Monitorul Oficial 186/1995

De la wiki.civvic.ro
Versiunea din 14 decembrie 2011 17:57, autor: Gall (discuție | contribuții) (Pagină nouă: __FORCETOC__ *1995 0 186 = Monitorul Oficial al României = Anul VII, Nr. issue:: 186 - Partea I - Joi, 17 august year::1995 == Ordonanțe a...)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Sari la navigare Sari la căutare


Monitorul Oficial al României

Anul VII, Nr. [[issue:: 186]] - Partea I - Joi, 17 august year::1995

Ordonanțe ale Guvernului României

Ordonanță pentru modificarea și completarea Legii nr.32/1991 privind impozitul pe salarii, republicată

În temeiul art. 107 alin. (1) și (3) din Constituție și al art. 1 lit. b) din Legea nr. 81/1995 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,
Guvernul României emite următoarea ordonanță:

Art. I. - Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 29 iunie 1993, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Articolul 2 litera d) se modifică astfel:

„d) recompensele și premiile de orice fel;”

2. Articolul 3 se modifică și se completează având următorul cuprins:

„Art. 3. - Prin derogare de la prevederile articolului precedent, salariile și alte drepturi salariale sau diferențe din acestea, plătite pe trecut, se defalcă în vederea impunerii, pe lunile la care se referă, cumulându-se cu celelalte drepturi primite în lunile respective, în următoarele situații:
    a) în cazul unei hotărâri judecătorești definitive;
    b) ca urmare a aplicării prevederilor art. 13 din prezenta lege;
    c) în cazul imposibilității plății lunare a salariilor ca urmare a lipsei de disponibil în conturile bancare ale plătitorului de salarii;
    d) în cazul definitivării decontărilor pe baza contractelor de cercetare și proiectare;
    e) în cazul indemnizațiilor aferente concediului de odihnă, când durata acestuia se desfășoară pe o perioadă mai mare de o lună calendaristică;
    f) în cazul sumelor plătite pe baza prevederilor de la art. 2 lit. i);
    g) în cazul diferențelor de salarii care privesc perioade anterioare lunilor în care se plătesc, acordate în baza unor acte normative privind salarizarea.

Sumele reprezentând premiul anual acordat, potrivit legii, personalului din instituțiile publice, cele reprezentând stimulentele din fondul de participare la profit, acordate, potrivit legii, salariaților agenților economici și managerilor, după aprobarea bilanțului contabil, precum și sumele acordate, potrivit legii, pentru neefectuarea concediului de odihnă se impozitează, potrivit prevederilor prezentei legi, separat de celelalte drepturi acordate în luna în care are loc plata acestora."

3. Articolul 4 alineatul 1 se modifică și se completează având următorul cuprins:

„Art. 4. - Se impozitează, în condițiile prezentei legi, și următoarele drepturi în bani și în natură, cuvenite persoanelor fizice:
    a) câștigurile salariaților zilieri sau temporari;
    b) onorariile încasate de avocați prin barouri;
    c) drepturile cuvenite medicilor și personalului sanitar din policlinicile cu plată;
    d) câștigurile obținute din colaborări de orice natură;
    e) onorariile încasate din expertize de orice fel;
    f) drepturile cuvenite pentru invenții și inovații."

4. După articolul 4 se introduce un nou articol 41 cu următorul cuprins:

„Art. 41. - Veniturile realizate de persoanele fizice rezidente în România sub formă de salarii, precum și alte drepturi bănești de natura salariilor, pentru activități desfășurate în străinătate, se impun cu cotele și în condițiile prevăzute de art. 7.”

5. Articolul 5 litera b) se modifică după cum urmează:

„b) sumele primite de salariați pentru munca prestată în perioada preavizului de concediere, precum și compensațiile acordate salariaților disponibilizați cu ocazia restructurării agenților economici, indiferent de forma de proprietate. Condițiile pentru acordarea compensațiilor care nu se supun impozitului pe salarii se adoptă prin hotărâre a Guvernului;”

6. Articolul 5 litera c) se modifică și se completează după cum urmează:

„c) ajutoarele sociale și alte ajutoare ce se acordă, potrivit legii, din bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul de stat și bugetele locale sau din fondurile speciale constituite potrivit Legii privind finanțele publice nr. 10/1991, precum și ajutoarele acordate din fondul de salarii mamelor salariate pentru nașteri și în caz de deces al salariaților."

7. Articolul 5 litera e) se completează și va avea următorul cuprins:

„e) alocațiile, indemnizațiile și orice sume de această natură, acordate, potrivit legii, persoanelor cu copii, cu excepția celor de la art. 2 lit. e), precum și alocațiile de întreținere acordate persoanelor cărora li s-au dat în plasament familial sau li s-au încredințat minori;”

8. Articolul 5 se completează cu litera h), care are următorul cuprins:

„h) sumele reprezentând contribuția pentru pensia suplimentară și contribuția datorată de salariați la fondul pentru plata autorului de șomaj, stabilite potrivit legii.”

9. Articolul 6 litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:

„c) persoanele care, în decursul aceleiași luni, obțin venituri sub formă de salarii de bază și alte drepturi salariale de până la 75.000 lei, de la unitatea unde au funcția de bază. În cazul majorării, prin acte normative, a nivelului salariului de bază minim brut pe țară, suma de mai sus se modifică în mod corespunzător.”

10. Articolul 6 litera d) se modifică după cum urmează:

„d) veteranii de război, văduvele de război și văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de război;"

11. Articolul 6 litera e) se modifică și se completează după cum urmează:

„e) urmașii eroilor-martiri ai Revoluției, precum și deținătorii titlului de Luptător pentru victoria Revoluției române din decembrie 1989, conferit prin Brevet, pentru veniturile realizate în cadrul funcției de bază;”

12. Articolul 6 se completează cu literele g), h), i) și j), care vor avea următorul cuprins:

„g) invalizii de gradul I sau II, precum și persoanele handicapate încadrabile în gradul I sau II de invaliditate, dacă invaliditatea îi împiedică în exercitarea profesiei sau funcției. Prevederea nu se aplică în cazul persoanelor fizice care au calitatea de asociat în cadrul societăților comerciale și altor agenți economici și care îndeplinesc în același timp și funcția de administrator sau orice altă funcție remunerată în cadrul acestora.
Eliberarea certificatelor de atestare a stării de invalid sau de persoană handicapată se face de comisiile de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă. Conducerile societăților comerciale, regiilor autonome sau instituțiilor publice, după caz, atestă în scris că invaliditatea persoanei în cauză, prevăzută în certificatul eliberat de comisia de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă, o împiedică în exercitarea profesiei sau funcției ocupate.
Scutirea de la plata impozitului se acordă numai pentru veniturile realizate de salariați la unitatea la care au funcția de bază;

h) persoanele prevăzute la art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, pentru veniturile realizate de acestea la unitatea la care au funcția de bază. Prevederea se aplică și persoanelor care, la data la care se aflau într-una din situațiile prevăzute la art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, erau minore;

i) persoanele fizice străine care desfășoară în România activități de consultanță în cadrul unor acorduri de finanțare gratuită, încheiate de Guvernul român cu alte guverne sau organizații internaționale guvernamentale sau neguvernamentale;

j) donatorii de sânge sau plasmă, pentru sumele primite de aceștia, reprezentând contravaloarea zilelor libere, acordate, potrivit legii, pentru donarea de sânge sau plasmă.”

13. La articolul 6 se introduc alineatele 2 și 3, cu următorul cuprins:

„Scutirile de la plata impozitului se acordă începând cu drepturile salariale aferente lunii următoare celei în care persoanele în cauză înregistrează cererile prin care se depun actele doveditoare care atestă îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.
Revizuirea certificatelor de atestare a stării de invalid sau de persoană handicapată se face în termen de 60 de zile de la publicarea prezentei ordonanțe în Monitorul Oficial al României, perioadă în care își mențin valabilitatea certificatele emise anterior și neexpirate."

14. Articolul 7 alineatul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:

„În cazul când, prin aplicarea acestor cote de impozit, venitul lunar net al unui salariat, realizat în unitatea unde acesta are funcția de bază, s-ar reduce sub nivelul venitului prevăzut la art. 6 lit. c), impozitul se diminuează, astfel încât să asigure realizarea acelui venit."

15. Articolul 7 alineatul 5 se modifică și va avea următorul cuprins:

„În cazul salariilor și al altor drepturi salariale, precum și al unor drepturi bănești (așa cum sunt menționate la art. 2 și 4 din lege), în valută, impozitul datorat se calculează prin transformarea în lei, la cursul de schimb valutar în vigoare în ultima zi a lunii pentru care se face plata, după care impozitul în lei, stabilit pe baza cotelor de la alin. 1, se transformă, se reține și se varsă la bugetul de stat în valută, la același curs."

