Monitorul Oficial 15/1996

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare


Monitorul Oficial al României

Anul VIII, Nr. issue::0015 - Partea I - Marți, 23 ianuarie year::1996

Decrete

Decret privind conferirea Ordinului „Meritul Militar” unor ofițeri, maiștri militari și subofițeri din Ministerul Apărării Naționale

În temeiul art. 94 lit. a) și al art. 99 alin. (1) din Constituția României, precum și al art. 32 alin. 2 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare,
având în vedere propunerile ministrului apărării naționale,
Președintele României decretează:

Art. 1. - Se conferă Ordinul „Meritul Militar* clasa I pentru 25 de ani vechime în activitate și rezultate meritorii ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor prevăzuți în anexa nr. 1.

Art. 2. - Se conferă Ordinul „Meritul Militar” clasa a II-a pentru 20 de ani vechime în activitate și rezultate meritorii ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor prevăzuți în anexa nr. 2.

Art. 3. - Se conferă Ordinul „Meritul Militar” clasa a III-a pentru 15 ani vechime în activitate și rezultate meritorii ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor prevăzuți în anexa nr. 3.

Art. 4. - Anexele nr. 1-3[1] fac parte integrantă din prezentul decret.

Președintele României, Ion Iliescu

În temeiul art. 99 alin. (2) din Constituția României, contrasemnăm acest decret.
Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu

București, 27 decembrie 1995 | Nr. 394.



Hotărâri ale Guvernului României

Hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Școală cu 24 săli de clasă și sală de sport în cartierul Aurel Vlaicu - Sud, municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj”

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Școală cu 24 săli de clasă și sală de sport în cartierul Aurel Vlaicu - Sud, municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj", prevăzuți în anexa[2] la prezenta hotărâre.

Art. 2. - Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face din fondurile bugetului de stat și din alte fonduri legal constituite cu această destinație, conform listelor de investiții aprobate potrivit legii.

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 17 ianuarie 1996 | Nr. 18.

Contrasemnează:

Ministrul învățământului,
Liviu Maior
Ministru de stat, ministrul finanțelor,
Florin Georgescu


Hotărâre privind majorarea valorii ajutoarelor umanitare de urgență aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.064/1995

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se majorează de la circa 1 miliard lei la circa 3 miliarde lei valoarea produselor ce se scot definitiv, cu titlu gratuit, din rezervele materiale naționale, pentru ajutorarea populației sinistrate din județele afectate de inundații, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.064 din 28 decembrie 1995.

Art. 2. - Se completează produsele prevăzute la art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.064/1995 cu „produse agrovegetale (grâu, orz, porumb etc.)".

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 17 ianuarie 1996 | Nr. 21.

Contrasemnează:

Ministrul apelor, pădurilor și protecției mediului,
Aurel Constantin Ilie
Ministru de stat, ministrul finanțelor,
Florin Georgescu


Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 479/1994 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Se aprobă suplimentarea numărului maxim de posturi în serviciul exterior al Ministerului Afacerilor Externe cu 3 posturi, respectiv de la 1.163 la 1.166, și modificarea în acest sens a prevederilor art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 479 din 1 august 1994 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările ulterioare.

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 17 ianuarie 1996 | Nr. 22.

Contrasemnează:

Ministru de stat, ministrul afacerilor externe,
Teodor Viorel Meleșcanu
Ministru de stat, ministrul muncii și protecției sociale,
Dan Mircea Popescu
Ministru de stat, ministrul finanțelor,
Florin Georgescu


Hotărâre privind transmiterea unui teren în folosința Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - (1) Se aprobă transmiterea, fără plată, din folosința Centrului de Medicină Socială „Cristiana” București, aflat în subordinea Ministerului Sănătății, în folosința Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, a terenului în suprafață de 33.563 m2, situat în București, Șos. Pipera nr. 49.

(2) Transmiterea folosinței se face pentru realizarea construcției așezământului monahal „Mănăstirea Cristiana” București și operează pe durata existenței construcției.

Art. 2. - Predarea-preluarea terenului transmis potrivit art. 1 se va face pe bază de protocol încheiat între cele două părți, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 17 ianuarie 1996 | Nr. 23.

