Monitorul Oficial 47/1990

De la wiki.civvic.ro
Versiunea din 7 aprilie 2012 10:15, autor: CivvicBot (discuție | contribuții) (convertesc issue:: la patru cifre.)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Sari la navigare Sari la căutare

Această pagină a fost migrată la Civvic.ro. Orice modificări veți aduce aici nu vor mai fi propagate pe Civvic.ro. Vă rugăm să faceți orice modificări doriți direct pe Civvic.ro.

Monitorul Oficial al României

Anul II, Nr. issue::0047 - Duminică, 1 aprilie year::1990

Decrete-lege

Decret-lege privind activitățile pentru care guvernul adoptă hotărâri

Potrivit principiului separației puterilor în stat și în vederea asigurării condițiilor pentru ca guvernul, organ suprem al administrației de stat, să realizeze puterea executivă ce-i revine în temeiul legii,

Consiliul Provizoriu de Uniune Națională decretează:

Art. 1. - În aplicarea și executarea legii, Guvernul României emite hotărâri pentru:

a) aprobarea programelor de dezvoltare economico-socială pe ramuri și domenii de activitate, a balanței comerciale și de plăți externe și a planului de încasări și plăți în numerar pe economie, adaptarea regimului creditelor și dobânzilor la creditele acordate de bănci, precum și al prețurilor și tarifelor, în concordanță cu cerințele pieței;

b) organizarea realizării sarcinilor economico-financiare și de comerț exterior, precum și urmărirea îndeplinirii acestora;

c) aprobarea inițierii și încheierii de tratate, acorduri și convenții internaționale și supunerea spre ratificare, potrivit legii;

d) realizarea reglementărilor referitoare la salarizare, pensii, acordarea de ajutoare materiale și a altor drepturi bănești, precum și adaptarea acestora la specificul unor ramuri și domenii de activitate;

e) aprobarea de norme în domeniile învățământului, culturii, științei, sănătății, turismului, sportului, comerțului, serviciilor, administrației locale și în alte domenii de activitate;

f) stabilirea structurii organizatorice și a numărului de posturi la ministere și celelalte organe centrale și locale ale administrației de stat; numirea și eliberarea din funcție a prim-adjuncților și adjuncților de miniștri, secretarilor de stat și a persoanelor ce urmează să îndeplinească funcții asimilate acestora;

g) stabilea măsurilor concrete de aplicare a reglementărilor referitoare la apărarea secretului de stat;

h) înființarea, reorganizarea sau desființarea de centrale, întreprinderi, institute și instituții de stat de interes republican; aprobarea înființării sau desființării de societăți comerciale cu participare străină în țară, precum și a participării la societăți comerciale în străinătate;

i) stabilirea modului de constituire a comisiilor de recepție pentru obiectivele de investiții;

j) stabilirea altor măsuri în cadrul atribuțiilor prevăzute de dispozițiile legale pentru guvern.

Art. 2. - Orice prevedere contrară prezentului decret-lege se abrogă.

Președintele Consiliului Provizoriu de Uniune Națională, Ion Iliescu | București, 30 martie 1990 | Nr. 104.


Decret-lege privind unele măsuri referitoare la alocația de stat pentru copii

Consiliul Provizoriu de Uniune Națională decretează:

Articol unic. - Articolul 3 din Decretul nr. 410/1985 privind alocația de stat și indemnizația pentru copii, ajutoarele ce se acordă mamelor cu mai mulți copii și soțiilor de militari în termen, precum și indemnizația de naștere, astfel cum a fost modificat prin art. VI din Decretul-lege nr. 70/1990, va avea următorul cuprins:

„Art. 3. - Cuantumurile, precum și plafoanele de venituri și numărul copiilor în raport de care se stabilește alocația de stat pentru copii, sunt următoarele:

Plafoane de venituri lunare - lei
până la 2.500 2.501 - 3.350 peste 3.350
pentru primul copil 310 260 230
pentru al doilea copil 360 300 270
pentru al treilea copil 440 350 300
pentru al patrulea copil și următorii, câte 510 410 350

Nu se modifică dreptul la alocația de stat pentru copii la acele categorii de persoane care beneficiază de sporuri la venituri în anul 1990.”

Președintele Consiliului Provizoriu de Uniune Națională, Ion Iliescu | București, 30 martie 1990 | Nr. 105.