16. După articolul 8 se introduce un nou articol 81, cu următorul cuprins:

„Art. 81. - Persoana fizica română are dreptul să i se deducă din impozitul pe salarii datorat în România o sumă echivalentă cu impozitul pe salarii din sursa externă, plătit direct sau prin reținere în străinătate, pe bază de documente care atestă plata, confirmate de autoritățile fiscale din țara în care își desfășoară activitatea. Această sumă nu va depăși suma impozitului pe salarii, calculat potrivit legislației fiscale în vigoare din România.”

17. Articolul 17 alineatele 1 și 2 se modifică și vor avea următorul cuprins:

„Art. 17. - Constituie contravenții următoarele fapte, dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracțiuni:
    a) nedepunerea în termenul stabilit la art. 10 a dării de seamă privind calcularea, reținerea și vărsarea la bugetul de stat a impozitului pe salarii;
    b) refuzul de a pune la dispoziția organelor fiscale documentele privind modul de calculare, de reținere și de vărsare la bugetul de stat a impozitului pe salarii.

Contravenția de la lit. a) se sancționează cu amendă de la 200.000 lei la 1.000.000 lei, iar cea de la lit. b), cu amendă de la 600.000 lei la 2.000.000 lei."

18. După articolul 20 se introduce un nou articol 201, cu următorul cuprins:

„Art. 201. - Contestațiile aflate pe rol la organele jurisdicționale, administrative sau judiciare se soluționează în conformitate cu legislația în vigoare la data constatării faptei.”

Art. II. - Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii se va republica în Monitorul Oficial al României, dându-se o nouă numerotare articolelor.

Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă: art. 7 alin. 4 și art. 20-27 din Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 29 iunie 1993; prevederile privind impozitarea persoanelor fizice din Ordonanța Guvernului nr. 22/1993 privind scutirea de plată a impozitului pe veniturile realizate de consultanții străini pentru activitatea desfășurată în România, în cadrul unor acorduri internaționale guvernamentale sau neguvernamentale de finanțare gratuită, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 30 august 1993, aprobată prin Legea nr. 102/1994 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 18 noiembrie 1994; art. 8 lit. l) din Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, celor care au fost reținuți în perioada 16-22 decembrie 1989 ca urmare a participării la acțiunile revoluției, precum și celor care au participat direct, în perioada 16-25 decembrie 1989, la luptele pentru victoria Revoluției din decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 21 august 1992; prevederile referitoare la impozitul pe salarii de la art. 6 alin. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 7 noiembrie 1994; prevederile referitoare la impozitul pe salarii de la art. 15 lit. e) din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 7 iulie 1994 și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 4/1995 privind donarea de sânge, utilizarea terapeutică a sângelui uman și organizarea transfuzională în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 19 ianuarie 1995.

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 4 august 1995 | Nr. 17.

Contrasemnează:

Ministru de stat, ministrul finanțelor,
Florin Georgescu



Diverse

Calculatorul Nr. 2 pentru impozitul pe venitul lunar realizat din salarii între 75.001-90.900 lei, la locul permanent de muncă

I. Tabelul impozitului calculat din zece în zece lei
- lei -
Venit lunar impozabil
Impozit lunar
Venit lunar impozabil
Impozit lunar
Venit lunar impozabil
Impozit lunar
Venit lunar impozabil
Impozit lunar
Venit lunar impozabil
Impozit lunar


II. Tabelul impozitului calculat din leu în leu
- lei -
Venitul lunar impozabil
Unitățile
1
2
3
4
5
6
7
8
9
75.001 - 90.900 1 2 3 4 5 6 7 8 9
Notă:
  1. Calculatorul nr. 2 de impozit se aplică veniturilor lunare cuprinse între 75.001 - 90.900 lei, realizate de salariații de la unitatea unde au funcția de bază (art. 7 alin. 3 din Legea nr. 32/1991, republicată).
  2. Calculatorul nr. 2 de impozit s-a elaborat distinct pentru veniturile lunare impozabile din 10 în 10 lei, precum și din leu în leu.
  3. Impozitul pe salarii se calculează prin adiționarea sumelor prevăzute în tabelele I și II din calculatorul nr. 2. Spre exemplu, la venitul impozabil de 85.343 lei, impozitul se calculează astfel: pentru suma de 85.340 lei se ia impozitul corespunzător din tabelul I, de 10.340 lei, la care se adaugă impozitul de 3 lei din tabelul II, corespunzător unităților (3 lei). Impozitul datorat este de 10.343 (10.340 + 3) lei.
  4. Pentru veniturile lunare realizate din salarii, la locul permanent de muncă, de peste 90.900 lei, impozitul se calculează pe baza calculatorului nr. 1[1].



Referințe