, inclusiv pentru efectele patologice asupra lemnului, de un an pentru lucrările de amenajare a spațiilor verzi și pentru părțile de construcție ale instalațiilor cu foc și în contact cu focul și de „x” luni pentru echipamentele și utilajele furnizate („x” reprezentând perioada de garanție precizată de furnizor prin cartea tehnică).

Perioada de garanție începe cu data recepției întregii construcții sau numai a părții de construcție distinctă fizic sau funcțional.
Perioada de garanție începe cu data recepției întregii construcții sau numai a părții de construcție distinctă fizic sau funcțional.
Linia 1.230: Linia 1.230:
3.8. Investitorul are dreptul de a supraveghea desfășurarea lucrărilor în conformitate cu prevederile contractului. Acestuia i se va asigura accesul la locul de muncă, în ateliere, depozite și oriunde se desfășoară activități legate de realizarea obligațiilor contractuale. La cerere, trebuie să i se pună la dispoziție desenele și documentația de execuție pentru examinare și să i se dea toate lămuririle, condiția fiind ca prin aceasta să nu se facă publice secrete ale antreprenorului. Informațiile secrete, precum și documentațiile secrete vor fi considerate de investitor drept confidențiale.

3.9. Investitorul este autorizat să emită dispozițiile pe care le consideră necesare executării lucrărilor, cu respectarea drepturilor antreprenorului. Dispozițiile se adresează în principiu numai antreprenorului și responsabilului tehnic cu execuția lucrărilor, cu excepția cazurilor în care trebuie intervenit împotriva unui pericol iminent sau declarat. Investitorului trebuie să i se comunice numele responsabilului tehnic cu execuția lucrărilor, atestat tehnico-profesional, care va verifica lucrările din partea antreprenorului,
3.9. Investitorul este autorizat să emită dispozițiile pe care le consideră necesare executării lucrărilor, cu respectarea drepturilor antreprenorului. Dispozițiile se adresează în principiu numai antreprenorului și responsabilului tehnic cu execuția lucrărilor, cu excepția cazurilor în care trebuie intervenit împotriva unui pericol iminent sau declarat. Investitorului trebuie să i se comunice numele responsabilului tehnic cu execuția lucrărilor, atestat tehnico-profesional, care va verifica lucrările din partea antreprenorului.

Dacă antreprenorul consideră că dispozițiile investitorului sunt nejustificate sau inoportune, el poate ridica obiecții, dar acestea nu îl absolvă de a executa dispozițiile primite, în afara cazului în care ele contravin prevederilor legale. Dacă prin executarea dispozițiilor se creează dificultăți în execuție, care generează costuri suplimentare, acestea vor fi rezolvate pe cheltuiala investitorului.

Linia 1.252: Linia 1.252:
3.14. Antreprenorul are obligația să execute lucrarea, în termenii contractului, pe proprie răspundere. Pentru aceasta, el trebuie să respecte documentația de execuție și .reglementările tehnice în construcții. De asemenea, are obligația de a conduce execuția lucrării contractate și de a veghea asupra menținerii ordinii la locul unde își desfășoară activitatea.

Antreprenorul are obligația să stabilească toate relațiile care reglementează raporturile cu subantrepre-norii săi.
Antreprenorul are obligația să stabilească toate relațiile care reglementează raporturile cu subantreprenorii săi.

Antreprenorul este răspunzător față de investitor pentru respectarea de către subantreprenorii săi a prevederilor și obligațiilor legale și profesionale.
Antreprenorul este răspunzător față de investitor pentru respectarea de către subantreprenorii săi a prevederilor și obligațiilor legale și profesionale.
Linia 1.260: Linia 1.260:
3.16. Dacă în legătură cu executarea lucrărilor de construcții se produce o daună unui terț, părțile contractante răspund solidar conform prevederilor legale. Pentru stabilirea între parteneri a cuantumului răspunderii pentru dauna provocată, se va ține seama de gradul de vinovăție a fiecărui partener în producerea acesteia, dacă în clauzele contractuale nu s-a prevăzut altfel. Dacă dauna produsă terței persoane este urmare a unei măsuri dispuse de investitor ,în forma în care ea a fost aplicată, atunci investitorul poarta singur răspunderea, numai dacă antreprenorul 1-a înștiințat în prealabil de pericolul legat de executarea dispoziției.

3.17. Antreprenorul este obligat, conform prevederilor legale, fa plata daunelor pentru, încălcarea sau deteriorarea drumurilor de acceș sau a rețelelor de utilități, a terenurilor limitrofe prin depozitarea de pământ, materiale sau alte obiecte, precum și ca urmare a unor îngrădiri sau limitări din vină proprie.
3.17. Antreprenorul este obligat, conform prevederilor legale, fa plata daunelor pentru, încălcarea sau deteriorarea drumurilor de acces sau a rețelelor de utilități, a terenurilor limitrofe prin depozitarea de pământ, materiale sau alte obiecte, precum și ca urmare a unor îngrădiri sau limitări din vină proprie.

3.18. În cazul în care antreprenorul are dubii cu privire la modul de execuție a lucrării, modul de asigurare împotriva accidentelor, la calitatea materialelor sau părților de construcție, livrate de investitor, precum și cu privire la lucrările executate de alți agenți economici, atunci el trebuie să-și comunice obiecțiile, în scris, investitorului, imediat și pe cât posibil, înainte de începerea lucrărilor. Investitorul rămâne răspunzător pentru informațiile, dispozițiile și livrările sale.
3.18. În cazul în care antreprenorul are dubii cu privire la modul de execuție a lucrării, la modul de asigurare împotriva accidentelor, la calitatea materialelor sau părților de construcție, livrate de investitor, precum și cu privire la lucrările executate de alți agenți economici, atunci el trebuie să-și comunice obiecțiile, în scris, investitorului, imediat și pe cât posibil, înainte de începerea lucrărilor. Investitorul rămâne răspunzător pentru informațiile, dispozițiile și livrările sale.

3.19. Antreprenorul trebuie să asigure lucrările executate și dotările pe care le are la dispoziție împotriva degradării și furturilor până la predarea lucrărilor către investitor. El trebuie să ia măsuri de protecție contra degradării lucrărilor datorită iernii și a apei și să îndepărteze zăpada și gheața.

Linia 1.268: Linia 1.268:
3.20. Investitorul are obligația să-și procure toate autorizațiile și avizele prevăzute de lege, precum și regulamentele care șă-i permită executarea lucrărilor în cauză.
3.20. Investitorul are obligația să-și procure toate autorizațiile și avizele prevăzute de lege, precum și regulamentele care șă-i permită executarea lucrărilor în cauză.

3.21. În cazul în bare investitorul își asumă rolul de antreprenor general, el are obligația să asigure menținerea unei activități coordonate pe șantier a agenților economici care cooperează la realizarea lucrărilor.
3.21. În cazul în care investitorul își asumă rolul de antreprenor general, el are obligația să asigure menținerea unei activități coordonate pe șantier a agenților economici care cooperează la realizarea lucrărilor.

3.22. Pe parcursul executării lucrărilor, consultantul sau reprezentantul consultantului are dreptul să dispună, în scris:
3.22. Pe parcursul executării lucrărilor, consultantul sau reprezentantul consultantului are dreptul să dispună, în scris:
Linia 1.278: Linia 1.278:
c) îndepărtarea sau refacerea oricărei lucrări său părți de lucrare necorespunzătoare din punct de vedere calitativ.
c) îndepărtarea sau refacerea oricărei lucrări său părți de lucrare necorespunzătoare din punct de vedere calitativ.

În cazul neexecutării de către antreprenor ă dispozițiilor de mai sus, investitorul va fi îndreptățit să angajeze și să plătească altor antreprenori executarea acestor lucrări, cheltuielile aferente urmând să fie suportate de antreprenor prin recuperarea de către investitor de la acesta, sau reținute de la antreprenor din sumele care urinează a-i fi plătite,
În cazul neexecutării de către antreprenor a dispozițiilor de mai sus, investitorul va fi îndreptățit să angajeze și să plătească altor antreprenori executarea acestor lucrări, cheltuielile aferente urmând să fie suportate de antreprenor prin recuperarea de către investitor de la acesta, sau reținute de la antreprenor din sumele care urinează a-i fi plătite.

3.23. În cazul în care, în timpul execuției lucrărilor, pe amplasament se descoperă valori istorice, artistice sau științifice, antreprenorul este obligat să oprească execuția lucrărilor în zona respectivă și să comunice investitorului, organelor de poliție și comisiei monumentelor istorice descoperirea lor.

Linia 1.292: Linia 1.292:
3.26. Dacă nerespectarea de către antreprenor a prevederilor oricărui regulament sau hotărâri ale unor organe locale, legal constituite, și care au caracter obligatoriu ia executarea lucrărilor, provoacă pagube pentru investitor, acesta va fi despăgubit de antreprenor cu suma cuvenită.

3.27. Antreprenorul căruia i s-a adjudecat lucrarea este obligat să depună o garanție în scopul asigurării investitorului și finanțatorului de realizarea în termen a lucrării și de calitatea convenită prin contract și anexele acestuia. Cuantumul garanției de bună execuție șe stabilește de investitor și finanțator și reprezintă un anumit procent. din valoarea lucrărilor.
3.27. Antreprenorul căruia i s-a adjudecat lucrarea este obligat să depună o garanție în scopul asigurării investitorului și finanțatorului de realizarea în termen a lucrării și de calitatea convenită prin contract și anexele acestuia. Cuantumul garanției de bună execuție se stabilește de investitor și finanțator și reprezintă un anumit procent. din valoarea lucrărilor.

3.28. Dacă părțile convin ca garanția să se constituie prin înscrisuri de valoare (titluri și valori), acestea vor fi păstrate și contabilizate de către investitor în mod distinct față de averea sa.
3.28. Dacă părțile convin ca garanția să se constituie prin înscrisuri de valoare (titluri și valori), acestea vor fi păstrate și contabilizate de către investitor în mod distinct față de averea sa.

3.29. Garanția de bună execuție acoperită cu o scrisoare de garanție bancară este acceptată chiar și în situația în care se prevede că antreprenorul să depună garanția în altă formă. Admisibilă este, de asemenea, depunerea garanției sub forma unor valori de schimb (polițe, cambii, creanțe, bonuri de tezaur, titluri de stat); nu se admit, drept garanție, acțiuni ale societăților comerciale și nu se admițe nici amanetarea sau ipotecarea unor bunuri ale antreprenorului,
3.29. Garanția de bună execuție acoperită cu o scrisoare de garanție bancară este acceptată chiar și în situația în care se prevede că antreprenorul să depună garanția în altă formă. Admisibilă este, de asemenea, depunerea garanției sub forma unor valori de schimb (polițe, cambii, creanțe, bonuri de tezaur, titluri de stat); nu se admit, drept garanție, acțiuni ale societăților comerciale și nu se admite nici amanetarea sau ipotecarea unor bunuri ale antreprenorului.

3.30. În sensul pct. 3.28 și 3.29, antreprenorul poate alege modul de constituire a garanției dintre toate modalitățile admise.
3.30. În sensul pct. 3.28 și 3.29, antreprenorul poate alege modul de constituire a garanției dintre toate modalitățile admise.
Linia 1.306: Linia 1.306:
3.33. Dacă garanția se constituie din depuneri lichide, suma va fi depusă la o bancă agreată de investitor într-un cont închis asupra căruia nu pot fi dispuse plățile în comun. Dobânzile revin antreprenorului.

