Monitorul Oficial 275/1994
Monitorul Oficial al României
Anul VI, Nr. issue::0275 - Partea I - Miercuri, 28 septembrie year::1994
Hotărâri ale Guvernului României
Guvernul României
Hotărâre privind unele măsuri de protecție socială a locuitorilor din Delta Dunării
Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Persoanele fizice cu domiciliul în localitățile din Delta Dunării prevăzute în anexa nr. 1 beneficiază de măsurile de protecție socială stabilite prin prezenta hotărâre.
Art. 2. - Se aprobă tarifele reduse și tarifele determinate la nivelul costurilor, prevăzute în anexa nr. 2.
Art. 3. - (1) Pentru transportul fluvial al persoanelor menționate la art. 1, efectuat cu nave clasice, pe toate relațiile de transport dintre localitățile stabilite în anexa nr. 1, precum și între acestea și municipiul Tulcea, se aplică tarifele reduse prevăzute în anexa nr. 2.
(2) De asemenea, beneficiază de tarifele reduse prevăzute în anexa nr. 2 și persoanele fizice cu reședința în aceste localități care desfășoară o activitate cu caracter social sau economic cum sunt: învățătorii, profesorii, cadrele medicale - inclusiv farmaciștii, funcționarii publici, salariații din silvicultură, agricultură, industrie, construcții, transporturi, turism, comerț, gospodărie comunală, agenții ecologi, slujitorii cultelor, cadrele de poliție, grănicerești și vamale.
(3) Pentru transportul fluvial al altor călători decât persoanele menționate la art. 1, pe relațiile de transport prevăzute la alin. 1. se vor aplica tarifele de transport pentru pasageri cu navele care efectuează curse în afara Deltei Dunării, stabilite în conformitate cu reglementările în vigoare.
Art. 4. - (1) Cheltuielile ocazionate de transportul mărfurilor și produselor de strictă necesitate prevăzute în anexa nr. 3, efectuat din municipiul Tulcea către localitățile stabilite în anexa nr. 1, se acoperă de la bugetul de stat.
(2) Tarifele de transport pentru marfă, suportate de la bugetul de stat, se vor negocia cu beneficiarii serviciilor de transport sub supravegherea direcției generale a finanțelor publice și controlului financiar de stat județeană.
Art. 5. - În funcție de evoluția prețurilor din economia națională, nivelul tarifelor prevăzute în anexa nr. 2 și cel al tarifelor de transport pentru mărfurile prevăzute în anexa nr. 3 se poate modifica de Ministerul Transporturilor cu avizul Ministerului Finanțelor, în condițiile menținerii unei subvenții de până la 80% din tarif.
Art. 6. - Diferența dintre tarifele la nivelul costurilor și cele reduse pentru transportul de călători, precum și costul transportului mărfurilor prevăzut la art. 4 se acoperă de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate cu această destinație prin bugetul Ministerului Transporturilor.
Art. 7. - (1) Pentru a diminua nivelul prețurilor cu amănuntul la produsele desfăcute în localitățile prevăzute în anexa nr. 1, ale căror cheltuieli cu transportul fluvial sunt subvenționate de la bugetul de stat, la prețurile cu ridicata practicate în municipiul Tulcea se va lua în calcul un adaos comercial maxim de 30%.
(2) În situații de excepție, justificate din punct de vedere economic, la produsele cu prețuri mici, limita maximă a adaosului comercial poate fi depășită, pe baza avizului Ministerului Finanțelor.
Art. 8. - Ministerul Transporturilor va elabora în termen de 30 de zile, eu avizul Ministerului Finanțelor, norme metodologice de aplicare a prezentei hotărâri.
Art. 9. - Anexele nr. 1, 2 și 3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Contrasemnează:
Ministrul transporturilor, Aurel Novac
Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu
p. Ministru de stat, ministrul muncii și protecției sociale, Dorel Mustățea, secretar de stat
Secretar de stat, șeful Departamentului pentru Administrație Publică Locală, Octav Cozmâncă
Anexa Nr. 1
Lista cuprinzând localitățile situate în Delta Dunării pentru locuitorii cărora se acordă protecție socială ía transportul fluvial de persoane și mărfuri de strictă necesitate
Orașul: Sulina
Comuna: - Satele componente
1. Ceatalchioi
- Ceatalchioi
- Sălceni
- Pătlăgeanca
- Plauru
2. Chilia Veche
- Chilia Veche
3. C A. Rosetti
- C. A. Rosetti
- Periprava
- Sfiștofca
- Letea
- Cardon
4. Crișan
- Crișan
- Mila 23
- Caraorman
5. Grindu
- Grindu
6. Independența (Murighiol)
- Independența
- Dunavățu de Sus
- Dunavățu de Jos
- Plopul
7. Mahmudia - Mahmudia
- Băltenii Tde Jos
- Băltenii de Sus
- Beștepe
8. Maliuc
- Gorgova
- Ilganii de Sus
- Maliuc
9. 1 Mai (Pardina)
- 1 Mai
- Partizani
- Vulturu
10. Sfântu Gheorghe
- Sfântu Gheorghe
Anexa Nr. 2
Tarife pentru transportul fluvial al călătorilor'
- lei/bilet -
Tarif transport nave clasice (clasa a II-a) | Tarif transport nave clasice (clasa I) | |||
Zone km tarifare (kilometri) | Redus pentru persoanele fizice cu domiciliul în localitățile prevăzute în anexa nr. 1 | La nivelul costurilor | Redus pentru persoanele fizice cu domiciliul în localitățile prevăzute în anexa nr. 1 | La nivelul costurilor |