Decret-lege privind ratificarea Instrumentului de amendare a Constituției Organizației Internaționale a Muncii, adoptat la Geneva la 25 iunie 1986

Consiliul Provizoriu de Uniune Națională decretează:

Articol unic. - Se ratifică Instrumentul de amendare a Constituției Organizației Internaționale a Muncii, adoptat de cea de-a 72-a sesiune a Conferinței Internaționale a Muncii, la Geneva, la 25 iunie 1986.

Președintele Consiliului Provizoriu de Uniune Națională, Ion Iliescu | București, 30 martie 1990 | Nr. 106.


Instrumentul de amendare a Constituției Organizației Internaționale a Muncii

Conferința generală a Organizației Internaționale a Muncii,
convocată la Geneva de către Consiliul de Administrație al Biroului Internațional al Muncii și care s-a întrunit acolo la 4 iunie 1986, în cea de-a 72-a sesiune a sa,
după ce a hotărât să adopte anumite propuneri de amendare a Constituției Organizației Internaționale a Muncii, problemă care este cuprinsă la cel de-al 7-lea punct al ordinii de zi a sesiunii, adoptă la 25 iunie 1986 instrumentul de mai jos pentru amendarea Constituției Organizației Internaționale a Muncii, 1986

Articolul 1

Cu începere de la data intrării în vigoare a prezentului instrument de amendare, dispozițiile Constituției Organizației Internaționale a Muncii, al cărei text, actualmente în vigoare, este reprodus în prima coloană a anexei prezentului instrument, vor avea efect în forma amendată, care figurează la cea de-a doua coloană a amintitei anexe.

Articolul 2

Două exemplare autentice ale prezentului instrument de amendare vor fi semnate de către președintele conferinței și de către directorul general al Biroului Internațional al Muncii. Unul dintre aceste exemplare va fi depus la arhivele Biroului Internațional al Muncii, în scopul înregistrării conform dispozițiilor art. 102 al Cartei O.N.U. Directorul general va comunica o copie certificată, conformă cu acest instrument, fiecăruia dintre membrii Organizației Internaționale a Muncii.

Articolul 3

1. Ratificările sau acceptările prezentului instrument de amendare vor fi comunicate directorului general al Biroului Internațional al Muncii, care va informa statele membre ale organizației despre acest lucru.

2. Prezentul instrument de amendare va intra în vigoare în condițiile prevăzute la art. 36 al Constituției Organizației Internaționale a Muncii.

3. După intrarea în vigoare a prezentului instrument, directorul general al Biroului Internațional al Muncii va informa toate statele membre ale Organizației Internaționale a Muncii și pe secretarul general al O.N.U.


Anexă

Constituția Organizației Internaționale a Muncii

Dispoziții în vigoare la 24 iunie 1986 Dispoziții amendate
Articolul 1

  4. Conferința generală a Organizației Internaționale a Muncii poate, de asemenea, să admită state membre în organizație cu majoritatea a 2/3 din voturile delegaților prezenți la sesiune, inclusiv 2/3 din voturile delegaților guvernamentali (prezenți și votanți). Această admitere va deveni efectivă atunci când guvernul noului stat membru va fi comunicat directorului general al Biroului Internațional al Muncii acceptarea oficială a obligațiilor ce decurg din constituția organizației.

Articolul 1

  4. Conferința generală a Organizației Internaționale a Muncii poate, de asemenea, să admită state membre ale organizației cu majoritatea de 2/3 din delegații prezenți la sesiune, inclusiv 2/3 din delegații guvernamentali care au luat parte la vot. Această admitere va deveni efectivă atunci când guvernul noului stat membru va fi comunicat directorului general al Biroului Internațional al Muncii acceptarea oficială a obligațiilor care decurg din constituția organizației.

Articolul 3

  9. Împuternicirile delegaților și ale consilierilor lor tehnici vor fi supuse verificării conferinței, care va putea printr-o majoritate de 2/3 din voturile exprimate (de către delegații prezenți) să refuze să admită orice delegat sau orice consilier tehnic pe care-l va considera ca nefiind desemnat în conformitate cu termenii prezentului articol.

Articolul 3

  9. Împuternicirile delegaților și ale consilierilor lor tehnici vor fi supuse verificării conferinței, care va putea printr-o majoritate de 2/3 din voturile exprimate să refuze să admită orice delegat sau orice consilier tehnic pe care-l va considera ca nefiind desemnat în conformitate cu termenii prezentului articol.

Articolul 6

  Orice schimbare a sediului Biroului Internațional al Muncii va fi hotărâtă de către conferință, cu o majoritate de 2/3 din voturile exprimate (de către delegații prezenți).

Articolul 6

  Orice schimbare a sediului Biroului Internațional al Muncii va fi hotărâtă de către conferință, cu o majoritate de 2/3 din voturile exprimate.

Articolul 7

  1. Consiliul de Administrație va fi compus din 56 de persoane:
    - 28 reprezentând guvernele;
    - 14 reprezentând pe cei ce angajează și
    - 14 reprezentând lucrătorii.
  2. Din cele 28 de persoane care reprezintă guvernele, 10 vor fi numite de către statele membre a căror importanță industrială este cea mai mare și 18 vor fi numite de către statele membre desemnate în acest scop de către delegații guvernamentali la conferință, excluși fiind delegații celor 10 state membre sus-menționate.
  3. Consiliul de Administrație va stabili, de fiecare dată când va fi cazul, care sunt statele membre care au importanța industrială cea mai mare și va stabili reglementări pentru asigurarea examinării imparțiale de către comitet a tuturor problemelor referitoare la desemnarea statelor membre care au importanța industrială cea mai mare, înainte de a se fi luat o decizie în această privință de către Consiliul de Administrație. Orice apel formulat de către un stat membru contra declarației Consiliului de Administrație care stabilește care sunt statele membre cu cea mai mare importanță industrială va fi soluționat de către conferință, iar un apel adresat în fața conferinței nu va suspenda aplicarea declarației atât timp cât conferința nu se va fi pronunțat.

Articolul 7

  1. Consiliul de Administrație va cuprinde 112 locuri:
    - 56 rezervate persoanelor care reprezintă guvernele;
    - 28 rezervate persoanelor care reprezintă pe cei ce angajează;
    - 28 rezervate persoanelor care reprezintă lucrătorii.
  2. El va trebui să fie compus astfel încât să fie cât mai reprezentativ posibil, ținând cont de diferitele interese geografice, economice și sociale în cadrul celor 3 grupe care îl constituie, fără totuși a se aduce atingere autonomiei recunoscute a acestor grupuri.
  3. Pentru a satisface exigențele definite la paragraful 2 al prezentului articol și a asigura continuitatea lucrărilor, 54 din 56 de posturi rezervate reprezentanților guvernamentali vor fi atribuite după cum urmează:
  a) Ele vor fi repartizate între 4 regiuni geografice (Africa, America, Asia și Europa), a căror delimitare va face, dacă este cazul, obiectul distribuirii prin acord mutual al tuturor guvernelor interesate. Fiecăreia dintre aceste regiuni i se va atribui un număr de posturi care va ține cont în proporție egală de numărul statelor membre pe care le cuprinde, de importanța populației lor și a activităților economice măsurate prin indici adecvați:
  - produsul național brut sau contribuția la bugetul organizației - fiind înțeles că nici una dintre ele nu va putea dispune de mai puțin de 12 posturi și nici mai mult de 15 posturi. Pentru aplicarea prezentului alineat repartiția inițială a posturilor va fi următoarea: Africa 13 posturi, America 12 posturi, Asia și Europa 15 și 14 posturi, prin rotație.
  b i) Cu ocazia Conferinței Internaționale a Muncii, delegații guvernamentali ai statelor membre care aparțin diferitelor regiuni vizate la alineatul a) de mai sus, sau cărora le sunt atașate prin acord mutual sau sunt invitate la conferința regională corespunzătoare, în condițiile prevăzute la paragraful 4 de mai jos, vor forma colegii electorale însărcinate cu desemnarea statelor membre chemate să ocupe locurile care revin fiecăreia dintre respectivele regiuni. Se înțelege că delegații guvernamentali ai statelor din Europa occidentală și delegații guvernamentali ai statelor socialiste din Europa de est vor forma colegii electorale separate. Ei vor cădea de acord pentru a repartiza între ei posturile care revin regiunii și vor desemna separat pe reprezentanții lor în Consiliul de Administrație.
    ii) Atunci când particularitățile unei regiuni o cer, guvernele acestei regiuni vor putea să convină pentru a se subdiviza pe o bază subregională pentru a desemna separat statele membre chemate să ocupe posturile care revin subregiunii.
    iii) Desemnările vor fi comunicate la colegiile delegaților guvernamentali ai conferinței pentru a proclama rezultatele.
  Dacă într-o regiune sau o subregiune operațiile electorale sau rezultatele lor fac obiectul unor contestații care nu pot fi reglementate la aceste niveluri, colegiul delegaților guvernamentali ai conferinței va decide în cadrul dispozițiilor existente în protocolul aplicabil.
  c) Fiecare colegiu electoral va trebui să ia dispozițiile necesare pentru ca un număr substanțial de state membre desemnate pentru a ocupa posturile destinate acestei regiuni să fie alese pe baza importanței populației lor și pentru ca să asigure o repartiție geografică echitabilă, luând în considerație alți factori ca activitățile economice ale statelor membre interesate, în funcție de caracteristicile proprii regiunii. Modalitățile de punere în aplicare a acestor principii vor fi precizate într-un protocol convenit între guvernele care fac parte din colegiul electoral, care va fi depus la directorul general al Biroului Internațional al Muncii.
  4. Fiecare dintre cele 2 posturi care rămân va fi atribuit pe rând Africii și Americii pe de o parte și Asiei și Europei pe de altă parte, pentru a permite fiecăreia dintre aceste regiuni să asigure, în condiții de nediscriminare, participarea la procesul electoral al statelor membre care geografic fac parte din aceasta sau îi sunt atașate la conferința regională corespunzătoare, dar nu sunt încă acoperite nici prin protocolul acestei regiuni, nici prin altul, știindu-se că amintitele state nu vor putea să beneficieze de un tratament privilegiat în raport cu statele comparabile ale regiunii. Atunci când postul adițional nu este utilizat după dispozițiile care preced el va fi ocupat de către regiunea interesată în lumina dispozițiilor protocolului său.

