Monitorul Oficial 101/1992

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare


Monitorul Oficial al României

Anul IV, Nr. issue::0101 - Vineri, 22 Mai year::1992


Legi si decrete

Parlamentul României

Camera Deputaților

Senatul

Lege privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Capitolul I

Dispoziții generale

Art. 1. — (1) Curtea Constituțională este unica autoritate de jurisdicție constituțională în România.

(2) Curtea Constituțională este independentă față de orice altă autoritate publică și se supune numai Constituției și prezentei legi.

(3) Scopul Curții Constituționale este garantarea supremației Constituției.

Art. 2. — (1) Curtea Constituțională asigură controlul constituționalității legilor, a regulamentelor Parlamentului și a ordonanțelor Guvernului.

(2) Sunt neconstituționale prevederile actelor normative prevăzute la alin. (1), care încalcă dispozițiile sau principiile Constituției.

Art. 3. — (1) Competența Curții Constituționale nu poate îi contestată de nici o autoritate publică.

(2) Curtea Constituțională este singura în drept să hotărască asupra competenței sale, potrivit art. 144 din Constituție.

Art. 4. — (1) Judecătorii Curții Constituționale sunt independenți în exercitarea atribuțiilor lor și inamovibili pe durata mandatului.

(2) Judecătorii Curții Constituționale nu pot fi trași la răspundere pentru opiniile și voturile exprimate la adoptarea soluțiilor.

Art. 5. — Autoritățile publice, instituțiile, regiile autonome, societățile comerciale și orice alte organizații sunt obligate să comunice informațiile, documentele și actele pe care le dețin, cerute de Curtea Constituțională pentru realizarea atribuțiilor sale.

Art. 6. — Sediul Curții Constituționale este în municipiul București.

Capitolul II

Organizarea Curții Constituționale

Art. 7. — (1) Curtea Constituțională se compune din 9 judecători numiți pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit.

(2) Trei judecători sunt numiți de Camera Deputaților, trei de Senat și trei de Președintele României.

(3) Curtea Constituțională se înnoiește cu o treime din judecători din 3 în 3 ani.

(4) Fiecare Cameră a Parlamentului numește, cu votul majorității membrilor săi, la propunerea Biroului permanent și pe baza recomandării Comisiei juridice, în calitate de judecător, persoana care a întrunit numărul cel mai mare de voturi.

(5) Candidaturile se pot depune la Comisia juridică de grupurile parlamentare, de deputați și de senatori. Fiecare candidat va depune „curriculum vitae" și actele doveditoare că îndeplinește condițiile prevăzute de Constituție. Candidații vor fi audiați de comisie și de plenul Camerei. Raportul Comisiei juridice se va referi motivat la toți candidații.

Art. 8. — (1) Curtea Constituțională își desfășoară activitatea în plen sau în complete de jurisdicție, alcătuite în condițiile prezentei legi.

(2) Cvorumul pentru plenul Curții Constituționale este de două treimi din numărul judecătorilor Curții.

Art. 9. — (1) Curtea Constituțională are un președinte ales prin vot secret, pentru o perioadă de 3 ani, cu majoritatea voturilor judecătorilor, în termen de 5 zile de la înnoirea Curții.

(2) Pentru alegerea președintelui, fiecare grupă de judecători numiți de Camera Deputaților, de Senat și de Președintele României poate propune o singură candidatură. Dacă la primul tur de scrutin nici un candidat nu întrunește majoritatea voturilor, se va proceda la al doilea tur de scrutin între primii doi clasați sau trași la sorți, dacă toți candidații obțin aceiași număr de voturi. Operațiunile de alegere a președintelui sunt conduse de judecătorul cel mai în vârstă.

(3) Președintele numește un judecător care îi va ține locul în timpul absenței.

Art. 10. — (1) În caz de vacanță a funcției, se alege un președinte până la încheierea perioadei de 3 ani prevăzute la art. 9 alin. (1).

(2) Alegerea are loc în termen de 5 zile de la constatarea vacantei, potrivit procedurii prevăzute la art. 9 alin. (2).

