Monitorul Oficial 49/1991

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare


Monitorul Oficial al României

Anul III, Nr. issue::49 - Miercuri, 13 martie year::1991

Hotărâri ale Guvernului României

Hotărâre privind reorganizarea unor unități economice de stat din industrie, din subordinea Ministerului Resurselor și Industriei, ca societăți comerciale pe acțiuni

În temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale,

Guvernul României hotărăşte:

Art. 1. - Se înființează societățile comerciale pe acțiuni, persoane juridice, cu denumirea, sediul, obiectul de activitate și capitalul social prevăzute în anexa nr. 1.

Art. 2. - Societățile comerciale pe acțiuni, înființate potrivit prezentei hotărâri, se vor organiza și vor funcționa în conformitate cu statutul propriu al fiecărei societăți, prevăzut în anexele nr. 2 (2.1-2.14[1] ).

Art. 3. - Societățile comerciale nou înființate își vor definitiva capitalul social pe baza reevaluării patrimoniului în condițiile prevăzute de lege.

Activul și pasivul unităților de stat care se desființează se preiau de către societățile comerciale înființate.

Personalul care trece la societățile comerciale se consideră transferat în interesul serviciului și beneficiază, timp de trei luni, de salariul tarifar avut și de sporul de vechime, după caz, dacă este încadrat sau transferat în funcții cu niveluri de salarizare mai mici.

Art. 4. - Pe data înființării societăților comerciale pe acțiuni, unitățile economice de stat prevăzute în anexa nr. 1 se desființează.

Art. 5. - Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 15 februarie 1991 | Nr. 116.

  1. Anexele nr. 2.1-2.14 se comunică unităților interesate. Statutul cadru al societăților comerciale pe acțiuni, înființate potrivit art. 1, este cuprins în anexa nr. 2.