Contrasemnează:

Ministrul sănătății,
Iulian Mincu



Republicări

Regulamentul privind organizarea licitațiilor pentru achizițiile publice de bunuri și de servicii[3]

1. Dispoziții generale

Art. 1.1. - Prevederile prezentului regulament se aplică pentru organizarea licitațiilor în vederea achizițiilor publice de bunuri și de servicii, finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, din bugetele locale, din fondurile special constituite prin lege în afara acestor bugete, din mijloace extrabugetare și din credite externe garantate sau contractate direct de către stat.

În sensul prezentului regulament, prin bunuri se înțelege produsele, echipamentele și orice alte obiecte fizice, de orice fel și cu orice fel de descriere, inclusiv bunurile imobile, iar prin servicii se înțelege serviciile legate de aceste bunuri, cât și reparațiile sau orice alte servicii, cu excepția reparațiilor capitale și a demolărilor la construcții și instalații, pentru care se aplică prevederile legale privind achizițiile de investiții.

Art. 1.2. - Prezentul regulament nu se aplică în cazul:

a) achizițiilor publice de bunuri și de servicii care implică apărarea țării, ordinea publică și siguranța națională, de natura armamentului, tehnicii de luptă, mijloacelor și instalațiilor speciale, precum și celor care, datorită caracteristicilor specifice, nu pot fi folosite în mod curent în alte sectoare de activitate, cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezentul regulament.

De asemenea, vor fi excluse de la prevederile prezentului regulament achizițiile de piese, accesorii, ansambluri, subansambluri, agregate sau instalații care constituie părți componente ale bunurilor prevăzute la alineatul precedent sau care sunt folosite exclusiv la repararea ori la exploatarea acestora, ambalajele destinate exclusiv conservării bunurilor de mai sus, precum și serviciile legate de furnizarea sau de repararea acestora.

Procedurile de achiziție a bunurilor și serviciilor de natura celor prevăzute la alin. 1 și 2, se aprobă, în mod distinct, de către Guvern;

b) achizițiilor publice de bunuri destinate păstrării îndelungate în rezervele materiale naționale, care se vor face în conformitate cu prevederile art. 6 din Legea nr. 82/1992 privind rezervele materiale naționale și cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 372/1992 privind modul de achiziționare și valorificare a produselor din rezervele materiale naționale, precum și a altor achiziții de bunuri și de servicii care fac obiectul unor excluderi în baza unor reglementări legale ulterioare.

2. Organizarea procedurilor de licitații

Art. 2.1. - Pentru organizarea licitațiilor privind achizițiile publice de bunuri și de servicii, astfel cum au fost definite la art. 1.1., funcția de îndrumare metodologică unitară revine Ministerului Finanțelor, care va elabora norme și reglementari privind conținutul documentelor licitațiilor, conținutul ofertelor, organizarea și desfășurarea licitațiilor.

Art. 2.2. - În executarea funcției de îndrumare metodologică unitară, Ministerul Finanțelor are următoarele atribuții:

a) controlează respectarea regulilor de organizare și desfășurare a licitațiilor stabilite prin prezentul regulament;

b) constată contravențiile și aplică sancțiunile - stabilite la art. 18, respectiv art. 19 din Ordonanța Guvernului nr. 12/1993 - persoanei juridice achizitoare sau persoanelor vinovate;

c) avizează deciziile luate de persoana juridică achizitoare ca răspuns la contestațiile ofertanților;

d) desemnează pe reprezentanții săi în comisiile de licitație;

e) organizează evidența activităților de licitații pentru achizițiile publice de bunuri și de servicii;

f) îndrumă activitatea de informare privind pregătirea și organizarea licitațiilor, obiectul acestora, organizatorii, termenele, precum și alte informații referitoare la licitații.

Art. 2.3. - Pentru desfășurarea corespunzătoare a activității de licitație, persoana juridică achizitoare numește, prin decizie, pentru fiecare achiziție publică de bunuri sau de servicii, o comisie de licitație.

La licitațiile organizate de regiile autonome pentru achizițiile de bunuri de natura activelor corporale, finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, din bugetele locale, din fondurile special constituite prin lege în afara acestor bugete și din credite externe garantate sau contractate direct de stat, comisiile de licitație se numesc prin ordin al ministrului de resort sau, după caz, prin decizie a autorității administrației publice locale.

Art. 2.4. - Comisia de licitație verifică respectarea condițiilor referitoare la publicitatea licitației, prevăzute în prezentul regulament, răspunde de activitatea de deschidere, examinare, clarificare, evaluare și acceptare a ofertelor, precum și de respectarea procedurii de desfășurare a licitației.

