Monitorul Oficial 280/1992

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare


Monitorul Oficial al României

Anul IV, Nr. issue::0280 - Partea I - Luni, 9 noiembrie 1992 year::1992

Hotărâri ale Guvernului României

Guvernul României

Hotărâri [1] cuprinse în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 102/1992, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 258/1992, publicată în Monitorul Oficial al României,

Partea I, nr. 117 din 2 iunie 1992

Guvernul României

Hotărâre privind înființarea sucursalei Băncii Franco-Române din România

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se aprobă funcționarea în România a sucursalei Băncii Franco-Române, Paris, Franța în condițiile prezentei hotărâri.

Art. 2. - Sucursala va putea efectua cu Banca Română de Comerț Exterior, cu sucursalele externe ale unor bănci străine stabilite în România, precum și cu persoane fizice și juridice rezidente în străinătate, operațiuni bancare, specifice băncilor comerciale ca: primirea de depozite, plasamente de fonduri inclusiv sub formă* de depozite, primirea și acordarea de credite în valută, operațiuni de arbitraj valutar, operațiuni de decontări comerciale și necomerciale între persoane fizice și juridice rezidente în străinătate și alte operațiuni, potrivit prevederilor autorizației de funcționare.

Sucursala va putea efectua, de asemenea, operațiuni bancare cu persoane fizice și juridice române, cu persoane fizice și juridice rezidente în România, precum și cu persoane fizice străine care se află temporar în România.

Art. 3. - Sucursala va funcționa pe baza și în condițiile autorizației date de Banca Națională a României.

Art. 4. - Autorizația pentru funcționarea sucursalei va cuprinde denumirea băncii autorizate, precum și sediul, obiectul și condițiile de exercitare a activității sucursalei.

Art. 5. - Sucursala se înregistrează la Ministerul Finanțelor pe baza unei cereri,~la care se anexează autorizația de funcționare eliberată de Banca Națională a României.

Art. 6. - Sucursala este obligată să conducă evidențe care să reflecte operațiunile efectuate, în valuta stabilită prin autorizația de funcționare.

Sucursala este, de asemenea, obligată să depună periodic la Ministerul Finanțelor și la Banca Națională a României situații cuprinzând date și indicatori în legătură cu activitatea desfășurată, stabilite de aceste instituții, precum și darea de seamă anuală privind rezultatele activității sucursalei.

Art. 7. - Autorizația de funcționare poate fi retrasă de Banca Națională a României în caz de depășire a obiectului ori a condițiilor de activitate stabilite prin autorizație, sau de nerespectare a obligațiilor legale românești.

Banca Națională a României va notifica Băncii Franco-Române, Paris, retragerea autorizației, acordând un preaviz de 90 zile de la data notificării, pentru lichidarea activității.

În cazul când Banca Franco-Română urmează să desființeze sucursala, va înștiința despre aceasta Ministerul Finanțelor și Banca Națională a României cu 90 de zile înainte de data desființării sucursalei, depunând, totodată, autorizația de funcționare la Banca Națională a României.

Art. 8. - Beneficiile realizate de sucursală se impun anual cu o cotă de impozit de 30%.

Beneficiul impozabil se stabilește ca diferență între suma totală a veniturilor și suma cheltuielilor efectuate pentru realizarea acestor venituri.

În suma cheltuielilor efectuate pentru realizarea veniturilor se includ atât fondul de amortizare cât și cel de rezervă, constituite în limitele prevăzute. Suma fondurilor constituite peste aceste limite este impozabilă.

Fondurile prevăzute la alineatul precedent folosite în alte scopuri decât destinația pentru care au fost constituite sunt impozabile.

Art. 9. - Amortizarea mijloacelor fixe utilizate de sucursală se determină în funcție de durata de serviciu a bunurilor respective, după cum urmează:

  • mobilier de birou 15 ani
  • mașini pentru lucrări administrative inclusiv mașini de calculat și contabilizat 8 ani
  • construcții sau investiții la clădiri 30 ani
  • automobile 6 ani

Art. 10. - În cheltuielile generale ale sucursalei se cuprinde și o cotă-parte din cheltuielile generale de administrare efectuate de conducerea centralei din Franța la care contribuie și sucursala printr-o sumă determinată în mod rezonabil.

Art. 11. - Pentru acoperirea pierderilor eventuale din creanțe litigioase se poate constitui un fond de rezervă determinat prin aplicarea unei cote de 0,50% la suma creanțelor cu scadență mai mare de doi ani existentă la data încheierii bilanțului contabil anual.

Fondul de rezervă constituit nu poate depăși 5% din suma creanțelor cu o scadență mai mare de doi ani existentă la data de 31 decembrie a fiecărui an.

Fondul de rezervă se constituie anual din beneficiile realizate înainte de impunere și nu poate fi mai mare de 5% din aceste beneficii.

Art. 12. - Pierderile înregistrate în cursul unui an de impunere se pot reporta în anul următor și se vor deduce din beneficiile acestui an. Dacă beneficiile anului respectiv nu sunt suficiente pentru acoperirea pierderilor, acestea vor fi reportate în anii următori, dar nu mai mult de trei ani care urmează exercițiului financiar deficitar.

Art. 13. - Anul de bilanț este anul calendaristic.

Impozitul provizoriu pe anul în curs se stabilește în termen de 15 zile de la încheierea bilanțului pe anul precedent, dar nu mai târziu de 15 martie și se varsă la buget în patru rate egale, până la finele ultimei luni din trimestru.

O dată cu stabilirea impozitului provizoriu pe anul în curs se definitivează impunerea pe anul precedent. Diferențele de impozit rezultate în urma definitivării impunerii pe anul precedent se varsă la buget până la 31 martie, se restituie la cerere sau se compensează cu impozitul datorat pe anul în curs, după caz.

Art. 14. - Declararea beneficiului impozabil, comunicarea impozitului de plată, modalitatea de soluționare a cererilor cu privire la revizuirea impozitului și alte norme procedurale cuprinse în reglementările din România referitoare la impunerea veniturilor persoanelor fizice și juridice altele decât unitățile economice române sunt aplicabile în mod corespunzător-și sucursalei băncii.

Art. 15. - Ministerul Finanțelor și Banca Națională a României vor efectua controlul privind respectarea condițiilor de exercitare a activității potrivit prezentei hotărâri și autorizației de funcționare, precum și asupra calculării și vărsării integrale și la termen a impozitelor și taxelor în condițiile legii.

