Monitorul Oficial 104/1990: Diferență între versiuni

Sari la navigare Sari la căutare
Linia 115: Linia 115:
d) investigarea, în limitele legii, a cazurilor de corupție, abuz și fraudă, care au făcut posibilă deturnarea fondurilor de către sau în favoarea debitorilor
d) investigarea, în limitele legii, a cazurilor de corupție, abuz și fraudă, care au făcut posibilă deturnarea fondurilor de către sau în favoarea debitorilor


Art. 6. - în scopul îndeplinirii acțiunilor prevăzute la art. 5, toate organele centrale ale administrației de stat, întreprinderile, instituțiile, organizațiile, unitățile bancare și firmele comerciale române, precum și societățile mixte și societățile străine cu capital românesc, care dețin înscrisuri sau informații de natură
Art. 6. - în scopul îndeplinirii acțiunilor prevăzute la art. 5, toate organele centrale ale administrației de stat, întreprinderile, instituțiile, organizațiile, unitățile bancare și firmele comerciale române, precum și societățile mixte și societățile străine cu capital românesc, care dețin înscrisuri sau informații de natură a contribui la descoperirea deturnării fondurilor de către debitori, sunt obligate să le prezinte comisiei în termen de cel mult 30 de zile de la publicarea acestei hotărâri în Monitorul Oficial și într-un ziar mai răspândit. În cazul în care înscrisurile sau informațiile vor fi descoperite ulterior, termenul de înștiințare a comisiei este de cel mult 7 zile.
a contribui la descoperirea deturnării fondurilor de către debitori, sunt obligate să le prezinte comisiei în termen de cel mult 30 de zile de la publicarea acestei hotărâri în Monitorul Oficial și într-un ziar mai răspândit. În cazul în care înscrisurile sau informațiile vor fi descoperite ulterior, termenul de înștiințare a comisiei este de cel mult 7 zile.
 
Nici una din persoanele juridice vizate la alin. 1 im are dreptul să refuze, fără acordul președintelui comisiei sau, în cazuri deosebite, al primului-ministru, prezentarea de înscrisuri sau informații care ar fi cerute, în interesul investigațiilor, de către vreunul din membrii comisiei.
Aceeași obligație o au și reprezentanțele române de orice fel din străinătate.
 
Încălcarea dispozițiilor prevăzute la alin. 1 și 2 poate atrage, în condițiile legii, răspunderea persoanei juridice vinovate, inclusiv plata daunelor provocate ca efect al omisiunii sau refuzului înștiințării.


Nici una din persoanele juridice vizate la alin. 1 im are dreptul să refuze, fără aoardul președintelui comisiei sau, în cazuri deosebite, al primului-ministru,
prezentarea de în.scrisori sau informații care 1e«à.r fi
cerute, în interesul investigațiilor, de către vreunul
din membrii comisiei. Aceeași obligație o au și reprezentanțele române de orice fel din străinătate.
Încălcarea dispozițiilor prevăzute la alin. 1 și 2 poate
atrage, în condițiile legii, răspunderea persoanei juridice vinovate, inclusiv plata daunelor provocate ca
efect al omisiunii sau refuzului înștii.stării.
Art. 7. - Comisia va putea cere, motivat, organelor pmcuraturii sau altor autorități române competente,
Art. 7. - Comisia va putea cere, motivat, organelor pmcuraturii sau altor autorități române competente,
să examineze necesitatea indisponibilizării provizorii
să examineze necesitatea indisponibilizării provizorii a oricărui cont aflat în unitățile bancare situate pe teritoriul României și să examineze documentele aferente, cu obligația ca, după încetarea măsurii de indisponibilizare, unitatea bancară să înștiințeze procuratura despre orice transfer pe care îl va efectua în străinătate în cazul sumelor ce depășesc: 10.000 dolari S.U.A.- ori echivalentul în această valută.
a oricărui cont aflat în unitățile bancare situate pe
 
