Monitorul Oficial 201/1992

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare


Monitorul Oficial al României

Anul IV, Nr. issue::0201 - Partea I - Marţi, 13 august year::1992

Hotărâri ale Guvernului României

Hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 340/1992 privind regimul de import al deșeurilor și reziduurilor de orice natură, precum și al altor mărfuri periculoase pentru sănătatea populației și pentru mediul înconjurător

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Hotărârea Guvernului nr. 340/1992 privind regimul de import al deșeurilor și reziduurilor de orice natură, precum și al altor mărfuri periculoase pentru sănătatea populației și pentru mediul înconjurător, se modifică și se completează, având conținutul alăturat.

Prim-ministru, Theodor Stolojan | București, 4 august 1992 | Nr. 437.

Contrasemnează:

Ministrul mediului, Marcian Bleahu

Ministrul comerțului și turismului, Constantin Fota

Ministrul economiei și finanțelor, George Danielescu

Ministrul industriei, Dan Constantinescu

Ministrul agriculturii și alimentației, Petru Mărculescu

p. Ministrul de interne, Nicolae Crăciun

Ministrul transporturilor, Traian Băsescu

p. Ministrul sănătății, George Iacob

Hotărârea Nr.340 din 20 iunie 1992 privind regimul de import al deșeurilor și reziduurilor de orice natură, precum și al altor mărfuri periculoase pentru sănătatea populației și pentru mediul înconjurător

Art. 1. - Importul în România de deșeuri și reziduuri de orice natură, în stare brută sau prelucrată, este interzis.

Prin deșeuri și reziduuri de orice natură, în sensul prezentei hotărâri, se înțeleg resturile tehnologice de orice natură, produsele și materialele cu termene de garanție depășite, produsele uzate fizic care nu mai au valoare de întrebuințare, precum și resturile menajere.

Art.2. - Fac excepție de la prevederile art. 1 anumite categorii de deșeuri: de minereuri, de metale feroase sau neferoase, precum și alte deșeuri, care urmează a fi prelucrate de importatori prin capacități de producție existente, pentru obținerea unor materii prime și materiale utile, cu condiția ca prin transport, depozitare și prelucrare pe teritoriul țării aceste deșeuri să nu prezinte risc toxicologic și ecologic.

Categoriile de deșeuri exceptate prin dispozițiile alin. 1 sunt prevăzute în anexa nr. 1.

Anexa nr. 1 poate fi revizuită la propunerea ministerelor interesate, cu acordul Ministerului Mediului, prin hotărâre a Guvernului.

Art. 3. - Importul deșeurilor menționate la art. 2 se face pc baza licenței de import, care se eliberează numai cu acordul Ministerului Mediului și Ministerului Sănătății.

Licența de import va conține obligatoriu declarația importatorului, făcută pe proprie răspundere, prin care se specifică denumirea produsului ce urmează a fi introdus în țară, cu mențiunea expresă „deșeuri de...”.

Art.4. - Importatorul este obligat să se asigure la contractare, ambalare, încărcare și expediere, pentru categoriile de deșeuri prevăzute la art. 2, că acestea corespund în totalitate caracteristicilor din documentația prezentată Ministerului Mediului și Ministerului Sănătății, în vederea obținerii acordului prevăzut la art. 3 alin. 1.

Totodată, importatorul este obligat să obțină, de la organismele autorizate din țara de origine, declarația de conformitate, certificate care să ateste să aceste mărfuri nu prezintă risc toxicologic și ecologic, precum și viza organelor vamale din țara exportatorului.

Art 5. - La încheierea contractului de vânzare-cumpărare, importatorul este obligat să pună în mod expres în vedere exportatorului necesitatea verificării, la încărcare și expediție, a existenței documentelor de transport internațional, precum și a celor prevăzute la art. 4.

Documentele de transport, inclusiv cele prevăzute la art. 4, vor însoți încărcătură pe tot timpul transportului.

Intrarea în țară a mijloacelor de transport, încărcate cu astfel de mărfuri, va fi permisă de organele vamale, numai dacă li se prezintă licență de import, cu acordul scris al Ministerului Mediului și Ministerului Sănătății, precum și documentele prevăzute la art. 4.

În lipsa oricăruia dintre aceste documente, nu se va permite intrarea pe teritoriul României a mijloacelor de transport în cauză.

Importatorul este obligat ca, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, să pună în mod expres în vedere exportatorului necesitatea ca acesta:

a) să menționeze în documentul de transport dispoziția de returnare la punctul de încărcare a mijlocului de transport, în cazul în care continuarea transportului pe teritoriul României este interzisă de către autoritățile publice române, din cauza nerespectării prevederilor prezentei hotărâri;
b) să înscrie elementele prevăzute la art. 3 și 4 în rubricile special rezervate din documentul de transport.

În cazul transportului pe căile ferate, în lipsa oricăruia dintre documentele prevăzute în prezentul articol, mijlocul de transport va fi primit și reținut în punctele de frontieră de intrare ale României, urmând ca importatorul să prezinte documentele necesare în cel mult 48 de ore, în caz contrar mijlocul de transport fiind redirijat în afara teritoriului țării, potrivit convențiilor internaționale feroviare la care România este parte.

Art. 6. - Importul mărfurilor periculoase pentru sănătatea populației și pentru mediul înconjurător, prevăzute în anexa nr. 2, se va putea face numai pe baza documentelor și avizelor stabilite prin dispozițiile legale pentru fiecare grupă de mărfuri, pe baza certificatelor de calitate eliberate de organismele autorizate din țara de origine, anexate declarației de conformitate, precum și a inscripționării, după caz, a termenului de garanție sau de valabilitate.

În lipsa oricăruia dintre aceste documente, organele vamale nu vor permite intrarea mărfurilor pe teritoriul României.

Importatorul este obligat ca, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare sau a înțelegerii de livrare, să pună în mod expres în vedere exportatorului necesitatea ca acesta:

a) să menționeze în documentul de transport dispoziția de returnare la punctul de încărcare a mijlocului de transport, în cazul în care continuarea transportului pe teritoriul României este interzisă de către autoritățile publice române, din cauza nerespectării prevederilor prezentei hotărâri;
b) să înscrie elementele prevăzute la alin. 1 în rubricile special rezervate din documentul de transport.

În cazul transportului pe căile ferate, în lipsa oricăruia dintre documentele prevăzute în prezentul articol, mijlocul de transport va fi reținut în punctele de frontieră de intrare ale României, urmând ca importatorul să prezinte documentele necesare în cel mult 48 de ore, în caz contrar, mijlocul de transport fiind redirijat în afara țării, potrivit convențiilor internaționale feroviare la care România este parte.

Art. 7. - Pentru mărfurile care, pe baza documentelor prevăzute la art. 4, 5 și 6 din prezenta hotărâre, îndeplinesc condițiile de a intra în țară, mijloacele de transport vor fi dirijate la unitățile vamale din interiorul țării, în vederea efectuării operațiunilor de vămuire.

La controlul vamal participă, la solicitarea organelor vamale, împreună cu acestea, specialiști din cadrul Comisiei Naționale pentru Standarde, Metrologie și Calitate, Ministerului Mediului, Ministerului Sănătății, Ministerului Industriei, Ministerului Agriculturii și Alimentației, precum și ai altor ministere și organe centrale ale administrației publice, după caz.

Art. 8. - Transporturile care, la punctele de trecere a frontierei, creează suspiciuni privind conținutul mărfurilor, vor fi controlate la frontieră, conform prevederilor art. 7 alin. 2.

Art. 9. - În cazurile în care, la control, se constată încălcări ale prevederilor legale, toate cheltuielile ocazionate de operațiunile de verificare, expertizare, returnare a mărfurilor și de staționare a mijloacelor de transport vor fi suportate de importator.

Art. 10. - Pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri, Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Vămilor, Comisia Națională pentru Standarde, Metrologie și Calitate, Ministerul Mediului, Ministerul Sănătății, Ministeru Industriei, Ministerul Agriculturii și Alimentației, Ministerul Comerțului și Turismului, precum și alte ministere și organe centrale ale administrației publice vor aplica normele metodologice prevăzute în anexa nr. 3 și vor asigura pregătirea personalului de specialitate.

Art. 11. - În termen de 30 de zile de la publicarea prezentei hotărâri, agenții economici care au încheiat contracte pentru importul mărfurilor prevăzute în anexa nr. 1 sunt obligați să obțină avizele de la Ministerul Mediului și Ministerul Sănătății și să solicite reconfirmarea licențelor de import.

Art. 12. - Nerespectarea regimului de import al mărfurilor ce fac obiectul prezentei hotărâri atrage răspunderea contravențională, civilă sau penală, după caz, a persoanelor vinovate.

Art. 13. - Constituie contravenții, dacă, potrivit legii penale, nu sunt infracțiuni, și se sancționează cu amendă de la 250.000 la 1.000.000 lei următoarele fapte:

a) omisiunea înscrierii în documentația importatorului a datelor complete privind caracteristicile și denumirea exactă a produsului ce urmează a se importa;
b) neluarea, de către importator, a măsurilor de asigurare la contractare, ambalare, încărcare și expediere, pentru ca mărfurile prevăzute în anexele nr. 1 și 2 să corespundă în totalitate caracteristicilor prevăzute în documentația de aprobare a importului;
c) omisiunea importatorului de a pune, în mod expres, în vedere exportatorului să verifice, la încărcare și expediție, existența documentelor de transport internațional, precum și a certificatelor prevăzute de prezenta hotărâre;
d) încălcarea, de către transportator, a obligațiilor prevăzute în art. 5;
e) permiterea intrării pe teritoriul României, de către funcționarii organelor vamale, a mijloacelor de transport încărcate cu produse din cele prevăzute la art. 2 și art. 6, în lipsa oricăruia dintre documentele cerute prin prezenta hotărâre;
f) nerespectarea termenului de reconfirmare a licențelor de import și a obținerii avizelor de la Ministerul Mediului și Ministerul Sănătății;
g) primirea, de către persoane fizice sau juridice, spre depozitare, sub orice formă, a deșeurilor și reziduurilor prevăzute la art. 1 și provenite din import.

Art. 14. - Constatarea contravențiilor prevăzute la art. 15 lit. a), b), c), d), f) și g) și aplicarea amenzilor se fac de către organele vamale, ofițerii și subofițerii de poliție, precum și de către personalul anume împuternicit din cadrul Ministerului Mediului, Ministerului Sănătății, Comisiei Naționale pentru Standarde, Metrologie și Calitate și al Ministerului Comerțului și Turismului.

Constatarea contravenției prevăzute la art. 13 lit. e) și aplicarea amenzii se fac de către ofițerii și subofițerii de poliție.

Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției se poate face plângere în termen de 15 zile de la data comunicării acestuia.

Plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se,depune la organul din care face parte agentul constatator, care o înaintează judecătoriei în a cărei rază teritorială a fost săvârșită contravenția, spre soluționare.

Art. 15. - Contravențiilor prevăzute în prezenta hotărâre le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 32/l968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor.

Art. 16. - În cazuri deosebite, în afara răspunderilor prevăzute la art. 12 și 13, Ministerul Comerțului și Turismului, la propunerea Ministerului Mediului, este autorizat să refuze agentului economic în cauză eliberarea licenței de import pe o perioadă de la 2 la 10 ani ori, după caz, să-i retragă avizul acordat, potrivit legii, de a efectua operațiuni de comerț exterior.

Art. 17. - Organele Ministerului de Interne și ale Gărzii Financiare sunt obligate să acorde sprijin organelor de control prevăzute la art. 7, la solicitarea acestora, în timpul exercitării atribuțiilor ce le revin.

Art. 18. - Anexele nr. 1, 2 și 3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 19. - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, orice prevederi contrare își încetează aplicarea.

Anexa nr. 1

Categorii de deșeuri valorificabile, admise la import, condiționat

  1. Deșeuri din otel (fier vechi);
  2. Deșeuri din fontă (fontă veche);
  3. Deșeuri din cupru;
  4. Deșeuri din alamă;
  5. Deșeuri din bronz;
  6. Deșeuri din plumb;
  7. Deșeuri din zinc;
  8. Deșeuri din aluminiu;
  9. Deșeuri din metale dure;
  10. Deșeuri din metale prețioase;
  11. Deșeuri din cioburi de sticlă, incolore și mate;
  12. Deșeuri din hârtii și cartoane;
  13. Deșeuri din filatura de bumbac și de lână cu conținut 100% fibră naturală și curate;
  14. Deșeuri din fabricile de tricotaje tip bumbac și tip lână curată.

Notă:

a) Se interzice prezența în deșeuri a substanțelor nominalizate în anexa nr. 1 a documentului elaborat de a II-a sesiune a O.E.C.D., din 17-20 septembrie 1991, privind importul de compuși chimici periculoși.

b) La categoriile de deșeuri de la poz. 1-11 nu se admite prezența substanțelor organice (materiale plastice, uleiuri și altele).

c) Licențele de import se eliberează numai agenților economici comunicați Ministerului Comerțului și Turismului de către ministerele de resort.

Anexa nr. 2

Categorii de produse periculoase pentru sănătatea populației și pentru mediul înconjurător, codificate prin pozițiile vamale ale acestora

Nr. crt. Categoria de produse
- denumire generică –
Cod poziții
(de la....... inclusiv – la....... - inclusiv)
0 1 2
1. Diverse produse de origine animală 05.01-05.11
2. Seve și extracte vegetale 13.02
3. Gudroane, uleiuri, cocs de petrol, bitum 27.06-27.10; 27.13-27.15
4. Produse chimice anorganice și compuși organici și anorganici 28.01; 28.04.70-28.04.90; 28.05-28.09; 28.11.11; 28.11.19; 28.11.23; 28.11.29
5. Sulfuri de metaloizi 28.13
6. Baze anorganice și oxizi, hidroxizi și peroxizi 28.14-28.16; 28.22; 28.24
7. Săruri ale acizilor anorganici 28.28; 28.29; 28.37; 28.38
8. Diverși compuși anorganici 28.43.90; 28.44; 28.45; 28.48; 28.50; 28.51
9. Hidrocarburi și derivați 29.02-29.04
10. Fenoli și derivați 29.07; 29.08
11. Eteri și epoxizi 29.09 ; 29.10
12. Acizi carboxilici halogenuri, peroxizi, peroxiacizi și esteri 29.18-29.20
13. Compuși cu azot 29.24; 29.27-29.29
14. Compuși organo-anorganici, compuși heterociclici 29.31; 29.34; 29.35
15. Vitamine și hormoni 29.36; 29.37
16. Heteroide și aloaloide 29.38; 29.39
17. Antibiotice și alți compuși organici 29.41; 29.42
18. Produse farmaceutice 30.01-30.06
19. Îngrășăminte 31.01-31.05
20. Coloranți, culori, lacuri și vopsele 32.04-32.10
21. Uleiuri esențiale, produse și preparate de parfumerie și cosmetice 33.01-33.07
22. Săpunuri, preparate pentru spălat și paste pentru modelat 34.01; 34.02; 34.07
23. Substanțe albuminoide, amidon, enzime 35.01-35.07
24. Diverse articole din materiale inflamabile 35.06
25. Leșii reziduale și gudroane 38.04; 38.07
26. Pesticide 38.38
27. Produse diverse ale industriei chimice 38.11; 38.13; 38.14; 38.17; 38.21; 38.23.90
28. Materiale plastice și articole din materiale plastice 39.01-39.14; 39.17.10
29. Piei brute 41.01-41.03
30. Blănuri brute 43.01
31. Diverse sprayuri 96.16.

N 0 T Ă:

Importurile acestor produse pot fi efectuate numai de agenți economici abilități de către ministerele de resort, conform anexei nr. 3.

Anexa nr. 3

Norme metodologice privind regimul de import al deșeurilor și reziduurilor de orice natură, precum și al altor mărfuri periculoase pentru sănătatea populației și pentru mediul înconjurător

Capitolul I

Atribuții ale ministerelor

I. 1. Ministerul Mediului

1. Emite, prin Direcția evaluare impact ecologic și avizare, acordul scris necesar eliberării sau reconfirmării licenței de import pentru categoriile de deșeuri prevăzute în anexa nr. 1 a hotărârii, pe baza documentației specificate în anexa A.

2. Înscrie, prin Direcția evaluare impact ecologic și avizare, în cazul acceptării importului, pe versoul celor trei exemplare ale cererii de licență, următoarele:

„Se avizează favorabil pentru importul de..... ”.

3. Refuză emiterea, suspendă sau, după caz, anulează acordul, dacă importatorul nu respectă condițiile legale și informează Direcția Generală a Vămilor și Ministerul Comerțului și Turismului asupra măsurii luate.

4. Participă la controlul vamal cu personal de specialitate, instruit și împuternicit în aplicarea hotărârii, la solicitarea organelor vamale.

5. Înaintează Guvernului proiectul de hotărâre privind revizuirea anexei nr. 1 a hotărârii, pe baza propunerilor ministerelor interesate.

I. 2. Ministerul Sănătății

6. Emite, prin Direcția medicinii preventive sau, după caz, Direcția farmaceutică, acordul scris necesar eliberării sau reconfirmării licenței de import pentru deșeurile prevăzute în anexa nr. 1 a hotărârii, precum și pentru produsele din anexa nr. 2 a hotărârii, la pozițiile cu următoarele coduri: 29.36; 29.37; 29.41; 29.42; 30.01-30.06; 33.01-33.07; 34.01; 34.02; 34.07; 38.08, pe baza documentației specificate în anexa B.

7. Înscrie, prin Direcția medicinii preventive sau, după caz, Direcția farmaceutică, în cazul acceptării importului, pe versoul celor trei exemplare ale cererii de licență, următoarele:

„Se avizează favorabil importul de........ ” (se specifica obligatoriu denumirea comercială a fiecărui produs admis la import).

8. Refuză emiterea, suspendă sau, după caz, anulează acordul, dacă importatorul nu respecta condițiile legale și informează Direcția Generală a Vămilor și Ministerul Comerțului și Turismului asupra măsurii luate.

9. Abilitează agenții economici, pe baza documentației specificate în anexa C, pentru importul de produse prevăzute în anexa nr. 2 a hotărârii, la pozițiile cu următoarele coduri: 29.35; 29.36; 29.37, 29.41; 29.42; 30.01-30.06; 33.01-33.07; 34.01; 34.02; 34.07; 38.08; 38.21; 96.16.

10. Participă la controlul vamal cu personal de specialitate, instruit și împuternicit în aplicarea hotărârii, la solicitarea organelor vamale.

I. 3. Ministerul Agriculturii și Alimentației

11. Emite, prin Direcția de protecție a plantelor și carantină fitosanitară sau, după caz, prin Direcția generală sanitară veterinară, acordul scris pe baza documentației specificate în anexa D și înscrie pe versoul celor trei exemplare ale cererii de licență de import, în cazul acceptării importului, pentru produsele prevăzute în anexa nr. 2 a hotărârii, la nr. crt. 15, 18, 26 următoarele:

„Se avizează favorabil importul de …………………………………….” (se specifică obligatoriu denumirea comercială a fiecărui produs admis la import).

12. Abilitează agenții economici, pe baza documentației specificate în anexa E, pentru importul de produse prevăzute în anexa nr. 2 a hotărârii, la nr. crt. 1, 15, 18, 19, 23, 26, 29 și 30.

13. Participă la controlul vamal cu personal de specialitate, instruit și împuternicit în aplicarea hotărârii, la solicitarea organelor vamale.

I.4. Ministerul Industriei

14. Abilitează agenții economici, pe baza documentației specificate în anexa F, pentru importul de deșuri prevăzute în anexa nr. 1 a hotărârii și de produse prevăzute în anexa nr. 2 a hotărârii (cu excepția celor de la nr. crt, 1, 15, 18, 19, 23 și 26).

