Monitorul Oficial 59/1992

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare


Monitorul Oficial al României

Anul IV, Nr. issue::0059 - Partea I - Luni, 6 aprilie year::1992

Hotărâri ale Guvernului României

Hotărâre privind aprobarea caracteristicilor principale și indicatorii tehnico-economici ai obiectivului „Retehnologizarea abatajului frontal din stratul 17-18, blocul IX, panoul 4 Nord de la Exploatarea Minieră Valea de Brazi”

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se aprobă caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici rezultați din studiul tehnico-economic al obiectivului „Retehnologizarea abatajului frontal din stratul 17-18, blocul IX, panoul 4 Nord de la Exploatarea Minieră, Valea de Brazi”, conform anexei.

Art. 2. - Finanțarea obiectivului de investiții se va realiza în cadrul surselor aprobate prin bugetul de stat pe anul 1992.

Prim-ministru, Theodor Stolojan | București, 20 martie 1992 | Nr. 140.

Contrasemnează:
Ministrul industriei,
Dan Constantinescu
Ministrul economiei și finanțelor,
George Danielescu
Ministrul bugetului, veniturilor statului și controlului financiar,
Florian Bercea


Anexă

Caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici
pentru obiectivul de investiții „Retehnologizarea abatajului frontal din stratul 17-18, blocul IX, panoul 4 Nord de la Exploatarea Minieră Valea de Brazi”
Titular: Regia Autonomă a Huilei Petroșani
Beneficiar: Exploatarea Minieră Valea de Brazi
Amplasament: orașul Uricani, municipiul Petroșani, județul Hunedoara
Indicatori tehnico-economici: pe mină (nivel 1993)

A. Valoarea totală a investiției: 1.930 mil. lei, din care:

  • utilaje: 1.930 mil. lei
Capacitate: 450 mii tone/an
  • Valoarea anuală a producției-marfă: 1.890 mil. lei
  • Cheltuieli la 1.000 lei producție-marfă: 1.311 lei
  • Reducere a nivelului subvenției față de 1992: 659 mil. lei
  • Subvenție totală: 588 mil. lei

B. Din valoarea totală a investiției, se finanțează de la bugetul administrației de stat în anul 1992: 1.930 mil. lei, din care:

  • utilaje: 1.930 mil. lei

C. Durata de realizare a investiției: 6 luni

D. Locuri de muncă nou create: 59

Factori de risc

În contractul pentru achiziționarea utilajelor, instalațiilor și echipamentelor miniere, Regia Autonomă a Huilei Petroșani va prevedea clauze privind fiabilitatea acestora pentru o producție totală de 3 milioane tone.

Utilajele vor fi certificate din punct de vedere al antigrizutanței de către institutul de Securitate Minieră Petroșani.

Finanțarea investiției

Finanțarea investiției se va face din alocații bugetare, conform listelor de investiții aprobate conform legii.


Hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 731/1991 privind aprobarea Regulamentului de atestare tehnico-profesională a specialiștilor cu activitate în construcții

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Hotărârea Guvernului nr. 731 din 14 octombrie 1991 privind aprobarea Regulamentului de atestare tehnico-profesională a specialiștilor cu activitate în construcții se modifică și ce completează după cum urmează:

1. La articolul 8 din hotărâre se adaugă alineatele 2 și 3, cu următorul cuprins:

„Dispozițiile art. 5 vor intra în vigoare și se vor aplica după împlinirea termenului de 10 zile de la data intrării în vigoare a Legii privind calitatea în construcții.
Până la această dată investitorii și agenții economici cu activitate în construcții vor angaja verificatori de proiecte, responsabili tehnici cu execuția sau, după caz, experți tehnici, care au obținut atestarea calității respective, potrivit prezentei hotărâri, și vor lua măsurile necesare pentru funcționarea sistemelor de verificare a proiectelor, de conducere și asigurare a calității execuției construcțiilor."

