Monitorul Oficial 155/1996

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare


Monitorul Oficial al României

Anul VIII, Nr. issue::0155 - Partea I - Luni, 22 iulie year::1996

Decrete

Decret privind conferirea titlului de „Erou-martir al Revoluției române din decembrie 1989” și a titlului de „Luptător pentru victoria Revoluției române din decembrie 1989”

În temeiul art. 94 lit. a) din Constituția României și al Legii nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, precum și luptătorilor pentru victoria Revoluției din decembrie 1989, modificată și completată prin Legea nr. 30/1996,
Președintele României decretează:

Art. 1. - În semn de omagiu și pentru cinstirea memoriei celor care și-au jertfit viața pentru victoria Revoluției din decembrie 1989, se conferă, post-mortem, titlul de „Erou-martir al Revoluției române din decembrie 1989” persoanelor prevăzute în anexa nr. 1 la prezentul decret.

Art. 2. - În semn de prețuire a spiritului de sacrificiu manifestat în lupta pentru victoria Revoluției din decembrie 1989, se conferă titlul de „Luptător pentru victoria Revoluției române din decembrie 1989” persoanelor prevăzute în anexa nr. 2 la prezentul decret.

Președintele României, Ion Iliescu

În temeiul art. 99 alin. (2) din Constituția României, contrasemnăm acest decret.
Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu

București, 30 mai 1996 | Nr. 212.


Anexa Nr. 1

  1. Albu Marian
  2. Carp Ariadna
  3. Grâu Alexandru
  4. Lupu Eugen
  5. Mărginean Ioan
  6. Penciu Neculai.


Anexa Nr. 2

  1. Badea Mihail Gabriel
  2. Bălan P. Ioan
  3. Bratu Ion Felix
  4. Bumbar Mihai
  5. Chirigiu Ninel
  6. Coșarcă Petru
  7. Cristea Grigore Vasile
  8. Drăgan Gigel Costel
  9. Firtulescu Constantin
  10. Marin Daniel
  11. Medeleanu Cristian
  12. Păun Alexandru
  13. Popescu Laurențiu Decebal
  14. Simion Costin
  15. Solomon Nicolae
  16. Strat Alexandra Mihaela
  17. Teodorescu Nicolae
  18. Tuturea Moise
  19. Văcariu Nicolae Dan.



Hotărâri ale Guvernului României

Hotărâre privind reglementarea eliberării medicamentelor în regim de gratuitate și compensat prin farmaciile din spitale și policlinici

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Farmaciile din spitale și policlinici, organizate potrivit art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 15/1991 privind înființarea societăților comerciale farmaceutice, stabilite prin ordin al ministrului sănătății, pot elibera populației, direct sau prin puncte special organizate, medicamente pentru tratament în ambulatoriu, atât în regim de gratuitate, cât și în regim compensat.

Art. 2. - Medicamentele în regim compensat se eliberează populației la prețul cu amănuntul al acestora, în raport cu care se încasează sumele datorate de beneficiari.

Art. 3. - Sumele încasate de la persoanele beneficiare de medicamente în regim compensat se rețin de către unitățile sanitare în structura cărora funcționează farmaciile din spitale și policlinici și se fac venit la Fondul special pentru sănătate, urmând să fie folosite numai pentru cumpărări și compensări de medicamente.

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 19 iulie 1996 | Nr. 590.

Contrasemnează:

Ministrul sănătății,
Iulian Mincu
Ministru de stat, ministrul muncii și protecției sociale,
Dan Mircea Popescu
Ministru de stat, ministrul finanțelor,
Florin Georgescu



Diverse

Statutul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România

Capitolul I
Dispoziții generale

Art. 1. - Uniunea Națională a Notarilor Publici din România este organizația profesională a notarilor publici constituiți în camere ale notarilor publici.

Art. 2. - Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, denumită în continuare Uniunea, are drept scop reprezentarea și apărarea intereselor profesionale ale membrilor săi și acționează pentru a asigura prestigiul și autoritatea funcției de notar public.

Art. 3. - Uniunea are, potrivit legii, personalitate juridică de la data constituirii ei și a adoptării statutului de către Congresul notarilor publici.

Uniunea are sigiliu și siglă proprii, conform anexelor nr. 1 și 2.

Sediul Uniunii este în București.

Art. 4. - În cadrul Uniunii, notarii publici din fiecare circumscripție a unei Curți de apel se constituie în camere ale notarilor publici, denumite în continuare Camere.

