Monitorul Oficial 162/1991
Această pagină a fost migrată la Civvic.ro. Orice modificări veți aduce aici nu vor mai fi propagate pe Civvic.ro. Vă rugăm să faceți orice modificări doriți direct pe Civvic.ro.
Monitorul Oficial al României
Anul III, Nr. issue::0162 - Partea I - Joi, 1 august year::1991
Legi
Lege privind acordarea de indemnizații și sporuri invalizilor, veteranilor și văduvelor de război
- Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1. - Pensionarilor invalizi, veteranilor și văduvelor de război li se acordă o indemnizație după cum urmează:
a) Invalizilor de război
- 2.000 lei lunar, pentru marii mutilați și cei încadrați în gradul I de invaliditate;
- 1.500 lei lunar, pentru cei încadrați în gradul II de invaliditate;
- 1.200 lei lunar, pentru cei încadrați în gradul III de invaliditate.
b) Veteranilor de război
- 1.000 lei lunar.
c) Văduvelor de război, dacă nu s-au recăsătorit
- 1.000 lei lunar.
Art. 2. - (1) Invalizii, precum și veteranii de război primesc, pe lângă indemnizațiile prevăzute la art. 1, și un spor de câte 240 lei lunar pentru primul an de participare la război, indiferent de durata participării, la care se adaugă câte 20 lei pentru fiecare lună de participare la război ce depășește un an calendaristic.
(2) Timpul de internare în spitale sau senatorii și de concedii medicale necesare pentru vindecarea rănilor ori bolilor contractate pe front sau apărute în termen de un an după încetarea participării pe front, dar din cauza acelei participări, se ia în considerare la acordarea sporului prevăzut la alin. 1.
(3) Va fi, de asemenea, luat în considerare timpul petrecut în prizonierat, altul decât cel prevăzut în Decretul-lege nr. 118/1990, modificat și completat, precum și timpul necesar pentru vindecarea bolilor contractate în timpul prizonieratului ori după acesta, în termen de un an, din cauza prizonieratului.
Art. 3. - (1) Invalizii și accidentații de război, indiferent de gradul de invaliditate, își păstrează, la încetarea activității, dreptul la pensie I.O.V.R. și dacă, potrivit legii, li se cuvine o altă pensie atât pentru perioada anterioară, cât și pentru cea ulterioară primirii pensiei I.O.V.R.
(2) Văduvele de război, care nu s-au recăsătorit, au dreptul să primească pensia I.O.V.R., indiferent de perioada în care au fost căsătorite.
Art. 4. - (1) Indemnizațiile și sporurile prevăzute în prezenta lege se acordă, la cerere, de la data intrării acesteia în vigoare.
(2) Dovada calității de veteran de război, precum și a perioadei de participare la război, se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale, eliberate de Ministerul Apărării Naționale.
Art. 5. - Indemnizațiile și sporurile acordate în baza prezentei legi nu afectează plafoanele de venituri în funcție de care se stabilesc chiriile pentru locuințele din fondul locativ de stat, bursele pentru elevi și studenți și ajutoarele sociale.
Art. 6. - În vederea aplicării prevederilor prezentei legi se autoriză Ministerul Economiei și Finanțelor ca, pe baza documentațiilor prezentate de Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Muncii și Protecției Sociale, să modifice în mod corespunzător indicatorii financiari prevăzuți în bugetul administrației centrale de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat.
Art. 7. - Ministerul Apărării Naționale împreună cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Economiei și Finanțelor vor elabora metodologia de calcul, de indexare și de plată a indemnizațiilor și sporurilor prevăzute în prezenta lege.
Art. 8. - În termen de 3 luni, Guvernul va elabora un proiect de lege care să reglementeze unitar statutul și drepturile veteranilor de război și ale celor decorați cu ordinele „Mihai Viteazu”, „Virtutea Militară” și celelalte ordine militare de război.
Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Economiei și Finanțelor vor examina, pe bază de convenții internaționale, în condiții de reciprocitate cu statele interesate, situația cetățenilor români care au luptat în cadrul altor armate.
Art. 9. - Resursele financiare necesare acoperirii cheltuielilor suplimentare rezultate din aplicarea prezentei legi vor fi repartizate, în condiții derogatorii, din suma prevăzută la art. 1 alin. (3) din Legea nr. 22/1991, pentru acoperirea cheltuielilor materiale și de capital determinate în funcție de evoluția indicilor de prețuri.
Art. 10. - Art. 4 alin. 2 din Decretul nr. 245 din 28 iulie 1977 se abrogă.
Hotărâri ale Parlamentului României
Hotărâre privind componența Grupului parlamentar de prietenie România - Chile
- Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic. - Se aprobă componența Grupului parlamentar de prietenie România - Chile, după cum urmează:
- Ion Vasile - președinte - senator, Grupul parlamentar al Frontului Salvării Naționale
- Petru Jurcan - vicepreședinte - senator, Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal
- Eugenia Iorga - vicepreședinte - deputat, Grupul parlamentar al Frontului Salvării Naționale
- Dumitru Pîslaru - secretar - deputat, Grupul parlamentar al Frontului Salvării Naționale
- Francisc Bárányi - secretar - deputat, Grupul parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România
- Membri
- Alexandru Mînzală - senator, Grupul parlamentar al Frontului Salvării Naționale
- Miron Mănescu - senator, Grupul parlamentar al Frontului Salvării Naționale
- Florian Serac - senator, Grupul parlamentar al Frontului Salvării Naționale
- Ștefan Glăvan - senator, Grupul parlamentar al Frontului Salvării Naționale
- Mircea Voica - senator, Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal
- Mircea Curelea - senator, Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal
- Mihai Zaharia Ruva - senator, Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal
- Cezar Buda - senator, Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal
- Radu Berceanu - deputat, Grupul parlamentar al Frontului Salvării Naționale
- Nicolae-Ioan Negoescu - deputat, Grupul parlamentar al Frontului Salvării Naționale
- Nicolae Băteanu - deputat, Grupul parlamentar al Frontului Salvării Naționale
- Valeriu Butulescu - deputat, Grupul parlamentar al Frontului Salvării Naționale
- Alexandru-Nicolae Mischie - deputat, Grupul parlamentar al Frontului Salvării Naționale
- Ion Gurău - deputat, Grupul parlamentar al Frontului Salvării Naționale
- Constantin Mircea - deputat, Grupul parlamentar al Frontului Salvării Naționale
- Dorin-Constantin-Dan Staicu - deputat, Grupul parlamentar al Frontului Salvării Naționale
- Nicolae Tăut - deputat, Grupul parlamentar al Frontului Salvării Naționale
- Vasile Bran - deputat, Grupul parlamentar al Frontului Salvării Naționale
- Ion Năstăsescu - deputat, Grupul parlamentar al Frontului Salvării Naționale
- Romul Soponar - deputat, Grupul parlamentar al Frontului Salvării Naționale
- Petre Partal - deputat, Grupul parlamentar al Frontului Salvării Naționale
- Gheorghe Lazăr Dan Ivan - deputat, Grupul parlamentar al Frontului Salvării Naționale
- George Simatiuc - deputat, Grupul parlamentar al Frontului Salvării Naționale
- Mihai Petrescu - deputat, Grupul parlamentar al Frontului Salvării Naționale
- Gheorghe Manole - deputat, Grupul parlamentar de uniune social-democrat (independent)
- Dănuț Fleacă - deputat, Grupul parlamentar de uniune social-democrat (independent)
- Teodor Horia Mihăescu - deputat, Grupul parlamentar de uniune social-democrat (independent)
- Ion Zgorcea - deputat, Grupul parlamentar de uniune social-democrat (independent)
- Mihai Iancu - deputat, Grupul parlamentar de uniune social-democrat (independent)
- Dumitru Șerban - deputat, Grupul parlamentar de uniune social-democrat (independent)
- Alin Mihai Dumitru Drugă - deputat, Grupul parlamentar al Unității Naționale Române
- Mircea Crețu - deputat, Grupul parlamentar al Unității Naționale Române
- Petru Ștefănuț - deputat, Grupul parlamentar al Partidului Național Țărănesc-creștin și democrat
- Gheorghe Chivu - deputat, Grupul parlamentar democrat-agrar și socialist-democrat (Partidul Democrat Agrar din România)
- Petre Nicolae Posea - deputat, Grupul parlamentar al Frontului Salvării Naționale
Hotărâri ale Guvernului României
Hotărâre privind încetarea activității Institutului român pentru sondarea opiniei publice
- Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Ca urmare a înființării Societății comerciale I.R.S.O.P. - S.R.L., Institutul român pentru sondarea opiniei publice (I.R.S.O.P.), înființat prin Hotărârea Guvernului nr. 28/1990, își încetează activitatea.
Art. 2. - Activul și pasivul institutului care se desființează vor fi preluate de către Administrația patrimoniului protocolului de stat - regie autonomă.