Monitorul Oficial 95/1994

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare


Monitorul Oficial al României

Anul VI, Nr. issue::0095 - Partea I - Miercuri, 13 aprilie year::1994


Hotărâri ale Camerei Deputaților

Hotărâre privind validarea unui mandat de deputat

În temeiul art. 66 alin. (9) din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și având în vedere Raportul Comisiei de validare,

Camera Deputaților hotărăște:

Articol unic. - Se validează mandatul de deputat al domnului Fekete Zsolt Zoltán, ales în Circumscripția electorală nr. 22 Hunedoara.


p. Președintele Camerei Deputaților, Ion Rațiu | București, 7 aprilie 1994 | Nr. 13.


Hotărâri ale Guvernului României

Hotărâre privind reorganizarea căpităniilor de port din România

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Activitatea de siguranță și control al navigației potrivit reglementărilor interne și convențiilor internaționale la care România este parte se exercită de către Ministerul Transporturilor, prin Inspectoratul de Stat al Navigației Civile și căpităniile de port.

Art. 2. - Căpităniile de port se reorganizează în căpităniile zonale Constanța, Galați, Giurgiu, Tulcea și Drobeta-Turnu Severin, ca unități cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Transporturilor, finanțate integral de la bugetul de stat.

Căpităniile de port zonale și căpităniile din componența acestora sunt cele stabilite în lista anexă la prezenta hotărâre.

Art. 3. - Căpităniile de port exercită următoarele atribuții principale:

a) aplică și urmăresc respectarea normelor privind siguranța navigației în apele naționale ale României de către navele sub pavilion românesc și străin;
b) constată și cercetează infracțiunile în domeniul siguranței navigației civile, înaintând, după caz, documentația întocmită, organelor de anchetă penală;
c) constată și sancționează contravențiile la normele privind navigația civilă;
d) înmatriculează și țin evidența navelor sub pavilion românesc;
e) eliberează brevete și certificate de capacitate și țin evidența personalului navigant;
f) eliberează documente de identitate pentru personalul navigant român în conformitate cu reglementările interne și internaționale la care România este parte;
g) organizează sesiuni de examene pentru obținerea de brevete și certificate de capacitate pentru personalul navigant;
h) cercetează evenimentele de navigație care au loc în apele naționale, în zona lor de activitate;
i) controlează respectarea normelor privind prevenirea poluării apelor de către nave, cercetează și sancționează cazurile de poluare;
j) urmăresc desfășurarea activității de pilotaj al navelor în zonele în care pilotajul este obligatoriu;
k) coordonează activitățile de stingere a incendiului la nave, de salvare a navelor și a persoanelor aflate în pericol;
l) coordonează și controlează traficul navelor străine care navighează în apele naționale;
m) controlează modul de respectare a normelor privind intrarea, staționarea și plecarea navelor din porturile românești.

Art. 4. - Punctele 2-7 din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 798/1992 se modifică corespunzător.

Orice dispoziții contrare prezentei hotărâri se abrogă.


Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 22 februarie 1994 | Nr. 62.

Contrasemnează:

Ministrul transporturilor, Paul Teodoru

Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu


Anexă

Lista căpităniilor de port zonale și căpităniile din componența acestora

Nr. crt. Denumirea căpităniilor de port zonale Sediul căpităniilor de port zonale Căpităniile din componența căpităniilor de port zonale
0 1 2 3
1. Căpitănia Zonală Constanța Incinta Portului Constanța Căpitănia portului Constanța
Căpitănia portului Midia
Căpitănia portului Ovidiu
Căpitănia portului Luminița
Căpitănia portului Agigea
Căpitănia portului Basarabi
Căpitănia portului Medgidia
Căpitănia portului Mangalia
Càpitănin portului Cernavodă
Oficiul Căpităniei portului Tomis
Oficiul Căpităniei portului Lacu Mamaia
2. Căpitănia Zonală Tulcea Municipiul Tulcea, str. Portului nr. 26 Căpitănia portului Tulcea
Căpitănia portului Sulina
Căpitănia portului Sfântu Gheorghe
Căpitănia portului Mahmudia
Căpitănia portului Chilia Veche
Căpitănia portului Jurilovca
Căpitănia portului Crișan
Căpitănia portului Isaccea
3. Căpitănia Zonală Galați Municipiul Galați, str. Portului nr. 32 Căpitănia portului Galați
Căpitănia portului Brăila
Căpitănia portului Măcin
Căpitănia portului Hîrșova
Căpitănia portului Bicaz
Căpitănia portului Fetești
Căpitănia portului Ostrov

Căpitănia portului Pârjoaia
Căpitănia portului Pădureni

4. Căpitănia Zonală Giurgiu Incinta Portului Giurgiu Căpitănia portului Giurgiu
Căpitănia portului Călărași
Căpitănia portului Oltenița
Căpitănia portului Turnu Măgurele
Căpitănia portului Zimnicea
Căpitănia portului Corabia
Căpitănia portului Snagov
5. Căpitănia zonală Drobeta-Turnu Severin Municipiul Drobeta-Turnu Severin, str. Portului nr. 3 Căpitănia portului Drobeta-Turnu Severin
Căpitănia portului Calafat
Căpitănia portului Ostrovu Mare
Căpitănia portului Orșova
Căpitănia portului Drencova
Căpitănia portului Moldova Veche
Căpitănia portului Timișoara
Căpitănia portului Dej
Căpitănia portului Bechet


Hotărâre privind transmiterea unor imobile în patrimoniul Mitropoliei Olteniei

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se aprobă transmiterea imobilelor situate în punctul "Dealul Moșului" Orșova, județul Mehedinți, identificate potrivit anexei, cu terenul aferent și dotările corespunzătoare, din patrimoniul Societății Comerciale "Golf Trade" – S.A. Orșova în patrimoniul Mitropoliei Olteniei.

Art. 2. – Predarea-primirea se va face pe bază de protocol încheiat între părți.

Capitalul social al Societății Comerciale "Golf Trade" – S.A. Orșova se va diminua cu valoarea de inventar a bunurilor predate.

Art. 3. – Anexa face parte integrantă din prezenta hotărâre.


Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 1 aprilie 1994 | Nr. 140.

Contrasemnează:

Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu

Ministrul comerțului, Cristian Ionescu

Secretar de stat, șeful Departamentului pentru Administrație Publică Locală, Octav Cozmâncă


Anexă

Date de identificare a imobilelor situate în punctul „Dealul Moșului” Orșova, județul Mehedinți

Denumirea fondului fix Unitatea deținătoare a fondului fix Caracteristicile tehnice aie fondului fix
în prezent în urma transferului
Imobilele situate în punctul „Dealul Moșului” Orșova, județul Mehedinți Societatea Comercială „Golf Trade” - S.A., Orșova Mitropolia Olteniei 1. Clădirea mănăstirii:
- biserica;
- chilii pentru locuințele personalului - 12 buc.
2. Clădirea complexului:
- parter + 2 niveluri
3. Centrala termică
4. Apartamente (căsuțe) din cărămidă. nr. 31-33 - 3 buc.
5. Căsuțe din plăci P.A.L. nr. 12-19 – 8 buc.
6. Căsuțe tip camping din scândură - 8 buc.


Republicări

Hotărârea Guvernului Nr. 358/1991[1] privind înființarea și organizarea Regiei Autonome „Monitorul Oficial”

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Pe data prezentei hotărâri se înființează, sub autoritatea Camerei Deputaților, Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, cu sediul în municipiul București, calea 13 Septembrie - Casa Republicii.

Regia Autonomă „Monitorul Oficial” se constituie prin reorganizarea Atelierului tipografic „Monitorul Oficial” din str. Jiului nr. 163, sectorul 1, a Biroului de publicitate și difuzare pentru „Monitorul Oficial” din str. Blanduziei nr. 1, sectorul 2, ambele din cadrul Regiei Autonome a Imprimeriilor - Imprimeria „Coresi” București, și a compartimentului „Monitorul Oficial” din Direcția serviciilor legislative din aparatul Camerei Deputaților, calea 13 Septembrie – Casa Republicii, care se desființează.

Regia este persoană juridică care desfășoară activitate de interes public național și funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară.

Art. 2. - Obiectul de activitate al regiei îl constituie producția editorială, tipografică, precum și difuzarea publicațiilor executate, astfel cum este prevăzut în regulamentul de organizare și funcționare, anexă la prezenta hotărâre.

Art. 3. - Monitorul Oficial al României este publicația oficială a statului român și este organizat pe părți, conform regulamentului de organizare și funcționare.

Potrivit prevederilor constituționale, Regia Autonomă „Monitorul Oficial” are obligația publicării în Monitorul Oficial al României a actelor normative, nepublicarea lor atrăgând inexistența acestora.

Reproducerea legilor și a celorlalte acte normative în alte publicații se poate face numai după textele publicate în Monitorul Oficial al României.

Până la realizarea unei rețele proprii, difuzarea Monitorului Oficial al României se va asigura de către organele de difuzare ale Ministerului Comunicațiilor și alți agenți economici.

Art. 4. - Patrimoniul Regiei Autonome „Monitorul Oficial", conform bilanțului la data de 30 septembrie 1993, este de 771,8 milioane lei.

Art. 5. - Personalul trecut la Regia Autonomă „Monitorul Oficial” se consideră transferat în interesul serviciului și beneficiază, timp de 3 luni, de salariul tarifar avut și de sporul de vechime, după caz, dacă este încadrat în funcții cu niveluri de salarizare mai mici.

Art. 6. - Activitatea Regiei Autonome „Monitorul Oficial” se desfășoară în sediul aflat în București, calea 13 Septembrie - Casa Republicii, precum și în filiale, secții, subunități, care se constituie și funcționează potrivit legii.

Art. 7. - Regia Autonomă „Monitorul Oficial” funcționează în conformitate cu prevederile legale în vigoare și cu regulamentul de organizare și funcționare din anexă.

Art. 8. - Conducerea Regiei Autonome „Monitorul Oficial” se asigură de către consiliul de administrație.

Președintele consiliului de administrație este directorul general al regiei, numit de acesta cu avizul secretarului general al Camerei Deputaților.

Art. 9. - Atribuțiile prevăzute de Legea nr. 15/1990 pentru ministerul de resort se exercită de către secretarul general al Camerei Deputaților.

Art. 10. - Anexa face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 11. - Pe data prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 770/1991 privind înființarea Regiei Autonome a Imprimeriilor se modifică corespunzător.


Anexă

Regulament de organizare și funcționare a Regiei Autonome „Monitorul Oficial”

Capitolul I

Dispoziții generale

Art. 1. - Denumirea regiei este Regia Autonomă "Monitorul Oficial”.

Regia este persoană juridică care desfășoară activitate de interes public național, funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară și își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile legale în vigoare și cu prezentul regulament.

Art. 2. - Sediul regiei este în municipiul București, calea 13 Septembrie - Casa Republicii.


Capitolul II

Obiectul de activitate

Art. 3. - Obiectul de activitate al Regiei Autonome „Monitorul Oficial” îl constituie producția editorială, tipografică, precum și difuzarea publicațiilor executate, astfel:

a) editarea Monitorului Oficial al României (Partea I, Partea a II-a, Partea a III-a și Partea a IV-a) în conformitate cu prevederile art. 78, 99, 107 și 145 din Constituția României și cu alte dispoziții legale;
b) elaborarea și editarea, sub coordonarea Consiliului Legislativ, a colecțiilor legislative și a culegerilor de acte normative grupate pe domenii de activitate, în limba română și în limbi străine;
c) stocarea și prelucrarea informațiilor legislative;
d) imprimarea materialelor destinate activității parlamentare;
e) tipărirea de carte și presă, executarea de lucrări poligrafice, în limita capacității disponibile;
f) operațiuni de comerț în legătură cu obiectul de activitate al regiei, inclusiv difuzarea publicațiilor editate;
g) operațiuni de import de mașini, piese de schimb, materii prime și materiale poligrafice, tipărituri, marketing și engineering, necesare activității regiei; exportul de tipărituri realizate în regie;
h) servicii în executarea obiectului propriu de activitate;
i) realizarea de software de bază și aplicativ, pentru calculatoare și rețele de calculatoare specifice;
j) organizarea de acțiuni de formare și perfecționare profesională în domeniul specific de activitate;
k) colaborare tehnică, științifică și tehnologică cu firme din țară și din străinătate pentu produse specifice domeniului poligrafic, produse informatice, tehnică specifică de calcul și tehnică poligrafică;
l) activități de consulting, leasing, management și de reprezentare;
m) prestarea serviciilor de reclamă și publicitate, organizarea de licitații, târguri și expoziții în domeniu, în țară și în străinătate.
Capitolul III

Patrimoniul

Art. 4. - Patrimoniul Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, conform bilanțului la data de 30 septembrie 1993, este de 771,8 milioane lei.

Art. 5. - În exercitarea dreptului de proprietate, Regia Autonomă „Monitorul Oficial” posedă, folosește și dispune, în condițiile legii, de bunurile sale.

Capitolul IV

Organizarea regiei

Art. 6. - Monitorul Oficial al României este publicația oficială a statului român și cuprinde:

a) Partea I - în care se publică legile și alte acte adoptate de Parlament, decretele, hotărârile și ordonanțele Guvernului, actele Curții Constituționale, Curții de Conturi și Băncii Naționale a României, precum și actele emise în executarea legilor de către autoritățile administrației publice centrale;
b) Partea a II-a - Dezbateri parlamentare - în care se publică stenogramele ședințelor Camerei Deputaților, Senatului și ale ședințelor comune;
c) Partea a III-a - Publicații și anunțuri - în care se publică pierderi de acte, de sigilii, schimbări de nume, citați, acte procedurale ale instanțelor judecătorești, extras-cerere pentru dobândirea sau renunțarea la cetățenia română, concursuri, precum și alte acte pentru care legea prevede obligația publicării în Monitorul Oficial al României;
d) Partea a IV-a - Publicații ale agenților economici - în care se publică actele de constituire și de modificare ale societăților comerciale, bilanțuri contabile și alte acte prevăzute de lege.
Capitolul V

Organele de conducere

Art. 7. – Conducerea Regiei autonome „Monitorul Oficial” se asigură de consiliul de administrație.

Art. 8. - Consiliul de administrație se numește prin ordin al secretarului general al Camerei Deputaților și este compus din 9 persoane, din care una este directorul general al regiei.

Din consiliul de administrație al regiei fac parte, în mod obligatoriu, un reprezentant al secretarului general al Camerei Deputaților și un reprezentant al Ministerului Finanțelor.

Ceilalți membri vor fi numiți dintre juriști, filologi, economiști și alți specialiști din domeniul de activitate al regiei autonome.

Art. 9. - Consiliul de administrație al Regiei autonome „Monitorul Oficial” își desfășoară activitatea în conformitate cu regulamentul său de organizare și funcționare și cu prevederile Legii nr. 15/1990.

Art. 10. - Consiliul de administrație are următoarele atribuții principale:

  • aprobă structura organizatorică și funcțională a regiei, numărul de posturi și normativul de constituire a compartimentelor, precum și înființarea sau desființarea de filiale, secții, subunități, unități;
  • stabilește atribuțiile departamentelor, secțiilor, serviciilor și compartimentelor regiei; dispune și hotărăște, prin contractul colectiv de muncă, toate măsurile ce se impun pentru realizarea obiectului de activitate în mod continuu;
  • numește directorii din aparatul propriu, le stabilește atribuțiile și îi revocă;
  • stabilește remunerarea membrilor consiliului de administrație, nivelul de salarizare a directorului general și a directorilor, precum și nivelurile de salarizare a personalului regiei, în funcție de studii și munca efectiv prestată, în condițiile legii;
  • aprobă programele economice ale regiei;
  • hotărăște cu privire la investițiile ce urmează a se realiza din surse proprii, potrivit obiectului său de activitate;
  • propune spre aprobare secretarului general al Camerei Deputaților obiectivele de investiții ale regiei care urmează să facă parte din lista de investiții anexă la bugetul Camerei;
  • propune și aprobă, după caz, împrumuturile pe termen lung sau mediu și modul de rambursare a acestora, conform prevederilor legale;
  • aprobă propunerile de asociere cu persoane fizice și juridice;
  • stabilește relațiile dintre regie și terți pe baze contractuale;
  • aprobă executarea de lucrări și prestarea de servicii cu parteneri străini;
  • aprobă documentația pentru obținerea fondului valutar necesar pentru importul de mașini, piese de schimb, materii prime și materiale poligrafice, tipărituri, marketing și engineering, necesare activității regiei;
  • aprobă constituirea și utilizarea fondului valutar și a fondului social-cultural;
  • constituie fondul de participare a salariaților la profit potrivit legii;
  • stabilește constituirea altor fonduri potrivit legii;
  • aprobă prețuri și tarife pentru publicațiile, lucrările și serviciile regiei;
  • hotărăște în toate problemele privind activitatea regiei, cu excepția celor date în competența altor autorități potrivit legii.

Art. 11. - Activitatea curentă a Regiei Autonome „Monitorul Oficial" este condusă de un director-general, care este și președintele consiliului de administrație.

Art. 12. - Consiliul de administrație al Regiei Autonome „Monitorul Oficial” se întrunește în ședințe ordinare o dată pe lună și, la cererea președintelui sau a cel puțin 3 membri, ori de câte ori este necesar.

Art. 13. - Pentru luarea unor decizii complexe, consiliul de administrație poate atrage în activitatea de analiză consilieri și consultanți din diferite sectoare; activitatea acestora va fi compensată material, conform înțelegerii, pe bază de contract.

Art. 14. - Consiliul de administrație, în prima lună a fiecărui an, prezintă secretarului general al Camerei Deputaților un raport asupra activității regiei în anul precedent și asupra programului de activitate pentru anul în curs.

Capitolul VI

Bugetul de venituri și cheltuieli

Art. 15. - Regia Autonomă „Monitorul Oficial” întocmește anual bugetul de venituri și cheltuieli, bilanțul contabil și contul de profit și pierderi, după modelele stabilite de Ministerul Finanțelor. Bilanțul contabil anual și contul de profit și pierderi se aprobă de Ministerul Finanțelor și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

Bugetul de venituri și cheltuieli se aprobă de Guvern.

Art. 16. - Regia Autonomă „Monitorul Oficial” își acoperă, din veniturile realizate, toate cheltuielile evidențiate în costuri, precum și cheltuielile și plățile prevăzute a fi suportate direct din venituri, potrivit legii.

Din profitul net al regiei, 10% se utilizează pentru constituirea unui fond de participa a sa1ariaților la profit, iar restul va avea destinațiile prevăzute de lege.

Art. 17. - Exercițiul economico-financiar începe la 1 ianuarie și se încheie la 31 decembrie ale fiecărui an.

Capitolul VII

Relațiile regiei

Art. 18. - Relațiile comerciale cu alte regii autonome sau societăți comerciale se vor desfășura pe baze contractuale.

Art. 19. - Regia va practica în raporturile cu terții prețuri și tarife ce se vor stabili de consiliul de administrație prin contract, pe bază de negociere.

Art. 20. - Regia Autonomă „Monitorul Oficial” poate încheia contracte de vânzare, executare de lucrări sau prestări de servicii cu întreprinzători români sau străini, în condițiile legii.

Art. 21. - Regia Autonomă „Monitorul Oficial” se poate asocia cu societăți comerciale pentru realizarea în comun de activități specifice, precum și cu terțe persoane juridice sau fizice, române sau străine, în vederea creării de noi persoane juridice în același scop.

De asemenea, regia poate concesiona altor unități, pe bază de contracte, drepturi de vânzare a publicațiilor sale.

Art. 22. - Prezentul regulament se completează cu celelalte reglementări legale.


Hotărârea Guvernului Nr. 223/1992[2] privind normele de organizare și efectuare a transporturilor auto internaționale de persoane și mărfuri, a transporturilor auto de persoane în trafic interjudețean și județean și a transporturilor auto de mărfuri agabaritice și periculoase

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Agenții economici deținători de autovehicule, care au ca obiect de activitate transportul internațional de persoane și de marfă, transportul interjudețean și județean de persoane și transportul intern de mărfuri agabaritice și periculoase, pot desfășura această activitate numai pe bază de licențe de transport și de execuție.

În sensul prezentei hotărâri, licența de transport este actul prin care se atestă capacitatea agentului economic de a efectua, în conformitate cu legislația internă în vigoare, precum și cu acordurile internaționale la care România este parte, transporturi în condiții de calitate și siguranță.

Licența de execuție este documentul în baza căruia agentul economic, la solicitarea sa, obține dreptul de execuție a transporturilor pentru care se angajează să respecte prevederile caietelor de sarcini pentru transporturile de persoane prin curse regulate sau ocazionale și a reglementărilor specifice pentru anumite categorii de mărfuri agabaritice și periculoase.

Art. 2. - Licențele de transport vor cuprinde în mod obligatoriu categoria transportului pe care agentul economic este abilitat să îl organizeze și să îl execute.

Tipurile de licențe de transport și de execuție, condițiile de acordare și de retragere se stabilesc de către Ministerul Transporturilor.

Pentru tipurile de licențe acordate se percepe un tarif diferențiat, stabilit de către Ministerul Transporturilor, cu avizul Ministerului Finanțelor.

Din sumele încasate, o cotă de 30% se va vira bugetelor locale după deducerea cheltuielilor ocazionate de funcționarea Oficiului Rutier Central.

Art. 3. - Atribuirea traseelor județene de transport public general de pasageri se va face de către Ministerul Transporturilor, cu avizul delegației permanente a consiliului județean.

Agentul economic va primi licența de execuție pe baza caietului de sarcini privind condițiile de efectuare a transportului public de pasageri.

Orice modificare cu privire la traseele de transport de persoane, precum și a prevederilor conținute în caietele de sarcini se va face numai cu avizul autorității care a atribuit traseele, potrivit procedurii prevăzute pentru această operațiune.

Art. 4. - Se reorganizează activitatea oficiilor rutiere prin transformarea serviciului licențe, autorizări și atestări din cadrul Ministerului Transporturilor, în Oficiul Rutier Central, unitate cu personalitate juridică, finanțată integral din venituri extrabugetare constituite din încasarea tarifelor de licență, cu sediul în municipiul București, b-dul Dinicu Golescu nr. 38, având ca obiect de activitate eliberarea licențelor de transport și de execuție, în conformitate cu metodologia elaborată de Ministerul Transporturilor, precum și supravegherea și verificarea modului de respectare a prevederilor prezentei hotărâri și ținerea evidenței agenților economici.

Oficiul Rutier Central are în subordine servicii rutiere județene, care funcționează ca servicii publice descentralizate.

Numărul maxim de persoane încadrate în serviciile rutiere teritoriale la înființare este de 300, câte 5-12 persoane pentru fiecare serviciu, în funcție de numărul autovehiculelor înmatriculate în județ.

Organigrama și statul de funcții ale serviciilor rutiere teritoriale se aprobă de către Ministerul Transporturilor.

Organigrama și statul de funcții ale Oficiului Rutier Central se aprobă anual de către Ministerul Transporturilor, cu avizul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, în limita numărului de 25 de posturi.

