Monitorul Oficial 194/1995
Monitorul Oficial al României
Anul VII, Nr. issue::0194 - Partea I – Vineri, 25 august year::1995
Ordonanțe ale Guvernului României
Ordonanță privind reglementarea organizării și finanțării activității de cercetare-dezvoltare
În temeiul art. 107 alin. (1) și (3) din Constituție și al art. 1 lit. g) din Legea nr. 81/1995 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,
Guvernul României emite următoarea ordonanță:
- Capitolul I
Dispoziții generale
Art. 1. - Statul stimulează activitățile de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică, care sunt priorități naționale.
Art. 2 - Activitățile de cercetare științifică și de dezvoltare tehnologică, componente principale ale procesului general de inovare, denumite în continuare activitate de cercetare-dezvoltare, cuprind:
- a) cercetarea fundamentală, desfășurată în principal pentru a dobândi cunoștințe noi cu privire la fenomene și procese, precum și în vederea formulării și verificării de ipoteze și teorii;
- b) cercetarea aplicativă, destinată în principal utilizării cunoștințelor științifice pentru realizarea de noi sisteme, produse, tehnologii și servicii;
- c) dezvoltarea tehnologică, formată din activitățile de inginerie a sistemelor, de inginerie și proiectare tehnologică, de transfer tehnologic și implementare a invențiilor, prin care se realizează aplicarea și transferul rezultatelor cercetării către agenții economici, precum și în plan social, și care are ca scop introducerea și materializarea de noi tehnologii, produse, sisteme și servicii precum și perfecționarea celor existente.
Art. 3. - (1) Activitatea de cercetare-dezvoltare se poate desfășura în cadrul categoriilor de unități prezentate mai jos, indiferent de tipul de proprietate și de forma de organizare a acestora:
- a) institute naționale de cercetare-dezvoltare, organizate după modelul regiilor autonome;
- b) unități de cercetare-dezvoltare, organizate ca instituții publice, în subordinea autorităților administrației publice centrale;
- c) unități sau structuri de cercetare-dezvoltare din cadrul învățământului superior;
- d) unități de cercetare științifică ale Academiei Române, organizate ca instituții publice;
- e) unități de cercetare-dezvoltare ale academiilor de ramură;
- f) societăți comerciale de cercetare-dezvoltare sau compartimente de cercetare-dezvoltare din cadrul societăților comerciale sau regiilor autonome;
- g) alte unități cu personalitate juridică.
(2) Activitatea de cercetare-dezvoltare se poate desfășura și cu titlu individual de către persoane fizice autorizate.
Art. 4. - Ministerul Cercetării și Tehnologiei este organul administrației publice centrale de specialitate care aplică strategia dezvoltării și politica Guvernului în domeniul cercetării-dezvoltării.
Art. 5. - Coordonarea activității în domeniul cercetării-dezvoltării a ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale cu atribuții în domeniul cercetării-dezvoltării se realizează prin Consiliul interministerial pentru Știință și Tehnologie sau prin alte organisme înființate prin hotărâre a Guvernului.
Art. 6. - Pentru realizarea obiectivelor principale ale statului în domeniul cercetării-dezvoltării de interes național se instituie Programul național de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Art. 7. - (1) Programul național de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică este elaborat pe perioade multianuale, evaluat și detaliat în fiecare an de către Ministerul Cercetării și Tehnologiei, la propunerea Colegiului Consultativ pentru Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică, denumit în continuare Colegiul consultativ.
Colegiul consultativ este un organism științific pluridisciplinar, format din personalități științifice de prestigiu recunoscute, din membri titulari sau membri corespondenți ai Academiei Române, din cadre didactice universitare și specialiști în cercetare-dezvoltare din diferite domenii de activitate, precum și din reprezentanți ai beneficiarilor rezultatelor activității de cercetare-dezvoltare.
(2) Regulamentul-cadru și componența Colegiului consultativ se aprobă prin ordin al ministrului cercetării și tehnologiei.
(3) Pentru activitatea desfășurată, membrii Colegiului consultativ, precum și alți specialiști colaboratori ai acestuia, din afara ministerelor, pot fi remunerați în condițiile legii.
Art. 8. - (1) Coordonarea executării Programului național de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică se realizează de către Ministerul Cercetării și Tehnologiei.
(2) Coordonarea executării programelor, subprogramelor sau a altor acțiuni cuprinse în Programul național de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică, în scopul corelării acestora, revine instituțiilor publice cu atribuții în domeniul activității de cercetare-dezvoltare.
Art. 9. - Atribuirea spre execuție a programelor, subprogramelor și temelor componente ale Programului național de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică, precum și a acțiunilor cuprinse în acesta, se face pe baza criteriilor elaborate de către Colegiul consultativ, care se aprobă de Guvern, la propunerea Ministerului Cercetării și Tehnologiei.
- Capitolul II
Finanțarea, contractarea și valorificarea activității de cercetare-dezvoltare
Art. 10. - Activitatea de cercetare-dezvoltare se poate finanța pe programe sau în sistem instituțional, din fonduri bugetare alocate cu aceasta destinație, precum și din alte surse constituite conform legii.
Agenții economici pot efectua cheltuieli pentru realizarea unor teme de cercetare-dezvoltare pe bază de contracte, precum și pentru activități de cercetare-dezvoltare realizate de personalul propriu.
Fondurile ce se propun a fi alocate anual de la bugetul de stat pentru finanțarea activității de cercetare-dezvoltare sunt prezentate și susținute de către ordonatorii principali de credite în Consiliul interministerial pentru Știință și Tehnologie, în vederea corelării lor cu politica Guvernului în domeniul cercetării-dezvoltării.
Art. 11. - Fondurile de la bugetul de stat se pot aloca astfel:
- a) pentru finanțarea în sistem competitiv a temelor și acțiunilor noi din Programul național de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică, în condițiile existentei mai multor executanți potențiali, precum și a altor teme de cercetare de interes național sub forma de alocații nerambursabile (granturi);
- b) pentru finanțarea, în baza criteriilor prevăzute la art. 9, a temelor de cercetare-dezvoltare și a acțiunilor care continuă pe mai mulți ani după realizarea în primul an a unor faze ale acestor teme, precum și a temelor și obiectivelor noi atribuite direct în execuție, care nu se pot realiza în sistem competitiv, denumită finanțare-nucleu a temelor și acțiunilor din Programul național de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică;
- c) pentru finanțarea în sistem instituțional a cheltuielilor de funcționare și investiții, a unor unități de cercetare-dezvoltare organizate ca instituții publice bugetare, pe bază de program de cercetare-dezvoltare;
- d) pentru cofinanțare, care constă în alocarea unor sume de la bugetul de stat, în completarea resurselor agenților economici beneficiari, în scopul realizării în colaborare a unor activități de dezvoltare tehnologică, transfer tehnologic și valorificarea rezultatelor.
Fondul destinat cofinanțării activității de cercetare-dezvoltare se stabilește prin legile bugetare anuale. Alocarea acestui fond pentru cofinanțare se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Cercetării și Tehnologiei, în limită de până la 50% din valoarea totală a fiecărui proiect.
Selectarea și contractarea proiectelor de cofinanțare se vor efectua pe bază de criterii și condiții specifice, aprobate de Guvern, la propunerea Ministerului Cercetării și Tehnologiei.
Art. 12. - (1) Categoriile de cheltuieli necesare realizării temelor de cercetare-dezvoltare și acțiunilor cuprinse în programele de cercetare-dezvoltare vor fi stabilite de către ordonatorii principali de credite prevăzuți la art. 8 alin. (2).
(2) Din fondurile bugetare alocate Ministerului Cercetării și Tehnologiei pentru activitatea de cercetare-dezvoltare se pot finanța și următoarele categorii de cheltuieli:
- cheltuieli pentru burse de cercetare;
- cheltuieli pentru premierea unor realizări deosebite în domeniul științei și tehnologiei, al căror cuantum și număr se vor aproba prin hotărâre a Guvernului;
- cheltuieli pentru informare și documentare;
- cheltuieli pentru subvenționarea literaturii tehnico-științifice;
- cheltuieli pentru cotizații și participare ca membru în organisme, organizații și instituții internaționale de profil;
- cheltuieli pentru organizarea de manifestări tehnico-științifice.