  4. Persoanele care reprezintă pe cei ce angajează și persoanele care reprezintă pe lucrători vor fi alese respectiv de către delegații celor ce angajează și delegații lucrătorilor la conferință.

  5. Consiliul va fi reînnoit din 3 în 3 ani. Dacă pentru un motiv oarecare alegerile în Consiliul de Administrație nu au loc la expirarea acestei perioade, Consiliul de Administrație va rămâne în funcțiune până când se va proceda la aceste alegeri.
  6. Modul de ocupare a posturilor vacante, desemnarea supleanților și celelalte probleme de aceeași natură vor putea fi reglementate de către consiliu, sub rezerva aprobării de către conferință.
  7. Consiliul de Administrație va alege în cadrul său un președinte și doi vicepreședinți. Dintre aceste 3 persoane, una va fi persoana care va reprezenta guvernul, iar celelalte două persoane vor reprezenta pe cei ce angajează și pe lucrători.
  8. Consiliul de Administrație va stabili un regulament al său și se va întruni la perioade pe care le va fixa el însuși. O sesiune specială va trebui să aibă loc de fiecare dată când 16 persoane care fac parte din consiliu vor fi formulat o cerere scrisă în acest scop.

  5. Persoanele care reprezintă pe cei ce angajează și persoanele care reprezintă lucrătorii vor fi alese de către delegații celor ce angajează și delegații lucrătorilor la conferință.

  6. Consiliul va fi reînnoit la fiecare 3 ani. Dacă pentru un motiv oarecare alegerile în Consiliul de Administrație nu au loc la expirarea acestei perioade, Consiliul de Administrație va rămâne în funcțiune până când se va proceda la aceste alegeri.
  7. Modul de ocupare a posturilor vacante, desemnarea supleanților și celelalte probleme de aceeași natură vor putea fi reglementate de către consiliu, sub rezerva aprobării de către conferință.
  8. Consiliul de Administrație va alege un președinte și doi vicepreședinți. Dintre aceste trei persoane, una va fi persoana care va reprezenta guvernul și celelalte două vor fi persoanele care reprezintă respectiv pe cei ce angajează și pe lucrători.
  9. Consiliul de Administrație va stabili regulamentul său și se va întruni la perioade pe care le va fixa el însuși. O sesiune specială va avea loc de fiecare dată când 32 persoane care fac parte din consiliu vor fi formulat o cerere scrisă în acest scop.

Articolul 8

  1. În fruntea Biroului Internațional al Muncii va fi un director general; el va fi desemnat de către Consiliul de Administrație de la care va primi instrucțiuni și față de care va fi responsabil de bunul mers al biroului, precum și de executarea tuturor celorlalte sarcini care ar fi putut să-i fie încredințate.

Articolul 8

  1. În fruntea Biroului Internațional al Muncii va fi un director general; el va fi numit de către Consiliul de Administrație, care va supune această numire aprobării Conferinței Internaționale a Muncii.
  2. Directorul general va primi instrucțiuni din partea Consiliului de Administrație și va fi răspunzător față de acesta din urmă pentru bunul mers al biroului, precum și pentru executarea tuturor celorlalte sarcini care ar fi putut să-i fie încredințate.

  2. Directorul general sau supleantul său vor asista la toate ședințele Consiliului de Administrație.   3. Directorul general sau supleantul său vor asista la toate ședințele Consiliului de Administrație.
Articolul 13

  2. .....

  c) dispozițiile referitoare la aprobarea bugetului Organizației Internaționale a Muncii, precum și la conținutul și acoperirea contribuțiilor, vor fi hotărâte de către conferință cu o majoritate de 2/3 din voturile emise de către delegații prezenți și vor stipula că bugetul și aranjamentele privind repartizarea cheltuielilor între statele membre ale organizației vor fi aprobate de o comisie de reprezentanți guvernamentali.
  4. Un stat membru al organizației, care a întârziat cu plata contribuției sale pentru cheltuielile organizației nu poate participa la vot la conferință, la Consiliul de Administrație sau în oricare comisie sau la alegerea de membri în Consiliul de Administrație, dacă suma arieratelor sale este egală sau superioară contribuției datorate de el pentru cei 2 ani precedenți încheiați; conferința poate totuși, printr-un vot cu majoritatea a 2/3 din voturile emise de către delegații prezenți, să autorizeze acest stat membru să participe la vot dacă constată că acest lucru se datorează unor circumstanțe independente de voința sa.

Articolul 13

  2. .....

  c) dispozițiile referitoare la aprobarea bugetului Organizației Internaționale a Muncii, precum și la conținutul și acoperirea contribuțiilor, vor fi hotărâte de către conferință cu o majoritate de 2/3 din voturile exprimate și vor stipula că bugetul și aranjamentele privind repartizarea cheltuielilor între statele membre ale organizației vor fi aprobate de către o comisie de reprezentanți guvernamentali.
  4. Un stat membru al organizației, care a întârziat cu plata contribuției pentru cheltuielile organizației, nu poate participa la vot în cadrul conferinței, al Consiliului de Administrație sau în oricare comisie, nici în alegerile de membri în Consiliul de Administrație, dacă suma arieratelor sale este egală sau superioară contribuției datorate de el pentru cei 2 ani precedenți încheiați. Conferința poate totuși, printr-un vot cu majoritatea a 2/3 din voturile exprimate, să autorizeze acest stat membru să participe la vot, dacă ea constată că acest lucru se datorează unor circumstanțe independente de voința sa.

Articolul 16

  2. Problemele față de care au existat opoziții vor rămâne totuși incluse pe ordinea de zi, dacă conferința decide astfel, cu majoritatea de 2/3 din voturile exprimate de către delegații prezenți.
  3. Orice problemă în legătură cu care conferința hotărăște, cu aceeași majoritate de 2/3, că trebuie examinată (în alt mod decât cel prevăzut în alineatul precedent) va fi inclusă pe ordinea de zi a sesiunii următoare.

Articolul 16

  2. Problemele față de care au existat opoziții vor rămâne totuși incluse pe ordinea de zi, dacă conferința decide astfel, cu majoritatea de 2/3 din voturile exprimate.
  3. Orice problemă în legătură cu care conferința hotărăște, cu aceeași majoritate de 2/3 din voturile exprimate, că trebuie examinată (în alt mod decât cel prevăzut la alineatul precedent) va fi inclusă pe ordinea de zi a sesiunii următoare.

Articolul 17

  2. Simpla majoritate a voturilor exprimate (de către statele membre prezente la conferință) va hotărî în toate cazurile unde o majoritate mai puternică nu este în mod expres prevăzută prin alte articole ale prezentei constituții sau prin orice convenție sau alt instrument care conferă puteri conferinței sau prin aranjamente financiare sau bugetare adoptate în virtutea art. 13.
  3. Nici un vot nu se dobândește dacă numărul de voturi exprimate este inferior jumătății numărului delegaților prezenți la sesiune.

