Monitorul Oficial 273/1996

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare


Monitorul Oficial al României

Anul VIII, Nr. issue::0273 - Partea I – Vineri, 1 noiembrie year::1996


Legi și decrete

Lege pentru transformarea Fondurilor Proprietăți Private în societăți de investiții financiare

Parlamentul României adopta prezenta lege.

Capitolul I

Dispoziții generale

Art. 1. - Începând cu 1 noiembrie 1996, cele cinci Fonduri ale Proprietății Private, înființate în baza Legii nr. 58/1991, se reorganizează și se transforma în societăți de investiții financiare.

Art. 2. - (1) Societățile de investiții financiare prevăzute la art. 1 funcționează ca societăți comerciale pe acțiuni conform Legii nr. 31/1990, având următorul obiect de activitate:

a) administrarea și gestionarea acțiunilor la societățile comerciale pentru care s-au emis acțiuni proprii, corespunzător certificatelor de proprietate și cupoanelor de privatizare subscrise de cetățeni în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 55/1995;
b) gestionarea portofoliului de acțiuni și efectuarea de investiții financiare în vederea maximizării valorii propriilor acțiuni în conformitate cu reglementările legale în vigoare.

(2) Societățile de investiții financiare emit acțiuni nominative, în limita capitalului social inițial, determinat conform art. 3 și le distribuie cetățenilor care au optat pentru schimbul titlurilor de privatizare la Fondurile Proprietății Private.

(3) Acțiunile emise și distribuite cetățenilor de către societatea de investiții financiare nu pot fi răscumpărate de aceasta; ele sunt liber transmisibile prin cesiune și negociabile pe piața valorilor mobiliare, în condițiile legii.

(4) Societățile de investiții financiare încredințează, pentru păstrare, pe baze contractuale, valorile mobiliare corespunzătoare participațiilor sale, unei societăți de depozitare care este autorizată de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, în vederea efectuării operațiunilor prevăzute la art. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 24/1993, aprobată prin Legea nr. 83/1994.

Art. 3. - (1) Capitalul social inițial al fiecărei societăți de investiții financiare se va determina, după finalizarea procesului de alocare a acțiunilor societăților comerciale în urma subscrierilor efectuate direct pentru acestea de către cetățenii români îndreptățiți, prin însumarea valorilor nominale ale acțiunilor dobândite de Fondurile Proprietății Private în schimbul carnetelor complete sau incomplete cu certificate de proprietate și al cupoanelor nominative de privatizare subscrise de cetățeni la acestea, conform Legii nr. 55/1995.

(2) Capitalul social inițial se poate majora cu valoarea acțiunilor ce se cuvin titularilor de certificate de proprietate conform art. 4 alin. (4) din prezenta lege.

(3) În termen de 30 de zile de la data determinării capitalului social, societățile de investiții financiare vor proceda la înregistrarea mențiunilor corespunzătoare la Registrul comerțului, potrivit legii, iar în termen de 60 de zile de la această dată vor emite certificate de acționar în favoarea cetățenilor care au subscris titlurile de privatizare la Fondurilor Proprietății Private.

Capitolul II

Stabilirea și plata dividendelor cuvenite cetățenilor îndreptățiți din veniturile Fondurilor Proprietății Private

Art. 4. - (1) Cetățenii care au primit personal certificate de proprietate, în temeiul Legii nr. 58/1991, și care au participat cu unul sau cu mai multe astfel de certificate de proprietate la procesele de privatizare inițiate și concretizate în temeiul Legii nr. 55/1995 sunt îndreptățiți să primească, cu titlu de dividende, sub formă de acțiuni, cota-parte din veniturile cuvenite Fondurilor Proprietății Private până la 31 martie 1996, rezultate din dividendele încasate sau de încasat de la societățile comerciale arondate, inclusiv cele rezultate din utilizarea acestor dividende, precum și cele rezultate din vânzările de acțiuni din cota aferentă fondurilor.

(2) Până la 31 decembrie 1996, societățile comerciale au obligația plății dividendelor restante către Fondurile Proprietății Private la care acestea erau arondate.

(3) Cota-parte ce se va distribui cetățenilor români îndreptățiți, sub formă de acțiuni cu titlu de dividende, reprezintă diferența dintre veniturilor Fondurilor Proprietății Private, potrivit alin. (1), și totalul cheltuielilor de funcționare ale Fondurilor Proprietății Private de la înființare până la data de 31 decembrie 1996, cotă determinată potrivit legislației în vigoare.