Art. 2.5. - Comisia de licitație este compusă din minimum 5 membri și va cuprinde:

  • președintele comisiei, care este, de regulă, un specialist al persoanei juridice achizitoare;
  • reprezentantul desemnat al Ministerului Finanțelor;
  • reprezentantul Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale, în cazul achizițiilor publice de bunuri pentru stocul de mobilizare de la agenții economici;
  • reprezentantul Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, în cazul achizițiilor publice de bunuri imobile;
  • reprezentantul ministerului de resort sau, după caz, al administrației publice locale, în cazul licitațiilor organizate de regiile autonome pentru bunurile de natura activelor corporale finanțate din sursele prevăzute la art. 2.3. alin. 2;
  • alți reprezentanți, ca membri în comisia de licitație, care vor fi specialiști cu experiență profesională în domeniul achiziției publice respective și cu probitate morală.

Art. 2.6. - Onorariile participanților în comisiile de licitație, atât pentru achiziții de bunuri și de servicii, cât și pentru investiții, care nu sunt angajați permanenți ai persoanei juridice achizitoare, se suportă de către persoana juridică achizitoare și se plătesc după ce hotărârea de acceptare a rămas definitivă.

Nu beneficiază de onorarii pentru activitatea desfășurată în comisiile de licitație, în timpul programului normal de lucru, reprezentantul Ministerului Finanțelor, al Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, al ministerului de resort și, după caz, al administrației publice locale. De asemenea, nu se acordă onorarii pentru repetarea unor licitații.

Cuantumul onorariilor și, după caz, al celorlalte drepturi se stabilește de persoana juridică achizitoare în condițiile art. 20 din Legea nr. 40/1991, republicată.

Art. 2.7. - Organizatorul licitației este persoana juridică achizitoare care răspunde de pregătirea și de desfășurarea licitației.

Art. 2.8. - Achiziționarea de bunuri și de servicii prin organizarea de licitații publice este obligatorie pentru bunurile și, respectiv, serviciile de același fel a căror valoare totală pentru satisfacerea necesităților persoanei juridice achizitoare pe un întreg an bugetar este de peste 50 milioane lei.

Pentru achiziționarea de bunuri și de servicii a căror valoare este inferioară limitei specificate la alineatul precedent, se poate folosi procedura selecției de oferte de preț.

Nu este admisă achiziționarea de bunuri și de servicii ale căror caracteristici, respectiv calități, depășesc necesitățile concrete de utilizare ale persoanei juridice achizitoare.

Pentru cheltuielile suplimentare ocazionate de realizarea unor achiziții nejustificate se fac răspunzătoare persoanele vinovate, potrivit reglementărilor în vigoare.

În cazul achiziției de bunuri și de servicii de același fel, necesare persoanelor juridice achizitoare pentru a acoperi nevoile unui an bugetar, a căror valoare este sub 50 milioane lei, dacă nu este posibilă obținerea a cel puțin 3 oferte de preț, se va proceda astfel:

  • dacă în termenul menționat în adresele prin care s-au solicitat minimum trei oferte au fost primite numai două oferte, vor fi achiziționate bunurile sau serviciile pentru care s-a prezentat prețul cel mai avantajos și care corespund calitativ cerințelor persoanei juridice achizitoare;
  • dacă un singur ofertant a răspuns la solicitare, persoana juridică achizitoare va achiziționa bunurile sau serviciile de la acesta, cu avizul ordonatorului de credite bugetare pentru achiziția dintr-o singură sursă, sau va putea repeta cererea de oferte de preț.

Pentru achiziționarea de bunuri sau de servicii cu valori mici, pentru care ofertanții refuză să prezinte în scris oferte de preț purtând semnătura și stampila acestora, conducătorul persoanei juridice achizitoare poate desemna salariați din subordinea sa care să testeze prețurile practicate la data respectivă și să le consemneze sub semnătură proprie, cu viza salariatului cu atribuții de control preventiv din unitate.

Art. 2.9. - În cazul achiziției publice de bunuri și/sau de servicii a cărei valoare depășește 267.000.000 lei, contractanții străini pot participa la procedura de achiziție, dacă și contractanții români se bucură de un tratament similar în cadrul procedurilor de achiziție organizate de persoanele juridice achizitoare din țările a căror naționalitate o are contractantul (ofertantul) străin.

