Monitorul Oficial 31/1991
Monitorul Oficial al României
Anul III, Nr. issue::31 – Partea I – Vineri, 8 februarie year::1991
Hotărâri ale Guvernului României
Hotărâre privind înființarea de societăți comerciale pe acțiuni în industria alimentară
Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Se înființează societățile comerciale pe acțiuni, persoane juridice, cu denumirea, sediul, obiectul de activitate și capitalul social prevăzute în anexele nr. 1.1-1.9.
Art. 2. - Se aprobă statutele de organizare și funcționare ale societăților, comerciale pe acțiuni, înființate prin.articolul precedent, astfel cum sunt cuprinse în anexele nr. 2.1.[1]-2.391. [1].
Art. 3. - În perioada în care statul este acționar unic, atribuțiile adunării generale a acționarilor vor fi exercitate de consiliul împuterniciților statului, alcătuit și numit potrivit legii, care își desfășoară activitatea în conformitate cu dispozițiile specifice prevăzute în statutele societăților.
4. - Societățile comerciale pe acțiuni, înființate, își realizează obiectul de activitate pe bază de contracte încheiate potrivit legii.
Contractarea mărfurilor supuse sistemului de repartiții prin balanțele materiale se va face în conformitate cu reglementările legale.
Art. 5. - Societățile comerciale nou înființate își vor definitiva capitalul social pe baza reevaluării patrimoniului, în condițiile prevăzute de lege.
Art. 6. - Societățile comerciale vor putea beneficia din partea statului, după caz, de credite în lei și valută, comenzi de stat, subvenții și altele, potrivit legii.
Art. 7. - Pe data înființării societăților comerciale pe acțiuni, unitățile economice de stat prevăzute în anexele n.r. 1.1.-1.9., rubrica 6, se desființează.
Activul și pasivul unităților de stat desființate se preiau de către societățile comerciale înființate. Personalul care trece la societățile comerciale nou înființate se consideră transferat în interesul serviciului; cel trecut în funcții cu niveluri de salarizare mai mici, ca urmare a aplicării prezentei hotărâri, va beneficia, timp de 3 luni, de salariul tarifar avut anterior și sporul de vechime, după caz.
Art. 8. - Ministerul Agriculturii și Alimentației și Ministerul Finanțelor vor introduce modificările corespunzătoare care decurg din aplicarea prezentei hotărâri.
Art. 9. - Anexele nr. 1.1.-1.9 și 2.1.-2.391 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 10. - Orice dispoziții contrare prezentei hotărâri se abrogă.
Anexa nr. 1.1.
Lista societăților comerciale care se înființează în industria cărnii și frigului
Nr. crt. | Denumirea societății comerciale | Forma juridică | Sediul (localitatea, strada, nr., județul) |
Obiectul de activitate | Capitalul social inițial conform bilanțului la 30.09.1990 - mii lei - |
Denumirea unității care se desființează |
1. | Societatea comercială "Albacarn" - S.A. | Societate pe acțiuni | Alba Iulia , str. Livezii , nr. 37 , județul Alba | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 196.839 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Alba |
2. | Societatea comercială "Carne - Arad" - S.A. | Societate pe acțiuni | Arad , str. Feleacului , nr. 1 , județul Arad | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 313.266 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Arad |
3. | Societatea comercială "Indcarf" - S.A. | Societate pe acțiuni | Pitești , str. Prundu Mic , nr. 30 , județul Argeș | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 195.716 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Argeș |
4. | Societatea comercială "Carbac" - S.A. | Societate pe acțiuni | Bacău , str. Abatorului , nr. 5 , județul Bacău | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 408.379 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Bacău |
5. | Societatea comercială "Cominca" - S.A. | Societate pe acțiuni | Oradea , str. O. Goga , nr. 4 , județul Bihor | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 238.127 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Bihor |
6. | Societatea comercială "Cresing -taurine - ovine" - S.A. | Societate pe acțiuni | Comuna Borș , satul Santău Mic , județul Bihor | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 52.779 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Bihor |
7. | Societatea comercială "Prodaliment" - S.A. | Societate pe acțiuni | Salonta , str. Republicii , nr. 14 , județul Bihor | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 125.966 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Bihor |
8. | Societatea comercială "Salcrud" - S.A. | Societate pe acțiuni | Salonta , str. Gestului , nr. 10 , județul Bihor | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 44.508 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Bihor |
9. | Societatea comercială "Carbis" - S.A. | Societate pe acțiuni | Bistrița , str. Libertății , nr. 41-43 , județul Bistrița-Năsăud | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 94.863 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Bistrița-Năsăud |
10. | Societatea comercială "Ticbo" - S.A. | Societate pe acțiuni | Comuna Răchiți, județul Botoșani | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 298.018 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Botoșani |
11. | Societatea comercială "Industria cărnii Bârsa" - S.A. | Societate pe acțiuni | Brașov , str. Feldioarei , nr. 18 , județul Brașov | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 246.192 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Brașov |
12. | Societatea comercială "Montana" - S.A. | Societate pe acțiuni | Făgăraș , str. Inului , nr. 40 , județul Brașov | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 21.180 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Făgăraș-Brașov |
13. | Societatea comercială "Sincar" - S.A. | Societate pe acțiuni | Brăila , str. Dorobanților , nr. 669 , județul Brăila | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 185.488 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Brăila |
14. | Societatea comercială "Carbuz" - S.A. | Societate pe acțiuni | Buzău , str. Brăilei , nr. 9 , județul Buzău | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 196.064 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Buzău |
15. | Societatea comercială "Caraș" - S.A. | Societate pe acțiuni | Reșița , str. DN 58 B , km. 10 , județul Caraș-Severin | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 129.675 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Caraș-Severin |
16. | Societatea comercială "Cicaș" - S.A. | Societate pe acțiuni | Călărași , str. Rocadă , nr. 1 , județul Călărași | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 47.169 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Călărași |
17. | Societatea comercială "Carpimez" - S.A. | Societate pe acțiuni | Cluj-Napoca , piața Abator , nr. 1 , județul Cluj | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 217.888 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Cluj |
18. | Societatea comercială "Carmeco" - S.A. | Societate pe acțiuni | Constanța , str. Mangaliei , nr. 74 , județul Constanța | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 206.346 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Constanța |
19. | Societatea comercială "Frial" - S.A. | Societate pe acțiuni | Constanța Portul maritim , dana 53 , județul Constanța | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 95.981 | Întreprinderea "Frigorifer Portuar" Constanța |
20. | Societatea comercială "Casalco" - S.A. | Societate pe acțiuni | Sfântu Gheorghe , str. Minerilor , nr. 9-11 , județul Covasna | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 138.370 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Covasna |
21. | Societatea comercială "Mecard" - S.A. | Societate pe acțiuni | Târgoviște , calea Ploiești , nr. 37 , județul Dâmbovița | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 127.400 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Dâmbovița |
22. | Societatea comercială "Carnexpod" - S.A. | Societate pe acțiuni | Comuna Podari , județul Dolj | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 285.349 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Dolj |
23. | Societatea comercială "Galco" - S.A. | Societate pe acțiuni | Galați , șos. Galați-Brăila , km 12 , județul Galați | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 217.964 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Galați |
24. | Societatea comercială "Abator-Tecuci" - S.A. | Societate pe acțiuni | Tecuci , str. 1 Decembrie 1918 , nr. 109 , județul Galați | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 9.545 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Galați |
25. | Societatea comercială "Carnig" - S.A. | Societate pe acțiuni | Giurgiu , str. Vlad Ţepeș , nr. 116 , județul Giurgiu | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 91.639 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Giurgiu |
26. | Societatea comercială "Car-Gorj" - S.A. | Societate pe acțiuni | Comuna Drăguțești , județul Gorj | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 87.309 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Gorj |
27. | Societatea comercială "Harghita" - S.A. | Societate pe acțiuni | Miercurea-Ciuc , str. Ret , nr. 85 , județul Harghita | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 188.592 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Harghita |
28. | Societatea comercială "Decebal" - S.A. | Societate pe acțiuni | Deva , piața Unirii , nr. 8 , județul Hunedoara | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 237.602 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Hunedoara |
29. | Societatea comercială "Carial" - S.A. | Societate pe acțiuni | Slobozia , șos. București-Constanța , km 2 , județul Ialomița | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 138.500 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Ialomița |
30. | Societatea comercială "Borcea" - S.A. | Societate pe acțiuni | Fetești , str. Călărași , nr. 422 , județul Ialomița | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 1.738 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Ialomița |
31. | Societatea comercială "Industrializarea cărnii Pașcani" - S.A. | Societate pe acțiuni | Pașcani , str. Abator , nr. 65 , județul Iași | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 28.801 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Iași |
32. | Societatea comercială "Îngrășătoria bovine Pașcani" - S.A. | Societate pe acțiuni | Pașcani , str. Grădiniței , nr. 1 , județul Iași | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 61.846 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Iași |
33. | Societatea comercială "Fapcos" - S.A. | Societate pe acțiuni | Comuna Tomești , județul Iași | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 115.374 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Iași |
34. | Societatea comercială "Frigocarne" - S.A. | Societate pe acțiuni | Iași , str. Aurel Vlaicu , nr. 78 , județul Iași | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 195.675 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Iași |
35. | Societatea comercială "Maracarn" - S.A. | Societate pe acțiuni | Baia Mare , b-dul București , nr. 49 , județul Maramureș | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 163.384 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Maramureș |
36. | Societatea comercială "Mecarex" - S.A. | Societate pe acțiuni | Drobeta-Turnu Severin , str. Timișoarei , nr. 220 , județul Mehedinți | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 158.390 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Mehedinți |
37. | Societatea comercială "Carne Mureș" - S.A. | Societate pe acțiuni | Târgu Mureș , str. Gh. Doja , nr. 62 , județul Mureș | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 290.986 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Mureș |
38. | Societatea comercială "Carpin" - S.A. | Societate pe acțiuni | Piatra-Neamț , b-dul Traian , nr. 254 , județul Neamț | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 232.473 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Neamț |
39. | Societatea comercială "Salos" - S.A. | Societate pe acțiuni | Slatina , str. Milcov , nr. 4 , județul Olt | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 160.271 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Olt |
40. | Societatea comercială "Incaf" - S.A. | Societate pe acțiuni | Ploiești , str. Gh. Doja , nr. 166 , județul Prahova | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 203.677 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Prahova |
41. | Societatea comercială "Salsi" - S.A. | Societate pe acțiuni | Sinaia , b-dul Republicii , nr. 20 , județul Prahova | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 68.095 | Fabrica de preparate din carne Sinaia |
42. | Societatea comercială "Samcar" - S.A. | Societate pe acțiuni | Satu Mare , str. Soimoșeni , nr. 32 , județul Satu Mare | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 312.924 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Satu Mare |
43. | Societatea comercială "Silvana" - S.A. | Societate pe acțiuni | Zalău , str. Depozitelor , nr. 5 , județul Sălaj | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 38.217 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Sălaj |
44. | Societatea comercială "Silvacarmex" - S.A. | Societate pe acțiuni | Şimleu Silvaniei , str. Cehei , nr. 5 , județul Sălaj | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 26.329 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Şimleu Silvaniei-Sălaj |
45. | Societatea comercială "Scandia" - S.A. | Societate pe acțiuni | Sibiu , str. Morilor , nr. 45 , județul Sibiu | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 264.436 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Sibiu |
46. | Societatea comercială "Salconserv" - S.A. | Societate pe acțiuni | Mediaș , str. Carpați , nr. 33 , județul Sibiu | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 91.092 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Sibiu |
47. | Societatea comercială "Facos" - S.A. | Societate pe acțiuni | Comuna Scheia , județul Suceava | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 141.364 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Suceava |
48. | Societatea comercială "Abatorul Burdujeni" - S.A. | Societate pe acțiuni | Suceava , calea Unirii , nr. 35 , județul Suceava | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 284.674 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Suceava |
49. | Societatea comercială "Cicalex" - S.A. | Societate pe acțiuni | Alexandria , comuna Poroșchia , județul Teleorman | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 210.883 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Teleorman |
50. | Societatea comercială "Tabco" - S.A. | Societate pe acțiuni | Tulcea , str. Prislov , nr. 177 , județul Tulcea | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 107.316 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Tulcea |
51. | Societatea comercială "Vascar" - S.A. | Societate pe acțiuni | Vaslui , str. Agroindustrială , nr. 4 , județul Vaslui | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 262.603 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Vaslui |
52. | Societatea comercială "Carvil" - S.A. | Societate pe acțiuni | Râmnicu Vâlcea , str. Bujoreni , nr. 50 , județul Vâlcea | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 195.859 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Vâlcea |
53. | Societatea comercială "Prodincarn" - S.A. | Societate pe acțiuni | Focșani , șos. Galați , km 5 , județul Vrancea | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 131.347 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Vrancea |
54. | Societatea comercială "Glincarn" - S.A. | Societate pe acțiuni | București , șos. Leordeni , nr. 212 sector 4 | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 479.623 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii București |
55. | Societatea comercială "Antefrig" - S.A. | Societate pe acțiuni | București , str. Fântânica , nr. 36 sector 2 | Industrializarea și comercializarea produselor din carne, legumelor și fructelor, prelucrarea vânatului, antrepozitare frigorifică | 172.702 | Întreprinderea "Antrefrig" București |
56. | Societatea comercială de prelucrare a cărnii "Splai" - S.A. | Societate pe acțiuni | București , splaiul Unirii , nr. 162 sector 4 | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 12.468 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii București |
57. | Societatea comercială "Uniprep" - S.A. | Societate pe acțiuni | București , complexul agroindustrial "Unirea" | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 40.901 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii București |
58. | Societatea comercială "Glina" - S.A. | Societate pe acțiuni | București , comuna Popești-Leordeni, str. Leordeni , nr. 210 sector 4 | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 545.449 | Întreprinderea de preparate și conserve din carne București |
59. | Societatea comercială "Timcargrup" - S.A. | Societate pe acțiuni | Timișoara , str. Eroilor , nr. 24 , județul Timiș | Asigurarea materiei prime, industrializarea, depozitarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 183.453 | Întreprinderea de industrializarea a cărnii Timiș |
Anexa nr. 1.2.