până la 5 | 130 | 680 | 160 | 800 |
6 - 10 | 260 | 1.310 | 330 | 1.640 |
11 - 20 | 400 | 2.010 | 530 | 2.670 |
21 - 30 | 610 | 3.070 | 750 | 3.750 |
31 - 40 | 750 | 3.750 | 880 | 4.410 |
41 - 50 | 800 | 4.000 | 1.150 | 5.750 |
51 - 60 | 940 | 4.680 | 1.280 | 6.420 |
61 - 70 | 1.150 | 5.750 | 1.550 | 7.750 |
71 - 80 | 1.290 | 6.450 | 1.670 | 8.370 |
81- 90 | 1.340 | 6.680 | 1.820 | 9.100 |
91-110 | 1.550 | 7.750 | 2.080 | 10.420 |
101-120 | 1.820 | 9.100 | 2.490 | 12.440 |
Anexa Nr. 3
Lista mărfurilor și produselor de strictă necesitate pentru care cheltuielile de transport fluvial efectuat din municipiul Tulcea către localitățile prevăzute în anexa nr. 1 se acoperă de la bugetul de stat
I. Produse agroalimentare
1. Făină
2. Mălai
3. Orez
4. Arpacaș
5. Paste făinoase
6. Biscuiți
7. Zahăr
8. Produse zaharoase
9. Ulei
10. Margarina
11. Lapte și produse din lapte
12. Carne și preparate din carne
13. Conserve de legume și fructe
14. Oțet
15. Sare
16. Ouă
17. Tutun - țigări
18. Chibrituri
19. Apă minerală
20. Cartofi
21. Legume-fructe
II. Produse industriale
1. Textile-încălțăminte-confecții
2. Mărfuri metalo-casnice
3. Geam tras
4. Cherestea rășinoase
5. Mobilă
6. Lemne de foc
7. Petrol lampant
8. Gaze lichefiate (încărcătură)
9. Materiale de construcții
10. Medicamente, produse farmaceutice, spirt medicinal.
Guvernul României
Hotărâre privind aprobarea funcționării în continuare a unui cont de depozit „escrow account” în străinătate
Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Se aprobă funcționarea în continuare a unui cont de depozit „escrow account”, constituit în străinătate la Midland Bank Londra prin care se tranzitează încasări în valută efectuate de Regia Autonomă „Aeroportul Internațional București-Otopeni”, din prestații aeroportuare pentru companiile aeriene străine, cont în care să se acumuleze echivalentul a două rate scadente succesive și dobânzile aferente acestora, drept garanție pentru restituirea creditului de 59.908 mii dolari, acordat Regiei Autonome „Aeroportul Internațional București-Otopeni” de către Midland Bank Londra, în baza acordului de împrumut din 15 iunie 1992 și pentru care s-a emis garanția statului român prin Ministerul Finanțelor.
Art. 2. - Sumele care depășesc cuantumul stabilit prin acordul de împrumut se virează în conturile de disponibil din România ale Regiei Autonome „Aeroportul Internațional București-Otopeni”, reprezentând venituri proprii ale regiei.
Art. 3. - Funcționarea contului de depozit „escrow account” are valabilitate pe toată durata derulării acordului de împrumut destinat finanțării obiectivului de investiții „Dezvoltarea și modernizarea Aeroportului Internațional București-Otopeni”.
Contrasemnează:
Ministrul transporturilor, Aurel Novac
Ministru de stat, ministrul finanțelor Florin Georgescu
Guvernul României
Hotărâre privind stimularea în anul 1994, în numele și În contul statului, a activității de export, prin instrumente financiar-bancare
Guvernul României hotărăște:
Ari. 1. - Promovarea și stimularea activității de export în numele și în contul statului în anul 1994 se desfășoară prin intermediul Băncii de Export-import a României - S.A., potrivit competențelor aprobate de Guvern pentru Comitetul Interministerial de Garanții și Credite de Comerț Exterior și a procedurilor sale, în limita fondurilor aprobate cu această destinație.
Art. 2. - Promovarea și sprijinirea exportului se realizează prin efectuarea de cheltuieli de către stat pentru stabilizarea ratei dobânzii la creditele pe termen scurt și mediu, acordate în anii 1993 și 1994 de către băncile comerciale agenților economici, pentru activitatea de export mașini, utilaje, instalații și executarea de, obiective în străinătate, precum și pentru alte exporturi creditate pe termen scurt și pentru asigurarea în numele și în contul statului a creditelor de export acordate în anul 1994.
Art. 3. - Acordarea stimulentelor pentru stabilizarea ratei dobânzilor la creditele acordate de societățile bancare agenților economici, pentru activitatea de export desfășurată în anii 1993-1994, atât pentru producția de export - prelivrare, cât și pentru exportul propriu-zis - postlivrare, se va face ținându-se seama, în principal, de următoarele criterii:
a) beneficiarii acestor stimulente să fie producători direcți de mărfuri pentru export, indiferent de natura capitalului social al societății;
b) mărfurile exportate să fie de origine română, conform normelor din acest domeniu;
c) operațiunea de export pentru care se solicită bonificație de dobândă să fie eficientă din punct de vedere financiar, pe ansamblul operațiunii, respectiv diferența dintre valoarea în lei a exporturilor și costurile aferente acestora să fie pozitivă sau, în cazul unei diferențe negative, aceasta să fie cel mult egală cu valoarea bonificației de dobândă cuvenită.
Art. 4. - Nivelul de bonificații, ce se va acorda individual agenților economici, se va stabili de către Comitetul Interministerial de Garanții și Credite de Comerț Exterior.