Ministerul Afacerilor Externe sau Ministerul Comerțului, după caz, va atesta, la cererea persoanei juridice achizitoare, îndeplinirea condiției de reciprocitate, prevăzută în alineatul precedent.

Cuantumul sumei prevăzute la alin. 1 se va actualiza periodic de către Ministerul Finanțelor, în funcție de evoluția cursului de schimb valutar al D.S.T.

Art. 2.10. - Licitația publică deschisă fără preselecție este licitația care se organizează într-o singură etapă, pentru achiziții de bunuri și de servicii, la care pot participa, în număr nelimitat, ofertanți interni sau externi care îndeplinesc condițiile cuprinse în documentele licitației, impuse de organizatori.

Art. 2.11. - Licitația publică deschisă cu preselecție este licitația organizată în două etape distincte: în prima etapă participă toți ofertanții interesați și care răspund anunțului publicitar, iar în a doua etapă participă numai ofertanții selecționați de comisia de licitație pe baza competitivității lor.

Această procedură se aplică pentru bunurile și serviciile la care persoana juridică achizitoare dorește să selecționeze în prealabil ofertanții competenți și potențiali, scopul primei etape constituindu-l întocmirea listei ofertanților selecționați.

Art. 2.12. - Licitația publică restrânsă este licitația în care:

  • bunul sau serviciul, datorită specificului său, poate fi achiziționat, de regulă, de la un număr restrâns de ofertanți;

sau

  • a existat o licitație publică anterioară, nefinalizată prin încheierea unui contract.

Anunțarea licitației publice restrânse se face prin invitații adresate direct contractanților care răspund condițiilor prevăzute la alineatul precedent. În acest caz, licitația nu poate fi organizată mai devreme de 3 zile lucrătoare de la data transmiterii invitațiilor de participare.

Numărul de participanți la licitația publică restrânsă trebuie să fie de minimum trei.

Art. 2.13. - Pentru a se asigura de participarea producătorilor interni la procedurile de licitație prevăzute la art. 2.10. și 2.11., persoana juridică achizitoare, în afara anunțului publicitar, va invita în scris producători interni cunoscuți.

În cazul în care cunoaște mai multi producători interni, persoana juridică achizitoare va invita în scris cel puțin trei dintre aceștia.

În acest sens, producătorii vor confirma în mod obligatoriu primirea invitației de participare la licitație.

În situația în care persoana juridică achizitoare a îndeplinit procedura de licitație publică deschisă fără preselecție și s-au prezentat doar doi ofertanți cu oferte corespunzătoare condițiilor din caietul de sarcini, comisia poate accepta oferta cu prețul cel mai mic. Dacă la licitație nu s-a prezentat nici un ofertant, comisia de licitație va putea hotărî fie repetarea licitației, fie, ca urmare a inexistenței unei alternative, întocmirea notei justificative pentru achiziția de la singurul furnizor intern al bunurilor sau al serviciilor în cauză.

În cazul în care ofertele prezentate sunt necorespunzătoare sau s-a prezentat un singur ofertant cu oferta corespunzătoare, licitația se va repeta.

În situația în care, ca urmare a repetării licitației, nu s-au prezentat oferte corespunzătoare sau s-a prezentat o singură ofertă corespunzătoare, comisia de licitație va putea hotărî fie organizarea unei noi licitații, fie întocmirea notei justificative pentru achiziția dintr-o singură sursă, neexistând alternative pentru achiziția publică prin licitație.

Nota justificativă se întocmește potrivit prevederilor art. 16 și 17 din Ordonanța Guvernului nr. 12/1993.

Prețul din oferta acceptată în urma desfășurării unei proceduri de licitație publică este ferm și nu poate fi majorat la încheierea contractului de achiziție și nici ulterior pe toată perioada derulării contractului.

3. Publicitatea

Art. 3.1. - Organizatorul licitației va face anunțuri publicitare în presa internă sau, după caz, în presa internațională, cu minimum 10 zile înainte de data stabilită pentru depunerea ofertelor.

Art. 3.2. - Publicarea anunțului referitor la licitație se face în cotidianul Guvernului „Vocea României”, la tariful stabilit de Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, cu acordul Ministerului Finanțelor, și, după caz, într-o publicație de răspândire locală.

