Monitorul Oficial 144/1992

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare


Monitorul Oficial al României

Anul IV, Nr. issue::0144 - Partea I - Vineri, 26 iunie year::1992

Hotărâri ale Guvernului României

Hotărâre privind garantarea creditelor acordate Băncii Comerciale Române - S.A. de către EFIBANCA - Italia

În temeiul prevederilor art. 1 din Hotărârea Parlamentului nr. 27 din 12 decembrie 1991,

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Se împuternicește Ministerul Economiei și Finanțelor să garanteze creditele acordate Băncii Comerciale Române - S.A. de către EFIBANCA - Italia, eliberând în acest scop:

  • o scrisoare de garanție pentru creditul de 3.444.200 dolari S.U.A. destinat achiziționării de mașini și utilaje textile de către societățile comerciale „Relontex Panduri” - S.A. București, „Select” - S.A. București, „Textor" - S.A. București, plus dobânzile și alte cheltuieli aferente;
  • o scrisoare de garanție pentru creditul de 2.226.000 dolari S.U.A. destinat achiziționării de mașini și utilaje textile de către societățile comerciale „Intex” Păulești - S.A. Prahova și „Textila Ardeleana” - S.A. Satu Mare, plus dobânzile și alte cheltuieli aferente.

Prim-ministru, Theodor Stolojan | București, 16 mai 1992 | Nr. 261.

Contrasemnează:

Ministrul economiei și finanțelor, George Danielescu

Ministrul industriei, Dan Constantinescu

Hotărâre pentru aprobarea Protocolului sesiunii a XI-a a Comisiei mixte guvernamentale de cooperare economică și industrială dintre România și Spania

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Se aprobă Protocolul sesiunii a XI-a a Comisiei mixte guvernamentale de cooperare economică și industrială dintre România și Spania, semnat la Madrid la 29 aprilie 1992.

Prim-ministru, Theodor Stolojan | București, 11 iunie 1992 | Nr. 317.

Contrasemnează:

Ministru comerțului și turismului, Constantin Fota

Ministrul afacerilor externe, Adrian Năstase

Președintele Agenției Naționale pentru Privatizare și Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Adrian Severin

Hotărâre pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 773/1991 privind stabilirea prețurilor de vânzare cu amănuntul ale carburanților, modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 100/1992 și a cărei valabilitate se prelungește până la sfârșitul anului 1992 potrivit Hotărârii Guvernului nr. 173/1992

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se completează articolul 2 alineatul 1 din Hotărârea Guvernului nr. 773/1991 astfel:

„ - bărci cu motor proprietate personală, folosite ca mijloc de transport cotidian pentru persoane.......... 10 litri lunar."

Art. 2. - Se completează articolul 4 din Hotărârea Guvernului nr. 773/1991 cu un nou alineat, astfel:

„Se acordă cantități duble de carburant față de prevederile art. 2 și persoanelor handicapate care nu sunt posesoare de autovehicule, dar beneficiază direct de mijlocul de transport aparținând unui membru de familie (soț, soție, părinți, copii) în îngrijirea căruia se află persoana handicapată.”

Prim-ministru, Theodor Stolojan | București, 11 iunie 1992 | Nr. 318.

Contrasemnează:

Ministrul industriei, Dan Constantinescu

Ministrul bugetului, veniturilor statului și controlului financiar, Florian Bercea

Hotărâre privind majorarea cu 10% a plafonului creditului tehnic aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 777/1991, acordat pentru operațiuni comerciale în cliring cu Republica Moldova

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Se majorează limita creditului tehnic, pentru operațiuni comerciale în cliring cu Republica Moldova, cu suma de 200 milioane lei, din disponibilitățile temporare reprezentând echivalentul în lei al creditelor externe guvernamentale, pentru finanțarea livrărilor de medicamente și tehnică medicală.

Prim-ministru, Theodor Stolojan | București, 11 iunie 1992 | Nr. 320.

Contrasemnează:

Ministrul economiei și finanțelor; George Danielescu

Ministrul bugetului, veniturilor statului și controlului financiar, Florian Bercea

Ministrul comerțului și turismului, Constantin Fota

Hotărâre privind acordarea garanției statului pentru creditul extern în favoarea Societății Comerciale „Contransimex" - S.A.

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Se autorizează Ministerul Economiei și Finanțelor să acorde garanția pentru creditul extern de 25 milioane dolari S.U.A., care va fi primit de către Societatea Comercială „Contransimex" - S.A. București de la Banca Populare Di Novara din Londra - Anglia, în vederea achiziționării de, instalații automate de îmbuteliere pentru Societatea Comercială „Perla Covasnei” - Biborțeni, S.C.P.V.V. „Ștefănești” - Pitești, Societatea Comercială „Bachus-Dolj” - Craiova, Societatea Comercială „Dero” - S.A. Ploiești și, respectiv, autocamioane grele pentru Societatea Comercială „Contransimex” - S.A.

Prim-ministru, Theodor Stolojan | București, 11 iunie 1992 | Nr. 321.

Contrasemneză:

Ministrul transporturilor. Traian Băsescu

Ministrul industriei, Dan Constantinescu

Ministrul agriculturii și alimentației, Petru Mărculescu

Ministrul economiei și finanțelor, George Danielescu

Ministrul bugetului, veniturilor statului și controlului financiar, Florian Bercea

Hotărâre pentru aprobarea Protocolului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Finlanda

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Se aprobă Protocolul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Finlanda, încheiat la Helsinki la 17 martie 1992.

Prim-ministru, Theodor Stolojan | București, 11 iunie 1992 | Nr. 324.

Contrasemnează:

Ministrul economiei și finanțelor, George Danielescu

Ministrul afacerilor externe, Adrian Năstase

Protocol între Guvernul României și Guvernul Republicii Finlanda în legătură cu participarea finlandeză la aranjamentul financiar G-24

Guvernul României și Guvernul Republicii Finlanda

  • luând în considerare relațiile îndelungate politice şi economice dintre țările lor,
  • luând în considerare reformele economice inițiate de România în vederea realizării unei societăți democratice, pluraliste și a unei economii de piață,
  • luând în considerare că Fondul Monetar Internațional (F.M.I.) și țările membre ale G-24 au decis să asigure 1.000 milioane dolari S.U.A. în vederea sprijinirii programului de reformă economică, care este implementat,
  • bazându-și acțiunea lor pe cererea României de a susține reformele sale economice sub forma asistenţei financiare, asigurate de F.M.I. și de țările membre ale G-24, care include și Finlanda,

au convenit după cum urmează:

Articolul 1

Guvernul Finlandei va garanta o linie de credit în valoare de 10 milioane dolari S.U.A. ca fiind o parte a aranjamentului financiar de 1.000 milioane dolari S.U.A. al G-24, pentru susținerea programului de reformă economică al României.

Articolul 2

Creditul va fi pus la dispoziție de către Finnish Export Credit Ltd., în baza acordului dintre această companie și România și Banca Națională a României în calitate de agent al acesteia, semnat la Helsinki la 17 martie 1992.

Articolul 3

Acest protocol va intra în vigoare imediat.

Semnat la Helsinki la 17 martie 1992.

Pentru Guvernul României, Mihai Bogza


Pentru Guvernul Republicii Finlanda, Veli Sundbäek

Hotărâre privind numirea celor cinci membri ai Consiliului de administrație al Fondului Proprietății de Stat

În temeiul prevederilor art. 30 alin. 2 lit. d) din Legea nr. 58/1991,

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Începând cu data de 10 iunie 1992 se numesc ca membri ai Consiliului de administrație al Fondului Proprietății de Stat, pe o durată de 5 ani, următorii:

  1. Dan Constantinescu - ministrul industriei
  2. George Danielescu - ministrul economiei și finanțelor
  3. Constantin Fota - ministrul comerțului și turismului
  4. Gheorghe Mureșan - secretar de stat la Ministerul Agriculturii și Alimentației
  5. Lucian Stîngu - subsecretar de stat la Ministerul Justiției.

Prim-ministru, Theodor Stolojan | București, 12 iunie 1992 | Nr. 325.

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului, Paul Jerbas

Hotărâre privind numirea a trei membri în Consiliul Național al Audiovizualului

În temeiul prevederilor art. 25 din Legea audiovizualului,

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Începând cu data de 10 iunie 1992 se numesc ca membri în Consiliul Național al Audiovizualului doamna Iolanda Stăniloiu - pe o durată de 4 ani, domnul Baciu Mircea - pe o durată de 2 ani și domnul Horea Murgu - pe o durată de 2 ani.

