Monitorul Oficial 5/1992

De la wiki.civvic.ro
Versiunea din 10 septembrie 2012 14:37, autor: CivvicBot (discuție | contribuții) (Migrat la civvic.ro)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Sari la navigare Sari la căutare

Această pagină a fost migrată la Civvic.ro. Orice modificări veți aduce aici nu vor mai fi propagate pe Civvic.ro. Vă rugăm să faceți orice modificări doriți direct pe Civvic.ro.

Monitorul Oficial al României

Anul IV, Nr. issue::0005 - Partea I - Luni, 20 ianuarie year::1992

Hotărâri ale Senatului

Hotărâre privind alegerea unui vicepreședinte al Senatului

Senatul hotărăște:

Articol unic. - Se alege în funcția de vicepreședinte al Senatului domnul senator Kozsokar Gabor, Grupul parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România.

Președintele Senatului, academician Alexandru Bîrlădeanu | București, 13 ianuarie 1992 | Nr. 1.



Decrete

Decret privind acreditarea unui ambasador

În temeiul art. 82 alin. 1 lit. i) din Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea parlamentului și a Președintelui României,
Președintele României decretează:

Articol unic. - Domnul Tudorel Postolache se acreditează în calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Marele Ducat al Luxemburgului.

Președintele României, Ion Iliescu

În temeiul art. 82 alin. 2 din Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea parlamentului și a Președintelui României, contrasemnăm acest decret.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 22 aprilie 1991 | Nr. 31.


Decret privind acreditarea unui ambasador

În temeiul art. 82 alin. 1 lit. i) din Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea parlamentului și a Președintelui României,
Președintele României decretează:

Articol unic. - Domnul Valeriu Eugen Pop se acreditează în calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Canada.

Președintele României, Ion Iliescu

În temeiul art. 82 alin. 2 din Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea parlamentului și a Președintelui României, contrasemnăm acest decret.

Prim-ministru, Theodor Stolojan | București, 14 noiembrie 1991 | Nr. 93.


Decret privind acreditarea unui ambasador

În temeiul art. 82 alin. 1 lit. i) din Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea parlamentului și a Președintelui României,
Președintele României decretează:

Articol unic. - Domnul Petre-Alexe Mateescu, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Regatul Thailanda, se acreditează în această calitate și în Uniunea Myanmar, cu reședința la Bangkok.

Președintele României, Ion Iliescu

În temeiul art. 82 alin. 2 din Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea parlamentului și a Președintelui României, contrasemnăm acest decret.

Prim-ministru, Theodor Stolojan | București, 29 noiembrie 1991 | Nr. 102.



Norme

Norme metodologice pentru aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 680/1991 privind unele măsuri de finanțare a activității de control al statului asupra calității construcțiilor, lucrărilor publice, urbanismului și amenajării teritoriului

Ministerul Economiei și Finanțelor

Nr. 7351/12.XII.1991

Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului

Nr. 2382/11.XII.1991


1. Finanțarea activității inspecțiilor județene și a municipiului București pentru calitatea construcțiilor se realizează dintr-un fond special constituit din sursele menționate în Hotărârea Guvernului nr. 680/1991.

2. a) Obligația de a achita cota procentuală prevăzută la art. 1 lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 680/1991 revine tuturor persoanelor fizice sau juridice investitoare, indiferent de forma de organizare sau de proprietate a acestora sau a executanților lucrărilor respective.

b) Veniturile provenite din sursele menționate la art. 1 lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 680/1991 se realizează prin aplicarea cotei de 0,5% asupra valorii lucrărilor de construcții și instalații, reparații capitale, consolidări, modificări structurale, realizate trimestrial, la prețurile în vigoare și se virează de către investitori în contul inspecțiilor județene și a municipiului București pentru calitatea construcțiilor, deschis la sucursalele județene și a municipiului București ale Băncii Comerciale Române sau la alte bănci, pe seama unităților teritoriale.

