Monitorul Oficial 47/1991

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare


Monitorul Oficial al României

Anul III, Nr. issue::0047 - Partea I - Sâmbătă, 9 martie year::1991

Hotărâri ale Guvernului României

Hotărâre privind înființarea unor societăți comerciale de sere

În temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome,
Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se înființează societățile comerciale de sere ca persoane juridice, având denumirea, obiectul de activitate, capitalul social inițial și sediul prevăzute în anexa nr. 1, prin preluarea activului și pasivului unităților economice de sere care se desființează.

Valoarea capitalului societăților va fi corectată după finalizarea evaluării patrimoniului, potrivit legii.

Art. 2. - Societățile comerciale de sere își desfășoară activitatea în conformitate cu statutul propriu prevăzut în anexele nr. 2.1-2.16[1].

Art. 3. - Personalul trecut la societăți se consideră transferat în interesul serviciului.

Personalul încadrat cu salariu mai mic, are dreptul, timp de 3 luni, la diferența până la salariul tarifar avut și la sporul de vechime, după caz.

Art. 4. - Anexele nr. 1 și nr. 2.1-2.16 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 12 februarie 1991 | Nr. 103.


Anexa nr. 1

Lista societăților comerciale care se înființează prin reorganizarea întreprinderilor de sere și a întreprinderilor de producere a legumelor care se desființează

Nr. crt.
Denumirea societăților comerciale pe acțiuni
Obiectul de activitate
Sediul
Capitalul social
- mii lei -
Denumirea unității care se desființează
Localitatea Județul
1.
ORSER - S.A.
- producerea legumelor de seră
- producerea florilor
- producerea ciupercilor
- producerea de miceliu
- producerea de gheață artificială
- comercializarea produselor de seră la
- intern și extern
- prestări servicii
- alte activități (industrie, turism etc.).
Oradea, șos. Borșului nr. 51 Bihor
601.775 ———————————— 576.211 + 25.564
Întreprinderea de sere Oradea
2.
CODLEA - S.A.
- producerea legumelor de seră
- producerea florilor de sera și câmp
- producerea de material săditor
- comercializarea produselor de seră la
- intern și extern
- prestări servicii
- activitate auxiliară de mică industrie
- cercetare științifică
Codlea, str. Bârsei nr. 36 Brașov
468.374 ———————————— 412.671 + 55.703
Întreprinderea de sere Codlea
3.
PROSPER - S.A.
- producerea legumelor de seră
- producerea florilor
- producerea de semințe
- producerea ciupercilor
- producerea de miceliu
- comercializarea produselor de sera la
- intern și extern
- prestări servicii
- alte activități (industrie, turism etc.).
Constanța, str. Vârful cu Dor nr. 26 Constanța
399.046 ———————————— 385.503 + 13.543
Întreprinderea de sere Constanța
4.
CRASER CRAIOVA - S.A.
- producerea legumelor de seră
- producerea florilor
- producerea de semințe
- producerea de gheață artificială
- comercializarea produselor de seră la intern și extern
Comuna Almăj Dolj
728.557 ———————————— 672.004 + 56.553
Întreprinderea de sere Ișalnița
5.
ROMSER - S.A.
- producerea și comercializarea produselor de seră
- activitate de import-export
- activitate de depozitare pentru produsele de seră și materiale specifice pentru nevoile interne ale societății și valorificare la terți
- transportul de produse agroindustriale pentru societate și terți
- efectuarea de studii de marketing, valorificarea acestora, precum și prospectarea externă în vederea atragerii de parteneri străini în acțiuni de cooperare sau de participare la societățile comerciale cu capital mixt
- activitate de „service” (asigurarea bazei tehnico-materială și desfacerea producției) și asistență tehnică și economică pentru unitățile cu profil de seră și culturi protejate, precum și pentru producătorii particulari
- elaborarea programului de investiții proprii pe ansamblul societății și elaborarea documentațiilor de execuție ce revin în sarcina compartimentelor, urmărirea în cazul obiectivelor de importanță deosebită,aprobate de consiliul de administrație, a bunei desfășurări a lucrărilor până la punerea în funcțiune și atingerea parametrilor tehnico-economici proiectați
- întocmirea de prognoze tehnico-științifice și tehnologii de cultură în domeniul producției de legume, flori de seră și ciuperci, precum și fundamentarea programelor de cercetare și dezvoltare pentru producători, organizarea și desfășurarea activității de cercetare și dezvoltare în compartimentele societății
- sprijinirea producătorilor în asigurarea și pregătirea personalului necesar, precum și îmbunătățirea pregătirii personalului societății prin specializări în țară și străinătate.
București, str. Hristo Botev nr. 1, sector 3 București
12.642 ———————————— 9.257 + 3.385
Trustul economic de producție pentru legume de seră Întreprinderea de sere Militari (depozit central insectofungicide, ferma nr. 11)
6.
SEROMGAL - GALAȚI - S.A.
- producerea legumelor de seră și câmp
- producerea florilor de seră și câmp
- producerea ciupercilor
- producerea semințelor
- producerea fructelor
- comercializarea produselor de seră la intern și extern
- prestări servicii
- alte activități (industrie, turism etc.).
Galați, șos. Smârdan, cartier Filești Galați
222.112 ———————————— 213.563 + 8.549
Întreprinderea de sere Galați
7.
SERPLO - S.A.
- producerea legumelor de seră
- producerea florilor
- producerea de gheață artificială
- comercializarea produselor de seră la intern și extern
- prestări servicii
- alte activități (industrie, turism etc.).
Comuna Tătărani Prahova
371.982 ———————————— 343.413 + 28.569
Întreprinderea de sere Ploiești
8.
DUSER - S.A.
- producerea legumelor de seră
- producerea florilor de seră și câmp
- comercializarea produselor de seră la intern și extern
- prestări servicii
- alte activități (industrie, turism etc.).
Dumbrăveni, str. Ernei nr. 27 Sibiu
264.509 ———————————— 247.914 + 16.595
Întreprinderea de sere Dumbrăveni
9.
MILSER - S.A.
- producerea legumelor de seră
- producerea florilor de seră
- producerea ciupercilor de seră
- comercializarea produselor de seră la intern și extern
- prestări servicii
- alte activități (industrie, turism etc.).
București, Prelungirea Ghencea nr. 78, sector 6 București
214.529 ———————————— 205.577 + 8.952
Întreprinderea de sere Berceni
10.
LEOSER - S.A.
- producerea legumelor de seră
- producerea florilor
- producerea ciupercilor
- producerea de miceliu
- producerea de gheață artificială
- comercializarea produselor de seră la intern și extern
- prestări servicii
- alte activități (industrie, turism etc.).
București, Intrarea Serelor nr. 2, sector 4 București
441.598 ———————————— 405.193 + 36.405
Întreprinderea de sere Popești
11.
ALFAR - S.A.
- producerea legumelor de seră
- producerea florilor
- producerea ciupercilor
- comercializarea produselor de seră la intern și extern
- prestări servicii
- alte activități (industrie, turism etc.).
Arad, str. Zimandului nr. 3 Arad
341.550 ———————————— 304.390 + 37.160
Întreprinderea de sere Arad
12.
SELEFER IAȘI - S.A.
- producerea legumelor de seră
- producerea florilor
- producerea ciupercilor
- comercializarea produselor de seră la intern și extern
- prestări servicii
- alte activități (industrie, turism etc.).
Comuna Holboca, sat Dancu Iași
230.217 ———————————— 227.493 + 2.724
Întreprinderea de producere a legumelor Iași
13.
AGROINDUSTRIALA-SERE IZVOARE-PIATRA-NEAMȚ - S.A.
- producerea legumelor de seră
- producerea florilor
- producerea ciupercilor
- producerea de miceliu
- producerea legumelor de câmp
- comercializarea produselor de seră la intern și extern
- prestări servicii
- alte activități (industrie, turism etc.).
Localitatea Izvoare, comuna Dumbrava Roșie Neamț
205.147 ———————————— 203.396 + 1.751
Întreprinderea de producere a legumelor Săvinești
14.
CIMPIASER - S.A.
- producerea legumelor de seră
- producerea florilor de seră și câmp
- comercializarea produselor de seră la intern și extern
- prestări servicii
- alte activități (industrie, turism etc.).
Câmpia Turzii, str. Laminoriștilor nr. 147 Cluj
225.195 ———————————— 222.631 + 2.564
Întreprinderea de producere a legumelor Câmpia Turzii
15.
PITSER - S.A.
- producerea legumelor de seră
- producerea florilor de seră
- producerea ciupercilor
- producerea de miceliu
- comercializarea produselor de seră la intern și extern
- prestări servicii
- alte activități (industrie, turism etc.).
Pitești Argeș
231.253 ———————————— 230.678 + 575
Întreprinderea de producere a legumelor Pitești
16.
SERATOM - TÂRGOVIȘTE - S.A.
- producerea legumelor de seră
- producerea florilor
- comercializarea produselor de seră la intern și extern
- prestări servicii
- alte activități (industrie, turism etc.).
Târgoviște, șos. Câmpulung nr. 1 Dâmbovița
150.183 ———————————— 149.449 + 734
Asociația economică de sere Târgoviște