Art. 5. - La examinarea și aprobarea operațiunilor de asigurare în numele și în contul statului a creditelor de export, se vor avea în vedere, în principal, următoarele criterii:
a) mărfurile exportate să fie de origine română, conform normelor din acest domeniu;
b) expunerea pe țări în funcție de clasamentele de risc elaborate de Banca de Export-Import a României - S.A.;
c) utilizarea de către exportator a unor modalități de plată asigurătorii pentru încasarea contravalorii exportului.
Art. 6. - Operațiunile individuale pentru stabilizarea dobânzilor la creditele de export, precum și pentru asigurarea creditelor de export se aprobă de către Comitetul Interministerial de Garanții și Credite de Comerț Exterior, potrivit competențelor stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 293/1992.
Art. 7. - Programul orientativ privind limitele și distribuirea pe zone geografice a operațiunilor de bonificații de dobânzi și asigurare a creditelor de export, în numele- și în contul statului, se aprobă de către Comitetul Interministerial de Garanții jși Credite de Comerț Exterior.
Art. 8. - Punerea la dispoziția Băncii de Export-Import a României - S.A. a fondurilor prevăzute în bugetul de stat pe anul 1994, cu această destinație, se va face de către Ministerul Finanțelor, pe măsura aprobării stimulentelor individuale pentru export de către Comitetul Interministerial de Garanții și Credite de Comerț Exterior, potrivit art. 6 din prezenta hotărâre.
Art. 9. - La data prezentei hotărâri, în componența Comitetului Interministerial de Garanții și Credite de Comerț Exterior se va desemna și un reprezentant al Fondului Proprietății de Stat.
Contrasemnează:
Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu
Ministrul comerțului, Cristian Ionescu
Guvernul României
Hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate a obiectivului de investiții „Rețele de distribuție a gazelor naturale în comuna Vladimirescu”, județul Arad
Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Se aprobă studiul de fezabilitate a obiectivului de investiții „Rețele fie distribuție a gazelor naturale în comuna Vladimirescu”, județul Arad, cu caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici prevăzuți în anexa [1] la prezenta hotărâre.
Art. 2. - Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face din fondurile bugetului local și din alte fonduri legal constituite cu această destinație, conform listelor de investiții aprobate potrivit legii.
Contrasemnează:
Secretar de stat, șeful Departamentului pentru Administrație Publică Locală, Octav Cozmâncă
Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu
Guvernul României
Hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate a obiectivului de investiții „Rețele de distribuție a gazelor naturale în comuna Sîntana”, județul Arad
Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Se aprobă studiul de fezabilitate a obiectivului de investiții „Rețele de distribuție a gazelor naturale în comuna Sîntana”, județul Arad, cu caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici prevăzuți în anexa[1] la prezenta hotărâre.
Art. 2. - Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face din fondurile bugetului local și din alte fonduri legal constituite cu această destinație, conform listelor de investiții aprobate potrivit legii.
Contrasemnează:
Secretar de stat, șeful Departamentului pentru Administrație Publică Locală, Octav Cozmâncă
Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu
Guvernul României
Hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate a obiectivului de investiții „Rețele de distribuție a gazelor naturale în localitatea Zădăreni, din comuna Felnac”, județul Arad
Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Se aprobă studiul de fezabilitate a obiectivului de investiții „Rețele de distribuție a gazelor naturale în localitatea Zădăreni, din comuna Felnac”, județul Arad, cu caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici prevăzuți în anexa[1] la prezenta hotărâre.
Art. 2. - Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face din fondurile bugetului local și din alte fonduri legal constituite cu această destinație, conform listelor de investiții aprobate potrivit legii.
Contrasemnează:
Secretar de stat, șeful Departamentului pentru Administrație Publică Locală, Octav Cozmâncă
Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu
Guvernul României
Hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate a obiectivului de investiții „Rețele de distribuție a gazelor naturale în orașul Bolintin-Vale”, județul Giurgiu
Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Se aprobă studiul de fezabilitate a obiectivului de investiții „Rețele de distribuție a gazelor naturale în orașul Bolintin-Vale”, județul Giurgiu, cu caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici prevăzuți în anexa[1] la prezenta hotărâre.
Art. 2. - Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face din fondurile bugetului local și din alte fonduri legal constituite cu această destinație, conform listelor de investiții aprobate potrivit legii.
Contrasemnează:
Secretar de stat, șeful Departamentului pentru Administrație Publică Locală, Octav Cozmâncă
Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu
Guvernul României
Hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate a obiectivului de investiții „Echilibrarea și modernizarea sistemului de producere și distribuție a energiei termice în municipiul Cluj-Napoca”, județul Cluj
Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Se aprobă studiul de fezabilitate a obiectivului de investiții „Echilibrarea și modernizarea sistemului de producere și distribuție a energiei termice în municipiul Cluj-Napoca”, județul Cluj, cu caracteristicile principale și indicatorii tehnico-econom ici prevăzuți în anexa[1] la prezenta hotărâre.
Art. 2. - Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face din surse proprii, din credite bancare, din alte fonduri legal constituite cu această destinație și, în completare, de la bugetul local, conform listelor de investiții aprobate potrivit legii.
Contrasemnează:
Secretar de stat, șeful Departamentului pentru Administrație Publică Locală, Octav Cozmâncă
Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu
Guvernul României
Hotărâre pentru aprobarea Protocolului de cooperare-dintre Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului din România și Ministerul Construcțiilor din Republica Populară Chineză
Guvernul României hotărăște:
Articol unic. - Se aprobă Protocolul de cooperare dintre Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului din România și Ministerul Construcțiilor din Republica Populară Chineză, semnat la București la data de 29 aprilie 1994.