Capitolul II
Obiectul și principiile de funcționare a Uniunii

Art. 5. - Uniunea conduce și coordonează, în plan național, activitatea notarilor publici și urmărește respectarea regulilor deontologice în activitatea acestora.

Art. 6. - Uniunea asigură cadrul corespunzător pentru perfecționarea nivelului profesional și a calității actelor întocmite de notarii publici, prin:

a) documentarea cu privire la lucrările moderne de doctrină din sfera dreptului și a jurisprudenței, cu aplicații în materie notarială;
b) introducerea și însușirea tehnicilor noi în activitatea notarială;
c) organizarea de reuniuni, schimburi de experiență între notarii publici și alte forme de instruire, cu participarea unor personalități și reprezentanți ai unor organizații din țară și din străinătate;
d) editarea unor publicații proprii privind activitatea notarială și participarea la alte publicații științifice de specialitate.

Art. 7. - Uniunea propune întocmirea unor proiecte de acte normative în legătură cu activitatea notarială și participă la elaborarea acestora.

Art. 8. - Uniunea funcționează prin autofinanțare, realizată din contribuția membrilor săi și din alte surse, în condițiile prezentului statut.

Art. 9. - Uniunea și Camerele nu pot fi angajate politic prin acțiunile membrilor lor.

Capitolul III
Calitatea de membru al Uniunii, drepturile și obligațiile acestuia

Art. 10. - Sunt membri ai Uniunii toți notarii publici care își desfășoară activitatea pe teritoriul României și sunt înscriși în Camere.

Art. 11. - Membrii Uniunii au următoarele drepturi:

a) de a alege și de a fi aleși în organele reprezentative ale Uniunii, în condițiile prevăzute în prezentul statut;
b) să se adreseze nemijlocit tuturor organelor Uniunii;
c) să beneficieze de resursele și disponibilitățile Uniunii, precum și de toate informațiile deținute de aceasta în vederea exercitării profesiei;
d) să participe la manifestările organizate de Uniune;
e) să poarte însemnele Uniunii;
f) să beneficieze de un concediu de odihnă anual de 30 de zile lucrătoare, în condițiile stabilite de Cameră;
g) să beneficieze de asigurări sociale de stat în condițiile legii.

Art. 12. - Pentru merite deosebite în promovarea, organizarea și ridicarea prestigiului instituției notarului public, Consiliul Uniunii poate acorda calitatea de membru de onoare.

Membrii de onoare au drepturile prevăzute la art. 11 lit. b, d) și e).

Art. 13. - Obligațiile membrilor Uniunii sunt următoarele:

a) să respecte dispozițiile Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, denumită în continuare lege, precum și ale regulamentului de aplicare a acesteia, denumit în continuare regulament;
b) să respecte dispozițiile statutului și hotărârile organelor reprezentative ale Uniunii;
c) să acționeze pentru realizarea scopului Uniunii;
d) să respecte normele și principiile eticii și ale deontologiei;
e) să participe la adunările organelor reprezentative, la manifestările organizate de acestea, la activitățile profesionale, precum și la ședințele organelor de conducere din care fac parte;
f) să achite, cu regularitate, cotele de contribuție stabilite pentru formarea bugetului Camerei și al Uniunii;
g) să păstreze secretul profesional și confidențialitatea asupra dezbaterilor, opiniilor și voturilor exprimate în organele de conducere;
h) să nu folosească, în mod direct sau prin persoane interpuse, procedee de natură a leza sau a denigra demnitatea altui membru al Uniunii;
i) să aibă un comportament demn în exercitarea profesiei.

Nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 13 constituie abateri disciplinare care se sancționează potrivit art. 41 din lege.

Capitolul IV
Structura organizatorică
Secțiunea I
Uniunea

Art. 14. - Organele de conducere ale Uniunii sunt:

  • Congresul notarilor publici;
  • Consiliul Uniunii;
  • Biroul executiv al Consiliului Uniunii;
  • președintele;
  • președintele executiv.

Art. 15. - Congresul notarilor publici este constituit din toți membrii Uniunii.

Congresul este legal constituit în prezența majorității membrilor Uniunii și adoptă hotărâri cu votul majorității celor prezenți.

Art. 16. - Congresul notarilor publici se întrunește în sesiune ordinară o dată la 3 ani și în sesiune extraordinară la cererea Consiliului Uniunii, a Biroului executiv al Consiliului Uniunii și în cazul demisiei președintelui sau la cererea a cel puțin o treime din numărul membrilor Uniunii.