Art. 3.3. - În situația în care se urmărește și atragerea ofertanților străini, licitația va fi cu participare internațională, caz în care publicarea anunțului publicitar de licitație se face în cel puțin un cotidian de largă circulație internațională sau, după caz, într-o publicație internațională de specialitate.

Art. 3.4. - Conținutul minim al anunțului publicitar al licitației va fi:

  • denumirea persoanei juridice achizitoare și sediul acesteia;
  • condițiile de participare;
  • locul de unde se pot obține documentele licitației și alte informații;
  • forma și obiectul licitației, precum și descrierea bunurilor și a serviciilor ce urmează a fi achiziționate; natura, cantitatea și calitatea acestora; termenele, condițiile de livrare sau de furnizare și de plată;
  • data și ora limită a depunerii ofertelor, locul de depunere a acestora, precum și data, ora și locul deschiderii ofertelor; limba de circulație internațională în care se redactează oferta (oferta se va redacta inclusiv în limba română);
  • alte elemente ce se vor stabili prin norme metodologice de către Ministerul Finanțelor, în funcție de specificul achiziției publice de bunuri și de servicii.

După caz, anunțul publicitar al licitației poate fi completat cu:

  • denumirea ordonatorului de credite sau a finanțatorului;
  • forma și volumul garanțiilor solicitate;
  • suma și condițiile de plată aferente documentației referitoare la licitație.

Art. 3.5. - Publicarea anunțului pentru forma de licitație publică deschisă cu preselecție se face în mod similar cu cel prezentat la art. 3.4., cu precizarea că se organizează preselecția ofertanților. În vederea preselecției, organizatorul licitației transmite, prin poștă sau prin ridicare directă de la sediul său, informații tehnice și economice privind licitația, precum și instrucțiuni de prezentare a documentelor pentru preselecție.

De regulă, documentele pentru preselecție pe care ofertantul le transmite persoanei juridice achizitoare se referă la: informații privind caracteristicile tehnico-economice ale producției, calificarea personalului, documente privind situația financiară, scrisori de recomandare.

După primirea documentelor pentru preselecție de la ofertanți, în prima etapă, comisia de licitație le studiază, compară performanțele acestora și întocmește lista ofertanților selecționați. Organizatorul licitației are obligația de a comunica tuturor ofertanților participanți, în scris, rezultatul preselecției, pe baza hotărârii comisiei de licitație.

Numărul de ofertanți selecționați trebuie să fie de minimum 3 (trei).

Art. 3.6. - Invitațiile de participare la licitația publică restrânsă se transmit numai anumitor ofertanți, selecționați de persoana juridică achizitoare.

Ofertanții care primesc invitația de participare la licitație, dacă doresc să participe, transmit în scris organizatorului licitației cererea de includere pe lista ofertanților potențiali. Ofertanții care nu primesc invitații nu pot să participe la licitația publică restrânsă.

Documentele licitației se pun la dispoziție, contra cost, numai ofertanților care au transmis organizatorului licitației cererea de includere pe lista ofertanților potențiali.

Art. 3.7. - Documentația referitoare la licitație, pusă la dispoziția ofertanților interesați de către persoana juridică achizitoare, va cuprinde, în principal:

a) sediul persoanei juridice achizitoare căreia trebuie să i se transmită oferta;

b) locul unde se pot solicita informații suplimentare;

c) limbile de circulație internațională în care se poate depune oferta (oferta se va depune obligatoriu în limba română);

d) data limită până la care se poate depune oferta;

e) condițiile cu caracter economic, tehnic și de calitate, garanțiile financiare, precum și alte informații și documente solicitate ofertantului de către persoana juridică achizitoare;

f) specificația completă a bunurilor supuse achiziției, inclusiv certificatele de conformitate la care trebuie să răspundă bunul respectiv;

g) criteriile de acceptare a ofertei, inclusiv orice elemente, altele decât prețul, care se iau în considerare în evaluarea ofertelor, precum și elementele de calcul care se includ în evaluarea prețurilor de ofertă, cum ar fi: costul transportului, valoarea asigurării bunului, iar în cazul bunurilor din import, taxele vamale și alte taxe și impozite la frontieră, precum și moneda de plată;

h) modalitatea și condițiile de plată;

i) orice alte termene și/sau condiții.

Art. 3.8. - Contravaloarea documentelor de licitație se stabilește de către persoana juridică achizitoare, fără să poată depăși costul multiplicării acestora.