Art. 11. — (1) Președintele Curții Constituționale are următoarele atribuții:

a) coordonează activitatea Curții Constituționale și repartizează cauzele spre rezolvare;

b) convoacă și prezidează ședințele în plen ale Curții Constituționale;

c) reprezintă Curtea Constituțională în fața autorităților publice și a altor organizații, române sau străine;

d) constată cazurile de încetare a mandatului judecătorilor, prevăzute în prezenta lege, și sesizează autoritățile publice care i-au numit, pentru ocuparea postului devenit vacant;

e) îndeplinește alte atribuții prevăzute de lege sau de regulamentul de organizare și funcționare al Curții Constituționale.

(2) Președintele este ordonator de credite.

Capitolul III

Competența Curții Constituționale

Secțiunea 1

Dispoziții comune

Art. 12. — (1) Curtea Constituțională poate fi sesizată pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 144 din Constituție și în condițiile stabilite potrivit prezentei legi.

(2) Sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate.

Art. 13. — (1) Curtea Constituțională, potrivit competenței stabilite în art. 144 din Constituție, pronunță decizii, hotărâri și emite avize, după cum urmează:

A) Decizii, în cazurile în care:

a) se pronunță asupra constituționalității legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a Guvernului, a Curții Supreme de Justiție a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori, precum și, din oficiu, asupra inițiativelor de revizuire a Constituției;

b) se pronunță asupra constituționalității regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre președinții celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori ;

c) hotărăște asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor;

d) hotărăște asupra contestațiilor care au ca obiect constituționalitatea unui partid politic.

B) Hotărâri, în cazurile în care:

a) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României și confirmă rezultatele sufragiului;

b) constată existența împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcției de Președinte al României și comunică cele constatate Parlamentului și Guvernului;

c} veghează la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului și confirmă rezultatele acestuia;

d) verifică îndeplinirea condițiilor pentru exercitarea inițiativei legislative de către cetățeni.

C) Avize consultative pentru propunerea de suspendare din funcție a Președintelui României.

(2) Deciziile și hotărârile se pronunță în numele legii.

Art. 14. — (1) Ședințele de judecată sunt publice, în afară de cazul în care, din motive întemeiate, președintele Curții sau completul de judecată hotărăște ședință secretă.

(2) Părțile au acces la lucrările dosarului.

(3) Actele și lucrările Curții Constituționale, pe baza cărora aceasta pronunță deciziile și hotărârile ori emite avizele prevăzute la art. 13, nu sunt destinate publicității.

Art. 15. — Cererile adresate Curții Constituționale sunt scutite de taxe de timbru.

Art. 16. — Procedura jurisdicțională prevăzută de prezenta lege se completează cu regulile procedurii civile, în măsura.în care ele sunt compatibile cu natura procedurii în fața Curții Constituționale. Compatibilitatea se hotărăște exclusiv de Curte.

Secțiunea a 2-a

Procedura jurisdicțională

1. Controlul constituționalității legilor înainte de promulgare

Art. 17. — (1) Curtea Constituțională se pronunță asupra constituționalității legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a Guvernului, a Curții Supreme de Justiție, a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori.

(2) În vederea exercitării dreptului de sesizare a Curții Constituționale, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, legea se comunică Guvernului și Curții Supreme de Justiție și se depune la secretarul general de ia Camera Deputaților și de la Senat. În cazul în care legea a fost adoptată cu procedură de urgență, termenul este de 2 zile.

(3) Data la care legea a fost depusă la secretarii generali ai Camerelor se aduce la cunoștință în plenul fiecărei Camere, în termen de 24 de ore de la depunere. Depunerea și comunicarea se fac numai în zilele în care Camerele Parlamentului lucrează în plen.

(4) Sesizarea făcută de parlamentari se trimite Curții Constituționale în ziua primirii ei de secretarul general de la Camera respectivă.

Art. 18. — (1) În cazul sesizării Curții Constituționale de unul dintre președinții celor două Camere ale Parlamentului, de parlamentari, de Guvern sau de Curtea Supremă de Justiție, aceasta va comunica Președintelui României sesizarea primită, în ziua înregistrării.

(2) Dacă sesizarea s-a făcut de Președintele României, de parlamentari sau de Curtea Supremă de Justiție, Curtea Constituțională o va comunica, în 24 de ore de la înregistrare, președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, precizând și data când vor avea loc dezbaterile.