- cheltuieli pentru organizarea de târguri și expoziții tehnico-științifice interne și internaționale;
- cheltuieli pentru funcționarea organismelor și instituțiilor sistemului de cercetare-dezvoltare, inclusiv a Colegiului consultativ, a comisiilor Colegiului consultativ și a comisiilor de evaluare și avizare organizate de acestea.
Art. 13. - Temele de cercetare-dezvoltare cuprinse în Programul național de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică se realizează pe bază de contracte de finanțare încheiate între unitățile cărora li s-a atribuit execuția, pe de o parte, și ordonatorul principal de credite, pe de altă parte.
Metodologia de contractare a temelor de cercetare-dezvoltare și a acțiunilor cuprinse în Programul național de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică, precum și de avizare a rezultatelor acestora se aprobă prin ordin al ministrului cercetării și tehnologiei.
Art. 14. - Prin hotărâre a Guvernului se va înființa un organism de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Ministerului Cercetării și Tehnologiei, care va coordona acțiunile de transfer tehnologic, de valorificare a rezultatelor cercetării și dezvoltării, de inovare și implementare a invențiilor.
- Capitolul III
Institute naționale de cercetare-dezvoltare
Art. 15. - (1) În scopul stimulării activității de cercetare-dezvoltare, al creșterii competitivității științifice și tehnologice, precum și a gradului de implicare a acestei activități în rezolvarea cerințelor de progres ale economiei naționale și ale societății, se pot organiza institute naționale de cercetare-dezvoltare.
(2) Institutele naționale de cercetare-dezvoltare participă la elaborarea strategiei de dezvoltare și desfășoară activitate de cercetare-dezvoltare pentru realizarea Programului național de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică în domeniul propriu de activitate.
Art. 16. - (1) Unitățile de cercetare-dezvoltare existente, cu excepția celor privatizate, indiferent de forma de organizare, se pot reorganiza, prin hotărâri ale Guvernului, în institute naționale de cercetare-dezvoltare, conform prezentei ordonanțe.
(2) Reorganizarea unităților prevăzute la alin. (1) în institute naționale de cercetare-dezvoltare se face în urma evaluării efectuate de către Ministerul Cercetării și Tehnologiei împreuna cu organul administrației publice centrale sau locale, coordonator din domeniul de activitate al unității, pe baza metodologiei prevăzute la art. 18.
(3) Fondul Proprietății de Stat va asigura, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, compensarea cotei-părți de 30% din capitalul social al societăților comerciale care se reorganizează, cuvenită fondurilor proprietății private.
Art. 17. - Înființarea de noi institute naționale de cercetare-dezvoltare se face prin hotărâri ale Guvernului, la propunerea Ministerului Cercetării și Tehnologiei, împreună cu organismul național coordonator al domeniului de activitate respectiv.
Art. 18. - Reorganizarea sau înființarea se face pe baza metodologiei de evaluare și acreditare a institutelor naționale de cercetare-dezvoltare, aprobată de Guvern, la propunerea Ministerului Cercetării și Tehnologiei.
Art. 19. - Prin actul de reorganizare sau de înființare a unităților de cercetare-dezvoltare se stabilesc: denumirea, obiectul de activitate, organul coordonator, sediul și patrimoniul și se aprobă regulamentul de organizare și funcționare.
Art. 20. - (1) Institutele naționale de cercetare-dezvoltare au în administrare bunuri proprietate a statului, calculează amortismente, conduc evidența contabilă în regim economic și aplica reglementările specifice unităților organizate ca regii autonome.
(2) Concesionarea unor subunități, servicii sau activități se poate face numai în scopul stimulării transferului rezultatelor activității de cercetare-dezvoltare, potrivit statutelor proprii, în condițiile prevederilor legale corespunzătoare și cu aprobarea organelor coordonatoare și a Ministerului Cercetării și Tehnologiei.