Articolul 17

  2. Simpla majoritate a voturilor exprimate (afirmativ sau negativ) va hotărî în toate cazurile unde o majoritate mai puternică nu este expres prevăzută prin alte articole ale prezentei constituții sau prin orice convenție sau alt instrument care conferă puteri conferinței sau prin aranjamente financiare sau bugetare adoptate în virtutea art. 13.
  3. În cazurile în care constituția prevede o majoritate simplă a voturilor, această majoritate nu va decide decât dacă ea numără cel puțin 1/4 din delegații prezenți la sesiunea conferinței. În cazul în care constituția prevede o majoritate de 2/3 din voturi, această majoritate nu va decide decât dacă ea numără cel puțin 1/3 din delegații prezenți la sesiune, în cazul în care constituția prevede o majoritate de 3/4, această majoritate nu va decide decât dacă ea numără cel puțin 3/8 din delegații prezenți la sesiune.
  4. Nu se va considera drept dobândit un vot decât dacă cel puțin 1/2 din numărul delegaților prezenți la sesiune și care au dreptul de vot au participat la votare.

Articolul 19

  2. În cele două cazuri, pentru ca o convenție sau o recomandare să fie adoptată la votul final de către conferință este necesară o majoritate de 2/3 (din voturile delegaților prezenți).

Articolul 19

  2. În cele două cazuri, pentru ca o convenție sau o recomandare să fie adoptată la votul final de către conferință, este necesară o majoritate de 2/3 din voturile exprimate.

Articolul 21

  1. Orice proiect care în scrutinul final de ansamblu nu va obține majoritatea de 2/3 din voturile exprimate (de către statele membre prezente) poate face obiectul unei convenții speciale între aceste state membre ale organizației care au această dorință.

Articolul 21

  1. Orice proiect care în scrutinul final pe ansamblu nu va obține majoritatea de 2/3 din voturile exprimate poate face obiectul unei convenții speciale între acele state membre ale organizației care au această dorință.

Articolul 36

  1. Amendamentele la prezenta constituție adoptate de către conferință cu majoritatea de 2/3 din voturile (emise de către delegații prezenți) vor intra în vigoare atunci când vor fi fost ratificate sau acceptate de către 2/3 din statele membre ale organizației (cuprinzând 5 din cele 10 state membre reprezentate în Consiliul de Administrație, în calitate de state membre cu importanța industrială cea mai mare, în conformitate cu dispozițiile paragrafului 3 ale art. 7 al prezentei constituții).

Articolul 36

  1. Sub rezerva dispozițiilor paragrafului 2 al prezentului articol, amendamentele la prezenta constituție, adoptate de către conferință cu majoritatea de 2/3 din voturile exprimate, vor intra în vigoare când vor fi fost ratificate sau acceptate de către 2/3 din statele membre ale organizației.
  2. În cazul în care un amendament privește:
    i) obiectivele fundamentale ale organizației enunțate în preambulul constituției și în declarația referitoare la scopurile și obiectivele organizației, anexate la amintita constituție (preambulul, art. 1, anexa);
    ii) structura permanentă a organizației, compoziția și funcțiile organelor sale colegiale, numirea și responsabilitățile directorului general, așa cum sunt enunțate în constituție (art. 1, 2, 3, 4, 7, 8 și 17);
    iii) dispozițiile constituționale referitoare la convențiile și recomandările internaționale din domeniul muncii (art. 19 la 35, art. 37);
    iv) dispozițiile prezentului articol,
acest amendament nu va fi considerat ca adoptat decât dacă obține 3/4 din voturile exprimate; el nu va intra în vigoare decât atunci când va fi ratificat sau acceptat de către 3/4 din statele membre ale organizației.


Textul care precede este textul autentic al Instrumentului de amendare a Constituției Organizației Internaționale a Muncii, 1986, oficial adoptat de către Conferința generală a Organizației Internaționale a Muncii la cea de-a 72-a sesiune a sa, care a avut loc la Geneva și care a fost declarată închisă la 25 iunie 1986.