4. Prezentarea, primirea, deschiderea și acceptarea ofertelor

Art. 4.1. - Prezentarea și primirea ofertelor se vor face în următoarele condiții:

  • ofertele se depun sau se transmit prin poștă, cu scrisoare recomandată, semnată de persoanele împuternicite de ofertantul interesat;
  • ofertele depuse până la data și ora precizate pentru depunere se vor păstra de persoana juridică achizitoare sub cheie, după ce persoana împuternicită de aceasta a verificat dacă plicurile și sigiliile sunt intacte.

Art. 4.2. - Deschiderea ofertelor se va face în prezența membrilor comisiei de licitație și a reprezentanților ofertanților.

La deschiderea licitației, președintele comisiei de licitație va anunța numele sau, după caz, denumirea ofertanților, după care va deschide plicurile.

În continuare va anunța clar: numele sau, după caz, denumirea ofertanților; valorile ofertelor; propunerile de oferte alternative, inclusiv valorile și caracteristicile principale ale acestora; notificările în scris referitoare la modificările sau la retragerile de oferte, în cazul în care există; existența garanțiilor de participare solicitate; orice alte detalii pe care comisia de licitație le consideră necesare.

Art. 4.3. - După deschiderea ofertelor și anunțarea ofertanților, comisia de licitație va întocmi, pentru propriile sale evidențe, un proces-verbal în care se vor consemna datele menționate la art. 4.2. alin. 3.

Procesul-verbal se va citi în prezența participanților și va fi semnat de membrii comisiei de licitație și de către reprezentanții ofertanților.

Art. 4.4. - Ofertele pentru care s-au transmis notificări de retragere sau ofertele întârziate se vor înapoia ofertanților fără a fi deschise.

Art. 4.5. - După deschiderea în public a ofertelor, acestea se vor păstra sub cheie.

Art. 4.6. - Comisia de licitație procedează, pe loc sau în zilele următoare, la verificarea modului în care fiecare ofertă răspunde cerințelor prevăzute în documentele licitației și, ulterior, trece la examinarea, clarificarea și evaluarea în detaliu a ofertelor.

Art. 4.7. - În scopul examinării, evaluării și comparării obiective a ofertelor, comisia de licitație poate cere ofertanților, individual, să-și clarifice sau să-și corecteze ofertele.

Solicitarea de clarificare și răspunsul aferent se vor face în scris, dar nu se va permite nici o modificare a valorii sau a conținutului ofertei, exceptând cazurile în care se solicită corecția erorilor aritmetice sau a greșelilor materiale descoperite de comisia de licitație în cursul examinării ofertelor.

Art. 4.8. - În situația în care ofertantul nu poate corecta sau clarifica ulterior, conform art. 4.7., erorile sau omisiunile din ofertă, spre a deveni corespunzătoare cu documentele licitației, comisia de licitație va respinge oferta.

Art. 4.9. - Evaluarea ofertelor se face de către comisia de licitație, prin simpla apreciere a prețului sau prin apreciere prin punctaj, care reprezintă rezultatul aplicării unor coeficienți stabiliți în prealabil de către comisia de licitație prin caietul de sarcini, avându-se în vedere elementele principale ale bunurilor sau serviciilor solicitate.

Art. 4.10. - Comisia de licitație întocmește o hotărâre de acceptare a ofertei în 2 (două) exemplare, în cel mult 10 zile de la data ședinței de licitație, dintre care un exemplar poate fi luat de către reprezentantul Ministerului Finanțelor.

Hotărârea va cuprinde:

  • numele membrilor comisiei de licitație;
  • nominalizarea ofertantului a cărui ofertă a fost acceptată;
  • justificarea criteriilor tehnice, economice și de calitate pe baza cărora a fost acceptată oferta;
  • semnăturile tuturor membrilor comisiilor de licitație;
  • data întocmirii.

Art. 4.11. - În cazul evaluării ofertelor pe bază de simplă apreciere, hotărârea de acceptare a ofertei se adoptă în favoarea ofertei cu prețul cel mai scăzut și care întrunește calitățile tehnice și de execuție minimale cerute prin caietul de sarcini.

În sistemul de punctaj adoptat, ponderea prețului ofertei va fi de minimum 70% din numărul total de puncte.

În cazul în care sunt oferite atât produse indigene, cât și produse din import, pentru produsele indigene se va acorda o marjă de preferință de 20% la punctajul realizat pentru preț, dacă bunurile sunt oferite direct de producător, și de 10% în cazul în care sunt oferite de alt furnizor.

