Monitorul Oficial 103/1992

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare


Monitorul Oficial al României

Anul IV, Nr. issue::0103 - Partea I - Vineri, 22 mai year::1992

Parlamentul României

Camera Deputaților

Senatul

Declarație

Parlamentul României, luând act de acțiunile militare, războinice, desfășurate în noaptea de 19-20 mai 1992 pe teritoriul de răsărit al Republicii Moldova de către unități ale Armatei a 14-a aparținând fostei Armate Sovietice, își exprimă profundă îngrijorare și revolta față de încălcarea brutal și inadmisibilă a suveranității și independenței unui stat recunoscut de comunitatea internațională, membru al Organizației Națiunilor Unite.

Cu regret, constatăm că această armată se comportă ca o adevărată forța de ocupație pe teritoriul unui stat suveran și independent, că nesocotește voința liber exprimată de independență și renaștere națională a românilor din Basarabia, iar comandanții acesteia își declară incapacitatea de a ține sub centrul unități ce le sunt subordonate, ceea ce echivalează, în fapt, cu stimularea acțiunilor agresive ale propriilor unități și ale extremiștilor separatiști din așa-zisa Republică Transnistreană.

Parlamentul României consideră că agresiunea unor unități ale Armatei a 14-a a Federației Ruse, care au pătruns pe teritoriul de răsărit al Republicii Moldova, reprezintă o încălcare flagrantă a normelor și principiilor dreptului internațional, a acordurilor intervenite între Republica Moldova și celelalte state ale Comunității Statelor Independente, precum și a declarațiilor de la Helsinki.

Parlamentul României,

  • consemnând că toate aceste principii au fost recunoscute de Federală Rusă, iar acordurile menționate sunt semnate și de reprezentanții acestei țări,
  • exprimându-și profunda îngrijorare față de soarta fraților noștri de dincolo de Prut, se adresează:

1. Parlamentului Federației Ruse, să adopte o atitudine în concordanță cu normele recunoscute ale dreptului internațional, ale respectării suveranității și integrității teritoriale ale statelor independente, apărute pe ruinele fostei Uniuni Sovietice, și să ceară încetarea imediată a acțiunilor agresive ale unităților din compunerea Armatei a 14-a, revenirea lor neîntârziată în cazărmi, grăbirea aplicării acordurilor semnate cu autoritățile legitime ale Republicii Moldova privind retragerea acestei armate de pe teritoriul său;

2. Parlamentelor din țările apropiate geografic de Republica Moldova, să-și exprime atitudinea de dezaprobare față de escaladarea conflictului de pe malul stâng al Nistrului;

3. Tuturor parlamentelor lumii, să examineze situația cremă în partea de răsărit a Republicii Moldova, pericolele pe care această situație le comportă pentru stabilitatea politici din această zona a Europei și pentru însuși procesul de democratizare și reformă în fostul spațiu geo-politic sovietic și să-și ridice glasul, în concordanță cu principiile dreptului internațional, în apărarea Republicii Moldova, a independenței, suveranității și integrității teritoriale a acesteia.

Parlamentul României cere Guvernului român să urmărească cu atenție evoluția situației din Republica Moldova, să ia măsurile ce se impun de sprijinire a acesteia și să întreprindă demersurile necesare pe plan internațional, pentru a se pune capăt acțiunilor militare agresive la care această țară este supusă în prezent.

Această declarație a fost adaptată de Senat și Camera Deputaților, în unanimitate, în ședințele din 21 mai 1992.

Președintele Senatului, academician Alexandru Bîrlădeanu

Președintele Camerei Deputaților, Marțian Dan