Monitorul Oficial 52/1992

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare

Această pagină a fost migrată la Civvic.ro. Orice modificări veți aduce aici nu vor mai fi propagate pe Civvic.ro. Vă rugăm să faceți orice modificări doriți direct pe Civvic.ro.

Monitorul Oficial al României

Anul IV, Nr. issue::0052 - Partea I - Luni, 30 martie year::1992

Hotărâri ale Senatului

Hotărâre privind validarea unui mandat de senator

În temeiul art. 67 din Constituția României, precum și al art. 72 alin. 4 din Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea parlamentului și a Președintelui României,
Senatul hotărăște:

Articol unic. - Se validează mandatul de senator al domnului Spiridon Groza în Circumscripția electorală nr. 2 Arad.

Președintele Senatului, academician Alexandru Bîrlădeanu | București, 12 martie 1992 | Nr. 10.


Hotărâre privind demisia unui senator

În temeiul art. 67 alin. (2) și art. 68 alin. (2) din Constituția României, precum și al art. 145 din Regulamentul Senatului,
Senatul hotărăște:

Articol unic. - Senatul ia act de cererea de demisie prezentată de domnul senator Dan Nicolae, aparținând Grupului parlamentar al Frontului Salvării Naționale, Circumscripția electorală nr. 17 Dolj, ca urmare a alegerii sale în funcția de primar al municipiului Craiova și declară vacant locul de senator deținut de acesta.

Președintele Senatului, academician Alexandru Bîrlădeanu | București, 12 martie 1992 | Nr. 11.



Hotărâri ale Guvernului României

Hotărâre privind înființarea Institutului Bancar Român

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Începând cu data prezentei hotărâri se înființează Institutul Bancar Român, cu sediul în București, instituție cu scop nepatrimonial de învățământ, pregătire și perfecționare profesională în domeniul financiar-bancar, având personalitate juridică.

Art. 2. - Institutul Bancar Român funcționează în subordinea Băncii Naționale a României și Asociației Române a Băncilor, cu îndrumarea metodologică a Ministerului Învățământului și Științei.

Art. 3. - Elaborarea planurilor de învățământ și a programelor cursurilor de pregătire și perfecționare, precum și acordarea de certificate și diplome se vor face în conformitate cu prevederile legale și cu normele stabilite de Ministerul Învățământului și Științei.

Art. 4. - Institutul Bancar Român are ca principale obiective:

a) perfecționarea profesională a personalului cu studii superioare care ocupă funcții de management financiar-bancar;
b) perfecționarea profesională a personalului cu studii medii care lucrează în domeniul bancar;
c) pregătirea și specializarea în probleme financiar-bancare a absolvenților de liceu;
d) pregătirea și specializarea în profesiunea bancară a absolvenților de învățământ superior;
e) formarea lucrătorilor și specialiștilor pentru sistemul bancar prin forme de învățământ la nivel de colegiu și facultate;
f) organizarea periodică a examinării pentru atestarea cunoștințelor teoretice și practice necesare exercitării profesiunii bancare;
g) documentarea, informarea și cercetarea în domeniul teoriei și practicii financiar-bancare și monetar-valutare;
h) organizarea și promovarea activității de consultanță financiar-bancară;
i) stimularea contactelor internaționale prin conferințe, dezbateri, seminarii etc.

Art. 5. - Organele de conducere și administrare ale Institutului Bancar Român sunt: consiliul de administrație, senatul și rectorul.

Art. 6. - Consiliul de administrație este format din 15 membri și are ca președinte pe rectorul institutului.

Conducerea executivă a Institutului Bancar Român este numită de Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României și de conducerea Asociației Române a Băncilor.

Structura funcțională a institutului, precum și numărul și funcțiile personalului angajat sunt stabilite și aprobate de Consiliul de administrație al Institutului Bancar Român.

Art. 7. - Baza materială și resursele financiare ale Institutului Bancar Român se asigură prin:

  • contribuția Asociației Române a Băncilor și Banca Națională a României, în calitate de membri fondatori;
  • contribuția altor societăți bancare și instituții care vor deveni membri asociați;
  • asistența tehnică și financiară acordată de persoane juridice și fizice din țară și din străinătate, pe baza unor înțelegeri și asocieri sau sub forma donațiilor;
  • taxe încasate de la beneficiari - persoane juridice și fizice - ai cursurilor și serviciilor oferite;
  • contribuții ale unor instituții publice interesate în activitatea institutului;
  • venituri din publicarea rezultatelor documentării, informării și cercetării.

Art. 8. - Institutul Bancar Român dispune de personal de învățământ și cercetare, de personal pentru pregătirea și perfecționarea profesională și de personal administrativ și de serviciu.

Normarea activității și atestarea personalului de învățământ și cercetare se fac conform legii învățământului.

Pe lângă personalul angajat, pentru buna desfășurare a activității institutului, pot fi folosiți, în condițiile legii, și specialiști din domeniul financiar-bancar, cadre didactice din învățământul superior, experți din sistemul de perfecționare profesională, cercetători.

