Monitorul Oficial 193/1995

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare


Monitorul Oficial al României

Anul VII, Nr. issue::0193 - Partea I – Vineri, 25 august year::1995


Ordonanțe ale Guvernului României

Ordonanță privind instituirea sistemului de marcare pentru țigarete, produse din tutun și băuturi alcoolice

În temeiul art. 107 alin. (1) și (3) din Constituție și al art. 1 lit. b) din Legea nr. 81/1995 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,

Guvernul României emite următoarea ordonanță:

Art. 1. - Comercializarea pe teritoriul României a țigaretelor, produselor din tutun și a băuturilor alcoolice din producția internă și din import se va face numai dacă acestea sunt marcate potrivit prezentei ordonanțe.

Art. 2. - Începând cu data de 1 martie 1996 se introduce sistemul de marcare la țigarete și produse din tutun.

Pentru băuturi alcoolice sistemul de marcare va fi introdus în mod eșalonat prin hotărâre a Guvernului.

Art. 3. - Marcarea produselor se efectuează prin timbre, banderole sau etichete. Marcajul va fi făcut la loc vizibil pe fiecare produs provenit din producția internă sau din import.

Art. 4. - Producătorul sau importatorul este obligat să aplice timbrul, banderola sau eticheta de marcare pe ambalajul individual al produsului, respectiv pachet, cutie sau sticlă, transversal pe sistemul de închidere, astfel încât deschiderea ambalajului să deterioreze marcajul.

Art. 5. - Responsabilitatea marcării produselor în scopul comercializării revine producătorului sau importatorului acestor produse.

Produsele marcate cu timbre, banderole sau etichete deteriorate sau marcate altfel decât s-a specificat la art. 3 vor fi considerate ca nemarcate.

Se interzice vânzarea țigaretelor cu bucata, din pachete deschise sau fără pachet.

Art. 6. - În cazurile în care un produs deja marcat necesită unele operațiuni de reambalare în ambalaje individuale mai mici, producătorul, importatorul sau revânzătorul este obligat sâ respecte prevederile art. 4 din prezenta ordonanță.

Art. 7. - Nu sunt supuse obligației de marcare prin timbre, banderole sau etichete:

  • produsele din producția internă destinate exportului;
  • produsele destinate testelor de laborator sau de calitate efectuate de către alte organe decât de către producător;
  • produsele de natura celor supuse marcării, provenite din import, aflate în regim de tranzit sau import temporar;
  • produsele comercializate în valută prin magazinele pentru deservirea în exclusivitate a reprezentanțelor diplomatice și a personalului acestora, precum și prin magazinele autorizate, potrivit legii, să comercializeze mărfuri în regim dutyfree sau în sistem cambulă.

Art. 8. - Timbrele, banderolele sau etichetele de marcare sunt hârtii de valoare cu regim special și se tipăresc de unități specializate autorizate de Ministerul Finanțelor potrivit dispozițiilor legale în vigoare.

Marcajele se vând la prețuri care acoperă pentru unitatea autorizată costurile plus profitul aferent tipăririi.

În valoarea timbrelor, banderolelor sau etichetelor nu se cuprind accizele datorate bugetului de stat pentru produsele marcate.

Unitatea specializată autorizată să tipărească marcajele nu poate vinde timbrele, banderolele sau etichetele decât organelor fiscale desemnate în acest sens de Ministerul Finanțelor.

Art. 9. - Costul aferent implementării sistemului de marcare va fi suportat de la bugetul de stat.

Art. 10. - Agenții economici importatori sau producătorii interni vor procura timbrele, banderolele sau etichetele de marcare de la centrele de distribuire ale Ministerului Finanțelor.

Timbrele, banderolele sau etichetele de marcare se eliberează nominal fiecărui agent economic în baza licenței de importator sau producător.

Timbrele, banderolele sau etichetele de marcare nu pot fi revândute de către producător sau importator altor agenți economici.

Art. 11. - Producătorii sau importatorii sunt obligați să țină evidența distinctă a achiziționării, utilizării și returnării timbrelor, banderolelor și etichetelor de marcare.

Art. 12. - Controlul respectării regimului legal privind marcarea prin timbre, banderole sau etichete a produselor de natura celor prevăzute în prezenta ordonanță se exercită de către organele de specialitate ale Ministerului Finanțelor.