Art. 16. - Condițiile de angajare, drepturile și obligațiile personalului român care va lucra la sucursala băncii mixte franco-române vor fi cele stabilite de Banca Franco-Română, ținându-se seama de prevederile legislației române.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 19 iunie 1990 | Nr. 698.


Guvernul României

Hotărâre privind atribuirea terenurilor necesare Societății Comerciale mixte Gelyne-Franța și Gavrilă et Co. numită „Siva”, pentru construirea unui ansamblu de clădiri în zona Lipscani, în vederea începerii lucrărilor de proiectare, construcție și activitate comercială

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Se autorizează Primăria municipiului București să atribuie în folosință Societății Comerciale mixte Gelyne-Franța și Gavrilă et Co. numită „Siva suprafața de teren necesară pentru construirea unui ansamblu de clădiri tip galerii comerciale, unde se vor desface articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, galanterie, cosmetice, bijuterii; cafe-bar etc. în str. Lipscani nr. 82-84, 86, 88 și 90, corespunzând cu str. Gabroveni nr. 49, 51, 53 și 55.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 19 iunie 1990 | Nr. 699.


Guvernul României

Hotărâre privind atribuirea terenului necesar Societății Comerciale mixte Gelyne-Franța și Gavrilă et Co. numită „SIVA, pentru reconstrucția clădirii din str. Maria Rosetti nr. 36, în vederea deschiderii unei case de modă

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se autorizează Primăria municipiului București să atribuie în folosința Societății Comerciale mixte Gelyne-Franța și Gavrilă et Co. numită „Siva” terenul din str. Maria Rosetti nr. 36, sectorul 2, în vederea reconstrucției clădirii, grav avariată de incendiu, în vederea deschiderii unei case de modă, cu prezentare și desfacere de confecții.

Art. 2. - Cheltuielile pentru reparația și reconstrucția imobilului prevăzut la art. 1 se suportă de către Societatea Gelyne-Franța și Gavrilă et Co. numită „Siva”.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 19 iunie 1990 | Nr. 700.


Guvernul României

Hotărâre privind obiectivul de investiții „Dezvoltarea întreprinderii Romlux Târgoviște, etapa 1976-1980”

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Se aprobă reactualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Dezvoltarea întreprinderii Romlux Târgoviște - etapa 1976-1980”, potrivit anexei.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 20 iunie 1990 | Nr. 707.


Anexă

Ministerul Industriei Electrotehnice și Electronice

Indicatori tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Dezvoltarea întreprinderii Romlux Târgoviște etapa 1976-1980”


1. Valoarea totală a investiției: 642.700 mii lei

din care:
  • construcții-montaj: 100.000 mii lei
  • utilaje: 505.010 mii lei
din care, din import: 365.138 mii lei
- pe relația vest: 8.053 mii dolari/ 132.398 mii lei
- pe relația est: 14.300 mii ruble/ 232.740 mii lei

2. Valoarea investiției rămasă de realizat la 31.12.1989: 162.600 mii lei

din care:
  • construcții-montaj: 10.400 mii lei
  • utilaje: 146.200 mii lei
din care, din import: 140.591 mii lei
- pe relația vest: 710 mii dolari/ 14.910 mii lei
- pe relația est: 7.393 mii ruble/ 125.631 mii lei

3. Capacitatea anuală de producție, după dezvoltare: 1.135.000 mii lei

din care:
  • lămpi electrice cu incandescență normale: 130 mii. buc.
  • lămpi fluorescente tubulare: 9,5 mii. buc.
  • lămpi cu vapori de mercur: 1,2 mii. buc.

4. Valoarea anuală a pro-ducției-marfă: 1.135.000 mii lei

5. Cheltuieli la 1.000 lei producție-marfă: 900 lei

6. Valoarea acumulărilor anuale: 138.083 mii lei

din care:
  • beneficii: 113.500 mii lei

7. Durata:

  • de realizare a lucrărilor rămase de executat: 15 luni
  • de recuperare a investiției rămase de executat
- din acumulări: 5 ani și 9 luni
- din beneficii: 6 ani și 8 luni
  • de realizare a nivelului proiectat al indicatorilor: 3 luni

8. Locuri de muncă: 4.650

din care:
  • locuri nou create: 450

9. Volumul exportului:

  • pe relația vest: 5.300 mii dolari
  • pe relația est: 1.700 mii ruble


Guvernul României

Hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice pentru obiectivul de investiții „Amenajarea complexă a râului Buzău, pe sectorul municipiului Buzău

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Se aprobă studiul tehnico-economic pentru obiectivul de investiții „Amenajarea complexă a râului Buzău, pe sectorul municipiului Buzău, cu caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici prevăzuți în anexa la prezenta hotărâre.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 20 iunie 1990 | Nr. 208.


Anexă

Caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Amenajarea complexă a râului Buzău, pe sectorul municipiului Buzău”

1. Beneficiar: Întreprinderea electrocentrale Nehoiu din cadrul Ministerului Energiei Electrice.

2. Amplasament: În partea de nord-est a municipiului Buzău, în bazinul hidrografic al râului Buzău, potrivit planului de ansamblu anexat, pe o suprafață maximă de teren ocupată definitiv de 207 ha, din care 4 ha arabil, 60 ha pășune, 12 ha fond forestier și 131 ha neproductiv.

3. Necesitatea și oportunitatea: Amenajarea are un caracter complex și va îndeplini următoarele funcțiuni:

  • producerea în anul hidrologic mediu a 41.500 MWh energie electrică în Hidrocentralele Buzău I (P =11 MW) și Buzău II (P = 10,5 MW) prin uzinarea unui debit multianual de 20,14 mc/s timp de 1.920 ore/an la o cădere de 30,50 m;
  • alimentarea cu apă industrială a municipiului Buzău și posibilitatea extinderii rețelei de irigații din zonă.

4. Indicatorii tehnico-economici ai investiției:

4.1. Valoarea totală a investiției: 1.070.000 mii lei

din care:
  • construcții-montaj: 907.540 mii lei
  • utilaje: 99.000 mii lei

4.2. Capacitatea:

  • puterea electrică instalată: 21,5 MW
  • energia electrică produsă: 41.500 MW

4.3. Costul de producție pentru energia electrică livrată: 0,34 lei/KWh

4.4. Durata de realizare a:

  • investiției: 46 luni
  • indicatorilor: 12 luni

4.5. Locuri de muncă nou create: 24

5. Factori de risc: Gradul de protecție antiseismică al amplasamentului este 8, conform STAS 11100/1- 1977. Construcțiile și instalațiile hidroenergetice se încadrează în clasa a III-a de importanță în conformitate cu STAS 4273-83.

