Monitorul Oficial 25/1991

De la wiki.civvic.ro
Versiunea din 28 aprilie 2011 20:13, autor: Lgall (discuție | contribuții) (Pagină nouă: __FORCETOC__ *1991 0025 = Monitorul Oficial al României = Anul III, Nr. issue::25 - Joi, 31 ianuarie year::1991 == Legi== === Lege privind i...)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Sari la navigare Sari la căutare


Monitorul Oficial al României

Anul III, Nr. issue::25 - Joi, 31 ianuarie year::1991

Legi

Lege privind impozitul pe profit

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1. - Regiile autonome, societățile comerciale, organizațiile cooperatiste, instituțiile financiare și de credit, alți agenți economici organizați ca persoane juridice, inclusiv cele cu capital străin, precum și unitățile economice ale altor persoane juridice, române sau străine, care realizează profituri din activitatea desfășurată, denumite în prezenta lege unități plătitoare de impozit, au obligația de a plăti, potrivit legii, la bugetul administrației centrale de stat sau la bugetele locale, impozit pe profit.

Art. 2. - Impozitul pe profit se calculează cu cote progresive, diferențiate în funcție de mărimea profitului unității plătitoare de impozit.

Cotele de impozit sunt cele prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta lege și se aplică asupra profitului impozabil.

Profitul impozabil se determină ca diferență între veniturile încasate și cheltuielile prevăzute în anexa nr. 2 la prezenta lege.

Art. 3. - Impozitul pe profit se calculează și se regularizează lunar, în funcție de profitul realizat, cumulat de la începutul anului. În acest scop, vărsămintele din impozitul pe profit se efectuează lunar, se recalculează și se regularizează cu bugetul administrației centrale de stat sau cu bugetele locale, după caz, cumulat de la începutul anului, pe baza soldului creditor din contul „profit și pierderi", până la 15 ale lunii următoare pentru perioada expirată în cursul anului și până la 25 ianuarie, pe baza bilanțului anual. În cazul în care ziua de plată este nelucrătoare, vărsământul se efectuează în ziua lucrătoare imediat următoare acesteia.

Sumele vărsate în plus la bugetul administrației centrale de stat sau bugetele locale faţă de cele efectiv datorate se compensează cu sumele datorate pentru perioada următoare sau se restituie unităților plătitoare în termen de 5 zile de la cererea acestora.

Art. 4. - În cazuri bine justificate, Ministerul Finanțelor poate acorda amânări și eșalonări de la plată, precum şi stabilirea altor termene de plată a impozitului pe profit în cursul anului.

Art. 5. - Unitățile plătitoare de impozit, înființate începând cu data aplicării prezentei legi, precum și cele înființate anterior, dar care realizează profit impozabil după data aplicării prezentei legi, sunt scutite de impozitul pe profit, astfel:

a) unitățile din industrie, agricultură și construcții, pentru o perioadă de 5 ani de la data înființării;
b) unitățile din domeniul exploatării și explorării resurselor naturale, al comunicațiilor și transporturilor,

pentru o perioadă de 3 ani de la data înfiinţării;

c) unitățile prestatoare de servicii pentru o perioadă de un an de data înfiinţării;
d) unitățile cu profil comercial, pentru o perioadă de șase luni de la data înființării.

Prevederile de la lit. a), b), c) și d) din prezentul articol nu se aplică regiilor autonome și societăților comerciale cu capital integral de stat.

Art. 6. - Unitățile plătitoare de impozit, cu capital străin, înființate până la data aplicării prezentei legi, se impozitează în condițiile legislației în vigoare la 31 decembrie 1990.

Art. 7. - În cazul în care unitățile plătitoare de impozit prevăzute la art. 5 din prezenta lege își încetează activitatea într-un interval de timp mai mic decât cel pentru care sunt scutite de plata impozitului de la data expirării perioadei pentru care se aplică scutirea de impozit, acestea au obligația de a vira la bugetul administraţiei centrale de stat sau la bugetele locale, după caz, impozitul pe profit calculat pentru întreaga perioadă de scutire.

Impozitul pe profit aferent perioadei de scutire se calculează și se comunică anual de organele fiscale unității plătitoare de impozit pentru luare la cunoștinţă.