Lista societăților comerciale care se înființează în industria laptelui și produselor lactate
Nr. crt. | Denumirea societății comerciale | Forma juridică | Sediul (localitatea, strada, nr., județul) |
Obiectul de activitate | Capitalul social inițial conform bilanțului la 30.09.1990 - mii lei - |
Denumirea unității care se desființează |
1. | Societatea comercială "Albalact" - S.A. | Societate pe acțiuni | Alba Iulia , str. Muncii , nr. 4 , județul Alba | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 58.214 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Alba |
2. | Societatea comercială de industrializare a laptelui "Arad" - S.A. | Societate pe acțiuni | Arad , str. Orșova , nr. 6 , județul Arad | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 97.798 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Arad |
3. | Societatea comercială "Lactag" - S.A. | Societate pe acțiuni | Pitești , str. Exercițiului , nr. 224 , județul Argeș | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 99.869 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Argeș |
4. | Societatea comercială "Prolabac" - S.A. | Societate pe acțiuni | Bacău , str. George Bacovia , nr. 156 , județul Bacău | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 121.308 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Bacău |
5. | Societatea comercială "Luso" - S.A. | Societate pe acțiuni | Oradea , str. Meziadului , nr. 2 , județul Bihor | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 92.414 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Bihor |
6. | Societatea comercială de industrializare a laptelui "Bistrița-Năsăud" - S.A. | Societate pe acțiuni | Bistrița , calea Moldovei , nr. 15A , județul Bistrița-Năsăud | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 75.185 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Bistrița-Năsăud |
7. | Societatea comercială "Prolacom" - S.A. | Societate pe acțiuni | Botoșani , str. Manolești Deal , nr. 3 , județul Botoșani | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 119.278 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Botoșani |
8. | Societatea comercială "Prodlacta" - S.A. | Societate pe acțiuni | Brașov , str. Ecaterina Teodoroiu , nr. 5 , județul Brașov | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 201.944 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Brașov |
9. | Societatea comercială "Brăilact" - S.A. | Societate pe acțiuni | Brăila , str. Ion Ghica , nr. 3 , județul Brăila | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 104.468 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Brăila |
10. | Societatea comercială "Lucis" - S.A. | Societate pe acțiuni | Buzău , str. Unirii , nr. 1 , județul Buzău | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 99.702 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Buzău |
11. | Societatea comercială de industrializare a laptelui "Caraș-Severin" - S.A. | Societate pe acțiuni | Reșița , str. Timișoarei , nr. 4 , județul Caraș-Severin | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 47.819 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Caraș-Severin |
12. | Societatea comercială de industrializare a laptelui "Călărași" - S.A. | Societate pe acțiuni | Călărași , str. Portului , nr. 56 , județul Călărași | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 45.427 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Călărași |
13. | Societatea comercială "Napolact" - S.A. | Societate pe acțiuni | Cluj-Napoca , b-dul 22 Decembrie , nr. 95-97 , județul Cluj | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 120.805 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Cluj |
14. | Societatea comercială de industrializare a laptelui "Constanța" - S.A. | Societate pe acțiuni | Constanța , str. 1 Decembrie 1918 , nr. 21 , județul Constanța | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 226.526 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Constanța |
15. | Societatea comercială "Covalact" - S.A. | Societate pe acțiuni | Sfântu Gheorghe , str. Lunca Oltului , nr. 1 , județul Covasna | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 90.030 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Covasna |
16. | Societatea comercială de industrializare a laptelui "Dâmbovița" - S.A. | Societate pe acțiuni | Târgoviște , str. Azurului , nr. 1 , județul Dâmbovița | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 48.844 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Dâmbovița |
17. | Societatea comercială de industrializare a laptelui "Dolj" - S.A. | Societate pe acțiuni | Craiova , str. Romanescu , nr. 28 , județul Dolj | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 160.190 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Dolj |
18. | Societatea comercială "Galacta" - S.A. | Societate pe acțiuni | Galați , str. George Coșbuc , nr. 257 , județul Galați | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 129.463 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Galați |
19. | Societatea comercială "Prolacta" - S.A. | Societate pe acțiuni | Tecuci , str. 1 Decembrie 1918 , nr. 128 , județul Galați | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 12.032 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Galați |
20. | Societatea comercială de industrializare a laptelui "Giurgiu" - S.A. | Societate pe acțiuni | Giurgiu , str. Gloriei , nr. 2 , județul Giurgiu | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 41.249 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Giurgiu |
21. | Societatea comercială de industrializare a laptelui "Gorj" - S.A. | Societate pe acțiuni | Târgu Jiu , str. Unirii , nr. 120 , județul Gorj | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 969 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Gorj |
22. | Societatea comercială de industrializare a laptelui "Harghita" - S.A. | Societate pe acțiuni | Miercurea-Ciuc , str. Leliceni , nr. 49 , județul Harghita | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 137.697 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Harghita |
23. | Societatea comercială "Devil" - S.A. | Societate pe acțiuni | Deva , str. Dorobanților , nr. 32A , județul Hunedoara | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 82.680 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Hunedoara |
24. | Societatea comercială "Lactirom" - S.A. | Societate pe acțiuni | Slobozia , str. Filaturii , nr. 3 , județul Ialomița | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 139.955 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Ialomița |
25. | Societatea comercială "Lactis" - S.A. | Societate pe acțiuni | Iași , str. Metalurgiei , nr. 8 , județul Iași | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 206.080 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Iași |
26. | Societatea comercială "Maralact" - S.A. | Societate pe acțiuni | Baia Mare , str. Victoriei , nr. 78 , județul Maramureș | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 63.620 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Maramureș |
27. | Societatea comercială de industrializare a laptelui "Mehedinți" - S.A. | Societate pe acțiuni | Drobeta-Turnu Severin , str. Aurorei , nr. 1 , județul Mehedinți | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 27.627 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Mehedinți |
28. | Societatea comercială de industrializare a laptelui "Mureș" - S.A. | Societate pe acțiuni | Târgu Mureș , str. Tudor Vladimirescu , nr. 60 , județul Mureș | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 190.535 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Mureș |
29. | Societatea comercială "Montana" - S.A. | Societate pe acțiuni | Piatra-Neamț , calea Romanului , nr. 4 , județul Neamț | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 128.718 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Neamț |
30. | Societatea comercială "Oltina" - S.A. | Societate pe acțiuni | Slatina , str. Al. I. Cuza , nr. 153 , județul Olt | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 78.069 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Olt |
31. | Societatea comercială "Prola" - S.A. | Societate pe acțiuni | Ploiești , str. Vestului , nr. 1 , județul Prahova | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 106.957 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Prahova |
32. | Societatea comercială "Someșana" - S.A. | Societate pe acțiuni | Satu Mare , b-dul Cloșca , nr. 90 , județul Satu Mare | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 83.271 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Satu Mare |
33. | Societatea comercială de industrializare a laptelui "Sălaj" - S.A. | Societate pe acțiuni | Şimleu Silvaniei , str. T. Vladimirescu , nr. 26 , județul Sălaj | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 43.691 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Sălaj |
34. | Societatea comercială "Sibiana" - S.A. | Societate pe acțiuni | Sibiu , str. Alba Iulia , nr. 100 , județul Sibiu | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 173.144 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Sibiu |
35. | Societatea comercială "Bucovina" - S.A. | Societate pe acțiuni | Suceava , str. Humorului , nr. 4 , județul Suceava | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 173.636 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Suceava |
36. | Societatea comercială "Rarăul" - S.A. | Societate pe acțiuni | Câmpulung Moldovenesc , str. Aeroportului , nr. 3 , județul Suceava | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 62.980 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Suceava |
37. | Societatea comercială "Dorna" - S.A. | Societate pe acțiuni | Vatra Dornei , str. Transilvaniei , nr. 40 , județul Suceava | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 63.171 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Suceava |
38. | Societatea comercială "Lactel" - S.A. | Societate pe acțiuni | Alexandria , str. Ciocan , nr. 1 , județul Teleorman | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 131.519 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Teleorman |
39. | Societatea comercială "Untim" - S.A. | Societate pe acțiuni | Timișoara , str. Gh. Lazăr , nr. 17 , județul Timiș | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 247.877 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Timiș |
40. | Societatea comercială de industrializare a laptelui "Tulcea" - S.A. | Societate pe acțiuni | Tulcea , str. Prislov , nr. 164 , județul Tulcea | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 55.558 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Tulcea |
41. | Societatea comercială "Ilvas" - S.A. | Societate pe acțiuni | Vaslui , str. Ştefan cel Mare , nr. 9 , județul Vaslui | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 109.339 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Vaslui |
42. | Societatea comercială "Lacovil" - S.A. | Societate pe acțiuni | Râmnicu Vâlcea , str. Timiș , nr. 2 , județul Vâlcea | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 23.512 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Vâlcea |
43. | Societatea comercială de industrializare a laptelui "Vrancea" - S.A. | Societate pe acțiuni | Focșani , str. Bariere Brăilei , nr. 10 , județul Vrancea | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 42.603 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui Vrancea |
44. | Societatea comercială "Miorița" - S.A. | Societate pe acțiuni | București , b-dul Armata Poporului , nr. 19 , sector 6 | Asigurarea materiei prime, industrializarea și comercializarea laptelui și a produselor derivate, prestări servicii către terți, operațiuni de import-export | 408.075 | Întreprinderea de industrializarea a laptelui București |
45. | Societatea comercială "All-pro" - S.A. | Societate pe acțiuni | București , str. Armata Poporului , nr. 19 , sector 6 | Proiectare, consulting, marketing, import-export. | 1.705 | Secția de proiectare a Centralei industrializării laptelui |
46. | Societatea comercială "Romlacta" - S.A. | Societate pe acțiuni | București , șos. Pantelimon , nr. 111 , sector 2 | Producerea de utilaje, piese de schimb, activități marketing, engineering, consulting, cercetare, operațiuni de import-export. | 70.587 | Secția de proiectare și execuția piese de schimb a Centralei industrializării laptelui |
47. | Societatea comercială "Bactolact" - S.A. | Societate pe acțiuni | București , str. Armata Poporului , nr. 19 , sector 6 | Producerea și livrarea de culturi selecționate și executarea de servicii pentru terți. | 2.008 | Secția de culturi selecționate a Centralei industrializării laptelui |
Anexa nr. 1.3.
Lista societăților comerciale care se înființează în piscicultură și industrializarea peștelui
Nr. crt. | Denumirea societății comerciale | Forma juridică | Sediul (localitatea, strada, nr., județul) |
Obiectul de activitate | Capitalul social inițial conform bilanțului la 30.09.1990 - mii lei - |
Denumirea unității care se desființează |
1. | Societatea comercială "Piscicola" - S.A. | Societate pe acțiuni | Arad , str. Malul Mureșului , nr. 10 , județul Arad | Producerea, industrializarea și comercializarea peștelui; activități agrozootehnice și industriale; operațiuni de import-export; prestări servicii către terți. | 13.725 | Întreprinderea piscicolă Ineu-Arad |
2. | Societatea comercială "Esox" - S.A. | Societate pe acțiuni | Bacău , str. George Bacovia , nr. 51 , județul Bacău | Producerea, industrializarea și comercializarea peștelui; activități agrozootehnice; operațiuni de import-export; prestări servicii către terți. | 3.250 | Întreprinderea piscicolă Bacău |
3. | Societatea comercială "Pro-Acva" - S.A. | Societate pe acțiuni | Cefa , nr. 420 , județul Bihor | Producerea, industrializarea și comercializarea peștelui; valorificarea subproduselor din pește; producerea plaselor și uneltelor pescărești; operațiuni de import-export; prestări servicii către terți. | 33.266 | Întreprinderea piscicolă Cefa-Bihor |
4. | Societatea comercială "Sitna" - S.A. | Societate pe acțiuni | Botoșani , str. C. Dobrogranu-Gherea , nr. 105 , județul Botoșani | Producerea, industrializarea și comercializarea peștelui;activități agrozootehnice și industriale; confecționarea de unelte, scule și accesorii pentru ambarcațiunile pescărești; operațiuni de import-export; prestări servicii către terți. | 51.274 | Întreprinderea piscicolă Botoșani |
5. | Societatea comercială "Vermatta" - S.A. | Societate pe acțiuni | Brăila , str. Portului , nr. 2 , județul Brăila | Producerea, industrializarea și comercializarea peștelui; activități agrozootehnice; operațiuni de import-export; prestări servicii către terți. | 15.750 | Întreprinderea piscicolă Brăila |
6. | Societatea comercială "Amblac" - S.A. | Societate pe acțiuni | Buzău , str. Unirii , nr. 3 , județul Buzău | Producerea, industrializarea și comercializarea peștelui și a altor resurse proprii; confecții de unelte pescărești; operațiuni de import-export; prestări servicii către terți. | 32.467 | Întreprinderea piscicolă Buzău |
7. | Societatea comercială "Piscicola" Călărași - S.A. | Societate pe acțiuni | Călărași , șos. Călărași-București , km 6 , județul Călărași | Producerea, industrializarea și comercializarea peștelui și a produselor proprii; operațiuni de import-export; proiectare și execuție de lucrări în piscicultură; prestări servicii către terți. | 27.467 | Întreprinderea piscicolă Călărași |
8. | Societatea comercială "Piscicola" Cluj - S.A. | Societate pe acțiuni | Cluj-Napoca , calea Baciului , nr. 81-83 , județul Cluj | Producerea, industrializarea și comercializarea peștelui și a altor resurse proprii; confecții de unelte pescărești; operațiuni de import-export; prestări servicii către terți. | 33.242 | Întreprinderea piscicolă Cluj |
9. | Societatea comercială "Pestom" - S.A. | Societate pe acțiuni | Constanța , b-dul Mamaia , nr. 304 , județul Constanța | Producerea, industrializarea și comercializarea peștelui; operațiuni de import-export; prestări servicii către terți. | 96.395 | Întreprinderea piscicolă Constanța |
10. | Societatea comercială "Tomis" - S.A. | Societate pe acțiuni | Constanța , str. Caraiman , nr. 1 , județul Constanța | Producerea și comercializarea conservelor și semiconservelor din pește; operațiuni de import-export; prestări servicii către terți. | 29.067 | Întreprinderea piscicolă Constanța |
11. | Societatea comercială "Marea Neagră" - S.A. | Societate pe acțiuni | Constanța , b-dul Mamaia , nr. 306 , județul Constanța | Producerea, industrializarea și comercializarea peștelui; operațiuni de import-export; prestări servicii către terți. | 80.394 | Întreprinderea piscicolă Constanța |
12. | Societatea comercială "Năvodarul" - S.A. | Societate pe acțiuni | Calafat , str. C. Dobrogranu-Gherea , nr. 5 , județul Dolj | Producerea, industrializarea și comercializarea peștelui; operațiuni de import-export; prestări servicii către terți. | 106.268 | Întreprinderea piscicolă Dolj |
13. | Societatea comercială "Pescogal" - S.A. | Societate pe acțiuni | Galați , str. Portului , nr. 56 , județul Galați | Producerea, industrializarea și comercializarea peștelui; confecții de ambalaje metalice și unelte de pescuit; producerea uleiului cu aromă de fum; activități agrozootehnice; prestări servicii către terți; operațiuni de import-export. | 47.369 | Întreprinderea piscicolă Galați |
14. | Societatea comercială "Picicola" Giurgiu - S.A. | Societate pe acțiuni | Giurgiu , șos. Slobozia , km 4 , județul Giurgiu | Producerea, industrializarea și comercializarea peștelui; valorificarea și comercializarea confecțiilor din răchită; prestări servicii către terți; operațiuni de import-export. | 41.413 | Întreprinderea piscicolă Giurgiu |
15. | Societatea comercială "Ialpesco" - S.A. | Societate pe acțiuni | Slobozia , str. Lacului , nr. 10 , județul Ialomița | Producerea, industrializarea și comercializarea peștelui; prestări servicii către terți; operațiuni de import-export. | 20.522 | Întreprinderea piscicolă Ialomița |
16. | Societatea comercială "Pescaris" - S.A. | Societate pe acțiuni | Iași , str. Mihail Sturdza , nr. 33 , județul Iași | Producerea, industrializarea și comercializarea peștelui; cercetare aplicativă; prestări servicii către terți; operațiuni de import-export. | 94.193 | Întreprinderea piscicolă Iași |
17. | Societatea comercială "Acvares" - S.A. | Societate pe acțiuni | Iași , șos. Iași-Ciurea , km 5 , județul Iași | Producerea, industrializarea și comercializarea peștelui; producerea de material biologic selecționat, rase, hibrizi; omologare produse, tehnologii și prototipuri, utilaje specifice; prestări servicii către terți; operațiuni de import-export. | 10.236 | Stațiunea de cercetare și producție piscicolă Iași |
18. | Societatea comercială "Picicola" Drobeta - S.A. | Societate pe acțiuni | Drobeta-Turnu Severin , str. Banoviței , nr. 4-5 , județul Mehedinți | Producerea, industrializarea și comercializarea peștelui; producerea și comercializarea gheței; prestări servicii către terți; operațiuni de import-export. | 40.676 | Întreprinderea piscicolă Mehedinți |
19. | Societatea comercială "Piscicola-Zau" - S.A. | Societate pe acțiuni | Zau de Câmpie , str. Salcâmilor , nr. 9 , județul Mureș | Producerea, industrializarea și comercializarea peștelui; activități agrozootehnice; prestări servicii către terți; operațiuni de import-export. | 26.045 | Întreprinderea piscicolă Zau de Câmpie-Mureș |
20. | Societatea comercială " Picicola " Neamț - S.A. | Societate pe acțiuni | Piatra-Neamț , str. Dumbrăveni , nr. 4 , județul Neamț | Producerea, industrializarea și comercializarea peștelui; producerea și comercializarea furajelor combinate; prestări servicii către terți; operațiuni de import-export. | 11.396 | Întreprinderea piscicolă Neamț |
21. | Societatea comercială "Picicola" Sibiu - S.A. | Societate pe acțiuni | Sibiu , str. C.A.P. Zorile , nr. 77 , județul Sibiu | Producerea, industrializarea și comercializarea peștelui; activități agrozootehnice; prestări servicii către terți; operațiuni de import-export. | 12.835 | Întreprinderea piscicolă Sibiu |
22. | Societatea comercială " Picicola " Fălticeni - S.A. | Societate pe acțiuni | Fălticeni , str. Pleșeti Gane , nr. 49 , județul Suceava | Producerea, industrializarea și comercializarea peștelui; activități agrozootehnice; producerea și comercializarea furajelor; prestări servicii către terți; operațiuni de import-export. | 17.040 | Întreprinderea piscicolă Suceava |
23. | Societatea comercială "Danubius" - S.A. | Societate pe acțiuni | Zimnicea , str. Solidarității , bl.8B, sc. B, ap. 1-4 , județul Teleorman | Producerea, industrializarea și comercializarea peștelui; prestări servicii către terți; operațiuni de import-export. | 31.481 | Întreprinderea piscicolă Zimnicea-Teleorman |
24. | Societatea comercială " Pescotim " - S.A. | Societate pe acțiuni | Timișoara , str. Ceahlău , nr. 2/a , județul Timiș | Producerea, industrializarea și comercializarea peștelui; producerea și comercializarea furajelor granulate; activități agrozootehnice; prestări servicii către terți; operațiuni de import-export. | 35.331 | Întreprinderea piscicolă Timișoara |
25. | Societatea comercială "Tulco" - S.A. | Societate pe acțiuni | Tulcea , str. Portului , nr. 14 , județul Tulcea | Producerea, industrializarea și comercializarea peștelui; prestări servicii către terți; operațiuni de import-export. | 251.087 | Întreprinderea piscicolă Tulcea |
26. | Societatea comercială "Cyprinus" - S.A. | Societate pe acțiuni | Vaslui , str. Zona Agroindustrială Gară , județul Vaslui | Producerea, industrializarea și comercializarea peștelui; activități agrozootehnice; prestări servicii către terți; operațiuni de import-export. | 258 | Întreprinderea piscicolă Vaslui |
27. | Societatea comercială "Piscicola Milcovul" - S.A. | Societate pe acțiuni | Focșani , str. Cuza Vodă , nr. 14 , județul Vrancea | Producerea, industrializarea și comercializarea peștelui; activități agrozootehnice; prestări servicii către terți; operațiuni de import-export. | 14.896 | Întreprinderea piscicolă Vrancea |
28. | Societatea comercială "Pescarul" - S.A. | Societate pe acțiuni | București , str. Ing. Tacu , nr. 28 , sector 5, București | Producerea, industrializarea și comercializarea peștelui; activități agrozootehnice; prestări servicii către terți; operațiuni de import-export. | 18.925 | Întreprinderea piscicolă Sector Agricol Ilfov |
29. | Societatea comercială "Rompesco" - S.A. | Societate pe acțiuni | București , str. Dr. Marcovici , nr. 2 , sector 1, București | Producerea, industrializarea și comercializarea peștelui; activități agrozootehnice; omologare produse, tehnologii, utilaje; cercetare, proiectare, execuție în piscicultură și industrializarea peștelui; prestări servicii către terți; operațiuni de import-export. | 35.499 | Întreprinderea piscicolă Brașov, Întreprinderea piscicolă Prahova, Întreprinderea piscicolă Satu Mare |
30. | Societatea comercială "Piscicultorul" - S.A. | Societate pe acțiuni | Municipiul Târgoviște , județul Dâmbovița | Producerea, industrializarea și comercializarea peștelui; activități agrozootehnice și industriale; prestări servicii către terți; operațiuni de import-export. | 30.835 | Stațiunea de cercetare pentru piscicultură Nucet- Dâmbovița |
Anexa nr. 1.4.