6. Principalele obiecte ale investiției sunt:

  • două canale de aducțiune și două canale de fugă în lungime totală de 15 km;
  • hidrocentrala Buzău I echipată cu două turbine tip KVB 6-15 cu putere instalată de 2x5,5 MW;
  • hidrocentarala Buzău II echipată cu două turbine tip KVB 6-15 cu putere instalată de 2x5,25 MW și o turbină tip KVM 1,3-12,5.

7. Centrul de comandă - exploatare al cascadei de hidrocentrale de pe râul Buzău se va amplasa și construi în municipiul Buzău unde își va stabili sediul și întreprinderea beneficiară.


Guvernul României

Hotărâre privind obiectivul de investiții „Deschiderea și punerea În exploatare a rezervelor de lignit din perimetrul minier Lupoaia, straturile VI-VII, județul Gorj, la o capacitate de 600.000 t/an

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Se aprobă studiul tehnico-economic pentru obiectivul de investiții „Deschiderea și punerea în exploatare a rezervelor de lignit din perimetrul minier Lupoaia, straturile VI - VII, județul Gorj, la o capacitate de 600.000 t/an, cu caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici din anexă.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 20 iunie 1990 | Nr. 209.


Anexă

Caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Deschiderea și punerea în exploatare a rezervelor de lignit din perimetrul minier Lupoaia, straturile VI-VII, județul Gorj, la o capacitate de 600.000 tone/an”

Beneficiar: Combinatul Minier Motru.

Amplasament: pe raza localităților Glogova și Cătunele, în afara perimetrului construibil al acestora, conform planului de situație anexat.

Necesitatea și oportunitatea investiției: asigurarea cărbunelui necesar centralelor termoelectrice din țară.

Indicatorii tehnico-economici sunt următorii:

  • Valoarea totală: 879.971 mii lei
din care: de finanțat: 847.172 mii lei
din care:
- construcții-montaj: 548.807,6 mii lei
- utilaje: 302.279 mii lei
de finanțat: 269.480 mii lei
  • Capacitatea: 600 mii tone/an
  • Valoarea anuală a producției-marfă: 113.490 mii lei
  • Cheltuieli la 1.000 lei producție-marfă: 1.000 lei
  • Durata:
- de realizare a investiției: 48 luni
- de recuperare a investiției din amortizări: 18 ani și 7 luni
- de realizare a nivelului proiectat al indicatorilor: 3 luni
  • Locuri de muncă nou create: 469

Realizarea acestei investiții nu comportă riscuri. Pentru protecția mediului înconjurător s-a obținut acordul M.A.P.M.I. nr. 6683 MN/3.05.1990.


Guvernul României

Hotărâre privind obiectivul de investiții „Menținerea capacității de producție de 3.500.000 t/an lignit la cariera Gârla, județul Gorj”

În conformitate cu prevederile Decretului-Lege nr. 28/1990 și având în vedere propunerile Ministerului Minelor,

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Se aprobă studiul tehnico-economic pentru obiectivul de investiții „Menținerea capacității de producție de 3.500.000 t/an lignit la cariera Gârla, județul Gorj”, cu caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici din anexă.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 20 iunie 1990 | Nr. 710.


Anexă

Caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Lucrări pentru menținerea capacității de producție de 3.500.000 tone/an lignit la cariera Gârla, județul Gorj

Beneficiar: Combinatul Minier Rovinari.

Amplasament: pe raza localităților Drăguțești, Rovinari și Bâlteni, în afara perimetrului construibil al acestora, conform planului de situație anexat.

Necesitatea și oportunitatea investiției: asigurarea cărbunelui necesar termocentralelor electrice din țară.

1. Indicatorii tehnico-economici sunt următorii:

  • Valoarea totală: 1.252.817,5 mii lei
din care:
- construcții-montaj: 371.717,5 mii lei
- utilaje: 803.924,5 mii lei
  • Capacitatea menținere: 3.500.000 t/an
  • Valoarea anuală a producției-marfă: 675.605 mii lei
  • Cheltuieli la 1.000 lei producție-marfă: 825 lei
  • Valoarea acumulărilor anuale: 118.146 mii lei
din care:
- beneficii: 118.146 mii lei
  • Durata de:
- realizare a investiției luni menținere
- de recuperare a investiției din amortisment ani și luni 13 și 2
- realizare a nivelului proiectat al indicatorilor luni 3
  • Locuri de muncă nou create: 510

2. Realizarea acestei investiții nu comportă riscuri.

3. Scoaterea din funcțiune a fondurilor fixe în valoare de 66L265 lei cu durata de serviciu neexpirată și o valoare neamortizată de 599.490 lei se va face de către titularul de investiții potrivit Decretului nr. 50/1990.

4. Pentru protecția mediului înconjurător s-a obținut acordul M.A.P.M.I. nr. 6589 MN/3.05.1990.


Guvernul României

Hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice a obiectivului de investiții „Lucrări pentru menținerea capacității de producție de 2.400,000 tone/an lignit la cariera Tismana II, județul Gorj”

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Se aprobă studiul tehnico-economic pentru obiectivul de investiții „Lucrări pentru menținerea capacității de producție de 2.400.000 tone/an lignit la cariera Tismana II, județul Gorj”, cu caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici prevăzuți în anexa la prezenta hotărâre.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 20 iunie 1990 | Nr. 711.


Anexă

Caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Lucrări pentru menținerea capacității de producție de 2.400.000 tone/an lignit la cariera Tismana II, județul Gorj

Beneficiar: Combinatul minier Rovinari.

Amplasament: pe raza localității Câlnic, în afara perimetrului construibil al acesteia, conform planului de situație anexat.

Necesitatea și oportunitatea investiției: asigurarea cărbunelui necesar centralelor termoelectrice din țară.

1. Indicatorii tehnico-economici sunt următorii:

  • Valoarea totală: 1.596.455 mii lei
din care: de finanțat: 1.571.047 mii lei
din care:
- construcții-montaj: 512.167 mii lei
- utilaje: 1.011.137 mii lei
de finanțat: 985.729 mii lei
  • Capacitatea menținere: 2.400 mii tone/an
  • Valoarea anuală a producției-marfă: 456.986 mii lei
  • Cheltuieli la 1.000 lei producție-marfă: 896,7 lei
  • Durata:
- de realizare a investiției: luni, menținere
- de recuperare a investiției din amortizări: 7 ani și 5 luni
- de realizare a nivelului proiectat al indicatorilor: 3 luni
  • Locuri de muncă nou create: 581

2. Realizarea acestei investiții va respecta zonarea seismică prevăzută în STAS-ul nr. 11000/1-1977.

3. Scoaterea din funcțiune a fondurilor fixe în valoare de 99.000 lei (școală cu 2 săli de clasă) se va face de către titularul investiției, potrivit Decretului nr. 50/ 1990.

4. Se aprobă prețul plafon de 215.376 mii lei/bucată pentru mașina de haldat steril tip A 2 RSB X 4.400 170, desen T 4200-86, cu greutatea netă de 3.250 tone și prețul plafon de 18.687 mii lei/bucată pentru căruciorul cu bandă pe șenile tip C.B.S. X 4.400 60 cu greutatea netă de 460 tone.

5. Pentru protecția mediului înconjurător s-a obținut acordul Ministerului Apelor, Pădurilor și Mediului înconjurător nr. S. 4 MN/12.IV.1990.


Guvernul României

Hotărâre privind schimbul unor imobile situate în municipiul București

În scopul asigurării spațiilor necesare desfășurării activității unor instituții,

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Se transmite în folosința Universității București, fără plată, pe durată nedeterminată, imobilul cu utilitățile și terenul aferente din b-dul Mihail Kogălniceanu nr. 25, sector 5, proprietatea Confederației Naționale a Sindicatelor Libere din România, în schimbul imobilului eu utilitățile și terenul aferente din str. Mendeleev nr. 21-25, sector 1, proprietate de stat, care se trece, în aceleași condiții, în folosința acesteia.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 22 iunie 1990 | Nr. 718.


Guvernul României

Hotărâre privind aprobarea participării întreprinderii de Comerț Exterior „ICECOOP” din subordinea Uniunii Centrale a Cooperativelor Meșteșugărești la constituirea în Statele Unite ale Americii a Societății mixte „ICECOOP-AMERICA Inc.”

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se aprobă participarea întreprinderii de Comerț Exterior „ICECOOP” din subordinea Uniunii Centrale a Cooperativelor Meșteșugărești la constituirea, împreună cu firma Cheromi Inc din Statele Unite ale Americii, a Societății mixte „ICECOOP-AMERICA Inc.” cu sediul înregistrat în statul New Jersey - orașul Garfied, S.U.A., având ca Obiect de activitate comercializarea produselor românești din obiectul de activitate al ICECOOP, a mărfurilor din alte țări, reprezentarea comercială a ICECOOP pe teritoriul S.U.A., Canada și America de Sud, precum și furnizarea de materiale, utilaje și mărfuri cerute a fi importate de ICECOOP.

Art. 2. - Participarea ICE ICECOOP la Societatea mixtă „ICECOOP-AMERICA Inc.” va avea loc în condițiile prevăzute în documentele convenite între ICE ICECOOP și firma Cheromi Inc și în Nota de fundamentare.

Art. 3. - Se aprobă ca ICECOOP să participe la capitalul social al Societății mixte „ICECOOP-AMERICA Inc.” cu suma de 100.000 dolari S.U.A., reprezentând 50% din capitalul societății. Cota de capital a părții române de 100.000 dolari S.U.A. urmează a fi vărsată în totalitate până la data înregistrării societății.

Art. 4. - Fondurile valutare aferente cotei de participare a ICE ICECOOP la capitalul societății mixte se vor asigura prin obținerea de la Banca Română de Comerț Exterior a unui credit, ce va fi rambursat în condițiile ce vor fi convenite cu banca.

Art. 5. - Uniunea Centrală a Cooperativelor Meșteșugărești, Ministerul Comerțului Exterior, Ministerul Finanțelor și Banca Română de Comerț Exterior vor aduce la îndeplinire, dispozițiile prezentei hotărâri.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 26 iunie 1990 | Nr. 725.


Guvernul României

Hotărâre privind înființarea Asociației Constructorilor de Mașini-Unelte din România - A.C.M.U.R. București

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Pe data prezentei, se înființează în subordinea Ministerului Industriei Construcțiilor de Mașini „Asociația Constructorilor de Mașini-Unelte din România” - A.C.M.U.R. București pentru producția, comercializarea și serviciile în țară și străinătate pentru mașini-unelte, forjă presă și echipamentele aferente acestora ce sunt produse în cadrul asociației.

Centrala industrială de Mașini-Unelte București se reorganizează în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri în Asociația Constructorilor de Mașini-Unelte din România București.

Art. 2. - Sediul Asociației Constructorilor de Mașini-Unelte din România este municipiul București.

Art. 3. - Asociația se constituie prin adeziune, pe baza liberului consimțământ a unităților de producție și comerciale cuprinse în anexa nr. 1 ca membri fondatori.

Mai pot fi membri unitățile cu profil similar sau complementar fabricației de mașini-unelte de stat, particulare sau mixte.

Art. 4. - Asociația se constituie ca societate anonimă pe acțiuni, în regie autonomă a statului, cu personalitate juridică și va funcționa conform legislației în vigoare.

Asociația Constructorilor de Mașini-Unelte din România București, societate pe acțiuni, se înființează cu un capital social total format prin asocierea capitalului social al membrilor fondatori prin care devin acționari conform statutului și cererii de constituire.

Deținătorul acțiunilor în prima etapă este statul, în calitate de unic proprietar, acționarii păstrându-și personalitatea juridică.

Acțiunile în valoare de 5.000 lei la purtător se vor constitui după evaluarea capitalului social al fiecărui membru conform Hotărârii Guvernului nr. 619 din 25 mai 1990.

În etapele ulterioare, pe măsura trecerii la economia de piață, statul va putea pune în vânzare acțiunile membrilor asociației prin bursa de valori.

Dividendul acțiunilor se va plăti proporțional cu profitul real obținut de către fiecare membru asociat pe baza bilanțului anual și aprobării adunării generale a asociației cu majoritate simplă de voturi.

Art. 5. - Obiectul și activitățile de producție, comerciale și servicii ale asociației sunt cele prevăzute în anexa nr. 2 și pot fi realizate și direct de către întreprinderi în cadrul autonomiei funcționale.

Art. 6. - Direcțiile și strategia economică ce trebuie urmate de către asociație sunt cele stabilite de către adunarea generală și avizate de organul superior guvernamental.

Art. 7. - Asociația își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile din statut. Organele de conducere, consiliul de administrație, consiliul directorial și comisia de cenzori se aprobă periodic de adunarea generală. Structura organizatorică a Asociației Constructorilor de Mașini-Unelte din România București se aprobă de adunarea generală, la propunerea consiliului de administrație, avizată de conducerea Ministerului Industriei Construcțiilor de Mașini, iar structura organizatorică a unităților componente se va elabora și se va aproba conform prevederilor legale în vigoare.

Salarizarea personalului de conducere și execuție la nivelul aparatului central al asociației se va face în conformitate cu prevederile Legii nr. 57/1974, anexa IV, cap. 1/Bc/ gradul special de organizare.

Art. 8. - Membrii Asociației Constructorilor de Mașini-Unelte din România București își desfășoară activitatea în deplină autonomie gestionară și funcțională în toate problemele economico-financiare, cu încadrarea în statut și în limita fondurilor pe care le dețin și a celor pe care le obțin din activitățile desfășurate în cadrul asociației.

Resursele în limita cărora decide Asociația Constructorilor de Mașini-Unelte din România, în sensul celor redate la aliniatul precedent, sunt cele rămase după acoperirea obligațiilor față de stat și societate prevăzute de reglementările în vigoare privind plata de impozite, taxe și de alte obligații sociale.

Art. 9. - Operațiunile de comerț exterior se execută prin întreprinderea specializată, întreprinderea de Comerț Exterior Mașinexportimport București, dar se pot face și direct de către întreprinderi conform prevederilor statutului, iar în cazurile de furnituri complexe, asociația preia funcția de furnizor general sau unic pentru obiective sau utilaje complexe.

Asociația poate aproba folosirea disponibilităților valutare, care apar la unele unități componente, la altele, în funcție de necesități cu acordul majorității simple a adunării generale.

Art. 10. - Cheltuielile legate de funcționarea administrației Asociației Constructorilor de Mașini-Unelte din România București se acoperă din cotele de participare a unităților membre aprobate anual de adunarea generală și se efectuează prin cont propriu la Banca Națională Română.

Art. 11. - Ministerul Comerțului Exterior va acorda autorizația de import pentru mașini-unelte numai pe baza avizului dat de Asociația Constructorilor de Mașini-Unelte din România București.

Art. 12. - Pe aceeași dată, întreprinderea de Mașini-Unelte pentru Presare și Forjare Târgu Jiu și întreprinderea Mecanică Sibiu trec din subordinea Centralei Industriale de Utilaj Metalurgic și Prese Iași în cadrul Asociației Constructorilor de Mașini-Unelte din România București.

Art. 13. - Organele de conducere ale asociației competența și atribuțiile acestora sunt cele prevăzute în anexa nr. 3.

Art. 14. - Salariații care trec de la o unitate la alta, în cadrul măsurilor prevăzute de prezenta hotărâre, se consideră transferați în interesul serviciului.

Salariații transferați în interesul serviciului sau trecuți în aceeași unitate în funcții cu niveluri de salarizare mai mici, precum și personalul devenit disponibil, ca urmare a aplicării prevederilor prezentei hotărârii, beneficiază de drepturile prevăzute de legislația română în vigoare.

Art. 15. - Relațiile cu alte sectoare de activitate sau cu organele de conducere din alte ramuri ale economiei naționale se pot face direct sau cu avizul organului de conducere ierarhic superior.

Art. 16. - Asociația Constructorilor de Mașini-Unelte din România București va fi dotată cu cinci autoturisme pentru transport de persoane în interesul serviciului.

Art. 17. - Ministerul Economiei Naționale și Ministerul Finanțelor vor introduce influențele în indicatorii economico-financiari ce decurg din aplicarea prezentei hotărâri.

Art. 18. - Anexele nr. 1, 2 și 3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 19. - Lista unităților din subordinea Ministerului Industriei Construcțiilor de Mașini se modifică corespunzător.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 26 iunie 1990 | Nr. 729.


Anexa nr. 1

Unități - Membrii Fondatori ai Asociației Constructorilor de Mașini-Unelte din România - A.C.M.U.R. București

I. Unități de producție

1. Grupul Industrial „Titan” București

2. Întreprinderea de Utilaj Greu Craiova

3. Întreprinderea de Mașini-Unelte Arad

4. Întreprinderea „Înfrățirea” Oradea

5. Întreprinderea Mecanică Roman

6. Întreprinderea de Strunguri Târgoviște

7. Întreprinderea de Mașini-Unelte, Accesorii și Scule Baia Mare

8. Întreprinderea Mecanică Alba Iulia

9. Întreprinderea de Mașini-Unelte Bacău

10. Întreprinderea de Mașini Agregate și Mașini-Unelte Speciale Iași

11. Întreprinderea „Turnătoria de Piese din Fontă pentru Mașini-Unelte” Râmnicu Sărat

12. Întreprinderea de Mașini-Unelte Suceava

13. Întreprinderea de Mașini-Unelte Marghita

14. Întreprinderea de Mașini-Unelte Cluj-Napoca

15. Întreprinderea de Mașini-Unelte pentru Presare și Forjare Târgu Jiu

16. Întreprinderea Mecanică Sibiu.

II. Unități de servicii specializate

1. Întreprinderea de Asistență Tehnică și Service pentru Mașini-Unelte București

2. Întreprinderea de Comerț Exterior „Mașini-export-import București

3. Institutul de Cercetare Științifică și Inginerie Tehnologică pentru Mașini-Unelte București.


Anexa nr. 2

I. Obiectul de activitate

Asociația Constructorilor de Mașini-Unelte din România, București, are ca obiect de activitate fabricarea în unități de producție de mașini-unelte universale, circa 550 tipuri, mașini-unelte speciale și la temă, circa 600 tipuri, utilaje pentru presare și forjare și executarea de piese turnate și forjate.

De asemenea, prin unități specializate de servicii asigură proiectarea și asistența tehnică, service în garanție și post-garanție și contractarea pentru import și export.

II. Principalele atribuții ale asociației constructorilor de mașini-unelte din România - București

1. În domeniul producției:

  • corelarea programelor de producție ale unităților membre, în funcție de termenele, contractuale și asigurarea bazei materiale în Vederea folosirii maximale a capacităților de producție existente;
  • asigurarea pieselor turnate și forjate necesare membrilor asociației prin coordonarea activității de producție din întreprinderile, fabricile, secțiile și atelierele Asociației Constructorilor de Mașini-Unelte din România - București care realizează astfel de produse.