Sumele se virează cu dispoziție de plată în contul respectiv, trimestrial, în termen de 20 de zile de la expirarea acestuia, iar la lucrările cu durata de execuție sub un trimestru, la 20 de zile de la terminarea acestora.

Investitorii suportă aceste sume din valoarea investițiilor.

c) Pentru luarea în evidență a acestor lucrări, prefecturile și primăriile au obligația ca la eliberarea autorizațiilor de construcții să solicite investitorilor avizul de luare în evidență, eliberat de inspecțiile teritoriale pentru calitatea construcțiilor.

d) Investitorii, cu acordul inspecțiilor teritoriale pentru calitatea construcțiilor, pot vira sumele respective și prin intermediul executanților, o dată cu decontarea lucrărilor executate de aceștia.

3. Veniturile prevăzute în conformitate cu art. 1 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 680/1991 rezultă din aplicarea cotei de 0,005% asupra valorii de inventar sau de asigurare de către proprietarii construcțiilor pentru care sunt elaborate proiecte sau instrucțiuni de urmărire specială a comportării în timp. Prevederile acestui articol se aplică și construcțiilor la care urmare unor sesizări sau din proprie inițiativă, inspecțiile teritoriale pentru calitatea construcțiilor exercită controlul, depistează deficiențe și urmăresc înlăturarea lor.

În aceste cazuri, sumele datorate se virează în două rate, până la 31 martie pentru semestrul I, respectiv 30 septembrie pentru semestrul II al anului în curs, în același cont prevăzut la pct. 2 b) din prezentele norme metodologice.

4. În cazul în care sumele datorate nu se varsă la termenele stabilite conform prevederilor pct. 2 b) și 3 din prezentele norme, în baza art. 73 din Legea nr. 10/1991 privind finanțele publice, se aplică penalizări de întârziere de 0,05% pe zi întârziere, ca și în cazul veniturilor bugetare.

5. Veniturile rezultate din activitatea ce se desfășoară la nivelul inspecțiilor județene și a municipiului București pentru calitatea construcțiilor, conform art. 1 lit. c), d) și e) din Hotărârea Guvernului nr. 680/1991, precum și pentru avizul asupra modificărilor în construcții se determină, în condițiile legii, pe baza tarifelor ce se referă la activitățile menționate.

Aceste tarife se elaborează de inspecțiile teritoriale pentru calitatea construcțiilor prin negociere cu beneficiarii acestor activități și se însușesc de Inspecția de stat pentru calitatea construcțiilor.

6. Finanțarea activității inspecțiilor județene și a municipiului București pentru calitatea construcțiilor se asigură prin bugetul de venituri și cheltuieli, întocmit de către acestea pe baza normelor Ministerului Economiei și Finanțelor, aprobat de Inspecția de stat pentru calitatea construcțiilor.

Veniturile și cheltuielile determinate în condițiile prevăzute de aceste norme metodologice se vor cuprinde în bugetele de venituri și cheltuieli, în structura clasificației indicatorilor financiari aprobați prin Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 691/1991, cu modificările ulterioare.

7. Soldurile anuale rezultate din execuția bugetului de venituri și cheltuieli se preiau ca venituri în anul următor, potrivit prevederii art. 69 alin. 2 al Legii nr. 10/1991 privind finanțele publice.

8. Inspecțiile teritoriale pentru calitatea construcțiilor asigură contabilitatea asupra executării bugetului de venituri și cheltuieli, în conformitate cu normele Ministerului Economiei și Finanțelor privind contabilitatea la instituțiile publice, întocmesc dări de seamă contabile trimestriale care se transmit inspecției de stat pentru calitatea construcțiilor din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului la termenele stabilite de acesta.

9. Prezentele norme metodologice sunt obligatorii pentru toate persoanele fizice sau juridice investitoare sau proprietare.

Fac excepție lucrările cu caracter special privind apărarea țării, ordinea publică și securitatea statului, precum și obiectivele nucleare care sunt sub incidența Legii nr. 6/1982.

10. Prezentele norme metodologice se publică în Monitorul Oficial al României.

Ministrul bugetului, veniturilor statului și controlului financiar, Florian Bercea | București, 12 decembrie 1991 | Nr. 7351.

Ministrul lucrărilor publice și amenajării teritoriului, Dan Nicolae | București, 11 decembrie 1991 | Nr. 2382.


Normele Nr. V/2288/66 privind regimul conturilor valutare ale persoanelor fizice și persoanelor juridice, în condițiile introducerii convertibilității interne, limitate, a leului

Banca Națională a României

Potrivit reglementărilor în vigoare, încasările și plățile pe teritoriul României se efectuează numai în moneda națională „leul". Operațiuni de încasări și plăți în valută se pot efectua numai în zone cu regim vamal, fiscal și de plăți special, pe baza și în condițiile autorizării date în acest scop de Banca Națională a României.

Moneda națională „leul" are numai circulație internă. Introducerea sau scoaterea din țară a bancnotelor sau altor înscrisuri de valoare exprimate în lei este interzisă, cu excepția situațiilor reglementate expres de Banca Națională a României. Începând cu data introducerii convertibilității interne, limitate, a leului, agenții economici, indiferent de forma de organizare, nu vor mai avea conturi valutare.

Persoanele juridice române, în cazuri speciale, pot deschide conturi valutare în țară sau în străinătate, numai cu autorizarea prealabilă a Băncii Naționale a României și cu respectarea reglementărilor legale.

Persoanele fizice pot deține sume în valută, în numerar sau în conturi bancare.

Față de reglementările sus-menționate, societățile bancare sunt autorizate să deschidă în evidențele lor conturi valutare pentru categoriile de persoane juridice și persoane fizice ce vor fi arătate în continuare și să urmărească prin controlul bancar ca derularea operațiunilor prin aceste conturi să se efectueze conform prevederilor din prezentele norme.

1. Pot avea conturi valutare la societățile bancare din România:

a) persoanele fizice și persoanele juridice nerezidente în România din punct de vedere valutar:

  • persoanele fizice cu domiciliul în străinătate;
  • firmele cu sediul în străinătate, care nu sunt înregistrate în România;
  • reprezentanțele în România ale firmelor străine;
  • misiunile diplomatice și consulare ale statelor străine în România și personalul străin al acestora;
  • birourile, reprezentanțele etc. din România ale organizațiilor străine și organismelor internaționale;
  • alte categorii de persoane fizice și juridice care, potrivit reglementărilor în vigoare, sunt considerate nerezidente din punct de vedere valutar.

Persoanele fizice și juridice nerezidente sus-menționate pot dispune în mod liber de disponibilitățile din conturile valutare deschise la societățile bancare din România pentru orice plăți în valută în străinătate sau le pot schimba în lei pentru efectuarea de plăți în lei pe teritoriul României. Schimbul în lei al acestor disponibilități se poate efectua numai prin băncile sau casele de schimb valutar autorizate din România;

b) societățile comerciale constituite în România cu participare străină de capital.

Conturile valutare ale acestor societăți pot fi alimentate numai cu disponibilități în valută reprezentând aportul la capital vărsat în devize libere de partea străină și cu majorările ulterioare de capital în valută transferate din străinătate.

Disponibilitățile din aceste conturi pot fi utilizate pentru operațiuni de plăți externe sau pot fi preschimbate în lei, la cursul de schimb al zilei, la societățile bancare din România.

Societățile bancare din România sunt autorizate să efectueze plățile externe dispuse de titularii conturilor valutare deschise în evidențele lor, cu verificarea încadrării în limita disponibilităților din cont și în reglementările legale în vigoare privind plățile respective;

c) persoanele juridice române care au ca obiect activități în domeniul social, cultural-sportiv sau de altă natură, de interes obștesc sau în interesul persoanelor fizice și al grupurilor sociale pe care le reprezintă și care nu au ca scop realizarea de activități economice profitabile (organizații, uniuni, asociații, ligi, federații etc.).