Anexa nr. 2

Statutul Societății comerciale „.............."[2].

Capitolul I

Denumirea, forma juridică, sediul, durata

Articolul 1

Denumirea societății

Denumirea societății este Societatea comercială „..........” - S.A.

În toate actele, facturile, anunțurile, publicațiile emanând de la societate, denumirea societății va fi precedată sau urmată de cuvintele „societate pe acțiuni” și inițialele „S.A.”, de capitalul social, numărul de înregistrare din registrul comerțului și sediul societății.

Articolul 2

Forma juridică a societății

Societatea comercială „.................” - S.A. este persoană juridică română, având forma juridică de societate pe acțiuni. Aceasta își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române și cu prezentul statut.

Articolul 3

Sediul societății

Sediul societății este în România, localitatea ..........., str. ................ nr. ..... Sediul societății poate fi schimbat în alt loc din România, pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor, potrivit legii.

Societatea poate avea sucursale, filiale, situate și în alte localități.

Articolul 4

Durata societății

Durata societății este nelimitată, cu începere de la data înmatriculării în registrul comerțului.

Capitolul II

Obiectul de activitate al societății

Articolul 5

Obiectul de activitate al societății

Obiectul de activitate al societății este ...................................................

Capitolul III

Capitalul social, acțiunile

Articolul 6

Capitalul social

Capitalul social inițial al societății comerciale este în valoare de ........... mii lei, din care mijloace fixe .......... mii lei și mijloace circulante .............. mii lei.

Capitalul social al societății este împărțit în ........... acțiuni nominative în valoare nominală de 5.000 lei fiecare.

Capitalul social inițial este deținut de statul Român, ca acționar,unic, până la transmiterea acțiunilor din proprietatea statului către terțe persoane fizice sau juridice, române sau străine, în condițiile legii.

Articolul 7

Acțiunile

Acțiunile vor cuprinde mențiunile prevăzute de lege.

Acțiunile vor purta timbrul sec al societății și semnătura a doi administratori.

Societatea va ține evidența acționarilor într-un registru numerotat, sigilat și parafat de președintele consiliului de administrație; registrul se păstrează la sediul societății sub îngrijirea consiliului de administrație.

Articolul 8

Majorarea capitalului

Capitalul social poate fi majorat pe baza hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor, prin emiterea de noi acțiuni reprezentând aportul în numerar sau în natură.

Majorarea capitalului se poate face parțial sau total în natură prin hotărârea adunării generale a acționarilor, pe baza evaluării efectuate de experții desemnați de către acționari.

Articolul 9

Reducerea capitalului

Reducerea capitalului se poate face pe baza hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor.

Propunerea de reducere a capitalului trebuie comunicată de către consiliul de administrație comisiei de cenzori cu cel puțin 30 de zile înainte de data adunării generale a acționarilor, care decide asupra acestei reduceri. Comisia de cenzori va trebui să refere asupra cauzelor și condițiilor reducerii.

Articolul 10

Majorarea sau reducerea capitalului societăților atâta timp cât este integral de stat, se poate face numai cu aprobarea organului care a înființat societatea.

Articolul 11

Drepturi și obligații decurgând din acțiuni

Fiecare acțiune conferă acționarului dreptul la un vot în adunarea generală a acționarilor și de a participa la distribuirea dividendelor, potrivit legii.

Obligațiile societății sunt garantate cu patrimoniul social, iar acționarii răspund numai în limita acțiunilor ce le-au subscris.

Articolul 12

Cesiunea acțiunilor

Acțiunile sunt indivizibile cu privire la societate, care nu recunoaște decât un singur proprietar pentru fiecare acțiune.

Cesiunea acțiunilor se va face potrivit legii.

Cesiunea acțiunilor se înregistrează în registrul de evidență a acționarilor și se menționează pe titlu.

Articolul 13

Pierderea acțiunilor

În cazul pierderii uneia sau mai multor acțiuni, proprietarul va trebui să anunțe consiliul de administrație și să facă public faptul prin presă. După 6 luni va putea obține un duplicat al acțiunii.

Capitolul IV

Adunarea generală a acționarilor

Articolul 14

Atribuții

Adunarea generală a acționarilor este organul de conducere al societății, care decide asupra activității acesteia și asigură politica ei economica și comercială.

Adunarea generală a acționarilor are următoarele atribuții principale:

a) aprobă structura organizatorică a societății și, numărul de posturi, precum și normativul de constituire a compartimentelor funcționale și de producție;
b) alege membrii consiliului de administrație și ai comisiei de cenzori, le stabilește atribuțiile și îi revocă;
c) numește directorii, le stabilește atribuțiile și îi revocă;
d) aprobă și modifică programele de activitate și bugetul societății;
e) analizează rapoartele consiliului de administrație privind stadiul și perspectivele societății, cu referire la profit, poziția pe piața internă și internațională, nivelul tehnic, calitate, forța de muncă, protecția mediului, relațiile cu clienții. De asemenea, hotărăște asupra nivelului fondurilor pentru cercetări științifice care au ca obiect fundamentarea strategiilor de dezvoltare, creșterea calității produselor și serviciilor, elaborarea de produse și tehnologii noi competitive;
f) hotărăște cu privire la contractarea de împrumuturi bancare pe termen lung, inclusiv a celor externe, la nivelul împrumuturilor bancare curente și la condițiile de acordare a garanțiilor; stabilește condițiile de acordare a creditelor comerciale și aprobă orice fel de credit financiar acordat de societate;
g) examinează, aprobă bilanțul și contul de beneficii și pierderi după analizarea rapoartelor consiliului de administrație și al comisiei de cenzori, aprobă repartizarea beneficiilor între acționari;
h) hotărăște cu privire la înființarea și desființarea de sucursale și filiale;
i) hotărăște cu privire la mărirea sau reducerea capitalului social, precum și la cesiunea acțiunilor;
j) hotărăște cu privire la adoptarea sau modificarea statutului, precum și la transformarea formei juridice a societății;
k) hotărăște cu privire la comasarea, divizarea sau dizolvarea societății;
l) hotărăște cu privire la executarea de reparații capitale și realizarea de investiții noi;
m) hotărăște, cu prilejul stabilirii bugetului, asupra modului de remunerare a membrilor consiliului de administrație; hotărăște asupra salariilor și primelor directorilor;
n) hotărăște cu privire la acționarea în justiție a membrilor consiliului de administrație, directorilor și adjuncților acestora și ai cenzorilor, pentru paguba pricinuită societății;
o) hotărăște asupra oricăror alte probleme din competenta sa potrivit legii sau prezentului statut.
Articolul 15

Convocarea adunărilor generale ale acționarilor

Adunările generale ale acționarilor sunt de două feluri: ordinare și extraordinare.

