Monitorul Oficial 34/1991

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare


Monitorul Oficial al României

Anul III, Nr. issue::34 - Luni, 18 februarie year::1991

Legi

Lege pentru aprobarea volumului de masă lemnoasă ce se va recolta în anul 1991

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1. - Volumul de masă lemnoasă pe picior ce se va recolta în anul 1991 este de maximum 19 milioane mc., din care 3 milioane m.c. vor fi pentru acoperirea nevoilor locale de lemn de foc și lemn de lucru.

Volumul anual de recoltare va scădea treptat, astfel încât în perioada 1991-1995 să nu depășească posibilitatea normală de regenerare a pădurii.

Art. 2. - Masa lemnoasă provenită din doborâturi de vânt, de zăpadă și din uscături va fi valorificată, cu prioritate, reținându-se pe picior un volum echivalent din cel prevăzut la tăiere, în cadrul aceleiași unități silvice sau pe total țară.

Art. 3. - Se abrogă, la data apariției prezentei legi, prevederile Decretului nr. 73 din 8 martie 1983 privind modificarea prețurilor la masa lemnoasă pe picior, precum și la unele produse rezultate din exploatarea și industrializarea lemnului.

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 7 februarie 1991.

Președintele Senatului, academician Alexandru Bîrlădeanu

Această lege a fost adoptată de Adunarea Deputaților în ședința din 11 februarie 1991.

Președintele Adunării Deputaților, Marțian Dan

În temeiul art. 82 lit. m) din Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea parlamentului și a Președintelui României,
promulgăm Legea pentru aprobarea volumului de masă lemnoasă ce se va recolta în anul 1991 și dispunem publicarea sa în Monitorul Oficial al României.

Președintele României, Ion Iliescu | București, 13 februarie 1991 | Nr. 16.

Lege privind scutirea de plată a valorii neamortizate aferente autovehiculelor scoase din funcţiune în anii 1983 și 1985 de către întreprinderile de transport local

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic. - Întreprinderile de transport local se scutesc de plata şi suportarea din rezultatele financiare a sumei de 123 milioane lei, reprezentând valoarea neamortizată a autovehiculelor scoase din funcţiune în baza decretelor nr. 352/1983, nr. 113/1985 și nr. 296/1985, rămasă nerecuperată la data de 30 iunie 1990.

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 7 februarie 1991.

Președintele Senatului, academician Alexandru Bîrlădeanu

Această lege a fost adoptată de Adunarea Deputaților în ședința din 11 februarie 1991.

Președintele Adunării Deputaților, Marțian Dan

În temeiul art. 82 lit. m) din Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea parlamentului și a Președintelui României,
promulgăm Legea pentru aprobarea volumului de masă lemnoasă ce se va recolta în anul 1991 și dispunem publicarea sa în Monitorul Oficial al României.

Președintele României, Ion Iliescu | București, 13 februarie 1991 | Nr. 17.