Prim-ministru, Theodor Stolojan | București, 15 iunie 1992 | Nr. 326.

Contrasemnează:

Ministrul comunicațiilor, Andrei Chirică

Hotărâre privind vânzarea unor terenuri ale societăților comerciale cu capital de stat

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Terenurile aferente activelor vândute, în temeiul cap. VII din Legea nr. 58/1991, anterior datei eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor aflate în patrimoniul societății comerciale vânzătoare vor fi incluse în certificat și vor fi vândute cumpărătorilor activelor respective, la cererea acestora.

Prin terenuri aferente activelor se înțeleg cele pe care sunt amplasate activele, cât și cele necesare desfășurării în bune condiții a activității acestora, identificate pe baza documentației întocmite cu respectarea dispozițiilor legale.

Stabilirea terenului aferent unui activ, precum și includerea acestuia în suprafața de teren pentru care se eliberează societății comerciale vânzătoare certificatul de atestare a dreptului de proprietate se fac cu respectarea Hotărârii Guvernului nr. 834/1991 și a criteriilor elaborate în aplicarea acestei hotărâri.

Art. 2. - Prețul de vânzare al terenurilor prevăzute la art. 1 se va determina prin negociere directă între părțile contractului de vânzare-cumpărare a activelor, fără a putea fi sub valoarea de circulație a terenului, stabilită cu respectarea criteriilor aprobate în aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 834/1991.

Art. 3. - În termen de 15 zile de la data eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, societatea comercială vânzătoare va anunța cumpărătorul activului, pentru ca acesta să-și poată manifesta opțiunea de cumpărare.

Art. 4. - Membrii comisiei de stabilire și evaluare a terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat, constituită în baza Hotărârii Guvernului nr. 834/1991, vor primi, la data eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, o indemnizație de până la jumătate din salariul lunar brut.

Reprezentanții compartimentelor de urbanizare și amenajare a teritoriului din cadrul consiliilor județene, al Consiliului local al municipiului București și ai oficiilor de cadastru și organizare a teritoriului, care verifică și avizează documentația întocmită în vederea eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, vor primi, pentru această activitate, o indemnizație de 1.000 lei.

Art. 5. - Cheltuielile ocazionate de stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societății comerciale cu capital de stat se suportă de societatea comercială respectivă.

Art. 6. - Dispozițiile art. 1-3 sunt aplicabile situațiilor ce privesc activele care s-au vândut sau care se vor vinde înainte ca societatea comercială respectivă să intre în posesia certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Prim-ministru, Theodor Stolojan | București, 16 iunie 1992 | Nr. 331.

Contrasemnează:

Ministrul economiei și finanțelor, George Danielescu

p. Ministrul lucrărilor publice și amenajării teritoriului, Victor Dumitrache

Președintele Agenției Naționale pentru Privatizare și Dezvoltarea întreprinderilor Mici și Mijlocii, Adrian Severin

Hotărâre privind suplimentarea efectivelor Ministerului de Interne

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Pentru asigurarea pazei, de către Poliție, a sediilor Băncii Agricole - S.A., Băncii „Renașterea Creditului Românesc” - S.A., Băncii de Credit Cooperatist - S.A., Băncii Comerciale „Ion Ţiriac" - S.A., Băncii pentru Mica Industrie și Libera inițiativă - S.A. și a Băncii Româno-Egipteană (MISB), cât și la sucursalele acestora din teritoriu, efectivele Ministerului de Interne, la pace, se suplimentează cu 765 funcții, din care 30 ofițeri și 735 subofițeri.

Art. 2. - Contravaloarea serviciilor de pază prestate se va asigura din fondurile acestor societăți, fără a afecta bugetul Ministerului de Interne.

Prim-ministru, Theodor Stolojan | București, 16 iunie 1992 | Nr. 332.

Contrasemnează:

Ministru de intern, Victor Babiuc

Ministrul muncii și protecției sociale, Dan Mircea Popescu

Diverse

Rectificare

în Acordul de garanție (Proiect de telecomunicații) între România și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 142 din 25 iunie 1992, la articolul 5, secţiunea 5.02, cuvântul „scutire” se va citi „scutite", iar la articolul 6, secțiunea 6.09, cuvântul „conturile” se va citi „costurile".