Monitorul Oficial 207/1996

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare


Monitorul Oficial al României

Anul VIII, Nr. issue::0207 - Partea I – Luni, 2 septembrie year::1996


Ordonanțe ale Guvernului României

Ordonanță de urgență privind acordarea licențelor de instalare și operare a rețelelor GSM și stabilirea taxei de licență

În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituția României,

Guvernul României emite următoarea ordonanță de urgență:

Art. 1. - Licențele pentru instalarea și operarea rețelelor GSM și pentru efectuarea serviciului mobil terestru celular digital (GSM), denumite în continuare Licențe GSM se acordă prin licitație publică și cu participare internațională, organizată de Ministerul Comunicațiilor.

Art. 2. - Pentru obținerea fiecărei Licențe GSM, câștigătorii declarați ai licitației prevăzute la art. 1 sunt obligați la plata unei taxe de licență care se face venit la bugetul de stat.

Art. 3. - Licența GSM se eliberează de către Ministerul Comunicațiilor, după ce câștigătorul declarat al licitației a achitat taxa de licență de 50 milioane dolari S.U.A.

Art. 4. - Pentru a compensa cheltuielile necesare înlocuirii unor echipamente, aflate în exploatare la Serviciul de Telecomunicații Speciale, în vederea eliberării spectrului Radioelectric necesar funcționării releelor GSM, se acordă alocații bugetare în limita sumei echivalente a 6 milioane dolari S.U.A., sursa de finanțare fiind constituită din taxele de licență prevăzute la art. 2.

Art. 5. - Ministerul Comunicațiilor, în calitate de autoritate de reglementare în domeniul comunicațiilor, va aduce la îndeplinire prevederile de mai sus.


Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 31 august 1996 | Nr. 4.

Contrasemnează:

Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu

Ministrul Comunicațiilor, Ioan Ovidiu Muntean


Ordonanță de urgență privind măsuri pentru asigurarea finanțării acțiunilor legate de aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991

În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituția României,

Guvernul României emite următoarea ordonanța de urgență:

Art. 1. - Se aprobă prelungirea, până la data de 31 decembrie 1997, a termenului de aplicare a dispozițiilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și finanțarea acțiunilor aferente aplicării acesteia din fondurile ce se asigură anual prin legea bugetului de stat pentru Ministerul Agriculturii și Alimentației.

Art. 2. - Ministerul Agriculturii și Alimentației repartizează lunar fondurile prevăzute la art. 1 oficiilor județene de cadastru și organizarea teritoriului, prin direcțiile generale pentru agricultură și alimentație.

Oficiile județene de cadastru și organizarea teritoriului răspund de angajarea și efectuarea cheltuielilor potrivit destinațiilor aprobate, precum și de recepția lucrărilor executate și decontate.

Art. 3. - Ministerul Agriculturii și Alimentației și Ministerul Finanțelor vor elabora norme metodologice în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență.


Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 31 august 1996 | Nr. 5.

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii și alimentației, Valeriu Tabără

Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu