Monitorul Oficial 35/1993

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare


Monitorul Oficial al României

Anul V, Nr. issue::0035 - Partea I - Joi, 18 februarie year::1993

Hotărâri ale Camerei Deputaților

Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Camerei Deputaților nr. 59/1992 privind aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților

Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic. - Hotărârea Camerei Deputaților nr. 59/1992 privind aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților se modifică după cum urmează:

1. Se completează componența Comisiei pentru industrii și servicii (anexa nr. 3) cu domnul deputat Petre Naidin, Grupul parlamentar al Frontului Democrat al Salvării Naționale.

2. Se completează componența Comisiei juridice, de disciplină și imunități (anexa nr. 11) cu domnul Nicu Vintilă, Grupul parlamentar al Frontului Democrat al Salvării Naționale.

3. Se completează componența Comisiei de politică externă (anexa nr. 13) cu domnul Ilie Ștefan, Grupul parlamentar al Fontului Salvării Naționale.

Președintele Camerei Deputaților, Adrian Năstase | București, 15 februarie 1993 | Nr. 11.


Hotărâre privind demisia unui deputat

În temeiul art. 67 alin. (2) și al art. 68 alin. (2) din Constituția României, precum și al art. 166 din Regulamentul Camerei Deputaților,

Camera Deputaților hotărăște:

Articol unic. - Camera Deputaților ia act de cererea de demisie prezentată de domnul Alexandru Casapu, deputat ales în Circumscripția electorală nr. 28 Neamț, aparținând Grupului parlamentar al Frontului Democrat al Salvării Naționale, și declară vacant locul de deputat deținut de acesta.

Președintele Camerei Deputaților, Adrian Năstase | București, 15 februarie 1993 | Nr. 12.


Hotărâre pentru modificarea art. 2 al Hotărârii Camerei Deputaților nr. 69/1992 privind încuviințarea Comisiei pentru industrii și servicii de a porni o anchetă

În temeiul art. 58 din Regulamentul Camerei Deputaților,

Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic. - Se modifică art. 2 al Hotărârii Camerei Deputaților nr. 69/1992 privind încuviințarea Comisiei pentru industrii și servicii de a porni o anchetă, după cum urmează:

„La efectuarea anchetei, comisia va colabora cu Comisia pentru buget, finanțe și bănci, Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare și Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții și va primi sprijin din partea unor specialiști din cadrul Ministerului Transporturilor, Ministerului Finanțelor și altor ministere solicitate.”

Președintele Camerei Deputaților, Adrian Năstase | București, 16 februarie 1993 | Nr. 13.


Hotărâre privind demisia unui deputat

În temeiul art. 67 alin. (2) și al art. 68 alin. (2) din Constituția României, precum și al art. 166 din Regulamentul Camerei Deputaților,

Camera Deputaților hotărăște:

Articol unic. - Camera Deputaților ia act de cererea de demisie prezentată de domnul Ilie Lascu, deputat ales în Circumscripția electorală nr. 9 Brăila, aparținând Grupului parlamentar al Frontului Democrat al Salvării Naționale, și declară vacant locul de deputat deținut de acesta.

Președintele Camerei Deputaților, Adrian Năstase | București, 16 februarie 1993 | Nr. 14.


Hotărâre privind demisia unui deputat

În temeiul art. 67 alin. (2) din Constituția României și al art. 166 din Regulamentul Camerei Deputaților,

Camera Deputaților hotărăște:

Articol unic. - Camera Deputaților ia act de cererea de demisie prezentată de domnul Vasile Ene, deputat ales în Circumscripția electorală nr. 6 Bistrița-Năsăud, aparținând Grupului parlamentar al Partidului Unității Naționale Române, și declară vacant locul de deputat deținut de acesta.

Președintele Camerei Deputaților, Adrian Năstase | București, 16 februarie 1993 | Nr. 15.



Decizii ale Curții Constituționale

Decizia Nr. 2[1] din 13 ianuarie 1993

Președinte - Mihai Constantinescu
Judecător - Viorel Mihai Ciobanu
Judecător - Ioan Muraru
Magistrat-asistent - Mihail-Antoniu Roman

Convocat potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, completul de judecată, după prezentarea raportului de către domnul judecător Viorel Mihai Ciobanu și având în vedere actele și lucrările dosarului, deliberând, reține următoarele:

În fața Tribunalului județean Bacău, reclamanții Gînguț Gheorghe și Ardeleanu I. Ioan au ridicat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 9, 17 lit. a) și 41 alin. 2 lit. a) din Decretul nr. 367/1971 privind regimul armelor, munițiilor și materiilor explozive și ale art. 10 alin. 3 din Legea nr. 26/1976 privind economia vânatului și vânătoarea, pe motiv că ar fi contrare prevederilor art. 37 alin. (1) din Constituția României și ale art. 20 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul de asociere.

Potrivit art. 9 lit. a), combinat cu art. 7 din Decretul nr. 367/1971, autorizarea de a purta arme de vânătoare se dă, în ce privește pe vânători, numai membrilor fostei Asociații Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi, în prezent Uniunea Vânătorilor și Pescarilor Sportivi. În mod corespunzător, potrivit art. 17 lit. c) din același decret, autorizarea și permisul de port al armei de vânătoare se retrag dacă titularul nu are calitatea de membru al acestei organizații.

De asemenea, art. 41 din Decretul nr. 367/1971, reglementând comerțul cu arme de vânătoare prevede, la alin. 2 lit. a), că acesta este permis în cazul în care se exercită de asociația sus-menționată sau de asociațiile județene ale acesteia.

În ce privește Legea nr. 26/1976, la art. 10 alin. 3 se prevede că fondurile de vânătoare se pot da în folosință, pe perioade de cel puțin 10 ani, unităților aceleiași asociații.

Reclamanții consideră că aceste dispoziții legale sunt neconstituționale, fiind contrare prevederilor art. 37 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora cetățenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate și în alte forme de asociere și prevederilor art. 20 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, potrivit cărora orice persoană are dreptul la libertatea de reuniune și de asociere pașnică și că nimeni nu poate fi obligat să facă parte dintr-o asociație; acest din urmă motiv se întemeiază pe prioritatea recunoscută normelor internaționale față de cele interne, potrivit art. 20 din Constituție. Este de observat, însă, că textul Declarației Universale a Drepturilor Omului nu cuprinde nici o prevedere în plus față de cel al art. 37 din Constituție care să intereseze soluționarea excepției.

Instanța, conformându-se prevederilor alin. (5) al art. 23 din Legea nr. 47/1992, a apreciat că „susținerile referitoare la dreptul membrilor asociațiilor de vânătoare legal constituite de a primi permis de portarmă și de a deține arme de vânătoare sunt întemeiate, independent de asociația din care aceștia fac parte și, în consecință, dispozițiile art. 9 și ale art. 17 lit. c) contravin dispozițiilor art. 37 din Constituție referitoare la dreptul de asociere, că aceeași concluzie se poate trage și în ce privește dispozițiile art. 10 alin. 3 din Legea nr. 26/1976 referitoare la închirierea fondurilor de vânătoare; în ceea ce privește comerțul cu arme de vânătoare, tir, muniții, acesta trebuie strict reglementat de lege”.

Drept urmare, prin încheierea din 12 noiembrie 1992, instanța de judecată, în temeiul art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, a înaintat spre soluționare Curții Constituționale excepția de neconstituționalitate, suspendând, totodată, judecarea cauzei.

Curtea Constituțională

Luând act de susținerile părților și opinia instanței, avându în vedere prevederile art. 150 alin. (1) din Constituție și ale Decretului nr. 367 din 18 octombrie 1971, cu modificările aduse prin decretele nr. 17/1976 și 18/1986, precum și prevederile Legii nr. 26/1976 stabilește următoarele:

Potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, legile și celelalte acte normative anterioare intrării sale în vigoare sunt abrogate în măsura în care contravin prevederilor acesteia.

Rezultă, deci, că instanța de judecată, în scopul aplicării unei dispoziții legale anterioare intrării în vigoare a Constituției, este obligată ca, în prealabil, pentru a stabili dacă această prevedere mai este în vigoare sau a fost abrogată, să determine măsura în care prevederea respectivă contravine Constituției. În cazul în care dispoziția legală contravine Constituției, ea este abrogată, în conformitate cu prevederile art. 150 alin. (1) din Constituție și principiului general de soluționare a conflictului legilor în timp, potrivit căruia legea posterioară abrogă dispozițiile contrare ale legii anterioare. De aceea, întrucât instanța, așa cum a prevăzut expres în încheierea din 12 noiembrie 1992, opinează că prevederile art. 9 și art. 17 lit. c) din Decretul nr. 367/1971 și ale art. 10 alin. 3 din Legea nr. 26/1971 sunt contrare prevederilor art. 37 din Constituție, ținând seama de art. 150 alin. (1) din Constituție, rezultă că le consideră abrogate. Această consecință este imperativă, întrucât orice contrarietate între o prevedere legală anterioară Constituției și normele acesteia nu poate să aibă, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, un alt efect decât abrogarea prevederilor anterioare contrare.

Deci, în mod „vădit nefondat”, în sensul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, instanța de judecată, în loc să constate ea ca sunt aplicabile dispozițiile art. 150 alin. (1) din Constituție, întrucât opinia sa este că prevederile mai sus menționate sunt contrare art. 37 din Constituție, a sesizat Curtea Constituțională, ca și cum le-ar considera în vigoare.

Constatarea abrogării în cazul în care instanța apreciază că o normă anterioară Constituției este contrară acesteia nu poate fi decât de competența exclusivă a instanței de judecată, Curtea Constituțională neputându-se substitui instanței în stabilirea legii aplicabile litigiului. De asemenea, reclamanții nu pot justifica un interes legitim, în sensul art. 21 din Constituție, pentru susținerea excepției, deoarece, cât timp instanța a fost de acord cu contradicția pe care au invocat-o, ea este obligată să deducă, în vederea stabilirii legii aplicabile, consecințele ce rezultă din prevederile art. 150 alin. (1) din Constituție.

Cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 41 alin. 2 lit. a) din Decretul nr. 367/1971, instanța a considerat că ele nu sunt contrare prevederilor Constituției și, deci, ținând seama de art. 150 alin. (1) din Constituție, implicit a apreciat că sunt în vigoare. De aceea, sub acest aspect, se justifică trimiterea excepției Curții Constituționale și interesul reclamanților de a o susține.

Însă, între dreptul la libera asociere, prevăzut de art. 37 alin. (1) din Constituție, și comerțul cu arme de vânătoare nu este o legătură nemijlocită și necesară ce ar implice, în mod inevitabil, liberalizarea comerțului cu asemenea arme ca o consecință a libertății de asociere în domeniul vânătorii. Interese de ordin public pot justifica reglementarea strictă a comerțului cu arme, inclusiv cu arme de vânătoare, iar dreptul de asociere se poate exercita numai cu respectarea legii și nu împotriva ei, deci, cu referire la articolul în discuție, numai cu respectarea regimului juridic pentru producerea, confecționarea, prelucrarea, prepararea, experimentarea, comerțul, importul sau exportul de arme de vânătoare, nu cu încălcarea lui. De aceea, sub acest aspect, excepția este „vădit nefondată”, libertatea vânătorilor de a se asocia în organizații proprii neavând drept consecință, în mod necesar, liberalizarea comerțului cu arme de vânătoare în beneficiul acestor asociații.

În concluzie, Curtea Constituțională apreciază că excepția de neconstituționalitate este „vădit nefondată”, întrucât, cu referire la art. 9 și art. 17 lit. c) din Decretul nr. 367/1971, soluționarea, ținând seama de opinia instanței, este de competența acesteia, iar cu referire la art. 41 alin. 2 lit. a) din Decretul nr. 367/1971, nu există o contradicție între libertatea de asociere și regimul mai strict al comerțului cu arme de vânătoare, fiecare corespunzând unor cerințe și scopuri diferite, și anume: dreptului de asociere, exigențelor pluralismului în societate, iar regimul comerțului cu arme de vânătoare, cerințelor legate de apărarea unui interes public.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 13 lit. A/c) și al art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională, în unanimitate,

În numele legii
Decide:

Respinge ca vădit nefondată excepția de neconstituționalitate formulată de Gînguț Gheorghe, domiciliat în comuna Blăgești, județul Bacău, și de Ardeleanu Ioan, domiciliat în Buhuși, str. A. I. Cuza, bloc 2, sc. E, ap. 10, județul Bacău, în dosarul nr. 29/C/1992 aflat pe rolul Tribunalului județean Bacău.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată la 13 ianuarie 1993.

Președinte,
Dr. Mihai Constantinescu
Magistrat-asistent,
Mihail-Antoniu Roman



Referințe

  1. Decizia este definitivă.