15. Participă, după caz, la controlul vamal, cu personal de specialitate instruit și împuternicit în aplicarea hotărârii, la solicitarea organelor vamale.

I. 5. Ministerul Comerțului și Turismului

16. Eliberează, prin Direcția generală de politică comercială, pentru deșeurile prevăzute în anexa nr. 1 a hotărârii, licențe de import agenților economici care au obținut acordul Ministerului Mediului și al Ministerului Sănătății, precum și certificatul de abilitare, emis de Ministerul Industriei.

17. Eliberează, prin Direcția generală de politică comercială, pentru produsele de la nr. crt. 15, 17, 18, 21, 22 și 26 din anexa nr. 2 a hotărârii, licențe de import agenților economici care au obținut, după caz, acordul Ministerului Sănătății sau al Ministerului Agriculturii și Alimentației, precum și certificatul de abilitare emis de ministerul de resort.

18. Eliberează licențele de import în strictă conformitate cu acordurile obținute și metodologia prevăzută în anexa G.

19. Ține evidența și comunică „lista neagră” a agenților economici cărora li s-au aplicat sancțiuni sau restricții în desfășurarea de activități de comerț exterior prin mass-media, inclusiv la ministerele și organismele guvernamentale interesate.

I. 6. Ministeml Economiei și Fianațelor - Direcția Generală a Vămilor


20. Dispune unităților vamale de frontieră interzicerea intrării în țară a mijloacelor de transport încărcate cu deșeuri și reziduuri de orice natură, potrivit hotărârii și prezentelor norme.

21. Dispune unităților vamale de frontieră interzicerea intrării în țară a mijloacelor de transport încărcate cu deșeuri prevăzute în anexa nr. 1 a hotărârii, precum și cu produse prevăzute în anexa nr. 2 a hotărârii, în cazul nerespectării condițiilor prevăzute la art. 5 și 6 din hotărâre.

22. Solicită unităților ministerelor de resort, în scris sau pe bază de notă telefonică, participarea la controlul vamal a specialiștilor instruiți și împutemiciți, potrivit dispozițiilor art. 7 și 8 din hotărâre, conform modelului din anexa J.

23. Instruiește organele vamale pentru efectuarea Controlului vamal, în sensul respectării dispozițiilor hotărârii.

I. 7. Comisia Națională pentru Standarde, Metrologie și Calitate

24. Participă la controlul vamal cu personal de specialitate, instruit și împuternicit în aplicarea hotărârii, la solicitarea organelor vamale.

Capitolul II

Metodologii de avizare a importurilor, de abilitare a agenților economici și de emitere și de confirmare a licențelor de import

Metodologiile sunt prezentate în anexe după cum urmează:

1.Ministerul Mediului

Anexa A - metodologie de emitere -a acordului de mediu

2. Ministerul Sănătății

Anexa B - metodologie de emitere a acordului

Anexa C - metodologie de abilitare a agenților economici

3. Ministerul Agriculturii și Alimentației

Anexa D - metodologie de emitere a acordului

Anexa E - metodologie de abilitare a agenților economici

4. Ministerul Industriei

Anexa F - metodologie de abilitare a agenților economici

5. Ministerul Comerțului și Turismului

Anexa G - metodologie de emitere și reconfirmare a licențelor de import.

Capitolul III

Procedura de control

Procedura de control se aplică în unitățile vamale din punctele de frontieră și din interiorul țării, precum și, după caz, la importator.

Terminologia utilizată în procedura de control este definită în anexa H.

Unitățile vamale solicită, după caz, prin convocare scrisă sau notă telefonică (anexa I), specialiștii împuterniciți să participe la controlul vamal, potrivit art. 7 și 8 din hotărâre, care au obligația să se prezinte la data fixată prin apel.

La stabilirea datei efectuării controlului, unitățile vamale vor ține seama de timpul efectiv necesar deplasării specialiștilor împuterniciți, solicitați la punctele de control.

Convocarea specialiștilor împuterniciți pentru participarea la controlul vamal se va face conform anexei J.

III. 1. Condiții prealabile

III 1.1. Ministerele de resort vor pune la dispoziția unităților vamale și organelor interesate următoarele documente:

  • Lista organismelor autorizate în alte țări să emită certificate care să ateste că deșeurile din anexa nr. 1 a hotărârii nu prezintă risc toxicologic și ecologic. Lista va fi elaborată până la 1 septembrie 1992, actualizată și transmisă anual prin grija Ministerului Comerțului și Turismului.
  • Lista detaliată a produselor prevăzute la nr. crt. 26 din anexa nr. 2 a hotărârii, elaborată și vizată de către Ministerul Sănătății și Ministerul Agriculturii și Alimentației, pe baza reglementărilor în vigoare.
  • Lista substanțelor nominalizate prin documentul elaborat de a II-a sesiune a O.E.C.D. din 17-20 septembrie l991, a căror prezență în deșeuri este interzisă. Lista va fi transmisă prin grija Ministerului Mediului.

III. 1.2. Importatorul are obligația să asigure originalul și traducerea în limba română, pe proprie răspundere, a următoarelor documente: declarația de conformitate, certifificatul de calitate, certificatul de garanție sau valabilitate, precum și certificatul care atestă că deșeurile nu prezintă risc toxicologic sau ecologic.

III. 2. Desfășurarea controlului

Potrivit art. 1 al hotărârii, unitățile vamale interzic introducerea în România a produselor și materialelor cu termen depășit de garanție sau de valabilitate, precum și a produselor uzate fizic.

Unitățile vamale interzic introducerea în România a produselor uzate fizic, dacă acestea nu sunt nominalizate prin anexa nr. 1 a hotărârii.

III. 2.1. La unitățile vamale de frontieră

III. 2.1.1. Organele vamale

A. La intrarea în țară a mijloacelor de transport încărcate cu mărfuri, organele vamale vor efectua controlul după cum urmează:

a) Dacă mărfurile nu se încadrează în nici una din categoriile prevăzute în hotărâre, se procedează în conformitate cu reglementările vamale în vigoare.
b) Dacă mărfurile se încadrează în categoria celor prevăzute în art. 1 alin. 2 și nu sunt nominalizate în anexa nr. 1 a hotărârii, nu se va permite intrarea pe teritoriul României a mijloacelor de transport.
c) Dacă mărfurile fac parte din listele cuprinse în anexele nr. 1 și 2 ale hotărârii, organele vamale verifică, pe lângă documentele de transport internațional, și existența următoarelor documente:
c.1) pentru deșeurile din anexa nr. 1 a hotărârii:
  • licența de import, cu înscrierea acordurilor Ministerului Mediului și Ministerului Sănătății;
  • certificatul de abilitare a agentului economic, eliberat de Ministerul Industriei;
  • declarația de conformitate;
  • certificatul care atestă că deșeurile nu prezintă risc toxicologic și ecologic;
c.2) pentru produsele din anexa nr. 2 a hotărârii:
  • licența de import, numai pentru produsele de la nr. crt. 15, 17, 18, 21, 22 și 26, având înscrise acordurile ministerelor de resort, astfel:
  • acordul Ministerului Sănătății, pentru produsele de la nr. Crt. 17 (cod vamal 29.41; 29.42), 21 (cod vamal 33.01-33.07) și 22 (cod vamal 34.01; 34.02 și 34.07);
  • acordul Ministerului Sănătății sau al Ministerului Agriculturii și Alimentației, pentru produsele de la nr. crt. 15, 18 și 26 [1]
  • certificatul de abilitare a agentului economic, eliberat, după caz, de ministerul de resort, în conformitate cu anexele C, E și F;
  • declarația de conformitate;
  • certificatul de calitate;
  • după caz, inscripționarea termenului de garanție sau valabilitate.

În lipsa oricăruia dintre documentele menționate, unitățile vamale nu vor permite intrarea în țară a mijloacelor de transport.

B. În cazul în care mijloacele de transport încărcate cu mărfuri sunt însoțite de toate documentele menționate la pct. III 2.1.1. lit. A.c), organele vamale de frontieră le vor dirija la unitățile vamale din interiorul țării, în vederea efectuării operațiunilor de vămuire.

Dacă transporturile creează suspiciuni privind conținutul mărfurilor sau dificultăți de încadrare în prevederile hotărârii, organele vamale vor solicita specialiștii împuterniciți conform anexei J și vor proceda, împreună cu aceștia, la efectuarea controlului.

III 2.1.2. Specialiștii împuterniciți de către ministerele de resort

A. Verifică documentele de însoțire care atestă calitatea produselor (declarație de conformitate, certificat de calitate), urmărind:

a) valabilitatea acestora (antet, ștampilă, data emiterii, conținutul lizibil, existența traducerii în limba română, pe propria răspundere, dacă se referă la lotul de mărfuri transportate etc.);

b) în cazul deșeurilor din anexa nr. 1 a hotărârii, dacă certificatele atestă că acestea nu prezintă risc toxicologic și ecologic și dacă sunt emise de organismele autorizate din țara de origine, prevăzute în lista existentă la vamă.

B. Verifică, după desigilarea efectuată de organele vamale:

  • identitatea mărfurilor;
  • inscripționarea pe etichete, ambalaje sau pe produse a denumirii produselor, a termenului de valabilitate sau garanție, a denumirii furnizorului etc.;
  • încadrarea în termenul de valabilitate sau de garanție;
  • tipul și starea ambalajelor și a mijloacelor de transport, pentru asigurarea menținerii integrității și calității mărfurilor, precum și pentru protecția mediului, până la destinație.

C. Prelevează eșantioane pentru verificare, în cazurile de prezumție de neconformitate cu documentele de însoțire care atestă calitatea (conform procedurii de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 545/1991 privind supravegherea calității produselor și serviciilor, în scopul prevenirii și combaterii faptelor care pot afecta viața sau sănătatea oamenilor, animalelor ori calitatea mediului înconjurător):

a) Orice prelevare conține, de regulă, trei eșantioane bune, identificabile oricând, în afară cazurilor când natura produselor sau cantitatea lor nu permite prelevarea decât a unui singur eșantion. Din aceste eșantioane, unul este destinat verificării în laboratorul de încercări, al doilea este destinat păstrării la laborator ca probă martor, iar al treilea, păstrării de către deținătorul produselor, ca probă martor.

Mărimea eșantioanelor, modul de prelevare, ambalare, transport și păstrare a acestora vor fi în strictă conformitate cu standardele sau normele de produs și cu metodele de încercări ale laboratoarelor autorizate sau acreditate și vor fi menționate în procesul-verbal de constatare-eșantionare-contravenție (anexa K).

Importatorul este obligat să emită comandă pentru testarea, de către un laborator autorizat sau acreditat, comandă care va fi specificată în procesul-verbal.

Agentul constatator se va asigura ca transportul și conservarea eșantioanelor să se facă la timp și corect, eliminându-se astfel posibilitatea deprecierii acestora.

În toate cazurile, eșantioanele prelevate vor fi corect sigilate. Aceste sigilii se vor aplica pe o etichetă compusă din două taloane (anexa E), ce se vor separa după completare și semnare, astfel:

  • un talon va fi preluat de către specialistul laboratorului, după ce acesta verifică integritatea sigiliului;
  • cel de-al doilea talon rămâne la agentul constatator.

Posesorii celor 3 eșantioane nu au dreptul să distrugă sau să modifice starea eșantionului dat în grija lor.

Agentul constatator este obligat să se asigure că eșantioanele vor ajunge la laboratoarele în profilul cărora intră efectuarea încercărilor în maximum 24 de ore de la prelevare, dacă perisabilitatea probei sau normativele de produse nu obligă un termen mai scurt de ajungere a eșantioanelor la laborator.

b) După prelevarea eșantioanelor, mijlocul de transport cu mărfuri poate părăsi unitatea vamală spre destinația importatorului, numai însoțit de un proces-verbal (anexa K), în care se specifică expres interdicția de comercializare sau utilizare a produselor respective până la sosirea și interpretarea raportului de încercări (buletinului de analiză) de la laborator, de către specialiștii împuterniciți.

Totodată, agentul constatator va comunica (fax, telex, telefon etc), la inspecțiile teritoriale de specialitate pe raza cărora se află destinatarul mărfii, interdicția de comercializare sau utilizare până la sosirea de la laborator a rezultatelor analizelor.

c) Laboratoarele de încercări autorizate sau acreditate sunt obligate să efectueze imediat analiza sau încercarea eșantioanelor trimise de organele de control.

Pentru verificarea eșantioanelor, laboratoarele vor folosi numai metodele precizate în procedurile tehnice specifice, menționate în documentele de autorizare sau acreditare a laboratoarelor respective.

Laboratorul desemnat pentru a efectua analizele unui anumit eșantion va întocmi un raport de încercări (buletin de analiză) imediat ce a terminat examinările respective, dar nu mai târziu de 3 ore de la încheierea încercării eșantionului, consemnând rezultatele examinărilor și analizelor ajutătoare efectuate asupra eșantionului.

Raportul de încercări sau buletinul de analiză vor fi puse la dispoziția organului care a prelevat eșantioanele imediat ce a fost întocmit, dar nu mai târziu de a doua zi dimineața până la orele 9,00.

D. Stabilesc măsuri în funcție de rezultatele operațiunilor de mai sus:

a) Neconformitățile, rezultate în urma verificărilor de la pct. III. 2.1.2., lit. A și B, vor fi menționate în procesul-verbal (anexa K) și se va stabili returnarea transportului de mărfuri. Dacă nu sunt neconformități, transportul va fi dirijat spre punctul de destinație. Procesul-verbal, întocmit în 4 exemplare, va fi transmis:

  • unității vamale;
  • importatorului și transportatorului;
  • unității din care face parte specialistul împuternicit care a efectuat constatarea;
  • organelor de cercetare penală, după caz.


b) În cazul pct. III. 2.1.2. lit. C, pe baza rezultatelor din raportul de încercări (buletin de analiză), sosit de la laboratorul autorizat sau acreditat, organele de control din județul de destinație al transportului stabilesc una dintre măsurile:

b.1) ridicarea interdicției de comercializare sau utilizare și acordarea liberului de vamă;
b.2) menținerea interdicției de comercializare sau utilizare, cu aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege și dispunerea măsurii de returnare a transportului la furnizor.

În ambele cazuri, măsura se aduce la cunoștința importatorului prin proces-verbal (anexe K).

c) în cazul de neconformități constatate la pct. III. 2.1.2. lit. A, B sau C, după caz, se va extinde controlul la importator, pentru verificarea respectării prevederilor art. 4, 5 și 6 din hotărâre.

III. 2.2. La unitățile vamale din interiorul țării

Organele vamale, împreună cu specialiștii împuterniciți conform anexei J, efectuează controlul mărfurilor, aplicând procedura de la pct. III. 2.1.

Dacă nu se constată neconformități, organele de control acordă liberul de vamă pe declarația vamală de import, care va fi semnată și de specialiștii împuterniciți.

Capitolul IV

Dispoziții finale

Dispozițiile prezentelor norme sa aplică și pentru deșeurile și produsele prevăzute în hotărâre, care urmează să fie introduse în țară sub formă de ajutoare și donații, importuri temporare și în regim de mostre.

Produsele înscrise în anexa nr. 2 a hotărârii, care urmează să fie introduse în țară sub formă de ajutoare cu caracter umanitar, medical și social, vor fi admise pe baza următoarelor documente:

  • avizul emis de Comisia interdepartamentală pentru coordonarea activității cu caracter umanitar, medical și social, desfășurată de persoane fizice, persoane juridice și organizații neguvernamentale din străinătate;
  • declarația donatorului de ajutoare umanitare, prin care să certifice, pe proprie răspundere, că produsele nu prezintă risc toxicologic și ecologic;
  • după caz, inscripționarea termenului de garanție sau de valabilitate.

În cazul în care organele de control constată că faptele săvârșite de către agenții economici sau alte persoane constituie infracțiuni, procesele-verbale de constatare-eșantionare-contravenție vor fi înaintate imediat organelor de cercetare penală, care vor acționa, în continuare, conform Codului de procedură penală.

Anexa A

Metodologie de emitere a acordului de mediu

1.Modul de eliberare a acordului de mediu

Acordul de mediu se emite numai pentru importul categoriilor de deșeuri valorificabile, cuprinse în anexa nr. 1 a hotărârii, în termen de 20 de zile de la data depunerii documentației după modelul din anexa A 1.

2. Conținutul documentațiilor ce se prezintă pentru obținerea acordului de mediu

2.1. Cerere scrisă a agentului economic importator.

2.2. Declarația agentului economic importator, făcută pe propria răspundere, prin care specifică: denumirea deșeului ce urmează a fi introdus în țară, furnizorul, cantitatea, mijlocul de transport folosit, modul de ambalare, locul de depozitare final și de tranzit, caracteristicile fizico-chimice, bacteriologice și de radioactivitate.

2.3. Declarația de accept a beneficiarului pentru produsul importat, referitor la calitate și cantitate, și asumarea responsabilității asupra respectării legislației în vigoare din punct de vedere al protecției mediului și sănătății în procesul de transport, valorificare și depozitare a deșeului importat, precum și a subproduselor rezultate.

2.4. Avizul Ministerului Sănătății.

2.5. Certificat de abilitare, eliberat de Ministerul Industriei.

2.6. Certificat de înmatriculare de la Camera de Comerț și Industrie.

2.7. Declarația de conformitate din țara de origine a deșeului, cu traducere în limba română, pe propria răspundere, a importatorului.

2.8. Certificat care să ateste că deșeul importat nu prezintă risc toxicologic și ecologic, eliberat de organisme autorizate din țara de origine, cu traducerea în limba română, pe propria răspundere, a importatorului.

2.9. Punctul de vedere al agențiilor județene sau al Agenției municipiului București pentru supravegherea și protecția mediului, care să ateste că deșeul și subprodusele rezultate din prelucrare îndeplinesc condițiile legale de protecție a mediului.

3. Direcția evaluare impact ecologic și avizare va solicita, după caz, agentului economic importator referințe și alte acte suplimentare referitoare la deșeurile importate, inclusiv buletine de analiză și certificate de calitate.

4. Refuzul emiterii, suspendarea sau, după caz, anularea acordului de mediu se fac în următoarele cazuri:

  • documentație incompletă;
  • documente prezentate cu modificări, ștersături sau care creează suspiciuni;
  • anularea unuia din acordurile, acceptările sau buletinele de calitate solicitate;
  • nerespectarea condițiilor impuse.
Anexa A. 1

Ministerul Mediului

Direcția evaluare impact ecologic și avizare

Nr………………………../……………………

Acord de mediu

Nr......din.......

Se avizează agentul economic (denumire, localitate, certificat de înmatriculare la Camera de Comerț și Industrie) pentru importul următoarelor categorii de deșeuri valorificabile conform anexei nr. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 340/1992, după cum urmează:

Denumirea deșeului Nr. crt. din anexa nr. 1 Cantitatea
U.M.

În următoarele condiții obligatorii:……………………………………………………………………………………

Prezentul acord de mediu este valabil până la data de …………………………………

Director, …………………………………….

Anexa B

Ministerul Sănătății

Metodologie de emitere a acordului

Acordul Ministerului Sănătății reprezintă actul de autoritate sanitară de stat, care condiționează obținerea licenței de import de către agenții economici care importă deșeuri admise condiționat (anexa nr. 1 a hotărârii) și produse periculoase pentru sănătatea populației (nr. crt. 15, 17, 18, 21, 22 și 26 din anexa nr. 2 a hotărârii).