2. La articolul 5 din regulament se introduce alineatul 2 (alineat nou), cu următorul conținut:

„- Proiectele pentru construcții militare vor fi verificate de verificatori atestați, angajați ai Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne și Serviciului Român de Informații, după caz.”

3. Articolul 9, liniuța a doua, din regulament se modifică și va avea următorul cuprins:

„- să fie inginer sau arhitect - absolvent al unei facultăți de construcții, instalații pentru construcții sau, respectiv, al Institutului de Arhitectură;”

4. Articolul 18, liniuța întâi, din regulament se modifică și va avea următorul cuprins:

„- să fie inginer sau subinginer - absolvent al unei facultăți de construcții, instalații pentru construcții - sau arhitect - absolvent al Institutului de Arhitectură;”

5. Articolul 27, liniuța întâi, din regulament se modifică și va avea următorul cuprins:

„- să fie inginer sau arhitect - absolvent al unei facultăți de construcții, instalații pentru construcții sau, respectiv, al Institutului de Arhitectură;”

Prim-ministru, Theodor Stolojan | București, 23 martie 1992 | Nr. 143.

Contrasemnează:
p. Ministrul lucrărilor publice și amenajării teritoriului,
Victor Dumitrache,
secretar de stat


Hotărâre privind blocarea, ridicarea, transportul, depozitarea și eliberarea autovehiculelor sau remorcilor staționate neregulamentar pe drumurile publice

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Autovehiculele sau remorcile staționate neregulamentar pot fi blocate sau ridicate, transportate și depozitate în spații de parcare fixate de primării, până la eliberarea acestora proprietarilor.

Art. 2. - Constatarea staționării neregulamentare a autovehiculelor sau remorcilor se efectuează de ofițerii sau subofițerii de poliție, de primari, precum și de împuterniciții consiliului local pe raza căruia s-a petrecut fapta contravențională, care aplică și sancțiunea, conform prevederilor legale în vigoare.

Agenții constatatori prevăzuți la alin. 1 dispun în scris măsurile de blocare sau ridicare a vehiculelor prevăzute la art. 1 și asistă la aceste operațiuni.

Art. 3. - Blocarea, ridicarea, transportul și depozitarea autovehiculelor se efectuează de unitățile autorizate prin dispoziția primarului.

Art. 4. - Unitățile autorizate potrivit art. 3 răspund pentru eventualele avarii cauzate autovehiculelor, în condițiile prevăzute de lege.

Art. 5. - Deblocarea ori restituirea autovehiculelor sau remorcilor se efectuează de unitățile autorizate, după ce se face dovada achitării amenzii contravenționale și a taxei speciale stabilite de consiliul local, potrivit legii, precum și a cheltuielilor reprezentând contravaloarea operațiunilor efectuate.

Prim-ministru, Theodor Stolojan | București, 26 martie 1992 | Nr. 147.

Contrasemnează:
Ministru de interne,
Victor Babiuc
Secretar de stat în Departamentul pentru Administrația Publică Locală,
Doru Viorel Ursu
Secretar de stat în Departamentul pentru Administrația Publică Locală,
Teodor Mircea Vaida



Diverse

Normele Nr. V/400/6 privind organizarea și funcționarea ghișeelor de schimb valutar în cadrul societăților comerciale de turism

Banca Naţională a României

1. Societățile comerciale de turism, indiferent de forma de proprietate (cu capital de stat, mixt sau privat), care dețin hoteluri sau alte spații de cazare pentru turiștii străini, ori unități prestatoare de servicii turistice internaționale, pot organiza ghișee de schimb valutar în vederea încasării în lei a prestațiilor turistice (cazare și servicii suplimentare) efectuate turiștilor străini.

2. Ghișeele de schimb valutar din cadrul societăților comerciale de turism vor efectua următoarele operațiuni:

a) Cumpărări de valută efectivă (numerar), în valutele convertibile cotate de Banca Națională a României, și de cecuri de călătorie, de la turiștii străini, reprezentând contravaloarea în lei a serviciilor turistice prestate acestora (cazare și servicii suplimentare)

Cumpărările de valută se efectuează la cursul de fixing în lei din ziua operațiunii, stabilit prin lista de cursuri a Băncii Naționale a României.

