Monitorul Oficial 258/1992
Monitorul Oficial al României
Anul IV, Nr. issue::0258 - Partea I - Joi, 15 octombrie year::1992
Decrete și Legi
Președintele României
Decret pentru aderarea României la Protocolul comun referitor la aplicarea Convenției de la Viena și a Convenției de la Paris, încheiat la Viena la 21 septembrie 1988
În temeiul art. 82 alin. 1 lit. h) din Decretul-lege nr. 92/199-0 pentru alegerea Parlamentului și a Președintelui României, precum și al art. 1 și 4 din Legea nr. 4/1991 privind încheierea și ratificarea tratatelor,
Președintele României decretează:
Art. 1. - Se aprobă aderarea României la Protocolul comun referitor la aplicarea Convenției de la Viena și a Convenției de la Paris, încheiat la Viena la 21 septembrie. 1988.
Art. 2. - Protocolul comun referitor la aplicarea Convenției de la Viena și a Convenției de la Paris, încheiat la Viena la 21 septembrie 1988 se supune ratificării Parlamentului.
Parlamentul României
Camera Deputaților
Senatul
Lege pentru aderarea României la Convenția privind răspunderea civilă pentru daune nucleare și la Protocolul comun referitor la aplicarea Convenției de la Viena și a Convenției de la Paris
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic. - România aderă la Convenția privind răspunderea civilă pentru daune nucleare, încheiată la Viena la 21 mai 1963, și la Protocolul comun referitor la aplicarea Convenției de la Viena și a Convenției de la Paris, încheiat la 21 septembrie 1988.
Convenția privind răspunderea civilă pentru daune nucleare [1]
Părțile contractante,
recunoscând necesitatea instituirii unor standarde minime, de natură să asigure protecția financiară împotriva daunelor rezultând din anumite utilizări ale energiei nucleare în scopuri pașnice,
convinse că o convenție privind răspunderea civilă pentru daune nucleare va contribui, de asemenea, la dezvoltarea de relații amicale între națiuni, indiferent de sistemele lor constituționale și sociale,
au hotărât să încheie o convenție în acest scop și, în consecință, au convenit după cum urmează:
Articolul I
1. În sensul prezentei convenții:
a) persoană înseamnă orice persoană fizică, orice persoană juridică de drept public sau de drept privat, orice organizație internațională cu personalitate juridică în temeiul legii statului pe teritoriul căruia se află instalația și orice stat sau orice subdiviziuni constitutive ale acestuia;
b) cetățean al unei părți contractante cuprinde o parte contractantă sau orice subdiviziuni constitutive ale acesteia, o persoană juridică de drept public ori privat sau orice entitate publică ori privată fără personalitate juridică, stabilită pe teritoriul unei părți contractante;
c) exploatant, în ce privește o instalație nucleară, înseamnă persoana desemnată ori recunoscută de statul pe teritoriul căruia se află instalația ca exploatant al acesteia:
d) stat pe teritoriul căruia se află instalația, în ce privește o instalație nucleară, înseamnă partea contractantă pe teritoriul căreia este situată instalația sau, dacă aceasta nu este situată pe teritoriul nici unui stat, partea contractanta care exploatează ori sub a cărei autoritate este exploatată instalația;
e) legea instanței competente înseamnă legea instanței care are competență jurisdicțională în temeiul prezentei convenții, inclusiv orice norme ale unei asemenea legi referitoare la conflictul de legi;
f) combustibil nuclear înseamnă orice material care permite producerea de energie printr-o reacție în lanț de fisiune nucleară;
g) produs sau deșeu radioactiv înseamnă orice material radioactiv obținut în cursul procesului de producere ori de utilizare a unui combustibil nuclear sau orice material care a devenit radioactiv prin expunere la radiațiile emise în cursul acestui proces, cu excepția radioizotopilor care au atins stadiul final de preparare și sunt susceptibili a fi utilizați în scopuri științifice, medicale, agricole, comerciale sau industriale;
h) material nuclear înseamnă:
1) orice combustibil nuclear, altul decât uraniul natural sau sărăcit, capabil să producă energie printr-o reacție în lanț de fisiune nucleară în afara unui reactor nuclear, sau în combinație cu alte materiale;
2) orice produs sau deșeu radioactiv;
i) reactor nuclear înseamnă orice structură conținând combustibil nuclear dispus astfel încât să se poată produce o reacție în lanț de fisiune nucleară, fără altă sursă de neutroni;
j) instalație nucleară înseamnă:
1) orice reactor nuclear, cu excepția aceluia cu care este echipat un mijloc de transport maritim sau aerian, spre a fi folosit ca o sursă de putere, dacă este pentru propulsie sau în orice alt scop;
2) orice uzină care folosește combustibil nuclear pentru producerea de materiale nucleare și orice uzină de prelucrare a materialelor nucleare, inclusiv orice uzină de retratare a combustibilului nuclear iradiat;
3) orice instalație în care sunt stocate materiale nucleare, cu excepția depozitărilor în vederea transportului. Statul pe teritoriul căruia se află instalația poate stabili că mai multe instalații nucleare ale unui exploatant care se află pe același amplasament vor fi considerate o singură instalație nucleară;
k) daună nucleară înseamnă:
1) decesul sau orice vătămare corporală a unei persoane, orice deteriorare a bunurilor, care provin sau rezultă din proprietățile radioactive ori dintr-o combinare a acestor proprietăți și a proprietăților toxice, explozive sau altor proprietăți periculoase ale unui combustibil nuclear, ale produselor sau deșeurilor radioactive care se află într-o instalație nucleară ori ale materialelor nucleare care provin dintr-o instalație nucleară sunt produse în această instalație, ori sunt trimise la aceasta;
2) orice altă pierdere sau daună astfel provocate, în cazul și în măsura în care prevede legea tribunalului competent;
3) dacă legea statului pe teritoriul căruia se află instalația prevede orice dăunare a persoanei, orice pierdere sau dăunare a bunurilor, care provin ori rezultă din orice radiație ionizantă emisă de orice altă sursă de radiații aflată într-o instalație nucleară;
1) accident nuclear înseamnă orice fapt sau orice succesiune de fapte având aceeași origine, care cauzează o daună nucleară.
2. Statul pe teritoriul căruia se află instalația poate, când riscurile sunt suficient de reduse, să scutească de la aplicarea prezentei convenții mici cantități de materii nucleare, sub rezerva că:
a) limitele maxime pentru scutirea acestor cantități să fi fost stabilite de Consiliul guvernatorilor al Agenției Internaționale pentru Energia Atomică;
b) pentru orice scutire, statul pe teritoriul căruia se află instalația să respecte aceste limite.
Consiliul guvernatorilor va proceda periodic la o revizuire a limitelor respective,
Articolul II
1. Exploatantul unei instalații nucleare este ținut să răspundă pentru orice daună nucleară, dacă s-a dovedit că a fost cauzată de un accident nuclear:
a) survenit în această instalație nucleară;
b) implicând un material nuclear care provine din această instalație sau este produs în aceasta și survenit:
1) înainte ca răspunderea pentru accidentele nucleare cauzate de acest material să fi fost asumată, în temeiul unui contract scris, de către exploatantul unei alte instalații nucleare;
2) în absența unor prevederi exprese ale unui asemenea contract, înainte ca exploatantul unei alte instalații nucleare să fi preluat acest material;
3} dacă acest material este destinat unui reactor nuclear utilizat de un mijloc de transport ca sursă de energie, pentru propulsie sau în orice alt scop, înainte ca persoana autorizată să exploateze acest reactor să fi preluat materialul nuclear;
4) dacă acest material a fost trimis unei persoane aflate pe teritoriul unui stat necontractant, înainte să fi fost descărcat din mijlocul de transport prin intermediul căruia a ajuns pe teritoriul acestui stat necontractant;
c) implicând un material nuclear trimis acestei instalații și survenit:
1) după ce răspunderea pentru accidentele nucleare cauzate de respectivul material îi va fi fost transferată, în temeiul unui contract scris, de exploatantuo unei alte instalații nucleare;
2) în absența unei prevederi exprese ale unui contract scris, după ce el va prelua acest material;
3) după ce el va prelua acest material provenind de Ia persoana care exploatează un reactor nuclear utilizat de un mijloc de transport ca sursă de energie, fie pentru propulsie, fie în orice alt scop;
4) dacă acest material a fost trimis, cu consimțământul scris al exploatantului, de către o persoană aflată pe teritoriul unui stat necontractant, numai după ce materialul va fi încărcat pe mijlocul de transport cu care trebuie să părăsească teritoriul acestui stat.
Se înțelege că dacă o daună nucleară este cauzată de un accident nuclear survenit într-o instalație nucleară și implicând materiale nucleare stocate la aceasta în legătură cu transportul acestor materiale, dispozițiile alin. a) al prezentului paragraf nu se aplică dacă un alt exploatant ori o altă persoană este singură răspunzătoare în temeiul dispozițiilor alin. b) sau c) din prezentul paragraf.
2. Statul pe teritoriul căruia se află instalația poate prevedea în legislația sa că, în condițiile care vor putea fi specificate, un transportator de materiale nucleare sau o persoană care manipulează deșeuri radioactive poate, la cererea sa și cu consimțământul exploatantului interesat, să fie desemnat sau recunoscut ca exploatant, în locul acestuia, în ce privește respectiv, materialele nucleare sau deșeurile radioactive. Într-un astfel de caz, acest transportator ori această persoană va fi considerat, în sensul prezentei convenții, ca exploatant al unei instalații nucleare pe teritoriul acestui stat.
3. a) în cazul în care o daună nucleară antrenează răspunderea mai multor exploatanți, ei răspund solidar și cumulativ, în măsura în care este imposibil să se determine cu certitudine care este partea din daună imputabilă fiecăruia;
b) În cazul în care un accident nuclear survine în cursul transportului materialelor nucleare, fie într-unui și același mijloc de transport, fie, în cazul depozitării, în cursul transportului, într-una și aceeași instalație nucleară și cauzează o daună nucleară care antrenează răspunderea mai multor exploatanți, răspunderea totală nu poate fi superioară cuantumului cel mai ridicat aplicabil față de unul dintre ei potrivit art. V;
c) În nici unul din cazurile menționate la alin. a) și b), răspunderea unui exploatant nu poate fi superioară cuantumului care îi este aplicabil potrivit art. V.
4. Sub rezerva prevederilor paragrafului 3 susmenționat, când mai multe instalații nucleare, apar-ținând unuia și aceluiași exploatant, sunt implicate într-un accident nuclear, acest exploatant este răspunzător pentru fiecare instalație nucleară implicată, până la concurența cuantumului care îi este aplicabil potrivit art. V.
5. În lipsa unei prevederi contrare prezentei convenții nici o persoană, alta decât exploatantul, nu răspunde pentru o daună nucleară. Totodată, prezenta prevedere este fără efect asupra aplicării oricărei convenții internaționale de transport, în vigoare sau deschisă spre semnare, ratificare ori aderare la data la care prezenta convenție a fost deschisă spre semnare.
6. Nici o persoană nu este răspunzătoare de pierderea sau de dauna care nu este o daună nucleară potrivit alin. k) al paragrafului 1 al art. I, dar care ar fi putut fi considerată ca atare potrivit alin. k) 2) al aceluiași paragraf.
7. O acțiune directă poate fi intentată contra persoanei care furnizează o garanție financiară potrivit art. VII, dacă legea instanței competente o prevede.
Articolul III
Exploatantul răspunzător în temeiul prezentei convenții trebuie să dea transportatorului un certificat emis de asigurător sau de persoana care furnizează garanția financiară, cerută potrivit art. VII, ori în numele său. Certificatul va indica numele și adresa exploatantulul, precum și cuantumul, natura și durata de validitate a garanției; persoana prin care sau în numele căruia a fost emis certificatul nu va putea contesta aceste indicații. Certificatul va preciza în plus care este materialul nuclear la care se aplică garanția și va conține o declarație a autorității competente a statului pe teritoriul căruia se află instalația, atestând că persoana menționată are calitatea de exploatant în sensul prezentei convenții.
Articolul IV
1. Exploatantul răspunde obiectiv de orice daună nucleară în temeiul prezentei convenții.
2. Dacă exploatantul face dovada că dauna nucleară a rezultat, în totalitate sau în parte, dintr-o neglijență gravă a persoanei care a suferit-o ori că această persoană a acționat sau a omis să acționeze, cu intenția de a cauza o daună, instanța competentă poate; dacă legea prevede, să-1 exonereze pe exploatant, în totalitate sau în parte, de obligația reparării daunei suferite de această persoană.
3. a) Nici o răspundere nu incumbă unui exploatant, în temeiul prezentei convenții, pentru dauna nucleară cauzată de un accident nuclear rezultând direct din acte de conflict armat, ostilități, război civil sau insurecție;
b) Cu excepția cazului când legea statului pe teritoriul căruia se află instalația prevede altfel, exploatantul nu este ținut să răspundă pentru dauna cauzată de un accident nuclear rezultând direct dintr-un cataclism nuclear cu caracter excepțional.
4. Când o daună nucleară și o daună nenucleară sunt cauzate de un accident nuclear sau, conjugat, de un accident nuclear și de unul sau mai multe evenimente diferite, această altă daună, în măsura în care nu poate fi separată cu certitudine de dauna nucleară, este considerată, în sensul prezentei convenții, ca o daună nucleară cauzată de accidentul nuclear. Totodată, când o daună este cauzată, conjugat, de un accident nuclear vizat de prezenta convenție și de o emisie de radiații ionizante nevizată de aceasta, nici o dispoziție a prezentei convenții nu limitează și nici nu afectează în alt mod răspunderea față de persoanele care suferă o daună nucleară sau, pe cale de regres ori de contribuție, față de orice persoană care ar putea fi ținută răspunzătoare de această emisie de radiații ionizante.
5. Exploatantul nu răspunde, în temeiul prezentei convenții, de dauna nucleară cauzată:
a) înseși instalației nucleare sau bunurilor aflate pe amplasamentul acestei instalații și care sunt ori trebuie să fie utilizate în raport cu ea;
b) mijlocului de transport pe care se află materialul nuclear în cauză, în momentul accidentului nuclear.
6. Orice stat pe teritoriul căruia se află instalația poate să prevadă în legislația sa că alin. b) al paragrafului 5 sus-menționat nu se aplică, sub rezerva că în nici Un caz răspunderea exploatantului pentru o dauna nucleară, alta decât dauna nucleară cauzată mijlocului de transport, să nu fie inferioară sumei de 5 milioane dolari S.U.A. pentru un accident nuclear.
7. Nici o dispoziție a prezentei convenții nu afectează;
a) răspunderea oricărei persoane fizice care a cauzat, printr-o acțiune sau omisiune săvârșită-cu intenția de a cauza o daună nucleară pentru care, potrivit paragrafului 3 sau paragrafului 5 sus-menționate, nu este ținut să răspundă în temeiul prezentei convenții;
b) răspunderea exploatantului, în afara prezentei convenții, pentru o daună nucleară, pentru care, potrivit alin. b) al paragrafului 5 sus-menționat, exploatantul nu este ținut să răspundă în temeiul prezentei convenții.
Articolul V
1. Statul pe teritoriul căruia se află instalația poate limita răspunderea exploatantului la un cuantum care nu va fi inferior sumei de 5 milioane dolari S.U.A. pentru un accident nuclear.
2. Orice limite ale răspunderii, stabilite potrivit prezentului articol, nu includ daunele-interese ori cheltuielile acordate de instanță cu titlu de reparare a unei daune nucleare.
3. Dolarul S.U.A. menționat în prezenta convenție este o unitate de cont care echivalează cu valoarea-aur a dolarului S.U.A. la data de 29 aprilie 1963, respectiv 35 dolari S.U.A. pentru o uncie de aur fin.
4. Cifra indicată în paragraful 6 al art, IV și în paragraful sus-menționat poate fi convertită în moneda națională prin rotunjire.
Articolul VI
1. Dreptul la reparație, în temeiul prezentei convenții, se stinge dacă o acțiune nu este introdusă în 10 ani de la data accidentului nuclear. Totodată, dacă, potrivit legii statului pe teritoriul căruia se află instalația, răspunderea exploatantului este acoperită printr-o asigurare sau orice altă garanție financiară ori prin fonduri publice, pe o perioadă mai mare de 10 ani, legea instanței competente poate prevedea ca dreptul la reparație recunoscut împotriva exploatantului nu se stinge decât la expirarea perioadei în care răspunderea exploatantului este astfel acoperită potrivit legii statului pe teritoriul căruia se află instalația. Această prelungire a termenului de decădere nu aduce atingere, în nici un caz, dreptului la reparație în temeiul prezentei convenții al persoanelor care au -intentat contra exploatantului, înainte de expirarea respectivului termen de 10 ani, o acțiune subsecventă morții sau vătămării corporale a persoanelor.
2. Când o daună nucleară este cauzată de un accident nuclear implicând un material nuclear care, în momentul accidentului nuclear, a fost furat, pierdut, aruncat peste bord sau abandonat, termenul vizat în paragraful 1 sus-menționat este calculat de la data acestui accident nuclear, dar nu poate fi, în nici un caz, mai mare de 20 ani calculați de la data furtului, pierderii, aruncării peste bord ori abandonului.
3. Legea instanței competente poate stabili un termen de decădere sau de prescripție care nu va fi mai mic de 3 ani calculați de la data la care victima daunei nucleare a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dauna și identitatea exploatantului căruia îi incumbă răspunderea, fără ca termenele indicate în paragrafele 1 și 2 sus-menționate să poată fi depășite.
4. Cu excepția cazului că legea instanței competente nu dispune altfel, orice persoană care afirmă că a suferit o daună nucleară și care a introdus o acțiune în reparație în termenul aplicabil în temeiul prezentului articol își poate modifica cererea în sensul includerii oricărei agravări a daunei, chiar după expirarea acestui termen, atât timp cit o hotărâre definitivă nu a fost pronunțată.
5. Dacă competența jurisdicțională trebuie să fie atribuită potrivit alin. b) al paragrafului 3 al art. XI și o cerere în acest scop a fost promovată în fața uneia dintre părțile contractante împuternicite să determine termenul aplicabil în temeiul prezentului articol, orice acțiune poate fi introdusă în termen de 6 luni de la atribuirea competenței, în cazul în care aceasta ar interveni cu mai puțin de 6 luni înaintea expirării termenului respectiv.
Articolul VII
1. Exploatantul este obligat să instituie o asigurare sau orice garanție financiară care să-i acopere răspunderea pentru dauna nucleară, cuantumul, natura și condițiile asigurării sau garanției sunt determinate de statul pe teritoriul căruia se află instalația. Statul pe teritoriul căruia se află instalația asigură plata indemnizațiilor pentru dauna nucleară, recunoscute ca fiind fn sarcina exploatantului, furnizând sumele necesare în măsura în care asigurarea sau garanția financiară nu ar fi suficiente, fără ca această plată să poată, totuși, depăși limita eventual stabilită în temeiul art. V.
2. Nimic în paragraful 1 sus-menționat nu obligă o parte contractantă, nici vreuna din subdiviziunile sale politice, cum ar fi state ori republici, să instituie o asigurare sau orice altă garanție financiară acoperind răspunderea sa ca exploatant.
3. Fondurile provenind dintr-o asigurare sau din orice altă garanție financiară ori furnizate de statul pe teritoriul căruia se află instalația, potrivit paragrafului 1 sus-menționat, sunt rezervate exclusiv reparației datorate în aplicarea prezentei convenții.
4. Asigurătorul sau orice alt garant financiar nu poate suspenda asigurarea sau garanția financiară prevăzută în paragraful 1 sus-menționat și nici nu o poate închide fără un preaviz de cel puțin 2 luni, dat în scris autorității publice competente, nici, în măsura în care această asigurare sau altă garanție financiară privește un transport de materiale nucleare, pe durata acestui transport.
Articolul VIII
Sub rezerva prevederilor prezentei convenții, natura, forma și întinderea reparației, ca și repartiția echitabilă a indemnizațiilor, sunt guvernate de legea instanței competente.
Articolul IX
1. Dacă prevederile unui regim de asigurări de boală, de asigurări sociale, de securitate socială, de asigurare împotriva accidentelor de muncă sau a bolilor profesionale cuprind dispoziții privind indemni-zarea daunelor nucleare, drepturile la reparație, în temeiul prezentei convenții, ale beneficiarilor acestui regim, ca și drepturile de regres contra exploatantului răspunzător prevăzute de acest regim sunt determinate, sub rezerva prevederilor prezentei convenții, de legea părții contractante sau de regulamentul organizației internaționale care au stabilit asemenea regimuri.
2. a) Dacă un cetățean al unei părți contractante, altul decât exploatantul, a reparat un prejudiciu nuclear în temeiul unei convenții internaționale sau a legii unui stat necontractant, el dobândește prin subrogare, în concurența sumei vărsate, drepturile de care persoana astfel indemnizată ar fi beneficiat în temeiul prezentei convenții. Nici o persoană nu va putea dobândi un drept de acest fel în cazul și în măsura în care exploatantul are contra sa un drept de regres în temeiul prezentei convenții;
b) Nici o prevedere a prezentei convenții nu ar putea împiedica un exploatant care a plătit o indemnizație pentru un prejudiciu nuclear cu alte fonduri decât cele care au fost furnizate potrivit paragrafului 1 al art. VII să reasigure persoana care a furnizat o garanție financiară în aplicarea respectivului paragraf ori statul pe teritoriul căruia se află instalația, în concurența sumei pe care a vărsat-o, pentru cuantumul pe care persoana astfel indemnizată l-ar fi obținut fn temeiul prezentei convenții.
Articolul X
Exploatantul nu are drept de regres decât:
a) dacă un asemenea drept a fost prevăzut expres într-un contract scris; sau
b) dacă accidentul nuclear rezultă dintr-o acțiune ori omisiune săvârșite cu intenția de a cauza o daună, contra persoanei fizice care a acționat sau a omis să acționeze cu această intenție.
Articolul XI
1. Cu excepția cazurilor în care prezentul articol prevede altfel, instanțele părții contractante pe teritoriul căreia s produs accidentul nuclear sunt singurele competente pentru soluționarea acțiunilor introduse conform art. II.
2. Când accidentul nuclear a survenit în afara- teritoriului oricărei părți contractante sau dacă locul accidentului nu a putut fi determinat cu precizie, instanțele statului pe teritoriul căruia se află instalația aparținând exploatantului răspunzător sunt competente pentru soluționarea acestor acțiuni.
3. Când instanțele mai multor părți contractante pot fi competente potrivit paragrafelor 1 sau 2 susmenționate, competența este atribuită:
a) dacă accidentul nuclear a survenit în parte în afara teritoriului oricărei părți contractante și în parte pe teritoriul unei singure părți contractante, instanțelor acesteia din urmă;
b) în orice alte cazuri, instanțelor părții contractante desemnate prin acordul părților contractante ale căror instanțe ar fi competente în temeiul paragrafelor 1 sau 2 sus-menționate.
Articolul XII
1. Orice hotărâre definitivă pronunțată de o instanță având competență jurisdicțională în temeiul art. Xâ trebuie să fie recunoscută pe teritoriul oricărei alte părți contractante, mai puțin dacă:
a) hotărârea nu a fost obținută prin doi;
b) persoana contra căreia hotărârea a fost pronunțată nu a avut posibilitatea să-și susțină cauza în condiții echitabile;
c) hotărârea nu este contrară ordinii publice a părții contractante unde trebuie să fie recunoscută sau nu este conformă cu normele fundamentale ale justiției.
2. Orice hotărâre definitivă, care este recunoscută și a cărei executare este cerută în forma pretinsă de legea părții contractante unde executarea s-a cerut, este executorie ca și orice hotărâre a instanțelor acestei părți contractante,
3. Orice cauză în privința căreia s-a pronunțat o hotărâre nu mai poate face obiectul unei noi examinări pe fond.
Articolul XIII
Prezenta convenție și legea națională aplicate în temeiul prevederilor sale se aplică fără nici o discriminare bazată pe cetățenie, domiciliu ori reședință.
Articolul XIV
Dacă o acțiune este introdusă, în temeiul prezentei convenții, la instanța competentă, potrivit art. XI, nici o imunitate de jurisdicție decurgând dia normele dreptului intern sau ale dreptului internațional nu poate fi invocată, mai puțin în privința măsurilor de executare
Articolul XV
Fiecare parte contractantă, adoptă măsurile potrivite pentru a asigura că repararea unei daune nucleare, ca și daunele-interese și cheltuielile acordate de instanță cu acest titlu, primele de asigurare și de reasigurare ca și fondurile provenind dintr-o asigurare, reasigurare sau din orice altă garanția financiară ori fondurile furnizate de statul pe teritoriul căruia se află instalația, potrivit prezentei convenții, sunt liber convertibile în moneda părții contractante pe teritoriul căreia prejudiciul a fost suferit, a părții contractante pe teritoriul căreia reclamantul își are reședința obișnuită și, În privința primelor și prestațiilor de asigurare și reasigurare, în moneda specificată în contractul de asigurare sau de reasigurare.
Articolul XVI
Nimeni nu va avea dreptul să fie despăgubit în temeiul prezentei convenții în măsura în care dauna nucleară i-a fost deja reparată în temeiul unei alte convenții internaționale privind răspunderea civilă în domeniul energiei nucleare.
Articolul XVII
Prezenta convenție nu aduce atingere aplicării convențiilor sau acordurilor internaționale relative la răspunderea civilă în domeniul energiei nucleare care sunt în vigoare ori deschise spre semnare, ratificare ori aderare la data la care prezenta convenție este deschisă spre semnare, în privința părților ia aceste acorduri ori convenții.
Articolul XVIII
Prezenta convenție nu va fi interpretată ca afectând drepturile de care ar putea beneficia o parte contractantă în temeiul dreptului internațional public în privința unei daune nucleare.
Articolul XIX
1. Orice parte contractantă care încheie un acord în virtutea alin. b) al paragrafului 3 al art XI va comunica fâră întârziere textul prezentului acord directorului general al Agenției Internaționale pentru Energia Atomică, în vederea informării și comunicării către celelalte părți contractante.
2. Orice parte contractantă va comunica directorului general, în vederea informării și comunicării către celelalte părți contractante, textul legilor și regulamentelor sale referitoare la problemele tratate de prezenta convenție.
Articolul XX
Indiferent dacă o parte contractantă va pune capăt aplicării prezentei convenții în ce o privește, potrivit art. XXV ori o va denunța, potrivit art. XXVI, prevederile prezentei convenții rămân aplicabile față de orice daună nucleară cauzata de un accident nuclear survenit înainte de data la care prezenta convenție încetează să se aplice față de această parte contractantă
Articolul XXI
Prezenta convenție va fi deschisă spre semnare pentru statele reprezentate la Conferința internațională privind răspunderea civilă în materie de daune nucleare, ținută la Viena în perioada 29 aprilie - 19 mai 1963.
Articolul XXII
Prezenta convenție va fi ratificată, iar instrumentele de ratificare vor fi depuse pe lângă directorul general al Agenției Internaționale pentru Energia Atomică.
Articolul XXIII
Prezenta convenție va intra în vigoare la 3 luni după depunerea celui de-al cincilea instrument de ratificare și, pentru orice stat' care ratifică ulterior, la 3 luni. după depunerea instrumentului de ratificare de către acest stat.
Articolul XXIV
1. Orice stat membru al O.N.U., al unei instituții specializate ori ăl Agenției Internaționale pentru Energia Atomică, nereprezentat la Conferința internațională privind răspunderea civilă în materie de daune nucleare; ținută la Viena în perioada 29 aprilie - 19 mai 1963, va putea adera la prezenta convenție.
2. Instrumentele de aderare vor fi depuse pe lângă directorul general al Agenției Internaționale pentru Energia Atomică.
3. Pentru orice stat care aderă, convenția va intra în vigoare la 3 luni după data depunerii instrumentului de aderare, cu condiția sa intre în vigoare conform art. XXIII.
Articolul XXV
1. Prezenta convenție este încheiată pentru o perioadă de 10 ani de la data intrării sale în vigoare. Orice parte contractantă va putea pune capăt, în ceea ce o privește, aplicării prezentei convenții la sfârșitul acestei perioade dând un preaviz de un an în acest scop directorului general al Agenției Internaționale pentru Energia Atomică.
2. Prezenta convenție va rărnâne în continuare în vigoare pentru o perioadă de 5 ani față de părțile contractante care nu au pus capăt aplicării sale potrivit paragrafului 1 sus-menționat și, ulterior, pentru perioade succesive de 5 ani, față de părțile contractante care nu îi vor pune capăt la sfârșitul unși a din aceste perioade, dând un preaviz de un an în acest scop directorului general al Agenției Internaționale pentru Energia Atomică.