3.34. Dacă se convine ca suma stabilită drept garanție să fie constituită prin rețineri succesive din plata cuvenită pentru facturile parțiale, aceste rețineri nu vor depăși 10% din suma de plată și vor fi efectuate până la completarea garanției. Sumele astfel reținute vor fi comunicate de către o bancă, agreată de ambele părți, antreprenorului și investitorului și se vor consemna întrun cont deschis. în acest scop, transferul va fi efectuat în cel mult 12 zile lucrătoare de la efectuarea reținerii. Investitorul trebuie să dispună ca banca să înștiințeze pe antreprenor de vărsământul efectuat, precum și de destinația lui.
3.34. Dacă se convine ca suma stabilită drept garanție să fie constituită prin rețineri succesive din plata cuvenită pentru facturile parțiale, aceste rețineri nu vor depăși 10% din suma de plată și vor fi efectuate până la completarea garanției. Sumele astfel reținute vor fi comunicate de către o bancă, agreată de ambele părți, antreprenorului și investitorului și se vor consemna într-un cont deschis. în acest scop, transferul va fi efectuat în cel mult 12 zile lucrătoare de la efectuarea reținerii. Investitorul trebuie să dispună ca banca să înștiințeze pe antreprenor de vărsământul efectuat, precum și de destinația lui.

3.35. Antreprenorul trebuie să constituie garanția de bună execuție în cel mult 12 zile lucrătoare de la primirea scrisorii de acceptare. Atât timp cât el nu și-a îndeplinit această obligație, investitorul este în drept să rețină antreprenorului garanția de participare la licitație.

Linia 1.312: Linia 1.312:
3.36. Utilizarea garanției de bună execuție se face în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.
3.36. Utilizarea garanției de bună execuție se face în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.

3.37. Investitorul trebuie sa restituie antreprenorului garanția la termenul fixat, cel mai târziu la expirarea duratei garanției de bună execuție, dacă acesta nu a ridicat până la acea dată pretenții asupra ei. Atât timp însă - cât pretențiile ridicate în termen nu s-au rezolvat, investitorul poate reține o parte corespunzătoare din valoarea garanției.
3.37. Investitorul trebuie sa restituie antreprenorului garanția la termenul fixat, cel mai târziu la expirarea duratei garanției de bună execuție, dacă acesta nu a ridicat până la acea dată pretenții asupra ei. Atât timp însă, cât pretențiile ridicate în termen nu s-au rezolvat, investitorul poate reține o parte corespunzătoare din valoarea garanției.

3.38. înainte de începerea lucrărilor, antreprenorul se va asigura pentru orice daună, pierdere sau prejudiciu ce pot interveni asupra unor mijloace sau persoane. Această asigurare se va încheia cu agenția de asigurare în condițiile aprobate de investitor și pentru valoarea declarată de antreprenor.

Linia 1.318: Linia 1.318:
3.39. Antreprenorul va asigura personalul împotriva accidentelor prin intermediul unei agenții de asigurare și va continua această asigurare pe toată durata în care persoana este angajată.
3.39. Antreprenorul va asigura personalul împotriva accidentelor prin intermediul unei agenții de asigurare și va continua această asigurare pe toată durata în care persoana este angajată.

Antreprenorul va prezenta investitorului, ori de câte ori i se va cere, polița sau polițele de asigurare sau re-cipisele pentru plata primelor curente.
Antreprenorul va prezenta investitorului, ori de câte ori i se va cere, polița sau polițele de asigurare sau recipisele pentru plata primelor curente.

3.40. Antreprenorul are obligația-de a se asigura că subantreprenorii au încheiat asigurări pentru toate persoanele angajate de aceștia. El va solicita subantreprenorilor să prezinte investitorului, la cerere, polițele de asigurare și recipisele pentru plata primelor curente.

Linia 1.362: Linia 1.362:
c) racordurile pentru utilități (apă, gaz, energie, canalizare etc.) până la limita amplasamentului șantierului.
c) racordurile pentru utilități (apă, gaz, energie, canalizare etc.) până la limita amplasamentului șantierului.

Costurile pentru consumul de utilități, precum și cel al contoarelor sau al altor aparate de măsurat se su-. portă de către antreprenor. în cazul mai multor antreprenori, costurile se suportă proporțional de către aceștia.
Costurile pentru consumul de utilități, precum și cel al contoarelor sau al altor aparate de măsurat se suportă de către antreprenor. În cazul mai multor antreprenori, costurile se suportă proporțional de către aceștia.

5.7. În cazul în care antreprenorul se consideră stânjenit în desfășurarea normală a activității, el trebuie să informeze în scris investitorul cu privire la această stare. Dacă neglijează să facă această informare el are dreptul de a invocă efectele unei astfel de situații, numai dacă este evident și poate fi dovedit faptul că investitorul cunoștea situația și consecințele pentru activitatea antreprenorului.

5.8. Termenul de execuție va ii prelungit dacă stân-jenirea activității se datorează următoarelor cauze:
5.8. Termenul de execuție va ii prelungit dacă stânjenirea activității se datorează următoarelor cauze:

a) cele generate de investitor;
a) cele generate de investitor;
Linia 1.374: Linia 1.374:
c) datorită forței majore sau altei situații extreme neimputabile și imprevizibile pentru antreprenor.
c) datorită forței majore sau altei situații extreme neimputabile și imprevizibile pentru antreprenor.

Influența factorilor climatici, cu excepția calamităților, nu poate fi considerată ca fiind o cauză de stân-jenire a lucrărilor.
Influența factorilor climatici, cu excepția calamităților, nu poate fi considerată ca fiind o cauză de stânjenire a lucrărilor.

5.9. Decalarea termenului contractual va fi calculată, luând în considerare perioada de întrerupere sau întârziere datorită stânjenirii lucrărilor, adăugându-se o durată suplimentară apreciată de comun acord pentru reintrarea în ritmul normal, precum și, dacă este cazul, de eventuale întârzieri provocate de intrarea neprevăzută într-un sezon nefavorabil executării lucrărilor de construcții.

Linia 1.394: Linia 1.394:
6.2. Dacă în documentele contractului s-a stabilit un termen de începere a lucrărilor antreprenorul trebuie să le înceapă într-un interval de 12 zile lucrătoare de la notificarea făcută de investitor în acest sens.

Antreprenorul trebuie să notifice investitorului și Inspecției de Stat pentru Calitatea Construcțiilor dața începerii efective a lucrărilor.
Antreprenorul trebuie să notifice investitorului și Inspecției de Stat pentru Calitatea Construcțiilor data începerii efective a lucrărilor.