Art. 9. - Institutul Bancar Român poate folosi, în condițiile legii, specialiști, experți, lectori și cercetători străini, pe baza unor acorduri cu institute similare, organisme internaționale sau contracte personale.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 4 octombrie 1991 | Nr. 693.


Hotărâre privind unele măsuri de aplicare a taxei anuale pe audiovizual și a tarifelor de abonament

Notă:

Hotărârea Guvernului nr. 695/1991 a fost abrogată prin Hotărârea Guvernului nr. 848/1991, cu excepția art. 3.
Hotărârea Guvernului nr. 848/1991 a fost abrogată prin Hotărârea Guvernului nr. 42/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 10 februarie 1992.

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 547 din 2 august 1991 privind instituirea taxei anuale pe audiovizual se amână până la data apariției legii audiovizualului.

În termen de 90 de zile de la apariția legii audiovizualului se va republica hotărârea împreună cu instrucțiunile de aplicare.

Art. 2. - Până la intrarea în vigoare a taxei pe audiovizual se aplică în continuare prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1164/1990 privind unele măsuri referitoare la tarifele de abonament radio-tv și salarizarea inspectorilor remizieri, tarifele de abonament majorându-se cu 100% începând cu trimestrul IV/1991.

Art. 3. - Hotărârea Guvernului nr. 420/18 iunie 1991 privind impozitul pe circulația mărfurilor la Radioteleviziunea Română își prelungește valabilitatea până la apariția legii audiovizualului.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 8 octombrie 1991 | Nr. 695.


Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 182 din 20 martie 1991 privind constituirea Agenției Române de Dezvoltare

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Fraza a doua a articolului 5 din Hotărârea Guvernului nr. 182 din 20 martie 1991 privind constituirea Agenției Române de Dezvoltare, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 388 din 6 iunie 1991, se modifică și va avea următorul cuprins:

„Conducerea agenției este asigurată de un președinte cu rang de secretar de stat, asistat de un vicepreședinte cu rang de subsecretar de stat.”

Art. 2. - Hotărârea Guvernului nr. 182 din 20 martie 1991, cu modificările ulterioare, se va publica în Monitorul Oficial al României.

Prim-ministru, Theodor Stolojan | București, 9 ianuarie 1992 | Nr. 10.

Contrasemnează:

Secretar de stat la Agenția Română de Dezvoltare, Mișu Negrițoiu


Hotărâre privind constituirea Agenției Române de Dezvoltare

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Începând cu data prezentei hotărâri se constituie Agenția Română de Dezvoltare, ca departament în subordinea directă a Guvernului, prin reorganizarea Agenției Române pentru Promovarea Investițiilor și Asistenței Economice din Străinătate.

Art. 2. - Agenția Română de Dezvoltare urmărește realizarea programului Guvernului de reformă și dezvoltare economică prin atragerea și utilizarea resurselor externe de capital. În acest scop, agenția are următoarele atribuții:

2.1. coordonarea asistenței economice externe guvernamentale, multilaterale și bilaterale;
2.2. orientarea resurselor externe de capital către restructurarea și dezvoltarea sectoarelor prioritare ale economiei naționale, privatizarea sectorului de stat și încurajarea întreprinderilor particulare;
2.3. corelarea politicii în domeniul investițiilor străine cu procesele interne de reformă, urmărirea asigurării cadrului juridic, instituțional și a infrastructurii necesare pentru atragerea capitalului străin în România;
2.4. promovarea în exterior a posibilităților de investiții în România;
2.5. acordarea de asistență agenților economici români publici sau privați, asociațiilor profesionale, instituțiilor și organismelor economice guvernamentale și neguvernamentale, pentru realizarea proiectelor de investiții cu participare străină.

Art. 3. - Agenția Română de Dezvoltare preia toate atribuțiile Agenției Române pentru Promovarea Investițiilor și Asistenței Economice din Străinătate prevăzute în Legea privind societățile comerciale, în reglementările privind regimul investițiilor străine, precum și în toate celelalte acte normative.

Art. 4. - Agenția Română de Dezvoltare își desfășoară activitatea în strânsă colaborare cu agenții economici publici și privați, cu asociațiile profesionale, cu ministerele, departamentele și instituțiile de specialitate, guvernamentale și neguvernamentale, care sunt obligate să-i furnizeze datele și informațiile solicitate, inclusiv cele cu caracter confidențial.

Art. 5. - Agenția Română de Dezvoltare este persoană juridică, funcționează ca o instituție publică și își desfășoară activitatea în conformitate cu statutul prezentat în anexa nr. 1. Conducerea agenției este asigurată de un președinte, cu rang de secretar de stat, asistat de un vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat.

Structura organizatorică și funcțională este prevăzută în anexele nr. 2 și 3.

