Monitorul Oficial 67/1990: Diferență între versiuni

„România nu se consideră legată prin prevederile art. 11 paragraful 2 din Convenția cu privire la notificarea rapidă a unui accident nuclear și ale art. 13 paragraful 2 din Convenția cu privire la asistența în caz de accident nuclear sau urgență radiologică și declară că pentru supunerea oricărui diferend internațional cu privire la interpretarea sau aplicarea acestor convenții spre soluționare prin arbitraj sau printr-o decizie a Curții Internaționale de Justiție este necesar acordul tuturor părților în litigiu”.

==== Convenție cu privire la notificarea rapidă a unui accident nuclear<ref>Traducere</ref> ====

În cazul unui accident specificat la art. 1 (în continuare denumit ''accident nuclear''), statul parte, la care se face referire în acest articol:

a) va notifica imediat, direct sau prin intermediul Agenției Internaționale pentru Energia Atomică (în continuare denumită ''agenție''), acele state care sunt sau pot fi afectate în mod fizic, așa cum se specifică la art. 1, precum și agenția, asupra accidentului nuclear, naturii sale, momentului apariției sale și localizării sale exacte, după cum va fi cazul;

În vederea limitării cât mai mult posibil a consecințelor radiologice, statele părți pot notifica, în cazul unor accidente nucleare, altele decât cele specificate la art. 1.

a) va informa imediat statele părți, statele membre, celelalte state, care sunt sau pot fi în mod fizic afectate după cum se specifică la art. 1, precum și organizațiile internaționale interguvernamentale (în continuare denumite ''organizații internaționale'') pertinente, asupra unei notificări primite în conformitate cu cele specificate la alin. a) al art. 2;

Un stat parte, care furnizează informații în conformitate cu alin. b) al art. 2, va răspunde prompt, în măsura în care sau dacă rațional acest lucru este posibil, unei cereri pentru informații suplimentare sau consultări, solicitate de un stat parte afectat, în vederea limitării cât mai mult posibil a consecințelor radiologice în acest stat.

1. Fiecare stat parte va face cunoscute agenției și celorlalte state părți, direct sau prin intermediul agenției, autoritățile sale competente și punctele de contact autorizate pentru transmiterea și primirea notificărilor și informațiilor la care se face referire în art. 2. Aceste puncte de contact, precum și un punct central din cadrul agenției, vor fi accesibile în permanență.

3. Agenția va ține la zi o listă a acestor autorități naționale și puncte de contact, precum și a punctelor de contact ale organizațiilor internaționale pertinente și o va transmite statelor părți și statelor membre, precum și organizațiilor internaționale pertinente.

În conformitate cu statutul său și la cererea unui stat parte, care nu desfășoară activități nucleare proprii și care are frontieră comună cu un stat care are un program nuclear în desfășurare dar nu este parte, agenția va proceda la studii asupra fezabilității și stabilirii unui sistem adecvat de supraveghere a radioactivității, pentru a facilita realizarea obiectivelor prezentei convenții.

2. Dacă un litigiu de această natură între state părți nu poate fi rezolvat în decurs de un an de la data cererii pentru consultări prevăzute la paragraful 1, la cererea oricărei părți la un astfel de litigiu acesta va fi supus arbitrajului sau transmis Curții Internaționale de Justiție pentru decizie. Dacă, în decurs de șase luni de la data cererii de arbitraj, părțile în litigiu nu ajung la un acord asupra organizării arbitrajului, o parte poate cere președintelui Curții Internaționale de Justiție sau secretarului general al Organizației Națiunilor Unite să desemneze unu sau mai mulți arbitri. În caz de conflict între cererile părților la litigiu, cererea adresată secretarului general al Organizației Națiunilor Unite va prevala.

1. Prezenta convenție este deschisă pentru semnare de către toate statele și Namibia, reprezentată de Consiliul Națiunilor Unite pentru Namibia, la sediul Agenției Internaționale pentru Energia Atomică, la Viena, precum și la sediul Națiunilor Unite, la New York cu începere din 26 septembrie 1986 și 6 octombrie 1986, respectiv până la intrarea sa în vigoare sau în cursul unei perioade de 12 luni, dacă aceasta este mai lungă.

2. Un stat și Namibia, reprezentată de Consiliul Națiunilor Unite pentru Namibia, își pot exprima consimțământul de a fi legate de prezenta convenție prin semnare sau prin depunerea unui instrument de ratificare, acceptare sau aprobare după semnare care este supusă ratificării, acceptării sau aprobării, sau prin depunerea unui instrument de aderare. Instrumentele de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare vor fi înaintate depozitarului.

Un stat poate, la semnarea convenției sau la orice dată ulterioară înainte ca această convenție să între în vigoare pentru acest stat, să declare că va aplica prezenta convenție cu titlu provizoriu.

1. Un stat parte poate propune amendamente la prezenta convenție. Amendamentul propus va fi transmis depozitarului, care îl va comunica imediat tuturor celorlalte state părți.

2. Dacă majoritatea statelor părți vor cere depozitarului să convoace o conferință pentru a examina amendamentele propuse, depozitarul va invita toate statele părți să participe la o astfel de conferință care își va începe lucrările după cel puțin 30 de zile de la transmiterea invitațiilor. Orice amendament adoptat la conferință cu o majoritate de 2/3 din toate statele părți va fi consemnat într-un protocol care va fi deschis spre semnare la Viena și New York, de către toate statele părți.

1. Un stat parte poate denunța prezenta convenție printr-o notificare scrisă adresată depozitarului.

Originalul prezentei convenții, ale cărei versiuni în limbile arabă, chineză, engleză, franceză, rusă și spaniolă sunt egal autentice, va fi depus pe lângă directorul general al Agenției Internaționale pentru Energia Atomică care va transmite copii certificate statelor părți și tuturor celorlalte state.