Convocarea Congresului notarilor publici se face de către Biroul executiv al Consiliului Uniunii cu cel puțin o lună înainte de data stabilită pentru ținerea acestuia, iar în sesiune extraordinară, cu cel puțin 10 zile înainte, prin înștiințarea în scris a Camerelor, prin publicații în presă, cu menționarea datei, a locului desfășurării și a ordinii de zi.

Art. 17. - Atribuțiile Congresului notarilor publici sunt următoarele:

a) adoptă Statutul Uniunii și completările sau modificările ce i se aduc;
b) aprobă Statutul de organizare și funcționare a Casei de asigurări pentru garantarea responsabilității civile a notarilor publici, constituită în condițiile legii;
c) alege președintele, președintele executiv și vicepreședinții dintre reprezentanții desemnați de Camere;
d) adoptă însemnele Uniunii;
e) stabilește plafonul cotelor de contribuție a notarilor publici la Uniune;
f) analizează și aprobă raportul de activitate al Consiliului Uniunii;
g) alege Comisia de cenzori a Uniunii;
h) analizează și aprobă raportul de activitate al Comisiei de cenzori;
i) îndeplinește orice alte atribuții date în competența sa prin lege, regulament sau statut.

Art. 18. - Consiliul Uniunii este format din câte un membru titular al fiecărei Camere și doi membri supleanți desemnați de Camera București, dintre care se aleg președintele, președintele executiv și cei doi vicepreședinți ai Uniunii.

Alegerea președintelui, a președintelui executiv și a vicepreședinților se face numai prin vot secret.

Art. 19. - Candidații pentru calitatea de reprezentanți ai Camerelor în Consiliul Uniunii trebuie să aibă cel puțin 5 ani vechime în profesia de notar public și să aibă un prestigiu profesional și moral neștirbit.

Candidatul Camerei ca reprezentant în Consiliul Uniunii poate fi președintele sau alt membru al acesteia.

Desemnarea candidaților propuși se va face cu consimțământul acestora.

Art. 20. - În cazul în care un candidat al unei Camere nu întrunește majoritatea voturilor pentru a fi ales ca reprezentant în Consiliul Uniunii, se vor prezenta de îndată propuneri de alți candidați.

Dacă nici unul dintre candidații propuși de o Cameră nu întrunește majoritatea voturilor, va fi ales, ca reprezentant în Consiliul Uniunii, candidatul care a obținut cele mai multe voturi.

Art. 21. - Pentru funcțiile de președinte, președinte executiv și vicepreședinte se vor desemna câte doi candidați dintre membrii Consiliului Uniunii.

În cazul în care nici unul dintre candidați nu întrunește majoritatea, va fi declarat ales cel care a obținut cele mai multe voturi.

Art. 22. - Consiliul Uniunii se întrunește trimestrial și ori de câte ori este convocat de către președinte.

Consiliul Uniunii își desfășoară activitatea cu participarea a două treimi din numărul membrilor săi și adoptă hotărâri cu votul majorității membrilor prezenți, cu excepțiile menționate în prezentul statut.

Art. 23. - Consiliul Uniunii conduce activitatea notarilor publici din întreaga țară și are următoarele atribuții principale:

a) propune numărul notarilor publici și al birourilor notariale în circumscripția fiecărei judecătorii, precum și, după caz, actualizarea anuală a acestuia, pe baza recomandărilor primite de la Camere, în raport cu cerințele locale rezultate din întinderea teritoriului, numărul locuitorilor, volumul solicitărilor și în funcție de planul de perspectivă stabilit;
b) propune ministrului justiției numirea, suspendarea, revocarea și încetarea calității de notar public, în condițiile legii și ale regulamentului;
c) elaborează norme privind condițiile de încheiere a contractului individual de muncă și cu privire la formarea profesională a notarului stagiar și stabilește condițiile de desfășurare a examenelor de notari publici;
d) stabilește onorariile minimale pentru serviciile prestate de notarii publici, precum și, după caz, actualizarea acestora și le propune spre aprobare ministrului justiției;
e) numește Comitetul de direcție al Casei de asigurări pentru garantarea responsabilității civile a notarilor publici;
f) aprobă cotele de contribuție ale notarilor publici la Camere, precum și ale Camerelor la Uniune, în limitele stabilite de Congresul notarilor publici;
g) aprobă cuantumul sumei de participare a notarilor publici la Casa de asigurări pentru garantarea responsabilității civile a notarilor publici;
h) soluționează contestațiile împotriva hotărârilor consiliilor de disciplină;
i) reprezintă Uniunea în raporturile cu terții pe plan intern și internațional, prin președintele său sau prin alt membru al Consiliului Uniunii desemnat de președinte;
j) aprobă bugetul Uniunii, al Casei de asigurări pentru garantarea responsabilității civile a notarilor publici, precum și raportul anual al comisiei de cenzori;
k) stabilește modelul sigiliului notarilor publici și îl supune aprobării ministrului justiției, precum și modelul unitar al firmelor birourilor notariale și ale Camerelor;
l) exercită controlul profesional-administrativ asupra Camerelor și birourilor notarilor publici, precum și asupra calității actelor notariale, cel puțin o dată la 2 ani;
m) stabilește salariile și indemnizațiile de conducere ale președintelui, președintelui executiv și vicepreședinților, în funcție de exercitarea sau de neexercitarea activității de notar public de către aceștia.
În cazul în care președintele, președintele executiv sau vicepreședinții optează pentru a fi salarizați, aceștia devin incompatibili cu exercitarea profesiei de notar public, în condițiile legii, pe perioada în care sunt salarizați.
Președintele, președintele executiv sau vicepreședinții, care își desfășoară activitatea și în birouri proprii sau prin asociere, au dreptul la o indemnizație ce se va stabili de către Consiliul Uniunii;
n) stabilește structura organizatorică și numărul personalului de specialitate și administrativ, precum și salariile acestora;
o) desemnează pe trei dintre membrii săi în componența Biroului executiv al Consiliului Uniunii;
p) repartizează sarcinile și responsabilitățile președintelui executiv, vicepreședinților și celorlalți membri ai Biroului executiv al Consiliului Uniunii;
r) organizează și coordonează activitatea de editare a Buletinului notarilor publici și a altor publicații privind activitatea notarială;
s) elaborează norme proprii de evidență financiar-contabilă, în condițiile legii;
ș) avizează cererile notarilor publici de schimbare a sediilor birourilor lor în circumscripția altei judecătorii, pentru motive temeinice, în condițiile legii și ale regulamentului;
t) rezolvă neînțelegerile dintre Camere, precum și dintre Camere și membrii acestora, în legătură cu exercitarea atribuțiilor profesionale stabilite de lege, de regulament și de Statut;
ț) aprobă afilierea Uniunii la organizațiile profesionale internaționale ale notarilor publici și cotele de contribuție la acestea;
u) acordă calitatea de membru de onoare al Uniunii;
v) convoacă, în cazul prevăzut la art. 38, Adunarea generală a Camerei;
x) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege, de regulament și de prezentul statut.

În cazul atribuțiilor prevăzute la lit. a), d), e), f), g), i), m), n), t), ț), u) hotărârile se adoptă cu majoritatea calificată de două treimi din numărul membrilor prezenți ai Consiliului Uniunii.

Art. 24. - Biroul executiv al Consiliului Uniunii se compune din președinte, președinte executiv, cei doi vicepreședinți și trei membri desemnați de Consiliul Uniunii.

Biroul executiv al Consiliului Uniunii se întrunește în ședință ordinară o dată pe lună și în ședințe extraordinare ori de câte ori este nevoie, la convocarea președintelui, și adoptă decizii în mod valabil în prezența majorității membrilor săi.

Art. 25.- Biroul executiv al Consiliului Uniunii are următoarele atribuții principale:

a) asigură activitatea permanentă a Consiliului Uniunii;
b) pregătește proiectele de documente ce vor fi prezentate spre dezbatere și aprobare Consiliului Uniunii;
c) elaborează proiectul raportului anual al activității Uniunii;
d) elaborează proiectul de buget anual al Uniunii;
e) întocmește proiectul tarifului minimal de onorarii ale notarilor publici;
f) propune Consiliului Uniunii aprobarea cotelor de contribuție ale notarilor publici la Camere și contribuția fiecărei Camere la Uniune, în funcție de venitul brut realizat de notarul public;
g) propune Consiliului Uniunii cuantumul sumei de participare a notarilor publici la Casa de asigurări pentru garantarea responsabilității civile a notarilor publici;
h) are evidența notarilor publici și a birourilor notariale și centralizează datele statistice privind activitatea notarială pe baza rapoartelor anuale ale Camerelor;
i) organizează concursul pentru ocuparea locurilor vacante de notari publici, în condițiile legii și ale regulamentului;
j) aduce la îndeplinire hotărârile Consiliului Uniunii și exercită orice alte atribuții stabilite de acesta.

