Monitorul Oficial 198/1992

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare


Monitorul Oficial al României

Anul IV, Nr. issue::0198 - Partea I - Joi, 13 august year::1992

Ordonanțe și hotărâri ale Guvernului României

Ordonanță privind asigurarea fondurilor necesare în anul 1992 pentru aplicarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/ 1991

În temeiul art. 107 alin. (3) din Constituția României și al Legii nr. 77/1992,

Guvernul României emite următoarea ordonanță:

Art. 1. - Se suplimentează bugetul pe anul 1992 al Ministerului Agriculturii și Alimentației, la cap. 76.1 „Agricultură, silvicultură, ape, mediu înconjurător”, cu suma de 2.500 milioane lei, din care 1.700 milioane lei cheltuieli materiale și 800 milioane lei cheltuieli de personal, pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, în legătură cu stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și de atribuire a titlurilor de proprietate.

Art. 2. - În vederea acoperirii cheltuielilor prevăzute la art. 1, taxa pentru eliberarea titlurilor de proprietate asupra terenurilor, prevăzută de Legea nr. 71/1991, se majorează de la 200 lei/ha la 400 lei/ha sau pe fracțiune de hectar.

Art. 3. - Veniturile bugetului de stat pe anul 1992 se majorează cu suma de 2.500 milioane lei din încasarea taxelor prevăzute la art. 2.

Art. 4. - Ministerul Agriculturii și Alimentației împreună cu Ministerul Economiei și Finanțelor vor elabora instrucțiuni privind utilizarea fondurilor alocate de la bugetul de stat potrivit art. 1.

Art. 5. - În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, Ministerul Agriculturii și Alimentației va prezenta Guvernului justificarea utilizării fondurilor alocate de la bugetul de stat în anul 1991, pentru aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.

Pentru fondurile alocate potrivit art. 1, Ministerul Agriculturii și Alimentației va prezenta semestrial Guvernului justificarea utilizării acestora.

Prim-ministru, Theodor Stolojan | București, 4 august 1992 | Nr. 6.

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii și alimentației, Petru Mărculescu

Ministrul economiei și finanțelor, George Danielescu

Ministrul bugetului, veniturilor statului și controlului financiar, Florian Bercea

Ordonanță privind împrumutul de stat pentru finanțarea deficitului bugetului de stat pe anul 1992

În temeiul art. 114 din Constituția României și al art. 1 lit. i) din Legea nr. 81/1992,

Guvernul României emite următoarea ordonanță:

Art. 1. - Se autorizează Ministerul Economiei și Finanțelor să contracteze un împrumut de stat în limita sumei de 89,0 miliarde lei, în vederea finanțării deficitului bugetului de stat pe anul 1992.

Art. 2. - Împrumutul de stat urmează a se contracta prin mai multe emisiuni de titluri de stat până la 31.XII.1992, ale căror tranșe vor fi stabilite de Ministerul Economiei și Finanțelor în funcție de necesitățile de finanțare a deficitului bugetului de stat.

Art. 3. - Titlurile de stat se vor vinde prin subscripție publică, licitație sau alte modalități specifice agreate de Ministerul Economiei și Finanțelor. Operațiunile se vor derula direct de Ministerul Economiei și Finanțelor sau prin intermediari autorizați.

Art. 4. - Ministerul Economiei și Finanțelor va stabili elementele fiecărei emisiuni privind valorile nominale, dobânda, semnele caracteristice ale titlurilor, scadențele, precum și modalitățile de răscumpărare a acestora.

Art. 5. - Ministerul Economiei și Finanțelor poate acorda deținătorilor de titluri de stat - populație, agenți economici, instituții financiare și de credit - facilități fiscale anuale privind decalarea termenelor de plată a unor impozite și taxe datorate de aceștia bugetului de stat cu cel mult 6 luni în cadrul anului fiscal.

Dobânzile care se cuvin deținătorilor de titluri de stat nu sunt supuse impozitării.

Art. 6. - Ministerul Economiei și Finanțelor va raporta Guvernului situația împrumuturilor contractate, precum și modul de utilizare a acestora.

Prim-ministru, Theodor Stolojan | București, 4 august 1992 | Nr. 7.

Contrasemnează:

Ministrul economiei și finanțelor, George Danielescu

Ministrul bugetului, veniturilor statului și controlului financiar, Florian Bercea

Hotărâre privind înființarea, în cadrul Ministerului Apărării Naționale, a Colegiului Național de Apărare

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Începând cu anul 1992 se organizează și funcționează, în cadrul Academiei de Înalte Studii Militare, Colegiul Național de Apărare, cu durata de 6 luni, subordonat ministrului apărării naționale.

Art. 2. - La cursurile Colegiului Național de Apărare se pot înscrie personalități civile și militare, absolvenți ai institutelor de învățământ superior civil sau militar, care ocupă sau pot ocupa, în perspectivă, funcții de conducere și decizie în domeniile politicii de securitate și apărare națională.

Art. 3. - Studiile în cadrul Colegiului Național de Apărare sunt echivalente cursurilor postuniversitare din Învățământul civil și postacademice din învățământul militar.

Cursul se încheie prin susținerea unei lucrări personale, iar absolvenților li se acordă diplome.

Art. 4. - Cheltuielile de pregătire vor fi suportate din bugetul Ministerului Apărării Naționale.

Ministerele și celelalte organe ale administrației publice centrale, partidele și formațiunile politice, fundațiile culturale și științifice, precum și instituțiile care trimit cursanți pot sponsoriza activitățile de documentare ale membrilor Colegiului Național de Apărare, în țară și în străinătate.

Prim-ministru, Theodor Stolojan | București, 5 august 1992 | Nr. 438.

Contrasemnează:

Ministrul apărării naționale, general-locotenent Niculae Spiroiu

Ministrul învățământului și științei, Mihail Golu