Art. 4.12. - Membrii comisiei de licitație, care nu sunt de acord cu hotărârea de acceptare a ofertei, vor preciza, în scris, anexate la hotărâre, motivele de divergență.

Art. 4.13. - Hotărârea de acceptare a ofertei în favoarea unui ofertant constituie actul în baza căruia persoana juridică achizitoare încheie contractul de achiziție publică în condițiile reglementărilor legale în vigoare.

Art. 4.14. - După notificarea, printr-o scrisoare de acceptare, a ofertei către ofertantul câștigător se procedează la semnarea contractului de achiziție publică înainte de expirarea termenului de valabilitate a ofertei.

În termen de 10 zile de la data hotărârii de acceptare a ofertei, persoana juridică achizitoare va transmite celorlalți ofertanți scrisori prin care sunt anunțați că ofertele lor nu au fost acceptate.

5. Specificații tehnice

Art. 5.1. - La redactarea caietelor de sarcini sau a specificațiilor tehnice pentru bunurile ce urmează a fi achiziționate prin licitații publice, persoana juridică achizitoare va ține seama de:

a) necesitatea definirii bunului în funcție de parametrii tehnico-calitativi ai acestuia și mai puțin în raport cu aspectul sau forma lui;

b) încadrarea în standarde și norme internaționale sau în reglementări și norme naționale recunoscute pe plan internațional.

Art. 5.2. - Caietele de sarcini sau specificațiile tehnice nu vor impune o anumită marcă de fabrică sau de comerț, un model sau un tip de bun și nici nu vor indica o origine a mărfii sau un producător determinat.

Art. 5.3. - În scopul obținerii de consultații și date sau informații, necesare în elaborarea caietului de sarcini sau a specificațiilor tehnice, persoana juridică achizitoare nu va apela la agenți economici care ar putea avea interese în desfășurarea licitației.

6. Dispoziții finale

Art. 6.1. - Până la aprobarea legii bugetului de stat, persoanele juridice achizitoare pot organiza proceduri de achiziționare de bunuri pentru consumul curent din prima parte a anului, ținând seama de nivelul creditelor bugetare ce pot fi utilizate cu acea destinație potrivit legii, în perioada respectivă.

Art. 6.2. - Achiziționarea de bunuri de folosință îndelungată și cu ciclu lung de fabricație (minimum 6 luni) se poate realiza și în cazul în care în anul bugetar curent este asigurată numai o parte a fondurilor necesare, diferența urmând a fi alocată în perioadele următoare.

Art. 6.3. - În termen de 30 de zile de la aprobarea prezentului regulament, Ministerul Finanțelor va elabora norme metodologice[4] în aplicarea acestuia.


Anexă

Lista
cuprinzând grupele de produse din categoria tehnicii militare, armamentului, mijloacelor și instalațiilor speciale, precum și materialele cu caracteristici specifice care implică apărarea țării, ordinea publică și siguranța națională

1. Avioane, elicoptere, parașute și sisteme de parașute cu specific militar

2. Submarine, nave maritime de luptă, nave fluviale de luptă, tancuri maritime și fluviale pentru alimentarea navelor, nave de asigurare de luptă (inclusiv șalupe, bărci cu și fără motor)

3. Tehnică de aerodrom, mijloace și aparatură pentru navigație navală și aeriană, echipamente de semnalizare pentru nave și aeronave, cu specific militar

4. Tancuri, autotunuri, tunuri, obuziere, tunuri-obuziere și alte categorii de guri de foc de toate tipurile și calibrele

5. Rachete și instalații de lansare a rachetelor

6. Armament de infanterie, mitraliere și aruncătoare

7. Arme albe

8. Bombe, torpile, rachete și muniție pentru toate categoriile de armament

9. Mijloace și materiale speciale pentru intervenții și control antiterorist, de împiedicare și neutralizare a acțiunilor agresive (bastoane, scuturi, căști de protecție și veste antiglonț, complete de echipamente antitraumă, aparate cu raze X, detectoare, sisteme de supraveghere a aeroporturilor și alte produse specifice)

10. Tehnică și aparatură specifică activității criminalistice și pentru probarea faptelor infracționale:

10.1. truse criminalistice și pentru testări de stupefiante
10.2. aparatură pentru determinarea comportamentului simulat