Pentru operațiunile de cumpărare de valută, ghișeele de schimb valutar vor întocmi buletine de schimb valutar, care vor fi formulare tipizate, cu serie și număr de ordine imprimate pe ele în procesul tipăririi lor și cu regim special de înregistrare, evidență și utilizare. Modelul acestui formular este prevăzut în anexa nr. 1 la prezentele norme.

Asigurarea tipăririi și dotarea ghișeelor cu buletine de schimb valutar intră în sarcina fiecărei societăți comerciale de turism.

Pe buletinele de schimb valutar nu se admit corecturi, eventualele imprimate completate eronat urmând a fi anulate prin barare sub semnătura lucrătorului și ștampila ghișeului de schimb valutar. Buletinele de schimb valutar anulate rămân atașate în carnetul respectiv.

În vederea simplificării operațiunilor, în sensul eliminării circulației numerarului în lei între ghișeul de schimb valutar, turistul străin și prestatorul de servicii, decontarea contravalorii în lei a serviciilor se va face zilnic, direct între ghișeul de schimb valutar și prestatorul de servicii.

În acest scop, buletinul de schimb valutar se va întocmi în 3 exemplare, care vor avea următoarele destinații:

  • originalul se înmânează turistului;
  • exemplarul 2 se transmite prestatorului de servicii;
  • exemplarul 3 rămâne la ghișeul de schimb valutar.

Originalul buletinului de schimb valutar se prezintă de către turist prestatorului de servicii, care va înscrie în mod obligatoriu pe verso, sub semnătură, dată și ștampilă, suma în lei aferentă serviciilor prestate și va elibera nota de plată turistului în cauză. Totodată, se va restitui turistului originalul buletinului de schimb valutar.

b) Restituiri de valută efectivă (numerar), numai către turiștii care au efectuat schimbul valutar la ghișeul respectiv și numai în limita sumei în valută schimbate, aferentă serviciului turistic achitat, dar neprestat

Aceste operațiuni se efectuează în baza originalului buletinului de schimb valutar și a dovezii de neprestate de servicii, eliberată de prestatorul în cauză. Atât originalul buletinului de schimb valutar, cât și dovada de neprestare de servicii se rețin ca acte justificative de către ghișeul de schimb valutar.

Concomitent, pentru suma în valută restituită, ghișeul de schimb valutar întocmește o notă de restituire de valută, în care se vor menționa numărul și data buletinului de schimb valutar inițial și ale dovezii de neprestare de servicii.

3. Pentru operațiunile de cumpărări sau restituiri de valută, ghișeele de schimb valutar pot percepe comisioane de până la maximum 5%.

4. Sumele în valută cumpărate de ghișeele de schimb valutar se cedează integral, contra lei, la cursul zilei, băncii comerciale la care societatea comercială de turism are deschis contul.

Depunerea la bancă a sumelor în valută se face pe bază de specificație de valută, în termen de cel mult 2 zile lucrătoare de la data încasării acestora.

5. Din sumele încasate, ghișeele de schimb valutar pot efectua plăți numai pentru restituiri de valută în condițiile prevăzute la pct. 2 lit. b). De asemenea, se pot efectua restituiri de valută pentru sume de lei provenind din schimb valutar efectuat în condițiile pct. 7 din prezentele norme, rămase neutilizate și justificate cu buletinul de schimb valutar original, care se va reține de ghișeul de schimb valutar și se va atașa, împreună cu exemplarele 2 și 3, la nota de restituire de valută.

Pentru efectuarea plăților prevăzute în alineatul precedent, precum și pentru operațiunile de dare în rest, ghișeele de schimb valutar pot reține în soldul de casă sume în valută până la un plafon de maximum echivalentul a 1.000 dolari S.U.A.

6. Societățile comerciale de turism în cadrul cărora s-a autorizat funcționarea de ghișee de schimb valutar, conform prevederilor din prezentele norme, sunt obligate să accepte, pentru plata serviciilor prestate turiștilor străini, sumele în lei prezentate de turiștii respectivi și justificate cu buletin corespunzător de schimb valutar efectuat la orice casă de schimb valutar autorizată din România.

7. La solicitarea turistului străin, ghișeele de schimb valutar pot efectua operațiuni de schimb valutar și pentru sume în valută peste cele aferente plății prestațiilor turistice, cu respectarea prevederilor prezentelor norme privind întocmirea buletinului de schimb valutar, aplicarea cursului de schimb și cedarea integrală a valutei băncii comerciale la care societatea comercială de turism are deschis contul.

În aceste situații, pe exemplarele 2 și 3 ale buletinului de schimb valutar, care rămân la ghișeul de schimb, se face mențiunea „schimb valutar suplimentar”.

8. Ghișeele de schimb valutar care fac obiectul prezentelor norme vor fi autorizate de Banca Națională a României, la cererea societăților comerciale de turism de care aparțin.

Cererile de autorizare vor fi adresate sucursalei județene a Băncii Naționale a României din raza teritorială a sediului solicitantului și vor fi însoțite de următoarele documente:

a) certificatul de înmatriculare în Registrul comerțului a societății comerciale de turism (în fotocopie);
b) statutul societății comerciale de turism (în fotocopie);
c) contractul de societate (în fotocopie);
d) avizul Ministerului Comerțului și Turismului privind încadrarea hotelului sau unității prestatoare de servicii în categoria celor clasificate pentru a primi turiști străini.

Pe baza documentației sus-menționate, sucursala județeană a Băncii Naționale a României verifică dacă sunt asigurate condițiile necesare pentru o funcționare corespunzătoare a ghișeului de schimb valutar, din punct de vedere al pregătirii personalului desemnat să efectueze operațiunile de schimb valutar, al dotării cu mijloace tehnice necesare pentru verificarea autenticității bancnotelor, precum și din punct de vedere al păstrării și manipulării valorilor în condiții de securitate.

După efectuarea acestei verificări, sucursala județeană a Băncii Naționale a României transmite întreaga documentație Oficiului de Control al Devizelor din Banca Națională a României, împreună cu avizul său.

Autorizația de funcționare eliberată de Oficiul de Control al Devizelor se transmite solicitantului prin intermediul sucursalei județene a Băncii Naționale a României.

9. Sucursalele județene ale Băncii Naționale a României vor verifica trimestrial modul de respectare a prevederilor prezentelor norme de către ghișeele de schimb valutar autorizate din cadrul societăților comerciale de turism și, în cazul constatării de abateri, vor stabili prin acte de control măsurile necesare pentru eliminarea și prevenirea lor.

În cazul constatării de abateri frecvente ori de un grad mai deosebit sau pentru neaducerea la îndeplinire a măsurilor stabilite prin actele de control, sucursalele județene ale Băncii Naționale a României vor propune Oficiului de Control al Devizelor suspendarea temporară sau retragerea autorizației pentru ghișeul de schimb valutar în cauză.

10. Lunar, până la data de 10 a lunii următoare, societățile comerciale de turism vor raporta Băncii Naționale a României situația sumelor în valută cumpărate și restituite prin ghișeele de schimb valutar, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 2 la prezentele norme.

11. Prezentele norme se aplică începând cu data de 15 februarie 1992.

Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu | București, 10 februarie 1992 | Nr. V/400/6.


Anexa Nr. 1

Model
de buletin de schimb valutar
Societatea comercială de turism ................................
Adresa .........................................................
Ghișeul ................................
Data ..................
Buletin de schimb valutar
Seria ........... Nr. ..........
1. Numele și prenumele ............................... Ţara ....................... Pașaport: seria, nr. ..........................
2. Suma încasată de la client Curs Comision Suma netă în lei








L. S. Casier Semnătura clientului
Notă:
În cazul încasării de cecuri, la pct. 2 se înscriu seria și numărul cecului, felul valutei în care este exprimat, precum și banca emitentă a acestuia.