Art. 13. - Constituie contravenții următoarele fapte, dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracțiuni:

a) comercializarea pe teritoriul României a produselor nemarcate prevăzute de prezenta ordonanța;
b) revânzarea de către producător sau importator altor agenți economici a timbrelor, banderolelor sau etichetelor de marcare, precum și cumpărarea acestora în astfel de condiții;
c) vânzarea timbrelor, banderolelor sau etichetelor de către unitățile autorizate de Ministerul Finanțelor să le tipărească, altor persoane fizice sau juridice decât centrelor de distribuire ale Ministerului Finanțelor;
d) neefectuarea corectă a marcării, precum și utilizarea de timbre, banderole sau etichete deteriorate;
e) vânzarea țigaretelor cu bucata, din pachete deschise sau fără pachet;
f) nerespectarea obligației de a ține evidența distinctă a achiziționării, utilizării și returnării timbrelor, banderolelor și etichetelor de marcare.

Contravențiile prevăzute la lit. a) și d) se sancționează cu amendă de la 10.000.000 lei la 20.000.000 lei și confiscarea bunurilor.

Contravențiile prevăzute la lit. b) și c) se sancționează cu amendă de la 15.000.000 lei la 30.000.000 lei și confiscarea timbrelor, banderolelor sau etichetelor.

Contravențiile prevăzute la lit. e) și f) se sancționează cu amendă de la 600.000 lei la 5.000.000 lei.

Sancțiunile prevăzute mai sus se aplică și persoanelor juridice.

Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor din prezenta ordonanță se fac de către personalul de specialitate din Ministerul Finanțelor și din unitățile sale teritoriale, împuternicit în acest scop.

Art. 14. - Prevederile prezentei ordonanțe se completează cu dispozițiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, cu excepția art. 25-27.

Art. 15. - În termen de 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a prezentei ordonanțe, Ministerul Finanțelor va elabora norme metodologice privind macheta, modelul, condițiile de tipărire, depozitare, gestionare, distribuire a timbrelor, banderolelor și etichetelor de marcare, de aplicare a acestora, evidența și formularistica necesare.

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 11 august 1995 | Nr. 23.

Contrasemnează:

Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu


Ordonanță pentru modificarea și completarea reglementărilor privind impozitul pe venitul agricol și impozitele și taxele locale

În temeiul art. 107 alin. (1) și (3) din Constituție și al art. 1 lit. b) din Legea nr. 81/1995 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,

Guvernul României emite următoarea ordonanță:

Capitolul I

Impozitul pe venitul agricol

Art. 1. - Legea nr. 34/1994 privind impozitul pe venitul agricol se modifică și se completează după cum urmează:

1. Articolul 4 va avea următorul cuprins:

"Art. 4. - Încadrarea terenurilor pe zone de fertilitate și pe zone de favorabilitate se poate efectua de către consiliile locale sau județene, după caz, prin unitățile de specialitate cu atribuții în acest domeniu, conform dispozițiilor legale și cu aprobarea Ministerului Agriculturii și Alimentației."

2. Articolul 9 alineatul 2 va avea următorul cuprins:

„Organele fiscale au obligația de a întocmi și de a comunica anual contribuabililor înștiințări de plată, cu impozitul datorat, cel târziu până la 30 iunie inclusiv.”

3. La articolul 12, după alineatul 2, se introduce un nou alineat, cu următorul cuprins:

„În cazul unor calamități, urmare cărora pagubele produse nu pot fi constatate în termen de 10 zile, reprezentanții organelor menționate la alin. 2 vor stabili termenul în care se va efectua constatarea, în funcție de perioada în care această operațiune devine posibilă."

4. Articolul 13 va avea următorul cuprins:

„Art. 13. - Consiliile locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București, și al sectorului agricol Ilfov pot acorda, de la caz la caz, pentru motive temeinic justificate, eșalonări la plată în cel mult 12 rate lunare, amânări de plăți până la sfârșitul anului calendaristic, precum și reduceri sau scutiri de majorări de întârziere aferente impozitului neachitat.

Impozitul pe venitul agricol se reduce cu 50% în cazul contribuabililor invalizi de gradul I sau II, pentru persoanele handicapate asimilabile gradului I sau II de invaliditate și pentru persoanele fizice în vârstă de peste 65 de ani.
Se scutesc de la plata impozitului pe venitul agricol veteranii de război, văduvele de război nerecăsătorite și văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de război.
Reducerile și scutirile se acordă în conformitate cu acest

articol pentru impozitul pe venitul agricol aferent terenurilor care reprezintă bunuri proprii și în proporție de 50% pentru terenurile care reprezintă bunuri comune ale soților, conform prevederilor legale în vigoare, în cazurile în care unul dintre soți beneficiază de facilitățile menționate.
Scutirea sau reducerea de impozit pe venitul agricol se acordă începând cu luna următoare celei în care persoanele în cauză prezintă actele doveditoare prin care se atestă situația respectivă.”

Capitolul II

Impozite și taxe locale

Art. II. - Legea nr. 27/1994 privind impozitele și taxele locale se modifică și se completează după cum urmează:

1. Articolul 6 va avea următorul cuprins:

„Art. 6. - Pentru clădirile altor contribuabili decât cel prevăzuți la art. 6, impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 1% asupra valorii la care sunt înscrise clădirile în evidența acestora."

2. Articolul 8 alineatul 2 va avea următorul cuprins:

„Lista clădirilor și construcțiilor care nu sunt supuse impozitului pe clădiri este redată în anexa nr. 2.”

3. Titlul capitolului III va avea următorul cuprins:

"Impozit pe teren

4. Articolul 13 va avea următorul cuprins:

„Art. 13. - Contribuabilii, astfel cum sunt definiți la art. 3 din prezenta lege, care dețin în proprietate suprafețe de teren ocupate de clădiri și alte construcții, situate în municipii, orașe și comune, datorează impozitul pe teren prevăzut la art. 14.
Contribuabilii menționați la alin. 1, care dețin în proprietate suprafețe de teren neocupate de clădiri și alte construcții, aferente curților în suprafețe de până la 1.000 m2 inclusiv, situate în municipii, orașe și comune, sunt scutiți de impozitul pe teren. Pentru suprafețele care depășesc 1.000 m2 se datorează impozit pe venitul agricol conform prevederilor legale."

5. Articolul 18 se completează cu un nou alineat, cu următorul cuprins:

"Impozitul pe teren nu se aplică terenurilor ocupate de clădirile și construcțiile prevăzute în anexa nr. 2 la prezenta lege, precum și terenurilor din perimetrul cimitirelor.”

6. Articolul 20 alineatul 1 liniuța a 4-a „tractoare” va avea următorul cuprins:

„- tractoare înmatriculate în evidențele organelor de poliție.............. 8.000"

7. Articolul 20 alineatul 2 va avea următorul cuprins:

„Pentru remorci de orice fel, semiremorci și rulote aparținând contribuabililor, taxele anuale se stabilesc, în funcție de capacitatea acestora, astfel:

Capacitatea..............lei/an
a) până la o tonă, inclusiv............6.000
b) între 1-3 tone, inclusiv...........20.000
c) între 3-5 tone, inclusiv...........30.000
d) peste 5 tone.......................38.000

8. Articolul 30 se completează cu două alineate, după cum urmează:

„Taxa prevăzută la alin. 1 lit. a) se reduce cu 75% pentru vânzarea în exclusivitate de ziare, reviste, cărți și alte publicații.
Taxele prevăzute la alin. 1. cu excepția menționată în alineatul precedent, se reduc cu 40% pentru o perioada de doi ani, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.”

9. Articolul 34 punctul 2 va avea următorul cuprins:

"2. Autorizația de construire pentru lucrările care se autorizează potrivit legii:

  • 1% din valoarea autorizată a lucrării sau construcției,

inclusiv instalațiile aferente acesteia, pentru lucrări cu valoare până la 1 miliard lei, inclusiv;

  • 0,5% pentru lucrări peste 1 miliard lei, dar nu mai puțin de 10 milioane lei și nu mai mult de 300 milioane lei.

Pentru construcțiile de locuințe, taxele se reduc cu 50%.
Taxele prevăzute la acest punct nu se datorează în cazul eliberării de autorizații pentru lăcașuri de cult, inclusiv construcțiile anexe ale acestora.”