Art. 8. - Organizațiile de nevăzători și de invalizi, asociațiile persoanelor handicapate și unitățile economice ale acestora, precum și asociațiile de binefacere, se scutesc de plata impozitului pe profit.

Unitățile plătitoare de impozit, altele decât cele menționate la alineatul precedent, care angajează persoane ce potrivit legii sunt considerate handicapate, beneficiază de reducerea impozitului pe profit, proporțional cu ponderea persoanelor respective în totalul salariaților.

Art. 9. - La unitățile plătitoare de impozit, impozitul aferent profitului utilizat pentru lărgirea și modernizarea bazei tehnico-materiale, a tehnologiilor de fabricaţie sau extinderea activității în scopul obținerii de profituri suplimentare, precum și pentru investiții destinate protejării mediului inconjurător, se reduce cu 50 la sută, urmând ca sumele echivalente reducerii să fie folosite cu aceeași destinație.

Calculul și regularizarea cu bugetul administrației centrale de stat sau bugetele locale a sumelor aferente reducerii impozitului se fac până la data de 25 ianuarie a anului următor și se reflectă în bilanțul anului de bază.

.Art 10. - Profitul cuvenit părții străine din societatea comercială, cu capițal parţial sau integral străin, după plata impozitului, se impozitează cu o cotă de 10 1a sută în cazul în care se transfera în străinătate.

Art. 11. - Sumele plătite ca dividende de societățile comerciale pentru partea de capital reprezentând participarea statului se varsă integral la bugetul administraţiei centrale de stat sau la bugetele locale, după caz, în termen de 10 zile de la data aprobării bilanţului contabil de către adunarea generală, dar nu mai târziu de 1 martie al anului următor. Termenele prevăzute la alin. 1 din prezentul articol se aplică și pentru vărsarea profitului net rezultat din activitatea regiilor autonome, stabilit potrivit legii.

Art. 12. - Unitățile plătitoare de impozit au obligaţia de a depune la direcțiile generale ale finanţelor publice județene și a municipiului București, până la data de 15 mai a fiecărui an, declarația de impunere pentru anul următor.

Unitățile plătitoare de impozit nou înființate au obligația de a depune declarația de impunere în termen de 30 de zile de la data dobândirii personalităţii juridice.

Art. 13. - Obligația calculării și răspunderea pentru efectuarea plății în termen a impozitului pe profit, precum și a sumelor datorate conform art. 10 și 11 din prezenta lege, revin unităților plătitoare.

Neplata sumelor cuvenite bugetului administrației centrale de stat sau bugetelor locale, la termenele legale, atrage după sine plata unei majorări de 0,05 la sută asupra sumei datorate pentru fiecare zi de întârziere.

În cazuri justificate, Ministerul Finanțelor poate aproba reducerea sau scutirea de plată a majorărilor de întârziere.

Art. 14. - Verificarea modului în care sunt respectate prevederile prezentei legi se face de către organele fiscale.

Art. 15. - Constituie contravenții următoarele fapte, dacă potrivit legii penale nu sunt considerate intracțiuni:

a) refuzul de a pune la dispoziția organelor de control documentele privind calculul și vărsarea la bugetul administrației centrale de stat sau bugetele locale a impozitului pe profit;
b) majorarea unor categorii de cheltuieli sau întocmirea unor evidențe eronate, în scopul vădit de a reduce impozitul datorat asupra profitului.

Contravenția de la lit. a) se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei, iar contravenția de la lit. b) cu amendă de la 30.000 lei la 100.000 lei.

Sancțiunea se aplică unităţilor plătitoare de impozit.

Contestarea procesului-verbal de constatare a contravenției se face conform legii.

Art. 16. - În măsura în care prezenta lege nu dispune altfel, contravențiilor prevăzute la art. 15 li se aplică dispozițiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, cu excepția art. 25 și 26.

Art. 17. - În situația diminuării impozitului pe profit ca urmare a faptelor prevăzute la art. 15 lit. b), unitățile plătitoare vor vărsa la bugetul administrației centrale de stat sau la bugetele locale o suna egală cu valoarea impozitului sustras, care se va plăti împreună cu impozitul datorat.