Articolul XXVI
1. O conferință va fi convocată de directorul general al Agenției Internaționale pentru Energia Atomică la orice dată în cadrul perioadei de 5 ani care va urma datei intrării sale în vigoare, pentru a examina revizuirea prezentei convenții, dacă o treime din părțile contractante își exprimă acordul în acest sens.
2. Orice parte contractantă poate denunța prezenta convenție, prin notificare către directorul general al Agenției Internaționale pentru Energia Atomică, într-un termen de 12 luni după prima conferință de revizuire ținută potrivit paragrafului 1 sus-menționat.
3. Orice denunțare va dobândi efect la un an de la data primirii notificării în acest scop de către directorul general al Agenției Internaționale pentru Energia Atomică.
Articolul XXVII
Directorul general al Agenției Internaționale pentru Energia Atomică va notifica statelor invitate Ia Conferința internațională privind răspunderea civilă în materie de daune nucleare, ținută Ia Viena în perioada 29 aprilie - 19 mai 1963, și statelor care au aderat la convenție:
a) semnarea, ca și primirea instrumentelor de ratificare ori aderare; în aplicarea art. XXI, XXII și XXIV;
b) data la care convenția va intra în vigoare, în aplicarea art. XXIII;
c) primirea notificărilor de retragere și denunțare, în aplicarea art. XXV și XXVI;
d) cererile de convocare a unei conferințe de revizuire a convenției, în aplicarea art. XXVI.
Articolul XXVIII
Prezenta convenție va fi înregistrată de directorul general al Agenției Internaționale pentru Energia Atomică, conform art. 102 al Cartei O.N.U.
Articolul XXIX
Textul original al prezentei convenții, ale cărui versiuni în limbile engleză, spaniolă, franceză și rusă au aceeași valoare, va fi depus pe lingă directorul general al Agenției Internaționale pentru Energia Atomică, care va elibera copii certificate conforme.
Drept pentru care plenipotențiarii subsemnați, deplin împuterniciți în acest sens, au semnat prezența convenție.
Făcută la Viena, la 21 mai 1963.
Protocol comun referitor la aplicarea Convenției de la Viena și a Convenției de la Paris [2]
Părțile contractante,
văzând Convenția de la Viena privind răspunderea civilă pentru daune nucleare, din 21 mai 1963,
văzând Convenția de la Paris privind răspunderea civilă în domeniul energiei nucleare, din 29 iulie 1960, amendată prin Protocolul adițional din 28 ianuarie 1964 și prin Protocolul din 16 noiembrie 1932,
considerând că Convenția de la Viena și Convenția de la Paris sunt analoge pe fond și că nici un stat nu este parte, în acest moment, la ambele convenții,
convinse că aderarea la una din convenții de către statele părți la cealaltă convenție ar putea crea dificultăți legate de aplicarea simultană a celor două convenții la același accident nuclear,
doritoare să stabilească o legătură între Convenția de la Viena și Convenția de la Paris extinzând, reciproc, beneficiul regimului special de răspundere civilă în materie de prejudicii nucleare instituit în temeiul fiecărei convenții și de a elimina divergențele rezultând din aplicarea simultană a celor două convenții la același accident nuclear,
au convenit cele ce urmează:
Articolul I
În prezentul protocol:
a) Convenția de la Viena desemnează Convenția de la Viena privind răspunderea civilă pentru daune nucleare, din 21 mai 1963, ca și orice amendament adus acestei convenții, care este în vigoare pentru o parte contractantă la prezentul protocol;
b) Convenția de la Paris desemnează Convenția de la Paris privind răspunderea civilă în domeniul energiei nucleare, din 29 iulie 1960, ca și orice amendament adus acestei convenții, care este în vigoare pentru o parte contractantă la prezentul protocol.
Articolul II
În sensul prezentului protocol:
a) exploatantul unei instalații nucleare aflate pe teritoriul unei părți la Convenția de la Viena răspunde, potrivit acestei convenții, pentru prejudiciile nucleare cauzate pe teritoriul unei părți contractante atât la Convenția de la Paris, cât și la prezentul protocol;
b) exploatantul unei instalații nucleare aflate pe teritoriul unei părți la Convenția de la Paris răspunde, potrivit acestei convenții, pentru prejudiciile nucleare cauzate pe teritoriul unei părți contractante atât la Convenția de la Viena, cit și la prezentul protocol.
Articolul III
1. Convenția de la Viena ori Convenția de la Paris se aplică unui accident nuclear, una cu excluderea celeilalte.
2. În cazul unui accident nuclear survenit la o instalație nucleară, convenția aplicabilă este aceea la care este parte statul pe teritoriul căruia se află instalația.
3. În cazul unui accident nuclear survenit în afara unei instalații nucleare și care implică materii nucleare în curs de transport, convenția aplicabilă este aceea la care este parte statul pe teritoriul căruia se afla instalația nucleară al cărui exploatant răspunde fie în temeiul alin. 1 b) și c) ale art. II al Convenției de la Viena, fie al paragrafului a) și b) al art. 4 al Convenției de la Paris.
Articolul IV
1. Articolele I - XV ale Convenției de la Viena se aplică, în privința părților contractante la prezentul protocol care sunt părți la Convenția de la Paris, în același mod ca între părțile la Convenția de la Viena.
2. Articolele 1 - 14 ale Convenției de la Paris se aplică, în privința părților contractante la prezentul protocol care sunt părți la Convenția de la Viena, în același mod ca între părțile la Convenția de la Paris.
Articolul V
Prezentul protocol este deschis spre semnare pentru toate statele care au semnat sau ratificat fie Convenția de la Viena, fie Convenția de la Paris, ori au aderat la una sau la cealaltă, cu începere de la 21 septembrie și până la data intrării sale în vigoare, la sediul A.I.E.A.
Articolul VI
1. Prezentul protocol este supus ratificării, acceptării, aprobării sau aderării.
Instrumentele de ratificare, de acceptare ori de aprobare nu vor fi admise decât din partea statelor părți fie la Convenția de la Viena, fie la Convenția de la Paris. Statele în cauză care nu vor fi semnat prezentul protocol vor putea adera la acesta.
2. Instrumentele de ratificare, de acceptare, de aprobare ori de aderare vor fi depuse la directorul general al A.I.E.A., care este astfel desemnat ca depozitar al prezentului protocol.
Articolul VII
1. Prezentul protocol va intra în vigoare la 3 luni de la data depunerii instrumentelor de ratificare, de acceptare, de aprobare ori de aderare de către cel puțin 5 state părți la Convenția de la Viena și 5 state părți la Convenția de la Paris. Pentru fiecare stat care ratifică prezentul protocol, îl acceptă, îl aprobă ori aderă la el după depunerea instrumentelor susmenționate, prezentul protocol va intra în vigoare la 3 luni de la data depunerii instrumentelor de ratificare, de acceptare, de aprobare ori de aderare.
2. Prezentul protocol va rămâne în vigoare pe toată durata cât Convenția de la Viena și Convenția de la Paris vor fi în vigoare.
Articolul VIII
1. Orice parte contractantă poate denunța prezentul protocol prin notificare scrisă adresată depozitarului.
2. Denunțarea va dobândi efect la un an după data primirii notificării de către depozitar.
Articolul IX
1. Orice parte contractantă care încetează să fie parte fie la Convenția de la Viena, fie la Convenția de la Paris, trebuie să facă cunoscut depozitarului că pune capăt aplicării acestei convenții în ce o privește, precum și data la care retragerea dobândește efect.
2. Prezentul protocol încetează să se aplice unei părți contractante care a pus capăt aplicării fie a Convenției de la Viena, fie a Convenției de 3a Paris, la data la care retragerea dobândește efect.
Articolul X
Depozitarul va notifica fără întârziere părților contractante și statelor invitate la Conferința privind relația dintre Convenția de la Paris și Convenția de la Viena, ca și Secretarului general al O.E.C.D.:
a) fiecare semnare a prezentului protocol;
b) fiecare depunere a unui instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare referitor la prezentul protocol;
c) intrarea în vigoare a prezentului protocol;
d) orice denunțare;
e) orice informație primită în aplicarea art. IX.
Articolul XI
Textul original al prezentului protocol, ale cărui versiuni:arabă, chineză, engleză, franceză, rusă și spaniolă sunt egal autentice, va fi depus la depozitar, care va elibera copii certificate conforme părților contractante și statelor invitate la Conferința privind relația dintre Convenția de la Paris și Convenția de la Viena, ca și Secretarului general al O.E.C.D.
Drept pentru care subsemnații, deplin autorizați de guvernele respective, au semnat prezentul protocol comun.
Făcut la Viena, la 21 septembrie 1988.
Președintele României
Decret cu privire la promulgarea Legii pentru aderarea României la Convenția privind răspunderea civilă pentru daune nucleare și la Protocolul comun referitor la aplicarea Convenției de la Viena și a Convenției de la Paris
În temeiul art. 77 alin. (1) din Constituția României, promulgăm Legea pentru aderarea României la Convenția privind răspunderea civilă pentru daune nucleare și la Protocolul comun referitor la aplicarea Convenției de la Viena și a Convenției de la Paris și dispunem publicarea ei în Monitorul Oficial al României.
Președintele României
În temeiul art. 82 alin. 1 lit. h) din Decretul Lege nr. 92/1990 pentru alegerea Parlamentului și a Președintelui României, precum și al art. 1 și 4 din Legea nr. 4/1991 privind încheierea și ratificarea tratatelor,
Președintele României decretează:
Art. 1. - Se aprobă aderarea României la Convenția internațională privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare și efectuare a serviciului de cart. adoptată la Londra la 7 iulie 1978.
Art. 2. - Convenția internațională privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare și efectuare a serviciului de cart, adoptată la Londra la 7 iulie 1978, se supune ratificării Parlamentului.
Parlamentul României
Camera Deputaților
Senatul
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic. - România aderă la Convenția internațională privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare și efectuare a serviciului de cart, adoptată la Londra la 7 iulie 1978 (STCW 1978).
Părțile la această convenție,
dorind să promoveze siguranța vieții și a bunurilor pe mare și să protejeze mediul marin, prin stabilirea de comun acord a standardelor internaționale de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare și efectuare a serviciului de cart,
luând în considerare faptul că acest scop poate fi atins în condițiile cele mai bune prin încheierea unei Convenții internaționale referitoare la standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare și efectuare a serviciului de cart,
au convenit asupra următoarelor:
Articolul I
Obligații generale conform convenției
(1) Părțile își asumă responsabilitatea să aplice prevederile convenției și ale anexei [4] care constituie parte integrantă a convenției. Orice referire la convenție constituie, în același timp, o referire la anexă.
(2) Părțile își asumă responsabilitatea promulgării tuturor legilor, decretelor, ordinelor și regulamentelor și luării tuturor celorlalte măsuri necesare aplicării integrale a convenției astfel încât să se asigure de faptul că, din punctul de vedere al siguranței vieții și a bunurilor pe mare și al protecției mediului marin, navigatorii de la bordul navelor sunt atestați și apți pentru efectuarea serviciului.
Articolul II
Definiții
În contextul prezentei convenții, cu excepția unor prevederi contrare, s-au formulat următoarele definiții:
a) parte desemnează un stat pentru care convenția a intrat în vigoare;
b) administrație desemnează guvernul părții care autorizează arborarea pavilionului său;
c) dovadă de atestare desemnează un document valabil, indiferent de numele sub care acesta este cunoscut, emis de către administrație sau cu autorizația acesteia, sau recunoscut de către administrația care autorizează deținătorul acesteia să execute funcția după cum este stabilit în acest document sau după cum se prevede prin regulamentele naționale;
d) atestat desemnează atributul de deținere legală a unei dovezi de atestare;
e) organizație desemnează Organizația Interguvernamentală Consultativă Maritimă (I.M.C.Q.);
f) secretar general desemnează secretarul general al organizației;
g) navă maritimă desemnează o navă, exceptând nava care naviga numai în ape interioare sau în ape din zone adăpostite sau foarte apropiate acestora unde se aplică regulamentele portuare;
h) navă de pescuit desemnează o navă utilizată pentru capturarea de pește, balene, foci, morse sau alte vietăți marine;
i) Regulamentul de radiocomunicații desemnează Regulamentul de radiocomunicații anexat sau considerat ca fiind anexat celei mai recente convenții internaționale de telecomunicații în vigoare în acel moment.
Articolul III
Domeniul de aplicare
Convenția se va aplica navigatorilor de la bordul navelor maritime, autorizate să arboreze pavilionul unei părți cu excepția celor care efectuează serviciul la bordul:
a) navelor militare, navelor auxiliare sau altor nave, care sunt proprietatea unui stat sau exploatate de acesta și sunt angajate numai pentru serviciul guvernamental necomercial; cu toate acestea fiecare parte trebuie să se asigure, prin adoptarea unor măsuri adecvate care să nu afecteze operațiunile sau capacitățile operaționale ale acestor nave, că persoanele care efectuează serviciul la bord îndeplinesc cerințele convenției în măsura în care acest fapt este rațional și posibil;
b) navelor de pescuit;
c) ambarcațiunilor de agrement care nu sunt angajate în activitatea de comerț;
d) navelor cu corp din lemn de o construcție simplă.
Articolul IV
Comunicarea informațiilor
(1) Părțile trebuie să comunice cât mai curând posibil secretarului general:
a) textul legilor, decretelor, ordinelor, regulamentelor și instrumentelor promulgate pentru problemele ce se află în sfera de interes a convenției;
b) detaliile complete, acolo unde este cazul, despre conținutul și durata cursurilor de pregătire, precum și sistemul național de examinare și alte cerințe pentru fiecare dovadă de atestare emisă conform convenției;
c) un număr suficient de modele pentru dovezile de atestare emise conform convenției.
(2) Secretarul general va aduce la cunoștință tuturor părților primirea oricăror comunicări sub incidența paragrafului (1) a) și inter alia, în contextul paragrafelor (IX) și (X), le va furniza la cerere orice informații care i-au fost comunicate sub incidența paragrafelor (l)b) și c).
Articolul V
Alte tratate și interpretarea lor
(1) Toate tratatele, convențiile și acordurile anterioare privind standardele de pregătire a navigatorilor, atestarea și efectuarea serviciului de cart, aflate în vigoare între părți, se vor aplica integral pe durata prestabilită:
a) navigatorilor cărora nu li se aplică prezenta convenție;
b) navigatorilor cărora li se aplică prezenta convenție în ceea ce privește problemele pentru care nu există prevederi exprese.
(2) Cu toate acestea, în măsura în care asemenea tratate, convenții sau acorduri contravin prevederilor convenției, părțile trebuie să-și revizuiască angajamentele în conformitate cu aceste tratate, convenții și acorduri în scopul de a se asigura că nu există nici un conflict între aceste angajamente și obligațiile care le revin conform convenției,
(3) Toate problemele care nu sunt prevăzute în mod expres în convenție rămân supuse legislației părților.
(4) Nici o dispoziție din prezenta convenție nu va prejudicia codificarea și dezvoltarea Dreptului Mării, de către Conferința Națiunilor Unite asupra Dreptului Mării, conferință convocată urmare a Rezoluției 2750 C (XXV) a Adunării Generale a Națiunilor Unite; de asemenea, convenția nu va prejudicia cerințele actuale sau viitoare, precum și prevederile legale ale oricărui stat în ceea ce privește Dreptul Mării, natura și întinderea jurisdicției statului riveran și a legii pavilionului.
Articolul VI
Dovezi de atestare
(1) Dovezile de atestare pentru comandanți, ofițeri și pentru alte categorii de navigatori vor fi eliberate acelor candidați care, conform cerințelor administrației, îndeplinesc condițiile referitoare la stagiu, vârstă, stare de sănătate, pregătire, atestare și examinare conform prevederilor corespunzătoare din anexa convenției.
(2) Dovezile de atestare pentru comandanți și ofițeri eliberate în conformitate cu prezentul articol vor fi vizate de administrația emitentă sub forma prescrisă în Regula 1/2 din anexă. Dacă limba utilizată pe dovada de atestare nu este limba engleză trebuie adăugată o traducere în această limbă.
Articolul VII
Prevederi tranzitorii
(1) O dovadă de atestare a competenței sau pentru serviciul la bord în funcția pentru care convenția cere o dovadă de atestare care înainte de intrarea în vigoare a convenției pentru o parte a fost emisă conform legilor acelei părți sau Regulamentului de radiocomunicații va fi considerată valabilă după intrarea în vigoare a convenției pentru partea respectivă.
(2) După intrarea în vigoare a convenției pentru o parte, administrația acesteia poate continua să elibereze dovezi de atestare a competenței conform practicii sale precedente pe o perioadă nu mai mare de 5 ani. Asemenea dovezi de atestare vor fi considerate valabile în sensul convenției. În timpul acestei perioade de tranziție asemenea dovezi de atestare vor fi eliberate numai navigatorilor care și-au început serviciul la bord, în compartimentul autorizat prin dovezile de atestare, înainte de intrarea în vigoare a convenției pentru acea parte. Administrația trebuie să se asigure de faptul că toți ceilalți candidați pentru atestare vor fi examinați și atestați în conformitate cu convenția.
(3) În decurs de 2 ani de la intrarea în vigoare a convenției pentru o parte, acea parte poate elibera o dovadă de atestare pentru serviciul la bord navigatorilor care nu posedă nici o dovadă de atestare, conform convenției, sau nici o dovadă de atestare a competenței emisă conform legilor acelei părți înainte de intrarea în vigoare a convenției pentru acea parte, în următoarele condiții:
a) candidatul a efectuat serviciul la bordul navei în calitatea pentru care solicită o dovadă de atestare timp de minimum 3 ani din ultimii 7 care au precedat intrarea în vigoare a convenției pentru acea parte;
b) candidatul face dovada că a îndeplinit sarcinile de serviciu în mod satisfăcător;
c) candidatul se conformează cerințelor administrației în ceea ce privește starea de sănătate, inclusiv acuitatea vizuală și auditivă, ținând seama de vârsta avută la data solicitării dovezii de atestare.
În sensul convenției, o dovadă de atestare pentru serviciul la bordul navei, eliberată conform prevederilor acestui paragraf, va fi, considerată echivalentă unei dovezi de atestare eliberate conform convenției.
Articolul VIII
Acordarea de dispense
(1) În condiții de extremă necesitate, administrațiile, atunci când apreciază că nu se pun în pericol persoanele, bunurile sau mediul marin, pot emite o dispensă care să permită unui anumit navigator să execute serviciul pe o anumită navă pe durata unei perioade specificate ce nu vă depăși 6 luni într-o funcție pentru care nu deține dovada de atestare corespunzătoare dar nu în funcția de radiotelegrafist sau operator radio-telefonist exceptând prevederile contrare din Regulamentul de radiocomunicație; condiția care se impune este ca persoana în cauză să posede cunoștințe corespunzătoare funcției vacante pentru care se acordă dispensa și o poate îndeplini în manieră sigură, conform cerințelor administrației. Totuși, nu se vor acorda dispense pentru funcțiile de comandant și șef mecanic, decât în cazuri de forță majoră și atunci numai pentru o perioadă cât mai scurtă.
(2) Orice dispensă pentru o funcție se va acorda numai unei persoane atestate în mod corespunzător să îndeplinească funcția imediat inferioară.
Acolo unde nu se cere, conform convenției, o atestare pentru o funcție inferioară se poate emite o dispensă unei persoane a cărei calificare și experiență sunt, din punct de vedere al administrației, corespunzătoare cerințelor funcției care urmează a fi îndeplinite, în cazul în care persoana nu deține o dovadă de atestare corespunzătoare, persoana respectivă trebuie să dea un test acceptat de administrație ca dovadă că o atare dispensă i se poate acorda în deplină siguranță, în plus, administrațiile trebuie să se asigure că postul în discuție va fi ocupat de către deținătorul unei dovezi de atestare corespunzătoare, în timpul cel mai scurt.
(3) Părțile trebuie să trimită secretarului general, imediat ce e posibil, după data de I ianuarie a fiecărui an, un raport care să conțină informații asupra numărului total de dispense eliberate pe parcursul anului, navelor maritime, pentru fiecare din funcțiile pentru care se cere o dovadă de atestare cât și informații asupra numărului de nave sub și peste 1600 TRB.
Articolul IX
Echivalențe
(1) Convenția nu va interzice unei administrații să păstreze sau să adopte alte sisteme de pregătire și educație, inclusiv serviciul pe navele maritime și sistemul organizat la bord adaptat progresului tehnic și tipurilor speciale de nave și de comerț cu condiția ca nivelul serviciului, cunoștințele și eficiența în ceea ce privește manevrarea navei și manipularea mărfii să asigure gradul necesar de siguranță pe navă și să aibă un efect preventiv în raport cu poluarea cel puțin echivalente cu prevederile convenției.
(2) Detaliile referitoare la astfel de forme de organizare vor fi raportate cât mai curând posibil secretarului general,, care le va transmite tuturor părților.
Articolul X
Controlul
(1) Navele, cu excepția celor excluse prin art. III în timp ce se află în porturile unei părți, sunt supuse controlului de către ofițerii legal autorizați de acea parte, care vor verifica dacă toți navigatorii îmbarcați, care trebuie să posede o dovadă de atestare conform convenției, sunt atestați corespunzător sau dețin dispensa adecvată. Asemenea dovezi de atestare trebuie acceptate, în afara cazului în care există motive întemeiate pentru a considera că o dovadă de atestare a fost obținută în mod fraudulos sau că deținătorul acesteia nu este persoana căreia dovada de atestare i-a fost eliberată inițial.
(2) În situația în care se constată carențe în raport cu dispozițiile paragrafului (1) sau cu procedurile specificate în Regula 1/4 - „Proceduri de control”, ofițerul care execută controlul vai informa în scris, imediat, pe comandantul navei și pe consul sau, în absența acestuia, cea mai apropiată reprezentanță diplomatică sau autoritate maritimă a statului al cărui pavilion îl arborează nava, astfel încât să se poată lua măsuri corespunzătoare. O asemenea comunicare trebuie să specifice detalii referitoare la carențele constatate și motivele în baza cărora partea hotărăște că aceste carențe prezintă un pericol pentru persoane, bunuri sau mediul marin.
(3) La exercitarea controlului conform paragrafului (1), avându-se în vedere mărimea și tipul navei, precum și lungimea și natura voiajului dacă se constată că nu s-au reglementat carențele menționate în paragraful (3) din Regula 1/4 și este evident că acest fapt prezintă un pericol pentru persoane, bunuri sau mediul marin. Partea care execută controlul trebuie să ia măsuri ca nava să nu navigheze până când nu s-a conformat acestor cerințe și pericolul a fost îndepărtat. Faptele referitoare la acțiunile întreprinse vor fi raportate prompt secretarului general.
(4) Atunci când se exercită controlul în conformitate cu acest articol trebuie depuse toate eforturile posibile ca nava să nu fie reținută sau întârziată în mod nejustificat. În caz contrar nava are dreptul la despăgubiri pentru orice fel de pierderi sau daune rezultate.
(5) Prezentul articol va fi aplicat în așa manieră încât navele autorizate să arboreze pavilionul unui stat ce nu este parte la convenție să nu beneficieze de un regim preferențial față de navele autorizate să arboreze pavilionul unei părți.
Articolul XI
Promovarea cooperării tehnice
(1) Părțile la convenție trebuie să asigure, prin consultare și cu ajutorul organizației, sprijinul acelor părți care solicită asistență tehnică pentru:
a) pregătirea personalului administrativ și tehnic;
b) crearea instituțiilor pentru pregătirea navigatorilor;
c) furnizarea echipamentului și a dotărilor necesare instituțiilor destinate pregătirii;
d} organizarea și urmărirea programelor de pregătire corespunzătoare, incluzând pregătirea practică la bordul navelor maritime;
e) facilitarea altor măsuri pentru îmbunătățirea pregătirii și calificării navigatorilor; toate aceste măsuri sunt de preferat să se ia pe o bază națională, subregională sau regională, pentru a se putea atinge scopurile pe care și le propune prezenta convenție, ținându-se seama de necesitățile specifice ale țărilor în curs de dezvoltare.
(2) În ceea ce privește organizația, aceasta își va dirija eforturile mai sus menționate, prin consultare sau prin asociere cu alte organizații internaționale, mai ales cu Organizația Internațională a Muncii.
Articolul XII
Amendamente
(1) Convenția poate fi amendată prin una din următoarele metode:
a) amendamente după discutarea în cadrul organizației:
- (i) orice amendament propus de către o parte va fi înaintat secretarului general care după aceea îl va difuza tuturor membrilor organizației, tuturor părților, precum și directorului general al Biroului Internațional al Muncii cu cel puțin 6 luni înainte de discutarea acestuia;
- (ii) price amendamente propuse și difuzate astfel vor fi înaintate Comitetului pentru Siguranța Maritimă - I.M.C.O. spre analiză;
- (iii) părțile, fie că sunt sau nu membre ale organizației, vor avea dreptul să participe la întrunirile Comitetului pentru Siguranța Maritimă în vederea analizării și adoptării amendamentelor;
- (iv) amendamentele trebuie să fie adoptate cu o majoritate de 2/3 din părțile prezente și cu drept de vot în Comitetul Lărgit pentru Siguranța Maritimă, după cum se prevede în alin. a) (iii), denumit de aici în colo Comitetul Lărgit pentru Siguranța Maritimă, cu condiția ca cel puțin 1/3 din părți să fie prezentă în momentul votării;
- (v) amendamentele astfel adoptate vor fi comunicate de către secretarul general tuturor părților pentru accept;
- (vi) un amendament adus unui articol trebuie considerat ca fiind acceptat la data la care acesta va fi acceptat de 2/3 din părți;
- (vii) un amendament adus anexei trebuie considerat ca fiind acceptat:
1. la expirarea unei perioade de 2 ani de la data la care a fost comunicat părților pentru, acceptare; sau
2. la expirarea unei alte perioade de timp de minimum un an dacă în acest mod s-a hotărât la momentul adoptării amendamentului de către o majoritate de 2/3 din părțile prezente și cu drept de vot în Comitetul Lărgit pentru Siguranța Maritimă.
Cu toate acestea, amendamentele nu sunt considerate a fi acceptate dacă în decursul unei perioade specificate de timp apare una dintre următoarele situații: sau mai mult de 1/3 din părți anunță pe secretarul general că au obiecții la amendament sau părțile ale căror flote maritime comerciale combinate constituie minimum 50% din tonajul brut al flotei maritime mondiale, compuse din nave de la 100 TRB în sus, anunță pe secretarul general despre obiecțiile lor la respectivul amendament;
- (viii) un amendament adus unui articol va intra în vigoare pentru acele părți care l-au acceptat la 6. luni după data la care acesta este considerat ca fiind acceptat; pentru oricare parte care acceptă amendamente după această dată, amendamentul va intra în vigoare la 6 luni după acceptul acelei părți;
- (ix) cu excepția părților care au avut obiecții față de un amendament, conform alin. a) (vii), și care nu și-au retras aceste obiecții, un amendament adus anexei va intra în vigoare pentru toate părțile la 6 luni după data la care se consideră că amendamentul a fost acceptat, înainte de data hotărâtă pentru intrarea în vigoare, oricare parte poate anunța secretarul general că nu va aplica acel amendament în decursul unui an de la data intrării în vigoare sau pentru o perioadă mai lungă de timp, după cum poate fi hotărât printr-o majoritate de 2/3 a părților prezente și cu drept de vot în Comitetul Lărgit pentru Siguranța Maritimă, la data adoptării amendamentului;
b) amendament printr-o conferință:
- (i) la solicitarea unei părți, susținută de cel puțin 1/3 a celorlalte părți, organizația va convoca, prin asociere sau consultare cu directorul general al Biroului Internațional al Muncii, o conferință a părților pentru a discuta amendamentele la convenție;
- (ii) oricare amendament adoptat printr-o astfel de conferință cu o majoritate de 2/3 a părților prezente și cu drept de vot va fi comunicat de către secretarul general tuturor părților în vederea acceptării; (iii) cu excepția unor hotărâri contrare ale conferinței, amendamentul se va considera ca fiind acceptat și va intra în vigoare conform procedurilor specificate în alin, a) (vi) și a) (viii) sau, respectiv, alin. a) (vii) și a) (ix) cu condiția ca referirile din aceste alineate la Comitetul Lărgit pentru Siguranța Maritimă să fie considerate ca referiri la conferință.
(2) Orice declarație de acceptare sau de obiecție, privitoare la un amendament sau orice altă comunicare făcută conform paragrafului (1) a) (ix) va fi înaintată în scris secretarului general, care va informa toate părțile asupra acestei comunicări și a datei primirii.
(3) Secretarul general va informa toate părțile despre orice amendament care intră în vigoare, precum și data de ia care acest amendament se va aplica.