Lista societăților comerciale care se înființează în industria de morărit și panificație
Nr. crt. | Denumirea societății comerciale | Forma juridică | Sediul (localitatea, strada, nr., județul) |
Obiectul de activitate | Capitalul social inițial conform bilanțului la 30.09.1990 - mii lei - |
Denumirea unității care se desființează |
1. | Societatea comercială "Albapam" - S.A. | Societate pe acțiuni | Alba Iulia , str. 6 Martie , nr. 5 , județul Alba | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, biscuiți, paste făinoase, expandate, prestări de servicii, operațiuni de import-export. | 159.189 | Întreprinderea de morărit și panificație Alba |
2. | Societatea comercială "Armopan" - S.A. | Societate pe acțiuni | Arad , str. Aurel Vlaicu , nr. 274 , județul Arad | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, paste, biscuiți, transport, operațiuni de import-export. | 152.702 | Întreprinderea de morărit și panificație Arad |
3. | Societatea comercială "Spicul" - S.A. | Societate pe acțiuni | Pitești , str. Obor , nr. 2 , județul Argeș | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, paste, biscuiți, sticksuri, expandate, operațiuni de import-export. | 292.912 | Întreprinderea de morărit și panificație Argeș |
4. | Societatea comercială "Pambac" - S.A. | Societate pe acțiuni | Bacău , calea Moinești , nr. 14 , județul Bacău | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, paste, biscuiți, expandate, operațiuni de import-export. | 165.936 | Întreprinderea de morărit și panificație Bacău |
5. | Societatea comercială "Panimon" - S.A. | Societate pe acțiuni | Onești , str. Mărășești , nr. 19 , județul Bacău | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, expandate, arome alimentareoperațiuni de import-export. | 117.106 | Întreprinderea de morărit și panificație Bacău |
6. | Societatea comercială "Pamora" - S.A. | Societate pe acțiuni | Oradea , str. Miron Costin , nr. 21 , județul Bihor | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, paste, biscuiți, operațiuni de import-export. | 145.377 | Întreprinderea de morărit și panificație Bihor |
7. | Societatea comercială "Mopan" - S.A. | Societate pe acțiuni | Bistrița , str. Strâmbă , nr. 2 , județul Bistrița-Năsăud | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, paste, biscuiți, operațiuni de import-export. | 127.438 | Întreprinderea de morărit și panificație Bistrița-Năsăud |
8. | Societatea comercială "Moldopan" - S.A. | Societate pe acțiuni | Botoșani , str. Vânătorilor , nr. 16 , județul Botoșani | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, paste, biscuiți, operațiuni de import-export. | 103.722 | Întreprinderea de morărit și panificație Botoșani |
9. | Societatea comercială "Postăvarul" - S.A. | Societate pe acțiuni | Brașov , str. Avram Iancu , nr. 98 , județul Brașov | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, paste, biscuiți, sticksuri, expandate, operațiuni de import-export. | 258.490 | Întreprinderea de morărit și panificație Brașov |
10. | Societatea comercială "Demopan" - S.A. | Societate pe acțiuni | Brăila , str. Vadul Rizerlei , nr. 2 , județul Brăila | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, paste, biscuiți, napolitane, operațiuni de import-export. | 172.907 | Întreprinderea de morărit și panificație Brăila |
11. | Societatea comercială "Spicul" Buzău - S.A. | Societate pe acțiuni | Buzău , str. Şantierului , nr. 37 , județul Buzău | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, paste, biscuiți, expandate, surogate de cafea, arpacaș, operațiuni de import-export. | 162.944 | Întreprinderea de morărit și panificație Buzău |
12. | Societatea comercială "Mopar" - S.A. | Societate pe acțiuni | Reșița , str. Timișorii , nr. 23 , județul Caraș-Severin | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, paste, biscuiți, operațiuni de import-export. | 138.227 | Întreprinderea de morărit și panificație Caraș-Severin |
13. | Societatea comercială "Prodpan" Călărași - S.A. | Societate pe acțiuni | Călărași , str. București , nr. 315 , județul Călărași | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, paste, biscuiți, expandate, operațiuni de import-export. | 66.859 | Întreprinderea de morărit și panificație Călărași |
14. | Societatea comercială "Dunărea" - S.A. | Societate pe acțiuni | Oltenița , str. Alexandru Sahia , nr. 8 , județul Călărași | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, biscuiți, operațiuni de import-export. | 16.670 | Întreprinderea de morărit și panificație Călărași |
15. | Societatea comercială "Panegrano" - S.A. | Societate pe acțiuni | Cluj-Napoca , str. Baciului , nr. 2-4 , județul Cluj | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, biscuiți, operațiuni de import-export. | 334.057 | Întreprinderea de morărit și panificație Cluj |
16. | Societatea comercială "Dobrogea" - S.A. | Societate pe acțiuni | Constanța , str. Celulozei , nr. 1 , județul Constanța | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, paste, expandate, operațiuni de import-export. | 330.689 | Întreprinderea de morărit și panificație Constanța |
17. | Societatea comercială "Mopaco" - S.A. | Societate pe acțiuni | Sfântu Gheorghe , str. Gyarfas Jeno , nr. 9 , județul Covasna | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, paste, biscuiți, expandate, gospodărie anexă, activitate hotelieră, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 151.407 | Întreprinderea de morărit și panificație Covasna |
18. | Societatea comercială "Compan" - S.A. | Societate pe acțiuni | Târgoviște , str. Nicolae Bălcescu , nr. 253 , județul Dâmbovița | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, paste, biscuiți, expandate, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 273.310 | Întreprinderea de morărit și panificație Dâmbovița |
19. | Societatea comercială "Morărit-Panificație" Dolj - S.A. | Societate pe acțiuni | Craiova , calea București , nr. 173 , județul Dolj | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, paste, biscuiți, expandate, operațiuni de import-export. | 237.232 | Întreprinderea de morărit și panificație Dolj |
20. | Societatea comercială "Morărit-Panificație" Galați - S.A. | Societate pe acțiuni | Galați , str. George Coșbuc , nr. 257 , județul Galați | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, paste, biscuiți, expandate, turism, creșterea animalelor, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 218.641 | Întreprinderea de morărit și panificație Galați |
21. | Societatea comercială "Panem" - S.A. | Societate pe acțiuni | Giurgiu , b-dul 1907 , nr. 63 , județul Giurgiu | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, paste făinoase, expandate, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 75.098 | Întreprinderea de morărit și panificație Giurgiu |
22. | Societatea comercială "Gorjpan" - S.A. | Societate pe acțiuni | Târgu Jiu , str. 1 Mai , nr. 88 , județul Gorj | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, expandate, biscuiți, sticksuri, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 143.724 | Întreprinderea de morărit și panificație Gorj |
23. | Societatea comercială " Harmopan " - S.A. | Societate pe acțiuni | Miercurea-Ciuc , str. Harghita , nr. 46 , județul Harghita | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, paste, biscuiți, expandate, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 120.244 | Întreprinderea de morărit și panificație Harghita |
24. | Societatea comercială "Rusca" - S.A. | Societate pe acțiuni | Hunedoara , str. Mihai Viteazul , nr. 1 , județul Hunedoara | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, paste, biscuiți, expandate, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 48.138 | Întreprinderea de morărit și panificație Hunedoara |
25. | Societatea comercială "Cetate" Deva - S.A. | Societate pe acțiuni | Deva , str. Mureșului , nr. 4 , județul Hunedoara | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, paste, biscuiți, expandate, operațiuni de import-export. | 136.721 | Întreprinderea de morărit și panificație Hunedoara |
26. | Societatea comercială "Spicul" Valea Jiului - S.A. | Societate pe acțiuni | Petroșani , str. Oltului , nr. 30 , județul Hunedoara | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, expandate, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 105.299 | Întreprinderea de morărit și panificație Petroșani, județul Hunedoara |
27. | Societatea comercială "Morărit-Panificație" Ialomița - S.A. | Societate pe acțiuni | Slobozia , str. Amara , nr. 4 , județul Ialomița | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, paste, biscuiți, orez decorticat, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 217.671 | Întreprinderea de morărit și panificație Ialomița |
28. | Societatea comercială "Morărit-Panificație" - S.A. | Societate pe acțiuni | Baia Mare , str. M. Eminescu , nr. 65 , județul Maramureș | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 165.838 | Întreprinderea de morărit și panificație Maramureș |
29. | Societatea comercială "Aurora" - S.A. | Societate pe acțiuni | Drobeta-Turnu Severin , str. Aurora , nr. 3 , județul Mehedinți | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, expandate, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 73.587 | Întreprinderea de morărit și panificație Mehedinți |
30. | Societatea comercială "Mopan-Mureș" - S.A. | Societate pe acțiuni | Târgu Mureș , str. Băneasa , nr. 31 , județul Mureș | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 204.530 | Întreprinderea de morărit și panificație Mureș |
31. | Societatea comercială "Morărit-Panificație" Neamț - S.A. | Societate pe acțiuni | Piatra-Neamț , str. Baltagului , nr. 19 , județul Neamț | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, expandate, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 112.372 | Întreprinderea de morărit și panificație Neamț |
32. | Societatea comercială "Morărit-Panificație" Roman - S.A. | Societate pe acțiuni | Roman , str. Măgurei , nr. 3 , județul Neamț | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, expandate, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 57.920 | Întreprinderea de morărit și panificație Neamț |
33. | Societatea comercială "Aluta" - S.A. | Societate pe acțiuni | Slatina , str. Drăgănești , nr. 33 , județul Olt | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, paste făinoase, biscuiți, expandate, operațiuni de import-export. | 178.958 | Întreprinderea de morărit și panificație Olt |
34. | Societatea comercială "Extrapan" - S.A. | Societate pe acțiuni | Ploiești , str. Mărășești , nr. 70 , județul Prahova | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, biscuiți, expandate, fulgi de ovăz, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 334.549 | Întreprinderea de morărit și panificație Prahova |
35. | Societatea comercială "Mobipan" - S.A. | Societate pe acțiuni | Satu Mare , str. Careiului , nr. 14 , județul Satu Mare | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, biscuiți, paste făinoase, operațiuni de import-export. | 88.546 | Întreprinderea de morărit și panificație Satu Mare |
36. | Societatea comercială "Prodpan" Sălaj - S.A. | Societate pe acțiuni | Zalău , str. Fabricii , nr. 10 , județul Sălaj | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, paste, biscuiți, sticks, expandate, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 137.914 | Întreprinderea de morărit și panificație Sălaj |
37. | Societatea comercială "Sâmpa" - S.A. | Societate pe acțiuni | Sibiu , str. Alba Iulia , nr. 70 , județul Sibiu | Fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, paste făinoase, crupe, biscuiți, operațiuni de import-export. | 160.417 | Întreprinderea de morărit și panificație Sibiu |
38. | Societatea comercială "Moara Cibin" - S.A. | Societate pe acțiuni | Sibiu , str. Alba Iulia , nr. 70 , județul Sibiu | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 39.363 | Întreprinderea de morărit și panificație Sibiu |
39. | Societatea comercială "Mopan" Suceava - S.A. | Societate pe acțiuni | Suceava , str. Traian Vuia , nr. 2 , județul Suceava | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, paste, biscuiți, arpacaș, expandate, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 196.050 | Întreprinderea de morărit și panificație Suceava |
40. | Societatea comercială "Germino" - S.A. | Societate pe acțiuni | Alexandria , str. Ion Creangă , nr. 1 , județul Teleorman | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, paste, biscuiți, arpacaș, expandate, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 294.315 | Întreprinderea de morărit și panificație Teleorman |
41. | Societatea comercială "Spicul" Roșiori de Vede - S.A. | Societate pe acțiuni | Roșiori de Vede , str. Cotelici , nr. 18 , județul Teleorman | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, patiserie, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 17.043 | Întreprinderea de morărit și panificație Teleorman |
42. | Societatea comercială "Bega-Pam" - S.A. | Societate pe acțiuni | Timișoara , str. Gh. Lazăr , nr. 26 , județul Timiș | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, paste, biscuiți, orez decorticat, expandate, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 122.274 | Întreprinderea de morărit și panificație Timiș |
43. | Societatea comercială "Deltapan" - S.A. | Societate pe acțiuni | Tulcea , str. Isaccei , nr. 40 , județul Tulcea | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, paste, biscuiți, expandate, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 125.472 | Întreprinderea de morărit și panificație Tulcea |
44. | Societatea comercială "Iris" - S.A. | Societate pe acțiuni | Bârlad , str. Vasile Pârvan , nr. 47 , județul Vaslui | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, paste, biscuiți, expandate, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 96.657 | Întreprinderea de morărit și panificație Vaslui |
45. | Societatea comercială "Mopariv" - S.A. | Societate pe acțiuni | Râmnicu Vâlcea , str. Timiș , nr. 5 , județul Vâlcea | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, paste făinoase, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 300.571 | Întreprinderea de morărit și panificație Vâlcea |
46. | Societatea comercială "Ceres" Vrancea - S.A. | Societate pe acțiuni | Focșani , str. Brăilei , nr. 131 , județul Vrancea | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, paste, biscuiți, expandate, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 162.082 | Întreprinderea de morărit și panificație Vrancea |
47. | Societatea comercială "Titan" - S.A. | Societate pe acțiuni | București , str. Baia de Aramă , nr. 1 , sector 2 | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, paste, biscuiți, expandate și extrudate, sticksuri, wafe, pesmet, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 118.467 | Întreprinderea de morărit și panificație București, Fabrica Titan |
48. | Societatea comercială "Spicul" București - S.A. | Societate pe acțiuni | București , str. Orhideelor , nr. 15 , sector 6 | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, paste, biscuiți, napolitane, wafe, pesmet, pizza, ambalaje, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 69.939 | Întreprinderea de morărit și panificație București, Fabrica Spicul |
49. | Societatea comercială "Libertatea" - S.A. | Societate pe acțiuni | București , șos. Sălaj , nr. 173-175 , sector 5 | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, biscuiți, pesmet, produse tradiționale, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 87.546 | Întreprinderea de morărit și panificație București, Fabrica Libertatea |
50. | Societatea comercială "Dâmbovița" - S.A. | Societate pe acțiuni | București , str. Dinu Vintilă , nr. 6 , sector 2 | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, patiserie, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 58.074 | Întreprinderea de morărit și panificație București, Fabrica Dâmbovița |
51. | Societatea comercială "Berceni" - S.A. | Societate pe acțiuni | București , str. Emil Racoviță , nr. 3-5 , sector 4 | Fabricarea și comercializarea produselor de panificație, patiserie, zaharoase, biscuiți, produse tradiționale, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 140.626 | Întreprinderea de morărit și panificație București, Fabrica Berceni |
52. | Societatea comercială "Pajura" - S.A. | Societate pe acțiuni | București , str. Jiului , nr. 8 , sector 1 | Fabricarea și comercializarea produselor de panificație, patiserie, zaharoase, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 58.844 | Întreprinderea de morărit și panificație București, Fabrica Pajura |
53. | Societatea comercială "Grâul" - S.A. | Societate pe acțiuni | București , str. Irimicului , nr. 24 , sector 2 | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, biscuiți, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 81.813 | Întreprinderea de morărit și panificație București, Fabrica Grâul |
54. | Societatea comercială "Plevnei" - S.A. | Societate pe acțiuni | București , calea Plevnei , nr. 145 , sector 6 | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, biscuiți, pesmet special, operațiuni de import-export. | 80.369 | Întreprinderea de morărit și panificație București, Fabrica 23 August |
55. | Societatea comercială "Panvitan" - S.A. | Societate pe acțiuni | București , calea Vitan , nr. 242 , sector 3 | Fabricarea și comercializarea produselor de panificație, zaharoase, patiserie, operațiuni de import-export. | 110.835 | Întreprinderea de morărit și panificație București, Fabrica Vitan |
56. | Societatea comercială "Lujerul" - S.A. | Societate pe acțiuni | București , str. Serg. Cutieru Alex. , nr. 25 , sector 6 | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, biscuiți, napolitane, expandate, operațiuni de import-export. | 80.312 | Întreprinderea de morărit și panificație București, Fabrica Lujerului |
57. | Societatea comercială "Morărit-Panificație" Băneasa - S.A. | Societate pe acțiuni | București , str. Prelungirea Şcolii Herăstrău , nr. 52-54 , sector 1 | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, patiserie, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 104.855 | Întreprinderea de morărit și panificație București, Fabrica Băneasa |
58. | Societatea comercială "Pantransport" - S.A. | Societate pe acțiuni | București , calea Plevnei , nr. 145 , sector 6 | Transport în trafic local și interurban de materii prime, materiale, distribuirea pâinii în rețeaua de desfacere, transport utilaje, întreținerea și repararea autovehiculelor, service-auto, prestări servicii. | 110.062 | Întreprinderea de morărit și panificație București, - Autobaza - |
59. | Societatea comercială "Tehnopam" - S.A. | Societate pe acțiuni | București , str. Veseliei , nr. 5 , sector 5 | Producție de prototipuri, utilaje, piese de schimb, produse de morărit și panificație, comercializare, cercetare, proiectare, consulting, operațiuni de import-export și cooperare, colaborare cu societăți comerciale și terți. | 30.069 | Întreprinderea de utilaje și piese de schimb București, - Secția de proiectare și inginerie tehnologică |
60. | Societatea comercială "Pangran" - S.A. | Societate pe acțiuni | Iași , șos. Tutova , nr. 33 , județul Iași | Prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, paste, biscuiți, expandate, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 327.453 | Întreprinderea de morărit și panificație Iași |
Anexa nr. 1.5.
Lista societăților comerciale care se înființează în industria zahărului și produselor zaharoase
Nr. crt. | Denumirea societății comerciale | Forma juridică | Sediul (localitatea, strada, nr., județul) |
Obiectul de activitate | Capitalul social inițial conform bilanțului la 30.09.1990 - mii lei - |
Denumirea unității care se desființează |
1. | Societatea comercială "Zahăr" Teiuș - S.A. | Societate pe acțiuni | Teiuș , str. 30 Decembrie , nr. 1 , județul Alba | Asigurarea materiei prime, producerea și comercializarea zahărului și produselor zaharoase, operațiuni de import-export. | 547.789 | Întreprinderea de industrializare a sfeclei de zahăr Teiuș , județul Alba |
2. | Societatea comercială "Zahăr" Arad - S.A. | Societate pe acțiuni | Arad , str. Kosmodemianskaia , nr. 14 , județul Arad | Asigurarea materiei prime, producerea și comercializarea zahărului, sucurilor concentrate, produselor zaharoase, mierii artificiale, operațiuni de import-export. | 442.290 | Întreprinderea de industrializare a sfeclei de zahăr Arad |
3. | Societatea comercială "Zahărul" Sascut - S.A. | Societate pe acțiuni | Sascut , str. Gării , nr. 1 , județul Bacău | Asigurarea materiei prime, producerea și comercializarea zahărului și produselor zaharoase, operațiuni de import-export. | 109.739 | Întreprinderea de industrializare a sfeclei de zahăr Sascut , județul Bacău |
4. | Societatea comercială "Zahărul" Oradea - S.A. | Societate pe acțiuni | Oradea , str. Borșului , nr. 3 , județul Bihor | Asigurarea materiei prime, producerea și comercializarea zahărului și produselor zaharoase, sucurilor concentrate, drojdiei de panificație deshidratate, operațiuni de import-export. | 324.144 | Întreprinderea de industrializare a sfeclei de zahăr Oradea , județul Bihor |
5. | Societatea comercială "Zalec" Lechința - S.A. | Societate pe acțiuni | Lechința , str. Fabricii , nr. 24 , județul Bistrița-Năsăud | Asigurarea materiei prime, producerea și comercializarea zahărului, produselor zaharoase și secundare, băuturilor, operațiuni de import-export. | 582.649 | Întreprinderea de industrializare a sfeclei de zahăr Lechința , județul Bistrița-Năsăud |
6. | Societatea comercială "Siretul" Bucecea - S.A. | Societate pe acțiuni | Bucecea , str. Teilor , nr. 1 , județul Botoșani | Asigurarea materiei prime, producerea și comercializarea zahărului, produselor zaharoase, băuturilor răcoritoare, operațiuni de import-export. | 251.625 | Întreprinderea de industrializare a sfeclei de zahăr Bucecea , județul Botoșani |
7. | Societatea comercială "Zatrus" Trușești - S.A. | Societate pe acțiuni | Trușești , str. Fabricii , nr. 1 , județul Botoșani | Asigurarea materiei prime, producerea și comercializarea zahărului și produselor zaharoase, băuturilor, operațiuni de import-export. | 478.781 | Întreprinderea de industrializare a sfeclei de zahăr Trușești , județul Botoșani |
8. | Societatea comercială "Fabrica de zahăr Bod" - S.A. | Societate pe acțiuni | Bod , str. Fabricii , nr. 1 , județul Brașov | Asigurarea materiei prime, industrializarea sfeclei de zahăr și cicoarei, comercializarea produselor, îmbuteliere ulei și băuturi răcoritoare, operațiuni de import-export. | 546.799 | Întreprinderea de industrializare a sfeclei de zahăr Bod , județul Brașov |
9. | Societatea comercială "Romzis" Ghimbav - S.A. | Societate pe acțiuni | Ghimbav , str. Făgărașului , nr. 44 , județul Brașov | Asigurarea materiei prime, preluarea seminței de sfeclă de zahăr, analizarea valorii calitative și biologice, condiționarea, prelucrarea și pregătirea livrării, comercializare, operațiuni de import-export. | 40.272 | Stația de condiționare și prelucrare a seminței de sfeclă de zahăr Ghimbav , județul Brașov |
10. | Societatea comercială "Fortuna" Ianca - S.A. | Societate pe acțiuni | Ianca , șos. Brăilei , nr. 1 , județul Brăila | Asigurarea materiei prime, fabricarea și comercializarea zahărului și produselor zaharoase, operațiuni de import-export. | 396.385 | Întreprinderea de industrializare a sfeclei de zahăr Ianca , județul Brăila |
11. | Societatea comercială "Zahărul" Buzău - S.A. | Societate pe acțiuni | Buzău Aleea Industriei , nr. 7 , județul Buzău | Asigurarea materiei prime, fabricarea și comercializarea zahărului și produselor zaharoase, siropurilor concentrate, operațiuni de import-export. | 347.763 | Întreprinderea de industrializare a sfeclei de zahăr Buzău |
12. | Societatea comercială "Zahăr" Călărași - S.A. | Societate pe acțiuni | Călărași , str. Varianta Nord , nr. 1 , județul Călărași | Asigurarea materiei prime, fabricarea și comercializarea zahărului și produselor zaharoase, operațiuni de import-export. | 741.637 | Întreprinderea de industrializare a sfeclei de zahăr Călărași |
13. | Societatea comercială "Zahăr" Fundulea - S.A. | Societate pe acțiuni | Fundulea , str. Industriilor , nr. 4 , județul Călărași | Asigurarea materiei prime, fabricarea și comercializarea zahărului, sucului de măceșe, produselor zaharoase, operațiuni de import-export. | 549.596 | Întreprinderea de industrializare a sfeclei de zahăr Fundulea , județul Călărași |
14. | Societatea comercială "Zahăr" Oltenița - S.A. | Societate pe acțiuni | Oltenița , str. Intrarea Călărași , nr. 18 , județul Călărași | Asigurarea materiei prime, fabricarea și comercializarea zahărului și diferitelor produse zaharoase, operațiuni de import-export. | 541.042 | Întreprinderea de industrializare a sfeclei de zahăr Oltenița , județul Călărași |
15. | Societatea comercială "Zahăr" Năvodari - S.A. | Societate pe acțiuni | Năvodari , str. Taberei , nr. 1 , județul Constanța | Asigurarea materiei prime, fabricarea și comercializarea zahărului și produselor zaharoase, operațiuni de import-export. | 517.179 | Întreprinderea de industrializare a sfeclei de zahăr Năvodari , județul Constanța |
16. | Societatea comercială "Zahărul" Răcari - S.A. | Societate pe acțiuni | Răcari , str. Nucilor , nr. 1 , județul Dâmbovița | Asigurarea materiei prime, fabricarea și comercializarea zahărului, produselor zaharoase, băuturilor răcoritoare, spirtului, operațiuni de import-export. | 504.990 | Întreprinderea de industrializare a sfeclei de zahăr Răcari , județul Dâmbovița |
17. | Societatea comercială "Zahărul" Calafat - S.A. | Societate pe acțiuni | Calafat , șos. Ciupercenii Vechi , km 2 , județul Dolj | Asigurarea materiei prime, fabricarea și comercializarea zahărului, produselor zaharoase, sucurilor, alcoolului, siropurilor concentrate, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 647.424 | Întreprinderea de industrializare a sfeclei de zahăr Calafat , județul Dolj |
18. | Societatea comercială "Zahărul" Podari - S.A. | Societate pe acțiuni | Podari , județul Dolj | Asigurarea materiei prime, fabricarea și comercializarea zahărului, produselor zaharoase, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 154.022 | Întreprinderea de industrializare a sfeclei de zahăr Podari , județul Dolj |
19. | Societatea comercială "Zahărul" Liești - S.A. | Societate pe acțiuni | Liești , str. Fabricii , nr. 1 , județul Galați | Asigurarea materiei prime, fabricarea și comercializarea zahărului și subproduselor, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 533.853 | Întreprinderea de industrializare a sfeclei de zahăr Liești , județul Galați |
20. | Societatea comercială "Olimpia" Giurgiu - S.A. | Societate pe acțiuni | Giurgiu , str. Păcii , nr. 60 , județul Giurgiu | Asigurarea materiei prime, fabricarea și comercializarea zahărului, produselor zaharoase, acidului citric, băuturilor, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 467.008 | Întreprinderea de industrializare a sfeclei de zahăr Giurgiu |
21. | Societatea comercială "Beta" Ţăndărei - S.A. | Societate pe acțiuni | Ţăndărei , str. Teilor , nr. 3 , județul Ialomița | Asigurarea materiei prime, fabricarea și comercializarea zahărului și produselor zaharoase, băuturilor răcoritoare și alcoolice, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 523.591 | Întreprinderea de industrializare a sfeclei de zahăr Ţăndărei , județul Ialomița |
22. | Societatea comercială "Cristal" - S.A. | Societate pe acțiuni | Urziceni , str. Urziceni-Ploiești , km 3 , județul Ialomița | Asigurarea materiei prime, fabricarea și comercializarea zahărului și produselor zaharoase, băuturilor răcoritoare și alcoolice, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 602.367 | Întreprinderea de industrializare a sfeclei de zahăr Urziceni , județul Ialomița |
23. | Societatea comercială "Nectar" - S.A. | Societate pe acțiuni | Pașcani , str. Grădiniței , nr. 1 , județul Iași | Asigurarea materiei prime, fabricarea și comercializarea zahărului și produselor zaharoase, concentratelor și băuturilor, operațiuni de import-export. | 578.839 | Întreprinderea de industrializare a sfeclei de zahăr Pașcani , județul Iași |
24. | Societatea comercială "Zahărul" Luduș - S.A. | Societate pe acțiuni | Luduș , str. Fabricii , nr. 3 , județul Mureș | Asigurarea materiei prime, fabricarea și comercializarea zahărului și produselor zaharoase, băuturilor răcoritoare, operațiuni de import-export. | 319.173 | Întreprinderea de industrializare a sfeclei de zahăr Luduș , județul Mureș |
25. | Societatea comercială "Zamur" Târgu Mureș - S.A. | Societate pe acțiuni | Târgu Mureș , str. Băneasa , nr. 2 , județul Mureș | Asigurarea materiei prime, fabricarea și comercializarea zahărului și produselor zaharoase, sucurilor, băuturilor, drojdiei, operațiuni de import-export. | 281.535 | Întreprinderea de industrializare a sfeclei de zahăr Târgu Mureș , județul Mureș |
26. | Societatea comercială "Danubiana" Roman - S.A. | Societate pe acțiuni | Roman , str. Energiei , nr. 6 , județul Neamț | Asigurarea materiei prime, fabricarea și comercializarea zahărului și produselor zaharoase, îmbuteliere ulei, operațiuni de import-export. | 728.894 | Întreprinderea de industrializare a sfeclei de zahăr Roman , județul Neamț |
27. | Societatea comercială "Zahăr" Corabia - S.A. | Societate pe acțiuni | Corabia , str. Traian , nr. 1 , județul Olt | Asigurarea materiei prime, fabricarea și comercializarea zahărului, produselor zaharoase, spirtului, drojdiei, sucului concentrat, operațiuni de import-export. | 306.392 | Întreprinderea de industrializare a sfeclei de zahăr Corabia , județul Olt |
28. | Societatea comercială " ahărul" Drăgănești-Olt - S.A. | Societate pe acțiuni | Drăgănești-Olt , str. Progresului , nr. 2 , județul Olt | Asigurarea materiei prime, fabricarea și comercializarea zahărului și produselor zaharoase, spirtului, oțetului, sucurilor, operațiuni de import-export. | 799.724 | Întreprinderea de industrializare a sfeclei de zahăr Drăgănești-Olt , județul Olt |
29. | Societatea comercială "Zahărul" Carei - S.A. | Societate pe acțiuni | Carei , str. Căplenilor , nr. 5 , județul Satu Mare | Asigurarea materiei prime, fabricarea și comercializarea zahărului și produselor zaharoase, alcoolului și sucurilor, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 531.286 | Întreprinderea de industrializare a sfeclei de zahăr Carei , județul Satu Mare |
30. | Societatea comercială "Zeukma" - S.A. | Societate pe acțiuni | Zimnicea , str. Portului , nr. 38 , județul Teleorman | Asigurarea materiei prime, fabricarea și comercializarea zahărului și produselor zaharoase, sucurilor, drojdiei, băuturilor, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 1.348.683 | Întreprinderea de industrializare a sfeclei de zahăr Zimnicea , județul Teleorman |
31. | Societatea comercială "Zahăr" Timișoara - S.A. | Societate pe acțiuni | Timișoara , str. Polonă , nr. 2 , județul Timiș | Asigurarea materiei prime, fabricarea și comercializarea zahărului și produselor zaharoase, siropurilor concentrate, drojdiei de panificație, operațiuni de import-export. | 746.055 | Întreprinderea de industrializare a sfeclei de zahăr Timișoara , județul Timiș |
32. | Societatea comercială "Zahăr" Babadag - S.A. | Societate pe acțiuni | Babadag , str. Ciucovei , nr. 4 , județul Tulcea | Asigurarea materiei prime, fabricarea și comercializarea zahărului și produselor zaharoase, sucurilor, alcoolului, concentratelor, operațiuni de import-export. | 1.365.879 | Întreprinderea de industrializare a sfeclei de zahăr Babadag , județul Tulcea |
33. | Societatea comercială "Pyretus" - S.A. | Societate pe acțiuni | Fălciu , str. Națională , nr. 1 , județul Vaslui | Asigurarea materiei prime, fabricarea și comercializarea zahărului, produselor zaharoase, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 484.960 | Întreprinderea de industrializare a sfeclei de zahăr Fălciu , județul Vaslui |
34. | Societatea comercială "Cristal-ZT" - S.A. | Societate pe acțiuni | Comuna Tătăranu , județul Vrancea | Asigurarea materiei prime, fabricarea și comercializarea zahărului și produselor zaharoase, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 543.922 | Întreprinderea de industrializare a sfeclei de zahăr Tătăranu , județul Vrancea |
35. | Societatea comercială "Poiana" Brașov - S.A. | Societate pe acțiuni | Brașov , str. Al. I. Cuza , nr. 3 , județul Brașov | Asigurarea materiei prime, fabricarea și comercializarea produselor zaharoase și operațiuni de import-export. | 220.158 | Întreprinderea de produse zaharoase Cibo , Brașov |
36. | Societatea comercială "Feleacul" Cluj-Napoca - S.A. | Societate pe acțiuni | Cluj-Napoca , str. Dostoievski , nr. 12 , județul Cluj | Asigurarea materiei prime, fabricarea și comercializarea produselor zaharoase și operațiuni de import-export. | 138.412 | Întreprinderea de produse zaharoase Feleacul , Cluj-Napoca |
37. | Societatea comercială "Cerna" - S.A. | Societate pe acțiuni | Drobeta-Turnu Severin , județul Mehedinți | Asigurarea materiei prime, fabricarea și comercializarea produselor zaharoase, laborator și patiserie, operațiuni de import-export. | 41.774 | Întreprinderea de produse zaharoase Cerna , județul Mehedinți |
38. | Societatea comercială "Kandia" - S.A. | Societate pe acțiuni | Timișoara , str. Iancu Văcărescu , nr. 1-5 , județul Timiș | Asigurarea materiei prime, fabricarea și comercializarea produselor zaharoase, operațiuni de import-export. | 172.407 | Întreprinderea de produse zaharoase Kandia, Timișoara |
39. | Societatea comercială "Excelent" - S.A. | Societate pe acțiuni | București , șos. Viilor , nr. 20 , sector 5 | Asigurarea materiei prime, fabricarea și comercializarea produselor zaharoase, prestări servicii, operațiuni de import-export. | 188.056 | Întreprinderea de produse zaharoase București, Fabrica Berceni |
40. | Societatea comercială "Zaharom" - S.A. | Societate pe acțiuni | București , Piața Walter Mărăcineanu , nr. 1-3 , sector 1 | Prestare de servicii tehnice, economice, juridice, producerea și comercializarea seminței de sfeclă de zahăr și cicoarei, operațiuni de import-export la solicitarea societăților comerciale din industria zahărului. | 9.373 | Secția de proiectare în industria zahărului și produselor zaharoase București, Fabrica Pajura |
Anexa nr. 1.6.