teritoriul României și să examineze documentele aferente, cu obligația ca, după încetarea măsurii de indisponibilizare, unitatea bancară să înștiințeze procuratura despre orice transfer pe care îl va efectua în
Art. 8. - Comisia este împuternicită să audieze, pe teritoriul României, orice persoană care acceptă să
străinătate în cazul sumelor ce depășrm: 10.000 dolari
facă, fără constrângere, declarații referitoare la activitatea pe care a desfășurat-o sau despre care deține informații, în legătură cu formarea și deturnarea fundurilor, înregistrarea acestora în străinătate sau în conturi și afaceri aparținând băncilor șl firmelor străine care au acționat sau acționează în România.
S.U-A- ori echivalentul în această valuta.
 
Art. 8. - Comisia este finputemicită să audieze, pe
În lipsa unei declarații benevole, comisia poate sesiza autoritățile competente, spre a aprecia și dispune asupra administrării probelor prin mijloacele de constrângere permise de lege.
teritoriul României, orice persoană care acceptă să
 
facă, fără constrângere, declarații reierituare la activitatea pe care a desfășurat-o sau despre care deține
Art. 9. - Comisia este împuternicită ia legătura, în străinătate, cu reprezentanți ai 'guvernelor sau ai instituțiilor guvernamentale ori judiciare competente, în scopul obținerii asistentei (cooperării) internaționale, necesare potrivit art. 5 din prezenta hotărâre, respectând în acest scop convențiile și uzanțele internaționale, precum Și legea locală. Cu respectarea acelorași norme, comisia este abilitată să poarte convorbiri cu orice persoană din străinătate care ar dori să ofere informații sau sprijin în identificarea și localizarea fondurilor.
informații, în legătură cu formarea și deturnarea fundurilor, înregistrarea acestora în străinătate sau în
 
conturi și afaceri aparținând băncilor șl firmelor străine
Art. 10. - În scopurile arătate la art. 5 din prezenta hotărâre, comisia va putea analiza, pe bază de
care au acționat sau acționează în România.
contract, avocați și case de experți în descoperirea de fraude financiar-bancare.
În lipsa unei declarații benevole, corhisia poate sesiza autoritățile competente, spre a aprecia și dispune
 
asupra adminish-art prnbel prin mijloacele de constrângere permise de lege.
Contractele și procurile de reprezentare; în cazurile la care se referă alineatul precedent, vor fi semnate da președintele comisiei.
Art. 9. - Comisia este tmputemicifă la legătura,
 
în străinătate, cu reprezentanți ai 'guvernelor sau ai
Art. 11. - Membrii comisiei, precum și avocații și experții pe care îi angajează, sunt obligați să asigure păstrarea secretului oricărei informații sau acțiuni despre care se face vorbire în prezenta hotărâre, afară de cazul în care este necesar să se pornească, în temeiul informațiilor deținute, o acțiune penală.
instituțiilor guvernamentale ori judiciare competente,
 
în scopul obținerii asistentei (cooperării) internaționale,
Art. 12. - Comisia va prezenta lunar rapoarte de activitate guvernului.
necesare potrivit art. 5 din prezenta hotăflte, respectând în acest scop convențiile și uzanțele intemațlonale, precum Și legea locală. Cu respectarea acelorași
 
norme, comisia este abilitată să poarte convorbiri cu
Art. 13. - În timpul deplasărilor în străinătate, pe care membrii Comisiei le efectuează în realizarea acțiunilor prevăzute în prezenta hotărâre, misiunile diplomatice și reprezentanțele comerciale române teritorial competente au obligația să le acorde întregul sprijin în îndeplinirea mandatului.
orice persoană din străinătate care ar dori să ofere
 
informații sau sprijin în identificarea și localizarea
Art. 14. - Până la terminarea activităților necesare pentru atingerea scopului în care a fost constituită comisia, se recomandă ca membrii acesteia să nu fie chemați în calitate de experți sau martori în față instanțelor judecătorești în legătură cu procesele privind vechiul regim și faptele clanului dictatorial.
fondurilor.
 
Art. 10„ - În scopurile arătate la art. 5 din pre..
Art. 15. - În raport cu obiectivele fiecărei investigații, comisia poate forma echipe de control, alcătuite din specialiști desemnați de către organele centrale pe care le reprezintă membrii comisiei. Echipele de control răspund pentru activitatea lor în fața comisiei. Prevederile art. 11 se aplică în mod corespunzător.
zenta hotărâre, comisia» va putea ana-1a, pe bază de
 
contract, avocați și case de experți în descoperirea de
Art. 16. - Sumele necesare pentru finanțarea activităților comisiei și pentru plata avocaților și experților se alocă din bugetul de stat. Ministerul Finanțelor va asigura, în acest scop, fondurile necesare.
fraude financiar-bancare.
 
Contractele și procurile de reprezentare; în cazurile
Art. 17. - Pentru buna desfășurare a activității sale, comisia va beneficia de un sediu distinct și de
la care se referă alineatul precedent, vor fi semnate da
președintele comisiei.
Art. 11. - Membrii comisiei, precum și avocații și
experții pe care îi angajează, sunt obligați să asigure
păstrarea secretului oricărei informații sau acțiuni despre care se face vorbire în prezenta hotărâre, afară de
cazul în care este necesar să se pornească, în temeiul
informațiilor deținute, 0 acțiune penală.
Art. 12. - Comisia va prezenta lunar rapoarte de
activitate guvernului.
Art. 13. - În timpul deplasărilor în străinătate, pe
care membrii Comisiei le efectuează în realizarea ac-
țiunilor prevăzute în prezenta hotărâre, misiunile diplomatice și reprezentanțele comerciale române teritorial competente au obligația să le acorde întregul sprijin în îndeplinirea mandatului.
Art. 14. + Până la terminarea activităților necesare pentru atingerea scopului în care H fost const:-
tuia comisia, se reccrmandă ca membrii acesteia să nu
fie chemați în calitate de experți sau martori în față
instanțelor judecătorești în legătură cu procesele pnvând' vechiul regim și faptele planului dictator-ia.1,
Art. 15. - În raport cu obiectivele fiecărei invest<
gătii, comisia poate forma echipe de control, alcătuite
din specialiști desemnați de către organele centrale ps
care le reprezintă membrii comisiei. Echipele de control răspund pentru activitatea lor în fața comisiei.
Prevederile art. 11 se aplică în mod corespunzător.
Art. 16. - Sumele necesare pentru finanțarea ac<
tivitatilor comisiei și pentru plata avocaților și experților se alocă din bugetul de stat. Ministerul Finanțelor va asigura, în acest scop, fondurile necesare.
Art. 17. - Pentru buna desfășurare a activității
sale, comisia va beneficia de un sediu distinct și de
dotarea tehnică necesară. În acest scop:
dotarea tehnică necesară. În acest scop:
* Secretariatul general al guvernului va pune la
 
dispoziția comisiei spațiul corespunzător, mobilierul șa
* Secretariatul general al guvernului va pune la dispoziția comisiei spațiul corespunzător, mobilierul și
aparatura tehnică (telefax, telex, telefon intemațional, xerox) și materialele de secretariat; de asemenea,
aparatura tehnică (telefax, telex, telefon internațional, xerox) și materialele de secretariat; de asemenea, va asigura efectuarea lucrărilor de secretariat și paza sediului;
va asigura efectuarea lucrărilor de secretariat și paza
 
sediului;
* Procuratura Generală va trece în folosință comisiei un autoturism din dotare și va delega, din schema
* Procuratura Generală va trece în folosință comisiei un autoturism din dotare și va delega, din schema
proprie, un conducător auto, pentru conducerea autoturismului.
proprie, un conducător auto, pentru conducerea autoturismului.
PRIM-MINISTRU
PRIM-MINISTRU
PETRE ROMAN
PETRE ROMAN
1.680 de modificări

Meniu de navigare