Anexa Nr. 2

Model
de raportare conform pct. 10 din norme

Societatea comercială de turism ...............................

Adresa ........................................................

Situația
operațiunilor de schimb valutar efectuate în luna ................... 199....
Nr. crt. Felul valutei
Cumpărări
Restituiri
Pentru servicii prestate Schimb suplimentar Pentru servicii neprestate Pentru lei din schimb suplimentar
1. Dolari S.U.A.
2. Mărci germane
3. ............
  • Nr. ghișeelor de schimb valutar: .....
Director (Președinte)

Contabil-șef

Notă:
  • Situația se întocmește per total societate comercială de turism.
  • Datele sunt cele aferente lunii raportate (nu prin cumulare de la începutul anului).
  • Situația se întocmește în 2 exemplare, care se depun la sucursala județeană a Băncii Naționale a României. Sucursala județeană va întocmi o situație centralizată pe total județ, pe care o va remite, împreună cu originalul raportărilor primite de la societățile comerciale de turism, Oficiului de Control al Devizelor din Banca Națională a României.
  • Termen de raportare:
    • pentru societățile comerciale de turism - 5 al lunii următoare;
    • pentru sucursalele județene ale Băncii Naționale a României - 10 al lunii următoare.


Circulara Nr. V/446/7 privind modificări ale Normelor Băncii Naționale a României nr. V/630/36 din 4 iulie 1991, referitoare la înființarea și funcționarea caselor de schimb valutar

Banca Naţională a României
Începând cu data de 26 februarie 1992, următoarele prevederi din Normele Băncii Naționale a României nr. V/630/36 din 4 iulie 1991, referitoare la înființarea și funcționarea caselor de schimb valutar, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 18 iulie 1991, se modifică după cum urmează:

Cap. I - Categorii de persoane autorizate să efectueze schimb valutar

  • La punctul 3, ultima frază se anulează.

Cap. II - Condițiile pentru acordarea autorizațiilor și funcționarea caselor de schimb valutar

  • Alineatul 2 al literei c) se modifică și va avea următorul cuprins:

„Totodată, solicitantul va trebui să prezinte dovada existenței unor disponibilități în cont, la data depunerii cererii de autorizare la Banca Națională a României, echivalente cu 10 milioane lei.”

Cap. III - Operațiuni de schimb valutar

  • Punctul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Casa de schimb valutar poate vinde valuta sub forma bancnotelor, în valutele cotate de Banca Națională a României, numai persoanelor fizice rezidente în România care solicită schimbul în scopul efectuării de călătorii turistice în străinătate, până la echivalentul a 50.000 lei pe an de persoană.[1]
Vânzarea se poate face numai pe bază de pașaport individual, în limita încasărilor valutare proprii ale casei (punctului) de schimb valutar.
Suma în lei (în cifre și litere) și data efectuării schimbului (ziua, luna, anul) se înscriu în mod obligatoriu în pașaport, fiind confirmate cu ștampila casei (punctului) de schimb valutar și semnătura lucrătorul.
În cazul persoanelor care efectuează cumpărări parțiale de valută în decursul anului, punctele de schimb valutar vor onora cererile solicitanților respectivi numai în limita sumelor de lei care, potrivit mențiunilor înscrise anterior în pașaport de alte puncte de schimb valutar, reprezintă diferența până la plafonul maxim anual de 50.000 lei.”

Cap. IV - Conturile în valută ale caselor de schimb valutar

  • Titlul capitolului se modifică și va avea următorul cuprins:

Conturile în valută și în lei ale caselor de schimb valutar

  • Punctul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Casele de schimb valutar pot să-și păstreze disponibilitățile în valută și în lei în conturi deschise numai la bănci comerciale autorizate din România.”