Contrasemnează:
Ministrul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, Marin Cristea
Ministru de stat, ministrul afacerilor externe, Teodor Viorel Meleșcanu
Guvernul României
Hotărâre privind eliberarea și numirea unor membri în Consiliul de administrație al Fondului Proprietății de Stat
În temeiul art. 30 alin. 2 lit. d) și al art. 31 alin. 2 din Legea privatizării societăților comerciale nr. 58/1991,
Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Începând cu data prezentei hotărâri, se eliberează din funcția de membri ai Consiliului de administrație al Fondului Proprietății de Stat următorii reprezentanți ai organelor centrale ale administrației publice:
- 1. Teodor Purcărea - director general, Ministerul Comerțului;
- 2. Lucian Stângu - secretar de stat, Ministerul Justiției, la cerere.
Art. 2. - Pe aceeași dată, se numesc în funcția de membri ai Consiliului de administrație al Fondului Proprietății de Stat următorii reprezentanți ai organelor centrale ale administrației publice:
- 1. Alexandru Stănescu - secretar de stat, Ministerul Industriilor;
- 2. Ion Pârgaru - secretar de stat, Ministerul Comerțului.
Guvernul României
Hotărâre privind unele măsuri de reglementare a rambursării creditelor și dobânzilor aferente pentru producătorii agricoli din județele care au suferit pierderi datorită calamităților naturale
Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Creditele bancare acordate producătorilor agricoli potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 436/1993 și Hotărârii Guvernului nr. 25/1994, pentru finanțarea cheltuielilor la culturile agricole și a dobânzilor aferente, scadente în acest an, din județele care au suferit pierderi datorită calamităților naturale se amână la plată în trimestrul IV 1994, dar nu mai târziu de 31 decembrie 1994.
Art. 2. - Corespunzător prevederilor art. 1, în funcție de volumul creditelor și al dobânzilor aferente se amână și obligațiile băncilor comerciale finanțatoare față de Banca Națională a României.
Art. 3. - De prevederile art. 1 vor beneficia producătorii agricoli din județele Ialomița, Constanța, Tulcea, Brăila, Galați, Prahova, Buzău, Vrancea, Vaslui, precum și din unele comune din județele Iași, Botoșani, Arad, Suceava, Bacău și Călărași.
Nominalizarea comunelor se va face prin ordin al ministrului agriculturii și alimentației, la propunerea direcțiilor generale pentru agricultură și alimentație județene.
Art. 4. - Ministerul Agriculturii și Alimentației împreună cu băncile finanțatoare vor lua măsuri de aplicare a prevederilor prezentei hotărâri.
Contrasemnează:
Ministrul agriculturii și alimentației, 'Valeriu Tabără
Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu
p. Președintele Băncii Agricole - S.A., Victor Doandeș, vicepreședinte
Guvernul României
Hotărâre pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare
În baza prevederilor Legii salarizării nr. 14/1991,
Guvernul României hotărăște:
Articol unic. - Art. 8. lit. b) se completează cu un nou alineat care va avea următorul cuprins:
„De sporul de 15% din salariul de bază poate beneficia și personalul din - cadrul Corpurilor Gardienilor Publici care își desfășoară activitatea în condiții specifice personalului militarizat.”
Contrasemnează:
Ministru de stat, ministrul muncii și protecției sociale, Dan Mircea Popescu
Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu
Guvernul României
Hotărâre privind înființarea Societății Comerciale „SEMBRA” - S.A.Brăila
Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Se înființează Societatea Comercială „Sembra” - S.A. Brăila, prin preluarea activului și pasivului, conform bilanțului contabil încheiat la 31 decembrie 1993, inclusiv a terenurilor în suprafață de 1.478 ha, de la Stațiunea de cercetare și producție legumicolă Brăila, care se desființează.
Suprafața de 1.478 ha are următoarea structură:
- 1.054 ha, teren arabil;
- 404 ha, livezi și pomi;
- 20 ha, sere.
Suprafața de 10 ha teren arabil destinat cercetării și producerii de semințe de legume, aparținând domeniului public, potrivit art. 34 alin. 2 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 se transmite de la Stațiunea de cercetare și producție legumicolă Brăila în administrarea Institutului de Cercetări pentru Legumicultura și Floricultură Vidra.
Art. 2. - Societatea Comercială „Sembra” - S.A. Brăila este persoană juridică și se înființează ca societate pe acțiuni eu capital majoritar de stat, având obiectul de activitate prevăzut în statutul anexă la prezenta hotărâre.
Sediul societății comerciale este în municipiul Brăila, șoseaua Focșani km 6, județul Brăila,
Art. 3. - Capitalul social inițial al Societății Comerciale „Sembra” - S.A. Brăila, reevaluat potrivit Hotărârii Guvernului nr. 26/1992, este de 2.516.236 mii lei, din care;'
a) 2,223.764 mii lei - active imobilizate;
b) 101,122 mii lei - active circulante;
c) 191,350 mii lei - terenuri.
Pentru cota de 100.980 mii lei din valoarea terenurilor prevăzută la alin. 1 lit. c) se emit acțiuni, în baza art. 36 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, persoanelor fizice cărora le~au fost stabilite drepturi potrivit art. 4 din Legea nr. 46/1992.
Capitalul social va fi modificat ca urmare a reevaluării terenurilor în condițiile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr, 59/1994 și a imobilizărilor corporale potrivit Hotărârii Guvernului nr. 500/1994.
Art. 4. - Societatea Comercială „Sembra” - S.A. Brăila se organizează și funcționează în conformitate cu dispozițiile legale și cele ale statutului prevăzut în anexă.
Art. 5. - Anexa face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 6. - Orice prevederi contrare prezentei hotărâri se abrogă.