Art. 19. — (1) Până la data dezbaterilor, președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul pot prezenta, în scris, punctul lor de vedere.

(2) Punctul de vedere al Guvernului se prezintă numai sub semnătura primului-ministru.

Art. 20. — (1) Dezbaterea, are loc în plenul Curții Constituționale, cu participarea judecătorilor Curții, pe baza sesizării, a documentelor și a punctelor de vedere primite, atât asupra prevederilor menționate în sesizare, cât și asupra celor de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate.

(2) Decizia se pronunță, în urma deliberării, cu votul majorității judecătorilor și se comunică Președintelui României. Decizia prin care se constată neconstituționalitatea legii se comunică și președinților celor două Camere ale Parlamentului, în scopul deschiderii procedurii prevăzute de art. 145 alin. (1) din Constituție.

(3) Decizia se publică în Monitorul Oficial al României.

2. Controlul constituționalității regulamentelor Parlamentului

Art. 21. — (1) Curtea Constituțională se pronunța asupra constituționalității regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre președinții celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori.

(2) în cazul în care sesizarea se face de parlamentari, ea se trimite Curții Constituționale de secretarul general de la Camera din care aceștia fac parte, în ziua depunerii, iar Curtea Constituțională o va comunica, în termen de 24 de ore de la înregistrare, președinților celor după Camere, cu precizarea datei când va avea loc dezbaterea.

(3) Până la data dezbaterii, președinții Camerelor pot comunica punctul de vedere al birourilor permanente.

Art. 22. — (1) Dezbaterea are loc în plenul Curții Constituționale, pe baza sesizării și a punctelor de vedere primite.

(2) Decizia se pronunță cu votul majorității judecătorilor Curții și se aduce la cunoștința Camerei al cărei regulament a fost dezbătut.

(3) Decizia se publică în Monitorul Oficial al României.

(4) Dacă prin decizie se constată neconstituționalitatea unor dispoziții ale regulamentului, Camera sesizată va reexamina aceste dispoziții, pentru punerea lor de acord cu prevederile Constituției.

3. Soluționarea excepției de neconstituționalitate

Art. 23. — (1) Curtea Constituțională hotărăște asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor.

(2) Dacă, în cursul judecății, instanța, din oficiu, sau una dintre părți invocă neconstituționalitatea unei prevederi dintr-o lege sau ordonanță, de care depinde judecarea cauzei, excepția ridicată se trimite Curții Constituționale, spre a se pronunța asupra constituționalității acelei prevederi.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile legale a căror constituționalitate a fost stabilită potrivit art. 145 alin. (1) din Constituție.

(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate printr-o încheiere.

(5) Încheierea va cuprinde punctele de vedere ale părților pentru susținerea sau combaterea excepției și opinia instanței asupra excepției și va fi însoțită de dovezile depuse de părți în cazurile în care excepția a fost ridicată din oficiu de instanță, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare.

(6) În perioada soluționării excepției de neconstituționalitate, instanța poate dispune, prin încheiere motivată, suspendarea judecății. încheierea este supusă recursului în termen de 5 zile de la data pronunțării.

Art. 24. — (1) Primind încheierea-prevăzută la art. 23 alin. (4), președintele Curții Constituționale va desemna completul de judecată, alcătuit din 3 judecători, și pe președintele acestuia. Președintele completului desemnează pe unul dintre judecători ca raportor.

(2) În cazul în care judecătorul desemnat ca raportor consideră că excepția este vădit nefondată sau încalcă prevederile art. 23 alin. (3), va înștiința pe președinte pentru convocarea completului de judecată, care poate hotărî, cu unanimitate de voturi, să respingă excepția, fără citarea părților.

(3) În cazul în care nu sunt aplicabile prevederile alin. (2), judecătorul raportor este obligat să comunice încheierea prin care a fost sesizată Curtea Constituțională fiecărei Camere a Parlamentului și Guvernului, indicându-le data până la care pot să depună punctul lor de vedere, și va asigura luarea măsurilor necesare pentru administrarea probelor la dată judecății.

(4) Judecata are loc pe baza raportului prezentat de judecătorul raportor, a încheierii prin care a fost sesizată Curtea Constituțională, a punctelor de vedere prezentate potrivit alin. (3), a probelor administrate, a susținerilor părților, cu citarea acestora și a Ministerului Public.