10. Articolul 34 punctul 3 va avea următorul cuprins:

"3. Autorizarea de foraje și excavări, necesare studiilor geotehnice, ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze și petrol, precum și altor exploatări:

pentru fiecare m2 ............................. 1.500-2.000 lei."

11. Articolul 34 punctul 7 va avea următorul cuprins:

"7. Autorizația de desființare parțială sau totală a construcțiilor și amenajărilor se taxează cu 0,1% din valoarea impozabilă a acestora. În cazul desființării parțiale, cuantumul taxei se calculează proporțional cu suprafața construită dezafectată."

12. Articolul 34 punctul 12.B. va avea următorul cuprins:

B. Autorizații sanitare de funcționare, eliberate contribuabililor: ..................................... 3.400-5.000 lei”

13. Articolul 35 alineatul 2 și articolul 36 alineatul 1 se completează, introducând-se înaintea cuvintelor „consiliile locale” sintagma „consiliile județene și................ ”

14. Articolul 53 va avea următorul cuprins:

„Art. 53. Contribuabilii, persoane fizice, care au în proprietate cazane de fabricat rachiu, prese de ulei, mori pentru cereale și ferăstraie mecanice pentru lemn plătesc o taxă anuală, de fiecare utilaj, de 50.000 lei, iar pentru darace, pive sau mori pentru boia de ardei plătesc o taxă anuală, de fiecare utilaj, de 20.000 lei, care se fac venit la bugetul consiliului local pe teritoriul căruia se află instalat utilajul respectiv.
Taxa se plătește în două rate egale, prima rată până la 30 aprilie, iar a doua rată până la 30 septembrie ale fiecărui an.
Taxa prevăzută la acest articol nu se datorează de către persoanele fizice care dețin autorizații de funcționare pentru desfășurarea unor activități cu utilajul respectiv, în condițiile respectării prevederilor legale în vigoare."

15. Articolul 58 se completează cu un nou alineat, cu următorul cuprins:

„Taxele speciale, instituite potrivit prevederilor acestui articol, se gestionează în regim extrabugetar de către consiliile locale și ale sectoarelor municipiului București, după caz, iar disponibilitățile rămase se reportează în anul următor, cu aceeași destinație."

16. Articolul 65 - va avea următorul cuprins:

„Art. 65. - Consiliile locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București, sectorului agricol Ilfov, precum și consiliile județene și al municipiului București pot acorda, de la caz la caz, pentru motive temeinic justificate, în cazul impozitelor și taxelor care sunt venituri ale bugetelor acestora și nu au fost plătite în termen, eșalonări la plată în cel mult 12 rate lunare, amânări la plată până la sfârșitul anului calendaristic, precum și reduceri sau scutiri de majorări de întârziere aferente impozitelor și taxelor locale neachitate.
Impozitul pe clădirile și construcțiile utilizate în mod exclusiv în agricultură ca: grajduri, saivane, padocuri, magazii și pătule pentru depozitarea furajelor și produselor agricole și alte asemenea clădiri și construcții se reduce cu 50% până la 31 decembrie 1998.”

17. Articolul 66 va avea următorul cuprins:

„Art. 66. - Persoanele fizice, veterani de război și cele prevăzute la art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, se scutesc de plata impozitelor și taxelor locale reglementate prin prezenta lege.
Persoanele fizice, văduve de război se scutesc de impozitele și taxele prevăzute la capitolele II, III, VIII și IX din prezenta lege. Pentru impozitele prevăzute la capitolele II și III, scutirile se aplica și văduvelor nerecăsătorite ale veteranilor de război.
Prevederile art. 8 lit. k) din Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, celor care au fost reținuți în perioada 16-22 decembrie 1989 ca urmare a participării la acțiunile Revoluției, precum și celor care au participat direct, în perioada 16-25 decembrie 1989, la luptele pentru victoria Revoluției din decembrie 1989, republicată, referitoare la scutirea de la plata taxelor și impozitelor pentru clădiri și terenul aferent, pentru autoturisme hycomat și mototricicluri, se mențin și în condițiile prezentei legi.
Facilitățile prevăzute în prezentul articol se acordă persoanelor fizice menționate mai sus în proporție de 100% pentru bunurile proprii și 50% pentru bunurile comune soților, stabilite conform prevederilor legale, în cazurile în care unul dintre soți beneficiază de facilitățile menționate.
Scutirea de impozite și taxe locale se acordă proporțional cu perioada rămasă până la sfârșitul anului, începând cu luna următoare celei în care persoanele în cauza prezintă actele doveditoare prin care se atestă situația respectivă.
Se scutesc de la plata impozitelor și taxelor locale, reglementate prin prezenta lege, fundațiile testamentare constituite potrivit legii, cu scopul de a întemeia, întreține, dezvolta și ajuta instituții de cultură națională, precum și de a susține acțiuni cu caracter umanitar, social și cultural.”