6.3. Dacă șantierul nu este dotat în mod corespunzător și suficient cu utilaje, schele, eșafodaje, cofraje, materiale sau prefabricate sau dacă forța de muncă este insuficientă pentru a asigura ritmul convenit, investitorul va cere antreprenorului să ia măsurile necesare pentru a se putea respecta termenul realizării contractului,

6.4. Dacă antreprenorul întârzie începerea lucrărilor, terminarea pregătirilor Sau nu-și îndeplinește îndatoririle de la pct. 6.3, investitorul este îndreptățit să-i fixeze antreprenorului un termen până la care activitatea să intre în normal și să-1 avertizeze că, în caz de neconformare, la expirarea termenului stabilit îi va rezilia contractul.
6.4. Dacă antreprenorul întârzie începerea lucrărilor, terminarea pregătirilor sau nu-și îndeplinește îndatoririle de la pct. 6.3, investitorul este îndreptățit să-i fixeze antreprenorului un termen până la care activitatea să intre în normal și să-1 avertizeze că, în caz de neconformare, la expirarea termenului stabilit îi va rezilia contractul.

6.5. Antreprenorul va prezenta, la cererea investitorului, după semnarea contractului, graficul de execuție de detaliu alcătuit în ordinea tehnologică de execuție. Dacă, după opinia investitorului, pe parcurs, desfășurarea lucrărilor nu concordă cu graficul general de realizare a lucrărilor, la cererea investitorului, antreprenorul va prezenta un grafic revizuit, în vederea terminării lucrărilor la termenul prevăzut în contract. Prezentarea și aprobarea graficului revizuit nu-1 vor scuti pe antreprenor de nici una din îndatoririle contractuale.

6.6. Investitorul va pune la dispoziția antreprenorului suprafața de teren liberă de orice sarcini, necesară desfășurării activității da șantier. Dacă antreprenorul constată întârzieri în preluarea terenului și suportă cheltuieli suplimentare din cauza investitorului, la cerere, investitorul îi va acorda o prelungire a duratei de execuție a lucrărilor și va acoperi cheltuielile supli ui entare.
6.6. Investitorul va pune la dispoziția antreprenorului suprafața de teren liberă de orice sarcini, necesară desfășurării activității da șantier. Dacă antreprenorul constată întârzieri în preluarea terenului și suportă cheltuieli suplimentare din cauza investitorului, la cerere, investitorul îi va acorda o prelungire a duratei de execuție a lucrărilor și va acoperi cheltuielile suplimentare.

6.7. Investitorul va suporta ioate cheltuielile și taxele pentru dreptul de a utiliza temporar terenuri străine pentru lucrări provizorii și pentru accesul în șantier.
6.7. Investitorul va suporta toate cheltuielile și taxele pentru dreptul de a utiliza temporar terenuri străine pentru lucrări provizorii și pentru accesul în șantier.

8.8. Dacă sunt necesare lucrări suplimentare neprevăzute în contract sau apar situații de întârziere care nu se datorează vinii antreprenorului, acesta va notifica în scris, în termen de până la 28 de zile, și va solicita investitorului prelungirea termenului de execuție a lucrărilor. Investitorul va prelungi în mod corespunzător acest termen.

6.9. Se interzice execuția de lucrări în timpul nopții, duminicilor sau sărbătorilor legale £îră aprobarea consultantului, cu excepția cazurilor când aceste lucrări sunt pentru salvarea de vieți omenești, proprietăți sau pentru securitatea lucrărilor. Aceste cazuri vor fi aduse în scris la cunoștința consultantului. De asemenea, se pot executa lucrări la care procesul tehnologic nu admite opriri. Acestea vor fi anunțate în scris consultantului înainte de începere.
6.9. Se interzice execuția de lucrări în timpul nopții, duminicilor sau sărbătorilor legale fără aprobarea consultantului, cu excepția cazurilor când aceste lucrări sunt pentru salvarea de vieți omenești, proprietăți sau pentru securitatea lucrărilor. Aceste cazuri vor fi aduse în scris la cunoștința consultantului. De asemenea, se pot executa lucrări la care procesul tehnologic nu admite opriri. Acestea vor fi anunțate în scris consultantului înainte de începere.

6.10. Dacă antreprenorul nu termină lucrările la termenul stabilit prin contract, acesta va plăti investitorului penalizări și/sau despăgubiri, care se vor stabili în „condiții speciale de contractare. Penalizarea devine operantă în momentul în care antreprenorul a intrat în întârziere,
6.10. Dacă antreprenorul nu termină lucrările la termenul stabilit prin contract, acesta va plăti investitorului penalizări și/sau despăgubiri, care se vor stabili în „condiții speciale de contractare”. Penalizarea devine operantă în momentul în care antreprenorul a intrat în întârziere.

6 11. Dacă penalizarea este prevăzută pe zi de întârziere, se iau în considerare numai zilele lucrătoare; dacă este prevăzută pe săptămâni, fiecare zi dintr-o săptămânâ începută se calculează cu î/5 din penalizarea săptămânală,
6 11. Dacă penalizarea este prevăzută pe zi de întârziere, se iau în considerare numai zilele lucrătoare; dacă este prevăzută pe săptămâni, fiecare zi dintr-o săptămână începută se calculează cu 1/5 din penalizarea săptămânală.

6.12. La terminarea lucrărilor, antreprenorul va notifica investitorului că sunt îndeplinite condițiile de recepție, solicitând convocarea comisiei. În baza acestei notificări, investitorul convoacă comisia de recepție în termen de maximum 12 zile lucrătoare.