(4) Corespunzător sumelor determinate conform prevederilor alin. (3), societățile de investiții financiare vor emite și vor distribui pe propria cheltuială acțiuni în favoarea beneficiarilor legali.

Capitolul III

Dispoziții finale

Art. 5. - (1) Societățile de investiții financiare rezultate din transformarea Fondurilor Proprietății Private vor avea următoarele denumiri:

  • "Societatea de Investiții Financiare Banat-Crișana - S.A.”, cu sediul în municipiul Arad, județul Arad;
  • "Societatea de Investiții Financiare Moldova - S.A.”, cu sediul în municipiul Bacău, județul Bacău;
  • „Societatea de Investiții Financiare Transilvania - S.A.”, cu sediul în municipiul Brașov, județul Brașov;
  • "Societatea de Investiții Financiare Muntenia - S.A.”, cu sediul în municipiul București;
  • "Societatea de Investiții Financiare Oltenia - S.A.", cu sediul în municipiul Craiova, județul Dolj.

(2) Valoarea acțiunilor societăților de investiții financiare distribuite în contul dividendelor cuvenite deținătorilor de certificate de proprietate va fi cuprinsă în capitalul social înregistrat la 31 decembrie 1996.

(3) Societățile de investiții financiare vor plăti dividende acționarilor lor după primul exercițiu financiar.

Art. 6. - (1) Consiliile de administrație ale Fondurilor Proprietății Private își vor continua activitatea până la constituirea organelor de conducere ale societăților de investiții financiare, potrivit Legii nr. 31/1990.

(2) În termen de 10 zile de la data primei adunări generale a acționarilor societății de investiții financiare, care se va întruni în termen de cel mult 6 luni de la data prevăzută la art. 1 din prezenta lege, consiliile de administrație ale Fondurilor Proprietății Private, numite de Parlamentul României în anul 1994, își vor depune mandatul și vor prezenta raportul de gestiune celor două Camere ale Parlamentului, care se vor reuni în ședință comună.

(3) În cazul în care, în urma operațiunii de regularizare prevăzute la art. 3 alin. (5) din Legea nr. 55/1995, numărul acționarilor la unele societăți comerciale se reduce sub minimumul prevăzut de lege, acestea vor funcționa, până la cesionarea acțiunilor, cu acționarii sau cu unicul acționar prevăzut în actul de regularizare, urmând ca dispozițiile prevăzute de lege cu privire la adunările generale ale acționarilor și la administratori să se aplice corespunzător.

Art. 7. - Comisia Națională a Valorilor Mobiliare va stabili, în termen de 60 de zile de la data înregistrării prevăzute la art. 3 alin. (3) din prezenta lege, normele de încadrare în dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 24/1993, aprobată prin Legea nr. 83/1994. și ale Legii nr. 52/1994.

Art. 8. - În termen de 30 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Fondurile Proprietății Private vor elabora statutele societăților de investiții financiare care vor fi aprobate de către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.

Art. 9. - Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, prevederile art. 14 din Legea nr. 58/1991, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 88/1996, se abrogă.


Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 15 octombrie 1996, cu respectarea prevederilor art 74 alin. (1) din Constituția României.

Președintele Senatului, prof. univ. dr. Oliviu Gherman

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 15 octombrie 1996, cu respectarea prevederilor art 74 alin. (1) din Constituția României.

p. Președintele Camerei Deputaților, Marțian Dan

București, 28 octombrie 1996 | Nr. 133.


Decret privind promulgarea Legii pentru transformarea Fondurilor Proprietății Private în societăți de investiții financiare

În temeiul art. 77 alin. (1) și al art. 99 alin. (1) din Constituția României,

Președintele României decretează:

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru transformarea Fondurilor Proprietății Private în societăți de investiții financiare și se dispune publicarea ei în Monitorul Oficial al României.


Președintele României, Ion Iliescu | București, 24 octombrie 1996 | Nr. 528.


Decret privind conferirea medaliei „Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945”

În temeiul art. 94 lit. a) din Constituția României și al prevederilor Legii nr. 68/1994 privind înființarea medaliei „Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945”,

Președintele României decretează:

Articol unic. - Pentru serviciile militare aduse statului român în timpul celui de-al doilea război mondial, se conferă medalia „Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945” persoanelor prevăzute în anexa[1] la prezentul decret.