(5) Părțile pot fi reprezentate prin avocați cu drept de a pleda la Curtea Supremă de Justiție.

Art. 25. — (1) Decizia poate fi atacată de părți numai cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare.

(2) Recursul se judecă de un complet alcătuit din 5 judecători, din care unul este președintele Curții Constituționale sau înlocuitorul său, care îl va prezida.

(3) Dacă recursul este admis, instanța de recurs se pronunță, prin aceeași decizie, și. asupra excepției de neconstituționalitate.

(4) Decizia primei instanțe, cit și decizia instanței de recurs se iau cu majoritate de voturi.

Art. 26. — (1) Decizia definitivă prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau a unei ordonanțe constituie temei legal pentru rejudecarea cauzei, la cererea părții care a invocat excepția de neconstituționalitate într-un proces civil.

(2) În procesele penale, decizia prevăzută la alin. (1) constituie temei legal pentru rejudecarea cauzelor în care condamnarea s-a pronunțat pe baza prevederii legale declarate ca neconstituțională.

(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică numai raporturilor juridice stabilite după intrarea în vigoare a Constituției din 1991. Repararea daunelor suferite anterior intrării în,vigoare a Constituției din 1991 se reglementează prin lege.

(4) Deciziile definitive pronunțate în condițiile alin. (1) și (2) se comunică celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

(5) Deciziile definitive se publică în Monitorul Oficial ai României, sunt obligatorii și au putere numai pentru viitor.

4. Respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României

Art. 27. — Curtea Constituțională veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României și confirmă rezultatele sufragiului în condițiile prevăzute de legea pentru alegerea Președintelui României.

Art. 28. — Hotărârile Curții Constituționale se adoptă în plen, cu votul majorității judecătorilor Curții.

5. Judecarea contestațiilor care au ca obiect constituționalitatea unui partid politic

Art. 29. — (1) Curtea Constituțională decide asupra contestațiilor care au ca obiect constituționalitatea unui partid politic.

(2) Contestația privind constituționalitatea unui partid politic poate fi formulată de președintele uneia dintre Camerele Parlamentului sau de Guvern. Președintele Camerei poate formula contestația numai pe baza unei hotărâri adoptate de Cameră cu votul majorității membrilor săi.

(3) Contestația trebuie motivată și va fi însoțită de dovezile pe care se întemeiază.

Art. 30. — (1) Pentru soluționarea contestației, președintele Curții Constituționale va desemna un judecător ca raportor, care este obligat să o comunice, împreună cu actele doveditoare, partidului politic la care se referă contestația, precizându-i data până la care poate depune un memoriu în apărare, însoțit de dovezile corespunzătoare.

(2) Contestația se judecă de plenul Curții Constituționale, cu citarea contestatorului, a partidului politic a cărui constituționalitate este contestată și a Ministerului Public, pe baza raportului prezentat de judecătorul desemnat în acest scop și a probelor administrate, iar decizia se pronunță cu votul majorității judecătorilor Curții.

(3) Camera Parlamentului care a depus contestația poate fi reprezentată de persoana desemnată de aceasta, iar Guvernul, de Ministerul Justiției. Partidul politic poate fi reprezentat și prin avocat cu drept de a pleda în fața Curții Supreme de Justiție.

(4) Decizia Curții nu este supusă nici unei căi de atac și se publică în Monitorul Oficial al României.

Art. 31. — (1) Partidele politice pot fi declarate neconstituționale în cazurile prevăzute de art. 37 alin. (2) din Constituție.

(2) Decizia de admitere a contestației se comunică Tribunalului municipiului București, pentru radierea partidului politic neconstituțional din evidența partidelor politice legal constituite.

6. Emiterea avizului pentru suspendarea din funcție a Președintelui României

Art. 32. — (1) Curtea Constituțională dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcție a Președintelui României.

(2) Propunerea de suspendare din funcție a Președintelui României, împreună cu dovezile pe care se întemeiază se trimit în copie Curții Constituționale, de președintele care a condus ședința comună a celor două Camere.