2. În domeniul comercial:

a) Producția internă:
  • analizarea și urmărirea permanentă a cererilor de mașini-unelte standard și speciale de la principalii beneficiari din economie (Ministerul Industriei Metalurgice, Ministerul Industriei Construcțiilor de Mașini, Ministerul Industriei Electrotehnice și Electronice, Ministerul Industriei Lemnului etc.) prin întocmirea de microstudii și programe de execuție pe termen lung sau mediu între beneficiari, furnizori și institutele de specialitate;
  • intervenții la comisiile specializate ale guvernului în vederea promovării investițiilor pentru retehnologizarea diverselor ramuri prioritare ale economiei (mașini agricole, auto, bunuri de larg consum, energetic etc).
b) Producția de export:
  • constituirea unei rețele proprii de marketing și comercializare pe principalele piețe importatoare de mașini-unelte formată din personalul Asociației Constructorilor de Mașini-Unelte din România București și ai membrilor asociației, care să furnizeze informații și să realizeze contracte;
  • stabilirea de relații de colaborare cu organizații similare din Vest și Est în vederea obținerii de sprijin tehnic și material la nivel guvernamental pentru dezvoltarea activității membrilor asociației;
  • inițierea de tratative în scopul atragerii capitalului străin în întreprinderile asociației;
  • executarea, la cererea membrilor săi, de studii de marketing, de produs și de privatizare în vederea găsirii de subfurnizori din cadrul firmelor privatizate mici care să livreze subansamble și părți componente ale mașinilor-unelte în condiții avantajoase, care să contribuie la creșterea competitivității la export;
  • inițierea de operațiuni barter pentru asigurarea materialelor și elementelor de completare necesare membrilor asociației (rășini, piese turnate, CNC - SIEMENS, hidraulică - REXROTH, oțeluri aliate etc).
c) Asigurarea bazei materiale:
  • întocmirea de programe și încheierea de contracte globale cu urmărirea realizării lor la producătorii principalelor materiale (rășini, motoare, lacuri și vopsele, rulmenți, neferoase, oțeluri superioare, cherestea, piese turnate, panouri electrice etc.) pentru membrii asociației;
  • asigurarea importului de echipamente, componente și materiale pentru ridicarea calității și fiabilității produselor prin propuneri de utilizare a fondurilor rezultate din activități de export;
  • în colaborarea cu funcția tehnică realizează tipizarea și unificarea sortotipodimensiunilor de diverse materiale (motoare, rulmenți, curele etc).

3. În domeniul tehnic:

  • urmărește îmbunătățirea structurii producției, tipizarea produselor și scoaterea din fabricație a celor necorespunzătoare;
  • ridicarea nivelului tehnic al produselor și tehnologiilor din profilul de fabricație al membrilor asociați, comparativ cu realizările obținute pe plan mondial prin coordonarea activității de proiectare și cercetare din institut și unitățile membre și introducerea rezultatelor invențiilor și inovațiilor;
  • asigură desfășurarea activității de control pentru a acorda și menține dreptul la marca de calitate a produselor membrilor;
  • urmărește și răspunde de activitatea de asimilare

În fabricație a echipamentelor și elementelor de completare din cooperare pentru mașini-unelte și de modernizare permanentă a acestora.

4. În domeniul târguri și expoziții:

  • elaborează anual împreună cu funcția tehnică, întreprinderea de Comerț Exterior Mașinexportimport, întreprinderile membre fondatoare și institutul, programul de participare la târgurile și expozițiile internaționale și lista produselor care vor fi expuse;
  • stabilește și face demersurile pentru constituirea fondurilor participării la târgurile și expozițiile internaționale;
  • creează condițiile necesare înființării și funcționării unor expoziții permanente în țară și străinătate (pe zone geografice, în țările cu pondere în exportul de mașini-unelte românești);
  • coordonează realizarea împreună cu întreprinderile și institutul a materialelor de reclamă ca prospecte, cataloage, machete, filme pe casete video, publicații periodice etc.;
  • organizează împreună cu întreprinderea de Comerț Exterior Mașiniexportimport, institutul și întreprinderile membre participarea la simpozioane și conferințe tehnice în țările cu potențial mare de import al mașinilor-unelte românești.

5. În domeniul financiar:

  • acordare de sprijin membrilor asociației pe o perioadă de 6-12 luni în cazul unei incapacități temporare de plată determinată de o activitate financiară necorespunzătoare. Acest ajutor se va da sub formă de credite de ceilalți membri, cu aprobarea majorității simple a adunării generale, pentru plata salariilor și aprovizionare, restituirea acestora se va face pe măsura redresării financiare;
  • negocierea prețurilor la colaborările între membri, în sensul reducerii sau majorării acestora în funcție de cheltuielile materiale în scopul asigurării rentabilității corespunzătoare atât la producători cât și la beneficiari (piese turnate, forjate, diverse prelucrări etc.);
  • furnizarea de informații pentru adaptarea prețurilor produselor finite la nivelul pieței în scopul obținerii unui beneficiu maxim;
  • obținerea cu prioritate de credite pe termen lung de la stat pentru investițiile de valori mari și maximă importanță;
  • finanțarea de la stat a cercetării greu de realizat cu resursele financiare ale întreprinderii;
  • constituirea de fonduri speciale pentru expoziții în țară și străinătate;
  • întocmirea, bilanțului, a bugetului de venituri și cheltuieli și a execuției bugetare.

6. În domeniul de prognoză economică, informatizări și studii economice pentru investiții:

  • propuneri de indicatori sintetici care să reflecte activitatea economico-financiară a întreprinderii în etapa de trecere de la centralismul excesiv la economia de piață și privatizare;
  • readaptarea sistemului de analiză și urmărirea realizării indicatorilor propuși printr-un sistem informațional simplu și eficace care să conducă la folosirea și exploatarea tehnicii de calcul în toate activitățile asociației;
  • pe baza informațiilor de marketing elaborează strategia dezvoltării ramurii de mașini-unelte (produse fizice, subansamble, orizontală etc.) în vederea obținerii unor productivități comparabile pe plan mondial;
  • pe baza datelor furnizate de membrii asociației se va elabora anuarul statistic pentru ramura de mașini-unelte și forjă presă și se va îngriji de difuzarea lui;
  • elaborarea sau participarea în cooperare cu firme specializate a studiilor de evaluare a capitalului social;
  • colaborarea cu cei direct interesați în facilitarea elaborării proiectelor pentru investiții, avizări, finanțări și obținerea de credite pentru execuția lucrărilor.

