Monitorul Oficial 41/1991
Monitorul Oficial al României
Anul III, Nr. issue::41 - Vineri, 1 martie year::1991
Legi
Lege privind acoperirea pierderilor înregistrate de întreprinderile de stat din activitatea anilor 1982-1988 și parțial a celor din anul 1989, precum și regularizarea financiară a unor cheltuieli rămase nereglementate la 31 decembrie 1989
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1. - Se anulează obligația de restituire a împrumuturilor de stat acordate în baza decretelor nr. 449/1984 și nr. 252/1985, pentru pierderile înregistrate de unele întreprinderi de stat din activitatea anilor 1982-1984, în sumă de 36,7 miliarde lei, potrivit anexei nr. 1.
Art. 2. - Se aprobă acoperirea financiară a pierderilor înregistrate de întreprinderile de stat, în sumă de 182,5 miliarde lei, din care: 140,3 miliarde lei din activitatea anilor 1985-1988 și 42,2 miliarde lei o parte din pierderile aferente anului 1989, potrivit anexei nr. 1.
Art. 3. - Se aprobă regularizarea financiara a unor cheltuieli rămase nereglementate la 31 decembrie l989, în suma de 19,6 miliarde lei, potrivit anexei nr. 2.
Art. 4. - Resursele de acoperire a pierderilor și cheltuielilor menționate la art. 1-3, în sumă totală de 238,8 miliarde lei, formate din excedentele bugetare din anii precedenți, sumele rezervate din buget pentru regularizări financiare și alte resurse financiare ale statului sunt prevăzute în anexa nr. 3.
Art. 5. - Se aproba utilizarea disponibilităților la fondul de rezervă pentru mijloace circulante și la alte fonduri constituite la nivelul ministerelor, pentru acoperirea pierderilor înregistrate de unitățile economice de stat în anul 1989.
Ari. 6. - Până la asanarea pierderilor înregistrate de întreprinderile de stat din activitatea anului 1989 și rămase neacoperite, băncile sunt autorizate să crediteze unitățile în cauză cu dobânda de 0,5 la sută.
Același nivel de dobândă se aplică și în relațiile de refinanțare dintre Banca Națională a României și celelalte bănci, pentru creditele respective.
Anexa nr. 1
Situaţia acoperirii financiare a pierderilor întreprinderilor de stat din anii 1982-1988 și parțial a celor din anul 1989
- milioane lei -
TOTAL | 36.668,7 | 140.269,3 | 42.251,3 | 219.189,3 |
din acesta: Ministerul Resurselor şi Industriei din care:
-Departamentul energiei electrice şi termice |
3.036,6 | 10.921,0 | 7.478,3 | 21.435,9 |