(3) Președintele Curții Constituționale, primind cererea, va desemna 3 judecători ca raportori, câte unul dintre judecătorii numiți de Camera Deputaților, Senat și Președintele României, care vor efectua toate investigațiile necesare.

Art. 33. — (1) Avizul cu privire la suspendarea din funcție a Președintelui României se emite de plenul Curții Constituționale, cu votul majorității judecătorilor Curții, pe baza dezbaterii raportului prezentat de cei 3 judecători desemnați în acest scop, a propunerii de suspendare, a dovezilor și a investigațiilor făcute.

(2) Președintele României va fi încunoștințat asupra datei fixate pentru dezbatere și poate da explicații cu privire la faptele ce i se impută.

(3) Avizul Curții Constituționale se comunică președinților celor două Camere și Președintelui României.

7. Constatarea existenței împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcției de Președinte al României

Art. 34. — (1) Curtea, Constituțională constată existența împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcției de Președinte al României și comunică cele constatate Parlamentului și Guvernului.

(2) Vacanța funcției de Președinte al României se constată la cererea președintelui uneia dintre Camerele Parlamentului sau a președintelui interimar care exercită atribuțiile Președintelui României în perioada cât acesta este suspendat din funcție.

(3) În cazul în care Președintele României a fost suspendat din funcție, cererea pentru constatarea existenței împrejurărilor care justifică interimatul se face de președintele care a condus lucrările ședinței comune a celor două Camere ale Parlamentului; pe baza hotărârii adoptate în ședința comună.

(4) Dacă interimatul funcției de Președinte al României se datorește imposibilității temporare de a-și exercita atribuțiile, cererea se face de Președintele României sau de președintele uneia dintre Camerele Parlamentului.

Art. 35. — Cererea pentru constatarea existenței împrejurărilor care justifică interimatul funcției de Președinte al României va fi însoțită de dovezile necesare, iar constatarea acestor împrejurări se face de plenul Curții Constituționale, cu votul majorității judecătorilor.

Secțiunea a 3-a

Alte dispoziții

Art. 36. — Procedura pentru verificarea îndeplinirii condițiilor de exercitare a inițiativei legislative de către cetățeni, de verificare a respectării regulilor de organizare și desfășurare a referendumului și de confirmare a rezultatului acestuia se stabilește prin legile privind reglementarea acestor activități.

Art. 37. — (1) înainte de sesizarea Parlamentului pentru inițierea procedurii legislative de revizuire a Constituției, proiectul de lege sau propunerea legislativă se depune la Curtea Constituțională, care este obligată ca în termen de 10 zile să se pronunțe asupra constituționalității sale.

(2) Decizia Curții Constituționale se pronunță în plen, cu votul a două treimi din judecătorii Curții, și se comunică celor ce au inițiat proiectul de lege sau propunerea legislativă ori, după caz, reprezentantului acestora. Decizia se publică în Monitorul Oficial al României.

(3) Proiectul de lege sau propunerea legislativă poate fi prezentată Parlamentului numai împreună cu decizia Curții Constituționale comunicată potrivit alin. (2).

Capitolul IV

Judecătorii Curții Constituționale

Art. 38. — (1) Judecătorii Curții Constituționale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competență profesională și o vechime de cel puțin 18 ani în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior.

(2) Funcția de judecător este incompatibilă cu oricare altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul juridic superior.

Art. 39. — Numirea judecătorilor, în condițiile prezentei legi, se poate face. numai cu acordul prealabil, exprimat în scris, al candidatului. În cazul în care candidatul ocupă o funcție incompatibilă cu aceea de judecător al Curții Constituționale sau face parte dintr-un partid politic, acordul trebuie să cuprindă angajamentul candidatului de a demisiona, la data numirii, din acea funcție sau din partidul politic al cărui membru este.

Art. 40. — (1) Judecătorii Curții Constituționale vor depune, în fața Președintelui României și a președinților celor două Camere ale Parlamentului, următorul jurământ:

„Jur să respect și să apăr Constituția, îndeplinindu-mi cu bună-credință și fără părtinire obligațiile de judecător al Curții Constituționale. Așa să-mi ajute Dumnezeu!"

(2) Jurământul se depune individual. Judecătorii Curții își vor exercita funcția de la data depunerii jurământului.