Președintele României, Ion Iliescu

În temeiul art. 99 alin. (2) din Constituția României, contrasemnăm acest decret.
Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu

București, 10 octombrie 1996 | Nr. 499.


Decret privind conferirea medaliei „Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945”

În temeiul art. 94 lit. a) din Constituția României și al prevederilor Legii nr. 68/1994 privind înființarea medaliei „Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945”,

Președintele României decretează:

Articol unic. - Pentru serviciile militare aduse statului român în timpul celui de-al doilea război mondial, se conferă medalia „Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945” persoanelor prevăzute în anexa[1] la prezentul decret.


Președintele României, Ion Iliescu

În temeiul art. 99 alin. (2) din Constituția României, contrasemnăm acest decret.
Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu

București, 10 octombrie 1996 | Nr. 500.


Decizii

Decizie privind convocarea Senatului

În temeiul art. 60 alin. (4) și al art. 63 alin. (3) din Constituția României,


Se convoacă Senatul în ziua de 5 noiembrie 1996, ora 15,00.


Președintele Senatului, prof. univ. dr. Oliviu Gherman | București, 31 octombrie 1996 | Nr. 11.


Hotărâri ale Guvernului României

Hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Alimentarea cu gaze naturale a comunei Feleacu, satele Feleacu, Vâlcele și Gheorgheni, județul Cluj"

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Alimentarea cu gaze naturale a comunei Feleacu, satele Feleacu, Vîlcele și Gheorgheni, județul Cluj", prevăzuți în anexele nr. 1-3[2] la prezenta hotărâre.

Art. 2. - Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face din fondurile bugetului local și din alte fonduri legal constituite cu această destinație, conform listelor de investiții aprobate potrivit legii.


Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 7 octombrie 1996 | Nr. 930.

Contrasemnează:

Secretar de stat, șeful Departamentului pentru Administrație Publică Locală, Octav Cozmâncă

Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu


Hotărâre cu privire la constituirea și utilizarea unui fond de stimulare a personalului din aparatul propriu al Ministerului Muncii și Protecției Sociale și din unele unități subordonate

În temeiul prevederilor art. 48 din Legea bugetului de stat pe anul 1996 nr. 29/1996,

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - La nivelul Ministerului Muncii și Protecției Sociale se constituie fondul de stimulare a personalului din aparatul propriu și din unele unități subordonate, reprezentând 1% din veniturile încasate, ca urmare a controalelor efectuate, peste nivelul veniturilor declarate și al obligațiilor de plată asumate față de Fondul asigurărilor sociale de stat, Fondul pentru pensia suplimentară, Fondul de pensii și asigurări sociale pentru agricultori și Fondul pentru plata ajutorului de șomaj, după caz.

Art. 2. - în categoria veniturilor suplimentare încasate, ca urmare a controalelor efectuate, peste nivelul veniturilor declarate și al obligațiilor de plată asumate față de fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, prevăzute la art. 1, se includ:

a) sumele identificate suplimentar față de obligațiile de plată la bugetul asigurărilor sociale de stat cu titlu de contribuții și majorările de întârziere aferente acestora, altele decât cele declarate sau înregistrate de contribuabili în contabilitatea proprie;
b) sumele constatate ca datorate bugetului asigurărilor sociale de stat, neevidențiate sau nedeclarate de către contribuabili și majorările de întârziere aferente acestora.

Art. 3. - (1) Fondul prevăzut la art. 1 se evidențiază în conturi analitice, distinct de alte fonduri care se constituie și se utilizează de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în limita sumelor efectiv încasate.

(2) Evidențierea în contabilitate a fondului de stimulare se efectuează distinct pentru sumele provenind din contribuția de asigurări sociale de stat, din contribuția la Fondul de asigurări sociale de stat pentru agricultori și din contribuția pentru pensia suplimentară, pe de o parte, și Fondul pentru plata ajutorului de șomaj, pe de altă parte, potrivit normelor stabilite prin ordin al ministrului muncii și protecției sociale.

Art. 4. - (1) Sumele ce pot fi utilizate pentru stimularea personalului prevăzut la art. 1 se repartizează lunar pentru minister, pentru direcțiile județene de muncă și protecție socială și pentru celelalte unități subordonate de către ministrul muncii și protecției sociale.

(2) Prin ordin al ministrului muncii și protecției sociale se stabilesc categoriile de salariați care pot beneficia de stimulente.

