Monitorul Oficial 1/1992

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare

Această pagină a fost migrată la Civvic.ro. Orice modificări veți aduce aici nu vor mai fi propagate pe Civvic.ro. Vă rugăm să faceți orice modificări doriți direct pe Civvic.ro.

Monitorul Oficial al României

Anul IV, Nr. issue::0001 - Partea I - Luni, 6 ianuarie year::1992

Decizii

Decizie privind convocarea Camerei Deputaților în sesiune extraordinară

Având în vedere solicitarea Biroului permanent al Camerei Deputaților,
în temeiul art. 63 alin. (2) și (3) din Constituția României,

se convoacă Camera Deputaților în sesiune extraordinară în ziua de 8 ianuarie 1992, ora 14,00.

Președintele Camerei Deputaților, Marțian Dan | București, 3 ianuarie 1992 | Nr. 1.


Decizie privind convocarea Senatului în sesiune extraordinară

Având în vedere solicitarea Biroului permanent al Senatului,
în temeiul art. 63 alin. (2) și (3) din Constituția României,

se convoacă Senatul în sesiune extraordinară în ziua de 8 ianuarie 1992, ora 14,00.

Președintele Senatului, academician Alexandru Bîrlădeanu | București, 3 ianuarie 1992 | Nr. 1.



Decrete

Decret privind aprobarea unor grațieri individuale

În temeiul art. 94 lit. d) din Constituția României,
Președintele României decretează:

Art. 1. - Se grațiază restul rămas neexecutat din pedeapsa aplicată condamnatei Neagu Adriana.

Art. 2. - Se grațiază cu 1/2 pedeapsa aplicată condamnatului Andrei Gheorghe.

Președintele României, Ion Iliescu

În temeiul art. 99 alin. (2) din Constituția României, contrasemnăm acest decret.
Prim-ministru, Theodor Stolojan

București, 28 decembrie 1991 | Nr. 125.



Hotărâri ale Guvernului României

Hotărâre privind stabilirea modelului ștampilei cu mențiunea „Votat”

Pentru alegerea consiliilor comunale, orășenești, municipale și de sector al municipiului București, precum și a primarilor, care va avea loc la data de 9 februarie 1992,
în temeiul prevederilor art. 106 din Legea nr. 70/1991 privind alegerile locale,
Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Modelul ștampilei cu mențiunea „Votat”, prevăzut în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 827 din 12 decembrie 1991, se înlocuiește cu modelul prevăzut în anexa la prezenta hotărâre.

Prim-ministru, Theodor Stolojan | București, 19 decembrie 1991 | Nr. 836.


Anexă

Modelul ștampilei cu mențiunea „Votat”
1990 42 2.png
Notă:
Tușul pentru ștampilă va fi de aceeași culoare pe teritoriul unei circumscripții electorale.