Art. 26. - Președintele Uniunii are următoarele atribuții principale:

a) reprezintă Uniunea în raporturile cu autoritățile publice din România, cu organizațiile guvernamentale și neguvernamentale, cu cele profesionale și cu alte persoane juridice, iar în plan extern, cu organizațiile naționale și internaționale ale notarilor publici și oriunde va fi invitat oficial în calitate de președinte al Uniunii;
b) încheie convenții civile și contracte de muncă în numele Uniunii. cu aprobarea Consiliului Uniunii;
c) angajează personalul de specialitate și administrativ al Uniunii, în conformitate cu structura organizatorică și cu condițiile stabilite de Consiliul Uniunii;
d) convoacă și conduce ședințele Consiliului Uniunii și ale Biroului executiv al acestuia;
e) ordonanțează cheltuielile bugetare ale Uniunii. Președintele poate delega această atribuție unuia dintre vicepreședinți.

În absența sa, președintele este înlocuit de președintele executiv sau de unul dintre vicepreședinți pe care îl desemnează în acest scop.

Funcția de președinte nu poate fi exercitată decât cel mult două mandate consecutive.

Art. 27. - Încălcarea dispozițiilor legii, ale regulamentului și ale statutului, îndeplinirea în mod necorespunzător sau neîndeplinirea atribuțiilor de către președinte, președintele executiv, vicepreședinți și ceilalți membri ai Consiliului Uniunii atrage revocarea lor din funcție de către Congresul notarilor publici.

În acest scop, Consiliul Uniunii, constituit în colegiu de disciplină, va face o cercetare prealabilă, cu ascultarea celui în cauză, și, dacă consideră necesar, cu majoritatea calificată de două treimi din numărul membrilor Consiliului și va convoca Congresul notarilor publici în ședință extraordinară.

Secțiunea a II-a
Camera notarilor publici

Art. 28. - Camerele notarilor publici sunt organizații profesionale de utilitate publică în care se constituie notarii publici din circumscripția fiecărei curți de apel.

Exercițiul funcției de notar public nu se poate îndeplini fără ca acesta să fie membru al Camerei în care se află circumscripția biroului notarial.

Sediul fiecărei Camere se stabilește de adunarea generală a membrilor acesteia.

Camera are personalitate juridică, potrivit legii, și sigiliu propriu, conform anexei nr. 3.

Art. 29. - Organele de conducere ale Camerei sunt:

  • Adunarea generală a notarilor publici din circumscripția Camerei;
  • Colegiul director;
  • președintele.

Art. 30. - Adunarea generală se întrunește semestrial în ședință ordinară și, ori de câte ori este nevoie, în ședință extraordinară, la convocarea președintelui Colegiului director sau la cererea a cel puțin o treime din numărul membrilor săi, ori la solicitarea Consiliului Uniunii, în condițiile prevăzute în prezentul statut.

Convocarea adunării generale ordinare se face cu cel puțin 15 zile înainte de data stabilită pentru ținerea acesteia, iar ședința extraordinară, cu cel puțin 7 zile înainte, prin înștiințarea membrilor săi, precum și prin publicații în presă, cu menționarea datei, a locului desfășurării și a ordinii de zi.

Art. 31. - Adunarea generală este legal constituită în prezența a două treimi din numărul membrilor săi.

În cazul în care numărul legal nu este întrunit, prezidiul adunării generale, de față cu cei prezenți, stabilește o nouă adunare generală în termen de cel mult 7 zile.

Adunarea generală convocată în aceste condiții este legal constituită cu participarea majorității membrilor săi.

Adunarea generală adoptă hotărâri cu votul majorității celor prezenți, cu excepțiile prevăzute în prezentul statut.

