Monitorul Oficial 73/1991

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare

Această pagină a fost migrată la Civvic.ro. Orice modificări veți aduce aici nu vor mai fi propagate pe Civvic.ro. Vă rugăm să faceți orice modificări doriți direct pe Civvic.ro.

Monitorul Oficial al României

Anul III, Nr. issue::0073 - Partea I - Miercuri, 10 aprilie year::1991

Legi

Lege privind regimul investițiilor străine

Parlamentul României adoptă prezenta lege.
În vederea atragerii investițiilor străine în România se adoptă prezenta lege, care cuprinde dispoziții de natură să asigure investitorilor străini garanții și facilități, precum și folosirea integrală și nelimitată a rezultatelor.
Capitolul I

Dispoziții generale

Art. 1. - În sensul prezentei legi, prin investiții străine în România se înțeleg:

a) constituirea de societăți comerciale, filiale sau sucursale, cu capital integral străin sau în asociere cu persoane fizice sau persoane juridice române, potrivit prevederilor Legii nr. 31/l990 privind societățile comerciale;

b) participarea la majorarea capitalului social al unei societăți existente sau dobândirea de părți sociale ori acțiuni la asemenea societăți, precum și de obligațiuni sau alte efecte de comerț;

c) concesionarea, închirierea sau locația gestiunii, în condițiile legii, a unor activități economice, servicii publice, unități de producție ale unor regii autonome sau societăți comerciale;

d) dobândirea dreptului de proprietate asupra unor bunuri mobile sau imobile, altor drepturi reale, cu excepția dreptului de proprietate asupra terenurilor;

e) dobândirea de drepturi de proprietate industrială și intelectuală;

f) dobândirea de drepturi de creanță sau alte drepturi referitoare la prestări cu valoare economică asociate unei investiții;

g) cumpărarea de spații de producție sau alte clădiri, cu excepția locuințelor, altele decât cele auxiliare investiției, precum și construirea lor;

h) contractarea executării de lucrări de explorare, exploatare și împărțire a producției în domeniul resurselor naturale.

Art. 2. - Aportul investitorilor străini în România poate consta în:

a) capital în valută liber convertibilă;

b) mașini, utilaje, mijloace de transport, subansamble, piese de schimb și alte bunuri;

c) servicii, drepturi de proprietate industrială și intelectuală - brevete, licențe, know-how, mărci de fabrică și de comerț, dreptul de autor, traducător, editor -, cunoștințe și metode de organizare și conducere;

d) profituri în valută liber convertibilă și în lei obținute, în condițiile legii, din activitățile realizate în România.

Art. 3. - Prin investitori străini se înțeleg persoanele fizice sau persoanele juridice cu domiciliul ori, după caz, cu sediul în străinătate, care efectuează investiții în România, în oricare din modalitățile prevăzute de prezenta lege.

Art. 4. - Investiții străine pot fi efectuate în toate sectoarele din domeniul industriei, explorării și exploatării resurselor naturale, agriculturii, infrastructurii și comunicațiilor, construcțiilor civile și industriale, cercetării științifice și dezvoltării tehnologice, comerțului, transporturilor, turismului, serviciilor bancare și de asigurare și altor servicii, cu respectarea următoarelor condiții:

a) să nu încalce normele de protecție a mediului înconjurător;

b) să nu aducă atingere intereselor de securitate și apărare națională ale României;

c) să nu dăuneze ordinii publice, sănătății și moralei.

Capitolul II

Garanții

Art. 5. - Investițiile străine în România nu pot fi naționalizate, expropriate, rechiziționate sau supuse altor măsuri cu efecte similare, decât în cazuri de interes public, cu respectarea procedurii prevăzute de lege și cu plata unei despăgubiri corespunzătoare valorii investiției, care trebuie să fie promptă, adecvată și efectivă.

Art. 6. - Despăgubirea este determinată în raport cu valoarea investiției pe piață la data luării uneia dintre măsurile prevăzute la art. 5.

Art. 7. - Dacă valoarea despăgubirii nu poate fi determinată potrivit art. 6, aceasta se stabilește de părți pe baza unor principii echitabile, în funcție de capitalul investit, creșterea valorii sau deprecierea acestuia și de veniturile curente.

Art. 8. - În situația în care investitorul străin nu acceptă valoarea despăgubirii determinate, după caz, potrivit art. 6 sau art. 7, aceasta se va stabili, la cererea investitorului, pe cale judecătorească, în condițiile prevăzute de lege.