11. Tehnică specifică de instrucție (aparatură pentru poligoane automatizate, simulatoare pentru pregătirea de luptă, ținte)

12. Aparatură artileristică, sisteme și subsisteme de conducere a focului

13. Puncte de comandă mobile și de stat major

14. Mașini de luptă, autospeciale blindate, autospeciale cu dotări specifice apărării țării, ordinii publice și siguranței naționale

15. Autostații, radiorelee, stații complexe de radio și stații de radiolocație destinate apărării țării, ordinii publice și siguranței naționale

16. Aparatură, mijloace și echipamente de transmisiuni destinate apărării țării, ordinii publice și siguranței naționale:

16.1. Aparatură de multiplexare, comutare și terminală pentru transmisiuni voce, date, fax, cu posibilitatea de protecție, criptare, secretizare a comunicațiilor, inclusiv autospeciale ce conțin aceste tipuri de echipamente
16.2. Echipamente pentru criptarea și decriptarea semnalelor analogice și digitale și sisteme de management ale cheilor de codificare
16.3. Aparatură de măsură, control și aparatură specifică utilizate în controlul antiinterceptare și controlul radiațiilor parazite emise de echipamentele de telecomunicații și prelucrare a datelor
16.4. Stații radio fixe, receptoare mobile și portabile, convenționale și cu acces multiplu în VHF și UHF, prevăzute cu echipamente de secretizare cu grad sporit de criptare, inclusiv sisteme de antene
16.5. Radiorelee, stație în unde scurte, echipamente pentru transmisii de date, terminale de satelit pentru interconectarea și extensia locală a punctelor de radiocomunicații și a nodurilor de transmisiuni cu posibilități de criptare a semnalelor, inclusiv autospeciale ce conțin aceste tipuri de echipamente
16.6. Mijloace de determinare a poziției autospecialelor aflate în deplasare
16.7. Mijloace de pază și alarmare a obiectivelor militare, precum și sisteme de anunțare operativă a personalului
16.8. Receptoare de trafic, panoramice, de bandă largă pentru analiza complexă și criptografică a semnalelor analogice și digitale
16.9. Aparatură de goniometrie fixă, mobilă și portabilă, inclusiv autospeciale astfel echipate

17. Utilaje militare de geniu, mijloace pentru cercetare genistică, control tehnic și materiale pentru mascarea genistică

18. Mijloace și materiale pentru lucrări de distrugeri și minare-deminare

19. Mijloace explozive și de dare a focului

20. Tehnică și materiale pentru decontaminarea chimică, radioactivă și biologică, precum și materialele de protecție individuală împotriva efectelor armelor de nimicire în masă

21. Tehnică și materiale pentru controlul nuclear și chimic cu specific militar

22. Produse pentru stocul de mobilizare, altele decât cele comune

23. Uniforme militare pentru protecție împotriva factorilor nocivi, de intervenție și luptă și accesorii pentru acestea

24. Corturi militare pentru protecție împotriva factorilor nocivi

25. Mănuși și costume compensatoare pentru piloți

26. Carburanți, lubrifianți, substanțe chimice și lichide speciale cu caracter specific, necesare funcționării și întreținerii bunurilor menționate în listă

27. Subansambluri, accesorii, piese de schimb și componente pentru bunurile cuprinse în listă

28. Reparații, modernizări, recondiționări și revizii la produsele și materialele specifice menționate în listă

29. Prestații și lucrări ce se execută cu produsele și mijloacele specifice menționate în listă

30. Sigilii, ștampile, distincții și alte însemne care implică siguranța națională.



Referințe

  1. Anexele nr. 1-3 se publică ulterior.
  2. Anexa se comunică numai beneficiarului de investiție.
  3. Republicat în temeiul art. III din Hotărârea Guvernului nr. 979 din 11 decembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 21 decembrie 1995, modificându-se titlul și dându-se articolelor o nouă numerotare.
    Regulamentul privind organizarea licitațiilor pentru achizițiile publice de bunuri a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 63/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 24 martie 1994, și a mai fost republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 30 septembrie 1994 și în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 4 august 1995.
  4. Ministerul Finanțelor a emis Normele metodologice nr. 46.544/1994, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 27 iulie 1994, și este abilitat, potrivit prevederilor art. II din Hotărârea Guvernului nr. 979/1995, să le actualizeze în mod corespunzător, în termen de 30 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României.