Contrasemnează:
Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu
Ministrul agriculturii și alimentației, Valeriu Tabără
Anexă
Statutul Societății Comerciale „Sembra" - S.A. Brăila
Capitolul I
Denumirea, forma juridică, sediul, durata
Articolul 1
Denumirea societății
Denumirea societății comerciale este Societatea Comercială „Sembra” - S.A. Brăila,
În toate actele, facturile, anunțurile, publicațiile gi alte acte emanând de la societate, denumirea societății va fi precedată sau urmată de cuvintele „societate pe acțiuni” sau inițialele „S.A.”, de capitalul social și numărul de înregistrare în Registrul comerțului,
Articolul 2
Forma juridică a societății
Societatea Comercială „Sembra” - S.A. Brăila este persoană juridică română, având forma juridică de societate pe acțiuni. Aceasta își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române și cu prezentul statut.
Articolul 3
Sediul societății
Sediul societății este în România, localitatea Brăila, șoseaua Focșani km 6, județul Brăila. Sediul societății poate fi schimbat în altă localitate din România pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor, potrivit legii. Societatea poate avea sucursale, filiale, reprezentanțe, agenții situate și în alte localități din țară și străinătate.
Articolul 4
Durata societății
Durata societății este nelimitată cu începere de la data înregistrării la Registrul comerțului.
Capitolul II
Scopul și obiectul de activitate al societății
Articolul 5
Scopul societății este: desfășurarea de activități de producție în domeniul agriculturii; producerea, industrializarea produselor agricole și comercializarea acestora; efectuarea de prestări servicii/lucrări agricole, activități în domeniul alimentației publice, precum și operațiuni de import-export.
Articolul 6
Obiectul de activitate al societății este:
- producerea semințelor și materialului săditor;
- cercetarea științifică în domeniul legumiculturii;
- producerea, valorificarea, industrializarea și comercializarea produselor agrozootehnice;
- prestări de servicii, lucrări agricole, reparații la mașini și utilaje, transport, inclusiv transportul internațional, turism, activitate hotelieră, lucrări de construcții-montaj, confecții din metal și din lemn;
- comercializarea produselor din producția proprie, a celor alimentare și a altor bunuri alimentare din import;
- alimentație publică;
- acordare de asistență tehnică;
- Consulting pentru agenții economici din țară și din străinătate, în domeniul legumiculturii;
- operațiuni de import-export.
Capitolul III
Capitalul social, acțiunile
Articolul 7
Capitalul social inițial al societății comerciale în valoare de 2.516.236 mii lei se compune din: active imobilizate în valoare de 2.223.764 mii lei, active circulante în valoare de 101.122 mii lei, terenuri în valoare de 191.350 mii lei din care 100.9.80 mii lei aferentă acțiunilor ce se emit în condițiile prevăzute de art. 36 din Legea fondului funciar nr. 18/1991.
Capitalul social inițial este împărțit în 251.623 acțiuni nominative în valoare de 10,000 lei (fiecare subscrisă de statul român și de acționarii persoane fizice stabiliți conform Legii nr. 18/1991), vărsat integral la data constituirii societății comerciale.
Articolul 8
Acțiunile
Acțiunile nominative ale societății vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege.
Acțiunile vor purta timbrul sec al societății și semnătura a doi administratori.
Societatea va ține evidența acțiunilor într-un registru numerotat, sigilat și parafat de președintele consiliului de administrație, care se păstrează la sediul societății.
Articolul 9
Reducerea sau mărirea capitalului social
Capitalul social poate fi redus sau mărit pe baza hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor, în condițiile și cu respectarea procedurii prevăzute de lege.
Articolul 10
Drepturi și obligații decurgând din acțiuni
Fiecare acțiune subscrisă și vărsată de acționari potrivit legii conferă acestora dreptul la un vot în adunarea generală a acționarilor, dreptul de a alege și de a fi ales în organele de conducere dreptul de a participa Ia distribuirea profitului, conform prevederilor prezentului statut și dispozițiilor locale respectiv la alte drepturi prevăzute în statut.
Deținerea acțiunii implică adeziunea de drept la statut.
Drepturile și obligațiile legate de acțiuni urmează acțiunile în cazul trecerii lor în proprietatea altor persoane.
Obligațiile societății sunt garantate cu capitalul social al acesteia, iar acționarii răspund în limita valorii acțiunilor pe care le dețin.
Patrimoniul societății nu poate fi grevat de datorii sau alte obligații personale ale acționarilor. Un creditor al unui acționar poate formula pretenții asupra părții din profitul societății ce i se va repartiza de către adunarea generală a acționarilor sau a cotei-părți cuvenite acestuia la lichidarea societății, efectuată în condițiile prezentului statut.
Articolul 11
Cesiunea acțiunilor
Acțiunile sunt indivizibile cu privire la societate, care nu recunoaște decât un proprietar pentru fiecare acțiune.
Cesiunea parțială sau totală a acțiunilor între acționari sau terți se face în condițiile și cu procedura prevăzute de lege.
Cesiunea acțiunilor se înregistrează în registrul de evidență a acțiunilor și se menționează pe titluri.
Articolul 12
Pierderea acțiunilor
În cazul pierderii unor acțiuni, proprietarul va trebui să anunțe consiliul de administrație și să facă public faptul prin presă, în cel puțin două ziare de largă circulație din localitatea în care se află sediul societății. După 6 luni va putea obține un duplicat al acțiunii.
Capitolul IV
Adunarea generală a acționarilor
Articolul 13
Atribuții
Adunarea generală a acționarilor este organul de conducere al societății, care decide asupra activității acesteia și asigură politica ei economică și comercială.