18. Anexa nr. 2 la Legea nr. 27/1994, privind lista clădirilor care nu sunt supuse impozitului, se modifică după cum urmează:

a) Titlul va avea următorul cuprins:

„Lista clădirilor și construcțiilor care nu sunt supuse impozitului”

b) Punctul 2 va avea următorul cuprins:

„2. Clădirile care, potrivit legii, sunt considerate monumente istorice, de arhitectura și arheologice, precum și muzeele și casele memoriale, cu excepția spațiilor acestora folosite pentru activități economice sau comerciale."

c) După punctul 3 se va adaugă punctul 4, cu următorul cuprins:

"4. Construcții și amenajări funerare din cimitire.”

Capitolul III

Dispoziții finale și tranzitorii

Art. III. - Controlul, stabilirea, constatarea, urmărirea și încasarea sumelor datorate bugetelor locale, inclusiv a majorărilor de întârziere, până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, în cadrul perioadei de prescripție, se efectuează conform legislației existente la intrarea în vigoare a acesteia.

Contestațiile aflate pe rol la organele administrativ-jurisdicționale sau judecătorești se soluționează în conformitate cu legislația în vigoare la data constatării faptei.

Art. IV. - În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, Ministerul Finanțelor va supune spre aprobare Guvernului modificarea și completarea Instrucțiunilor privind metodologia de calcul și de regularizare a impozitului pe venitul agricol, formularistica corespunzătoare la așezarea și urmărirea impozitului, precum și a Normelor privind metodologia de calcul, formularistica corespunzătoare referitoare la așezarea și urmărirea impozitelor și taxelor locale.

Art. V. - La data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanțe se modifică în mod corespunzător, în condițiile acesteia, facilitățile fiscale privind impozitele și taxele locale prevăzute de art. 6 din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 7 noiembrie 1994, art. 15 lit. e) și f) din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război.

Art. 5 alin. 2 din Legea nr. 27/1994 se abrogă.

Impozitele și taxele locale plătite pentru anul 1995 se vor regulariza în condițiile prezentei ordonanțe. Sumele calculate în plus vor fi considerate în contul obligațiilor fiscale restante sau următoare sau se restituie celor îndreptățiți conform reglementărilor normative în vigoare.

Art. VI. - Prevederile art. 4, art. 9 alin. 2 și ale art. 13 alin. 2 din Legea nr. 34/1994, așa cum sunt modificate prin prezenta ordonanță, intră în vigoare de la data de 1 ianuarie 1996.

Modificările privind art. 53 din Legea nr. 27/1994 intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 1996.

Prevederile prezentei ordonanțe, cu excepțiile prevăzute, intră în vigoare începând cu data de 1 septembrie 1995. Cu aceeași dată se abrogă orice alte dispoziții contrare.


Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 11 august 1995 | Nr. 24.

Contrasemnează:

Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu


Hotărâri ale Guvernului României

Hotărâre pentru aprobarea Programului de supraveghere, prevenire, combatere și asanare a bolilor la animale și a celor transmisibile de la animale la om, precum și de refacere a șeptelului

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Se aprobă măsurile cuprinse în Programul de supraveghere, prevenire, combatere și asanare a bolilor la animale și a celor transmisibile de la animale la om, precum și de refacere a șeptelului, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.


Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 9 august 1995 | Nr. 614.

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii și alimentației, Valeriu Tabără

Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu


Anexă

Program de supraveghere, prevenire, combatere și asanare a bolilor la animale și a celor transmisibile de la animale la om, precum și de refacere a șeptelului

I. Păstrarea teritoriului țării ca liber de boli epizootice grave, a stării de sănătate a animalelor și a sănătății publice, prin aplicarea măsurilor de supraveghere, profilaxie. combatere și asanare a efectivelor de animale purtătoare de boli epizootice sau transmisibile la om este o problemă de stat și constituie o sarcină permanentă pentru toți deținătorii de animale.