7. În domeniul personal, salarizare și normare:

  • profesionalizarea conducerilor întreprinderilor prin organizarea permanentă de cursuri de specializare în management cu accent pe economia de piață și privatizare;
  • stabilirea normelor de muncă în condițiile economiei de piață și trecerii la privatizare.

8. În domeniul relațiilor publice:

  • relații cu presa și publicațiile de specialitate din țară și străinătate;
  • relații cu Guvernul în vederea rezolvării solicitărilor membrilor asociației.


Anexa nr. 3

Organele de conducere ale asociației constructorilor de mașini-unelte din România - A.C.M.U.R. București

Organele de conducere ale asociației sunt:

  • adunarea generală;
  • consiliul de administrație, ales de adunarea generală;
  • consiliul director, numit de consiliul de administrație;
  • comisia de cenzori.

I. Adunarea generală

Adunarea generală este organul suprem de conducere al asociației și este compusă din membrii asociației reprezentați de directorii unităților, consiliul de administrație și consiliul director și delegați ai ministerului coordonator, ai Ministerului de Finanțe și ai Băncii Naționale Române, ca reprezentanți ai statului și are atribuțiile:

  • aprobă și modifică statutul asociației;
  • aprobă intrarea și demisia membrilor în și din asociație;
  • alege și revocă consiliul de administrație, alege nominal pe președintele și vicepreședintele asociației;
  • aprobă comisia de cenzori;
  • examinează și aprobă bugetul de venituri și cheltuieli, bilanțul și contul de profit al asociației;
  • aprobă repartizarea profitului, crearea fondului de rezervă și mărimea dividendelor asociației;
  • examinează și propune mărirea sau reducerea capitalului social al membrilor asociației;
  • examinează și propune modificarea numărului de acțiuni sau a valorii lor;
  • examinează și propune investirea de capital în alte societăți, utilizarea fondurilor de rezervă și a fondului de dezvoltare viitoare.

Adunarea generală a membrilor se va ține în februarie sau martie, anual, la data exactă și în locul stabilit dinainte de consiliul director.

La propunerea consiliului director se pot ține și întâlniri trimestriale ale membrilor, la data și locul stabilite dinainte.

Ședințele extraordinare ale membrilor vor fi convocate la cererea majorității consiliului director sau la cererea scrisă a cel puțin 1/4 membri ai asociației.

Toți membrii vor fi informați asupra datei și locului ședințelor anuale și trimestriale cu cel puțin 15 zile înainte.

II. Consiliul de administrație

Consiliul de administrație este organul de conducere între sesiunile adunării generale și este format din:

  • președinte;
  • vicepreședinte;
  • membri plini (directori).

Consiliul de administrație are următoarele atribuții principale:

  • aprobă tactica și strategia de marketing;
  • aprobă politica de dezvoltare produse și tehnologii noi;
  • aprobă domeniile orientative ale producției;
  • aprobă politica de vânzări;
  • aprobă operațiuni de credit între membrii asociației;
  • examinează și înaintează adunării generale bugetul de venituri și cheltuieli, bilanțul și contul de profit al asociației;
  • numește și revocă directorul general și directorii executivului;
  • propune adunării generale structura organizatorică pe departamente și număr de posturi ale asociației.

Consiliul de administrație se întrunește în sesiuni ordinare, o dată pe lună sau ori de câte ori este nevoie, la cererea președintelui sau 1/3 din membrii săi. Ori de câte ori este nevoie la ședințe va participa și consiliul directorial ca invitat.

Consiliul de administrație este legal constituit prin prezența a cel puțin 75 din totalul membrilor săi.

Alegerea consiliului de administrație se face din 4 în 4 ani.

III. Consiliul director

Consiliul director este organul de execuție a activității curente a asociației.

Este compus din directorul general și directorii de departamente ale asociației.

Consiliul director se întrunește în ședințe săptămânale și este condus de directorul general al asociației.

Atribuțiile consiliului director sunt:

  • asigură îndeplinirea activităților prevăzute în anexa nr. 2 din prezenta hotărâre prin dimensionarea corespunzătoare a departamentelor;
  • stabilește programul de activitate al departamentelor;
  • numește personalul din cadrul departamentelor.

Personalul din consiliul director poate demisiona oricând din consiliu prin înaintarea unei demisii scrise la președinte, director general sau la consiliul director și dacă nu prevede altceva devine valabilă imediat după primirea ei de către cei menționați mai sus.

IV. Comisia de cenzori

Comisia de cenzori exercită controlul asupra activității economico-financiare a asociației și este formată din 5 membri, numiți de adunarea generală pe o perioadă de 4 ani și are următoarele atribuții:

  • verifică bilanțurile contabile ale asociației și prezintă raport în adunarea generală;
  • examinează trimestrial evidența contabilă și documentele asociației;
  • efectuează controale inopinate asupra operațiunilor bancare ale acționarilor;
  • participă la toate adunările generale.


Guvernul României

Hotărâre privind abrogarea unor prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 494/1990

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Prevederile art. 11 din Hotărârea Guvernului nr. 494 din 9 mai 1990 privind înființarea și reorganizarea unor unități din subordinea și din cadrul Ministerului Transporturilor se abrogă.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 26 iunie 1990 | Nr. 734.


Guvernul României

Hotărâre privind aprobarea unor măsuri de atragere, menținere și stabilizare a personalului din activitatea de salubritate și canalizare

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Prevederile Hotărârii Guvernului nr. 496/8.05.1990 emisă pentru municipiul București se extind și la celelalte județe, inclusiv cu completările din anexă.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 26 iunie 1990 | Nr. 735.


Anexă

Măsuri de atragere, menținere și stabilizare a personalului din activitățile de salubritate și canalizare

1. Pentru munca depusă în activitățile de salubritate și canalizare ale localităților se acordă „spor pentru muncă în condiții degradante civic”, calculat la salariul tarifar, astfel:

a) 50% pentru muncitorii de la colectarea, transportul, neutralizarea gunoiului și cel de la vidanjarea, întreținerea și repararea sistemelor de canalizare, inclusiv șoferii și mecanicii de utilaje care participă efectiv la operațiunile din aceste activități;

b) 25% pentru activitatea de reparații și întreținere recipienți, utilaje de salubritate și autospeciale de canalizare și muncitori care execută lucrări de dezinsecție, dezinfecție și deratizare;

c) 15% pentru personalul operativ și tehnic productiv care lucrează direct cu personalul prevăzut la lit. a) și b).

