Monitorul Oficial 92/1990

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare

_FORCETOC__

Monitorul Oficial al României

Anul II, Nr. issue::92 - Vineri, 20 iulie year::1990

Legi

Lege privind administrarea județelor, municipiilor, orașelor și comunelor până la organizarea de alegeri locale

Parlamentul României adoptă prezenta lege:

Art. 1. - Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, consiliile de uniune națională constituite provizoriu la nivelul unităților administrativ-teritoriale își încetează activitatea.

Art. 2. - Până la formarea viitoarelor organe locale, ca rezultat al alegerilor. administrarea județelor, respectiv a municipiului București, municipiilor, orașelor și comunelor, se realizează de prefecturi și primării, organe locale ale administrației de stat cu competentă generală.

Art. 3. - Prefecturile și primăriile rezolvă, în condițiile legii, problemele privind dezvoltarea economico-socială a unităților administrativ-teritoriale, urmăresc respectarea cadrului legal al desfășurării activității economice, asigură gestionarea bugetelor locale și soluționează problemele de ordin edilitar, precum și în alte domenii date în competența lor prin lege. De asemenea, prefecturile și primăriile asigură menținerea ordinii publice, apărarea drepturilor și libertăților cetățenești, prin organele de ordine publică legal constituite.

Art. 4. - Prefecturile se organizează la nivelul județelor și sunt compuse din: l prefect, 2 subprefecți, 1 secretar și 7 membri.

Art. 5. - Primăriile se organizează la nivelul municipiilor, sectoarelor municipiului București, orașelor și comunelor și au următoarea componență:

a) la municipiul București: 1 primar general, 3 viceprimari, l secretar și 8 membri;

b) la municipiile reședință de județ și sectoarele municipiului București: 1 primar, 2 viceprimari, I. secretar și 5 membri;

c) la municipiile care nu sunt reședință de județ 1 primar, 1 viceprimar, 1 secretar și #1 membri;

d) la orașe: 1 primar, 1 viceprimar, 1 secretar și 4 membri;

e) la comune: 1 primar, 1 secretar și 8 membri, iar la comunele cu peste 5000 locuitori: 1 primar, 1 viceprimar, 1 secretar și 4 membri.

Art. 6. - Numirea și eliberarea din funcțiile prevăzute de art. 4 și art. 5 lit. a) se fac de primul ministru, la propunerea Direcției administrației locale din cadrul Secretariatului general al guvernului. Numirea și eliberarea din funcțiile prevăzute la art.5 lit. b)-e) se fac prin decizii ale prefecturilor județene, respectiv a Primăriei municipiului București. Art. 7. - Prefecturile și primăriile, în întregul lor și fiecare dintre membrii acestora, răspund în fața organelor administrației de stat ierarhic superioare și a guvernului.

Art. 8, - Prefecturile și primăriile se întrunesc de regulă, o dată pe săptămână, precum și ori de cite ori este necesar, lucrări valabil în prezența majorității membrilor lor. Convocarea se face de către prefect sau primar.

Art. 9. - În îndeplinirea atribuțiilor care le revin. prefecturile și primăriile iau decizii cu votul a jumătate plus unu din totalul membrilor acestora. Deciziile se semnează de prefect, după caz de primar, și se contrasemnează de secretar. Deciziile de interes general se aduc la cunoștință cetățenilor prin orice mijloace de publicitate. În unitățile administrativ teritoriale locale și de populație de altă naționalitate decât cea română, aceste decizii se aduc la cunoștința cetățenilor și în limba acelei naționalități.

Art. 19. - Deciziile prefecturilor și primăriilor pot fi anulate, de către organele ierarhic superioare atunci când contravin legilor, decretelor, hotărârilor guvernului ori deciziilor organelor administrației de stat ierarhic superioare.

Art. 11. - Prefecturile și primăriile au un aparat propriu de specialitate, organizat potrivit legii.

Art. 12. - La nivelul unităților administrativ-teritoriale funcționează, potrivit legii, organe locale de specialitate ale administrației de stat. care se subordonează atât prefecturilor și primăriilor cât și ministerelor sau celorlalte organe centrale de specialitate ale administrației de stat.

Art. 13. - Prefecturile și primăriile își îndeplinesc obligațiile pe care le au ca persoana juridică județul municipiul, sectoarele municipiului București. orașul și comuna. În executarea bugetului, prefectul sau după caz primarul îndeplinește atribuțiile de ordonator principal de credite.

Art. 14. - Bunurile și celelalte elemente de activ și pasiv ale consiliilor provizorii teritoriale de uniune națională trec la prefecturile și primăriile din unitățile administrativ-teritoriale respective, pe bază de proces verbal.

Art. 15. - Personalul care trece la alte unități ca urmare a aplicării prevederilor prezentei legi se consideră transferat în interesul serviciului și beneficiază timp de trei luni de la data transferului de același salariu tarifar de încadrare dacă la noul loc de munca salariul de încadrare este mai mic.

Art. 16. - Personalul consiliilor provizorii de uniune națională va fi redistribuit și încadrat prin grija prefecturilor județene sau a primăriilor după caz.

Art. 17. - Primarii și viceprimarii numiți în baza art.6 beneficiază de drepturile prevăzute la articolele 15 și 16 la încetarea exercitării funcțiilor din motive neimputabile acestora.