Art. 21. - (1) Institutele naționale de cercetare-dezvoltare pot fi sprijinite financiar de la bugetul de stat pentru realizarea unor investiții, dotări, aparatură, echipamente și instalații- cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(2) Institutele naționale de cercetare-dezvoltare decid cu privire la investițiile ce urmează a fi realizate din fonduri proprii, credite bancare, cât și din alte surse constituite conform legii.
- Capitolul IV
Dispoziții comune activității de cercetare-dezvoltare
Art. 22. - Rezultatele științifice ale cercetărilor, precum și Tehnologiile, procesele tehnologice noi, know-how, obiectele fizice achiziționate sau realizate pe parcursul derulării contractelor finanțate din fonduri publice aparțin executantului și se înregistrează în patrimoniul acestuia, dacă prin contract nu s-a prevăzut altfel. Transmiterea cu orice titlu, către terțe persoane, a rezultatelor obținute în cadrul contractului, se face numai în condițiile stabilite prin contract sau, în lipsa acestora, cu acordul prealabil al părților contractante.
Art. 23. - (1) Unitățile de cercetare-dezvoltare, organizate ca societăți comerciale, se pot privatiza în condițiile legii și cu respectarea normelor specifice privind privatizarea unităților de cercetare-dezvoltare, elaborate de către Ministerul Cercetării și Tehnologiei, Fondul Proprietății de Stat și Agenția Națională pentru Privatizare.
(2) Unitățile de cercetare-dezvoltare privatizate nu vor putea menține în patrimoniu informațiile sau documentațiile de interes național, acumulate până la data privatizării.
Aceste informații și documentații, determinate în conformitate cu prevederile normelor menționate la alin. (1), vor fi depuse la institutele naționale de cercetare-dezvoltare, desemnate în acest scop de către Ministerul Cercetării și Tehnologiei și organul coordonator sau păstrate în custodia unității privatizate, în temeiul unor clauze speciale prevăzute în contract.
- Capitolul V
Dispoziții finale
Art. 24. - (1) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, unitățile de cercetare-dezvoltare, care în prezent funcționează potrivit Hotărârii Guvernului nr. 100/1991 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.284/1990 privind unele măsuri de organizare și finanțare a unităților de cercetare-dezvoltare, se vor reorganiza ca institute naționale de cercetare-dezvoltare sau ca societăți comerciale.
(2) Profitul net realizat în anii precedenți de către unitățile prevăzute la alin. (1), inclusiv cel aferent anului 1994, reflectat în bilanțul contabil la 31 decembrie 1994, va fi utilizat în scopul realizării unor lucrări de investiții și dotări necesare unităților respective.
(3) Începând cu anul 1995, până la reorganizarea unităților prevăzute la alin. (1), repartizarea profitului net se va face potrivit reglementarilor care se aplică regiilor autonome.
Art. 25. - În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe:
- a) Ministerul Cercetării și Tehnologiei, Academia Română, Ministerul Învățământului și Ministerul Finanțelor vor elabora regulamentul pentru granturile prevăzute la art. 11 lit. a), care va fi aprobat prin hotărâre a Guvernului;
- b) Ministerul Cercetării și Tehnologiei va elabora criteriile și condițiile specifice privind selectarea și contractarea proiectelor de transfer tehnologic prevăzute la art. 11 lit. d) care vor fi aplicate prin hotărâre a Guvernului;
- c) Ministerul Cercetării și Tehnologiei va elabora metodologia de evaluare și acreditare a institutelor naționale de cercetare-dezvoltare, prevăzută la art. 18, care va fi aprobată prin hotărâre a Guvernului.
Art. 26. - Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă actele normative cuprinse în anexă, care face parte integrantă din această ordonanță, precum și orice alte dispoziții contrare.
Contrasemnează:
Ministrul cercetării și tehnologiei, Doru Dumitru Palade
p. Ministru de stat, ministrul muncii și protecției sociale, Dorel Mustățea, secretar de stat
Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu
Anexă
Lista actelor normative care se abrogă
- Legea nr. 28/1969 privind organizarea activității de cercetare științifică.
- Decretul nr. 36/1975 privind reorganizarea activității unităților de cercetare din subordinea Ministerului Educației și Învățământului și a Academiei de Științe Sociale și Politice.
- Decretul nr. 37/1975 privind reorganizarea activității unor unități de cercetare științifică.
- Decretul nr. 451/1976 privind reorganizarea Institutului de Cercetări Metalurgice ICEM - București.
- Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 121/1963 privind unele măsuri în vederea îmbunătățirii și stimulării introducerii tehnicii noi în întreprinderile industriale, cu modificările ulterioare.
- Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 660/1971 privind unele măsuri în legătură cu constituirea Fondului pentru introducerea tehnicii noi la unitățile de sub îndrumarea și controlul Ministerului Industriei Chimice.
- Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 77/1970 privind aplicarea sistemului contractual în activitatea de cercetare științifică.
- Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 76/1975 privind încadrarea unităților de cercetare-științifică și proiectare tehnologică, cu modificările ulterioare.
- Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 121/1988 privind aprobarea contractului-model pentru activitatea de cercetare științifică.
- Hotărârea Guvernului nr. 1.284/1990 privind unele măsuri de organizare și finanțare a unităților de cercetare-dezvoltare, cu modificările ulterioare.
Hotărâri ale Guvernului României
Hotărâre privind culegerea de informații și transmiterea deciziilor în cazul apărării împotriva dezastrelor
Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Apărarea împotriva dezastrelor reprezintă o activitate de interes național.
Culegerea de informații și transmiterea deciziilor în cazul apărării împotriva dezastrelor se realizează prin Sistemul integrat de observare, măsurare, înregistrare, prelucrare a datelor și transmitere a acestora, denumit în continuare Sistem integrat, în scopul avertizărilor, alarmărilor și luării măsurilor corespunzătoare.
Art. 2. - Organizarea, coordonarea și controlul activităților Sistemului integrat prevăzut la art. 1 revine Secretariatului tehnic permanent al Comisiei guvernamentale de apărare împotriva dezastrelor, care funcționează pe lângă Secretariatul General al Guvernului.
Art. 3. - Secretariatul tehnic permanent este compus din reprezentanți ai Comandamentului Apărării Civile din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, Ministerului Industriilor, Ministerului Sănătății, Ministerului de Interne, Ministerului Agriculturii și Alimentației, Ministerului Transporturilor, Ministerului Comunicațiilor și Departamentului pentru Administrație Publică Locală.
Secretarul general al Guvernului stabilește, împreună cu autoritățile prevăzute la alin. 1, componența nominală a Secretariatului tehnic permanent și coordonează activitatea Acestuia.
Art. 4. - În aplicarea prevederilor prezentei hotărâri, Centrul operațional de înștiințare, alarmare și intervenție al Comandamentului Apărării Civile din cadrul Ministerului Apărării Naționale se subordonează din punct de vedere operativ Secretariatului tehnic permanent și are următoarele atribuții principale:
- (1) efectuează, în mod operativ, culegerea datelor, avertizarea, precum și transmiterea deciziilor privind măsurile de apărare împotriva dezastrelor stabilite de Comisia guvernamentală de apărare împotriva dezastrelor, prevăzută la art. 2;
- (2) menține legătura operativă cu comisiile centrale specializate pe tipuri de dezastre, cu ministerele prevăzute în Ordonanța Guvernului nr. 47/1994, precum și cu celelalte autorități ale administrației publice centrale;
- (3) colaborează, în teritoriu, cu posturile județene și al municipiului București de înștiințare și alarmare la dezastre, organizate de către statele majore de apărare civilă, în cadrul secretariatelor tehnice permanente ale comisiilor județene de apărare împotriva dezastrelor.
Art. 5. - Autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice și agenții economici - indiferent de tipul de proprietate și forma de organizare - au obligația de a transmite Centrului operațional de înștiințare, alarmare și intervenție date și informații despre situațiile solicitate în urma producerii unui dezastru.
Art. 6. - Secretariatul tehnic permanent al Comisiei guvernamentale de apărare împotriva dezastrelor, Centrul operațional de înștiințare, alarmare și intervenție, respectiv posturile județene și al municipiului București de înștiințare și alarmare la dezastre se dotează cu tehnică și materiale necesare, potrivit anexelor nr. 1 și 2 din prezenta hotărâre, din bugetul aprobat pe anul 1995 Secretariatului general al Guvernului.