Pe baza documentelor de confirmare a execuției și a constatărilor efectuate pe teren, investitorul va aprecia dacă sunt întrunite condițiile pentru anunțarea comisiei de recepție. În cazul în care se constată că sunt lipsuri și deficiențe, acestea vor fi aduse la cunoștința antreprenorului, stabilindu-se și termenele necesare pentru terminare sau remediere. După constatarea lichidării tuturor lipsurilor și deficiențelor, la o nouă solicitare a antreprenorului, investitorul va convoca comisia de recepție în maximum 12 zile lucrătoare. Comisia de recepție va constata realizarea lucrărilor în conformitate cu documentația de execuție, cu reglementăvile în vigoare și cu prevederile din contract, în funcție de constatările făcute, investitorul va aproba sau va respinge recepția. Recepția poate fi făcută și pentru părți da construcție distincte fizic și funcțional,
Pe baza documentelor de confirmare a execuției și a constatărilor efectuate pe teren, investitorul va aprecia dacă sunt întrunite condițiile pentru anunțarea comisiei de recepție. În cazul în care se constată că sunt lipsuri și deficiențe, acestea vor fi aduse la cunoștința antreprenorului, stabilindu-se și termenele necesare pentru terminare sau remediere. După constatarea lichidării tuturor lipsurilor și deficiențelor, la o nouă solicitare a antreprenorului, investitorul va convoca comisia de recepție în maximum 12 zile lucrătoare. Comisia de recepție va constata realizarea lucrărilor în conformitate cu documentația de execuție, cu reglementările în vigoare și cu prevederile din contract, în funcție de constatările făcute, investitorul va aproba sau va respinge recepția. Recepția poate fi făcută și pentru părți da construcție distincte fizic și funcțional.

Articolul 7
Articolul 7
Linia 1.424: Linia 1.424:
7.1. Perioada de garanție decurge de ia data recepției lucrărilor.
7.1. Perioada de garanție decurge de ia data recepției lucrărilor.

7.2, Antreprenorul are obligația ca în perioada de garanție să înlăture toate defecțiunile a căror cauză este nerespectarea clauzelor contractului, pe cheltuiala sa și în urma unei notificări transmise de către investitor. Dacă antreprenorul nu înlătură defecțiunile indicate de investitor până la o dată convenită, investitorul este îndreptățit să rezolve singur sau prin alt agent economic și pe cheltuiala antreprenorului defecțiunile în cauză.
7.2. Antreprenorul are obligația ca în perioada de garanție să înlăture toate defecțiunile a căror cauză este nerespectarea clauzelor contractului, pe cheltuiala sa și în urma unei notificări transmise de către investitor. Dacă antreprenorul nu înlătură defecțiunile indicate de investitor până la o dată convenită, investitorul este îndreptățit să rezolve singur sau prin alt agent economic și pe cheltuiala antreprenorului defecțiunile în cauză.

7.3. Dacă defecțiunile nu se datoresc neglijenței sau lipsurilor antreprenorului, lucrările fiind executate de către acesta conform prevederilor contractului, costul remedierilor va fi evaluat și plătit ca lucrări suplimentare.

Linia 1.450: Linia 1.450:
8.3. În cazul în care cantitatea de lucrări real executată este cu 10% mai mare decât cantitatea înscrisă în listele de lucrări, investitorul poate cere micșorarea prețului la articolul respectiv și poate conveni de comun acord asupra unui preț unitar.

8.4. În cazul în care cantitatea de lucrări real executată este diminuată cu mai mult de 10% din cantitatea de lucrări cuprinsă în listele de cantități de lucrări, atunci antreprenorul poate cere majorarea prețului unitar la articolul respectiv. Această cerere trebuie să fie admisă de investitor, dacă plusul de valoare solicitat nu a fost compensat prin executarea de cantități mai mari de lucrări la alțe articole sauprintr-un alt mod de compensare. Această majorare de preț trebuie să corespundă valorii care rezultă din repartizarea cheltuielilor generale ale șantierului, eventual a cheltuielilor de organizare de șantier, a cheltuielilor generale ale antreprenorului și a sporului pentru taxe, impozite și asigurări sociale, în raport cu cantitățile de lucrări diminuate. în cazul în care lucrările prevăzute de un articol de deviz și caracterizate prin-tr-un preț unitar condiționează alte lucrări pentru care s-a stabilit o sumă paușală, o dată cu modificarea prețului unitar se poate conveni și modificarea corespunzătoare a sumei paușale.
8.4. În cazul în care cantitatea de lucrări real executată este diminuată cu mai mult de 10% din cantitatea de lucrări cuprinsă în listele de cantități de lucrări, atunci antreprenorul poate cere majorarea prețului unitar la articolul respectiv. Această cerere trebuie să fie admisă de investitor, dacă plusul de valoare solicitat nu a fost compensat prin executarea de cantități mai mari de lucrări la alte articole sau printr-un alt mod de compensare. Această majorare de preț trebuie să corespundă valorii care rezultă din repartizarea cheltuielilor generale ale șantierului, eventual a cheltuielilor de organizare de șantier, a cheltuielilor generale ale antreprenorului și a sporului pentru taxe, impozite și asigurări sociale, în raport cu cantitățile de lucrări diminuate. În cazul în care lucrările prevăzute de un articol de deviz și caracterizate printr-un preț unitar condiționează alte lucrări pentru care s-a stabilit o sumă paușală, o dată cu modificarea prețului unitar se poate conveni și modificarea corespunzătoare a sumei paușale.

8.5. Dacă în contract s-a prevăzut că investitorul efectuează unele servicii prin forțe proprii, investitorul va putea face scăzăminte pentru serviciile făcute de el antreprenorului, convenite cu acesta.

8.6. Dacă prin modificarea proiectului sau prin dispoziția investitorului se schimbă condițiile în care s-au stabilit prețurile în contract, trebuie să se convină prețuri noi care să țină seama de plusuri sau minusuri de costuri rezultate ca urmare a .modificărilor. Noile prețuri trebuie să fie convenite înainte de executarea lucrărilor.
8.6. Dacă prin modificarea proiectului sau prin dispoziția investitorului se schimbă condițiile în care s-au stabilit prețurile în contract, trebuie să se convină prețuri noi care să țină seama de plusuri sau minusuri de costuri rezultate ca urmare a modificărilor. Noile prețuri trebuie să fie convenite înainte de executarea lucrărilor.

8.7. Dacă investitorul cere o lucrare care nu este prevăzută în contract, antreprenorul are dreptul la o plată suplimentară. Antreprenorul trebuie să-și ridice pretențiile în fața investitorului și să convină asupra prețului înainte de începerea lucrării respective.