Adunarea generală ordinară are atribuțiile prevăzute la art. 14 lit. a)-g) și n), iar adunarea generală extraordinară, atribuțiile prevăzute la lit. h)-o), precum și celelalte atribuții ce le revin potrivit legii și prezentului statut.

Articolul 16

Adunarea generală se convoacă de președintele consiliului de administrație sau de unul dintre administratori, desemnat de președinte.

Adunările generale ordinare au loc o dată pe an, la două luni de la încheierea exercițiului economic financiar pentru examinarea bilanțului și a contului de beneficii și pierderi pe anul precedent și pentru stabilirea programului de activitate și bugetului pe anul următor.

Adunările generale extraordinare se convoacă, în condițiile prevăzute de lege, la cererea acționarilor reprezentând 1/10 din capitalul social, la cererea comisiei de cenzori.

Adunarea generală va fi convocată de administratori de cite ori va fi nevoie.

Convocarea va fi publicată în Monitorul Oficial și într-unul din ziarele de largă circulație răspândite în localitatea în care se află sediul societății sau din cea mai apropiată localitate.

Convocarea va cuprinde locul și data ținerii adunării, precum și ordinea de zi, cu arătarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunării.

Când în ordinea de zi figurează propuneri pentru modificarea statutului, convocarea va trebui să cuprindă textul integral al propunerilor.

Adunarea generală a acționarilor se întrunește în sediul societății sau în alt loc din această localitate.

Hotărârile adunărilor se iau prin vot deschis.

Votul secret este obligatoriu pentru alegerea membrilor consiliului de administrație și a cenzorilor, pentru revocarea lor și pentru luarea hotărârilor referitoare la răspunderea administratorilor.

Articolul 17

Adunarea generală a acționarilor este prezidată de președintele consiliului de administrație, iar în lipsa acestuia, de către unul dintre vicepreședinți, desemnat de președinte.

Președintele consiliului de administrație desemnează, dintre acționari, doi secretari care vor verifica prezenta acționarilor la adunare și vor întocmi procesul-verbal al ședinței.

Procesul-verbal se va scrie într-un registru sigilat și parafat. Procesul-verbal va fi semnat de persoana care a prezidat ședința și de secretarul care l-a întocmit.

Articolul 18

Adunarea generală ordinară este constituită valabil și poate lua hotărâri dacă la prima convocare acționarii prezenți sau reprezentați dețin cel puțin 2/3 din capitalul social, iar la a doua convocare, dacă dețin cel puțin 1/2 din capitalul social.

Adunarea generală extraordinară este constituită valabil și poate lua hotărâri dacă la prima convocare acționarii prezenți sau reprezentați dețin cel puțin 3/4 din capitalul social, iar la a doua convocare, dacă dețin cel puțin 1/2 din capitalul social.

Adunarea generala a acționarilor statutar constituită ia hotărâri cu majoritate absolută de voturi a celor prezenți sau reprezentați.

Hotărârile adunării generale sunt obligatorii chiar pentru acționarii absenți sau nereprezentați.

Articolul 19

În perioada în care statul este acționar unic, atribuțiile adunării generale a acționarilor vor fi exercitate de consiliul împuterniciților statului, alcătuit și numit potrivit legii, până la crearea condițiilor de constituire a adunării generale a acționarilor.

Consiliul împuterniciților statului este constituit din membri numiți, potrivit legii, de Ministerul Agriculturii și Alimentației, astfel: câte un reprezentant al Ministerului Agriculturii și Alimentației, al Ministerului Finanțelor, al Ministerului Resurselor și Industriei, al Comerțului și Turismului și specialiști (ingineri, economiști, juriști etc.) din domeniul de activitate al societății.

Membrii consiliului împuterniciților statului numiți până la constituirea adunării generale a acționarilor, își păstrează calitatea de angajați la unitatea sau instituția de la care provin, precum și toate drepturile și obligațiile derivând din această calitate.

Membri consiliului împuterniciților statului nu pot face parte din mai mult de două consilii, sau participa ca împuterniciți la societăți comerciale cu care respectivele societăți întrețin relații de afaceri sau au interese contrare.

Din consiliul împuterniciților statului nu pot face parte persoane care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, crimă, viol, furt din avutul personal, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, precum și pentru alte infracțiuni prevăzute de lege, referitor la societățile comerciale.

Consiliul împuterniciților statului prezintă semestrial Ministerului Agriculturii și Alimentației, un raport asupra activității desfășurate de societatea comercială și un program de activitate pentru perioada viitoare, iar la încheierea activității prezintă raportul asupra întregii activități desfășurate.

Pentru luarea unor decizii complexe, consiliul împuterniciților statului poate atrage în activitatea de analiză consilieri și consultanți din diferite sectoare. Activitatea acestora va fi recompensată material, conform înțelegerii pe bază de contract.

Consiliul împuterniciților statului se întrunește în prezența a 3/4 din numărul total și hotărăște valabil cu votul a jumătate plus unu din numărul total, dacă hotărăște în probleme de competenta adunării generale ordinare a acționarilor, și în prezenta a patru cincimi și votul a trei pătrimi din membri, dacă hotărăște în probleme de competenta adunării generale extraordinare.

Membrii consiliului împuterniciților statului beneficiază de o indemnizație în condițiile stabilite de guvern.

Consiliul împuterniciților statului își va înceta activitatea pe data constituirii adunării generale a acționarilor.

Capitolul V

Consiliul de administrație

Articolul 20

Organizare

Societatea este administrată de către un consiliu de administrație format din .... persoane alese de adunarea generală a acționarilor, pe o perioada de 4 ani, cu posibilitatea de a fi numite pe noi perioade de 4 ani, care pot avea calitatea de acționari.

Când se creează un loc vacant în consiliul de administrație adunarea generală a acționarilor alege un nou administrator pentru completarea locului vacant.

Până la transmiterea acțiunilor din proprietatea statului către terțe persoane fizice sau juridice, consiliul de administrație al societății comerciale va fi numit de consiliul împuterniciților statului cu acordul ministerului de resort.

Consiliul de administrație este condus de președinte.

Consiliul de administrație se întrunește la sediul societății ori de câte ori este necesar, la convocarea președintelui sau a 1/3 din numărul membrilor săi și ia decizii cu majoritate simplă de voturi din numărul total al membrilor consiliului. El este prezidat de președinte, iar în lipsa acestuia de unul dintre administratori, desemnat de președinte. Președintele numește un secretar, fie din membrii consiliului, fie din afara acestuia.

Dezbaterile consiliului de administrație au loc conform ordinii de zi stabilite pe baza proiectului comunicat de președinte cu cel puțin 15 zile înainte. Acestea se consemnează în procesul-verbal al ședinței care se scrie într-un registru sigilat și parafat de președintele consiliului de administrație. Procesul-verbal se semnează de persoana care a prezidat ședința și de secretar.

Consiliul de administrație poate delega o parte din atribuțiile sale unui comitet de direcție compus din membri aleși dintre administratori.

Președintele îndeplinește și funcția de director general (director), în care calitate conduce și comitetul de direcție, asigurând conducerea curentă a societății, aducerea la îndeplinire a hotărârilor adunării generale și ale consiliului de administrație.

În relațiile cu terții, societatea este reprezentată de către președintele consiliului de administrație pe baza și în limitele împuternicirilor date de adunarea generală a acționarilor sau, în lipsa lui, de către unul din administratori, desemnat de consiliu.

Membrii consiliului de administrație vor putea exercita orice act care este legat de administrarea societății în interesul acesteia, în limita drepturilor care li se conferă.

Președintele consiliului de administrație este obligat să pună la dispoziția acționarilor și comisiei de cenzori, la cererea acestora, toate documentele societății.

Președintele și ceilalți membri ai consiliului de administrație și directorii răspund față de societate pentru prejudiciile rezultate din faptele lor ilicite, pentru abaterile de la statut și pentru greșeli în administrarea societății.

Articolul 21

Consiliul de administrație are următoarele atribuții:

a) angajează și concediază personalul;
b) stabilește îndatoririle și împuternicirile personalului societății pe compartimente;
c) aprobă încheierea de contracte de închiriere (luarea sau darea cu chirie) pe baza hotărârii adunării generale ordinare a acționarilor;
d) stabilește tactica și strategia de marketing, de cercetare și dezvoltare, de asigurare a calității, de protecție a mediului;
e) supune anual adunării generale a acționarilor, în termen de 60 de zile de la încheierea exercițiului economic financiar, raportul cu privire la activitatea societății, bilanțul și contul de beneficii și pierderi pe anul precedent, precum și proiectul de program de activitate și proiectul de buget al societății pe anul următor;
f) rezolvă orice alte probleme stabilite de adunarea generală a acționarilor.

Capitolul VI

Articolul 22

Gestiunea societății este controlată de acționari și de comisia de cenzori aleasă în condițiile legii, de adunarea generală a acționarilor, formată din ... membri, care nu pot avea o altă funcție în societate și tot atâția supleanți.

În perioada în care statul este acționar unic, cenzorii sunt reprezentanți ai Ministerului Finanțelor.

Articolul 23

Pentru a putea exercita dreptul de control, acționarilor și comisiei de cenzori li se vor prezenta, la cerere, date cu privire la activitatea, situația patrimoniului, a beneficiilor și a pierderilor.

Articolul 24

Comisia de cenzori are următoarele atribuții principale:

  • în cursul exercițiului financiar verifică gospodărirea fondurilor fixe și a mijloacelor circulante, a portofoliului de efecte, casa și registrele de evidență contabilă și informează consiliul de administrație asupra neregulilor constatate;
  • la încheierea exercițiului financiar controlează exactitatea inventarului, a documentelor și informațiilor prezentate de consiliul de administrație asupra fondurilor societății, a bilanțului și a contului de beneficii și pierderi, prezentând adunării generale a acționarilor un raport scris prin care se propune aprobarea sau modificarea bilanțului și a contului de beneficii și pierderi;
  • la lichidarea societății controlează operațiunile de lichidare;
  • prezintă adunării generale a acționarilor punctul de vedere privind propunerile de reducere a capitalului social.

Atribuțiile comisiei de cenzori se completează și cu alte obligații prevăzute de lege.

Articolul 25

Comisia de cenzori se întrunește la sediul societății și ia decizii în unanimitate. Dacă nu se realizează unanimitatea, raportul cu divergențe se înaintează adunării generale.

Comisia de cenzori poate convoca adunarea generală a acționarilor în cazul în care capitalul social s-a diminuat cu mai mult de 10%.

Capitolul VII

Activitatea societății

Articolul 26

Exercițiul economico-financiar începe la 1 ianuarie și se încheie la 31 decembrie ale fiecărui an. Primul exercițiu începe la data constituirii societății.

Articolul 27

Societatea va ține evidența contabilă în lei și va întocmi anual bilanțul și contul de profit și pierderi, având în vedere normele metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor.

Bilanțul contabil anual și contul de profit și pierderi se publică în Monitorul Oficial, Partea a IV-a.

Articolul 28

Profitul societății se stabilește prin bilanțul aprobat de adunarea generală a acționarilor.

Plata profitului cuvenit acționarilor se face de societate în condițiile legii.

Articolul 29

Nivelul salariilor pentru personalul societății pe categorii de calificare și funcții se stabilește și poate fi modificat de către adunarea generală a acționarilor în funcție de studii și munca efectiv prestată, cu respectarea limitei minime de salarizare prevăzute de lege.

Drepturile și obligațiile personalului societății se stabilesc de consiliul de administrație.

Drepturile salariale se stabilesc prin negocieri la nivelul societății și se înscriu în contractul colectiv de muncă, încheiat conform prevederilor legii.

Drepturile salariale individuale se stabilesc prin contracte individuale, ținând seama de prevederile contractului colectiv de muncă.

Drepturile și obligațiile personalului societății se stabilesc de consiliul de administrație.

Articolul 30

Consiliul de administrație stabilește, în condițiile legii, modul de amortizare a fondurilor fixe.

Capitolul VIII

Modificarea formei juridice, dizolvarea, litigii

Articolul 31

Societatea va putea fi transformată în altă formă de societate prin hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor.

Cât timp societatea va avea capitalul integral de stat ea va putea fi transformată numai cu aprobarea organului care a înființat-o.

Articolul 32

Următoarele situații duc la dizolvarea societății:

  • imposibilitatea realizării obiectului social;
  • pierderea a jumătate din capitalul social, dacă adunarea generală a acționarilor nu decide completarea capitalului sau reducerea lui la suma rămasă;
  • numărul de acționari va fi redus sub 5 timp de 6 luni;
  • în orice alte situații pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor.
Articolul 33

În caz de dizolvare, societatea va fi lichidată.

Lichidarea societății se va face după procedura prevăzută de lege.

Articolul 34

Litigiile societății cu persoane fizice sau juridice române sunt de competența instanțelor judecătorești din România.

Litigiile născute din raporturile contractuale dintre societate și persoane juridice române pot fi soluționate și prin arbitraj, potrivit legii.

Articolul 35

Prevederile prezentului statut se completează cu dispozițiile legale referitoare la societățile comerciale.


Hotărâre privind organizarea unor întreprinderi de construcții din subordinea Ministerului Mediului ca societăți comerciale pe acțiuni

În temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale,
Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se înființează societățile comerciale pe acțiuni, persoane juridice, cu denumirea, sediul, obiectul de activitate și capitalul social prevăzute în anexa nr. 1.

Art. 2. - Societățile comerciale pe acțiuni, înființate potrivit prezentei hotărâri, se vor organiza și vor funcționa în conformitate cu statutul prevăzut în anexele nr. 2.1-2.9.[3].

Art. 3. - Societățile comerciale nou înființate își vor definitiva capitalul social pe baza reevaluării patrimoniului, în condițiile prevăzute de lege.

Art. 4. - Pe data înființării societăților comerciale pe acțiuni, Trustul pentru lucrări hidrotehnice București - unitate economică de stat - își încetează activitatea.

Activul și pasivul unității de stat care își încetează activitatea se preiau de către societățile comerciale înființate.

Personalul care trece la societățile comerciale se consideră transferat în interesul serviciului și beneficiază timp de 3 luni de diferența până la salariul tarifar avut și sporul de vechime, după caz, dacă este încadrat în funcții cu niveluri de salarizare mai mici.

Art. 5. - Anexele nr. 1 și nr. 2.1-2.9. fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 12 februarie 1991 | Nr. 104.


Anexa nr. 1

Lista societăților comerciale care se înființează în baza Legii nr. 15/1990

Nr. crt.
Denumirea societății comerciale Forma juridică
Sediul —————————— localitatea, județul
Obiectul de activitate
Capital social inițial —————————— Structura conform bilanțului la 30.09.1990 (mil. lei)
Denumirea unităților care își încetează activitatea
1.
Societatea comercială „Consir” - S.A. Societate comercială pe acțiuni Siret, str. Republicii nr. 2, județul Suceava - Proiectare, asistență tehnică și executare de lucrări în construcții (baraje, alimentări cu apă, îndiguiri, regularizări, stații de epurare și tratare a apei potabile și industriale, consolidări, derivații, galerii, castele de apă, decantare, rezervoare, foraje, injecții, drumuri, poduri, amenajări agrozootehnice, construcții civile și industriale conexe inclusiv reparații capitale);
-produse și prestări de servicii specifice activității de construcții, transporturi și mecanizare (producerea și extragerea produselor de carieră și balastieră; betoane, prefabricate din beton, confecții metalice și lemn și alte materiale de construcții, prestații cu utilaje și mijloace de transport, reparații de utilaje și mijloace de transport);
- import-export și comercializare în cadrul obiectului de activitate.
65.737 —————————— 33.605 + 32.132
Grupul de șantiere Nord
2.
Societatea comercială „Moldaviae Domini Aquis” - S.A. Societate comercială pe acțiuni Iași, str. Culturii nr. 13, județul Iași - Proiectare, asistență tehnică și executare de lucrări în construcții (baraje, alimentări cu apă, îndiguiri, regularizări, stații de epurare și tratare a apei potabile și industriale, consolidări, derivații, galerii, castele de apă, decantare, rezervoare, foraje, injecții, drumuri, poduri, amenajări agrozootehnice, construcții civile și industriale conexe inclusiv reparații capitale);
-produse și prestări de servicii specifice activității de construcții, transporturi și mecanizare (producerea și extragerea produselor de carieră și balastieră; betoane, prefabricate din beton, confecții metalice și lemn și alte materiale de construcții, prestații cu utilaje și mijloace de transport, reparații de utilaje și mijloace de transport);
- import-export și comercializare în cadrul obiectului de activitate.
176.699 —————————— 93.614 + 83.085
Grupul de șantiere Moldova
3.
Societatea comercială „Sibarex” - S.A. Societate comercială pe acțiuni Focșani, str. Longinescu nr. 33, județul Vrancea - Proiectare, asistență tehnică și executare de lucrări în construcții (baraje, alimentări cu apă, îndiguiri, regularizări, stații de epurare și tratare a apei potabile și industriale, consolidări, derivații, galerii, castele de apă, decantare, rezervoare, foraje, injecții, drumuri, poduri, amenajări agrozootehnice, construcții civile și industriale conexe inclusiv reparații capitale);
-produse și prestări de servicii specifice activității de construcții, transporturi și mecanizare (producerea și extragerea produselor de carieră și balastieră; betoane, prefabricate din beton, confecții metalice și lemn și alte materiale de construcții, prestații cu utilaje și mijloace de transport, reparații de utilaje și mijloace de transport);
- import-export și comercializare în cadrul obiectului de activitate.
114.303 —————————— 40.810 + 73.493
Grupul de șantiere Focșani
4.
Societatea comercială „Apasco” - S.A. Societate comercială pe acțiuni Comuna Măneciu, str. Tabla Butii nr. 283, județul Prahova - Proiectare, asistență tehnică și executare de lucrări în construcții (baraje, alimentări cu apă, îndiguiri, regularizări, stații de epurare și tratare a apei potabile și industriale, consolidări, derivații, galerii, castele de apă, decantare, rezervoare, foraje, injecții, drumuri, poduri, amenajări agrozootehnice, construcții civile și industriale conexe inclusiv reparații capitale);
-produse și prestări de servicii specifice activității de construcții, transporturi și mecanizare (producerea și extragerea produselor de carieră și balastieră; betoane, prefabricate din beton, confecții metalice și lemn și alte materiale de construcții, prestații cu utilaje și mijloace de transport, reparații de utilaje și mijloace de transport);
- import-export și comercializare în cadrul obiectului de activitate.
192.641 —————————— 97.591 + 95.050
Grupul de șantiere Prahova
5.
Societatea comercială „Socot” - S.A. Societate comercială pe acțiuni Târgu Mureș, str. Mihai Viteazul nr. 36, județul Mureș - Proiectare, asistență tehnică și executare de lucrări în construcții (baraje, alimentări cu apă, îndiguiri, regularizări, stații de epurare și tratare a apei potabile și industriale, consolidări, derivații, galerii, castele de apă, decantare, rezervoare, foraje, injecții, drumuri, poduri, amenajări agrozootehnice, construcții civile și industriale conexe inclusiv reparații capitale);
-produse și prestări de servicii specifice activității de construcții, transporturi și mecanizare (producerea și extragerea produselor de carieră și balastieră; betoane, prefabricate din beton, confecții metalice și lemn și alte materiale de construcții, prestații cu utilaje și mijloace de transport, reparații de utilaje și mijloace de transport);
- import-export și comercializare în cadrul obiectului de activitate.
169.643 —————————— 105.112 + 64.531
Grupul de șantiere Transilvania
6.
Societatea comercială „Derol” - S.A. Societate comercială pe acțiuni Drăgănești-Olt, str. Comănencelor nr. 14, județul Olt - Proiectare, asistență tehnică și executare de lucrări în construcții (baraje, alimentări cu apă, îndiguiri, regularizări, stații de epurare și tratare a apei potabile și industriale, consolidări, derivații, galerii, castele de apă, decantare, rezervoare, foraje, injecții, drumuri, poduri, amenajări agrozootehnice, construcții civile și industriale conexe inclusiv reparații capitale);
-produse și prestări de servicii specifice activității de construcții, transporturi și mecanizare (producerea și extragerea produselor de carieră și balastieră; betoane, prefabricate din beton, confecții metalice și lemn și alte materiale de construcții, prestații cu utilaje și mijloace de transport, reparații de utilaje și mijloace de transport);
- import-export și comercializare în cadrul obiectului de activitate.
132.617 —————————— 87.591 + 45.126
Grupul de șantiere Drăgănești
7.
Societatea comercială „Ascona” - S.A. Societate comercială pe acțiuni Urziceni, șos. Buzăului, județul Ialomița - Proiectare, asistență tehnică și executare de lucrări în construcții (baraje, alimentări cu apă, îndiguiri, regularizări, stații de epurare și tratare a apei potabile și industriale, consolidări, derivații, galerii, castele de apă, decantare, rezervoare, foraje, injecții, drumuri, poduri, amenajări agrozootehnice, construcții civile și industriale conexe inclusiv reparații capitale);
-produse și prestări de servicii specifice activității de construcții, transporturi și mecanizare (producerea și extragerea produselor de carieră și balastieră; betoane, prefabricate din beton, confecții metalice și lemn și alte materiale de construcții, prestații cu utilaje și mijloace de transport, reparații de utilaje și mijloace de transport);
- import-export și comercializare în cadrul obiectului de activitate.
55.386 —————————— 46.136 + 9.250
Grupul de șantiere Muntenia
8.
Societatea comercială „Euro Trading” - S.A. Societate comercială pe acțiuni București, Drumul Săbărenilor 24-26, sectorul 6 - Fabricație de mijloace de medie și mică mecanizare, precum și a pieselor de schimb aferente acestora;
- executarea de confecții metalice diverse și montaj tehnologic aferent;
- reparații preventive și corective pentru întreaga gamă de mijloace de mecanizare;
- fabricație de piese de schimb pentru domeniul de activitate;
- asistență tehnică și service în domeniul de activitate;
- prestații cu mijloace de transport și mijloace de mecanizare;
- operațiuni de import-export;
- schimb de marfă și operațiuni speciale;
- consultanță în domeniul de activitate.
224.274 —————————— 155.429 + 68.845
S.R.U.G.T
9.
Societatea comercială Contas” - S.A. Societate comercială pe acțiuni București, str. Giuseppe Verdi nr. 2, sectorul 2 - Consultanță, expertizare, studii, evaluări și proiectare tehnică, tehnologică, economică, organizatorică, informatică și juridică;
- asistență tehnică și juridică;
- reprezentare;
- aprovizionare;
- antreprenoriat general și coordonare lucrări;
- testare și selectare personal;
- intermedieri.
49.003 —————————— 3.338 + 45.670
Trustul de lucrări hidrotehnice


Anexa nr. 2

Statutul Societății comerciale „.............."[4].

Capitolul I

Denumirea, forma juridică, sediul, durata

Articolul 1

Denumirea societății

Denumirea societății este Societatea comercială .......... - S.A.

În toate actele, facturile, anunțurile, publicațiile emanând de la societate, denumirea societății va fi precedată sau urmată de cuvintele „societate pe acțiuni” și inițialele „S.A.”, de capitalul social, numărul de înregistrare din registrul comerțului și al Monitorului Oficial în care s-a făcut publicarea.

Articolul 2

Forma juridică a societății

Societatea comercială ................. este persoană juridică română, având forma juridică de societate pe acțiuni. Aceasta își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române și cu prezentul statut.

Articolul 3

Sediul societății

Sediul societății este în România, localitatea ..........., str. ................ nr. ..... Sediul societății poate fi schimbat în altă localitate din România, pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor, potrivit legii.

Societatea poate avea sucursale, filiale, situate și în alte localități.

Articolul 4

Durata societății

Durata societății este nelimitată, cu începere de la data înmatriculării în registrul comerțului.

Capitolul II

Obiectul de activitate al societății

Articolul 5

Obiectul de activitate al societății este ...................................................

Capitolul III

Capitalul social, acțiunile

Articolul 6

Capitalul social

Capitalul social inițial al societății comerciale este în valoare de ........... și se compune din: mijloace fixe în valoare de .........., mijloace circulante în valoare de .............. și este împărțit într-un număr de ...... acțiuni nominative, cu o valoare nominală de .......... fiecare.

Capitalul social inițial este deținut integral de stat și vărsat în întregime la data înființării societății, până la transmiterea acțiunilor din proprietatea statului către terțe persoane fizice sau juridice, române sau străine, în condițiile legii.

Articolul 7

Acțiunile

Acțiunile cuprind mențiunile prevăzute de lege.

Acțiunile vor purta timbrul sec al societății și semnătura a doi administratori.

Societatea va ține evidența acționarilor într-un registru numerotat, sigilat și parafat de președintele consiliului de administrație; registrul se păstrează la sediul societății, sub îngrijirea consiliului de administrație.

Articolul 8

Majorarea capitalului

Capitalul social poate fi majorat pe baza hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor, prin emiterea de noi acțiuni reprezentând aport în numerar sau în natură.

Majorarea capitalului se poate face parțial sau total în natură prin hotărârea adunării generale a acționarilor, pe baza evaluării efectuate de experții desemnați de către acționari.

Articolul 9

Reducerea capitalului

Reducerea capitalului se poate face pe baza hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor.

Propunerea de reducere a capitalului trebuie comunicată comisiei de cenzori de către consiliul de administrație cu cel puțin 30 de zile înainte de data adunării generale a acționarilor care decide asupra acestei reduceri. Comisia de cenzori va trebui să refere asupra cauzelor și condițiilor reducerii.

Majorarea sau reducerea capitalului societăților, cât timp statul deține capitalul social integral, se poate face numai cu aprobarea organului care a înființat societatea.

Articolul 10

Drepturi și obligații decurgând din acțiuni

Fiecare acțiune conferă acționarului dreptul la un vot în adunarea generală a acționarilor și de a participa la distribuirea dividendelor, potrivit legii.

Obligațiile societății sunt garantate cu capitalul social, iar acționarii răspund numai în limita acțiunilor pe care le-au subscris.

Articolul 11

Cesiunea acțiunilor

Acțiunile sunt indivizibile cu privire la societate, care nu recunoaște decât un singur proprietar pentru fiecare acțiune.

Cesiunea acțiunii se face potrivit legii și se înregistrează în registrul de evidență a acțiunilor.

Articolul 12

Pierderea acțiunilor

În cazul pierderii uneia sau mai multor acțiuni, proprietarul va trebui să anunțe consiliul de administrație și să facă public faptul prin presă. După 6 luni va putea obține un duplicat al acțiunii.

Capitolul IV

Adunarea generală a acționarilor

Articolul 13

Atribuții

Adunarea generală a acționarilor este organul de conducere al societății, care decide asupra activității acesteia și asigură politica ei economică și comercială.

Adunarea generală a acționarilor are următoarele atribuții principale:

a) aprobă structura organizatorică a societății și, numărul de posturi, precum și normativul de constituire a compartimentelor funcționale și de producție;
b) alege membrii consiliului de administrație și ai comisiei de cenzori, le stabilește atribuțiile și îi revocă;
c) numește directorii, le stabilește atribuțiile și îi revocă;
d) aprobă și modifică programele de activitate și bugetul societății;
e) analizează rapoartele consiliului de administrație privind stadiul și perspectivele societății, cu referire la profit, poziția pe piața internă și internațională, nivelul tehnic, calitate, forța de muncă, protecția mediului, relațiile cu clienții. De asemenea, hotărăște asupra nivelului fondurilor pentru cercetări științifice care au ca obiect fundamentarea strategiilor de dezvoltare, creșterea calității produselor și serviciilor, elaborarea de produse și tehnologii noi competitive;
f) hotărăște cu privire la contractarea de împrumuturi bancare pe termen lung, inclusiv a celor externe, la nivelul împrumuturilor bancare curente și la condițiile de acordare a garanțiilor; stabilește condițiile de acordare a creditelor comerciale și aprobă orice fel de credit financiar acordat de societate;
g) examinează, aprobă sau modifică bilanțul și contul de profit și pierderi după analizarea rapoartelor consiliului de administrație, al comisiei de cenzori, aprobă repartizarea beneficiilor între acționari;
h) hotărăște cu privire la înființarea și desființarea de sucursale și filiale;
i) hotărăște cu privire la mărirea sau reducerea capitalului social, precum și la cesiunea acțiunilor;
j) hotărăște cu privire la modificarea statutului, precum și la transformarea formei juridice a societății;
k) hotărăște cu privire la comasarea, divizarea sau dizolvarea societății;
l) hotărăște cu privire la executarea de reparații capitale și realizarea de investiții noi;
m) hotărăște, cu prilejul stabilirii bugetului, asupra modului de remunerare a membrilor consiliului de administrație; hotărăște asupra salariilor și primelor directorilor;
n) hotărăște cu privire la acționarea în justiție a membrilor consiliului de administrație, directorilor și a cenzorilor, pentru paguba pricinuită societății;
o) hotărăște asupra oricăror alte probleme din competenta sa, potrivit legii sau prezentului statut.
Articolul 14

Felurile adunării

Adunările generale ale acționarilor sunt de două feluri: ordinare și extraordinare.

Adunarea generală ordinară are atribuțiile prevăzute la art. 13 lit. a)-g), m) și n), iar adunarea generală extraordinară, atribuțiile prevăzute la lit. h)-l), precum și celelalte atribuții ce le revin potrivit legii și prezentului statut.

Articolul 15

Convocarea adunării generale

Adunarea generală se convoacă de președintele consiliului de administrație sau de unul dintre administratori, desemnat de președinte.

Adunările generale ordinare au loc o dată pe an, la două luni de la încheierea exercițiului economic financiar pentru examinarea bilanțului și a contului de beneficii și pierderi pe anul precedent și pentru stabilirea programului de activitate și bugetului pe anul următor.

Adunările generale extraordinare se convoacă, în condițiile prevăzute de lege, la cererea acționarilor reprezentând 1/10 din capitalul social, la cererea comisiei de cenzori.

Convocarea va fi publicată în Monitorul Oficial și într-unul din ziarele de largă circulație din localitatea în care se află sediul societății sau din cea mai apropiată localitate.

Convocarea va cuprinde locul și data ținerii adunării, precum și ordinea de zi, cu arătarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunării.

Când în ordinea de zi figurează propuneri pentru modificarea statutului, convocarea va trebui să cuprindă textul integral al propunerilor. Adunarea generală a acționarilor se întrunește în sediul societății sau în alt loc din aceeași localitate.

Adunarea generală ordinară este constituită valabil și poate lua hotărâri dacă la prima convocare acționarii prezenți sau reprezentați dețin cel puțin 2/3 din capitalul social, iar la a doua convocare, dacă dețin cel puțin 1/2 din capitalul social.

Adunarea generală extraordinară este constituită valabil și poate lua hotărâri dacă la prima convocare acționarii prezenți sau reprezentați dețin cel puțin 3/4 din capitalul social, iar la a doua convocare, dacă dețin cel puțin 1/2 din capitalul social.

Adunarea generala a acționarilor statutar constituită ia hotărâri cu majoritate absolută de voturi a celor prezenți sau reprezentați.

Articolul 16

Organizarea adunării generale

Adunarea generală a acționarilor este prezidată de președintele consiliului de administrație, iar în lipsa acestuia, de către unul dintre vicepreședinți, desemnat de președinte.

Președintele consiliului de administrație desemnează dintre acționari doi secretari pentru a verifica prezența acționarilor la adunare și pentru a întocmi procesul-verbal al ședinței.

Procesul-verbal se va scrie într-un registru sigilat și parafat.

Procesul-verbal va fi semnat de persoana care a prezidat ședința și de secretarul care l-a întocmit.

Articolul 17

Exercitarea dreptului de vot

Hotărârile adunărilor se iau prin vot deschis.

Votul secret este obligatoriu pentru alegerea membrilor consiliului de administrație și a cenzorilor, pentru revocarea lor și pentru luarea hotărârilor referitoare la răspunderea administratorilor.

Hotărârile adunării generale sunt obligatorii chiar pentru acționarii absenți sau nereprezentați.

Articolul 18

Consiliul împuterniciților statului

În perioada în care statul este acționar unic, atribuțiile legale ale adunării generale a acționarilor vor fi îndeplinite de consiliul împuterniciților statului, până la ședința de constituire a adunării generale a acționarilor, dată la care acesta își încetează activitatea de drept.

Din consiliul împuterniciților statului, compus din 7 persoane, fac parte obligatoriu următorii: reprezentantul Ministerului Finanțelor, reprezentantul Ministerului Mediului, precum și ingineri, economiști, juriști, tehnicieni, alți specialiști din domeniul de activitate al societății.

Din consiliul împuterniciților statului nu pot face parte persoane care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, crimă, viol, furt din avutul personal, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, precum și pentru alte infracțiuni prevăzute de lege, referitor la societățile comerciale.

Membrii consiliului împuterniciților statului se numesc până la constituirea adunării generale a acționarilor. Ei își păstrează calitatea de angajați la unitatea sau instituția de la care provin, precum și toate drepturile și obligațiile derivând din această calitate. Membrii consiliului împuterniciților statului beneficiază de o indemnizație în condițiile stabilite prin hotărâre a guvernului.

Membri consiliului împuterniciților statului nu pot face parte din mai mult de două consilii sau participa la societăți cu care respectivele societăți întrețin relații de afaceri sau au interese contrare.

Componența consiliului împuterniciților statului se aprobă de Ministerul Mediului.

Periodic și la încheierea activității, consiliul împuterniciților statului prezintă Ministerului Mediului un raport asupra activității desfășurate de societatea comercială pe acțiuni și un program de activitate pentru perioada următoare.

Consiliul împuterniciților statului se întrunește în prezența a 3/4 din numărul total și hotărăște valabil cu votul a jumătate plus unu din numărul total, dacă hotărăște în probleme de competenta adunării generale ordinare a acționarilor, și în prezenta a 4/5 și votul a trei pătrimi din membri, dacă hotărăște în probleme de competenta adunării generale extraordinare.

Consiliul împuterniciților statului își va înceta activitatea de drept pe data constituirii adunării generale a acționarilor.

Capitolul V

Consiliul de administrație

Articolul 19

Organizare

Societatea este administrată de către un consiliu de administrație format din 7-15 persoane alese de adunarea generală a acționarilor, pe o perioada de 4 ani, cu posibilitatea de a fi numite pe noi perioade de 4 ani, care pot avea calitatea de acționari.

Când se creează un loc vacant în consiliul de administrație adunarea generală a acționarilor alege un nou administrator pentru completarea locului vacant.

Până la transmiterea acțiunilor din proprietatea statului către terțe persoane fizice sau juridice, consiliul de administrație al societății comerciale va fi numit de consiliul împuterniciților statului cu acordul Ministerului Mediului.

Consiliul de administrație este condus de președinte, numit de adunarea generală a acționarilor.

Consiliul de administrație se întrunește la sediul societății ori de câte ori este necesar, la convocarea președintelui sau a 1/3 din numărul membrilor săi, și ia decizii cu majoritate simplă de voturi din numărul total al membrilor consiliului. El este prezidat de președinte, iar în lipsa acestuia de unul dintre administratori, desemnat de președinte. Președintele numește un secretar, fie din membrii consiliului, fie din afara acestuia.

Dezbaterile consiliului de administrație au loc conform ordinii de zi stabilite pe baza proiectului comunicat de președinte cu cel puțin 15 zile înainte. Acestea se consemnează în procesul-verbal al ședinței care se scrie într-un registru sigilat și parafat de președintele consiliului de administrație.

Procesul-verbal se semnează de persoana care a prezidat ședința și de secretar.

Consiliul de administrație poate delega o parte din atribuțiile sale unui comitet de direcție, compus din membri aleși dintre administratori.

Președintele îndeplinește și funcția de director general (director), în care calitate conduce și comitetul de direcție, asigurând conducerea curentă a societății, aducerea la îndeplinire a hotărârilor adunării generale și ale consiliului de administrație.

În relațiile cu terții, societatea este reprezentată de către președintele consiliului de administrație pe baza și în limitele împuternicirilor date de adunarea generală a acționarilor sau, în lipsa lui, de către unul din administratori, desemnat de consiliu.

Membrii consiliului de administrație vor putea exercita orice act care este legat de administrarea societății în interesul acesteia, în limita drepturilor care li se conferă.

Președintele consiliului de administrație este obligat să pună la dispoziția acționarilor și comisiei de cenzori, la cererea acestora, toate documentele societății.

Președintele și ceilalți membri ai consiliului de administrație și directorii răspund față de societate pentru prejudiciile rezultate din faptele lor ilicite, pentru abaterile de la statut și pentru greșeli în administrarea societății.

Articolul 20

Atribuțiile consiliului de administrație

Consiliul de administrație are următoarele atribuții:

a) angajează și concediază personalul;
b) stabilește îndatoririle și împuternicirile personalului societății pe compartimente;
c) aprobă încheierea de contracte de închiriere (luarea sau darea cu chirie) pe baza hotărârii adunării generale ordinare a acționarilor;
d) stabilește tactica și strategia de marketing, de cercetare și dezvoltare, de asigurare a calității, de protecție a mediului;
e) supune anual adunării generale a acționarilor, în termen de 60 de zile de la încheierea exercițiului economico-financiar, raportul cu privire la activitatea societății, bilanțul și contul de beneficii și pierderi pe anul precedent, precum și proiectul de program de activitate și proiectul de buget al societății pe anul următor;
f) rezolvă orice alte probleme stabilite de adunarea generală a acționarilor sau care privesc conducerea curentă a activității.

Capitolul VI

Controlul societății

Articolul 21

Controlul gestiunii

Gestiunea societății este controlată de comisia de cenzori, aleasă în condițiile legii, formată din 3 membri și tot atâția supleanți. Cel puțin unul din cenzori va fi contabil autorizat sau expert contabil. Comisia de cenzori se alege pentru o perioadă de 3 ani.

În perioada în care statul este unic acționar, cenzorii se stabilesc de Ministerului Finanțelor.

Articolul 22

Prezentarea de date

Pentru a putea exercita dreptul de control, acționarilor și comisiei de cenzori li se vor prezenta, la cerere, date cu privire la activitatea, situația patrimoniului, a beneficiilor și a pierderilor.

Articolul 23

Atribuțiile comisiei de cenzori

Comisia de cenzori are următoarele atribuții principale:

  • în cursul exercițiului financiar verifică gospodărirea fondurilor fixe și a mijloacelor circulante, a portofoliului de efecte, casa și registrele de evidență contabilă și informează consiliul de administrație asupra neregulilor constatate;
  • la încheierea exercițiului financiar controlează exactitatea inventarului, a documentelor și informațiilor prezentate de consiliul de administrație asupra fondurilor societății, a bilanțului și a contului de beneficii și pierderi, prezentând adunării generale a acționarilor un raport scris prin care se propune aprobarea sau modificarea bilanțului și a contului de beneficii și pierderi;
  • la lichidarea societății controlează operațiunile de lichidare;
  • prezintă adunării generale a acționarilor punctul de vedere privind propunerile de reducere a capitalului social.

Atribuțiile comisiei de cenzori se completează și cu alte obligații prevăzute de lege.

Articolul 24

Modul de lucru

Comisia de cenzori se întrunește la sediul societății și ia decizii în unanimitate. Dacă nu se realizează unanimitatea, raportul cu divergențe se înaintează adunării generale.

Comisia de cenzori poate convoca adunarea generală a acționarilor, dacă aceasta nu a fost convocată de consiliul de administrație, în cazul în care capitalul social s-a diminuat cu mai mult de 10%.

Capitolul VII

Activitatea societății

Articolul 25

Exercițiul economico-financiar

Exercițiul economico-financiar începe la 1 ianuarie și se încheie la 31 decembrie ale fiecărui an. Primul exercițiu începe la data constituirii societății.

Articolul 26

Contabilitatea

Societatea va ține evidența contabilă în lei și va întocmi anual bilanțul și contul de profit și pierderi, având în vedere normele metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor.

Articolul 27

Beneficiul

Beneficiul societății se stabilește prin bilanțul aprobat de adunarea generală a acționarilor.

Plata beneficiului cuvenit acționarilor se face de societate, în condițiile legii.

Articolul 28

Salarizarea

Nivelul salariilor pentru personalul societății pe categorii de calificare și funcții se stabilește și poate fi modificat de adunarea generală a acționarilor în funcție de studii și munca efectiv prestată, cu respectarea limitei minime de salarizare prevăzute de lege.

Drepturile și obligațiile personalului societății se stabilesc de consiliul de administrație.

Articolul 29

Amortizarea fondurilor fixe

Consiliul de administrație stabilește, în condițiile legii, modul de amortizare a fondurilor fixe.

Capitolul VIII

Modificarea formei juridice, dizolvarea, litigii

Articolul 30

Transformarea societății

Societatea va putea fi transformată în altă formă de societate prin hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor.

Cât timp capitalul este integral de stat, societatea va putea fi transformată numai cu aprobarea organului care a înființat-o.

Noua societate va îndeplini formalitățile de înregistrare și publicitate cerute de lege la înființarea societăților.

Articolul 31

Dizolvarea societății

Următoarele situații duc la dizolvarea societății:

  • imposibilitatea realizării obiectului social;
  • pierderea a jumătate din capitalul social, dacă adunarea generală a acționarilor nu decide completarea capitalului sau reducerea lui la suma rămasă;
  • numărul de acționari va fi redus sub 5 timp de 6 luni;
  • în orice alte situații, pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor.
Articolul 32

Lichidarea societății

În caz de dizolvare, societatea se lichidează.

Lichidarea se va face după procedura prevăzută de lege.

Articolul 33

Litigii

Litigiile societății cu persoane fizice sau juridice române sunt de competența instanțelor judecătorești din România.

Litigiile născute din raporturile contractuale dintre societate și persoane juridice române pot fi soluționate și prin arbitraj, potrivit legii.

Capitolul IX

Dispoziții finale

Articolul 34

Prevederile prezentului statut se completează cu dispozițiile legale referitoare la societățile comerciale.



Referințe

  1. Anexele nr. 2.1-2.16 se comunică unităților interesate. Statutul cadru al societăților comerciale, înființate potrivit art. 1, este cuprins în anexa nr. 2.
  2. Denumirea, sediul, capitalul social și obiectul de activitate pentru fiecare societate sunt cele prevăzute în anexa nr. 1
  3. Anexele nr. 2.1-2.9 se comunică unităților interesate. Statutul cadru al societăților comerciale, înființate potrivit art. 1, este cuprins în anexa nr. 2
  4. Denumirea, sediul, capitalul social și obiectul de activitate pentru fiecare societate sunt prevăzute în anexa nr. 1