Drept care și-au depus semnăturile la 25 iunie 1986:

Președintele conferinței, Hugo Fernandez Faingold

Director general al Biroului Internațional al Muncii, Francis Banchard


Decret-lege privind activitatea de vânzare de mărfuri la prețuri cu amănuntul pe valută convertibilă prin unitățile Ministerului Turismului

Consiliul Provizoriu de Uniune Națională decretează:

Art. 1. - Ministerul Turismului coordonează și controlează activitatea de vânzare de mărfuri la prețuri cu amănuntul pe valută convertibilă în țară, prin unitățile proprii, în care scop stabilește:

a) prețurile de vânzare cu amănuntul pe valută convertibilă pe baza unor cote de aport valutar aplicate la prețurile de achiziție, având în vedere prețurile practicate pe piețe similare, pentru asigurarea competitivității mărfurilor și creșterii volumului de vânzări; pentru mărfurile vândute prin magazinele destinate reprezentanților diplomatici și comerciali străini și români și în magazinele de tip „duty free shop”, prețurile de vânzare cu amănuntul pe valută convertibilă se stabilesc în comparație cu cele practicate în magazinele similare din țările europene;

b) nivelul comisioanelor în lei care se acordă unităților de turism pentru vânzarea de mărfuri pe valută;

c) nivelul comisioanelor în valută care se acordă firmelor străine cu care Întreprinderea de comerț exterior „Comturist” încheie contracte pentru transmiterea în țară de sume în valută, în vederea cumpărării de mărfuri; comisionul în valută se suportă din prețul de vânzare cu amănuntul.

Art. 2. - Plata mărfurilor importate pentru vânzarea la prețul cu amănuntul pe valută convertibilă se efectuează de Întreprinderea de comerț exterior „Comturist” din încasările valutare rezultate din vânzările efectuate prin magazinele specializate proprii, precum și ale unităților de turism.

Unitățile de turism au obligația să vireze lunar la Întreprinderea de comerț exterior „Comturist” valuta încasată din vânzarea de mărfuri.

Art. 3. - Mărfurile din producție internă livrate în consignație se decontează prin plăți intermediare, cu reglare semestrială, la prețurile de livrare la care se adaugă cheltuielile pentru operațiunile suplimentare efectuate, calculate în condiția de livrare franco depozit beneficiar.

Accesoriile și alte componente provenite din import și înglobate în mărfurile din producție internă livrate în consignație pentru vânzare pe valută convertibilă se plătesc în valută de către Întreprinderea de comerț exterior „Comturist” la nivelul prețurilor la care au fost importate.

Băncile care finanțează activitatea întreprinderilor producătoare creditează, pe un termen de cel mult 6 luni, mărfurile livrate în consignație pentru vânzare pe valută.

Art. 4. - Decretul nr. 366 din 22 noiembrie 1985 privind activitatea de vânzare în țară a mărfurilor românești pe valută convertibilă se abrogă, cu excepția următoarei prevederi din art. 5: „Cetățenii români, deținători de valută convertibilă, care doresc să cumpere autoturisme sau alte mărfuri de folosință îndelungată din producția internă și care nu dispun integral de valuta necesară, pot plăti minimum 50% din preț în valută convertibilă, iar diferența în lei”.

Președintele Consiliului Provizoriu de Uniune Națională, Ion Iliescu | București, 30 martie 1990 | Nr. 107.


Decret-lege privind acordarea burselor pentru elevii care urmează cursurile școlilor militare ale Ministerului de Interne

Consiliul Provizoriu de Uniune Națională decretează:

Art. 1. - Elevii care, la data de 12 ianuarie 1990, se aflau în școlile militare ale Ministerului de Interne și urmează cursurile acestor școli, având o vechime în muncă de cel puțin un an, primesc, pe timpul școlarizării, bursă lunară, după cum urmează:

a) 600 lei elevii școlilor militare de ofițeri activi;

b) 400 lei elevii școlilor militare de subofițeri activi.

Art. 2. - Elevii prevăzuți la art. 1, pe timpul cât li se acordă burse, nu primesc soldele lunare acordate potrivit reglementărilor în vigoare.

Art. 3. - Drepturile de bursă stabilite potrivit art. 1 se acordă începând cu data de 1 ianuarie 1990.

Președintele Consiliului Provizoriu de Uniune Națională, Ion Iliescu | București, 30 martie 1990 | Nr. 108.


Decret-lege privind unele măsuri de îmbunătățire a salarizării personalului muncitor din Radioteleviziunea Română

Consiliul Provizoriu de Uniune Națională decretează:

Art. 1. - Se aprobă nomenclatorul meseriilor utilizate în Radioteleviziunea Română, care cuprinde:

a) muncitori pentru activitatea de bază, salarizați după rețeaua RTVR-A;

b) muncitori pentru activitățile auxiliare, salarizați după rețeaua RTVR-B;

c) muncitori necalificați, salarizați după rețeaua RTVR-C.