Adunările generale ale acționarilor sunt ordinare și extraordinare și au următoarele atribuții principale:
a) aprobă structura organizatorică a societății și numărul de posturi, precum și normativul de constituire a compartimentelor funcționale și de producție;
b) aleg membrii consiliului de administrație și ai comisiei de cenzori, inclusiv cenzorii supleanți, le stabilesc remunerarea, îi descarcă de activitate și îi revocă;
c) aleg directorul general, îl descarcă de activitate și îl revocă; directorul general este și președintele consiliului de administrație;
d) stabilesc salarizarea personalului angajat, în funcție de studii și de munca efectiv prestată, cu respectarea limitei minime de salarizare prevăzute de lege;
e) stabilesc nivelurile de salarizare a membrilor consiliului de administrație, a directorului general și a membrilor comisiei de cenzori, În conformitate cu prevederile legii;
f) stabilesc bugetul de venituri și cheltuieli și, după caz, programul de activitate pe exercițiul economico-financiar următor;
g) examinează, aprobă sau modifică bilanțul și contul de profit și pierderi după analizarea raportului consiliului de administrație și al comisiei de cenzori; aprobă repartizarea profitului, conform legii
h) hotărăsc cu privire la contractarea de împrumuturi bancare pe termen lung, inclusiv a celor externe; stabilesc competențele și nivelul de contractare a împrumuturilor bancare curente, a creditelor comerciale și a garanțiilor; aprobă orice fel de credit financiar acordat de societate;
i) hotărăsc cu privire la înființarea și desființarea de sucursale, filiale și agenții;
j) hotărăsc cu privire la mărirea sau reducerea capitalului social, la modificarea numărului de acțiuni sau a valorii nominale a acestora, precum și la cesiunea acțiunilor;
k) hotărăsc cu privire la adoptarea sau modificarea statutului, precum și la transformarea formei juridice a societății;
l) hotărăsc cu privire la comasarea, divizarea, dizolvarea și lichidarea societății;
m) analizează rapoartele consiliului de administra' ție privind stadiul și perspectivele societății cu referire la profit și dividende, poziția pe piața internă și internațională, nivelul tehnic, calitatea, forța de muncă, protecția mediului, relațiile cu clienții;
n) hotărăsc cu privire la acționarea în justiție a membrilor consiliului de administrație, a directorului general și a cenzorilor, pentru paguba pricinuită societății;
o) hotărăsc în orice alte probleme privind societatea. Atribuțiile adunării generale ordinare și extraordinare ale acționarilor se diferențiază potrivit legii.
Articolul 14
Convocarea adunării generale a acționarilor
Adunarea generală a acționarilor se convoacă de președintele consiliului de administrație sau de vicepreședinte, pe baza împuternicirii date de președinte,
Adunările generale ordinare au loc cel puțin o dată pe an, la 2 luni de la încheierea exercițiului economi co-financiar, pentru examinarea bilanțului și a contului de profit și pierderi pe anul precedent și pentru stabilirea programului de activitate și a bugetului pe anul în curs.
Adunările generale extraordinare se convoacă la cererea acționarilor reprezentând cel puțin 1/3 din capitalul social, la cererea comisiei de cenzori, precum și în cazul în care capitalul social s-a diminuat cu mai mult de 10% timp de 2 ani consecutiv, cu excepția primilor 2 ani de la înființarea societății.
Convocarea va cuprinde locul - și data ținerii adunării, precum și ordinea de zi, cu arătarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunării.
Când în ordinea de zi figurează propuneri pentru modificarea statutului, convocarea trebuie să cuprindă textul integral al propunerilor.
Adunarea generală a acționarilor se întrunește la sediul societății sau în alt loc specificat în convocare.
Articolul 15
Organizarea adunării generale a acționarilor
Adunarea generală ordinară este constituită valabil și poate lua hotărâri, dacă la prima convocare acționarii prezenți sau reprezentați dețin cel puțin 2/3 din capitalul social, iar la a doua convocare, dacă dețin cel puțin 1/2 din capitalul social.
Adunarea generală extraordinară este constituită valabil și poate lua hotărâri, dacă la prima convocare acționarii prezenți sau reprezentați dețin cel puțin 3/4 din capitalul social, iar la a doua convocare, dacă dețin cel puțin 1/2 din capitalul social.
Adunarea generală a acționarilor este prezidată de președintele consiliului de administrație, iar în lipsa acestuia de către vicepreședinte, desemnat de președinte.
Președintele consiliului de administrație desemnează, dintre membrii adunării generale, un secretar care să verifice lista de prezență a acționarilor și să întocmească procesul-verbal al adunării.
Procesul-verbal al adunării se va scrie într-un registru sigilat și parafat. Procesul-verbal va fi semnat de persoana care a prezidat ședința și de secretarul care l-a întocmit.
La ședințele ordinare și extraordinare ale adunării generale a acționarilor, în care se dezbat probleme privitoare la raporturile de muncă cu personalul societății, pot fi invitați și reprezentanții salariaților.
Articolul 16
Exercitarea dreptului de vot în adunarea generală a acționarilor
Hotărârile adunărilor se iau prin vot deschis.
Acționarii votează, de regulă, prin ridicarea mâinii.
La propunerea persoanei care prezidează sau a unui grup de acționari prezenți sau reprezentați, care dețin cel puțin 1/4 din capitalul social, se va putea decide ca votul să fie secret.
Votul secret este obligatoriu pentru alegerea membrilor consiliului de administrație și a cenzorilor, pentru revocarea și pentru luarea hotărârilor referitoare la răspunderea administratorilor.
Hotărârile adunării generale sunt obligatorii chiar și pentru acționarii absenți sau nereprezentați.
Articolul 17
În perioada în care statul este acționar majoritar, drepturile sale vor fi exercitate de împuterniciții mandatați de Ministerul Finanțelor și Ministerul Agriculturii și Alimentației să reprezinte interesele capitalului de stat, potrivit legii.