Art. 6. - În vederea îndeplinirii atribuțiilor sale, agenția poate înființa centre teritoriale în țară și birouri de reprezentanță în străinătate, în cadrul numărului total de posturi și al fondurilor aprobate de Guvern, precum și oficii de consultanță și prestări servicii, ca unități cu autonomie administrativă și financiară.

Art. 7. - Se consideră transferat în interesul serviciului la Agenția Română de Dezvoltare numai personalul angajat, conform prevederilor Legii nr. 30/1990, la Agenția Română pentru Promovarea Investițiilor și Asistenței Economice din Străinătate. Restul personalului devine disponibil și se poate transfera la Agenția Română de Dezvoltare pe bază de concurs. În perioada până la transferarea în interesul serviciului, personalul devenit disponibil beneficiază de drepturile prevăzute de lege.

Art. 8. - Agenția Română de Dezvoltare preia întregul patrimoniu al Agenției Române pentru Promovarea Investițiilor și Asistenței Economice din Străinătate. Ministerul Finanțelor va introduce modificări în indicatorii financiari care decurg din bugetul de venituri și cheltuieli, conform anexei nr. 4, și din aplicarea prezentei hotărâri.

Art. 9. - Anexele nr. 1, 2, 3 și 4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 10. - Hotărârea Guvernului nr. 858 din 25 iulie 1990 privind organizarea Agenției Române pentru Promovarea Investițiilor și Asistenței Economice din Străinătate se abrogă.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 20 martie 1991 | Nr. 182.


Anexa Nr. 1

Statutul
Agenției Române de Dezvoltare
Capitolul I
Denumirea, forma juridică, durata, sediul

Art. 1. - Agenția Română de Dezvoltare este persoană juridică și funcționează ca o instituție publică, cu patrimoniu propriu, în subordinea directă a Guvernului.

Art. 2. - Activitatea agenției se desfășoară în baza hotărârii guvernamentale de constituire, a prezentului statut și cu respectarea normelor legale privind instituțiile publice.

Art. 3. - Agenția se constituie pe o perioadă nelimitată.

Sediul agenției este în municipiul București.

Art. 4. - Agenția Română de Dezvoltare are în structura organizatorică și funcțională centre teritoriale în țară și birouri de reprezentare în străinătate, precum și oficii de consultanță și prestări servicii, cu autonomie administrativă și financiară.

Capitolul II
Obiective și atribuții

Art. 5. - Agenția Română de Dezvoltare are ca obiectiv realizarea programului Guvernului de reformă și dezvoltare economică prin atragerea și utilizarea resurselor externe de capital.

În acest scop, agenția are următoarele atribuții:

5.1. Coordonarea asistenței economice externe guvernamentale:

a) întreține relații permanente cu organismele și instituțiile guvernamentale sau neguvernamentale, internaționale, regionale sau naționale care administrează programele de asistență economică multilaterale și bilaterale pentru țările Europei Centrale și de Est;
b) identifică, negociază și orientează programele de asistență economică nerambursabilă, potrivit necesităților prioritare ale economiei naționale;
c) identifică și analizează, împreună cu instituțiile specializate din țară, guvernamentale și neguvernamentale, proiectele concrete care urmează să fie finanțate din asistența economică nerambursabilă, asigurând accesul liber și egal la aceste resurse al tuturor instituțiilor și agenților economici români, publici sau privați;
d) urmărește programele de asistență financiară rambursabilă preluată sau garantată de instituțiile financiar-bancare din țară, în numele Guvernului român, și face propuneri de orientare a lor potrivit direcțiilor prioritare de dezvoltare a economiei naționale;
e) asigură culegerea datelor și informațiilor de la ministere, departamente, de la alte instituții guvernamentale sau neguvernamentale și de la agenți economici care au beneficiat de asistență economică din străinătate acordată Guvernului român și întocmește, periodic, rapoarte de informare cu privire la destinația și folosirea acestor resurse.

5.2. Orientarea resurselor externe de capital către restructurarea și dezvoltarea sectoarelor prioritare pentru economia națională, privatizarea sectorului de stat și încurajarea întreprinderilor particulare:

a) inițiază și negociază, împreună cu instituțiile interesate, întocmirea unor studii de evaluare și analiză economică de restructurare sau dezvoltare la nivel național sau sectorial;
b) pregătește lista sectoarelor, obiectivelor existente și proiectelor noi care se oferă investitorilor străini, pe care o supune aprobării Guvernului și o dă publicității;
c) inițiază și organizează acțiuni de evaluare, pregătire a ofertelor, întocmire a studiilor de fezabilitate și lansare a lor pe piața externă, în colaborare cu firme străine; urmărește atragerea de investitori străini pentru ofertele lansate și face recomandări și propuneri agenților economici, instituțiilor implicate și Guvernului pentru realizarea proiectelor;
d) negociază și finalizează, din însărcinarea Guvernului, proiecte de investiții în domenii de interes deosebit pentru economia națională;
e) analizează și promovează studiile de fezabilitate primite de la agenții economici români și face, dacă este cazul, recomandări și propuneri privind colaborarea cu partenerii străini sau utilizarea altor resurse externe;
f) atrage, orientează și îndrumă investitorii străini potențiali pentru folosirea posibilităților de investiții în România;
g) întocmește analize și studii privitoare la orientarea investițiilor străine pentru dezvoltarea economică în plan național și sectorial.