Anexa nr. 1

Lista societăților comerciale care se înființează în baza Legii nr. 15/1990

Nr. crt.
Denumirea societăţii comerciale Forma juridică Sediul ————————— localitatea, judeţul Principalul obiect de activitate
Capitalul social iniţial
Structura conform bilanţului la 30.06.1990 (mil. lei)
Denumirea unităţilor care îşi încetează activitatea
1.
I.C.E."Felix Computer" - S.A. Bucureşti Societate comercială pe acţiuni Bucureşti, str. Ing. George Constantinescu nr. 2-4, sector 2 proiectarea, execuția și comercializarea produselor program (soft); importul și comercializarea de materiale, piese, subansanible și accesorii pentru mijloace ale tehnicii de calcul și produse ale industriei electronice; întocmirea de studii tehnice, comerciale, economico-financiare și de sisteme legate de fabricarea și comercializarea produselor; efectuarea operațiunilor de comerț exterior, marketing, engineering, colaborare directă cu bănci de comerț exterior, efectuarea operațiunilor cu aport de fond valutar, putând participa și conveni la operațiuni de credit și cooperare cu firme străine în scopul susținerii activității principale; instalarea mijloacelor de tehnică de calcul, service în garanție și post garanție.
992,1 ————————— 568,6 + 806,7
Întreprinderea de calculatoare electronice Bucureşti
2.
"Steaua Electrică" - S.A. Fieni Societate comercială pe acţiuni Fieni, str. Gării nr. 2, judeţul Dîmboviţa Producerea și comercializarea la intern și extern de lămpi electrice cu incandescență speciale, lămpi cu descărcări în gaze; execuția de accesorii (semifabricate specifice), precum și activități de cercetare-proiectare în domeniu.
920,5 ————————— 779,8 + 190,9
Întreprinderea "Steaua Electrică" Fieni
3.
"Scudas" - S.A. Paşcani Societate comercială pe acţiuni Paşcani, str. Vatra nr. 80, judeţul Iaşi Producerea și comercializarea la intern și extern de scule și port scule, accesorii speciale pentru mașini-unelte, piese de schimb pentru industria ușoară și C.F.R., scule pentru pielărie, dispozitive speciale confecții metalice, bunuri de larg consum.
392,4 ————————— 325,7 + 125,5
Întreprinderea de scule şi accesorii Paşcani
4.
"Fontanef" - S.A. Băileşti Societate comercială pe acţiuni Băileşti, Prelungirea Depozitelor nr. 27, judeţul Dolj Producerea și comercializarea de piese turnate din fontă, utilaje neferoase, bunuri de larg consum, în țară și în străinătate.
311,9 ————————— 290,8 + 55,5
Întreprinderea de piese turnate Băileşti
5.
"Datatim" - S.A. Timişoara Societate comercială pe acţiuni Timişoara, str. Gheorghe Lazăr nr. 9, judeţul Timiş Fabricarea de echipamente de tehnică de calcul, microcalculatoare personale, rețele de calculatoare și sisteme la cheie, echipamente periferice, produse program; execuţia de echipamente de electronică auto, echipamente de telecomunicaţii (multiplexoare de linii telefonice, microccntrale, centrale digitale), circuite imprimate; efectuarea de activități de comerț exterior și interior; execuția de activități de service în domeniu.
104,3 ————————— 86,4 + 88
Întreprinderea de microcalculatoare şi programe Timişoara
6.
"Altur" - S.A. Slatina Societate comercială pe acţiuni Slatina, str. Piteşti nr. 114, judeţul Olt Proiectarea, producerea și comercializarea în țara și străinătate a pistoanelor pentru autovehicule, pieselor turnate din aluminiu, inclusiv servicii și asistență tehnică.
841,2 ————————— 747,4 + 115,8
Întreprinderea de piese turnate din aluminiu şi pistoane auto Slatina
7.
"Saturn" - S.A. Alba Iulia Societate comercială pe acţiuni Alba Iulia, str. Cabanei nr. 57, judeţul Alba Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a pieselor turnate și eboșate din fontă, a accesoriilor pentru mașini-unelte, sculelor și uneltelor de mână, inclusiv servicii și asistență tehnică.
218 ————————— 124,5 + 152,5
Întreprinderea mecanică Alba Iulia
8.
"Elnav" - S.A. Galaţi Societate comercială pe acţiuni Galaţi, calea Prutului nr. 11, judeţul Galaţi Proiectarea, producerea și comercializarea în țara și străinătate a utilajelor și echipamentelor din domeniile naval, material rulant și metalurgic, pieselor turnate forjate și prelucrate, lingourilor, inclusiv servicii și asistentă tehnică.
507,9 ————————— 442 + 124,9
Întreprinderea navală de elice Galaţi
9.
"Autonova" - S.A. Satu Mare Societate comercială pe acţiuni Satu Mare, str. Fagului nr. 35, judeţul Satu Mare Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a echipamentelor de frână pentru mijloace de transport, remorcilor și semiremorcilor, diverselor autospeciale, confecțiilor metalice, inclusiv servicii și asistenţă tehnică.
389,9 ————————— 309,1 + 174,9
Întreprinderea de piese auto Satu Mare
10.
"Turol" - S.A. Olteniţa Societate comercială pe acţiuni Olteniţa, str. Portului nr. 44, judeţul Călăraşi Proiectarea, producerea şi comercializarea în ţară şi străinătate a pieselor turnate şi prelucrate, S.D.V.-urilor, modelelor specifice pentru turnătorie, construcţiilor metalice, inclusiv servicii şi asistenţă tehnică.
801,2 ————————— 792,5 + 73,3
Întreprinderea de piese turnate Olteniţa
11.
"Foraj-sonde" - S.A. Tîrgu Ocna Societate comercială pe acţiuni Tîrgu Ocna, str. Avram Iancu nr. 2, judeţul Bacău Forajul sondelor de cercetare geologică, de exploatare şi injecţie, în vederea descoperirii şi punerii în exploatare a zăcămintelor de ţiţei şi gaze, precum şi a altor substanţe minerale utile; activităţi de comerţ exterior.
387,4 ————————— 414,6 + 64,6
Schela de foraj Tg. Ocna din cadrul Trustului de foraj-extracţie Moineşti
12.
"Foraj-sonde" - S.A. Zemeş Societate comercială pe acţiuni Comuna Zemeş, judeţul Bacău Forajul sondelor de cercetare geologică, de exploatare şi injecţie, în vederea descoperirii şi punerii în exploatare a zăcămintelor de ţiţei şi gaze, precum şi a altor substanţe minerale utile; activităţi de comerţ exterior.
160,3 ————————— 346,8 + 67
Schela de foraj Zemeş din cadrul Trustului de foraj-extracţie Zemeş
13.
"Bat" - S.A. Moineşti Societate comercială pe acţiuni Moineşti, str. Atelierelor nr. 4, judeţul Bacău Prestări de servicii specializate pentru industria extractivă de petrol şi gaze; desfăşurarea de activităţi comerciale în domeniul transporturilor, reparaţiilor şi confecţiilor de utilaj petrolier şi alte echipamente, scule şi dispozitive.
441,9 ————————— 434 + 11
Baza de ateliere şi transporturi Moineşti din cadrul Trustului de foraj-extracţie Moineşti
14.
"Carpidarfil" - S.A. Darabani Societate comercială pe acţiuni Darabani, judeţul Botoşani Producerea şi comercializarea firelor din bumbac şi tip bumbac, în ţară şi străinătate.
176,6 ————————— 161,2 + 23,2
Filatura de bumbac Darabani

Anexa nr. 2