A. Realizarea integrală a acțiunilor de supraveghere și depistare a vaccinărilor obligatorii și de necesitate, precum și a unor tratamente antiparazitare de necesitate, în cazul apariției unor epizootii, se asigură din fonduri bugetare, cu respectarea Normelor metodologice nr. 5.415/1993 privind finanțarea cheltuielilor pentru combaterea bolilor la animale, elaborate de Ministerul Finanțelor și Ministerul Agriculturii și Alimentației.

B. Operațiunile și acțiunile cuprinse în normele sanitare veterinare privind profilaxia și combaterea bolilor epizootice și a zoonozelor de la capitolul „Cheltuieli materiale pentru combaterea epizootiilor" se realizează cu respectarea normelor metodologice comune ale Ministerului Finanțelor și Ministerului Agriculturii și Alimentației, prevăzute la lit. A.

C. Acțiunile de asanare se realizează de către proprietarii animalelor și păsărilor prin tăierea sau uciderea animalelor și a păsărilor concentrate în ferme, centre de izolare, precum și a celor din gospodăriile populației, inclusiv prin efectuarea tuturor lucrărilor necesare acestor operațiuni, potrivit legii, în cazul apariției uneia dintre următoarele boli:

1. Tuberculoza bovină și leucoza enzootică bovină

Acțiunea se realizează prin:

  • tăierea tuturor animalelor diagnosticate ca bolnave și reagente în cadrul planului de asanare de tuberculoză și leucoză enzootică;
  • tăierea a 1-2 animale suspecte de contaminare, atunci când este necesar, pentru efectuarea de examene în vederea precizării diagnosticului bolii, în ferme și gospodării ale populației, precum și tăierea vacilor a căror exploatare este neeconomică, din centrele de izolare în lichidare, în caz de tuberculoză și leucoză sau infecție mixtă.

2. Bruceloza porcină

Acțiunea se realizează prin:

  • tăierea animalelor;
  • în ferme și gospodăriile populației, în raport cu evoluția bolii, se taie numai porcii bolnavi clinic sau întregul lot (boxă, compartiment, grajd) contaminat.

3. Pseudoturbarea (Boala lui Aujeszky) la porcine

Acțiunea se realizează prin:

  • tăierea, în ferme și gospodării ale populației, a purceilor bolnavi care pot fi valorificați și a scroafelor ai căror purcei sugari s-au îmbolnăvit;
  • uciderea purceilor sugari bolnavi care nu au greutatea minimă necesară pentru a putea fi valorificați prin tăiere.

4. Trichineloza la porcine

Acțiunea se realizează prin:

  • stabilirea diagnosticului bolii la efectivele de porcine din diferite forme de exploatare (complexe, ferme, gospodării mici) și la porcinele sacrificate pentru consum uman;
  • uciderea animalelor bolnave și ecarisarea lor;
  • dezinfecția și deratizarea unităților și a teritoriilor în care evoluează boala, precum și alte măsuri cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 524/1994.

5. Turbarea

Acțiunea se realizează prin:

  • uciderea animalelor diagnosticate ca fiind bolnave de turbare, indiferent de specie, precum și a câinilor și pisicilor mușcate de animale turbate sau suspecte de turbare;
  • uciderea animalelor de producție din ferme sau gospodăriile populației, mușcate de animale turbate, după mai mult de 6 zile de la mușcătură, întrucât ținerea lor sub observație (3 luni la animalele mici și 6 luni la animalele mari) constituie un pericol pentru sănătatea altor animale și a omului;
  • tăierea animalelor de producție din ferme și gospodăriile populației, mușcate de animale turbate sau suspecte de turbare, în primele 6 zile de la mușcătură.

6. Febra aftoasă produsă de tipuri clasice și exotice de Virus

Acțiunea se realizează prin:

  • uciderea animalelor când febra aftoasă apare ca focar primar într-un teritoriu liber de boală, dacă:
  • boala a fost depistată într-un număr redus de curți cu un număr mic de animale receptive;
  • nu pot fi asigurate condiții de carantină totală pentru prevenirea difuzării bolii;
  • nu poate fi efectuată tăierea animalelor și sterilizarea cărnii în condiții de securitate antiepizootică;
  • uciderea animalelor este singura măsură pentru lichidarea focarului;
  • tăierea animalelor când această acțiune se poate face

în condiții de securitate antiepizootică și când se impune această măsură pentru lichidarea bolii.