5.3. Corelarea politicii privind capitalul străin cu procesele de reformă economică interne, urmărirea pregătirii cadrului juridic, instituțional și a infrastructurii necesare:

a) supraveghează respectarea prevederilor legale privind regimul investițiilor străine în România, de către instituțiile și agenții economici români sau străini, și face propuneri Guvernului în legătură cu orientările, metodologia și procedurile de realizare a lor;
b) inițiază și avizează, după caz, proiecte de acte normative care privesc regimul investițiilor în România și folosirea asistenței economice externe;
c) inițiază, participă, negociază și semnează sau avizează, după caz, acorduri privind garantarea și promovarea reciprocă a investițiilor de capital, programe multilaterale și bilaterale de asistență economică și acorduri de credit pe termen mediu și lung destinate investițiilor de capital în România;
d) inventariază și urmărește, cu sprijinul ministerelor, prefecturilor, primăriilor și agenților economici, construcțiile sistate, spațiile de producție, comerciale și de servicii neutilizate sau clădirile și terenurile disponibile, în vederea pregătirii și prezentării acestora unor investitori străini potențiali;
e) primește, analizează, orientează și înregistrează cererile persoanelor fizice și juridice străine interesate în realizarea de investiții în România, acordă facilitățile prevăzute de lege și eliberează certificatul de investitor;
f) evaluează reacțiile investitorilor străini și români în legătură cu problemele curente ale activității de investiții în România, cu informarea operativă a factorilor de decizie, pentru a acționa în consecință;
g) organizează evidența statistică și baza de date privind investițiile străine în România și furnizează Guvernului și instituțiilor interesate informațiile necesare.

5.4. Promovarea în exterior a posibilităților de investiții existente în România:

a) întocmește și difuzează materiale de prezentare, informare și documentare privind cadrul legislativ care guvernează regimul investițiilor străine în România, atribuțiile Agenției Române de Dezvoltare și ale altor instituții cu competențe în materie;
b) promovează, prin buletine specializate, articole și materiale informative, proiecte concrete de investiții în România;
c) organizează, în țară și în străinătate, seminarii, conferințe, mese rotunde și dezbateri pe teme de investiții străine și participă la manifestări similare inițiate de alte instituții sau organizații române și străine;
d) organizează, în baza direcțiilor de dezvoltare și a priorităților stabilite de Guvern, misiuni economice în România, generale sau specializate pe domenii de activitate;
e) organizează întâlniri pentru schimb de experiență cu agențiile sau instituțiile guvernamentale și private similare din alte țări;
f) încheie convenții și înțelegeri de colaborare cu instituții, asociații, firme de specialitate și experți din străinătate, în scopul promovării investițiilor străine în România.

5.5. Acordarea de asistență agenților economici români, publici și privați, asociațiilor profesionale, instituțiilor și organismelor economice guvernamentale și neguvernamentale:

a) identifică, analizează și promovează solicitările agenților economici interni privind atragerea capitalului străin și utilizarea resurselor economice și financiare externe;
b) acordă sprijin și consultanță de specialitate agenților economici români pentru realizarea proiectelor de investiții în țară, cu participare străină;
c) organizează programe de negocieri cu investitorii străini și instituții de specialitate și acordă asistență pe parcursul tratativelor;
d) organizează participarea agenților economici români la târguri și expoziții internaționale, la conferințe, seminarii și mese rotunde, în țară sau străinătate;
e) organizează seminarii sau cursuri de pregătire pentru cadrele de conducere și execuție, cu experți români sau străini.

Art. 6. - Agenția Română de Dezvoltare îndeplinește orice alte atribuții conferite prin lege sau prin hotărâri guvernamentale.

Art. 7. - În îndeplinirea atribuțiilor sale, Agenția Română de Dezvoltare angajează, în condițiile legii:

a) contracte de cercetare, proiectare și analiză economică cu institute specializate și instituții de învățământ superior;
b) servicii remunerate de consultanță, expertiză și asistență tehnică, atât din țară, cât și din străinătate;
c) agenți specializați pentru reprezentare și relații publice;
d) servicii editoriale și de publicitate.
Capitolul III
Organe de conducere și administrare

Art. 8. - Agenția Română de Dezvoltare are ca organe de conducere și administrare:

8.1. președintele;
8.2. comitetul director;
8.3. consiliul consultativ.

Art. 9. - Președintele este numit prin hotărâre a Guvernului și are următoarele atribuții:

  • organizează și conduce activitatea curentă a agenției;
  • reprezintă agenția în relațiile cu organele statului, organele judecătorești și cu persoanele fizice sau juridice române;
  • reprezintă agenția în relațiile cu străinătatea;
  • angajează și concediază personalul din aparatul propriu;
  • numește și revocă, prin decizie, directorii generali și directorii direcțiilor din structura agenției;
  • aprobă deplasările personalului propriu în țară și străinătate;
  • adoptă decizii.