Lista societăților comerciale care se înființează în industria uleiului
Nr. crt. | Denumirea societății comerciale | Forma juridică | Sediul (localitatea, strada, nr., județul) |
Obiectul de activitate | Capitalul social inițial conform bilanțului la 30.09.1990 - mii lei - |
Denumirea unității care se desființează |
1. | Societatea comercială "Interindustrial" - S.A. | Societate pe acțiuni | Oradea , str. Lotrului , nr. 2-6 , județul Bihor | Asigurarea materiei prime, producerea și comercializarea uleiurilor vegetale, a derivatelor și subproduselor rezultate din procesul de fabricație; producerea și comercializarea furfurolului; operațiuni de import-export în domeniul său de activitate și alte prestații și servicii pentru terți. | 104.736 | Întreprinderea de ulei industrial Oradea |
2. | Societatea comercială "Ulvex" - S.A. | Societate pe acțiuni | Buzău , aleea Industriei , nr. 5-7 , județul Buzău | Asigurarea materiei prime, producerea și comercializarea uleiurilor vegetale, a derivatelor și subproduselor rezultate din procesul de fabricație; producerea și comercializarea furfurolului; operațiuni de import-export în domeniul său de activitate și alte prestații și servicii pentru terți. | 193.174 | Fabrica de ulei Buzău |
3. | Societatea comercială "Argus" - S.A. | Societate pe acțiuni | Constanța , str. Industrială , nr. 1 , județul Constanța | Asigurarea materiei prime, producerea și comercializarea uleiurilor vegetale, a derivatelor și subproduselor rezultate din procesul de fabricație; operațiuni de import-export în domeniul său de activitate și alte prestații și servicii pentru terți. | 233.837 | Întreprinderea de ulei Constanța |
4. | Societatea comercială "Oltenia" - S.A. | Societate pe acțiuni | Comuna Podari , județul Dolj | Asigurarea materiei prime, producerea și comercializarea uleiurilor vegetale, a derivatelor și subproduselor rezultate din procesul de fabricație; operațiuni de import-export în domeniul său de activitate și alte prestații și servicii pentru terți. | 217.423 | Întreprinderea de ulei Oltenia-Podari |
5. | Societatea comercială "Prutul" - S.A. | Societate pe acțiuni | Galați , str. Ana Ipătescu , nr. 12 , județul Galați | Asigurarea materiei prime, producerea și comercializarea uleiurilor vegetale, a derivatelor și subproduselor rezultate din procesul de fabricație; operațiuni de import-export în domeniul său de activitate și alte prestații și servicii pentru terți. | 48.726 | Întreprinderea de ulei Prutul-Galați |
6. | Societatea comercială "Ulcom" - S.A. | Societate pe acțiuni | Slobizia , str. Amara , nr. 3 , județul Ialomița | Asigurarea materiei prime, producerea și comercializarea uleiurilor vegetale, a derivatelor și subproduselor rezultate din procesul de fabricație; operațiuni de import-export în domeniul său de activitate și alte prestații și servicii pentru terți. | 302.318 | Întreprinderea de ulei Slobozia |
7. | Societatea comercială "Expur" - S.A. | Societate pe acțiuni | Urziceni , str. Industriei , nr. 2 , județul Ialomița | Asigurarea materiei prime, producerea și comercializarea uleiurilor vegetale, a derivatelor și subproduselor rezultate din procesul de fabricație; operațiuni de import-export în domeniul său de activitate și alte prestații și servicii pentru terți. | 180.186 | Întreprinderea de ulei Urziceni |
8. | Societatea comercială "Ultex" - S.A. | Societate pe acțiuni | Tăndărei , str. Teilor , nr. 12 , județul Ialomița | Asigurarea materiei prime, producerea și comercializarea uleiurilor vegetale, a derivatelor și subproduselor rezultate din procesul de fabricație; operațiuni de import-export în domeniul său de activitate și alte prestații și servicii pentru terți. | 228.908 | Întreprinderea de ulei Tăndărei |
9. | Societatea comercială "Unirea" - S.A. | Societate pe acțiuni | Iași , str. Tutova , nr. 171 , județul Iași | Asigurarea materiei prime, producerea și comercializarea uleiurilor vegetale, a derivatelor și subproduselor rezultate din procesul de fabricație; operațiuni de import-export în domeniul său de activitate și alte prestații și servicii pentru terți. | 263.576 | Întreprinderea de ulei Iași |
10. | Societatea comercială "Ardealul" - S.A. | Societate pe acțiuni | Carei , str. Alexandru I. Cuza , nr. 24 , județul Satu Mare | Asigurarea materiei prime, producerea și comercializarea uleiurilor vegetale, a derivatelor și subproduselor rezultate din procesul de fabricație; operațiuni de import-export în domeniul său de activitate și alte prestații și servicii pentru terți. | 205.391 | Întreprinderea de ulei Ardealul-Carei |
11. | Societatea comercială "Roșiori" - S.A. | Societate pe acțiuni | Roșiori de Vede , str. Oltului , nr. 75 , județul Teleorman | Asigurarea materiei prime, producerea și comercializarea uleiurilor vegetale, a derivatelor și subproduselor rezultate din procesul de fabricație; operațiuni de import-export în domeniul său de activitate și alte prestații și servicii pentru terți. | 315.269 | Întreprinderea de ulei Roșiori |
12. | Societatea comercială "Oleatim" - S.A. | Societate pe acțiuni | Timișoara , str. Polonă , nr. 2 , județul Timiș | Asigurarea materiei prime, producerea și comercializarea uleiurilor vegetale, a derivatelor și subproduselor rezultate din procesul de fabricație; operațiuni de import-export în domeniul său de activitate și alte prestații și servicii pentru terți. | 428.262 | Întreprinderea de ulei Timișoara |
13. | Societatea comercială "Mindra" - S.A. | Societate pe acțiuni | Bârlad , str. Mihai Viteazu , nr. 37 , județul Vaslui | Asigurarea materiei prime, producerea și comercializarea uleiurilor vegetale, a derivatelor și subproduselor rezultate din procesul de fabricație; operațiuni de import-export în domeniul său de activitate și alte prestații și servicii pentru terți. | 31.908 | Întreprinderea de ulei Bârlad |
14. | Societatea comercială "Vaslui" - S.A. | Societate pe acțiuni | Vaslui , str. Podul Înalt , nr. 2 , județul Vaslui | Asigurarea materiei prime, producerea și comercializarea uleiurilor vegetale, a derivatelor și subproduselor rezultate din procesul de fabricație; operațiuni de import-export în domeniul său de activitate și alte prestații și servicii pentru terți. | 91.199 | Întreprinderea de ulei Vaslui |
15. | Societatea comercială "Solaris" - S.A. | Societate pe acțiuni | București , str. Halmeu , nr. 25 | Asigurarea materiei prime, producerea și comercializarea uleiurilor vegetale, a derivatelor și subproduselor rezultate din procesul de fabricație; operațiuni de import-export în domeniul său de activitate și alte prestații și servicii pentru terți. | 86.608 | Întreprinderea de ulei "13 Decembrie" București |
16. | Societatea comercială "Muntenia" - S.A. | Societate pe acțiuni | București , str. Spătarul Preda , nr. 2 | Asigurarea materiei prime, producerea și comercializarea uleiurilor vegetale, a derivatelor și subproduselor rezultate din procesul de fabricație; operațiuni de import-export în domeniul său de activitate și alte prestații și servicii pentru terți. | 116.502 | Întreprinderea de ulei "Muntenia" București |
17. | Societatea comercială "Vegres" - S.A. | Societate pe acțiuni | București , str. Alexandriei , nr. 109 | Asigurarea materiei prime, producerea și comercializarea uleiurilor vegetale, a derivatelor și subproduselor rezultate din procesul de fabricație; operațiuni de import-export în domeniul său de activitate și alte prestații și servicii pentru terți. | 219.129 | Întreprinderea de grăsimi hidrogenate și margarină Bragadiru |
18. | Societatea comercială "Ulpia" - S.A. | Societate pe acțiuni | București , str. Spătarul Preda , nr. 2 | Proiectare, cercetare, marketing, consulting, informatică, asistență și servicii tehnico-economice în domeniul industriei uleiului, operațiuni de import-export. | 5.247 | Centrala industriei uleiului București |
19. | Societatea comercială "Apex" - S.A. | Societate pe acțiuni | București , str. Spătarul Preda , nr. 2 | Proiectare tehnologică și pentru investiții, asistență tehnică în domeniul industriei uleiului. | 1.677 | Secția de proiectare a Centralei industriei uleiului |
Anexa nr. 1.7.
Lista societăților comerciale care se înființează în industria conservelor de legume și fructe
Nr. crt. | Denumirea societății comerciale | Forma juridică | Sediul (localitatea, strada, nr., județul) |
Obiectul de activitate | Capitalul social inițial conform bilanțului la 30.09.1990 - mii lei - |
Denumirea unității care se desființează |
1. | Societatea comercială "Arconserv" Arad - S.A. | Societate pe acțiuni | Arad , str. Bicaz , nr. 1-5 , județul Arad | Producerea de materii prime, industrializarea și comercializarea legumelor și fructelor, sucurilor și băuturilor răcoritoare. | 142.911 | Întreprinderea de producerea și industrializarea legumelor și fructelor Arad |
2. | Societatea comercială "Băiculești" - S.A. | Societate pe acțiuni | Băiculești , județul Argeș | Producerea de materii prime, industrializarea și comercializarea legumelor și fructelor, sucurilor și băuturilor răcoritoare. | 128.625 | Întreprinderea de producerea și industrializarea legumelor și fructelor Băiculești-Argeș |
3. | Societatea comercială "Valahia" Topoloveni - S.A. | Societate pe acțiuni | Topoloveni , str. Industriei , nr. 6 , județul Argeș | Producerea de materii prime, industrializarea și comercializarea legumelor și fructelor, sucurilor și băuturilor răcoritoare. | 148.469 | Întreprinderea de producerea și industrializarea legumelor și fructelor Topoloveni-Argeș |
4. | Societatea comercială "Avântul" Oradea - S.A. | Societate pe acțiuni | Oradea , str. Dimitrie Cantemir , nr. 26-28 , județul Bihor | Producerea de materii prime, industrializarea și comercializarea legumelor și fructelor, sucurilor și băuturilor răcoritoare. | 142.467 | Întreprinderea de producerea și industrializarea legumelor și fructelor Oradea-Bihor |
5. | Societatea comercială "Arovit" Valea lui Mihai - S.A. | Societate pe acțiuni | Valea lui Mihai , str. Fabricii , nr. 1 , județul Bihor | Producerea de materii prime, industrializarea și comercializarea legumelor și fructelor, sucurilor și băuturilor răcoritoare. | 165.605 | Întreprinderea de producerea și industrializarea legumelor și fructelor Valea lui Mihai-Bihor |
6. | Societatea comercială "Zagna" - S.A. | Societate pe acțiuni | Vădeni , județul Brăila | Producerea de materii prime, industrializarea și comercializarea legumelor și fructelor, sucurilor și băuturilor răcoritoare. | 195.707 | Întreprinderea de producerea și industrializarea legumelor și fructelor Zagna Vădeni-Brăila |
7. | Societatea comercială "Sucors" Râmnicu Sărat - S.A. | Societate pe acțiuni | Râmnicu Sărat , Aleea Industriei , nr. 3 , județul Buzău | Producerea de materii prime, industrializarea și comercializarea legumelor și fructelor, sucurilor și băuturilor răcoritoare. | 166.872 | Întreprinderea de producerea și industrializarea legumelor și fructelor Râmnicu Sărat-Buzău |
8. | Societatea comercială "Daphnes" Oltenița - S.A. | Societate pe acțiuni | Oltenița , șos. București-Oltenița , km 54 , județul Călărași | Producerea de materii prime, industrializarea și comercializarea legumelor și fructelor, sucurilor și băuturilor răcoritoare. | 199.530 | Întreprinderea de producerea și industrializarea legumelor și fructelor Oltenița-Călărași |
9. | Societatea comercială "Romcons" Dej - S.A. | Societate pe acțiuni | Dej , str. Dumbrava Roșie , nr. 6 , județul Cluj | Producerea de materii prime, industrializarea și comercializarea legumelor și fructelor, sucurilor și băuturilor răcoritoare. | 126.435 | Întreprinderea de producerea și industrializarea legumelor și fructelor Dej-Cluj |
10. | Societatea comercială "Ovidiu" Constanța - S.A. | Societate pe acțiuni | Constanța , șos. Tulcei , județul Constanța | Producerea de materii prime, industrializarea și comercializarea legumelor și fructelor, sucurilor și băuturilor răcoritoare. | 282.464 | Întreprinderea de producerea și industrializarea legumelor și fructelor Constanța |
11. | Societatea comercială "Omnia" Pucioasa - S.A. | Societate pe acțiuni | Pucioasa , str. Fructelor , nr. 1 , județul Dâmbovița | Producerea de materii prime, industrializarea și comercializarea legumelor și fructelor, sucurilor și băuturilor răcoritoare. | 64.528 | Întreprinderea de producerea și industrializarea legumelor și fructelor Pucioasa-Dâmbovița |
12. | Societatea comercială "Dunăreana" Calafat - S.A. | Societate pe acțiuni | Calafat , str. Vladimir I. Lenin , nr. 1 , județul Dolj | Producerea de materii prime, industrializarea și comercializarea legumelor și fructelor, sucurilor și băuturilor răcoritoare. | 197.622 | Întreprinderea de producerea și industrializarea legumelor și fructelor Calafat-Dolj |
13. | Societatea comercială "Contec" Tecuci - S.A. | Societate pe acțiuni | Tecuci , str. 23 August , nr. 134 , județul Galați | Producerea de materii prime, industrializarea și comercializarea legumelor și fructelor, sucurilor și băuturilor răcoritoare. | 367.149 | Întreprinderea de producerea și industrializarea legumelor și fructelor Tecuci-Galați |
14. | Societatea comercială "Amep" Tecuci - S.A. | Societate pe acțiuni | Tecuci , str. 1 Decembrie 1918 , nr. 142 , județul Galați | Producerea și comercializarea ambalajelor metalice și din plastic. | 176.591 | Întreprinderea de producerea și industrializarea legumelor și fructelor Tecuci-Galați |
15. | Societatea comercială "Fructonil" Giurgiu - S.A. | Societate pe acțiuni | Giurgiu , str. București , km 5 , județul Giurgiu | Producerea de materii prime, industrializarea și comercializarea legumelor și fructelor, sucurilor și băuturilor răcoritoare. | 167.343 | Întreprinderea de producerea și industrializarea legumelor și fructelor Giurgiu |
16. | Societatea comercială "Hațegana" Hațeg - S.A. | Societate pe acțiuni | Hațeg , str. Progresului , nr. 2J , județul Hunedoara | Producerea de materii prime, industrializarea și comercializarea legumelor și fructelor, sucurilor și băuturilor răcoritoare. | 80.871 | Întreprinderea de producerea și industrializarea legumelor și fructelor Hațeg-Hunedoara |
17. | Societatea comercială "Horticons" Fetești - S.A. | Societate pe acțiuni | Fetești , str. Călărași , nr. 505 , județul Ialomița | Producerea de materii prime, industrializarea și comercializarea legumelor și fructelor, sucurilor și băuturilor răcoritoare. | 229.204 | Întreprinderea de producerea și industrializarea legumelor și fructelor Fetești-Ialomița |
18. | Societatea comercială "Marcons" Baia Mare - S.A. | Societate pe acțiuni | Baia Mare , b-dul București , nr. 27 , județul Maramureș | Producerea de materii prime, industrializarea și comercializarea legumelor și fructelor, sucurilor și băuturilor răcoritoare. | 50.512 | Întreprinderea de producerea și industrializarea legumelor și fructelor Baia Mare-Maramureș |
19. | Societatea comercială "Mureșeni" Târgu Mureș - S.A. | Societate pe acțiuni | Târgu Mureș , str. Gheorghe Doja , județul Mureș | Producerea de materii prime, industrializarea și comercializarea legumelor și fructelor, sucurilor și băuturilor răcoritoare. | 140.763 | Întreprinderea de producerea și industrializarea legumelor și fructelor Târgu Mureș |
20. | Societatea comercială "Romanați" Caracal - S.A. | Societate pe acțiuni | Caracal , str. V. Alecsandri , nr. 83 , județul Olt | Producerea de materii prime, industrializarea și comercializarea legumelor și fructelor, sucurilor și băuturilor răcoritoare. | 167.534 | Întreprinderea de producerea și industrializarea legumelor și fructelor Caracal-Olt |
21. | Societatea comercială " Conserve " Vălenii de Munte - S.A. | Societate pe acțiuni | Vălenii de Munte , str. Ştefan cel Mare , nr. 40 , județul Prahova | Producerea de materii prime, industrializarea și comercializarea legumelor și fructelor, sucurilor și băuturilor răcoritoare. | 126.057 | Întreprinderea de producerea și industrializarea legumelor și fructelor Vălenii de Munte-Prahova |
22. | Societatea comercială "Caragrimex" Carei - S.A. | Societate pe acțiuni | Carei , str. Al. I.Cuza , nr. 19 , județul Satu Mare | Producerea de materii prime, industrializarea și comercializarea legumelor și fructelor, sucurilor și băuturilor răcoritoare. | 71.491 | Întreprinderea de producerea și industrializarea legumelor și fructelor Carei-Satu Mare |
23. | Societatea comercială "Consuc" Suceava - S.A. | Societate pe acțiuni | Suceava , calea Unirii , nr. 37 , județul Suceava | Producerea de materii prime, industrializarea și comercializarea legumelor și fructelor, sucurilor și băuturilor răcoritoare. | 120.068 | Întreprinderea de producerea și industrializarea legumelor și fructelor Suceava |
24. | Societatea comercială "Conservturris" Turnu Măgurele - S.A. | Societate pe acțiuni | Turnu Măgurele , str. Alexandria , nr. 4 , județul Teleorman | Producerea de materii prime, industrializarea și comercializarea legumelor și fructelor, sucurilor și băuturilor răcoritoare. | 89.588 | Întreprinderea de producerea și industrializarea legumelor și fructelor Turnu Măgurele-Teleorman |
25. | Societatea comercială "Fructus" Timișoara - S.A. | Societate pe acțiuni | Timișoara , str. Gh. Lazăr , nr. 26 , județul Timiș | Producerea de materii prime, industrializarea și comercializarea legumelor și fructelor, sucurilor și băuturilor răcoritoare. | 102.567 | Întreprinderea de producerea și industrializarea legumelor și fructelor Timișoara |
26. | Societatea comercială "Dallco" Dunărea Tulcea - S.A. | Societate pe acțiuni | Tulcea , str. Prislov , nr. 173 , județul Tulcea | Producerea de materii prime, industrializarea și comercializarea legumelor și fructelor, sucurilor și băuturilor răcoritoare. | 134.915 | Întreprinderea de producerea și industrializarea legumelor și fructelor Tulcea |
27. | Societatea comercială "Vitacons" Huși - S.A. | Societate pe acțiuni | Huși , str. Brânceni , nr. 5 , județul Vaslui | Producerea de materii prime, industrializarea și comercializarea legumelor și fructelor, sucurilor și băuturilor răcoritoare. | 92.749 | Întreprinderea de producerea și industrializarea legumelor și fructelor Huși-Vaslui |
28. | Societatea comercială "Conservil" Râureni - S.A. | Societate pe acțiuni | Râureni , str. Principală , nr. 25 , județul Vâlcea | Producerea de materii prime, industrializarea și comercializarea legumelor și fructelor, sucurilor și băuturilor răcoritoare. | 78.839 | Întreprinderea de producerea și industrializarea legumelor și fructelor Râureni-Vâlcea |
29. | Societatea comercială "Conserv" Buftea - S.A. | Societate pe acțiuni | Buftea , șos. București-Târgoviște , nr. 296 , Sectorul agricol Ilfov | Producerea de materii prime, industrializarea și comercializarea legumelor și fructelor, sucurilor și băuturilor răcoritoare. | 136.363 | Întreprinderea de producerea și industrializarea legumelor și fructelor Buftea-Sectorul agricol Ilfov |
30. | Societatea comercială "Amco" Buftea - S.A. | Societate pe acțiuni | Buftea , șos. București-Târgoviște , nr. 300 , Sectorul agricol Ilfov | Producerea de materii prime, industrializarea și comercializarea legumelor și fructelor, sucurilor și băuturilor răcoritoare. | 213.316 | Întreprinderea de ambalaje metalice și piese de schimb pentru industria alimentară Buftea-Sectorul agricol Ilfov |
31. | Societatea comercială "Chiajna" - S.A. | Societate pe acțiuni | Chiajna , str. Eroului , nr. 169 , Sectorul agricol Ilfov | Producerea de materii prime, industrializarea și comercializarea legumelor și fructelor, sucurilor și băuturilor răcoritoare. | 26.337 | Întreprinderea de conserve și băuturi răcoritoare Chiajna-Sectorul agricol Ilfov |
32. | Societatea comercială "Flora" București - S.A. | Societate pe acțiuni | București , șos. Viilor , nr. 55 | Industrializarea și comercializarea legumelor, fructelor și băuturilor răcoritoare. | 52.733 | Întreprinderea de conserve și băuturi răcoritoare "Flora" București |
33. | Societatea comercială "Cico" București - S.A. | Societate pe acțiuni | București , str. Câmpul Mare , nr. 5 | Producerea și comercializarea băuturilor răcoritoare. | 233.351 | Întreprinderea de sucuri și răcoritoare București |
34. | Societatea comercială "Romconsuc" București - S.A. | Societate pe acțiuni | București , str. Dr. Marcovici , nr. 2 | Producerea de materii prime, industrializarea și comercializarea legumelor și fructelor, sucurilor și băuturilor răcoritoare. | 44.974 | Secția de condimente Căciulați-București Secția de sucuri concentrate Dej-Cluj Secția de uscat fructe Topoloveni-Argeș Trustul pentru producerea conservelor și sucurilor București Secția de depozitare și conservare produse agroalimentare pentru industrializare București |
Anexa nr. 1.8.
Lista societăților comerciale care se înființează în industria vinului, berii, spirtului, drojdiei de panificație și amidonului
Nr. crt. | Denumirea societății comerciale | Forma juridică | Sediul (localitatea, strada, nr., județul) |
Obiectul de activitate | Capitalul social inițial conform bilanțului la 30.09.1990 - mii lei - |
Denumirea unității care se desființează |