Art. 18. - Pe baza prezentei legi se abrogă art.6, art.7, art.8 alin 1-3, din Decretul-lege nr. 2/1989 privind constituirea, funcționarea și organizarea Consiliilor teritoriale ale Frontului Salvării Naționale art.3 din decretul-lege nr. 81/1990 privind Consiliul Provizoriu de Uniune Națională și decretul-lege nr. 8/1990 privind organizarea și funcționarea organelor locale ale administrației de stat.

Această lege a fost adoptată în senat în ședința din 18 iulie 1990.

Președintele senatului academician Alexandru Bîrlădeanu.

Această lege a fost adoptată în Adunarea Deputaților în ședința din 18 iulie 1990.

Președintele Adunării Deputaților Marțian Dan

În temeiul art. 82 lit. m) din Decretul-lege nr. 9/1990 pentru alegerea parlamentului și a Președintelui României, promulgăm legea privind administrarea județelor, municipiilor, orașelor și comunelor până la organizarea de alegeri locale și dispunem publicarea sa în monitorul oficial.

Președintele României Ion Iliescu, București, 19 iulie 1990, nr.5



Art. 1. - (1) Actiunea de reorganizare a ministerelor si a celorlalte organe centrale va fi încheiata pina la data de 31 August 1990. (2) Reorganizarea se face face prin hotarîri ale guvernului. (3) în termen de 30 de zile de la încheierea reorganizării, guvernul va supune parlamentului spre adoptare reglementarile privind atribuțiile sale și ale ministerelor


Art. 2. - (1) Personalul transferat în interesul serviciului sau trecut cu acordul fiecăruia în cadrul aceleiași institutii în functii cu niveluri de salarizare mai mici ca urmare a aplicarii prevederilor prezentei legi are dreptul la salariul tarifar avut si sporuri dupa caz timp de 3 luni dupa intrarea in vigoare a noii structuri organizatorice. (2) De aceleași drepturi beneficiaza si personalul care a fost menținut în activitate în mod exceptional în institutia reorganizată, peste numarul de posturi aprobat, fara a se depasi termenul prevazut la alin.(1) (3) Numărul persoanelor ce beneficiaza de prevederile alin. (2) se stabilește de guvern

Art. 3. - Se acordă guvernului competența de a emite hotărâri pentru: înființarea comisiilor care (functionează pe lângă guvern; stabilirea structurii organizatorice și a numărului de posturi la ministere, celelalte organe centrale și comisii din administrația de stat; numirea și eliberarea din funcție a secretarilor de stat și a subsecretarilor de stat, precum și a persoanelor ce urmează să îndeplinească funcții asimilate acestora.

Art. 4. - Se aprobă salariile tarifare ale functiilor din Guvernul României și ale unor funcții de nivel guvernamental potrivit prevederilor din anexă, care face parte integrantă din prezenta lege.


Art. 5. - Decretul-lege nr. 60/1990 privind pensionarea cu reducere de vârstă a unor salariați se aplică până la data de 31 decembrie 1990.

Art. 6. - Pe data prezentei legi se abrogă: anexa nr. 1 la Decretul-lege nr. 37/1990; Decretul nr. 145/1975; art, 1-5, 7. 8 și 11 din Decretul-lege nr. 85/ 1990, precum și orice alte dispoziții centrale.

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința sa din ziua de 1 iulie 1990.

Presedintele senatului academician Alexandru Bîrlădeanu.

Această lege a fost adoptată in Adunarea Deputatilor în ședinta din 18 iulie 1990.

Președintele Adunării Deputaților Marțian Dan


În temeiul art. 82 lit. m) din Decretul-lege nr. 9/1990 pentru alegerea parlamentului și a Președintelui României, promulgam Legea privind reorganizarea ministerelor și salarizarea funcțiilor din Guvernul României și a unor funcții de nivel guvemanmntal și dispunem publicarea sa în Monitorul Oficial.

Președintele României Ion Iliescu, Bucuresti, 19 iulie 1990, nr.5

Anexa

Salariile tarifare pentru funcțiile din Guvernul României și unele funcții de nivel guvernamental

Nr. crt Funcția Salariu tarifar -lei-
1. Prim-ministru 18.000
2. Ministru de stat 15.000
3. Ministru 14.000
4. Secretar de stat, sef de departament 12.500
5. Subsecretar de stat 10.000 - 12.000
6. Consilier al primului ministru 7.000 - 10.000
7. Consilier la miniștri de stat 7.000 - 9.000
8. Consilier al ministrului *) 6.750


  • ) Se utilizează în limita a 1-3 posturi la ministere și cîte 1-2 posturi în departamente și comisii

ale guvernului.

NOTĂ:

1. Persoanele încadrate în funcțiile prevăzute în prezenta anexă beneficiază și de sporul de vechime neîntreruptă în aceeași unitate.

2. Funcțiile de ministru secretar de stat, prim-adjunct al ministrului și adjunct al ministrului desființate prin prezenta lege, se asimilează cu funcția de subsecretar de stat.

3. Nivelurile de salarizare între limite se stabilesc de guvern, respectiv, pentru organele care nu sînt în subordinea guvernului, de către conducătorii acestora.