Art. 9. - Investitorii străini au dreptul:

a) să participe la conducerea și gestionarea investiției, potrivit contractelor și statutelor convenite;

b) să înstrăineze drepturile și obligațiile lor contractuale către alți investitori, români sau străini;

c) să transfere în străinătate profiturile ce li se cuvin în valută liber convertibilă, precum și partea de profituri în lei stabilită în condițiile prevăzute în art. 16;

d) să transfere în străinătate sumele încasate din dreptul de autor, cotele ce li se cuvin pentru asistență de specialitate, expertize și alte servicii, potrivit contractelor încheiate;

e) să transfere în străinătate sumele obținute în valută în urma vânzării, totale sau parțiale, a acțiunilor, părților sociale, obligațiunilor sau altor efecte de comerț, precum și pe cele rezultate din lichidarea investițiilor;

f) să transfere în străinătate, în valută, în trei rate anuale, sumele obținute în lei în urma lichidării investițiilor;

g) să transfere în străinătate, în valuta convenită, sumele obținute cu titlu de despăgubire în situația luării uneia din măsurile prevăzute la art. 5.

Art. 10. - Investițiile străine efectuate potrivit prevederilor prezentei legi beneficiază de regimul juridic stabilit prin aceasta pe întreaga durată de existență.

Art. 11. - Investitorii străini beneficiază de regimul juridic stabilit prin prezenta lege, indiferent de cetățenia sau, după caz, de naționalitatea acestora.

Capitolul III

Facilități

Art. 12. - Mașinile, utilajele, instalațiile, echipamentele, mijloacele de transport și orice alte dotări din import necesare investiției, constituite ca aport al investitorului străin, sunt scutite de plata taxelor vamale.

Art. 13. - Materiile prime, materialele și subansamblele importate, necesare producției, pe o perioadă de 2 ani de activitate a investiției, calculată de la data punerii în funcțiune a obiectivului, sunt scutite de plata taxelor vamale.

Art. 14. - Investițiile străine sunt scutite de plata impozitului pe profit, astfel:

a) cele efectuate în industrie, agricultură și construcții, pentru o perioadă de 5 ani de la data începerii activității productive;

b) cele efectuate în domeniul explorării și exploatării resurselor naturale, al comunicațiilor și transporturilor, pentru o perioadă de 3 ani de la data începerii activităților respective;

c) cele efectuate în comerț, turism, servicii bancare și de asigurare, precum și în orice alte prestări de servicii, pentru o perioadă de 2 ani de la data începerii activității.

Art. 15. - În afara scutirilor de plată a impozitului pe profit prevăzute mai sus și după expirarea perioadelor stabilite, se acordă reduceri ale impozitului pe profit, astfel:

a) cu 50%, impozitul aferent profitului utilizat în unitatea înființată în România, pentru lărgirea și modernizarea bazei tehnico-materiale, a tehnologiilor de fabricație sau extinderea activității, în scopul obținerii de profituri suplimentare, precum și pentru investițiile destinate protejării mediului înconjurător;

b) cu 25%, dacă se îndeplinește una din următoarele condiții:

  • se asigură din import cel puțin 50% din necesarul de materii prime, energie și combustibil;
  • se exportă cel puțin 50% din produsele și serviciile realizate;
  • se utilizează peste 10% din cheltuieli pentru activitatea de cercetare științifică și dezvoltare de tehnologii noi în România și pentru formare profesională;
  • se achiziționează din producție internă cel puțin 50% din utilajele și celelalte echipamente necesare dezvoltării investițiilor existente sau efectuării de noi investiții;
  • se creează cel puțin 50 noi locuri de muncă printr-o nouă investiție sau dezvoltări ale investițiilor existente.

Art. 16. - Investitorii străini au dreptul să transfere în valută convertibilă, din profiturile anuale în lei, o cotă reprezentând 8-15% din aportul în numerar și în natură constituit în valută convertibilă și vărsat la capitalul social, prin schimb valutar efectuat de Banca Română de Comerț Exterior sau de alte bănci autorizate, după cum urmează:

a) o cotă reprezentând 15% din capitalul social vărsat, pentru investițiile efectuate în domeniile de interes deosebit pentru economia națională, inclusiv producerea tehnicilor antipoluante stabilite prin hotărâre a Guvernului;

b) o cotă reprezentând 12% din capitalul social vărsat, pentru investițiile efectuate în domeniul explorării și exploatării resurselor naturale, producției industriale, agricole, construcțiilor, comunicațiilor și transporturilor, altele decât cele prevăzute la lit. a);

c) o cotă reprezentând 10% din capitalul social vărsat, pentru investițiile efectuate în domeniul financiar-bancar și de asigurări;

d) o cotă reprezentând 8% din capitalul social vărsat, pentru investițiile efectuate în alte domenii.

Art. 17. - Domeniile de interes deosebit pentru economia națională se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenției Române de Dezvoltare.

Pentru investițiile efectuate în domeniile prevăzute la alin. 1, la propunerea Guvernului, prin lege se pot acorda facilități suplimentare.

Art. 18. - În cazul în care investițiile străine se lichidează voluntar într-o perioadă de timp mai mică decât dublul celei pentru care investitorii străini beneficiază de scutirile prevăzute la art. 14, aceștia vor fi obligați să plătească impozitele stabilite, potrivit legii, pe întreaga durată de funcționare a investiției.

Impozitele datorate potrivit alin. 1 se plătesc cu prioritate din rezultatele lichidării investițiilor sau din celelalte drepturi cuvenite investitorilor străini.

Capitolul IV

Înregistrarea cererilor de investiții străine

Art. 19. - Efectuarea de investiții străine în România, indiferent de forma juridică a acestora, se face pe baza unei cereri a investitorului străin, înregistrată la Agenția Română de Dezvoltare.

Art. 20. - Agenția Română de Dezvoltare analizează bonitatea investitorului, domeniul și modalitatea în care urmează a fi efectuată investiția, precum și cuantumul capitalului de investit.

Art. 21. - Agenția Română de Dezvoltare răspunde cererii investitorilor străini în baza datelor și informațiilor de care dispune sau pe care le poate obține, la cerere, de la organele centrale și locale ale administrației publice, precum și de la regiile autonome și societățile comerciale în domeniul cărora urmează a fi efectuată investiția străină.

Ministerele și celelalte organe centrale și locale ale administrației publice vor răspunde în termen de 10 zile de la data solicitării agenției.

Art. 22. - Agenția Română de Dezvoltare este obligată să răspundă cererilor investitorilor străini în termen de 30 de zile de la data înregistrării acestora.

Dacă în termenul stabilit la alin. 1 investitorul străin nu primește nici o comunicare, se consideră că investiția poate fi efectuată.

Art. 23. - Investitorii străini au dreptul să efectueze investițiile în condițiile prevăzute de legea română, stabilite în raport cu modalitatea de realizare a acestora și în baza confirmării date de Agenția Română de Dezvoltare sau a cererii investitorului străin, în absența comunicării agenției.

Art. 24. - Calitatea de investitor străin în România se dovedește prin certificatul de investitor, eliberat de Agenția Română de Dezvoltare.

Certificatul de investitor se eliberează la cererea investitorului străin, în termen de 15 zile de la data înregistrării acesteia, pe baza prezentării documentelor - contract de societate și statut, contracte comerciale sau alte acte juridice - întocmite cu respectarea cerințelor legii române, ținând seama de modalitatea de realizare a investiției.

Certificatul de investitor este opozabil autorităților române pentru dovedirea drepturilor investitorilor străini.

Capitolul V

Operațiuni financiar-valutare și comerciale

Art. 25. - Operațiunile de încasări și plăți privind investițiile străine se efectuează prin conturi în lei și în valută deschise la bănci cu sediul în România sau prin conturi în valută deschise la bănci cu sediul în străinătate.

Societățile comerciale cu participare străină și ceilalți investitori străini au drept de dispoziție asupra disponibilităților din conturile proprii.

Art. 26. - Conturile în valută se alimentează din aportul financiar al investitorilor, din împrumuturile contractate și din încasările în valută.

Art. 27. - Societățile comerciale cu participare străină și ceilalți investitori străini pot să contracteze credite în lei și în valută de la unități finanțatoare din țară sau credite în valută de la bănci sau instituții financiare din străinătate.

Art. 28. - Operațiunile societăților comerciale cu participare străină și ale investitorilor străini se efectuează pe bază de contracte comerciale încheiate, în condițiile legii, la prețurile convenite în lei și în valută.

Art. 29. - Plățile în valută, inclusiv drepturile în valută cuvenite investitorilor străini, se efectuează numai din disponibilul în valută din conturile proprii sau, după caz, ale societăților comerciale cu participare străină.

Art. 30. - Profitul în valută sau în lei, cuvenit investitorilor străini, poate fi utilizat de aceștia pentru efectuarea de noi investiții în România, pentru cumpărarea de mărfuri și servicii românești sau poate fi schimbat, în condițiile legii, pe piața financiară.

Capitolul VI

Dispoziții finale

Art. 31. - În situațiile în care investițiile străine în România se realizează sub forma unor societăți comerciale în asociere cu persoane fizice sau persoane juridice române, asociații români pot constitui, cu titlu de aport la capitalul social, dreptul de proprietate sau alte drepturi reale asupra terenului ori a altor imobile necesare, pe toată durata societății comerciale.

Art. 32. - Personalul străin necesar desfășurării activității investiției străine se stabilește prin convenția părților sau de către investitorul străin, după caz, și va fi angajat numai în posturi de conducere și de specialitate.

Art. 33. - Salariile personalului român și străin angajat pentru desfășurarea activității pentru investițiile străine se stabilesc prin convenția părților.

Art. 34. - Dispozițiile prezentei legi sunt aplicabile în măsura în care acordurile și convențiile internaționale referitoare la investițiile străine, la care România este parte, nu stabilesc o altă reglementare.

Art. 35. - Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, Decretul nr. 424/1972 privind constituirea și funcționarea societăților mixte în România, Decretul-lege nr. 96/1990 privind unele măsuri pentru atragerea investiției de capital străin în România, precum și orice alte dispoziții contrare se abrogă.

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 29 martie 1991.

Președintele Senatului, academician Alexandru Bîrlădeanu

Această lege a fost adoptată de Adunarea Deputaților în ședința din 29 martie 1991.

Președintele Adunării Deputaților, Marțian Dan

În temeiul art. 82 lit. m) din Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea parlamentului și a Președintelui României,
promulgăm Legea privind regimul investițiilor străine și dispunem publicarea sa în Monitorul Oficial al României.

Președintele României, Ion Iliescu | București, 3 aprilie 1991 | Nr. 35.



Diverse

Circulară privind derularea prin bănci a operațiunilor valutare

În aplicarea dispozițiilor legale privind modul de derulare prin bănci a operațiunilor valutare se constată că unii agenți economici, în scopul sustragerii de la regimul valutar în vigoare, efectuează aceste operațiuni prin bănci din străinătate.

În funcție de specificul activității, este necesară deschiderea de conturi și în străinătate, dar numai în condițiile stabilite de Bancă Națională a României care, potrivit art. 2 din Legea privind activitatea bancară, este abilitată să stabilească reglementările în domeniul valutar și de plăți.

În conformitate cu prevederile art. 25 din Legea privind regimul investițiilor străine, se prevede că operațiunile de încasări și plăți privind investițiile străine se efectuează prin conturi deschise la bănci cu sediul în România sau cu sediul în străinătate.

Întrucât articolul respectiv se referă la operațiunile privind investițiile străine, și nu la funcționarea acestora după ce au fost realizate, rezultă că efectuarea de plăți prin conturile în valută deschise la bănci în străinătate nu privește decât actul de efectuare a investiției, astfel cum aceasta este definită la art. 1 din legea sus-menționată. Realizarea și exploatarea comercială a investiției se pot face însă numai cu respectarea regimului general de derulare a operațiunilor valutare în România.

În consecință, agenții economici în cauză pot efectua plăți prin conturi în străinătate cu autorizarea Băncii Naționale a României, ceea ce evident nu este de natură să prejudicieze interesele lor.

Față de cele arătate, organele administrației publice vor avea în vedere următoarele:

1. Regiile autonome, societățile comerciale, celelalte categorii de agenți economici și orice alte persoane juridice să deruleze operațiunile valutare prin conturi deschise la băncile comerciale românești sau sucursalele băncilor străine care funcționează în România.

2. Deschiderea de conturi în străinătate de către persoanele juridice și ceilalți agenți economici prevăzuți la pct. 1 să fie permisă numai cu autorizarea prealabilă a Băncii Naționale a României.

3. Prevederile pct. 2 nu se aplică pentru plățile efectuate de către investitorii străini în scopul realizării investiției inițiale. Aceste plăți pot fi efectuate și din conturile acestora din străinătate.


Ministru asistent al primului-ministru pentru reformă și relațiile cu Parlamentul, Adrian Severin.