Art. 18. - Constatarea abaterilor și contravenţiilor, precum și aplicarea sancțiunilor, potrivit art. 13, 15 și 17, se fac de către organele de specialitate din Ministerul Finanțelor și din unitățile sale teritoriale.

Art. l9. - Contestațiile privind stabilirea, încasarea, urmărirea impozitului pe profit, a majorărilor de întârziere, precum și a altor sume datorate bugetului administrației centrale de stat sau bugetelor locale, potrivit prevederilor prezentei legi, se depun în termen de 30 de zile de la data înștiințării unității plătitoare și se rezolvă de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrare.

Împotriva deciziei date se poate face contestație la Ministerul Finanțelor, care în cel mult 40 de zile de la înregistrare este obligat să o soluționeze. Soluția dată este definitivă.

Depunerea contestației nu suspendă obligația plătitorului cu privire la virarea la bugetul administrației centrale de stat sau în bugetele locale a sumelor datorate potrivit prezentei legi.

Art. 20. - Contestațiile cu privire la stabilirea impozitului pe profit, a majorărilor de întârziere, precum și a altor sume datorate bugetului administrației centrale de stat sau bugetelor locale, potrivit prezentei legi, sunt supuse unei taxe de timbru de 2 la sută calculată la suma contestată. Această taxă nu poate fi mai mică de 100 lei.

Taxa de timbru se datorează indiferent dacă o altă contestație cu același obiect, înregistrată și rezolvată anterior a fost taxată.

În vederea calculării taxei de timbru, unitățile plătitoare de impozit pe profit sunt obligate să specifice în scris cuantumul sumei contestate.

În situaţia admiterii integrale sau parțiale a contestaţiei, taxa de timbru se restituie integral sau proporțional cu reducerea sumei contestate.

Art. 21. - Ministerul Finanțelor va propune anual, în proiectul legii bugetare, în funcție de starea economiei și de execuția bugetară, nivelul maxim al cheltuielilor pentru satisfacerea unor necesități social-culturale și sportive la regiile autonome și la șocietăţile comerciale cu capital integral de stat.

De asemenea, până la intrarea în vigoare a legii, Ministerul Finanțelor va elabora instrucțiuni privind tehnica de calcul al impozitului și formularistica corespunzătoare, care se vor publica în Monitorul Oficial.

Art. 22. - Prevederile prezentei legi se aplică de la 1 ianuarie 1991.

Pe aceeași dată se abrogă:

  • art. ll lit. h), 12 lit. e), 16-18 și 22 din Legea nr. 29 din 22 decembrie 1978 privind formarea, planificarea, destinația și vărsarea beneficiilor;
  • Decretul nr. 179 din 15 martie 1962 privind impozitul pe veniturile cooperativelor și ale celorlalte organizații cooperatiste, de consum și meșteșugărești, precum și ale întreprinderilor și organizațiilor economice ale organizațiilor obștești, republicat;
  • art. 1-10 și 21 din Legea nr. 2 din 30 iunie 1977 privind impozitul agricol;
  • Hotărârea Guvernului nr. 741 din 3 iulie 1990 privind impozitul pe beneficiu la unitățile economice de stat;
  • tabelul cotelor de impozit pentru impunerea beneficiilor întreprinderilor mici și a asociațiilor cu scop lucrativ, din anexa nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 201 din 3 martie 1990 pentru aprobarea normelor de aplicare a Decretului-lege nr. 54/1990 privind organizarea și desfășurarea unor activități economice pe baza liberei inițiative;
  • orice alte prevederi contrare.

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 28 ianuarie 1991.

Președintele Senatului, academician Alexandru Bîrlădeanu

Această lege a fost adoptată de Adunarea Deputaților în ședința din 28 ianuarie 1991.

Președintele Adunării Deputaților, Marțian Dan

În temeiul art. 82 lit. m) din Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea parlamentului și a Președintelui României,
promulgăm Legea privind impozitul pe profit și dispunem publicarea sa în Monitorul Oficial al României.

Președintele României, Ion Iliescu | București, 30 ianuarie 1991 | Nr. 12.