Articolul XIII
Semnare, ratificare, acceptare, aprobare, aderare
(1) Convenția va rămâne deschisă pentru semnat la sediul organizației de la 1 decembrie 1978 până la 30 noiembrie 1979, iar după aceea va rămâne deschisă pentru aderare. Oricare stat poate, deveni parte prin:
(a) semnarea fără rezerve, în ceea ce privește ratificarea, acceptarea sau aprobarea; sau
(b) semnarea sub rezerva ratificării, acceptării sau aprobării, urmată de ratificare, acceptare sau aprobare; sau
(c) aderare.
(2) Ratificarea, acceptarea, aprobarea sau aderarea se vor efectua prin depunerea unui instrument în acest scop la secretarul general.
(3) Secretarul general va informa toate statele care au semnat convenția sau au aderat la ea, precum și pe directorul general al Biroului Internațional al Muncii pentru orice semnare,, sau pentru depunerea oricărui instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare și despre data depunerii acestuia.
Articolul XIV
Intrarea în vigoare
(1) Convenția va intra în vigoare la 12 luni de la data la care minimum 25 de state, ale căror flote comerciale combinate constituie minimum 50% din tonajul brut al flotei maritime mondiale compuse din nave de la 100 TRB în sus, au semnat convenția fără rezervă în ceea ce privește ratificarea, acceptarea sau aprobarea sau au depus instrumentele necesare de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare în conformitate cu art. XIII.
(2) Secretarul general va informa toate statele care au semnat convenția sau a aderat la aceasta despre data la care convenția va intra în vigoare.
(3) Orice instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, depus în intervalul celor 12 luni menționate în paragraful (1), se va aplica în momentul intrării în vigoare a convenției sau la 3 luni de la data depunerii instrumentului, dacă aceasta este ulterioară convenției.
(4) Orice instrument de ratificare, acceptare sau aderare depus după data intrării în vigoare a convenției va avea efect după 3 luni de la data depunerii.
(5) După data la care se consideră un amendament ca fiind acceptat conform art. XII, oricare instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare depus se va aplica la convenția amendată.
Articolul XV
Denunțare
(1) Convenția poate fi denunțată de oricare parte la orice dată, după 5 ani de la data la care convenția a intrat în vigoare pentru acea parte.
(2) Convenția va fi denunțată prin comunicare scrisă către secretarul general, care va informa toate celelalte părți și pe directorul general al Biroului Internațional al Muncii despre oricare asemenea comunicare primită, precum și despre data primirii sale și despre data la, care denunțarea intră în vigoare.
(3) O denunțare se va aplica la 12 luni după primirea, de către secretarul general, a comunicării de denunțare sau după o altă perioadă de timp mai îndelungată, conformă prevederilor din comunicare.
Articolul XVI
Depunere și înregistrare
(1) Convenția va fi depusă la secretarul general, care va transmite copiile legalizate ale acestuia tuturor statelor care au semnat convenția sau care au aderat la ea.
(2) Imediat ce convenția intră în vigoare, secretarul general va transmite textul acesteia secretarului general al Națiunilor Unite pentru înregistrare și publicare, în conformitate cu art. 102 din Carta Națiunilor Unite.
Articolul XVII
Limbile oficiale
Convenția este redactată într-un singur exemplar în limbile chineză, engleză, franceză, rusă și spaniolă, fiecare text având aceeași putere legală. Traducerile oficiale în limbile arabă și germană vor fi pregătite și depuse împreună cu originalul semnat.
Pentru conformitate subsemnații, fiind pe deplin autorizați de către respectivele lor guverne pentru acest scop, au semnat convenția.
Încheiată la Londra, astăzi șapte iulie una mie nouă sute șaptezeci și opt.
Președintele României
În temeiul art. 77 alin. (1) din Constituția României, promulgăm Legea pentru aderarea României la Convenția internațională privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare și efectuare a serviciului de cart, adoptată la Londra la 7 iulie 1978 (STCW 1978), și dispunem publicarea ei în Monitorul Oficial al României.
București, 1992. Nr. 198.
Hotărâri ale Guvernului României
Guvernul României
Hotărâre privind circulația titlurilor de valoare
Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - În vederea asigurării și garantării circulației instituționalizate a titlurilor de valoare reprezentând acțiuni și obligațiuni emise de societăți comerciale și a certificatelor de proprietate emise de Fondurile Proprietății Private, precum și a asigurării de informații publice adecvate, se înființează Agenția Națională pentru Titluri de Valoare.
Art. 2. - Agenția Națională pentru Titluri de Valoare face parte din Ministerul Economiei și Finanțelor, este coordonată de ministrul economiei și finanțelor și este condusă de un șef al agenției asimilat funcției de director. Structura organizatorică și regulamentul de lucru al acesteia se aprobă prin ordin al ministrului economiei și finanțelor.
Art. 3. - Agenția Națională pentru Titluri de Valoare este creată în scopul de a controla și certifica valabilitatea emiterii și circulației titlurilor de valoare emise de societățile comerciale și a circulației certificatelor de proprietate emise de Fondurile Proprietății Private, de a atesta agențiile de negociere și agenții de negociere ai acestor titluri, precum și pentru a crea o bază corespunzătoare de informații publice, financiare, în beneficiul investitorilor potențiali.
Art. 4. - Agenția Națională pentru Titluri de Valoare își desfășoară activitatea sub îndrumarea unui consiliu de coordonare, compus din membri numiți prin ordin al ministrului economiei și finanțelor, din cadrul personalului Ministerului Economiei și Finanțelor și din persoane recomandate de Agenția Națională pentru Privatizare și Dezvoltarea întreprinderilor Mici și Mijlocii și Banca Națională a României.
Art. 5. - Persoanele juridice care procedează la emisiunea sau vânzarea de titluri de valoare prin ofertă publică- sunt obligate să se înregistreze și să obțină autorizarea de emisiune la Agenția Națională pentru Titluri de Valoare.
Autorizația de emisiune se obține pe baza prospectului de ofertă publică, întocmit în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 și ale prezentelor reglementări.
Răspunsul privind autorizarea ofertei publice se transmite de către agenție în cel mult 20 de zile de la data primirii prospectului de ofertă publică.
Prospectul de ofertă publică va conține cel puțin următoarele:
1. Numele emitentului.
2. Sediul înregistrat.
3. Numărul și data înmatriculării la Oficiul Registrului comerțului.
4. Durata (sau o declarație conform căreia emitentul are succesiune perpetuă în ceea ce privește numele societății).
5. Capitalul subscris și vărsat și o descriere a aporturilor de capital pe baza cărora s-au emis titlurile.
6. Numărul de salariați.
7. Curriculum vitae (vârsta, educația, calificarea, experiența profesională a directorilor și executorului).
3. Informații referitoare la activitatea emitentului, necesare pentru o evaluare generală de către viitorul deținător al hârtiilor de valoare (incluzând, dar nu limitând, informații privind organizarea, operațiunile, vânzările, precum și o prezentare a dezvoltării generale a activității emitentului pe o perioadă de timp în care emitentul se poate angaja în activitate, și la posibila extindere a activității estimată pentru următorii 3 ani).
9. Bilanțul contabil pentru anul fiscal trecut sau, în cazul primului an de activitate a agenților economici, evidența sintetică a perioadei respective, confirmate de organele financiare teritoriale.
10. În măsura în care sunt relevante, următoarele date privind oferta:
a) data și sursa deciziei pentru a face noua emisiune {ex.: hotărâri ale acționarilor, rezoluții ale consiliului de administrație);
b) destinațiile principale ale încasărilor obținute din vânzarea hârtiilor de valoare;
c) mărimea fondurilor scontate a fi obținute;
d) tipuri de hârtii de valoare care urmează a fi emise;
e) numărul, valoarea nominală, și/sau valoarea de subscripție a hârtiilor de valoare;
f) numerele de lot și serie ale hârtiilor de valoare;
g) locul și datele de deschidere pentru oferta hârtiilor de valoare;
h) prețul propus al emisiunii;
i) numele și adresa agentului de negocieri al sub-scriitorului, dacă există;
j) procedurile de adoptat în caz de supra și subscriere;
k) numele și adresa fiecărui autor și/sau agent însărcinat cu plata, execuția și menținerea registrului de hârtii de valoare.
11. O listă cu titlul, suma și procentul voturilor hârtiilor de valoare emise de către emitent și destinate de fiecare persoană sau grup de persoane care au completat o cerere de negociere, listă care va nominaliza fiecare asemenea proprietar.
12. Dacă vor fi emise obligațiuni sau alte titluri de valoare, prospectul va conține un rezumat al următoarelor:
a) titlul acestor hârtii de valoare, suma oferită și, în caz de înscriere, cantitatea totală autorizată și cantitatea totală la vedere, la cea mai recentă dată posibilă;
b) prevederi în ceea ce privește termenul de scadență, dobânda, conversiunea, răscumpărarea, amortizarea sau retragerea;
c) prevederi în ceea ce privește subordonarea drepturilor deținătorilor de hârtii de valoare în raport cu alți deținători de hârtii de valoare sau creditori ai emitentului;
d) contractele financiare ale emitentului;
e) tipurile de evenimente care conduc la incapacitate de plată;
f) prevederi referitoare la modificarea caracteristicilor hârtiilor de valoare sau a drepturilor deținătorilor de hârtii de valoare;
g) dacă este necesar, procedura necesară să impună acțiuni din partea mandatarului;
h) orice alte condiții materiale.
13. Dacă se emit acțiuni sau alte hârtii de valoare similare, prospectul va conline un rezumat al următoarelor:
a) titlul clasei de'hârtii de valoare;
b) prevederi referitoare la drepturi de dividende, conversie, răscumpărare, drepturi de vot, drepturi da lichidare, drepturi de preemțiune și restricții în ceea ce privește înstrăinarea;
c) prevederi referitoare, la modificarea drepturilor deținătorilor de hârtii de valoare;
d) orice alte condiții materiale.
14. Dacă se emit garanții sau alte drepturi, prospectul va conține un rezumat al următoarelor:
a) volumul hârtiilor de valoare ce susțin aceste garanții sau drepturi:
b) perioada în care și prețul la care garanțiile și drepturile pot fi exercitate;
c) volumul și drepturile garanțiilor la vedere;
d) prevederi referitoare la -schimbări sau ajustări în preț;
e) orice alte condiții considerate oportune.
15. Natura și rezultatele din cele care urmează și implică emitentul sau oricare din filialele sale pe ultimii 3 ani (sau o perioadă mai scurtă, în raport cu data constituirii agentului economic) în care emitentul poate fi angajat în activitate. Orice lichidare, falimentare sau procedee similare.
Schimbarea structurii capitalului, fuziuni, dezmembrări, achiziționarea sau vânzarea oricărei cantități de active sau alte schimbări materiale în modalitatea de organizare și conducere a activității.
16. O discuție a principalilor factori care fac oferta speculativă sau de mare risc, care trebuie înscrisă în prospect.
Art. 6. - Negocierile și operațiunile comerciale cu titluri de valoare se fac de către agenți de negocieri, la comanda și pe spezele clienților lor.
Agenții de negocieri se numesc prin ordin al ministrului economiei și finanțelor dintre persoanele recomandate de consiliul de coordonare al agenției. Recomandarea va fi însoțită de motivare și curriculum vitae al persoanelor selectate pe criterii de pregătire profesională adecvată.
Agenții de negocieri vor semna un angajament de loialitate și confidențialitate și, la intrarea în funcție, vor depune jurământ în acest sens în fața plenului consiliului de coordonare.
Art. 7. - Agentul de negociere va publica în beneficiul persoanei ofertante de hârtii de valoare un anunț, într-un ziar de circulație națională, cu cel puțin 7 zile înainte de oferta acestor titluri, care va conține informații generale despre ofertă cuprinse în prospectul de ofertă, data aprobării de către Agenția Națională pentru Titluri de Valoare, locul și perioada în care prospectul poate fi consultat, adresa și telefonul pentru a solicita în scris o copie a prospectului, data și locul vânzării titlurilor de valoare, modalitățile de plată.
Art. 8. - Agentul de negociere poate închide oferta înainte de data anunțată, dacă oferta a fost în întregime subscrisă și prospectul a stabilit posibilitatea unei închideri premature a perioadei de ofertare.
Agentul de negociere va întocmi un raport al rezultatelor ofertei către Agenția Națională pentru Titluri de Valoare în cursul a 7 zile după data închiderii perioadei de ofertare.
Subscripțiile pentru hârtiile de valoare, făcute înainte de data stabilită de deschidere a ofertei și/sau după data închiderii acesteia vor fi nevalidate.
Art. 9. - Dacă în timpul anterior completării ofertei hârtiilor de valoare apare un eveniment, astfel încât prospectul să includă o afirmație neadevărată sau să omită să includă un fapt material care contravine datelor cuprinse în prospectul publicat, ofertantul hârtiilor de valoare sau agentul de negociere va corecta imediat prospectul și va comunica acest, fapt agenției și fiecărei persoane care a primit sau urmează să primească prospectul.
Art. 10. - Pentru asigurarea de informații publice în beneficiul investitorilor potențiali, încurajării și facilitării investițiilor în România, fiecare societate:
a) va publica, cel puțin o dată pe an, un raport asupra activității sale, precum și poziția sa economică și financiară, care va reflecta o imagine adevărată și corectă a profitului sau pierderilor societății în acel an și stadiul activității societății la sfârșitul anului;
b) va publica, în cotidiene de mare tiraj, data și locul în care raportul anual va fi accesibil oricărei persoane, spre a fi studiat;
c) va înainta raportul anual tuturor deținătorilor de hârtii de valoare ale societății și către Agenția Națională pentru Titluri de Valoare în 15 zile de la data depunerii bilanțului contabil la organele financiare.
Raportul anual va conține minimum:
a) un scurt sumar al evenimentelor anului trecut;
b) bilanțul, contul de profit și pierderi, conturi consolidate (dacă este cazul), certificate de către un expert autorizat;
c) date asupra hârtiilor de valoare emise în cursul anului trecut;
d) prezentarea și curriculum vitae pentru noii membri ai conducerii, dacă există, și o declarație a motivelor schimbării.
Art. 11. - Orice persoană sau grup de persoane care, ca rezultat al achiziționării directe sau indirecte a drepturilor de proprietate asupra oricărei hârtii de valoare, este sau sunt, direct sau indirect, proprietarul sau proprietarii a mai mult de 10% din totalul consolidat al drepturilor de vot corespunzător tuturor categoriilor de acțiuni cu drept de vot ale emitentului, vor trimite acestuia, la sediul său principal, precum și Agenției Naționale pentru Titluri de Valoare, în termen de 10 zile de la achiziție, declarația sa de intenție.
Declarația de intenție va include următoarele informații:
a) numele persoanei raportoare;
b) cetățenia sau locul organizației persoanei raportoare și - dacă este cazul - al fiecărui membru al grupului;
c) numele emitentului;
d) titlul clasei de hârtii de valoare;
e) data evenimentului care reclamă completarea unei astfel de declarații;
f) numărul de părți deținute de către persoana raportoare și, dacă este cazul, de oricare membru din grup (și identificarea acelor părți pe care are dreptul să le achiziționeze);
g) procentajul din totalul drepturilor de vot corespunzătoare tuturor categoriilor de acțiuni ale emitentului și identificarea procentajului pe care are dreptul să-1 achiziționeze.
Art. 12. - Orice persoană fizică sau juridică, română sau străină, care intenționează ca prin intermediul Agenției Naționale pentru Titluri de Valoare să lanseze o ofertă publică de cumpărare de titluri de valoare de natura celor prevăzute la art. 1, este obligată să solicite, în prealabil, autorizarea acesteia.
în vederea obținerii autorizației, solicitantul va depune la sediul Agenției Naționale pentru Titluri de Valoare un document de ofertă publică de cumpărare, cuprinzând datele de identificare și condițiile ofertei sale.
Documentul de ofertă va cuprinde informații veridice și suficiente pentru a permite acelora cărora le este adresată să ia hotărârea în deplină cunoștință de cauză.
După primirea autorizației, inițiatorul ofertei publice va face public conținutul ofertei sale cu cel puțin 15 zile înainte de data operațiunii.
Oferta publică de cumpărare trebuie să respecte principiile concurenței loiale; în mod special, oferta de cumpărare trebuie să asigure tratamentul nediferențiat al cumpărătorilor de aceeași categorie.
Orice măsură luată de către o societate vizată de c ofertă publică de cumpărare, cu scopul de a descuraja cererea de ofertă sau a o împiedica, trebuie autorizată de adunarea generală a respectivei societăți înainte de data publicării răspunsului la oferta făcută organelor agenției care îl vor face public.
Art. 13. - Agenția va interzice oferta publică de cumpărare care nu respectă prevederile reglementărilor de față. Eventualele contracte încheiate pe baza sau ca urmare a unei oferte neacceptate de agenție sunt nule de drept.
Art. 14. - Ofertantul va putea extinde durata ofertei publice de cumpărare numai cu aprobarea prealabilă a agenției.
Art. 15.- Agenția va putea elabora și stabili reglementări suplimentare privind îndatoririle celui care lansează cererea de ofertă publică de cumpărare.
Art. 16. - Consiliul de administrație al societăți comerciale vizate de oferta de cumpărare are obligația de a notifica aceasta acționarilor, împreună ci poziția sa în legătură cu oferta primită.
În cazul existenței mai multor oferte publice de cumpărare, acționarii societății vizate au dreptul de a alege în mod liber una dintre ele.
Art. 17. - În vederea organizării și funcționări Agenției Naționale pentru Titluri de Valoare, numărul maxim de posturi aprobat pentru Ministerul Economiei și Finanțelor prin Hotărârea Guvernului nr. 385/ 1992 se suplimentează cu 20 posturi de specialitate.
La intrarea în vigoare a Legii bursei și a instituției corespunzătoare de supraveghere - Comisia Valorilor Mobiliare - organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Titluri de Valoare vor fi reanalizate și adaptate noilor prevederi legale.
Art. 18. - Ministerul Economiei și Finanțelor va asigura condițiile de funcționare a agenției în termen de 30 de zile de la publicarea prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României.
Contrasemnează:
Ministrul economiei și finanțelor, George Danielescu
Președintele Agenției Naționale pentru Privatizare și Dezvoltarea întreprinderilor Mici și Mijlocii, Adrian Severin, secretar de stat
Norme Metodologice
Ministrul muncii și protecției sociale Nr. 10.355/5.X.1992
Ministrul economiei și finanțelor Nr. 182.678/5.X.1992
Modificări la Normele metodologice nr. 561/181.040/1992 cu privire la majorarea fondului total destinat plății salariilor pentru care nu se plătește impozit suplimentar, în raport cu sporirea eficienței economice, respectiv a productivității muncii
Punctul 9 din Normele metodologice nr. 561/ 181.040 din 28 aprilie 1992, emise de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Economiei și Finanțelor, se modifică și va avea următoarea redactare: „9. Prezentele norme metodologice se aplică și în semestrul II/1992."
p. Ministrul muncii și protecției sociale, Gheorghe Brehoi, secretar de stat
Ministrul economiei și finanțelor, George Danielescu
Ministrul bugetului, veniturilor statului și controlului financiar, Florian Bercea