Acordul Ministerului Sănătății se emite în baza prevederilor Legii nr. 73/1969 privind regimul stupefiantelor, Legii nr. 3/1979 privind asigurarea sănătății populației, Legii nr. 5/1982 privind regimul pesticidelor, Decretului nr. 466/1979 privind regimul substanțelor toxice, Hotărârii Guvernului nr. 961/1990 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, precum și a prezentei hotărâri.

Acordul Ministerului Sănătății are drept scop prevenirea importului de deșeuri admise condiționat, contaminate chimic sau biologic (bacteriologic), și de produse considerate periculoase, care nu corespund normelor în vigoare în România, deci produse care ar putea influența negativ sănătatea populației.

Sunt supuse avizării:

1. deșeurile valorificabile admise condiționat, prevăzute în anexa nr. 1 a hotărârii;
2. următoarele categorii de produse din anexa nr. 2 a hotărârii:
Nr. crt. Categoria de produse
- denumire generică –
Poziția din tariful vamal
15. Vitamine și hormoni 29.36; 29.37
17. Antibiotice și alți compuși organici 29.41; 29.42
18. Produse farmaceutice 30.01-30.06
21. Uleiuri esențiale, produse și preparate de parfumerie și cosmetice 33.01-33.07
22. Săpunuri, preparate pentru spălat și paste pentru modelat 34.01; 34.02; 34.07
26. Pesticide (pentru profilaxia sanitar-umană) 38.38

Acordul se solicită de către agentul economic abilitat de ministerul de resort să facă importul respectiv.

Documentație pe baza căreia se emite acordul:

1. Cerere scrisă, în care se menționează numele agentului economic importator (firma), adresa, numărul de telefon, telex, fax, denumirea comercială a produsului și poziția din tariful vamal în care se încadrează, furnizorul extern, beneficiarul produsului din țară, caracteristicile fizico-chimice, bacteriologice și de radioactivitate.
2. Certificatul de abilitare emis de ministerul de resort.
3. Certificatul de înmatriculare la Camera de Comerț și Industrie.
4. Declarația de conformitate din țara de origine pentru deșeuri, cu traducerea în limba română, pe propria răspundere, a importatorului.
5. Certificatul emis de organisme autorizate din țara de origine, prin care să ateste că deșeurile nu prezintă risc toxicologic, bacteriologic și ecologic, cu traducerea în limba română, pe propria răspundere, a importatorului.

Acordul se emite de către:

A. Direcția medicinii preventive, pentru deșeurile prevăzute în anexa nr. 1 a hotărârii și pentru produsele prevăzute în anexa nr. 2 a hotărârii la nr. crt. 22: Săpunuri, preparate pentru spălat și paste pentru modelat și nr. crt. 26: Pesticide (pentru profilaxia sanitar-umană).
B. Direcția farmaceutică, pentru produsele prevăzute în anexa nr. 2 a hotărârii la nr. crt. 15: vitamine și hormoni; nr. crt. 17: antibiotice și alți compuși organici; nr. crt. 18: produse farmaceutice; nr. crt. 21: uleiuri esențiale, produse și preparate de parfumerie și cosmetice.

Acordul se emite în cazul existenței tuturor documentelor menționate mai sus, a conținutului lor corespunzător și a concordanței cu prevederile legislației din România(norme).

Pe cererea prezentată de agentul economic se înscrie concluzia-referat. Acordul se formulează conform modelului anexat, în 2 exemplare din care un exemplar se înaintează agentului economic și un exemplar rămâne la emitent.

Pe versoul fiecărui exemplar al cererii de licență de import se înscrie: „Se avizează favorabil importul de..... -.” (se înscrie, după caz, denumirea deșeului sau denumirea comercială și forma de prezentare a produselor).

Termenul maxim de la prezentarea documentației complete până la emiterea acordului nu trebuie să depășească 10 zile.

Anexa B 1

Ministerul Sănătății

Acord

nr.....din……..

Având în vedere cererea (denumirea agentului economic) nr..... din. -.., înregistrată la Ministerul Sănătății sub nr..... din………….

în baza prevederilor H.G. nr. 340/1992 privind regimul de import al deșeurilor și reziduurilor de orice natură, precum și al altor mărfuri periculoase pentru sănătatea populației și pentru mediul înconjurător și a H.G. nr. 961/1990 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, expertizând documentația prezentată,

SE AVIZEAZĂ FAVORABIL IMPORTUL DE:

………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

În următoarele condiții obligatorii:

………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Prezentul acord este valabil până la data de......

Director,…………………


Anexa C

Ministerul Sănătății

Metodologie de abilitare a agenților economici

1. Domeniu de aplicare

Prezenta metodologie se aplică tuturor agenților economici având ca obiect de activitate importul, care au intenția să importe produse cuprinse în anexa nr. 2 a hotărârii la următoarele poziții din tariful vamal:

29.35; 29.36; 29.37; 29.41; 29,42; 30.01-30.06; 33.01-33.07; 34.01; 34.02; 34.07; 38.08; 38.21; 96.16.

În acest scop funcționează, în cadrul Ministerului Sănătății, Comisia de abilitare a agenților importatori, numită prin ordin al ministrului sănătății, care emite certificate de abilitare, conform modelului din anexa C 1 la prezenta metodologie.

2. Condiții de acordare a certificatelor de abilitare

În scopul obținerii certificatelor de abilitare, agenții economici importatori vor prezenta la Ministerul Sănătății, cu mențiunea „pentru Comisia de abilitare”, următoarele documente:

a) solicitarea în scris a agentului economic importator, din care să rezulte:

  • numele și sediul social al firmei;
  • numărul de înregistrare la Camera de Comerț și Industrie;
  • scopul, obiectul și profilul de activitate;
  • grupa de produse și poziția din tariful vamal pentru care solicită abilitarea;
  • experiența în domeniu a firmei;

b) copie xeroxată după certificatul de înmatriculare a agentului economic la Camera de Comerț și Industrie;

c) fișa de prezentare a specialiștilor angajați ai agentului economic, ce urmează a se ocupa de importul produselor pentru care solicită abilitarea; se vor anexa în copie carnetele de muncă;

d) declarația agentului economic, făcută pe propria răspundere, că nu a suferit sancțiuni în legătură cu activitatea pentru care solicita abilitarea;

e) declarația agentului economic că și-a însușit prevederile hotărârii.

Nu se eliberează certificate de abilitate agenților economici care:

  • depun documentație incompletă fața de cele prezentate mai sus;
  • nu sunt autorizați să desfășoare activitate de comerț exterior;
  • nu au angajat farmacist în cazul importului de medicamente și specialist în comerț exterior pentru toate categoriile de produse.

3. Desfășurarea activității de abilitare

Certificatele de abilitare se eliberează în 5-7 zile de la depunerea documentației.

Comisia are dreptul să solicite agenților economici importatori informații suplimentare legate de profilul de activitate, experiența în domeniu, cu respectarea prevederilor Legii sanitare, a prezentei hotărâri și a altor prevederi legale privind circulația produselor din anexa nr. 2 a hotărârii.

Abilitatea agentului economic se concretizează în eliberarea, de către comisie, a certificatului de abilitare (anexa C 1).

4. Anularea certificatului de abilitate

Încălcarea prevederilor hotărârii, precum și a legislației în domeniul circulației produselor farmaceutice, a regimului pesticidelor și a regimului substanțelor toxice atrage după sine - la sesizarea agenților constatatori prevăzuți în art. 14 din hotărâre - anularea sau, după caz, suspendarea, pe o perioada limitată, a certificatului de abilitare.

Comisia de abilitare va comunica Ministerului Comerțului și Turismului, Direcției Generale a Vămilor, Ministerului Mediului și Ministerului de Interne, în termen de 48 de ore, măsura luată.

Comisia de abilitare are obligația de a ține și actualiza evidența agenților economici cărora li s-au eliberat, anulat sau suspendat, temporar, certificatele de abilitare.

Anexa C 1

Ministerul Sănătății

Comisia de abilitare

Nr...... din.........

Certificat de abilitare

Se abilitează agentul economic (denumire, localitate, certificat de înmatriculare la Camera de Comerț și Industrie) pentru importul următoarelor grupe de produse:

Denumirea grupei de produse Poziția din tariful vamal


Prezentul certificat este valabil până la data de......., cu drept de prelungire.

Prezentul certificat nu exonerează agentul economic importator de răspunderile ce-i revin, potrivit legii, pentru introducerea în țară și utilizarea în mod necorespunzător a produselor pentru importul cărora a fost abilitat.

Agentul economic abilitat este obligat să anunțe Comisia de abilitare despre orice modificare intervenită în documentația solicitată la abilitare, în termen de 15 zile de la schimbarea produsă.

Președinte / Director,

Anexa D

Ministerul Agriculturii ȘI Alimentației

Metodologie de emitere a acordului

A.Condiții de import de produse de origine animală (nr. crt. 1 din anexa nr. 2 a hotărârii) și de alte produse de uz veterinar (nr. crt. 15 și 18 din anexa nr. 2 a hotărârii)

Acordul se emite de Direcția generală sanitară veterinară din Ministerul Agriculturii și Alimentației agenților economici care sunt abilități să importe asemenea produse.

Importatorul are obligația de a solicita Direcției generale sanitare veterinare condițiile sanitare veterinare pentru realizarea operațiunii de import anterior contractării importului.

În baza Legii sanitare veterinare nr. 75/1991, a convențiilor și acordurilor sanitare veterinare încheiate între România și țările exportatoare, Direcția generală sanitară veterinară stabilește condițiile specifice și le transmite solicitantului. Acesta are obligația de a trata aceste condiții cu exportatorul și de a comunica emitentului acceptarea lor așa cum au fost stabilite de acesta sau cu modificările propuse de autoritatea țării exportatoare. Aceste modificări se analizează de Direcția generală sanitară veterinară și, după caz, se decide.

Produsele menționate la nr. crt. 15 și 18 din anexa nr. 2 a hotărârii sunt acceptate la import numai dacă sunt înregistrate în România pe baza certificatului de înregistrare a produsului în cauză, emis de Direcția generală sanitară veterinară din Ministerul Agriculturii și Alimentației.

După stabilirea condițiilor, Direcția generală sanitară veterinară emite și transmite în scris importatorului acordul sanitar veterinar de import și modelul de certificat sanitar veterinar care va însoți marfa. Aceste documente se comunică în scris și inspectoratelor de poliție sanitară veterinară de la punctele de trecere a frontierei și direcțiilor sanitare veterinare din județele beneficiare a importurilor.

B. Condiții de import de pesticide (nr. crt. 26 din anexa nr. 2 a hotărârii)

Se emite acordul pentru importul (și introducerea în România) a pesticidelor de către Direcția de protecție a plantelor și carantină fitosanitară din Ministerul Agriculturii și Alimentației, cu respectarea întocmai de către cei abilități a următoarei metodologii:

1. se admite importul (și introducerea în țară) a pesticidelor numai la parametrii de calitate prezentați la omologare și cu termen de garanție pentru o perioadă în care ele pot fi folosite;

2. pesticidele nu se importă (și nu se introduc în țară) în ambalaje folosite în România pentru ambalarea produselor alimentare, farmaceutice și cosmetice;

3. pesticidele se pot introduce în țară în următoarele categorii de ambalaje:

  • butoaie de tablă (vernisate în interior), capacitate maximă 200 l, cu minimum două cercuri sau nervuri pentru protecția la rostogolire;
  • bidoane din polietilenă sau din tablă (vernisată în interior), capacitate maximă 60 l, cu 1-2 mânere (în funcție de capacitate) comode pentru manipulare normală;
  • saci de polietilenă (cu minimum o folie rezistență și cu maximum două suduri la capete) sau de hârtie (cu minimum patru foi în interior) cusuți sau legați la gura de umplere cu sfoară, capacitate maxima 30 kg;
  • sticle, flacoane, pungi de polietilena (minimum două folii), fiole (una sau mai multe bucăți într-o pungă de plastic transparent, etanșat perfect);

4. ambalajele trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • anterior să nu fi fost folosite pentru alte produse;
  • să reziste la multiple manipulări pe timpul de garanție al conținutului și să asigure în această perioadă integritatea calităților fizico-chimice ale pesticidului;
  • să poarte (prin inscripționare sau turnare) însemnele STAS: CAP DE MORT - Otravă, INFLAMABIL (dacă este cazul) și chiar unele delimitări sau gradații de conținut în ml sau grame;
  • să fie bine etanșate și cu posibilități dc sigilare a orificiilor de umplere și de aerisire; sigiliul aplicat trebuie să prezinte siguranță pe timpul transportului și al depozitarii la beneficiar;
  • dopul și butonul (unde este cazul) să aibă imprimat însemnul STAS: CAP DE MORT - Otravă;
  • ambalajele pentru pulberi și granule să aibă o singură gură de umplere;
  • tipul și dimensiunea ambalajului sunt la dispoziția importatorului, dar trebuie să corespundă celor menționate mai sus; în prealabil, se solicită avizul Direcției de protecție a plantelor și carantină fitosanitară din Ministerul Agriculturii și Alimentației;
  • fiecare ambalaj va avea (dacă este posibil) culoarea grupei de toxicitate din care face parte conținutul sau altă culoare, în afară de roșu, verde, albastru sau negru;
  • mai multe sticle, flacoane, fiole, pungi pot fi livrate în cutii (de carton, tablă, plastic etc.), cu cartoane sau alte plăci izolatoare între ele; cutiile trebuie să fie rezistente la multiple manipulări și să poarte - bine lipită - câte o etichetă cu instructiuniie cuprinse în anexa D 1 și anexa D 2;
  • conținutul ambalajului trebuie să corespundă cantitativ cu datele înscrise pe etichetă, precum și în actul de transport;

5. este interzis transportul pesticidelor cu cisterne (căi ferate, auto etc.) sau în ambalaje care nu îndeplinesc condițiile prezentei metodologii;

6. fiecare ambalaj ce conține pesticide va purta obligatoriu două etichete scrise în limba română și cât mai vizibil:

  • eticheta a) (anexa D 1): prezentarea pesticidului;
  • eticheta b) (anexa D 2): cu instrucțiuni de manipulare, transport, depozitare, folosire, protecție a muncii, prevenire și stingere a incendiilor, modul de decontaminare sau de distrugere a ambalajului după golire.

Textul pentru etichetele a) și b) se inscripționează pe fond alb, în culoarea grupei de toxicitate din care face parte pesticidul respectiv, și trebuie să se refere la legislația valabilă pentru România; se pot introduce și pictograme acceptate pentru România;

7. personalul folosit la manipularea și transportul pesticidelor trebuie să fie instruit în acest sens de către importator sau expeditor, iar mijlocul de transport trebuie să corespundă pentru aceste produse;

8. importatorii de pesticide răspund de respectarea întocmai a obligațiilor de mai sus, care au ca scop păstrarea sănătății oamenilor și protecția mediului înconjurător.

Notă:

Aceasta metodologie se aplică și pentru pesticidele care intră în țară sub formă de „ajutoare”.

Anexa D 1

Eticheta a)

Producător……………………….. - Furnizor…………………………………

Denumire comercială………………………………………………………………

conține % s. a.

Inflamabil

Toxic Grupa de toxicitate.....

Pentru……………………………

Omologat cu autorizația nr........ - / anul

Lot nr.......... data fabricației………………………………..

Termen de garanție........ conține ……………………..+/- 1

Atenție, înainte de folosirea conținutului consultați recomandările din eticheta alăturată !

Anexa D 2

Eticheta b)

Producător……………………….. - Furnizor…………………………………

Inflamabil

Punct de inflamabilitate

……………………………………° C

OTRAVĂ

CAP DE MORT

Denumirea comercială

Grupa de toxicitate

……………………………………………………….


- conform omologării -

Omologat în România cu autorizația nr. ………………………………………………. / anul………………

Toxic pentru albine, păsări, animale de curte, vânat, pești -după caz.

Proprietăți fizico-chimice

(... produsul...) este un concentrat emulsionabil, o pulbere muiabilă.... ce conține…. ………..% s.a. (se trece numele comun internațional al s.a.) și se prezintă sub formă de lichid limpede, omogen, mobil (sau pulbere fină, omogenă sau...... )de culoare......, cu miros........ Este (sau nu) corosiv (se trec și alte proprietăți specifice).

Timp de pauză

După aplicarea ultimului tratament și până la recoltare trebuie să treacă...... zile.

Mod de acțiune

(... produsul… ) acționează prin contact, ingestie, sistemic etc.

Mod de întrebuințare

(...produsul..,) se aplică prin stropiri-prăfuiri (la avertizare) în timpul de repaus, vegetație, la următoarele culturi,.... și în doza de..... (se trec culturile, testele și dozele omologate pentru România).

Compatibilitate

(.. - produsul... ) este compatibil cu majoritatea insecto-fungicidelor folosite în mod curent în România, cu excepția...........

Măsuri de igienă și protecție a muncii

A se evita inhalarea sau contactul produsului cu ochii și pielea. În timpul lucrului se poartă obligatoriu echipament de protecție, nu se bea, nu se mănâncă și nu se fumează.

După terminarea lucrului se spală bine mâinile și fața cu multă apă și săpun, fără a freca.

În caz de intoxicare prin ingestia, cutanat sau inhalare, se iau următoarele măsuri:

  • scoaterea accidentatului din mediul toxic sau poluat;
  • scoaterea îmbrăcămintei contaminate;
  • spălarea tegumentelor cu apă multă sau cu soluții alcaline, dacă sunt la îndemâna;
  • transportarea de urgență a accidentatului la cea mai apropiată unitate sanitară: tratament sub supraveghere medicală.

Nu se folosește lapte ca antidot.

A nu se lăsa produsul la îndemâna copiilor, persoanelor bolnave, femeilor gravide sau care alăptează, bătrânilor etc.

A nu se contamina apa, alimentele, furajele, semințele și ambalajele acestora.

A nu se împrăștia produsul în apropierea surselor de apă sau pe alte culturi decât pe cea recomandată.

Măsuri de prevenire și stingere a incendiilor

Se trec măsurile specifice fiecărui produs, dar cu aplicabilitate în România.

Condiții de depozitare și transport

Produsul se depozitează în ambalajul original, sigilat, în încăperi uscate, destinate în exclusivitate pentru pesticide, fără acțiunea directă a razelor solare și a căldurii (pesticidele din grupa I de toxicitate se depozitează separat de alte pesticide).

Transportul se efectuează ferit de intemperii și căldură. Pe timpul manipulării, transportului și al depozitarii se iau obligatoriu toate măsurile de protecție a muncii, p.s.i. etc.

Se trec metode de decontaminare sau distrugere a ambalajelor după golire, precum și alte obligații specifice.

Temperatura de depozitare între..... °C și ... °C.

Termen de garanție

Produsul este garantat………… luni de la livrare, în condițiile de depozitare menționate mai sus.

Notă: Orice nerespectare a indicațiilor de mai sus va duce la diminuarea eficacității sau la un eșec total.

Pentru lămuriri suplimentare vă adresați la………………………………………

Textul de mai sus poate fi completat și cu alte date.

C. Documentația de bază necesară emiterii acordului

Acordul se solicită de către agentul economic abilitat de ministerul de resort să facă importul respectiv.

Documentația pe baza căreia se emite acordul:

1. Cerere scrisă, în care se menționează numele agentului economic importator (firma), adresa, nr. telefon, telex, fax, denumirea comercială a produsului și poziția din tariful vamal în care se încadrează, furnizorul extern, beneficiarul produsului din țară, caracteristicile fizico-chimice, bacteriologice și radioactivitatea.

2. Certificatul de abilitare emis de ministerul de resort.

3. Certificatul de înmatriculare la Camera de Comerț și Industrie.

4. Declarația de conformitate din țara de origine pentru produse, cu traducerea în limba română, pe propria răspundere, a importatorului.