Vicepreședintele este înlocuitorul de drept al președintelui.

Art. 10. - Comitetul director este format din 7-9 membri, și anume:

  • președintele și vicepreședintele;
  • directorii generali;
  • specialiști recunoscuți și apreciați în profilul de activitate al agenției.

Comitetul director se întrunește săptămânal, în reuniuni ordinare, sau ori de câte ori este nevoie, din inițiativa președintelui.

Atribuțiile comitetului director sunt, în principal, următoarele:

  • aprobă angajamentele efectuate de către agenție conform art. 7;
  • elaborează programul de activitate și propunerea de buget de venituri și cheltuieli ale agenției, pe care o supune spre aprobare Guvernului;
  • pregătește raportul de activitate și bilanțul anual, pe care le supune spre aprobare Guvernului;
  • analizează periodic activitatea compartimentelor din structura agenției;
  • hotărăște înființarea centrelor teritoriale, a birourilor de reprezentare în străinătate și a oficiilor de consultanță;
  • analizează propunerile privind acțiunile de investiții de importanță deosebită;
  • adoptă hotărâri.

Art. 11. - Consiliul consultativ este format din 17-21 membri, reprezentanți ai Agenției Române de Dezvoltare, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Finanțelor, Ministerului Resurselor și Industriei, Ministerului Comerțului și Turismului, Ministerului Agriculturii și Alimentației, Ministerului Comunicațiilor, Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Amenajării Teritoriului, Camerei de Comerț și Industrie, Agenției Naționale pentru Privatizare, Băncii Naționale a României și altor bănci, Asociației Întreprinzătorilor Particulari, precum și personalități de specialitate.

Membrii consiliului consultativ se aprobă prin decizie a primului ministru.

Consiliul consultativ este prezidat de președintele Agenției Române de Dezvoltare și se întrunește în sesiuni trimestriale.

Consiliul consultativ dezbate și adoptă recomandări privind:

  • direcțiile principale de orientare a resurselor de capital din străinătate;
  • politici și strategii sectoriale și de restructurare în sprijinul investițiilor străine;
  • perfecționarea cadrului juridic privind regimul investițiilor străine;
  • căi, modalități și instrumente de promovare a investițiilor străine în România;
  • analiza economică a impactului investițiilor asupra economiei românești;
  • investițiile străine și privatizarea;
  • orice alte probleme, pe care le supune dezbaterii comitetului director al agenției sau membrilor consiliului.

Membrii consiliului consultativ asigură legătura între Agenția Română de Dezvoltare și organismele guvernamentale sau neguvernamentale pe care le reprezintă.

Capitolul IV
Bugetul de venituri și cheltuieli

Art. 12. - Agenția Română de Dezvoltare întocmește anual bugetul de venituri și cheltuieli, în lei și în valută, pe care îl supune spre aprobare Guvernului.

12.1. Resursele financiare ale agenției sunt asigurate prin alocații de la bugetul statului și din venituri din activități proprii, cum sunt: valorificarea publicațiilor de promovare și informare, servicii de consultanță, organizarea de seminarii etc.

12.2. Cheltuielile agenției cuprind cheltuielile de funcționare, editarea materialelor de promovare și publicitate, organizarea de seminarii, conferințe, mese rotunde, misiuni economice, servicii remunerate de consultanță și reprezentare.