(3) Stimulentele individuale nu pot depăși un salariu de bază brut lunar cuvenit persoanelor respective și se aprobă astfel:

a) de către ministrul muncii și protecției sociale, pentru salariații Ministerului Muncii și Protecției Sociale, pentru directorii direcțiilor județene de muncă și protecție socială și pentru conducătorii celorlalte unități subordonate, pe baza propunerilor secretarilor de stat coordonatori și, în cazul cadrelor de conducere din Ministerul Muncii și Protecției Sociale, cu avizul colegiului de conducere;
b) de către colegiile de conducere ale direcțiilor județene de muncă și protecție socială, respectiv al Direcției generale de muncă și protecție socială a municipiului București, sau, după caz, de către consiliile de administrație ale unităților subordonate, pentru alți salariați ai acestora.

Art. 5. - Sumele rămase neutilizate la sfârșitul fiecărei luni se pot utiliza în lunile următoare, iar cele neconsumate la finele anului se reportează în anul următor.


Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 9 octombrie 1996 | Nr. 943.

Contrasemnează:

Ministru de stat, ministrul muncii și protecției sociale, Dan Mircea Popescu

p. Ministru de stat, ministrul finanțelor, Nicolae Constantinescu, secretar de stat


Acte ale Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare

Decizie privind autorizarea temporară ca organism de autoreglementare a Societății Naționale de Compensare, Decontare și Depozitare pentru Valori Mobiliare - S.A.

În baza prevederilor art. 13, 15 și ale art. 98 alin. 2 din Legea nr. 52/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori și ale Regulamentului Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.) nr. 7/1996 privind autorizarea și funcționarea organismelor de autoreglementare,

având în vedere cererea de autorizare nr. 4.647 din 12 septembrie 1996,

Comisia Națională a Valorilor Mobiliare emite următoarea decizie:

Art. 1. - Se autorizează temporar, pentru o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei decizii, funcționarea ca organism de autoreglementare a Societății Naționale de Compensare, Decontare și Depozitare pentru Valori Mobiliare - S.A. (denumită în cele ce urmează S.N.C.D.D.), cu sediul în București, bd. Expoziției nr. 2, camera 3.22; 3.29, World Trade Center, sectorul 1.

Art. 2. - În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei decizii, S.N.C.D.D. va înainta Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, în vederea obținerii autorizației definitive ca organism de autoreglementare, toate documentele și informațiile prevăzute de lege în acest scop.

O listă exemplificativă a acestor documente și informații este inclusă în anexa la prezenta decizie. Anexa se comunică S.N.C.D.D.

Până la data de 16 noiembrie 1996 se vor prezenta contractul și statutul S.N.C.D.D., modificate conform Regulamentului nr. 8/1996 privind autorizarea Societății Naționale de Compensare, Decontare și Depozitare pentru Valori Mobiliare, aprobat de C.N.V.M. la data de 16 august 1996.

Art. 3. - Prezenta decizie intră în vigoare la data semnării ei și își încetează aplicabilitatea la expirarea perioadei de 6 luni de la această dată.

Art. 4. - Departamentul reglementarea pieței și intermediere financiară va asigura aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei decizii.


Președintele Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, prof. univ. dr. Ștefan Boboc

București, 17 septembrie 1996 | Nr. 1.184.


Anexă

În vederea obținerii autorizației definitive ca organism de autoreglementare, S.N.C.D.D. - S.A. va înainta C.N.V.M. toate informațiile și documentele necesare în acest scop. Cu titlu de exemplu, aceste informații și documente vor include:

  • numele/denumirea cenzorului extern independent;
  • lista membrilor comitetelor S.N.C.D.D - S.A., altele decât consiliul de administrație, precum și a persoanelor afiliate lor;
  • completarea listei persoanelor afiliate membrilor consiliului de administrație;
  • lista personalului de conducere a S.N.C.D.D., însoțită de curriculum vitae al acestuia;
  • copie de pe decizia de adoptare de către S.N.C.D.D. - S.A. a regulilor și procedurilor interne ale acesteia, precum și copii de pe toate reglementările interne și procedurile;
  • copii de pe contractele încheiate de S.N.C.D.D. - S.A. cu banca de decontare, cu Registrul independent al acționarilor, cu Banca Națională a României, cu Societatea Comercială "RASDAQ" - S.R.L.;
  • lista persoanelor care desfășoară în numele S.N.C.D.D. activități specifice unei societăți de compensare și depozitare colectivă și lista acestor activități, dacă este cazul;
  • planul de afaceri al S.N.C.D.D.