Rețelele RTVR A, B și C sunt prezentate în anexă, care face parte integrantă din prezentul decret-lege.

Art. 2. - Șoferii de pe carele de reportaj și ai autospecialelor, care participă la filmări, transmisii și înregistrări, vor fi salarizați după nivelul A din anexa nr. IV, capitolul V - Transporturi-telecomunicații.

Art. 3. - Salarizarea pentru funcțiile de conducere și de execuție tehnice, economice și de altă specialitate se face potrivit pct. I din nota la anexa nr. VI a Legii nr. 57/1974.

Art. 4. - Salarizarea funcției de subinginer (subinginer principal) se face conform Legii nr. 57/1974, anexa nr. IV, lit. B, lit. a) pct. 20 și 21 - grupa a II-a de ramură.

Art. 5. - Se aprobă încadrarea șefilor carelor de reportaj care, în prezent sunt salarizați ca inginer principal III, pe funcția de inginer principal II, prin depășirea procentului maxim prevăzut la art. 172 (6) din Legea nr. 57/1974 cu numărul carelor de reportaj aflate în dotare.

Art. 6. - Întregul personal al Radioteleviziunii Române, inclusiv personalul redacțional și artistic, va beneficia de un spor de 10% calculat asupra salariului tarifar potrivit prevederilor art. 68 din Legea nr. 57/1974.

Art. 7. - Prevederile prezentului decret-lege se aplică de la data de 1 martie 1990.

Președintele Consiliului Provizoriu de Uniune Națională, Ion Iliescu | București, 30 martie 1990 | Nr. 109.


Anexă

Salarizarea muncitorilor Radioteleviziunii Române

- lei/lună -

Nr. crt. Rețeaua tarifară și nivelul Categorii de încadrare
1 2 3 4 5 6 7 8 spec.
1. RTVR-A (muncitori pentru activitatea de bază a RTVR) Bază 2.326 2.463 2.610 2.766 2.952 3.216 3.539 3.890
Tr. I 2.366 2.502 2.649 2.815 3.030 3.314 3.636 4.008
Tr. II 2.414 2.551 2.698 2.874 3.118 3.421 3.754 4.135
2. RTVR-B (muncitori pentru activitățile auxiliare ale RTVR) Bază 2.287 2.434 2.571 2.727 2.893 3.128 3.411 3.734
Tr. I 2.336 2.473 2.620 2.776 2.962 3.206 3.509 3.842
Tr. II 2.385 2.522 2.669 2.825 3.030 3.294 3.607 3.959
Obișnuite Grele Foarte grele
3. RTVR-C (muncitori necalificați) Bază 2.053 2.160 2.258
Tr. I 2.082 2.190 2.278
Tr. II 2.111 2.219 2.307


Decret-lege privind abrogarea și modificarea unor prevederi din Legea nr. 57/1974

Consiliul Provizoriu de Uniune Națională decretează:

Art. 1. - Se abrogă prevederile art. 172 alin. (5) din Legea nr. 57/1974 referitoare la modul de stabilire a salariilor pentru personalul de conducere și de execuție tehnic, economic și de altă specialitate din aparatul unor instituții prevăzute în anexa nr. VI, capitolul I, lit. A, nota II, poz. 1-11, la care salarizarea este mai mică cu două clase, precum și paranteza de la poz. 10 din nota I la aceeași anexă.

Art. 2. - Personalul redacțional din cadrul Agenției de presă „Rompres” va fi salarizat în continuare potrivit sistemului de salarizare aprobat pentru unitățile de presă prevăzut la art. 165 și anexa nr. V, capitolul IV, lit. a) și b) la Legea nr. 57/1974. De asemenea, personalul din cadrul Agenției de presă „Rompres”, încadrat pe funcțiile prevăzute în anexa nr. VI, capitolul I, lit. B pct. 12 la Legea nr. 57/1974, va fi salarizat la nivelul claselor prevăzute la acest punct.

Pentru personalul propriu al Editurii „Presa liberă”, salarizarea este cea prevăzută în anexa nr. VI, capitolul I, lit. A la Legea nr. 57/1974.

Art. 3. - Prevederile prezentului decret-lege se aplică de la data de 1 martie 1990.

Președintele Consiliului Provizoriu de Uniune Națională, Ion Iliescu | București, 30 martie 1990 | Nr. 110.