Acordul se emite de către Direcția de protecție a plantelor și carantină fitosanitară din cadrul Ministerului Agriculturii și Alimentației.

Anexa D 3

Ministerul Agriculturii și Alimentației

Direcția …………………………………………………………………..

Acord

nr............ din..........

Având în vedere cererea (denumirea agentului economic) nr. …………….. din …………….. înregistrată la Ministerul Agriculturii și Alimentației sub nr…………. din……………….. în baza prevederilor H.G. nr. 340/1992 privind regimul de import al deșeurilor și reziduurilor de orice natură, precum și al altor mărfuri periculoase pentru sănătatea populației și pentru mediul înconjurător, expertizând documentația prezentată,

Se avizează FAVORABIL importul de:


în următoarele condiții obligatorii:………………………………………………………….

Prezentul acord este valabil până la data de …………………………………..

Director,

Anexa E

Ministerul Agriculturii și Alimentației

Metodologie de abilitare a agenților economici

1. Domeniul de aplicare

Prezenta metodologie se aplică agenților economici având ca obiect de activitate importul de produse prevăzute în anexa nr. 2 a hotărârii, care intră în sfera de competență a Ministerului Agriculturii și Alimentației.

În acest scop funcționează, în cadrul Ministerului Agriculturii și Alimentației, Comisia de abilitare a agenților importatori, numită prin ordin al ministrului, care va elibera certificate de abilitare, conform modelului din anexa E 1.

2. Condiții de acordare a certificatelor de abilitare

În scopul obținerii certificatului de abilitare, agenții economici importatori vor prezenta la Ministerul Agriculturii și Alimentației, cu mențiunea „pentru Comisia de abilitare”, următoarele documente:

a) solicitarea, în scris, a agentului economic importator pentru abilitare, din care să rezulte:

  • numele și sediul firmei;
  • numărul de înregistrare la Camera de Comerț și Industrie;
  • scopul, obiectul și profilul de activitate;
  • produsele pentru care solicită abilitarea;
  • experiența în domeniu a firmei;

b) copie xeroxată după certificatul de înmatriculare a agentului economic la Camera de Comerț și Industrie;

c) fișa de prezentare a specialiștilor angajați ai agentului economic, ce urmează a se ocupa de importul produselor pentru care solicită abilitarea;

d) declarația agentului economic, făcută pe propria răspundere, că nu a suferit sancțiuni în legătură cu activitatea pentru care solicită abilitarea;

e) lista agenților economici interni specializați, utilizatori direcți ai produselor pentru care se efectuează importul, însoțită de angajamentul scris al acestora de preluare a produselor ce fac obiectul importului;

f) declarația agentului economic, făcută pe propria răspundere, că și-a însușit prevederile hotărârii.

Nu se eliberează certificate de abilitare agenților economici care:

  • depun documentație incompletă față de cele solicitate mai sus;
  • nu sunt autorizați sa desfășoare activitate de comerț exterior;
  • nu au angajați specialiști în domeniul importului de produse pentru care solicită abilitarea.

3. Desfășurarea activității de abilitare

Certificatele de abilitare se eliberează în 5-7 zile de la depunerea documentației.

Comisia are dreptul să solicite agenților economici importatori și alte informații legate de profilul de activitate și de experiența în domeniu.

4. Anularea certificatului de abilitare

Comiterea de către agentul economic a unor contravenții în sensul prevederilor hotărârii, precum și al legislației în domeniul circulației produselor, atrage anularea sau, după caz, suspendarea pe o perioadă limitată a certificatului de abilitare.

Comisia de abilitare va comunica celorlalte ministere interesate, în termen de 48 de ore, decizia luată.

Comisia de abilitare are obligația de a ține și actualiza evidența agenților economici cărora li s-au eliberat, anulat sau suspendat temporar certificatele de abilitare.

Anexa E 1

Ministerul Agriculturii și Alimentației

Comisia de abilitare

Nr...... /.....

Certificat de abilitare

Se abilitează agentul economic (denumire, localitate, certificat de înmatriculare la Camera de Comerț și Industrie) pentru importul următoarelor grupe de produse:

Denumirea grupei de produse Poziția din tariful vamal


Prezentul certificat este valabil până la data de -.......... cu drept de prelungire.

Prezentul certificat nu exonerează agentul economic importator de răspunderile ce-i revin, potrivit legii, pentru introducerea în țară și utilizarea în mod necorespunzător a produselor pentru importul cărora a fost abilitat.

Agentul economic abilitat este obligat să anunțe Comisia de abilitare despre orice modificare intervenită în documentația solicitată la abilitare, în termen de 15 zile.

Director,

Anexa F

Ministerul Industriei

Metodologie de abilitare a agenților economici

1. Domeniul de aplicare

Prezenta metodologie se aplică agenților economici având ca obiect de activitate importul de produse prevăzute în anexele nr. 1 și nr. 2 ale hotărârii, care intră în sfera de competență a Ministerului Industriei.

În acest scop funcționează, în cadrul Ministerului Industriei, Comisia de abilitare a agenților importatori, numită prin ordin al ministrului, care va elibera certificate de abilitate, conform modelului din anexa F 1.

2. Documentații necesare

În scopul obținerii certificatului de abilitare, agenții economici importatori vor prezenta la Ministerul Industriei, cu mențiunea „pentru Comisia de abilitare”, următoarea documentație:

a) solicitarea, în scris, a agentului economic importator pentru abilitare, din care să rezulte: denumirea și sediul firmei; numărul de înregistrare la Camera de comerț și industrie; scopul, obiectul și profilul de activitate; produsele pentru care solicită abilitarea și codul vamal al acestora; experiența în domeniu a firmei;

b) copie xeroxată după certificatul de înmatriculare a agentului economic la Camera de Comerț și Industrie;

c) fișa de prezentare a specialiștilor angajați ai agentului economic ce urmează a se ocupa de importul substanțelor pentru care solicită abilitarea; se vor anexa în copie carnetele de muncă;

d) declarația agentului economic, făcută pe propria răspundere, că nu a suferit sancțiuni în legătură cu activitatea pentru care solicită abilitarea;

e) declarația agentului economic, făcută pe propria răspundere, că și-a însușit prevederile hotărârii.

Nu se eliberează certificate de abilitate agenților economici care:

  • depun documentații incomplete față de cele prezentate mai sus;
  • nu sunt autorizați să desfășoare activitate de comerț exterior;
  • nu au angajați specialiști în domeniul importului de substanțe pentru care solicită abilitarea.

3. Desfășurarea activității de abilitate

Certificatele de abilitare se eliberează în maximum 7 zile de la depunerea documentației.

Comisia solicita agenților economici importatori, după caz, informații suplimentare legate de profilul de activitate, experiența în domeniu, caracteristicile produselor pentru care solicită abilitarea, potențialii consumatori ai acestor produse, cu respectarea prevederilor hotărârii.

Abilitarea agentului economic se concretizează în eliberarea de către comisie a certificatului de abilitare, prezentat în anexa F 1.

4. Anularea certificatului de abilitare

Comiterea de către agentul economic a unor contravenții în sensul prevederilor hotărârii atrage după sine, la solicitarea agenților constatatori prevăzuți în art. 14 al hotărârii, anularea sau, după caz, suspendarea pe o perioadă limitată a certificatului de abilitare.

Comisia de abilitare va comunica Ministerului Comerțului și Turismului și Ministerului Economiei și Finanțelor - Direcția Generala a Vămilor, în termen de 48 de ore de la primirea înștiințării, decizia luată.

Comisia de abilitare are obligația de a ține și actualiza permanent evidența agenților economici cărora li s-au eliberat, anulat sau suspendat temporar certificate de abilitare.

Anexa F 1

Ministerul Industriei

Comisia de abilitare

Nr ………………………..

Certificat de abilitare

Se abilitează agentul economic (denumire, localitate, numărul de înmatriculare la Camera de Comerț și Industrie) pentru importul următoarelor categorii de deșeuri și/sau produse periculoase pentru sănătatea populației și pentru mediul înconjurător.

Denumirea categoriei de deșeuri/produse Poziție
(Nr. crt. din anexa nr. 1)
(Poziția din tariful vamal - anexa nr. 2)
...

Prezentul certificat este valabil până la data de ……………………….cu drept de prelungire.

Prezentul certificat nu exonerează agentul economic importator de răspunderile ce-i revin, potrivit legii, pentru introducerea în țară și utilizarea în mod necorespunzător a deșeurilor și produselor periculoase pentru importul cărora a fost abilitat.

Agentul economic abilitat este obligat să anunțe Comisia de abilitate despre orice modificare intervenită în documentația solicitată la abilitare, în termen de 15 zile.

Președinte/director,

Anexa G

Ministerul Comerțului și Turismului

Metodologie de emitere și reconfirmare a licențelor de import

1. Importul deșeurilor prevăzute în anexa nr. 1 și al produselor prevăzute în anexa nr. 2, nr. crt. 15, 17, 18, 21, 22 și 26 este supus, conform Ordinului ministrului comerțului și turismului nr. 62/1992, licențelor de import emise de Ministerul Comerțului și Turismului.

2. Eliberarea licențelor de import, în conformitate cu Ordinul ministrului comerțului și turismului nr. 49/1991, pentru deșeurile prevăzute la anexa nr. 1, se face prin Direcția generală de politică comercială, numai cu condiția prezentării de către agenții economici solicitanți a următoarelor:

  • certificatul de abilitare a agentului economic pentru efectuarea acestor importuri, emis de Ministerul Industriei;
  • acordurile Ministerului Mediului și Ministerului Sănătății, care trebuie menționate și certificate cu semnătură și ștampilă pe versoul tuturor celor 3 exemplare ale cererilor de licență.

3. Eliberarea licențelor de import, în conformitate cu Ordinul ministrului comerțului și turismului nr. 49/1991, pentru produsele prevăzute în anexa nr. 2 la nr. crt. 15, 17, 18, 21, 22 și 26, se face prin Direcția generală de politică comercială, numai cu condiția prezentării de către agenții economici solicitanți a următoarelor:

  • certificatul de abilitare a agentului economic pentru efectuarea acestor importuri, emis de ministerele de resort, după caz;
  • avizul Ministerului Sănătății sau al Ministerului Agriculturii și Alimentației, după caz. Acordurile trebuie menționate și certificate cu semnătură și ștampilă pe versoul tuturor celor 3 exemplare ale cererilor de licență și vor conține, în mod obligatoriu, denuunirea comercială a produselor admise la import prin acordul respectiv.

4. Eliberarea licențelor de import se va face în strictă conformitate cu avizele obținute.

Anexa H

Terminologia utilizată în procedura de control

  • Declarație de conformitate - declarație scrisă, făcută de un furnizor din țara de origine informând, pe propria răspundere, că produsul este conform unei norme sau altui document specificat.
  • Certificat de calitate (raport de încercări sau buletin de analiză) - document care prezintă rezultatele și concluziile tuturor încercărilor și alte informații referitoare la acestea, eliberat de un laborator de încercări autorizat din țara de origine.
  • Eșantion - porțiunea sau cantitatea de produse extrase dintre-un anumit lot, pe baza unor criterii stabilite prin standarde sau proceduri specifice, și care, ca urmare a încercărilor (verificărilor) efectuate asupra sa, permite să se estimeze calitatea întregului lot.
    În lipsa altor prevederi ale unor proceduri sau norme specifice, modul de prelevare a eșantioanelor va fi în conformitate cu metodele prevăzute în STAS 6085/1986.
  • Neconformitate – abatere de la caracteristicile calitative declarate de furnizor, de la condițiile contractuale sau de la alte cerințe devenite obligatorii prin reglementări legale.
  • Termen de garanție - limita de timp stabilită de către producător, în cadrul căruia produsul achiziționat trebuie să-și păstreze caracteristicile calitative prescrise, iar cumpărătorul are dreptul la remedierea sau înlocuirea acestuia, daca defecțiunile nu-i sunt imputabile.
  • Termen de valabilitate - limita de timp stabilită de către producător, în care produsul poate fi consumat și în care acesta trebuie să-și mențină caracteristicile calitative prescrise, dacă au fost respectate condițiile de transport, manipulare, depozitare și consum.
Anexa I

Direcția Generală a Vămilor

Vama.............

Nr... ... /…………..

Convocare

(Notă telefonică)

În conformitate cu prevederile art. 7 și 8 din Hotărârea Guvernului nr. 340/1992, vă solicităm participarea la controlul vamal al importului de …………………………………………………………….. importat de……………………………………………………………………………………………………………………………….. încărcat pe mijlocul de transport.................. , în ziua de…………………………………………………până la ora…….. la sediul nostru situat în ……………………………………………………………………………………………………………….

Nr. crt. Organul teritorial[2] de control Numele și prenumele specialistului Semnătura
1. Inspectoratul județean și al municipiului București pentru calitatea produselor și serviciilor
2. Inspecția județeană și a municipiului București din Agenția pentru supravegherea și protecția mediului
3. Centrul județean și al municipiului București de medicină preventivă
4. Inspecția Națională a Medicamentului - laboratoarele interjudețene
5. Poliția județeană și a municipiului București sanitar-veterinară
6. Poliția județeană și a municipiului București fitosanitară din inspectoratele de protecție a plantelor și carantină fitosanitară

Șef vamă,


Anexa J

Direcția Generală a Vămilor

Repartizarea specialiștilor imputemiciți, potrivit competențelor, să participe la controlul vamal

Nr. crt. Organul teritorial[3] de control Nr. curent din anexa nr. 1 a hotărârii Nr. curent din anexa nr. 2 a hotărârii
1. Inspectoratul județean și al municipiului București pentru calitatea produselor și serviciilor 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, ll, 12, 13, 14. 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 20, 22, 23, 24, 25, 27, 28, 31.
2. Inspecția județeană, și a municipiului București din Agenția pentru supravegherea și protecția mediului 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, ll, 12, 13, 14. 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 17, 20, 24, 25, 26, 27, 28.
3. Centrul județean și al municipiului București de medicină preventivă 12, 13, 14. 22, 26.
4. Inspecția Națională a Medicamentului - laboratoarele interjudețene - 15, 17, 18, 21, 31.
5. Poliția județeană și a municipiului București sanitar-veterinară - 1, 15, 18, 23, 29, 30.
6. Poliția județeană și a municipiului București fitosanitară din inspectoratele de protecție a plantelor și carantină fitosanitară. - 19, 26.
Anexa K

Denumirea Organului Împuternicit cu Aplicarea
Hotărârii Guvernului Nr. 340/1992

PROCES-VERBAL
de Constatare-Eșantionare-Contravenție

Nr..................

Încheiat azi..... .......... 199.- orele...... la unitatea vamală ........ Firma transportatoare.............................................................. (denumirea completă, adresă, telefon, fax, telex). Reprezentantul transportatorului -......................(numele, prenumele, actul de identitate, seria/nr);

Mijlocul de transport………………………………………….. - seria/nr………………………

A. Elemente referitoare la produsele supuse verificării

Produsul.... ................ cantitatea supusă controlului: ...................

metoda de control aplicată: ……………………………………. mărimea eșantionului -....... Documente la baza controlului...............

B. S-au preluat eșantioane pentru analizarea/încercarea în laborator

Nr. crt. Produsul/producător Cantitatea aflată la deținător Mărimea eșantionului Marcajul/sigiliul Persoanele care au fost prezente la eșantionare și au primit spre păstrare probele martor
..
..
..

Agentul economic a emis comanda nr…………………/……………………….

Eșantioanele au fost expediate prin ………………………………………………………………………………………………………

Rezultatele analizelor și încercărilor vor fi comunicate telex/prin B.A., până la data de…………………………….

C. Constatări făcute în timpul desfășurării controlului: …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

D. Măsuri stabilite în baza constatărilor : …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

E. S-au aplicat următoarele sancțiuni contravenționale:

Numele și prenumele persoanei, ocupația și locul de muncă Adresa completă Actul de identitate nr., data, emitentul Valoarea amenzii Articolul din Hotărârea Guvernului nr. 545/1991 H.G. nr. 340/1992 Luat cunoștință Nr. chitanță achitat

Notă:

Conform Legii nr. 32/1968, cel în cauză poate achita în termen de 48 de ore jumătatea amenzii în contul B.C. 6O.22.1.03, județ (sector) Ministerul Finanțelor, iar chitanța va fi prezentată la........................ în termen de 10 zile.

În caz contrar, se va proceda la executarea silită, prin Administrația financiară, cu amendă integrală.

Martor ocular

(când se referă la semnarea P.V.)

D-l (d-na) ………………………………………………………………… domiciliată în …………………………………………………, Str……………… nr……….., bloc………., scara.., apartament ……, sector......, telefon ……………………………. , act de identitate ………… seria …… nr. ........., emis de ………………………………………………la data de…………………..

Semnătura

Prezentul proces-verbal s-a întocmit în ... exemplare, din care au fost difuzate la………………………………………………………………………………………..

Agent constatator

……………………………………………….

(semnătura)

Importator/transportator

Am luat cunoștință de conținutul procesului-verbal

……………………………….(nume, prenume, funcție) …………………………………

Am următoarele observații …………………………………………………………

Semnătura…………………………………………………………………………..

Anexa L

Organul Însărcinat cu Aplicarea
Hotărârii Guvernului Nr. 340/1992

Eticheta pentru eșantion
(Talonul care rămâne pe eșantion - la agentul constatator)

Denumirea produsului…………………………………………………………………………..

Locul prevării ……………………………………………………………………………………..

Data prevalării……………………………………………………………ora………………..

Numerele aplicate eșantioanelor prevalate…………………..

Proces verbal de prelevare nr……………..data………………………

Nr. de înregistrare la laborator………………………………………..

Data....... ora .... valoarea eșantioanelor………………..

Declarată de deținătorul mărfii ..................

Numele, funcția și semnătura agentului constatator,

………………………………………………………………………………………………………………………………..

Numele, funcția și semnătura
primitorului de la laborator,

..................................................


Organul Însărcinat cu Aplicarea
Hotărârii Guvernului Nr. 340/1992

Loc pentru sigiliu

Eticheta pentru eșantion
(Talonul volant – pentru laborator)

Nr. de înregistrare la laborator………………………………………..

Data....... ora .... Denumirea produsului……………………

……………………………………………………..

Denumirea destinatarului mărfii…………………………………………………..

Denumirea expeditorului………………………………………………………………………..

Denumirea transportatorului……………………………………………………………..

Numele, funcția și semnătura agentului constatator,

………………………………………………………………………………………………………………………………..

Semnătura transportatorului mărfii……………………………………

Numele, funcția și semnătura
primitorului de la laborator,

..................................................

Nr. P.V. de prelevare ……………………………………

Referinţe

  1. *) Pentru produsele de uz uman, acordul se emite de Ministerul Sănătății; pentru produsele de uz zoo-veterinar, acordul se emite de Ministerul Agriculturii și Alimentației.
    Pentru pesticidele utilizate în profilaxia sanitar-umană, acordul se emite de Ministerul Sănătății; pentru pesticidele utilizate în agricultură și zootehnie, acordul se emite de Ministerul Agriculturii și Alimentației.
  2. Specialiștii Ministerului Industriei vor fi convocați, după caz, în situații speciale, întrucât acesta nu are organe teritoriale.
  3. Specialiștii împuterniciți ai Ministerului Industriei vor fi convocați, după caz, în situații speciale, având competențe pentru toate categoriile de deșeuri din anexa nr. 1 a hotărârii, precum și pentru produsele din anexa nr. 2 a hotărârii, eu excepția celor prevăzute la nr. crt. 1, 15, 18, 19, 23 și 26.