  • Punctul 2 se modifică și se completează, având următorul cuprins:

„Disponibilitățile în valută și în lei ale unei case de schimb valutar pot fi utilizate numai pentru operațiunile proprii curente.
Disponibilitățile în valută și în lei obținute de băncile comerciale din activitatea proprie de schimb valutar pot fi utilizate și pentru alte destinații specifice activității bancare.”

Cap. V - Cerințe de evidență și raportare

  • Punctul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Pentru fiecare tranzacție, casa de schimb valutar va întocmi buletine de schimb valutar tipizate, conform modelului din anexă.
Asigurarea cu aceste formulare (tipărirea și dotarea punctelor de schimb) intră în sarcina fiecărei case de schimb valutar.
Buletinele de schimb valutar vor fi executate, înregistrate, evidențiate și utilizate ca documente cu regim special, în care scop vor purta, în mod obligatoriu, serie și număr de ordine imprimate în procesul tipăririi lor.
Buletinele de schimb valutar se întocmesc în 2 exemplare, fiind obligatorie completarea lor cu toate datele prevăzute de formular.
Pe buletinul de schimb valutar nu se admit corecturi, eventualele imprimate completate eronat urmând a fi anulate prin barare sub semnătura lucrătorului și ștampila punctului de schimb valutar. Buletinele de schimb anulate rămân atașate în carnetul respectiv.
Originalul buletinului de schimb valutar, datat, semnat și ștampilat de casa (punctul) de schimb valutar se înmânează clientului, iar exemplarul 2 se păstrează ca document justificativ de casă.”

  • Punctul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Până la data de 5 a fiecărei luni, casele de schimb valutar, precum și unitățile teritoriale ale băncilor comerciale care efectuează operațiuni de schimb valutar vor transmite sucursalei județene a Băncii Naționale a României, în 2 exemplare, situația privind operațiunile de schimb valutar efectuate în luna precedentă, întocmită conform normelor date în acest scop de Banca Națională a României.
Sucursalele județene ale Băncii Naționale a României vor transmite Oficiului de Control al Devizelor din cadrul Băncii Naționale a României, până la data de 10 a lunii următoare, raportările prevăzute de normele de lucru în vigoare privind situația operațiunilor efectuate de casele de schimb valutar și băncile comerciale din raza lor teritorială.”

Directorii sucursalelor județene ale Băncii Naționale a României vor lua măsuri pentru comunicarea prezentei circulare tuturor caselor (punctelor) de schimb valutar din cadrul județului, precum și pentru urmărirea respectării prevederilor cuprinse în aceasta.

Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu | București, 20 februarie 1992 | Nr. V/446/7.


Anexă

Model
de buletin de schimb valutar
Unitatea autorizată ................................

Adresa .........................................................

Data ..................
Buletin de schimb valutar
Seria ........... Nr. ..........
1. Numele și prenumele ............................... Ţara ....................... Act de identitate ..........................
2. Suma încasată de la client Curs Comision Suma plătită clientului








L. S. Casier Semnătura clientului
Explicații privind completarea buletinului de schimb:
  1. Formularul se folosește atât pentru cumpărări, cât și pentru vânzări de valută.
  2. În cazul vânzărilor de valută către cetățenii români se vor menționa în rubrica „Actul de identitate”, seria și numărul pașaportului.
  3. În funcție de natura operațiunii, la pct. 2 din formular, în rubricile „Suma încasată de la client" și respectiv „Suma plătită clientului” se trec sumele în valută sau în lei, după caz.



Referințe

  1. Solicitările de valută ale persoanelor fizice rezidente pentru alte scopuri de interes personal, cum sunt tratamentele medicale în străinătate, inclusiv cheltuielile pentru însoțitori, achiziționarea de proteze ori aparate medicale de uz personal, plată de cotizații în valută la asociații ori organizații internaționale etc., se soluționează potrivit normelor ce se vor elabora în mod distinct pentru astfel de cazuri.