Conturile valutare ale acestor titulari pot fi alimentate cu sume în valută provenind din cotizațiile membrilor, ajutoare, donații sau din alte surse specifice activității lor. La depunerile de sume în valută în cont, precum și în cazul primirii de sume prin transferuri bancare din străinătate, titularii conturilor vor declara în scris societății bancare la care este deschis contul, proveniența sumei respective.

Disponibilitățile din aceste conturi pot fi utilizate numai pentru plăți externe legate de obiectul de activitate al titularului contului.

Societățile bancare vor verifica încadrarea plăților respective în limita disponibilităților din conturi și în reglementările în vigoare privind efectuarea operațiunilor cu mijloace de plată străine;

d) casele de schimb valutar.

Disponibilitățile din conturile în valută ale acestor societăți comerciale se pot utiliza numai pentru operațiunile proprii, în conformitate cu Normele Băncii Naționale a României nr. V/630/36 din 1991 și autorizațiile de funcționare eliberate de Banca Națională a României;

e) societățile comerciale care sunt autorizate de Banca Națională a României să efectueze vânzări de mărfuri cu amănuntul cu plata în valută, conform Normelor Băncii Naționale a României nr. V/398/23/1991, pentru sumele în valută încasate din vânzarea mărfurilor.

Disponibilitățile din aceste conturi se vor utiliza pentru plata mărfurilor importate în consignație, precum și a celor importate cu plata la vedere.

Profiturile în valută realizate din activitatea de vânzare cu amănuntul în valută se cedează băncilor comerciale la care sunt deschise conturile în valută, contra lei, la cursul de schimb în vigoare, în termen de 5 zile lucrătoare de la data încheierii balanței de verificare;

f) persoanele juridice, pentru sumele în valută primite din străinătate cu titlu de donație, ajutor etc. și cu clauză de utilizare pentru anumite scopuri precizate în mod expres de ordonatori (dotare, retehnologizare, pregătirea personalului etc.);

g) persoanele fizice rezidente în România.

Sumele în valută deținute de persoanele fizice rezidente în România în conturi personale deschise la societățile bancare pot fi utilizate în mod liber de către titulari pentru plăți externe în valută sau pot fi ridicate, în numerar, pentru efectuarea de operațiuni curente, cu respectarea prevederilor Regulamentului emis de Banca Națională a României cu privire la efectuarea operațiunilor curente și a transferurilor de capital cu mijloace de plată străine și ale normelor de aplicare a acestuia.

Schimbul valutar al acestor disponibilități se poate efectua numai prin băncile și casele de schimb valutar autorizate potrivit normelor Băncii Naționale a României.

2. Agenții economici și celelalte categorii de persoane juridice române pot deschide conturi valutare la bănci din străinătate, numai în cazuri speciale și cu autorizarea prealabilă a Băncii Naționale a României.

Operațiunile de încasări și plăți prin aceste conturi se efectuează în conformitate cu condițiile prevăzute în autorizația dată de Banca Națională a României.

3. Misiunile diplomatice și consulare ale statelor străine în România, precum și alte persoane juridice nerezidente care sunt înregistrate în România și realizează sume în lei din activități legale pe teritoriul României, pot păstra aceste disponibilități în conturi în lei deschise la societățile bancare din România.

La fiecare alimentare a contului în lei, titularul acestuia are obligația să declare în scris societății bancare la care este deschis contul, proveniența sumelor de lei și să anexeze în fotocopie documentele pe baza cărora s-a efectuat încasarea sumelor de lei în România.

Disponibilitățile din conturile în lei se pot folosi în mod liber pentru plăți în lei pe teritoriul României.

4. Pentru plățile din conturile valutare menționate în prezentele norme care reprezintă transferuri de capital cu mijloace de plată străine, societățile bancare vor urmări și asigura aplicarea reglementărilor din Normele nr. V/1471/57 din 7 octombrie 1991 privind modul de efectuare a transferurilor de capital cu mijloace de plată străine emise de Banca Națională a României.

Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu | București, 30 decembrie 1991 | Nr. V/2288/66.