Conducerea Oficiului Rutier Central va fi asigurată de către un șef oficiu salarizat la nivel de director, iar pentru serviciile rutiere teritoriale subordonate, de către un șef serviciu teritorial.

Personalul încadrat la Oficiul Rutier Central se salarizează potrivit prevederilor anexei nr. 10 la Hotărârea Guvernului nr. 281/1993.

Persoanele angajate la Oficiul Rutier Central și la serviciile rutiere teritoriale vor fi atestate profesional de către Ministerul Transporturilor.

Art. 5. - Pentru toate categoriile de transporturi, șoferul trebuie să dețină la bordul autovehiculului următoarele documente: foaia de parcurs, scrisoarea de transport, documentele de însoțire a mărfurilor și, după caz, licența de transport și licența de execuție.

În cazul transporturilor internaționale, al transporturilor agabaritice și periculoase, la bordul autovehiculului vor exista și documentele specifice acestor tipuri de transporturi, prevăzute de legislația internă și internațională.

În cazul transporturilor ocazionale interjudețene de călători, șoferul va deține lista pasagerilor, întocmită și parafată de beneficiar.

Art. 6. - Constituie contravenție, în măsura în care, potrivit legii, nu sunt considerate infracțiuni, următoarele fapte, care se sancționează astfel:

a) cu amendă de la 8.000 la 10.000 lei:
  • efectuarea de transporturi fără licențe sau cu nerespectarea prevederilor acestora,
  • neîndeplinirea obligațiilor consemnate în caietele de sarcini din culpa agenților economici;
b) cu amendă de la 6.000 la 8.000 lei:
  • efectuarea de către șofer a transporturilor fără documentele prevăzute la art. 5;
  • efectuarea de către șofer cu autovehicule aparținând agenților economici cu capital de stat de transporturi interjudețene ale persoanelor fără legitimații de călătorie;
c) cu amendă de la 5.000 la 6.000 lei:
  • acordarea licențelor de transport unor agenți care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația în vigoare;
d) cu amendă de la 1.000 la 2.000 lei:
  • călătoria fără legitimații de călătorie pe rute interjudețene și județene în autovehiculele aparținând agenților economici cu capital de stat.

Sancțiunile prevăzute la lit. a) se aplică conducătorului agentului economic deținător al autovehiculului, cele de la lit. b) conducătorilor auto, cele de la lit. c) salariaților Oficiului Rutier Central, iar cele de la lit. d) călătorilor.

Art. 7. - Contravențiile prevăzute la art. 6 se constată de către personalul cu atribuții de control stabilit de delegațiile permanente ale consiliilor județene și primari, de Ministerul Transporturilor, Ministerul Finanțelor prin personalul împuternicit în acest scop, precum și de ofițeri și subofițeri de poliție.

Persoanele împuternicite să constate contravenții vor aplica și amenda.

Sumele rezultate din încasarea amenzilor se vor varsă în bugetul administrației publice centrale sau locale, după caz, conform prevederilor legale.

Art. 8. - Dispozițiile referitoare la contravențiile din prezenta hotărâre se completează cu prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor.

Prezenta hotărâre nu se aplică autovehiculelor aparținând Ministerului Apărării Naționale și Ministerului de Interne.

Art. 9. - Orice dispoziție contrară prezentei hotărâri nu se aplică.

Prezenta hotărâre intră în vigoare[3] după 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României.

Referințe

  1. Republicată în temeiul art. III din Hotărârea Guvernului nr. 135/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 6 aprilie 1994, dându-se articolelor din anexa la hotărâre o nouă numerotare.
    Hotărârea Guvernului nr. 358/1991 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 1 iulie 1991.
  2. Republicată în temeiul art. II din Hotărârea Guvernului nr. 17 din 11 ianuarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 6 aprilie 1994, dându-se articolelor din anexa la hotărâre o nouă numerotare.
    Hotărârea Guvernului nr. 223/1992 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 29 mai 1992.
  3. Fac excepție prevederile art. 2, 3, 4 și 7 alin. 1, care au intrat în vigoare la data de 6 aprilie 1994.