7. Alte boli transmisibile de la animale la om

Boli cu caracter epizootic care nu au evoluat sau care au fost eradicate pe teritoriul țării, cum ar fi: antrax, febra aftoasă cu tipuri exotice de virus, bruceloză bovină, bruceloză ovină produsă de Brucella melitensis, variolă ovină, morvă, precum și alte boli care vor apărea și se vor diagnostica de către un laborator sanitar veterinar de diagnostic de stat din structura Ministerului Agriculturii și Alimentației.

Acțiunea se realizează prin:

  • uciderea sau tăierea animalelor diagnosticate ca fiind bolnave, în condiții speciale de securitate antiepizootică, în raport cu etiologia și cu specificul bolii;
  • distrugerea furajelor contaminate ce nu pot fi supuse unui procedeu eficient de decontaminare.

Aprobarea acțiunilor care se realizează pentru asanarea efectivelor de animale purtătoare de boli transmisibile la om, în cazul apariției uneia dintre bolile menționate, este dată de Agenția Națională Sanitară Veterinară din Ministerul Agriculturii și Alimentației, de către direcțiile sanitare veterinare județene și a municipiului București sau de către medicul veterinar de stat, după caz.

Acțiunile de asanare a efectivelor de animale purtătoare de boli transmisibile la om și refacerea șeptelului se desfășoară anual.

D. Acțiunile de asanare prevăzute la lit. C se realizează sub supravegherea Agenției Naționale Sanitare Veterinare din Ministerul Agriculturii și Alimentației, a direcțiilor sanitare veterinare județene și a municipiului București, a circumscripțiilor sanitare veterinare teritoriale.

II. În vederea refacerii șeptelului. din creditele bugetare alocate prin Ministerul Agriculturii și Alimentației, la capitolul „Cheltuieli materiale pentru combaterea epizootiilor”, se plătesc despăgubiri - în afara celor cuvenite prin asigurări și a sumelor recuperate prin valorificarea produselor și subproduselor de la animalele tăiate, moarte sau ucise – celor care înregistrează daune în urma tăierii, morții sau uciderii animalelor.

Beneficiază de despăgubiri, potrivit legii, toate persoanele juridice, indiferent de tipul de proprietate, și persoanele fizice deținătoare de animale.

Decontarea valorii animalelor de către stat, în urma acțiunilor de asanare a bolilor menționate, se va face la valoarea de înlocuire a animalelor, la prețul legal în vigoare, potrivit actelor normative, în limita sumelor prevăzute în acest scop în creditele bugetare pentru combaterea epizootiilor.

Documentația întocmită de unitatea deținătoare de animale și de medicul veterinar de stat, aprobată de direcția sanitară veterinară județeană și a municipiului București, se înaintează pentru avizare, sub aspect tehnic, la Ministerul Agriculturii și Alimentației - Agenția Națională Sanitară Veterinară - și va cuprinde următoarele acte însoțitoare:

  • memoriul justificativ care include ancheta epizootică;
  • actul de declarare a epizootiei, eliberat de medicul veterinar de stat din raza circumscripției sanitare veterinare unde a fost declarată boala;
  • copiile de pe buletinele de analiză, eliberate de un laborator veterinar de stat;
  • procesele-verbale încheiate de persoanele juridice și certificatele sanitare veterinare eliberate de medicul veterinar de stat pentru persoanele fizice care dețin animale.

III. Lichidarea focarului de boală

Asanarea efectivelor de animale purtătoare de boli transmisibile la om se execută de către proprietarii animalelor pe baza unui protocol întocmit de autoritatea sanitară veterinară de stat teritorială, care se referă la efectuarea cheltuielilor pentru următoarele operațiuni:

1. curățarea mecanică pentru pardoseli, pereți interiori, plafon, boxe, jgheaburi, utilaje dc grajd și altele.