Împuterniciții mandatați vor reprezenta interesele capitalului de stat până la aplicarea prevederilor art. 30 din Legea privatizării societăților comerciale nr. 58/1991.
Capitolul V
Consiliul de administrație
Articolul 18
Organizarea
Societatea este administrată de către consiliul de administrație, compus din 3 administratori aleși de adunarea generală a acționarilor pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de a fi realeși pe noi perioade de 4 ani, care pot avea calitatea de acționari.
Când se crează un loc vacant în consiliul de administrație, adunarea generală a acționarilor alege un nou administrator pentru completarea locului vacant. Durata pentru care este ales noul administrator pentru a ocupa locul vacant va fi egală cu perioada care a rămas până la expirarea mandatului predecesorului său.
Sunt incompatibile cu calitatea de membru al consiliului de administrație, al comisiei de cenzori și de director persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile sau au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, precum și pentru alte infracțiuni prevăzute de lege referitor la societățile comerciale.
Consiliul de administrație este condus de un președinte.
Componența consiliului de administrație se stabilește de către adunarea generală a acționarilor.
La prima ședință, consiliul de administrație alege, dintre membrii săi, un președinte și un vicepreședinte.
Consiliul de administrație se întrunește la sediul societății ori de câte ori este necesar, la convocarea președintelui sau a unei treimi din numărul membrilor săi. El este prezidat de președinte, iar în lipsa acestuia, de vicepreședinte. Președintele numește un secretar fie dintre membrii consiliului, fie din afara acestuia.
Pentru valabilitatea deciziilor este necesară prezența a cel puțin 1/2 din numărul membrilor consiliului de administrație și deciziile se iau cu majoritatea absolută a membrilor prezenți.
Dezbaterile consiliului de administrație au loc, conform ordinii de zi stabilite pe baza proiectului comunicat de președinte, cu cel puțin 15 zile înainte. Acestea se consemnează în procesul-verbal al ședinței, care se scrie într-un registru sigilat și parafat de președintele consiliului de administrație. Procesul-verbal se semnează de persoana care a prezidat ședința și de secretar.
Consiliul de administrație poate delega unuia sau mai multor membri ai săi unele împuterniciri pe probleme limitate și poate recurge la experți pentru studierea anumitor probleme, în relațiile cu terții, societatea este reprezentată de către președintele consiliului de administrație, pe baza și în limitele împuternicirilor date de adunarea generală a acționarilor sau, în lipsa lui, de către vicepreședinte. Cel ce reprezintă societatea semnează actele care o angajează față de terți.
Membrii consiliului de administrație vor putea exercita orice act care este legat de administrarea societății în interesul acesteia, în limita drepturilor care li se conferă.
Președintele consiliului de administrație este obligat să pună la dispoziția acționarilor și a comisiei de cenzori, la cererea acestora, toate documentele societății.
Membrii consiliului de administrație răspund individual sau solidar, după caz, față de societate, pentru prejudiciile rezultate din infracțiuni sau abateri de la dispozițiile legale, pentru abaterile de la statut sau pentru greșeli în administrarea societății. în astfel de situații, ei vor putea fi revocați prin hotărârea adunării generale a acționarilor.
Articolul 19
Atribuțiile consiliului de administrație
Consiliul de administrație are, în principal, următoarele atribuții:
a) angajează și concediază personalul și stabilește drepturile și obligațiile acestuia;
b) stabilește îndatoririle și responsabilitățile personalului societății pe compartimente;
c) aprobă operațiunile de încasări și plăți, potrivit competențelor acordate;
d) aprobă operațiunile de cumpărare și vânzare de bunuri, potrivit competențelor acordate;
e) aprobă încheierea de contracte de închiriere (luarea sau darea cu chirie);
f) stabilește tactica și strategia de marketing;
g) aprobă încheierea sau rezilierea contractelor, potrivit competențelor acordate;
h) supune anual adunării generale a acționarilor, în termen de 60 de zile de la încheierea exercițiului economico-financiar, raportul cu privire la activitatea societății, bilanțul și contul de profit și pierderi pe anul precedent, precum și proiectul de program de activitate și proiectul de buget al societății pe anul în curs;
i) rezolvă orice alte probleme stabilite de adunarea generală a acționarilor.
Capitolul VI
Gestiunea societății
Articolul 20
Comisia de cenzori
Gestiunea societății este controlată de acționari și de comisia de cenzori, formată din 3 membri, care trebuie să fie asociați, cu excepția cenzorilor contabili. Cenzorii se aleg de adunarea generală a acționarilor.
În perioada în care statul este acționar majoritar, cenzorii sunt reprezentanți ai Ministerului Finanțelor.
Adunarea generală alege, de asemenea, același număr de cenzori supleanți care vor înlocui în condițiile legii pe cenzorii titulari.
Pentru a putea exercita dreptul de control acționarilor li se pot prezenta, la cerere, date cu privire la activitatea societății, situația patrimoniului, a profitului și a pierderilor.
Comisia de cenzori are următoarele atribuții principale:
a) în cursul exercițiului economico-financiar verifică gospodărirea mijloacelor fixe și mijloacelor circulante, a portofoliului de efecte, casa și registrele de evidență contabilă și, informează consiliul de administrație asupra neregulilor constatate;
b) la încheierea exercițiului economico-financiar controlează exactitatea inventarului, a documentelor și informațiilor prezentate de consiliul de administrație asupra conturilor societății, a bilanțului și a contului de profit și pierderi, prezentând adunării generale a acționarilor un raport scris;
c) la lichidarea societății controlează operațiunile de lichidare;
d) prezintă adunării generale a acționarilor punctul său de vedere la propunerile de reducere a capitalului social sau de modificare a statutului și a obiectului societății.