Art. 41. — Judecătorii Curții Constituționale sunt obligați:

a) să-și îndeplinească funcția încredințată cu imparțialitate și în respectul Constituției

b) să păstreze secretul deliberărilor și al voturilor și să nu ia poziție publică sau să dea consultații în probleme de competența Curții Constituționale;

c) în adoptarea actelor Curții Constituționale să-și exprime votul afirmativ sau negativ, abținerea de la vot nefiind permisă;

d) să comunice președintelui Curții Constituționale orice activitate care ar putea atrage incompatibilitatea cu mandatul pe care îl exercită ;

e) să nu permită folosirea funcției pe care o îndeplinesc în scop de reclamă comercială sau propagandă de orice fel;

f) să se abțină de la orice activitate sau manifestare contrare independenței și demnității funcției lor.

Arf. 42. — Stabilirea abaterilor disciplinare ale judecătorilor, a sancțiunilor și a modului de aplicare a acestora este de competența exclusivă a plenului Curții Constituționale.

Art. 43. — (1) Judecătorii Curții Constituționale nu pot fi arestați sau trimiși în judecată penală ori contravențională decât cu aprobarea Biroului permanent al Camerei Deputaților, al Senatului sau a Președintelui României, după caz, și la cererea procurorului general.

(2) Competența de judecată, pentru infracțiunile săvârșite de judecătorii Curții Constituționale, aparține Curții Supreme de Justiție, Secția penală.

(3) De la data trimiterii în judecată penală, judecătorul Curții Constituționale este suspendat de drept din funcția sa. în caz de condamnare definitivă, el este exclus de drept, iar în caz de achitare, suspendarea încetează.

Art. 44. — (1) Mandatul de judecător al Curții Constituționale încetează:

a) la expirarea termenului pentru care a fost numit sau în caz de demisie, de pierdere a-drepturilor electorale, de excludere de drept ori de deces ;

b) în situațiile de incompatibilitate sau de imposibilitate a exercitării funcției de judecător mai mult. de 6 luni;

c) în caz de încălcare a prevederilor art. 16 alin. (3) sau art. 37 alin. (3) din Constituție sau pentru încălcarea gravă a obligațiilor prevăzute la art. 41.

(2) Constatarea încetării mandatului, potrivit lit. a), se face de președintele Curții Constituționale, iar în celelalte cazuri, încetarea mandatului se hotărăște în plen, cu votul majorității judecătorilor Curții.

Art. 45. — (1) Cu 3 luni înainte de expirarea mandatului fiecărui judecător, președintele Curții sesizează pe președintele Camerei Parlamentului care a numit judecătorul sau, după caz, pe Președintele României, solicitându-1 să numească un altul în locul lui; numirea trebuie efectuată cu cel puțin o lună înainte de încetarea mandatului judecătorului predecesor.

(2) În cazul în care mandatul a încetat înainte de expirarea duratei pentru care judecătorul a fost numit, iar perioada rămasă depășește 6 luni, președintele va sesiza autoritatea publică prevăzută la alin. (1), în termen de cel mult 3 zile de la data încetării mandatului, în vederea numirii unui nou judecător. Mandatul judecătorului astfel numit încetează la expirarea duratei mandatului pe care 1-a avut judecătorul înlocuit.

(3) În cazul în care perioada pentru care a fost numit noul judecător, potrivit alin. (2), este mai mică de 3 ani, acesta va putea fi numit, la reînnoirea Curții Constituționale, pentru un mandat complet de 9 ani.

Art. 46. — (1) După încetarea mandatului ca urmare a expirării perioadei pentru care el a fost acordat, judecătorul are dreptul să revină în postul ocupat anterior, dacă numirea sa la Curtea Constituțională s-a făcut cu condiția rezervării acestuia.

(2) În cazul în care judecătorul ocupa un post de magistrat, rezervarea postului este obligatorie.

(3) În perioada cât este rezervat, postul prevăzut la alin. (1) și. (2) poate fi ocupat numai prin contract de muncă pe durată determinată.

Art. 47. — Președintele Curții Constituționale este asimilat cu președintele Curții Supreme de Justiție, iar judecătorii Curții Constituționale, cu vicepreședintele Curții Supreme de Justiție.