Anexa Nr. 2

MO52 1992.jpg


Anexa Nr. 3

Stat de funcțiuni[1]
privind personalul din aparatul propriu al Agenției Romane de Dezvoltare
Nr. crt. Denumirea direcțiilor, compartimentelor și a funcțiilor Nr. posturi pe total direcții, compartimente și pe funcții Nivelul studiilor necesare încadrării pe funcții Limitele claselor de salarii și tipul indemnizației de conducere
0 1 2 3 4
Total posturi (exclusiv demnitari) 108 - -
Președinte (secretar de stat) 1
Vicepreședinte (subsecretar de stat) 1
1-3 Consilieri 3 s conf. Legii nr. 6/1990 și Decretului-lege nr. 78/90
1. Direcția generală de investiții străine
37
4 Director general 1 s 39S
5 Secretar dactilograf pr. I 1 m 13-19
Direcția agricultură, infrastructură, mediu și proiecte generale 10
6 Director 1 s 38P
7-8 Inspector general 2 s 32-38
9 Economist (ing.) pr. I 1 s 32-38
10 Economist (ing.) pr. III 1 s 25-33 (26-34)
11-12 Economist (ing.) pr. II 2 s 31-37
13 Consilier juridic pr. 1 s 26-34
14 Referent de specialitate pr. III 1 s 25-33
15 Statistician pr. 1 m 16-24
Direcția resurse și industrie 10
16 Director 1 s 38P
17-18 Inspector general 2 s 32-38
19 Economist (ing.) pr. II 1 s 31-37
20-23 Economist (ing.) pr. III 4 s 25-33 (26-34)
24 Stenodactilograf pr. I 1 m 15-21
25 Consilier juridic pr. 1 s 26-34
Direcția comerț, turism, finanțe și alte servicii 10
26 Director 1 s 38P
27-28 Inspector general 2 s 32-38
29-30 Economist (ing.) pr. II 2 s 31-37
31-33 Economist (ing.) pr. III 3 s 25-33 (26-34)
34 Referent de specialitate pr. III 1 s 25-33
35 Stenodactilograf pr. I 1 m 15-21
Oficiul de înregistrare și îndrumare 5
36 Șef birou tehnico-economic 1 s 29-35
37-39 Economist (ing.) pr. III 3 s 25-33 (26-34)
40 Statistician pr. 1 m 16-24
Centre teritoriale 4
41-44 Inspector general 4 s 32-38
Birouri de reprezentanță în străinătate 5
45-49 Consilieri economici 5 s
II. Direcția generală de promovare
22
50 Director general 1 s 39S
51 Secretar dactilograf pr. I 1 m 13-19
Direcția promovare 10
52 Director 1 s 38P
53 Consilier economic 1 s 37F
54 Inginer (economist) pr. I 1 s 32-38
55 Inginer (economist) pr. II 1 s 31-37
56-58 Inginer (economist) pr. III 3 s 25-33 (26-34)
59 Consilier juridic pr. 1 s 26-34
60 Referent de specialitate pr. III 1 s 25-83
61 Statistician pr. 1 m 16-24
Direcția informare (banca de date) 10
62 Director 1 s 38P
63 Inginer (economist) pr. I 1 s 32-38
64-65 Inginer (economist) pr. II 2 s 31-37
66-69 Inginer (economist) pr. III 4 s 25-33 (28-34)
70-71 Statistician pr. 2 m 16-24
III. Direcția generală de asistență economică și relații externe
24
72 Director general 1 s 39S
73 Secretar dactilograf pr. I 1 m 13-19
Direcția organisme economice internaționale 10
74 Director 1 s 38P
75-76 Economist (ing.) pr. I 2 s 32-38
77-78 Economist (ing.) pr. II 2 s 31-37
79 Consilier economic 1 s 37F
80 Referent de specialitate pr. III 1 s 25-33
81 Inspector pr. de specialitate 1 s 27-35
82 Stenodactilograf pr. I 1 m 15-21
83 Consilier juridic pr. 1 s 26-34
Direcția relații bilaterale 10
84 Director 1 s 38P
85 Consilier economic 1 s 37F
86-87 Economist (ing.) pr. I 2 s 32-38
88 Economist (ing.) pr. II 1 s 31-37
89-91 Economist (ing.) pr. III 3 s 25-33 (26-34)
92 Referent de specialitate pr. III 1 s 25-33
93 Consilier juridic pr. 1 s 26-34
Sector protocol 2
94 Economist (ing.) pr. II 1 s 31-37
95 Economist (ing) pr. III 1 s 25-33 (26-34)
IV. Direcția economică
13
96 Director 1 s 37O
Serviciul financiar-contabilitate s
97 Șef serviciu economic 1 s 31-37
98 Economist pr. III 1 s 25-33 (26-34)
99 Contabil pr. 1 m 16-24
100 Casier pr. 1 m 10-16
101 Revizor contabil pr. 1 s 26-34
Compartimentul de personal 2
102 Economist pr. III 1 s 25-33 (26-34)
103 Inspector de specialitate pr. 1 s 27-35
Serviciul administrativ 5
104 Șef serviciu administrativ 1 m 22-28
105 Tehnician pr. 1 m 20-28
105 Șef cabinet 1 m 14-21
107-108 Funcționar pr. 2 m 14-22
Muncitori și personal deservire 14
Șofer 2 conform lista meserii
Operator telex 2 conform lista meserii
Operator xerox 1 conform lista
Magaziner pr. 1 10-16
Muncitor calificat 2 conform lista
Îngrijitor 2 2-6
Portar (paznic) 2 2-6
Bufetier 1 conform lista
Curier 1 3-7