Decizie privind autorizarea Registrului Român al Acționarilor în forma juridică de societate comercială pe acțiuni

În conformitate cu prevederile art. 15 alin. 1 din Legea nr. 52/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori,

în temeiul art. 98 alin. 1 și 2 din aceeași lege,

având în vedere cererea de autorizare nr. 4.648 din 12 septembrie 1996,

Comisia Națională a Valorilor Mobiliare emite următoarea decizie:

Art. 1. - Se autorizează Registrul Român al Acționarilor în forma juridică de societate comercială pe acțiuni, cu sediul în București, Calea Călărașilor nr. 13-17, bloc 104, sectorul 4, codul fiscal 8764232/septembrie 1996, având un capital social de 1.100.000.000 lei, prin asocierea următoarelor bănci:

  • Banca Română pentru Dezvoltare - S.A.;
  • Banca Agricolă - S.A.;
  • Banca Comercială Română - S.A.;
  • Banca Română de Comerț Exterior - S.A.;
  • Banc Post - S.A.;
  • Banca Comercială "Ion Ţiriac" - S.A.;
  • Banca pentru Mică Industrie și Liberă Inițiativă - S.A.;
  • Banca Internațională a Religiilor - S.A.

Art. 2. - În termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei decizii, Registrul Român al Acționarilor se va conforma condițiilor din Declarația în sprijinul cererii de autorizare ca registru independent și tuturor prevederilor Regulamentului Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.) nr. 10/1996 privind cerințele și criteriile de înregistrare și procesul de autorizare ca societăți de registru independent.

Art. 3. - Departamentul reglementarea pieței și intermediere financiară va asigura aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei decizii.


Președintele Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, prof. univ. dr. Ștefan Boboc

București, 17 septembrie 1996 | Nr. 1.185.


Decizie privind autorizarea temporară ca organism de autoreglementare a Asociației Naționale a Societăților de Valori Mobiliare

În baza prevederilor art. 13, 15 și 42 din Legea nr. 52/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori și ale Regulamentului Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.) nr. 7/1996 privind autorizarea și funcționarea organismelor de autoreglementare,

având în vedere cererea de autorizare nr. 4.795 din 19 septembrie 1996,

Comisia Națională a Valorilor Mobiliare emite următoarea decizie:

Art. 1. - Se autorizează temporar, pentru o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei decizii, funcționarea ca organism de autoreglementare a Asociației Naționale a Societăților de Valori Mobiliare (denumită în cele ce urmează A.N.S.V.M.), cu sediul în București, Calea Griviței nr. 21, et. 7, sectorul 1.

Art. 2. - În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei decizii, A.N.S.V.M. va înainta C.N.V.M., în vederea obținerii autorizației definitive ca organism de autoreglementare, toate documentele și informațiile prevăzute de lege și de regulamentele C.N.V.M. în acest scop.

În această perioadă, A.N.S.V.M. urmează să opereze toate modificările cerute de C.N.V.M. în "Regulile de practică onestă" și să facă dovada, prin structura organizatorică și calitatea personalului angajat, că poate să asigure aplicarea și respectarea legii, a reglementărilor C.N.V.M. și a propriilor regulamente.

Art. 3. - Prezenta decizie intră în vigoare la data semnării ei și își încetează aplicabilitatea la expirarea perioadei de 6 luni de la această dată.

Art. 4. - Departamentul reglementarea pieței și intermediere financiară va asigura aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei decizii.


Președintele Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, prof. univ. dr. Ștefan Boboc

București, 19 septembrie 1996 | Nr. 1.186.


Diverse

Rectificare

În anexa nr. 2 "Registrul de acțiuni" (pag. 1) la Hotărârea Guvernului nr. 885/1995 (astfel cum a fost modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 934/1996), republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 15 octombrie 1996, se face următoarea rectificare:

  • Între coloana "Numele și prenumele (sau denumirea)" și coloana "Domiciliul (sau sediul și numărul de înmatriculare la Oficiul Registrului comerțului)" se introduce coloana "Numărul de identificare din Registrul acționarilor".
  • Coloana "Nr. crt." se numerotează "0", iar celelalte coloane se renumerotează corespunzător.


Referințe

  1. 1,0 1,1 Anexa se publică ulterior.
  2. Anexele nr. 1-3 se comunică numai beneficiarului de investiție.