Monitorul Oficial 120/1991
Această pagină a fost migrată la Civvic.ro. Orice modificări veți aduce aici nu vor mai fi propagate pe Civvic.ro. Vă rugăm să faceți orice modificări doriți direct pe Civvic.ro.
Monitorul Oficial al României
Anul III, Nr. issue::0120 - Partea I - Marți, 4 iunie year::1991
Legi
Lege pentru modificarea articolului 24 alineatul 1 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale
- Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic. - Alineatul 1 al articolului 24 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, publicată în Monitorul Oficial nr. 126-127 din 17 noiembrie 1990, se modifică și va avea următorul cuprins:
„Sentința va fi depusă în termen de 15 zile de la data când a rămas definitivă, împreună cu contractul, la registrul comerțului sediului social, pentru a fi înscrise, și la administrația financiară. Sentința va fi publicată în Monitorul Oficial. Contractul de societate și statutul se publică, la cererea părților, integral sau în extras.”
Decrete
Decret privind acreditarea unui ambasador
- În temeiul art. 82 alin. 1 lit. i) din Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea parlamentului și a Președintelui României,
- Președintele României decretează:
Articol unic. - Domnul Nicolae Olteanu se acreditează în calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Ecuador.