Linia 1.460: Linia 1.460:
Prețul propus trebuie să se alinieze modului și condițiilor în care s-au calculat prețurile unitare și să conțină toate cheltuielile pe care urmează să le suporte, inclusiv riscul.
Prețul propus trebuie să se alinieze modului și condițiilor în care s-au calculat prețurile unitare și să conțină toate cheltuielile pe care urmează să le suporte, inclusiv riscul.

8.8. Lucrările executate de antreprenor în afara celor prevăzute în contract sau fără dispoziția investitorului, precum și cele care nu respectă prevederile contractului, -fără a exista în acest sens o dispoziție expresă a consultantului, nu vor fi plătite antreprenorului. Antreprenorul trebuie să înlăture aceste lucrări într-un termen stabilit cu investitorul. De ase menea, el răspunde în fața investitorului de toate pagubele pe care le-a provocat acestuia. Aceste lucrări vor fi plătite antreprenorului numai dacă se dovedește a fi necesare și se presupune că ele corespund voinței investitorului, în care caz vor fi( notificate imediat.
8.8. Lucrările executate de antreprenor în afara celor prevăzute în contract sau fără dispoziția investitorului, precum și cele care nu respectă prevederile contractului, fără a exista în acest sens o dispoziție expresă a consultantului, nu vor fi plătite antreprenorului. Antreprenorul trebuie să înlăture aceste lucrări într-un termen stabilit cu investitorul. De asemenea, el răspunde în fața investitorului de toate pagubele pe care le-a provocat acestuia. Aceste lucrări vor fi plătite antreprenorului numai dacă se dovedește a fi necesare și se presupune că ele corespund voinței investitorului, în care caz vor fi notificate imediat.

8.9. Lucrările efectuate cu plata în tarif orar se vor plăti conform tarifelor convenite în contract. îh situația că astfel de tarife nu s-au stabilit în contract, se vor conveni de către părți tarife orare pentru acestea.
8.9. Lucrările efectuate cu plata în tarif orar se vor plăti conform tarifelor convenite în contract. În situația că astfel de tarife nu s-au stabilit în contract, se vor conveni de către părți tarife orare pentru acestea.

Atât timp cât tarifele convenite nu conțin sporuri pentru ore suplimentare, de noapte, de lucru sâmbăta, duminica și în sărbători legale, când lucrul în aceste zile se convine între părți, toate aceste sporuri se vor suporta de către investitor la valorile efectiv plătite de antreprenor. Acest procedeu se aplică în cadrul sporurilor pentru condiții dificile de lucru, în acord și al altor sporuri legale, cât și pentru deplasarea la și de la locul de muncă a personalului muncitor.

8.10. în adaosul la tariful de bază, cuprins în tariful orar, se includ următoarele categorii de cheltuieli: cheltuielile generale ale șantierului și ale agentului economic, cote de risc și beneficiu, impozitul pe cifra de afaceri și cotele pentru concedii, sărbători legale, concedii de boală, alte cote specifice agentului economic, precum și costurile pentru unelte manuale, utilaje mici și schele cu podină de lucru până la 2 m înălțime.
8.10. În adaosul la tariful de bază, cuprins în tariful orar, se includ următoarele categorii de cheltuieli: cheltuielile generale ale șantierului și ale agentului economic, cote de risc și beneficiu, impozitul pe cifra de afaceri și cotele pentru concedii, sărbători legale, concedii de boală, alte cote specifice agentului economic, precum și costurile pentru unelte manuale, utilaje mici și schele cu podină de lucru până la 2 m înălțime.

Dacă anumite lucrări executate în tarif orar conduc la o uzură neobișnuită a sculelor manuale sau necesită scule și aparate deosebite, schele cu o construcție specială, instalații sau echipamente speciale, nivelul de compensare a cheltuielilor trebuie convenit de părți înaintea executării lucrărilor.

8.11. în cazul în care investitorul cere ca pe perioade limitate lucrările executate cu plata în tarif orar să fie supravegheate de un maistru sau altă persoană competentă din cadrul personalului antreprenorului, sau în cazul în care supravegherea este prevăzută de normele de protecție a muncii, investitorul va plăti tariful orar convenit pentru supraveghere.
8.11. În cazul în care investitorul cere ca pe perioade limitate lucrările executate cu plata în tarif orar să fie supravegheate de un maistru sau altă persoană competentă din cadrul personalului antreprenorului, sau în cazul în care supravegherea este prevăzută de normele de protecție a muncii, investitorul va plăti tariful orar convenit pentru supraveghere.

8.12. Materialele sau părțile de construcție, materialele auxiliare și cele ce se consumă se plătesc, dacă nu s-a convenit în alt mod, la prețurile zilei în care se face livrarea, dar cu respectarea condiției ca prețurile, să nu fie mai mari de 10% peste nivelul prețului cu amănuntul al pieței.

Linia 1.486: Linia 1.486:
9.1. Utilajele de construcții, sculele, dispozitivele, lucrările provizorii și materialele prevăzute de antreprenor ca fiind necesare la execuția lucrărilor nu vor fi retrase din șantier fără acordul scris al consultantului. Consultantul nu va refuza acordul său în mod ne justificat.

9.2. La terminarea lucrărilor, antreprenorul Va îndepărta din șantier toate utilajele de construcții și lucrările provizorii menționate lapct, 9.1, precum și orice materiale aprovizionate și nefolosite.
9.2. La terminarea lucrărilor, antreprenorul va îndepărta din șantier toate utilajele de construcții și lucrările provizorii menționate la pct. 9.1., precum și orice materiale aprovizionate și nefolosite.

9.3. Investitorul nu va fi răspunzător pentru avarierea sau pierderea utilajelor, sculelor și dispozitivelor de construcții și a lucrărilor temporare cu excepția celor prevăzute în capitolul „Riscuri speciale.
9.3. Investitorul nu va fi răspunzător pentru avarierea sau pierderea utilajelor, sculelor și dispozitivelor de construcții și a lucrărilor temporare cu excepția celor prevăzute în capitolul „Riscuri speciale”.

9.4. Pentru utilajele de construcții, aparatele de măsură și control, sculele și dispozitivele de import solicitate de consultant în scopul realizării lucrărilor de construcții, antreprenorul va fi sprijinit de investitor atât pentru importul lor, cât și la eventuala reexportare.

Linia 1.508: Linia 1.508:
'''Plăți provizorii, plăți finale'''
'''Plăți provizorii, plăți finale'''

11.1. Investitorul va acorda antreprenorului, la cererea acestuia, un avans în vederea începerii lucrărilor, reprezentând maximum 15% din valoarea contractului. Termenul la care se va acorda avansul, procentul din valoarea contractului și modul de rambursare se stabilesc în „condiții speciale de contractare.
11.1. Investitorul va acorda antreprenorului, la cererea acestuia, un avans în vederea începerii lucrărilor, reprezentând maximum 15% din valoarea contractului. Termenul la care se va acorda avansul, procentul din valoarea contractului și modul de rambursare se stabilesc în „condiții speciale de contractare”.

11.2. Plățile parțiale trebuie să fie făcute la cererea antreprenorului, la valoarea lucrărilor executate conform contractului și în cel mai scurt timp cu putință. Lucrările executate trebuie să fie dovedite, ca atare, printr-o situație de lucrări provizorii întocmită astfel încât să asigure o rapidă și sigură verificare a ei. Se pot considera ca lucrări decontabile și livrările de materiale sau părți de construcție, care,, deși nu au fost puse în operă, au fost transferate în patrimoniul investitorului.
11.2. Plățile parțiale trebuie să fie făcute la cererea antreprenorului, la valoarea lucrărilor executate conform contractului și în cel mai scurt timp cu putință. Lucrările executate trebuie să fie dovedite, ca atare, printr-o situație de lucrări provizorii întocmită astfel încât să asigure o rapidă și sigură verificare a ei. Se pot considera ca lucrări decontabile și livrările de materiale sau părți de construcție, care, deși nu au fost puse în operă, au fost transferate în patrimoniul investitorului.

Din situațiile de lucrări provizorii, investitorul va putea face scăzăminte pentru servicii făcute de el antreprenorului și convenite cu acesta. Alte scăzăminte nu se pot face decât în cazurile în care ele sunt prevăzute în conțract sau sunt urmare a unor prevederi legale.
Din situațiile de lucrări provizorii, investitorul va putea face scăzăminte pentru servicii făcute de el antreprenorului și convenite cu acesta. Alte scăzăminte nu se pot face decât în cazurile în care ele sunt prevăzute în contract sau sunt urmare a unor prevederi legale.

Situațiile de plată provizorii și facturile corespunzătoare se plătesc în termen de 6 zile de la primire. în cazuri justificate, acest termen poate fi prelungit, cu anunțarea prealabilă a antreprenorului, până la cel mult 12 zile lucrătoare.
Situațiile de plată provizorii și facturile corespunzătoare se plătesc în termen de 6 zile de la primire. În cazuri justificate, acest termen poate fi prelungit, cu anunțarea prealabilă a antreprenorului, până la cel mult 12 zile lucrătoare.

Plățile parțiale efectuate sunt fără influență asupra responsabilității și garanției de bună execuție a antreprenorului; ele nu se consideră ca recepție de către investitor a lucrărilor executate.
Plățile parțiale efectuate sunt fără influență asupra responsabilității și garanției de bună execuție a antreprenorului; ele nu se consideră ca recepție de către investitor a lucrărilor executate.
Linia 1.524: Linia 1.524:
11.5. Factura finală trebuie să fie prezentată de către antreprenor în maximum 12 zile lucrătoare de la terminarea lucrărilor în cazul celor a căror durată de execuție nu a depășit 3 luni, dacă părțile nu au convenit altfel. în cazul în care durata de execuție a lucrărilor este mai mare de 3 luni, perioada de 12 zile pentru prezentarea facturii se majorează cu câte 6 zile lucrătoare pentru fiecare 3 luni împlinite de depășire. Facturile pentru lucrările suplimentare se prezintă în aceleași condiții și o dată cu cele pentru lucrările contractate.

11.6. În cazul în care antreprenorul neglijează să-și prezinte facturile, cu toate că investitorul i-a fixat un termen pentru aceasta, investitorul este îndreptățit să întocmească pe socoteala antreprenorului facturile respective. Dacă antreprenorul consideră că factura nu este corectă, poate face contestație îh termen de, 14 zile de la primire.
11.6. În cazul în care antreprenorul neglijează să-și prezinte facturile, cu toate că investitorul i-a fixat un termen pentru aceasta, investitorul este îndreptățit să întocmească pe socoteala antreprenorului facturile respective. Dacă antreprenorul consideră că factura nu este corectă, poate face contestație în termen de, 14 zile de la primire.

11.7. Plata facturii finale se va face imediat după verificarea și acceptarea ei de către investitor, dar nu mai târziu de 2 luni de la primirea ei. Pe cât posibil însă, verificarea și plata trebuie să se facă în cel mai scurt timp. Dacă verificarea se prelungește din diferite motive, dar în special datorită unor eventuale litigii, contravaloarea lucrărilor care nu sunt în litigiu va fi plătită imediat.

Linia 1.544: Linia 1.544:
'''Subcontractori nominalizați'''
'''Subcontractori nominalizați'''

13.1. Toți specialiștii, furnizorii, comercianții și alte persoane juridice, angajate de antreprenor pentru a executa părți de lucrări sau a furniza materiale, produse și servicii, care sunt nominalizați, selecționați și aprobați de investitor, sunt denumiți sitbcoratractors nominalizați.
13.1. Toți specialiștii, furnizorii, comercianții și alte persoane juridice, angajate de antreprenor pentru a executa părți de lucrări sau a furniza materiale, produse și servicii, care sunt nominalizați, selecționați și aprobați de investitor, sunt denumiți subcoratractori nominalizați.

13.2. Investitorul sau consultantul nu poate obliga antreprenorul să angajeze un subcontractor nominalizat față de care acesta are obiecții justificate.
13.2. Investitorul sau consultantul nu poate obliga antreprenorul să angajeze un subcontractor nominalizat față de care acesta are obiecții justificate.
Linia 1.550: Linia 1.550:
13.3. Subcontractorul nominalizat se va angaja față de antreprenor cu aceleași obligații și responsabilități pe care antreprenorul le are față de investitor, conform condițiilor contractului.
13.3. Subcontractorul nominalizat se va angaja față de antreprenor cu aceleași obligații și responsabilități pe care antreprenorul le are față de investitor, conform condițiilor contractului.

Subcontractorul îl va exonera și despăgubi pe antreprenor în legătură cu aceste obligații, precum și pentru cererile, reclamațiile, daunele-interese, taxele și cheltuielile de orice fel care decurg sau apar în legătură cu acestea sau în legătură cu orice neândeplinire a obligațiilor și responsabilităților contractuale.
Subcontractorul îl va exonera și despăgubi pe antreprenor în legătură cu aceste obligații, precum și pentru cererile, reclamațiile, daunele-interese, taxele și cheltuielile de orice fel care decurg sau apar în legătură cu acestea sau în legătură cu orice neîndeplinire a obligațiilor și responsabilităților contractuale.

13.4. Subcontractorul nominalizat va despăgubi pe antreprenor pentru orice neglijență sau daună produsă de angajații săi prin folosirea utilajelor de construcții și a unor lucrări provizorii puse la dispoziție de antreprenor pentru realizarea contractului.

Linia 1.556: Linia 1.556:
13.5. Prețurile pentru toate lucrările executate, materialele, serviciile furnizate de un subcontractor nominalizat se vor include în contractul dintre investitor și antreprenor.
13.5. Prețurile pentru toate lucrările executate, materialele, serviciile furnizate de un subcontractor nominalizat se vor include în contractul dintre investitor și antreprenor.

13.6. Investitorul este îndreptățit să facă plăți în contul creditorilor antreprenorului atât timp cât acesta a întârziat cu plata datoriilor pe care le are față de subcontractori! care participă la execuția lucrărilor.
13.6. Investitorul este îndreptățit să facă plăți în contul creditorilor antreprenorului atât timp cât acesta a întârziat cu plata datoriilor pe care le are față de subcontractorii care participă la execuția lucrărilor.

Antreprenorul este obligat, în urma cererii prezentate de investitor și într-un interval fixat, să-și precizeze punctul de vedere cu privire la legalitatea pretențiilor creditorilor săi. Dacă aceste precizări nu sunt făcute în termenul prevăzut, datoriile sunt considerate ca fiind recunoscute de antreprenor și plățile drept confirmate și scăzute din plățile datorate antreprenorului.

Linia 1.568: Linia 1.568:
14.2. În perioada de acțiune a forței majore, contractul va fi întrerupt, dar fără a prejudicia drepturile celor două părți.
14.2. În perioada de acțiune a forței majore, contractul va fi întrerupt, dar fără a prejudicia drepturile celor două părți.

14.3. Dacă contractul este întrerupt, antreprenorul va fi plătit de investitor pentru lucrările executate înainte de întrerupere, plus costurile pentru materiale Și alte servicii care au fost certificate de consultant.
14.3. Dacă contractul este întrerupt, antreprenorul va fi plătit de investitor pentru lucrările executate înainte de întrerupere, plus costurile pentru materiale și alte servicii care au fost certificate de consultant.

Articolul 15  
Articolul 15  
Linia 1.578: Linia 1.578:
15.2. Litigiile născute din raporturile contractuale dintre societăți și persoanele juridice pot fi soluționate și prin arbitraj, dacă părțile convin astfel. Arbitrii vor fi aleși de către părți, de comun acord.

15.3. în cazul litigiilor privind calitatea și proprietățile materialelor de construcții, procedurile de verificare, corectitudinea efectuării probelor, a utilajelor de construcții folosite, fiecare parte poate, după o înștiințare prealabilă a celeilalte părți, să ceară efectuarea unor cercetări de către o instituție publică de cerce-tare-dezvoltare. Rezultatele acestor cercetări sunt definitive. Costurile cercetărilor efectuate se Suportă de partea a cărei culpă a foSt dovedită.
15.3. În cazul litigiilor privind calitatea și proprietățile materialelor de construcții, procedurile de verificare, corectitudinea efectuării probelor, a utilajelor de construcții folosite, fiecare parte poate, după o înștiințare prealabilă a celeilalte părți, să ceară efectuarea unor cercetări de către o instituție publică de cercetare-dezvoltare. Rezultatele acestor cercetări sunt definitive. Costurile cercetărilor efectuate se Suportă de partea a cărei culpă a fost dovedită.

15.4. Litigiile privind despăgubirile rezultate în urma celor prevăzute la pct. 15.3. vor fi soluționate potrivit prevederilor de la pct. 15.1 și 15.2.
15.4. Litigiile privind despăgubirile rezultate în urma celor prevăzute la pct. 15.3. vor fi soluționate potrivit prevederilor de la pct. 15.1 și 15.2.
Linia 1.610: Linia 1.610:
b) antreprenorul a abandonat contractul;
b) antreprenorul a abandonat contractul;

c) antreprenorul nu începe lucrările fără să aibă un motiv justificat sau nu reia lucrările suspendate în termen de 12 zile de la primirea dispoziției scrise de reâncepere a lucrărilor;
c) antreprenorul nu începe lucrările fără să aibă un motiv justificat sau nu reia lucrările suspendate în termen de 12 zile de la primirea dispoziției scrise de reîncepere a lucrărilor;

d) antreprenorul nu a îndepărtat materialele necorespunzătoare de pe șantier sau nu a refăcut o lucrare în termen de 28 de zile de la primirea dispoziției scrise date de consultant;
d) antreprenorul nu a îndepărtat materialele necorespunzătoare de pe șantier sau nu a refăcut o lucrare în termen de 28 de zile de la primirea dispoziției scrise date de consultant;
1.680 de modificări

Meniu de navigare