Art. 7. - Secretariatul tehnic permanent al Comisiei guvernamentale de apărare împotriva dezastrelor va funcționa în sediul Centrului operațional de înștiințare, alarmare și intervenție al Comandamentului Apărării Civile.
Art. 8. - Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Contrasemnează:
Secretarul general al Guvernului, Viorel Hrebenciuc
p. Ministrul apărării naționale, general-locotenent Florentin Popa, secretar de stat
Secretar de stat, șeful Departamentului pentru Administrație Publică Locală, Octav Cozmâncă
Anexa nr. 1
Aparatură și materiale necesare Centrului operațional de înștiințare, alarmare și intervenție, subordonat operativ Secretariatului tehnic permanent al Comisiei guvernamentale de apărare împotriva dezastrelor
Nr. crt. | Denumirea materialelor | Preț/buc. | Cantitatea necesară | Valoarea totală | Observații |
1. | Complet calculator cu monitor | 1.900.000 | 2 | 3.800.000 | |
2. | Complet modem intern (cu fax inclus) | 250.000 | 2 | 500.000 | |
3. | Complet imprimantă cu jet de cerneală | 1.930.000 | 2 | 3.860.000 | |
4. | Copiator xerox | 6.500.000 | 1 | 6.500.000 | |
5. | Posturi telefonice principale: | ||||
- taxă instalare | 100.000 | 3 | 300.000 | ||
- taxa abonament | 100.000 | 3 | 300.000 | taxa anuală | |
6. | Service microcalculatoare (postgaranție) | 5.500.000 | 1 | 5.500.000 | taxă prestații anuale |
Total | 20.760.000 |
Anexa nr. 2
Aparatură și materiale necesare Secretariatului tehnic permanent al Comisiei guvernamentale de apărare împotriva dezastrelor
Nr. crt. | Denumirea materialelor | Preț/buc. | Cantitatea necesară | Valoarea totală | Observații |
1. | Complet calculator cu monitor | 1.900.000 | 2 | 3.800.000 | |
2. | Complet modem intern (cu fax inclus) | 250.000 | 2 | 500.000 | |
3. | Complet imprimantă cu jet de cerneală | 1.930.000 | 2 | 3.860.000 | |
4. | Service microcalculatoare (postgaranție) | 5.500.000 | 1 | 5.500.000 | taxă prestație anuală |
5. | Aparat de fotografiat | 200.000 | 1 | 200.000 | |
6. | Cameră de luat vederi | 1.800.000 | 1 | 1.800.000 | |
7. | Autoturism teren | 13.580.000 | 1 | 13.580.000 | |
Total | 29.240.000 |
Hotărâre privind alocarea din Fondul la dispoziția Guvernului României pentru relațiile cu Republica Moldova pe anul 1995 a sumei de 150 milioane lei pentru achiziționarea de cărți și alte materiale didactice pentru învățământ, organizarea unor cursuri de perfecționare, precum și pentru construirea unui liceu în Chișinău - Republica Moldova
În baza Legii nr. 36/1993 privind finanțarea unor acțiuni de integrare economică și culturală între România și Republica Moldova,
Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Se aprobă alocarea Ministerului Învățământului din Fondul la dispoziția Guvernului României pentru relațiile cu Republica Moldova pe anul 1995 a sumei de 150 milioane lei, defalcată în cuantumul și destinația prevăzute în anexa ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. - Ministerul Învățământului va lua măsurile corespunzătoare pentru efectuarea operațiunilor ce decurg din aplicarea prevederilor art. 1, precum și pentru controlul respectării destinației fondurilor alocate.
Art. 3. - Ministerul Finanțelor este autorizat să introducă modificările corespunzătoare ce decurg din prezenta hotărâre în structura bugetului de stat pe anul 1995.
Contrasemnează:
Ministrul învățământului, Liviu Maior
p. Ministru de stat, ministrul afacerilor externe, Marcel Dinu, secretar de stat
Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu
Anexă
Defalcarea sumei de 150 milioane lei alocată din Fondul la dispoziția Guvernului României pentru relațiile cu Republica Moldova, pe anul 1995, pe cuantumuri și destinații
Cuantum | Destinația |
-50 milioane lei | Achiziționarea de cărți și alte materiale didactice pentru învățământul în limba română din Tighina - Republica Moldova. |
- 8 milioane lei | Organizarea la Iași a unor cursuri de perfecționare pentru învățători și profesori din Republica Moldova. |
-10 milioane lei | Achiziționarea de manuale de religie și cărți religioase pentru școlile din Republica Moldova. |
-40 milioane lei | Sprijinirea construirii Liceului de creativitate și inventică „Prometeu” din Chișinău - Republica Moldova. |
-42 milioane lei | Achiziționarea a 10.000 exemplare din manualele de limba franceză anul I și II pentru școlile din Republica Moldova. |
Total: 150 milioane lei |
Hotărâre privind alocarea din Fondul la dispoziția Guvernului României pentru relațiile cu Republica Moldova pe anul 1995 a sumei de 25 milioane lei, pentru realizarea în România a practicii în producție pentru studenți care învață în universități din Republica Moldova
În baza Legii nr. 36/1993 privind finanțarea unor acțiuni de integrare economică și culturală între România și Republica Moldova,
Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Se aprobă alocarea din Fondul la dispoziția Guvernului României pentru relațiile cu Republica Moldova pe anul 1995 a sumei de 25 milioane lei Ministerului Învățământului, în vederea organizării în România, în vara anului 1995, a unor stagii de practică în producție și de practică productivă pentru 338 studenți și 26 cadre didactice de la universități din Republica Moldova.
Art. 2. - Din fondul constituit potrivit art. 1 se asigură pentru fiecare student și cadru didactic care realizează stagiile de practică în producție și de practică instructivă în România, o bursă, respectiv o indemnizație, în valoare de 68.350 lei.
Studenții și cadrele didactice din Republica Moldova veniți la stagii de practică în producție și de practică productivă beneficiază de cazare gratuită în cămine studențești, în regimul studenților bursieri din Republica Moldova.
Art. 3. - Ministerul Învățământului va lua măsurile corespunzătoare pentru efectuarea operațiunilor ce decurg din aplicarea prevederilor prezentei hotărâri, precum și pentru controlul respectării destinației fondurilor alocate.
Art. 4. - Ministerul Finanțelor este autorizat să introducă modificările corespunzătoare ce decurg din prezenta hotărâre în structura bugetului de stat pe anul 1995.
Contrasemnează:
Ministrul învățământului, Liviu Maior
p. Ministru de stat, ministrul afacerilor externe, Marcel Dinu, secretar de stat
Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu
Hotărâre privind alocarea din Fondul la dispoziția Guvernului României pentru relațiile cu Republica Moldova pe anul 1995 a sumei de 60 milioane lei pentru susținerea financiară a manifestărilor prilejuite de organizarea la Chișinău a Festivalului teatral consacrat sărbătoririi Centenarului "Lucian Blaga” și a „Zilelor limbii române”
Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Se alocă suma de 60 milioane lei Ministerului Culturii din Fondul la dispoziția Guvernului României pentru relațiile cu Republica Moldova pe anul 1995, în vederea susținerii financiare a manifestărilor prilejuite de desfășurarea la Chișinău, în perioada 28-31 august 1995, a Festivalului teatral consacrat sărbătoririi Centenarului „Lucian Blaga” și a „Zilelor limbii române".
Art. 2. - Ministerul Culturii va lua măsurile corespunzătoare pentru efectuarea operațiunilor ce decurg din aplicarea prevederilor art. 1 al prezentei hotărâri, precum și pentru controlul respectării destinației fondurilor alocate.
Art. 3. - Ministerul Finanțelor este autorizat să introducă modificările corespunzătoare ce decurg din prezenta hotărâre în structura bugetului de stat pe anul 1995.
Contrasemnează:
Ministrul învățământului, Viorel Mărginean
Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu
p. Ministru de stat, ministrul afacerilor externe, Marcel Dinu, secretar de stat