Art. 32. - Adunarea generală a Camerei are următoarele atribuții principale:

a) propune Consiliului Uniunii numărul de notari publici și numărul birourilor notariale din circumscripția fiecărei judecătorii din raza sa de activitate, precum și actualizarea anuală a acestuia, potrivit criteriilor prevăzute la art. 23 lit. a) din prezentul statut și la art. 26 lit. c) din lege;
b) stabilește anual numărul de notari stagiari din circumscripția sa și condițiile de încheiere a contractului individual de muncă și asigură formarea profesională a acestora.
Pot fi angajați ca notari stagiari cei care nu au 5 ani vechime în munca juridică, fără a depăși vârsta de 35 de ani;
c) alege pe președintele, vicepreședintele și membrii Colegiului director, compus din 3-5 membri, pe o durată de 3 ani și stabilește indemnizația președintelui Colegiului director, precum și a cenzorilor;
d) alege și revocă pe reprezentantul Camerei în Consiliul Uniunii;
e) alege Comisia de cenzori a Camerei;
f) aprobă bugetul anual și raportul Comisiei de cenzori;
g) propune cotele de contribuție ale notarilor publici la Cameră și ale Camerei la Uniune;
h) desemnează Consiliul de disciplină format din trei notari publici și un supleant;
i) aprobă propunerile Colegiului director cu privire la structura organizatorică, numărul personalului și salarizarea acestuia;
j) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege, de regulament și de prezentul statut.

Hotărârile cu privire la îndeplinirea atribuțiilor prevăzute la lit. d), e) și h) se adoptă cu votul calificat a două treimi din numărul membrilor prezenți.

Art. 33. - Pentru alegerea președintelui și a vicepreședintelui modalitatea de vot va fi stabilită de Adunarea generală a Camerei.

Desemnarea candidaților pentru funcțiile prevăzute la alineatul precedent se va face dintre notarii publici cu o vechime de cel puțin 5 ani în profesia de notar, cu prestigiu moral și profesional deosebit.

Art. 34. - Colegiul director al Camerei lucrează legal în prezența majorității membrilor săi și adoptă hotărâri cu votul a două treimi din numărul acestora.

Art. 35. - Colegiul director al Camerei se întrunește lunar sau în ședințe extraordinare la convocarea președintelui.

Art. 36. - Colegiul director al Camerei are următoarele atribuții:

a) primește cererile solicitanților pentru ocuparea posturilor de notari publici, împreună cu documentația necesară în acest scop și le înaintează Consiliului Uniunii cu cel puțin 5 zile înainte de data stabilită pentru concurs, dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 16 și, după caz, de art. 105 alin. 1 din lege;
b) primește contestațiile formulate împotriva rezultatelor concursului și le înaintează Consiliului Uniunii;
c) întocmește recomandările și confirmările prevăzute de regulament privind îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru numirea notarului public și înregistrarea biroului notarial, împreună cu documentația necesară în acest scop;
d) primește certificatul de înregistrare a biroului notarial, eliberat de primul-grefier al curții de apel, și îl comunică de îndată Consiliului Uniunii și compartimentului de specialitate notarială din Ministerul Justiției;
e) avizează cererile de angajare a notarilor stagiari de către notarul public și verifică semestrial stadiul pregătirii și al formării profesionale a notarilor stagiari;
f) soluționează sesizările împotriva notarilor publici și comunică, după caz, Ministerului Justiției și Consiliului Uniunii măsurile luate;
g) deleagă, în cazurile prevăzute de lege și de regulament, după caz, un notar public, din aceeași circumscripție a judecătoriei sau dintr-o altă circumscripție, care să asigure funcționarea unui birou notarial, pentru îndeplinirea actelor care sunt de competența teritorială a acelui birou;
h) examinează cererile notarilor publici de schimbare a sediilor lor dintr-o circumscripție în alta a aceleiași Camere și face recomandări Consiliului Uniunii, în vederea avizării lor în condițiile art. 23 lit. ș) din prezentul statut;
i) reprezintă Camera în relațiile cu terții, prin președinte, iar în lipsa acestuia, prin vicepreședinte;
j) difuzează Buletinul notarilor publici; aduce la cunoștință notarilor publici din circumscripția sa măsurile privind unificarea practicii notariale;
k) exercită acțiunea disciplinară împotriva notarilor publici și efectuează o cercetare prealabilă obligatorie, potrivit legii și regulamentului;
l) în vederea exercitării controlului pentru care Colegiul director al Camerei este delegat de Consiliul Uniunii, va desemna pe notarii publici care vor inspecta birourile notariale de circumscripție, cel puțin o dată la 2 ani.
Controlul se referă la toate lucrările, gestiunea și conduita notarului public și va conține îndrumările necesare pentru îndreptarea aspectelor negative constatate și propuneri, după caz, pentru exercitarea acțiunii disciplinare de către Colegiul director al Camerei.
Actul constatator al controlului efectuat se întocmește în patru exemplare. Câte un exemplar al actului constatator se va înainta de către Colegiul director al Camerei ministrului justiției, Consiliului Uniunii și notarului public verificat, iar al patrulea exemplar se va păstra în arhiva Colegiului director al Camerei;
m) desemnează biroul notarial din circumscripția fiecărei judecătorii, care va ține opisul de evidență a procedurilor succesorale înregistrate în întreaga circumscripție teritorială, registrul de renunțări la succesiune și care primește sesizările secretarilor consiliilor locale pentru deschiderea procedurilor succesorale, cu excepția municipiului București și a altor circumscripții în care se va stabili ca aceste registre să fie păstrate la Cameră.
Pentru municipiul București și pentru județe registrele se păstrează la Cameră;
n) stabilește modul de repartizare a cauzelor succesorale sesizate de secretarii consiliilor locale;
o) prezintă adunării generale rapoarte privind modul în care au fost realizate veniturile și cheltuielile prevăzute în bugetul Camerei și informează în acest sens birourile notariale;
p) asigură, prin personalul propriu de specialitate și administrativ, efectuarea lucrărilor de personal, a dosarelor de pensie, concedii și alte drepturi de asistență socială privind pe notarii publici și personalul angajat;
r) acordă sprijin material notarilor publici cu venituri reduse pentru a asigura continuarea activității la biroul notarial, în limita fondurilor prevăzute în bugetul Camerei;
s) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege, de regulament și de prezentul statut.

Art. 37. - Președintele Colegiului director al Camerei are următoarele atribuții:

a) reprezintă Camera în raport cu terții;
b) rezolvă lucrările curente ale Colegiului director al Camerei;
c) angajează personalul de specialitate și administrativ al Colegiului director al Camerei;
d) prezintă periodic adunării generale și Colegiului director al Camerei rapoarte privind activitatea desfășurată și propuneri pentru îmbunătățirea activității;
e) convoacă și conduce ședințele adunării generale și ale Colegiului director al Camerei;
f) ordonanțează cheltuielile bugetare ale Camerei.
Președintele poate delega această atribuție vicepreședintelui;
g) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege, de regulament și de prezentul statut.

Funcția de președinte nu poate fi exercitată decât cel mult două mandate.

Art. 38. - Încălcarea dispozițiilor legii, ale regulamentului și ale prezentului statut, îndeplinirea în mod necorespunzător sau neîndeplinirea atribuțiilor de către membrii Colegiului director al Camerei atrag revocarea lor din funcție de către Adunarea generală a Camerei.

În acest scop, Consiliul Uniunii, constituit în colegiu de disciplină, va face o cercetare prealabilă, cu audierea celui în cauză și, dacă se consideră necesar, cu majoritatea calificată de două treimi din numărul membrilor Consiliului Uniunii, va convoca Adunarea generală a Camerei în ședință extraordinară.

Capitolul V
Patrimoniul Uniunii

Art. 39. - Uniunea și Camerele au patrimoniu și buget proprii. Patrimoniul Uniunii și, după caz, al Camerelor se compune din: bunuri imobile, bunuri mobile și din taxe și cote de contribuție ale membrilor săi.

Art. 40. - Fondurile Uniunii sunt formate din contribuții bănești, taxe, bunuri primite prin acte cu titlu gratuit și din beneficiile rezultate din activități economice conexe.

Fiecare notar public, după numirea sa în condițiile legii, va plăti o taxă stabilită de Consiliul Uniunii, care se face venit la bugetul Uniunii.

Art. 41. - Fondurile Camerelor sunt formate din contribuții bănești, taxe, bunuri primite prin acte cu titlu gratuit și din beneficiile rezultate din activități economice conexe.

Pentru înscriere la concursul de ocupare a unui post de notar public, candidatul va plăti o taxă stabilită de Consiliul Uniunii, care se face venit la bugetul Camerei în circumscripția căreia se află postul vacant de notar public pentru care candidatul s-a înscris la concurs.

Art. 42. - Cotele de contribuție ale notarilor publici se stabilesc de către Consiliul Uniunii, în raport cu veniturile lor brute, fără a putea depăși 10% din acestea.

În primii 3 ani de la constituirea Uniunii procentul de mai sus nu poate fi mai mare de 5%. Cotele de contribuție se plătesc lunar, fără a depăși prima decadă a lunii următoare, sub sancțiunea disciplinară prevăzută de lege.

Camerele vor transmite, în condițiile arătate la alin. 2, cotele de contribuție cuvenite Uniunii.

Art. 43. - Bunurile primite cu titlu gratuit de Cameră sau de Uniune pot proveni din donații, legate și subvenții. Președintele Uniunii și, după caz, președintele Camerei acceptă donațiile și legatele făcute Uniunii și, după caz, Camerei.

Art. 44. - Comisiile de cenzori ale Uniunii și, după caz, ale Camerelor sunt compuse din trei membri, dintre care doi notari publici și un expert financiar-contabil.

Art. 45. - Comisia de cenzori a Uniunii verifică modul de executare a bugetului Uniunii și prezintă anual un raport Consiliului Uniunii.

Art. 46. - Comisiile de cenzori ale Camerelor verifică modul de executare a bugetelor Camerelor și prezintă anual un raport adunărilor generale. Notarii publici au obligația să pună la dispoziția comisiei de cenzori toate evidențele și datele necesare pentru efectuarea verificărilor.

Capitolul VI
Dispoziții finale și tranzitorii

Art. 47. - Aprobarea statutului și primele alegeri ale organelor de conducere ale Uniunii și ale Camerelor se vor face de către Congresul notarilor publici și, după caz, de adunarea generală, prezidate de cel mai în vârstă dintre notarii publici prezenți. Pregătirea, verificarea și validarea alegerilor se vor face de către o comisie ad-hoc.

Art. 48. - Consiliul Uniunii și, după caz, Colegiul director al fiecărei Camere vor elabora norme privind organizarea și desfășurarea Congresului notarilor publici și, respectiv, adunărilor generale ale Camerelor, în caz de alegere sau de revocare a președinților, vicepreședinților, membrilor Consiliului Uniunii sau ai Colegiului director al Camerelor ori a cenzorilor.

Art. 49. - Arhiva Uniunii și arhivele Camerelor se vor păstra în condițiile și la termenele stabilite de dispozițiile legale privind fondul arhivistic național.

Art. 50. - Corelarea prevederilor prezentului statut cu actele normative ulterioare privind activitatea notarială, precum și modificările impuse de situații deosebite se vor face de către Consiliul Uniunii după consultarea adunărilor generale ale Camerelor, urmând să fie ratificate la primul congres al notarilor publici.

Art. 51. - După adoptare, Statutul Uniunii se va comunica ministrului justiției și se va publica în Monitorul Oficial al României.

Adoptat de Congresul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România la 8-9 septembrie 1995 la Brașov și completat la Congresul extraordinar al Uniunii la 23-24 martie 1996 la București.



Rectificări

În anexa nr. 1 - Titlul de „Erou-martir al Revoluției române din decembrie 1989” - la Decretul nr. 110/1991, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 24 februarie 1993, se fac următoarele rectificări de nume:

  • În loc de Bendorfean Amilian se va citi Bendorfean I. Emilian.
  • În loc de Niță Octavian se va citi Niță Octavian Romulus.
  • În loc de Vasiliu Ilie Vasile se va citi Vasiliu Vasile Vasile.


* * * * *


În Decretul nr. 226/1992, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 41 din 24 februarie 1993, se fac următoarele rectificări de nume:

  • La titlul de „Erou-martir al Revoluției române din decembrie 1989”:
    • În loc de Lie Cristian Darie se va citi Lile Cristian Octavian.
  • La titlul de „Luptător pentru victoria Revoluției române din decembrie 1989":
    • În loc de Rusu Constantin se va citi Rusu Laurențiu.
    • În loc de Fulgereanu Petre se va citi Fulgeanu Petre.
    • În loc de Vașciuc Alexandru se va citi Valașciuc Alexandru.
    • În loc de Preda Viorel se va citi Preda Nicolae.
    • În loc de Borea Teodor se va citi Borlea Petru Spiridon.
    • În loc de Radu Mihai George se va citi Ratcu Mihai Gheorghe.
    • În loc de Igna Constantin se va citi Igna Traian.
    • În loc de Codruț Ion Paul se va citi Ioan Paul-Codruț.
    • În loc de Popescu Mihai-Adrian se va citi Pascu Mihai Adrian.
    • În loc de I. Ion Larger se va citi Larger I. Ioan.
    • În loc de Curelescu Marie-Jeanne se va citi Curelescu Eugenia Marie-Jeanne.


* * * * *


Data Monitorului Oficial al României, Partea I, nr. 152/1996 se va citi: Miercuri, 17 iulie 1996.