2. Sporurile pentru condiții de muncă deosebite - nocive sau periculoase - și cele pentru condiții grele de muncă cuvenite potrivit legii se pot acorda concomitent, în cazul că aceste condiții există la același loc de muncă.

3. Stabilirea concretă a locurilor de muncă și a meseriilor care beneficiază de aceste măsuri se face de către primăriile județene și a municipiului București, la propunerea consiliilor de administrație ale întreprinderilor de profil.

4. Personalul navetist prevăzut la pot. 1 poate beneficia de transport gratuit la și de la locul de muncă.

5. Influențele financiare rezultate din aplicarea acestor măsuri vor fi înregistrate la cheltuielile generale ale întreprinderilor în cauză.


Guvernul României

Hotărâre privind aprobarea unor măsuri pentru realizarea obiectivului de investiții „Racord de cale ferată industrială la Fabrica de Piese de Schimb Auto Salonta, județul Bihor

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se aprobă amplasarea obiectivului de investiții „Racord de cale ferată industrială la Fabrica de Piese de Schimb auto Salonta, parțial în afara perimetrului construibil al orașului Salonta, județul Bihor, potrivit planului de ansamblu nr. 1 anexat[2]

Art. 2. - În scopul realizării obiectivului de investiții, prevăzut la art. 1, se aprobă scoaterea din producția agricolă a terenului în suprafață de 4.050,50 mp, situat în județul Bihor, identificat potrivit planului de situație nr. 2 anexat Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; referințele fără nume trebuie să aibă conținut.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 26 iunie 1990 | Nr. 736.


Guvernul României

Hotărâre privind activitatea organizatorică, financiar-economică și valutară a asociației Automobil Clubul Român

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Automobil Clubul Român, conform prevederilor Decretului nr. 85/1990, funcționează în forma și structura stabilite prin statutul propriu, având deplină autonomie organizatorică, funcțională, financiar-economică și valutară.

Art. 2. - Resursele financiare ale Automobil Clubului Român se constituie din surse de finanțare proprii, inclusiv beneficiul realizat și unele donații din țară sau străinătate.

Automobil Clubul Român își stabilește indicatorii financiari, economici și valutari, tarifele și prețurile pentru activitățile proprii desfășurate, potrivit statutului său, precum și salarizarea personalului de conducere prin asimilare cu funcțiile de conducere ale organelor centrale.

Art. 3. - Automobil Clubul Român întreține legături cu organizații internaționale și parteneri din străinătate și aprobă deplasările externe ale delegațiilor proprii și unităților subordonate.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 26 iunie 1990 | Nr. 737.


Guvernul României

Hotărâre privind completarea și modificarea unor prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 565/1990 referitoare la înființarea Centrului de Cercetări Biologice din orașul Jibou, județul Sălaj

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Prevederile art. 3 și 4 din Hotărârea Guvernului nr. 585/1990 se modifică și vor avea următorul cuprins:

„Art. 3. - Centrul de Cercetări Biologice Jibou funcționează în subordinea Direcției generale a cercetării științifice și dezvoltării tehnologice de pe lângă Ministerul învățământului și Științei, precum și a Primăriei județului Sălaj.”

„Art. 4. - Unitatea funcționează în regim de finanțare mixt: autofinanțare pentru activitatea de cercetare-producție și cu finanțare de la bugetul statului pentru activitatea grădinii botanice, muzeului, producției de plante, laboratoarelor, pentru prestări didactice. Unitatea își organizează activitatea cu personal permanent și personal sezonier. De asemenea, poate utiliza și alte persoane fizice pe bază de contract și tarife, convenite în funcție de activitățile desfășurate.”

Prim-ministru, Petre Roman | București, 5 iulie 1990 | Nr. 748.


Guvernul României

Hotărâre privind trecerea unor unități comerciale specializate de produse alimentare la Ministerul Agriculturii și Alimentației

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Pe data prezentei hotărâri unitățile comerciale specializate de lapte, pâine, pește, carne și preparate din carne trec din subordinea comerțului în subordinea Ministerului Agriculturii și Alimentației.

Art. 2. - Unitățile specializate de lapte, pâine, pește, carne și preparate din carne se predau-preiau pe bază de protocol încheiat între părți.

Totodată, se va proceda la predarea-preluarea indicatorilor economici și financiari și a contractelor economice aferente activităților ce formează obiectul prezentei hotărâri.

Transmiterea fondurilor fixe din unitățile ce se predau-preiau se va face în condițiile legii.

Art. 3. - Raioanele specializate din magazinele generale și mixte ale comerțului vor-fi aprovizionate în mod obligatoriu de către producător, pe bază de contracte, cu o sortimentație de produse similară cu cea asigurată rețelei trecute în subordinea Ministerului Agriculturii și Alimentației.

Art. 4. - Personalul, care în urma reorganizării trece de la comerț la Ministerul Agriculturii și Alimentației, se consideră transferat în interesul serviciului.

Art. 5. - Prevederile hotărârilor Guvernului României nr. 701/1990 privind constituirea, organizarea și funcționarea în comerțul interior a societăților comerciale pe acțiuni și a companiilor autonome și nr. 703/ 1990 privind privatizarea unităților comerciale sau administrarea acestora în sistem de comision ori de mandat se aplică în mod corespunzător și unităților comerciale din subordinea Ministerului Agriculturii și Alimentației.

Art. 6.- Ministerul Resurselor și Industriei și Ministerul Finanțelor vor lua măsuri pentru a introduce în indicatorii economici și financiari pe anul 1990 ai Ministerului Comerțului și Turismului și Ministerului Agriculturii și Alimentației modificările corespunzătoare ce decurg din aplicarea prezentei hotărâri.

Art. 7. - Predarea și preluarea magazinelor specializate se vor face prin transfer cu derogare de la art. 14 din Hotărârea Guvernului nr. 740 din 3 iulie 1990.

Art. 8. - Pe data prezentei hotărâri orice alte prevederi contrare se abrogă.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 9 iulie 1990 | Nr. 765.


Referințe

  1. Hotărâri adoptate anterior intrării în vigoare a Constituției, care, pentru punerea în aplicare, au fost transmise, la data aprobării, organelor interesate. Textul acestor hotărâri va fi coroborat cu prevederile actelor normative adoptate ulterior.
  2. Anexa a fost comunicată celor interesați.