Anexa Nr. 4

Bugetul de venituri și cheltuieli
pe anul 1991
I. Cheltuieli pentru organele puterii executive
Denumirea indicatorilor cod
mii
lei $
A. Cheltuieli curente 53.629 850
I. Cheltuieli de personal 29.914
Cheltuieli cu salariile 01. 13.068
Salarii 01.01 11.437
Salarii plătite cu ora, plăți pentru ore suplimentare 01.02 10
Compensare prețuri și tarife 01.03 121
Alte drepturi 01.04 1.500
C.A.S. 20% 03. 2.288
Constituirea fondului de șomaj 04. 458
Deplasări, detașări 05. 14.100 330
II. Cheltuieli materiale și servicii
Cheltuieli pentru întreținere și gospodărire 11. 1.645
Încălzit 01. 375
Iluminat și forță motrice 02. 180
Apă, canal, salubritate 03. 60
Poștă, telefon, telex, fax 04. 400
Furnituri birou 05. 10
Materiale pentru curățenie 06. 50
Alte materiale și prestări de servicii 07. 570
Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional 12. 500
Materiale de inventar de mică valoare sau scurtă durată 13. 500
Reparații curente 14. 2.500
Cărți și publicații 16. 4.650 160
Alte cheltuieli 17. 13.920
Calificare, perfecționare profesională 01. 50
Protocol 02. 500
Alte cheltuieli (târguri internaționale, interne, seminarii în străinătate, în țară, angajări experți, consultanți străini, asistență economică, chirii) 10. 13.370 360
B. Cheltuieli de capital 4.000
I. Cheltuieli de capital
Investiții (dotări) 41. 4.000


Hotărâre pentru modificarea articolului 5, fraza a doua, din Hotărârea Guvernului nr. 182 din 20 martie 1991 privind constituirea Agenției Române de Dezvoltare

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Articolul 5, fraza a doua, din Hotărârea Guvernului nr. 182 din 20 martie 1991 privind constituirea Agenției Române de Dezvoltare se modifică și va avea următorul cuprins:

„Conducerea agenției este asigurată de un președinte, cu rang de secretar de stat, și doi vicepreședinți, cu rang de subsecretar de stat”.

Art. 2. - Ministerul Economiei și Finanțelor va introduce modificările corespunzătoare în indicatorii economico-financiari pe anul 1991.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 6 iunie 1991 | Nr. 383.


Hotărâre privind suplimentarea efectivelor Ministerului de Interne - trupe de jandarmi - pentru asigurarea pazei și securității valorilor administrate de Banca Națională a României

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se suplimentează efectivele Ministerului de Interne - trupe de jandarmi - cu 100 posturi de subofițeri pentru asigurarea pazei și securității valorilor administrate de Banca Națională a României.

Art. 2. - Cheltuielile cu salariile și întreținerea trupelor de jandarmi care asigură paza și securitatea valorilor administrate de Banca Națională a României se suportă din bugetul de venituri și cheltuieli al acesteia.

Prim-ministru, Theodor Stolojan | București, 9 ianuarie 1992 | Nr. 13.

Contrasemnează:

Ministru de interne, Victor Babiuc

Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu


Hotărâre privind organizarea, finanțarea și coordonarea învățământului preuniversitar din ramura silviculturii

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Începând cu anul de învățământ 1991/1992, Ministerul Mediului organizează și asigură, împreună cu Regia Autonomă a Pădurilor „Romsilva”, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar din ramura silviculturii, prevăzute în anexa la prezenta hotărâre, ca instituții publice care dispun de bază materială proprie, corespunzătoare procesului de învățământ și instruirii practice.

Coordonarea întregii activități de învățământ revine, potrivit legii, Ministerului Învățământului și Științei care, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 940/1990, conlucrează cu Ministerul Mediului pentru pregătirea de specialitate a elevilor.

Încadrarea, transferarea, promovarea, perfecționarea și eliberarea din funcție a cadrelor didactice, cât și numirea și eliberarea din funcție a personalului de conducere al unităților de învățământ prevăzute în anexă se vor face potrivit Hotărârii Guvernului României nr. 940/1990, cu avizul Ministerului Mediului.

Art. 2. - Finanțarea unităților de învățământ prevăzute în anexă se asigură:

a) de la bugetul de stat, prin Ministerul Mediului;
b) din fondurile proprii ale filialelor teritoriale ale Regiei Autonome a Pădurilor „Romsilva” la învățământul profesional, pentru elevii cu care s-au încheiat contracte de școlarizare, luându-se în calcul toate cheltuielile de instruire, inclusiv salariile personalului didactic și bursele elevilor;
c) din taxele de școlarizare încasate pentru elevii care doresc să se pregătească în aceste unități de învățământ și care nu s-au încadrat în numărul de locuri repartizate prin planul de școlarizare al școlilor profesionale și nu au contracte cu agenții economici. La stabilirea taxelor școlare se va lua în calcul totalitatea cheltuielilor de instruire.

Bugetele de venituri și cheltuieli ale unităților de învățământ din ramura silviculturii vor fi avizate de Ministerul Mediului și vor fi înaintate la Ministerul Economiei și Finanțelor.

La stabilirea fondurilor de la bugetul de stat, necesare pentru funcționarea unităților de învățământ, se vor avea în vedere și veniturile proprii care se realizează din activitatea practică a elevilor, taxele de școlarizare care se vor încasa, precum și alte venituri care se pot realiza din activitățile organizate în unitate.

Fondurile de la bugetul de stat aferente anului 1992 urmează a fi asigurate, în condițiile menținerii echilibrului bugetar, potrivit ((1142|Legii finanțelor publice nr. 10/1991)), prin preluarea sumelor necesare din fondurile prevăzute pe seama Ministerului Învățământului și Științei, pe bază de protocol.

Art. 3. - Se interzice schimbarea destinației spațiilor de învățământ existente fără acordul Ministerului Învățământului și Științei.

Art. 4. - Orice dispoziții contrare prezentei hotărâri se abrogă.

Prim-ministru, Theodor Stolojan | București, 17 ianuarie 1992 | Nr. 17.

Contrasemnează:

Ministrul justiției, Mircea Ionescu-Quintus

Ministrul învățământului și științei, Mihail Golu

Ministrul mediului, Marcian Bleahu


Anexă

Rețeaua
unităților de învățământ care vor funcționa în subordonarea Ministerului Mediului
  1. Grupul școlar silvic Brănești, sectorul agricol Ilfov
  2. Grupul școlar silvic Năsăud, județul Bistrița-Năsăud
  3. Grupul școlar silvic Gurghiu, județul Mureș
  4. Grupul școlar silvic Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava
  5. Grupul școlar silvic Timișoara, județul Timiș.


Hotărâre privind modificarea articolului 4 alineatele 1 și 2 din Hotărârea Guvernului nr. 51/1991

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Compartimentul „Relații externe și protocol”, cu o schemă de 6 posturi, din aparatul de lucru al primului-ministru, trece la Secretariatul General al Guvernului începând cu data de 1 februarie 1992.

Art. 2. - Articolul 4 alineatele 1 și 2 din Hotărârea Guvernului nr. 51/1991 și anexa la această hotărâre privind numărul de posturi și organizarea Secretariatului General al Guvernului se modifică în mod corespunzător.

Prim-ministru, Theodor Stolojan | București, 16 ianuarie 1992 | Nr. 38.

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului, Paul Jerbas


Hotărâre privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 664 din 6 iunie 1990 de stabilire a structurii organizatorice și a numărului de personal pentru Fundația Culturală Română

Guvernul României hotărăște:

Art. I. - Prevederile articolului 1 din Hotărârea Guvernului nr. 664 din 6 iunie 1990 se modifică și se completează după cum urmează:

„Art. 1. - Se aprobă structura organizatorică a Fundației Culturale Române în limita a 84 posturi, potrivit anexei."

Art. II. - Anexa privind structura organizatorică a Fundației Culturale Române, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 664/1990, se modifică și se completează, înlocuindu-se cu anexa alăturată.

Art. III. - Cheltuielile de personal necesare pentru posturile suplimentare se acoperă din venituri proprii.

Prim-ministru, Theodor Stolojan | București, 22 februarie 1992 | Nr. 91.

Contrasemnează:

Ministrul afacerilor externe, Adrian Năstase

Ministrul culturii, Ludovic Spiess

Ministrul muncii și protecției sociale, Dan Mircea Popescu


Anexă

MO52 1992 2.jpg


Hotărâre privind suplimentarea numărului de posturi ale Editurii Fundației Culturale Române

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Pe data hotărârii se suplimentează numărul de posturi ale Editurii Fundației Culturale Române cu 5 posturi.

Art. 2. - Cheltuielile de personal necesare pentru posturile suplimentare se acoperă din venituri proprii.

Prim-ministru, Theodor Stolojan | București, 22 februarie 1992 | Nr. 92.

Contrasemnează:

Ministrul afacerilor externe, Adrian Năstase

Ministrul culturii, Ludovic Spiess

Ministrul muncii și protecției sociale, Dan Mircea Popescu


Hotărâre privind înființarea în structura Ministerului Sănătății a Unității de coordonare a proiectului „Reabilitarea sănătății în România"

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Pe data prezentei hotărâri se înființează, în structura organizatorică a Ministerului Sănătății, Unitatea de coordonare a proiectului „Reabilitarea sănătății în România”, care va funcționa cu 4 posturi de inspectori de specialitate gradul I sau II, din care 1 director.

Prim-ministru, Theodor Stolojan | București, 24 februarie 1992 | Nr. 95.

Contrasemnează:

Ministrul sănătății, Mircea Maiorescu


Hotărâre privind completarea numărului de posturi ale Centrului de Studii Transilvane

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Pe data prezentei hotărâri se suplimentează numărul de posturi aprobat pentru Centrul de Studii Transilvane, prin Hotărârea Guvernului nr. 548/1991, cu un post de președinte executiv, care se echivalează cu funcția de director al Fundației Culturale Române.

Art. 2. - Cheltuielile de personal necesare pentru postul suplimentat se acoperă din venituri proprii.

Prim-ministru, Theodor Stolojan | București, 25 februarie 1992 | Nr. 98.

Contrasemnează:

Ministrul afacerilor externe, Adrian Năstase

Ministrul culturii, Ludovic Spiess

Ministrul muncii și protecției sociale, Dan Mircea Popescu



Referințe

  1. Funcțiile și salariile au fost modificate prin Legea nr. 40/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 126 din 7 iunie 1991.