2. îndepărtarea stratului de pământ înfiltrat din padocuri, curți și înlocuirea lui cu pământ necontaminat sau nisip;

3. scoaterea pământului din standurile nepavate la o adâncime de 15-20 cm și înlocuirea lui în cazul bolilor în care se specifică această acțiune în Legea sanitară veterinară nr. 60/1974 (republicată);

4. dezinfecțiile, dezinsecțiile și deratizările (materiale și manoperă), executate conform normelor sanitare veterinare în vigoare.

Cu ocazia lichidării localului de boală, nu se admite efectuarea lucrărilor de construcții sau a amenajărilor care se execută din fonduri de investiții.

Toate operațiunile privind combaterea epizootiilor, asanarea de boli transmisibile la om și despăgubirea acestora din creditele bugetare alocate la capitolul „Cheltuieli materiale pentru combaterea epizootiilor” se fac cu respectarea Legii sanitare veterinare nr. 60/1974, republicată, și a Normelor metodologice nr. 5.415/1993 privind finanțarea cheltuielilor pentru combaterea bolilor la animale, elaborate de Ministerul Finanțelor și Ministerul Agriculturii și Alimentației.


Hotărâre pentru aprobarea înțelegerii dintre Ministerul Învățământului din România și Comitetul de Stat pentru Învățământ al Republicii Populare Chineze cu privire la colaborarea și schimburile în domeniul învățământului pe anii 1994-1997

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se aprobă Înțelegerea dintre Ministerul Învățământului din România și Comitetul de Stat pentru Învățământ al Republicii Populare Chineze cu privire la colaborarea și schimburile în domeniul învățământului pe anii 1994-1997, semnată la București la 12 iulie 1994.

Art. 2. - Cheltuielile necesare pentru realizarea acțiunilor prevăzute în înțelegerea menționată la art. 1 se vor înscrie în limita bugetului aprobat anual Ministerului Învățământului.


Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 18 august 1995 | Nr. 632.

Contrasemnează:

Ministrul învățământului, Liviu Maior

p. Ministru de stat, ministrul afacerilor externe, Marcel Dinu, secretar de stat

Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu


Hotărâre privând aprobarea Protocolului de colaborare dintre Ministerul Învățământului din România și Ministerul Învățământului din Republica Albania pe anii 1995-1997

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se aprobă Protocolul de colaborare dintre Ministerul Învățământului din România și Ministerul Învățământului din Republica Albania pe anii 1995-1997, semnat la Tirana la 27 martie 1995.

Art. 2. - Cheltuielile necesare pentru realizarea acțiunilor prevăzute în protocolul menționat la art. 1 se vor efectua cu respectarea prevederilor legale și se vor suporta din bugetul aprobat Ministerului Învățământului la acțiunea de învățământ.


Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 18 august 1995 | Nr. 633.

Contrasemnează:

Ministrul învățământului, Liviu Maior

p. Ministru de stat, ministrul afacerilor externe, Marcel Dinu, secretar de stat

Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu


Hotărâre privind respectarea disciplinei financiar-bancare de către agenții economici cuprinși în procesul de restructurare și redresare financiară

În temeiul art. 107 alin. (1) din Constituție,

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Prevederile Hotărârii Guvernului nr. 83/1993 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei financiare la agenții economici cu capital integral sau majoritar de stat, astfel cum au fost completate prin Hotărârea Guvernului nr. 270/1994, își încetează aplicabilitatea pentru agenții economici cu capital integral sau majoritar de stat, cu excepția celor cuprinși în procesul de restructurare și redresare financiară.

Art. 2. - În categoria agenților economici cuprinși în procesul de restructurare și redresare financiară se includ regiile autonome și societățile comerciale cu capital majoritar de stat la care s-a instituit regimul special de supraveghere economico-financiară potrivit art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 13/1995, precum și cele aflate în faza premergătoare instituirii regimului de supraveghere, ce vor fi nominalizate prin ordin al ministrului finanțelor.


Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 18 august 1995 | Nr. 634.

Contrasemnează:

Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu

Ministru de stat,
președintele Consiliului pentru Coordonare, Strategie și Reformă Economică, Mircea Coșea


Diverse

Rectificare

În Hotărârea Guvernului nr. 409/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 15 iunie 1995, la ultima rubrica din tabelul din anexa nr. 3. în loc de "Alți furnizori” se va citi "Alte plăți”. Rectificarea cu privire la această hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 8 august 1995 se anulează.