Capitolul V

Personalul de specialitate și administrativ

Art. 48. — (1) Curtea Constituțională are 7 magistrați-asistenți, subordonați președintelui Curții.

(2) Magistrații-asistenți trebuie să aibă pregătire juridică superioară și o vechime de cel puțin 10 ani în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior. Ei se încadrează prin concurs. Comisia de examinare se numește de președintele Curții Constituționale, din 5 judecători ai Curții.

(3) Magistrații-asistenți sunt asimilați cu consultanții juridici de la Curtea Supremă de Justiție.

(4) Magistrații-asistenți participă la pregătirea lucrărilor și la redactarea actelor emise de Curte și pot fi consultați la deliberări. De asemenea, le revin obligațiile prevăzute la art. 41, care se aplică în mod corespunzător.

Art. 49. — (1) Secretariatul Curții Constituționale este condus de un secretar șef, asimilat funcției de consultant juridic șef al Curții Supreme de Justiție.

(2) Nomenclatorul funcțiilor Secretariatului Curții și numărul de personal de specialitate și administrativ se aprobă de plenul Curții. în cadrul secretariatului funcționează un compartiment de documentare, cercetare și informatică și alte compartimente necesare activității Curții.

(3) Secretarul șef își desfășoară activitatea sub conducerea președintelui Curții Constituționale. El asigură pregătirea și organizarea lucrărilor Curții.

(4) Atribuțiile secretarului șef și cele ale personalului Secretariatului Curții Constituționale se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare al acesteia.

(5) Salarizarea personalului Secretariatului Curții se face potrivit legii privitoare la salarizarea personalului Curții Supreme de Justiție.

Capitolul VI

Sancțiuni, dispoziții finale și tranzitorii

Art. 50. — (1) Curtea Constituțională are un buget propriu, care face parte integrantă din bugetul de stat»

(2) Proiectul de buget se aprobă cu votul majorității judecătorilor Curții și se înaintează Guvernului, pentru a fi verificat și inclus în bugetul de stat.

Art. 51. — (1) Prima Curte Constituțională se constituie în cel mult 10 zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial- al României.

(2) În acest scop, fiecare Cameră a Parlamentului numește câte 3 judecători, pentru o perioadă de 3, de 6 $i de 9 ani, cu respectarea prevederilor art. 7 alin. (4). Judecătorii vor fi numiți în ordinea numărului de voturi exprimate pentru fiecare candidat. De asemenea, Președintele României numește 3 judecători pentru aceleași perioade.

(3) În termen de 3 zile de la constituire, Curtea își alege președintele, iar în termen de 10 zile adoptă regulamentul de organizare și funcționare.

Art. 52. — Când Curtea Constituțională constată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și că a fost ridicată cu rea-credință, pentru a întârzia rezolvarea procesului, ea poate sancționa partea care a invocat excepția cu o amendă de 10.000—100.000 lei.

Art. 53. — Refuzul unei autorități publice sau oricărei organizații de a comunica informațiile, documentele și actele pe care le deține, cerute de Curtea Constituțională, se sancționează cu o amendă de 10.000 lei pentru fiecare zi de întârziere.

Art. 54. — (1) Amenzile prevăzute la art. 52 și art. 53 se aplică de președintele Curții Constituționale său de președintele completului de judecată, prin încheiere motivată.

(2) Împotriva încheierii se poate face plângere în termen de 30 de zile de la comunicare și se soluționează de organul care a aplicat amenda. încheierea este definitivă și executorie. Sumele de bani se fac venit la bugetul de stat.

Art. 55. — Pentru anul 1992, sumele necesare funcționării Curții Constituționale sŁ asigură de Guvern, din rezerva bugetară aflată la dispoziția acestuia.

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 13 mai 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.

Președintele Senatului, academician Alexandru Bîrlădeanu

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 13 mai 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.

Președintele Camerei Deputaților, Marțian Dan

București, 18 mai 1992. Nr. 47.


Președintele României

Decret pentru promulgarea Legii privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale

În temeiul art. 77 alin. (1) din Constituția României, promulgăm Legea privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și dispunem publicarea ei în Monitorul Oficial al României.

Președintele României, Ion Iliescu | București, 16 mai 1992 | Nr. 105.