Comisia de cenzori se întrunește la sediul societății și ia decizii în vr limitate. Dacă nu se realizează unanimitatea, rar rtul c divergențe se înaintează adunării generale.
Comisia de cenzori poate convoca adunarea generală extraordinară a acționarilor, dacă aceasta nu a fost convocată de consiliul de administrație, în cazul în care capitalul social s-a diminuat mai mult de 10% timp de 2 ani consecutiv (cu excepția primilor 2 ani de la constituirea societății) sau ori de câte ori consideră necesar pentru alte situații privind încălcarea dispozițiilor legale și statutare.
Atribuțiile și modul de funcționare a comisiei de cenzori, precum și drepturile și obligațiile cenzorilor se completează cu dispozițiile legale în acest domeniu.
Cenzorii și cenzorii supleanți se numesc pe o perioadă de maximum 3 ani și pot fi realeși; numărul cenzorilor trebuie să fie impar.
Sunt incompatibile cu calitatea de cenzor persoanele care intră sub incidența art. 18 alin. 3, precum și cei care sunt rude sau afini, până la al patrulea grad, sau soții administratorilor, cei care primesc sub orice formă, pentru alte funcții decât aceea de cenzor, un salariu sau o remunerație de la administratori sau de la societate.
Capitolul VII
Activitatea societății
Articolul 21
Exercițiul economico-financiar
Exercițiul economico-financiar începe la 1 ianuarie și se încheie la 31 decembrie ale fiecărui an. Primul exercițiu începe la data constituirii societății.
Articolul 22
Personalul societății
Personalul de conducere al societății și cenzorii sunt aleși de adunarea generală a acționarilor.
Restul personalului este angajat de către consiliul de administrație sau de către directorul general al societății comerciale. Salarizarea se face conform legislației în vigoare.
Plata salariilor, impozitelor pe acestea și a cotei de asigurări sociale se va face potrivit legii.
Drepturile și obligațiile personalului societății sunt stabilite de către consiliul de administrație sau de către directorul general al societății comerciale.
Articolul 23
Amortizarea mijloacelor fixe
Consiliul de administrație stabilește, în condițiile legii, modul de amortizare a mijloacelor fixe.
Articolul 24
Evidența contabilă și bilanțul contabil
Societatea va ține evidența contabilă în lei, va întocmi anual bilanțul și contul de profit și pierderi, având în vedere normele metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor.
Bilanțul și contul de profit și pierderi vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, conform legii.
Articolul 25
Calculul și repartizarea profitului
Profitul societății se stabilește pe baza bilanțului aprobat de adunarea generală a acționarilor. Profitul impozabil se stabilește în condițiile legii.
Din profitul societății rămas după plata impozitului pe profit se pot constitui fonduri destinate modernizării, cercetării și dezvoltării de produse - noi, investițiilor.
Societatea își constituie fondul de rezervă și alte fondul în condițiile legii.
Plata dividendelor cuvenite acționarilor se face de societate, în condițiile legii, în cel mult 2 luni de la aprobarea bilanțului de către adunarea generală a acționarilor.
În cazul înregistrării de pierderi, adunarea generală a acționarilor va analiza cauzele și va hotărî în consecință.
Suportarea pierderilor de către acționari se va face proporțional cu aportul lá capital și în limita capitalului subscris.
Articolul 26
Registrele societății
Societatea comercială ține registrele prevăzute de lege.
Capitolul VIII
Modificarea formei juridice, dizolvarea, lichidarea, litigii
Articolul 27
Modificarea formei juridice
Societatea va putea fi transformată în altă formă de societate prin hotărârea adunării generale a acționarilor.
Noua societate va îndeplini formalitățile legale de înregistrare și publicitate cerate la înființarea societăților.
Articolul 28
Dizolvarea societății
Următoarele situații duc la dizolvarea societății:
- imposibilitatea realizării obiectului social;
- falimentul;
- pierderea unei jumătăți din capitalul social, după ce s-a consumat fondul de rezervă, dacă adunarea generală a acționarilor nu decide completarea capitalului sau reducerea lui la suma rămasă;
- numărul de acționari va fi redus sub 5, mai mult de 6 luni;
- la cererea oricărui acționar, dacă împrejurările de forță majoră și consecințele lor durează mai mult de 8 luni, iar adunarea generală a acționarilor constată că funcționarea, societății nu mai este posibilă;
- în orice alte situații, pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor, luată în unanimitate.
Dizolvarea societății comerciale trebuie să fie înscrisă în Registrul comerțului și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
Articolul 29
Lichidarea societății
În caz de dizolvare, societatea comercială va fi lichidată.
Lichidarea societății și repartizarea patrimoniului se fac în condițiile și cu respectarea procedurii prevăzute de lege.
Articolul 30
Litigii
Litigiile societății cu persoane fizice sau juridice române sunt de competența instanțelor judecătorești din România.
Litigiile născute din raporturile contractuale dintre societate și persoane juridice române pot fi soluționate și prin arbitraj^ potrivit legii.
Capitolul IX
Dispoziții finale
Articolul 31
Prevederile prezentului statut se completează cu dispozițiile legale referitoare la societățile comerciale.
Guvernul României
Hotărâre pentru prelungirea aplicării Hotărârii Guvernului nr. 414/1993 privind acordarea în anul 1993 a unor facilități la călătoria pe calea ferată pentru pensionari
Guvernul României hotărăște:
Articol-unic. - Prevederile Hotărârii Guvernului nr. 414/1993 privind acordarea în anul 1993 a unor facilități la călătoria pe calea ferată pentru pensionari se aplică în continuare și în anul 1994.
Contrasemnează:
Ministru de stat, ministrul muncii și protecției sociale, Dan Mircea Popescu
Ministrul transporturilor, Aurel Novac
Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu