Monitorul Oficial 269/1994

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare


Monitorul Oficial al României

Anul VI, Nr. issue::0269 - Partea I – Joi, 22 septembrie year::1994


Acte ale Camerei de Comerț și Industrie a României și Ministerului Comerțului

Norme privind modul de ținere și de completare a Registrului comerțului

În temeiul art. 12 alin. 5 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul comerțului, Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 7 noiembrie 1990, Camera de Comerț și Industrie a României împreună cu Ministerul Comerțului au elaborat prezentele norme în scopul stabilirii unitare, pentru toate oficiile Registrului comerțului, a modului de ținere și de completare a acestuia.

Capitolul 1

Obligația de înregistrare

Articolul 1

Persoanele obligate să ceară înregistrarea în Registrul comerțului

1. Comercianții au obligația ca, înainte de începerea comerțului, să ceară înmatricularea în Registrul comerțului, iar în cursul exercitării și la încetarea comerțului, să ceară înscrierea în același registru a mențiunilor privind actele și faptele a căror înregistrare este prevăzută de Legea nr. 26/1990 privind Registrul comerțului (denumită în continuare L.R.C.), Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale (denumită în continuare L.S.C.) sau de alte dispoziții legale.

2. În înțelesul prezentelor norme, termenul de înregistrare include atât înmatricularea comerciantului în Registrul comerțului, cât și înscrierea ulterioară a mențiunilor prevăzute de lege.

3. Sunt comercianți, în sensul art. 1 alin. 2 din L.R.C.:

a) persoanele fizice care exercită în mod obișnuit acte de comerț, având comerțul ca profesiune;
b) societățile comerciale;
c) regiile autonome;
d) organizațiile cooperatiste.

4. Persoanele fizice și asociațiile familiale autorizate să desfășoare o activitate independentă conform Decretului-lege nr. 54/1990 se vor înregistra în Registrul comerțului numai dacă sunt comercianți în înțelesul alin. 3 lit. a) din prezentul articol. Așa fiind, dacă activitatea lor nu depășește limitele unei meserii sau ale unor prestări de servicii izolate, aceste persoane fizice și asociații familiale nu sunt supuse obligației de înregistrare.

5. Potrivit art. 1 alin. 3 din L.R.C., sunt exceptați de la obligația înregistrării meseriașii și țăranii care își desfac produsele din gospodăria proprie.

Capitolul II

Categorii de cereri către Oficiul Registrului comerțului

Articolul 2

Cererile de înregistrare

1. Cererile de înmatriculare se fac prin completarea formularelor Oficiului Registrului comerțului după cum urmează.:

a) comercianții persoane fizice vor completa formularul nr. 1;
b) societățile în nume colectiv, în comandită simplă și cu răspundere limitată Vor completa formularul nr. 2;
c) societățile pe acțiuni și în comandită pe acțiuni vor completa formularul nr. 3;
d) regiile autonome, precum și organizațiile cooperatiste, care nu se constituie în forma unei societăți comerciale, vor completa formularul nr. 4;
e) cererea de înmatriculare a unei sucursale sau filiale fără personalitate juridică se face prin completarea formularului nr. 5;
f) înmatricularea unei filiale cu personalitate juridică se face prin completarea formularului corespunzător formei de societate în care s-a constituit.

2. Cererea de înscriere mențiuni se face prin completarea formularului nr. 6.

3. Cererea de radiere a unei înmatriculări sau a unei mențiuni se face prin completarea formularului nr. 7.

Articolul 3

Cererile de depunere și menționare acte

1. Cererea de depunere și autorizare publicare prospect se face prin completarea formularului nr. 8 (art. 10 alin. 2 și 3, art. 70 alin. 2 și art. 158 alin. 2 din L.S.C.).

2. Cererea de depunere și menționare bilanț se face prin completarea formularului nr. 9 (art. 133 și 149 din L.S.C.).

3. Cererea de depunere și menționare hotărâri ale adunării generale a asociaților se face prin completarea formularului nr. 10 (art. 89 alin. 4, art. 155 alin. 1, art. 173 alin. 1, art. 175 alin. 1 din L.S.C.).

Articolul 4

Alte categorii de cereri

1. Cererea de verificare-rezervare firmă se face prin completarea formularului nr. 11.

2. Cererea de îndreptare erori materiale constatate ulterior înregistrării se face prin completarea formularului nr. 12.

3. Cererea de eliberare copii certificate se face prin completarea formularului nr. 13.

4. Cererea de eliberare certificat constatator se face prin completarea formularului nr. 14.

5. Cererea de eliberare duplicat se face prin completarea formularului nr. 15.

6. Cererea de furnizare informații se face prin completarea formularului nr. 16.

Capitolul III

Condițiile privind întocmirea cererilor

Secțiunea I

Dispoziții generale

Articolul 5

Persoanele care întocmesc cererile

1. Cererile de înregistrare (de înmatriculare, de înscriere mențiuni sau de radiere) se întocmesc și se semnează astfel:

a) de comerciantul persoană fizică sau de orice membru al asociației familiale, personal;
b) de un administrator al societății comerciale;
c) de oricare asociat, în condițiile legii;
d) de către persoana care, potrivit legii, reprezintă regia autonomă sau organizația cooperatistă;
e) de orice persoană prejudiciată printr-o înmatriculare sau mențiune (art. 25 din L.R.C.).

2. Cererile de depunere și menționare acte (depunere prospect, bilanț, hotărâri ale adunării generale) se întocmesc și se semnează de una dintre persoanele prevăzute la pct. 1 lit. b) și c) din prezentul articol.

3. Celelalte categorii de cereri (eliberare copii certificate, eliberare certificat constatator, furnizare informații) se întocmesc și se semnează, potrivit prevederilor alin. 1. lit. a), b), c) și d) sau, după caz, de orice persoană interesată.

4. Cererile se pot face prin împuternicit cu procură specială și autentică în cazurile prevăzute la alin. 1 lit. a), c) și e) sau cu delegație scrisă semnată de reprezentantul legal, cu ștampilă și număr de ieșire, în cazurile prevăzute la alin. 1. lit. b) și d).

Articolul 6

Termenele pentru înmatriculare

Cererea de înmatriculare se face, potrivit art. 20 din L.R.C., în termen de 15 zile, calculat după cum urmează:

a) pentru comercianții persoane fizice și asociațiile familiale, de la data autorizării;
b) pentru societățile comerciale, de la data rămânerii definitive a dispoziției judecătorești prin care s-a dispus înmatricularea;
c) pentru regiile autonome, organizațiile cooperatiste și societățile comerciale înființate prin act administrativ, de la data actului de înființare.
Articolul 7

Termenele pentru înscrierea mențiunilor

Cererea de înscriere a mențiunilor prevăzute la art. 21 din L.R.C. se face, potrivit art. 22, astfel:

a) de către persoanele prevăzute la art. 5 alin. 1 lit. a), b), c) și d) din prezentele norme, în termen de cel mult 15 zile de la data actelor și faptelor supuse obligației de înregistrare;
b) de către persoanele interesate, în cel mult 30 de zile de la data când au cunoscut actul sau faptul supus înregistrării;
c) din oficiu, în cel mult 15 zile de la data primirii copiei legalizate de pe dispozitivul hotărârii definitive, pentru faptele și actele prevăzute la art. 21 lit. d), e), f) și g) din L.R.C.
Articolul 8

Termenele pentru depunerea și menționarea actelor

Cererile de depunere și menționare acte se fac în termen de 15 zile, calculat după cum urmează:

a) pentru depunerea bilanțului, de la data aprobării acestuia în adunarea generală a asociaților/acționarilor;
b) pentru depunerea hotărârilor, de la data adoptării lor în adunarea generală (art. 89 alin. 4 din L.S.C.).
Articolul 9

Consecințele nerespectării termenelor legale

În cazul în care se cer înregistrarea, depunerea unor acte sau semnături după expirarea termenelor legale, se va da curs acestor cereri și va fi sesizată Camera de comerț și industrie teritorială în vederea aplicării dispozițiilor art. 43 din L.S.C.

Articolul 10

Unde se depun cererile

1. Comercianții cer înmatricularea le Oficiul Registrului comerțului de pe lângă Camera de comerț și industrie din județul în care își au sediul prevăzut în contractul de societate și/sau în statut sau, după caz, în actul de înființare ori în autorizația de funcționare.

2. Cererea de înscriere mențiuni se face la Oficiul Registrului comerțului la care s-a făcut înmatricularea comerciantului sau, după caz, la Oficiul Registrului comerțului de la noul sediu, dacă comerciantul și-a schimbat sediul în alt județ.

3. Cererea de radiere, precum și celelalte categorii de cereri se fac potrivit prevederilor alin. 2 din prezentul articol. Cererea de depunere și autorizare publicare prospect pentru constituirea societăților pe acțiuni și a societăților în comandită pe acțiuni prin subscripție publică se depune la Oficiul Registrului comerțului din județul în care se va stabili sediul societății.

Articolul 11

Cerințe de formă

1. Cererile se vor completa pe formularele-tip la toate rubricile, cu atenție, prin dactilografiere, fără ștersături sau adăugări.

2. Cererile de înregistrare (înmatriculare, înscriere mențiuni, radiere) se întocmesc în trei exemplare, din care unul pentru oficiul la care se face înregistrarea, al doilea pentru comerciant, iar al treilea pentru a fi comunicat Oficiului Național al Registrului Comerțului (denumit în continuare O.N.R.C.).

3. Celelalte categorii de cereri se întocmesc în două exemplare, dintre care unul pentru oficiul la care s-a depus cererea și al doilea pentru comerciant sau, după caz, pentru persoana interesată.

Secțiunea a II-a

Completarea cererii de înmatriculare

Articolul 12

Datele de identificare și alte date personale ale comerciantului persoană fizică și ale asociaților

1. Datele personale ale comerciantului persoană fizică se înscriu în cap. I din cererea de înmatriculare (formular nr. 1), iar datele personale ale asociaților persoane fizice, precum și datele de identificare a asociaților persoane juridice se înscriu, după caz, în anexa nr. 1 sau nr. 2 la cererile de înmatriculare (formularele nr. 2 și 3). Completarea se face la toate rubricile, potrivit prevederilor ce urmează.

2. Completarea datelor de identificare și a altor date personale ale comerciantului sau ale asociatului se face astfel:

a) la rubricile „Numele și prenumele” și „Firma” se înscriu numele de familie și prenumele, astfel cum figurează în actul de identitate ori în actul constitutiv, respectiv denumirea asociatului persoană juridică, astfel cum figurează în certificatul de înmatriculare ori în actul de înființare;
b) la rubricile „Domiciliul” și „Sediul” se înscriu domiciliul de la data completării cererii, astfel cum figurează în actul de identitate ori în actul constitutiv, respectiv sediul asociatului persoană juridică, astfel cum este prevăzut în certificatul de înmatriculare, în actul de înființare ori în actul de schimbare a sediului înregistrat în Registrul comerțului. Adresa se completează cu toate elementele corespunzătoare domiciliului sau sediului, inclusiv codul poștal, prefix, telefon, fax, telex;
c) la rubricile „Cetățenia” și „Naționalitatea” se înscriu cetățenia persoanei fizice de la data completării cererii, respectiv naționalitatea persoanei juridice. Aceasta are naționalitatea statului pe al cărui teritoriu și-a stabilit, potrivit actului constitutiv, sediul social. În cazul când comerciantul persoană fizică are mai multe cetățenii, le va menționa pe toate. La persoanele fără cetățenie se scrie „apatrid”;
d) la rubrica „Starea civilă” se scrie, după caz, căsătorit sau necăsătorit;
e) la rubrica „Sexul” se scrie, după caz, masculin sau feminin;
f) la rubricile „Averea” și „Modul de evaluare” se arată bunurile comerciantului persoană fizică sau ale asociatului cu răspundere nelimitată și solidară. Mențiunea se face global (de exemplu: mobilier și obiecte de uz casnic), cu excepția bunurilor de valori importante (case, apartamente, terenuri, autoturisme etc), care se vor nominaliza. Evaluarea se face prin apreciere de către declarant, pe propria răspundere;
g) la rubrica „Activitatea comercială anterioară” se arată dacă comerciantul persoană fizică sau asociatul persoană fizică a desfășurat activități comerciale ori de administrare de societăți comerciale sau, în lipsa acestora, se completează cu profesia sau cu nivelul studiilor absolvite;
h) la rubrica „Numărul de înmatriculare/actul de înființare” se scriu numărul și data înmatriculării asociatului persoană juridică sau, după caz, felul, numărul, data și organul emitent al actului de înființare.
Articolul 13

Datele privind firma, emblema și sediul comerciantului care se înmatriculează

1. Se completează după cum urmează:

a) rubricile „Firma" și „Emblema” se completează cu respectarea prevederilor cap. IV din L.R.C. și a dispoziției judecătorești de înmatriculare sau, după caz, a actului administrativ de înființare. Firmele și emblemele vor fi scrise în primul rând în limba română. Firma și emblema unui comerciant trebuie să se deosebească de firma și emblema altui comerciant. Orice emblemă va trebui să se deosebească de emblemele înscrise în același Registru al comerțului, pentru același fel de comerț, precum și de emblemele altor comercianți de pe piața unde comerciantul își desfășoară activitatea. Pentru respectarea dispozițiilor legale referitoare la unicitatea denumirii, în avizul consultativ eliberat potrivit prevederilor art. 23 din L.S.C., Camerele de comerț și industrie vor face mențiune dacă firma este dublă. În acest caz se va recomanda comerciantului să-și modifice denumirea, conform procedurii legale, învederându-i și posibilitatea rezervării denumirii prin întocmirea cererii de verificare-rezervare firmă (formularul nr. 11) la Registrul comerțului;
b) la rubrica „Sediul” se scrie adresa cu toate elementele corespunzătoare (inclusiv Codul poștal, telefon, telex, fax), astfel cum este menționat în dispoziția judecătorească de înmatriculare sau, după caz, în actul administrativ de autorizare ori de înființare. Sediul impune existența unui spațiu deținut în baza unui titlu legitim.

2. Rubrica „Dispoziția de înmatriculare/actul administrativ” se completează cu dispoziția judecătorească de înmatriculare (instanța, numărul hotărârii, data pronunțării, numărul dosarului și anul) sau, după caz, actul de autorizare ori de înființare emis de organul competent.

3. La rubrica „Activitatea economică anterioară” se arată persoana juridică din care provine ca urmare a reorganizării (fuziune, divizare, alte moduri de reorganizare), cu indicarea numerelor de înmatriculare ale persoanelor juridice care s-au reorganizat.

Articolul 14

Datele privind obiectul de activitate

Se completează după cum urmează:

a) rubrica „Domenii de activitate” se completează cu domeniile prevăzute în dispoziția judecătorească de înmatriculare ori, în lipsă, în actele constitutive sau, după caz, în actul administrativ de înființare; se subliniază domeniul principal potrivit opțiunii comerciantului;
b) la rubrica „Activități principale” se înscriu cel mult cinci activități principale în ordinea priorității lor, în dreptul fiecăreia indicându-se și codul corespunzător.

Codificarea activităților principale se face în conformitate cu Nomenclatorul de clasificare a activităților din economia națională - C.A.E.N. - conform opțiunii comerciantului, cu asistența referentului Oficiului Registrului comerțului;

c) obiectul de activitate astfel cum este prevăzut în dispoziția judecătorească de înmatriculare sau, în lipsă, în actul administrativ de înființare se trece în anexa nr. 4, codificarea fiind opțională.
Articolul 15

Datele privind capitalul social

Se completează după cum urmează:

a) capitalul social se va exprima obligatoriu în lei, iar în cazul în care sunt aporturi în monedă străină, se va exprima și în această monedă. Sumele subscrise în altă monedă decât dolarul se vor exprima în dolari, potrivit avizului Agenției Române de Dezvoltare;
b) celelalte date privind capitalul social se înscriu în deplină concordanță cu dispoziția judecătorească de înmatriculare, cu prevederile contractului și/sau statutului sau, după caz, cu actul administrativ de înființare emis de organul competent.
Articolul 16

Alte date

1. Datele privind administratorii, managerii, cenzorii, împuterniciții, reprezentanții, mențiunile prevăzute de art. 21 din L.R.C., precum și orice alte date se înscriu în deplină concordanță cu dispoziția judecătorească de înmatriculare, cu prevederile contractului și/sau statutului, ori cu actul administrativ de înființare sau cu orice alte înscrisuri doveditoare.

2. Dacă este cazul, rubrica „Alte date" se completează cu alte informații prevăzute a fi înscrise în cerere (de exemplu: acte privind fondul de comerț, dreptul de proprietate industrială, interdicție, curatelă etc.).

Secțiunea a III-a

Completarea cererii de înscriere mențiuni și a altor categorii de cereri. Anexe

Articolul l7

Dispoziții comune

1. Completarea cererii de înscriere mențiuni și a altor categorii de cereri se face prin înscrierea datelor la toate rubricile din formularele respective.

2. Pentru datele prevăzute cu precizarea „report” din cererile de înmatriculare (formularele nr. 1, 2, S, 4 și 5) se completează anexele nr. 1-5 sau, după caz, una dintre anexele nr. 6.6.-6.8.

3. Pentru detalierea modificărilor din cererea de înscriere mențiuni sc completează, după caz, anexele nr 6.1.-6.9.

4. Anexele prevăzute la alin. 2 și 3 fac parte integrantă din cereri și vor purta semnătura persoanelor care le întocmesc.

Capitolul IV

Acte doveditoare

Secțiunea I

Actele care se prezintă împreună cu cererea de înmatriculare a unui comerciant persoană fizică

Articolul 18

Enumerarea dovezilor

1. Dovada datelor de identificare se face prin prezentarea actului de identitate, iar când cererea se face prin împuternicit, cu actul de identitate al acestuia, împreună cu procura specială și autentică.

2. Dovada autorizării exercitării comerțului se face cu autorizația eliberată de organul competent, în copie legalizată de notariat sau în copie certificată de referentul Oficiului Registrului comerțului, după confruntarea cu originalul.

3. Dovada sediului firmei se face cu actul de proprietate sau, după caz, cu contractul de închiriere sau cu orice alt titlu legitim în temeiul căruia este deținut spațiul stabilit pentru sediu.

4. Dovada privind averea și modul de evaluare se face cu declarația comerciantului pe propria răspundere.

Secțiunea a II-a

Actele care se prezintă împreună cu cererea de înmatriculare a unui comerciant persoană juridică

Articolul 19

Enumerarea dovezilor

1. Dovada datelor de identificare ale asociaților persoane fizice sau ale asociaților persoane juridice se face cu încheierea de autentificare de pe contractul de societate și/sau statutul, originale, dispoziția judecătorească de înmatriculare în copie legalizată de instanță sau, după caz, cu actul de înființare ori certificatul de înmatriculare în Registrul comerțului.

2. Dovada datelor privind sediul firmei, capitalul social subscris și vărsat, administratorii, cenzorii, precum și a altor date, se face cu actele prevăzute la alineatul precedent. La societățile pe acțiuni și în comandită pe acțiuni, dacă administratorii au fost numiți la constituire, se cere și dovada depunerii garanției(art. 96 din L.S.C.).

3. Dovada datelor înscrise în cererea de înmatriculare a regiei autonome/organizației cooperatiste (formularul nr. 4) se face cu actul de înființare, actul de împuternicire a persoanelor care reprezintă regia autonomă/organizația cooperatistă și subunitățile acestora, precum și cu statutul și hotărârea adunării generale a membrilor cooperatori pentru organizațiile cooperatiste; actele se depun în copii certificate, pentru conformitate, de către unitatea respectivă.

4. Dovada că s-a cerut publicarea în Monitorul Oficial al României se face cu chitanța eliberată de această regie.

Secțiunea a III-a

Actele ce se prezintă împreună cu cererea de înscriere mențiuni

Articolul 20

Dispoziții generale

1. Pentru înscrierea mențiunilor care implică modificarea actelor constitutive se depun:

a) actul adițional de modificare în formă autentică;
b) hotărârea asociaților, luată în condițiile legale și statutare; această hotărâre nu se cere la societățile cu răspundere limitată cu asociat unic;
c) dovada că s-a cerut publicarea în Monitorul Oficial al României;
d) dispoziția judecătorească, acolo unde înscrierea mențiunii a fost dispusă de instanța judecătorească;
e) dovezile stabilite în prevederile ce urmează pentru anumite mențiuni.

2. Dacă mențiunea nu implică modificări ale actelor constitutive, se depune numai hotărârea asociaților, luată în condițiile statutare.

3. În situațiile în care, la societățile pe acțiuni, în comandită pe acțiuni și cu răspundere limitată, legea prevede un termen care amână executarea hotărârii adunării generale (de exemplu: reducere de capital - art. 155; fuziune - art. 175 din L.S.C.), aceasta se depune la Registrul comerțului în baza cererii de depunere și menționare hotărâri (formularul nr. 10) și se menționează în Registrul comerțului. Operațiunea de înscriere propriu-ziua a mențiunii în Registrul comerțului se efectuează după trecerea termenelor respective. În aceste cazuri, se depun extrasul din Monitorul Oficial al României în care s-a făcut publicarea, precum și dovada că nu s-a făcut opoziție la instanță înăuntrul acestor termene ori aceasta a fost retrasă sau respinsă printr-o sentință definitivă.

Articolul 21

Modificări privind acționarii și transmiterea acțiunilor

1. Asemenea modificări nu se înregistrează în Registrul comerțului, cu excepția schimbării comanditaților din societățile în comandită pe acțiuni, caz în care se va depune actul adițional de modificare în formă autentică.

2. La societățile în care asociații acționari sunt Fondul Proprietății de Stat și Fondul Proprietății Private, transmiterea dreptului de proprietate asupra acțiunilor prin vânzare nu duce la încetarea existenței societății și radierea acesteia din Registrul comerțului.

Articolul 22

Modificarea datelor de state civilă și de identificare

Pentru înscrierea mențiunilor privind modificarea datelor de stare civilă și de identificare a asociaților, fondatorilor, administratorilor, managerilor și împuterniciților se depune, după caz, actul modificator în copie certificată de către comerciant (certificat de căsătorie, hotărâre de divorț etc.).

Articolul 23

Schimbarea administratorilor/managerilor și a reprezentanților

1. Pentru înscrierea mențiunii privind schimbarea administratorilor din societățile pe acțiuni și în comandită pe acțiuni se cer certificatul privind depunerea garanției legale (art. 95 și 96 din L.S.C.), precum și cazierul judiciar. Cazierul judiciar nu se cere în cazurile în care schimbarea a fost dispusă de instanța judecătorească, când dovada se face cu sentința definitivă.

2. Pentru înscrierea mențiunii privind schimbarea persoanelor care, potrivit legii, reprezintă regia autonomă sau organizația cooperatistă, se depune actul de numire a reprezentantului.

3. Pentru înscrierea mențiunii privind numirea managerilor în societățile comerciale în care statul deține peste 50% din capitalul social al acestora, precum și la regiile autonome, se depune contractul de management întocmit și semnat potrivit prevederilor Legii nr. 66/1993 privind contractul de management, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 13 octombrie 1993.

Articolul 24

Modificarea firmei, emblemei și sediului

1. Pentru înscrierea mențiunilor privind modificarea firmei, emblemei și sediului, dovada se face în conformitate cu prevederile art. 20 din prezentele norme, cu următoarele precizări:

a) pentru înscrierea mențiunii privind modificarea firmei și/sau a emblemei, Oficiul Registrului comerțului va asigura îndeplinirea dispozițiilor prevăzute de L.R.C. referitoare la unicitatea acestora. De asemenea, se va asigura îndeplinirea dispozițiilor referitoare la firmă, respectiv: numele și prenumele comerciantului persoană fizică; numele și prenumele a cel puțin unuia dintre asociați la societățile în nume colectiv; numele și prenumele a cel puțin unuia dintre asociații comanditați la societățile în comandită simplă; denumirea proprie la societățile pe acțiuni și societățile în comandită pe acțiuni; denumirea care să arate obiectul de activitate la societățile cu răspundere limitată, urmate de mențiunea formei de societate;
b) pentru înscrierea mențiunii privind mutarea sediului comerciantului, se depune titlul de proprietate al comerciantului asupra imobilului ori părții din imobil afectată noului sediu sau, după caz, contractul de închiriere încheiat între proprietarul/coproprietarul locator și societate, sau orice alt titlu legitim în temeiul căruia este deținut spațiul destinat noului sediu al firmei; actele menționate se depun în copii certificate de comerciant pe propria răspundere;
c) înscrierea mențiunii privind schimbarea sediului firmei într-o altă localitate din județul în care s-a efectuat înmatricularea se face la Registrul comerțului unde comerciantul este înmatriculat;
d) schimbarea sediului comerciantului în alt județ se face după cum urmează:
  • la Oficiul Registrului comerțului de la sediul inițial se înscrie mențiunea și se eliberează copii certificate de către Oficiul Registrului comerțului, de pe toate actele și autorizațiile aflate la dosar, și se reține certificatul de înmatriculare;
  • la Oficiul Registrului comerțului de la noul sediu se efectuează înmatricularea pe baza cererii de mențiuni și a copiilor certificate; se eliberează comerciantului un nou certificat de înmatriculare pe care se face mențiunea „eliberat prin schimbare sediu”, menționându-se numărul și data certificatului de înmatriculare anterior;
  • înscrierea radierii în Registrul comerțului de la sediul inițial se face în baza cererii de radiere, însoțită de copia certificată a noului certificat de înmatriculare care va rămâne la dosar. Radierea se operează pe data la care s-a făcut înmatricularea la Registrul comerțului de la sediul nou;
  • dovada privind sediul se cere numai la Oficiul Registrului comerțului de la sediul nou.

2. Copiile certificate la care se referă alin. 1 lit. d) vor fi așezate în ordine cronologică, iar pe ultima pagină, referentul Oficiului Registrului comerțului va certifica, sub semnătură, numărul de copii și de pagini sau va întocmi un borderou al actelor.

3. Schimbarea denumirii străzii nu înseamnă mutarea sediului. În consecință, ea se va opera la simpla cerere a comerciantului, fără plata vreunei taxe, sau chiar din oficiu. În acest scop, oficiile Registrului comerțului vor cere periodic organelor administrative competente noile denumiri ale străzilor, pentru a fi puse la dispoziția comercianților.

Articolul 25

Modificarea duratei de funcționare

1. Pentru înscrierea mențiunii privind modificarea duratei de funcționare a firmei, dovada se face potrivit prevederilor art. 20 din prezentele norme.

2. La societățile în nume colectiv, în comandită simplă și cu răspundere limitată, înscrierea mențiunii privind prelungirea duratei de funcționare a acestora peste termenul fixat se face după îndeplinirea formalităților prevăzute de art. 154 din L.S.C. și după prezentarea dovezilor corespunzătoare.

Articolul 26

Modificarea obiectului de activitate

1. Pentru înscrierea mențiunii privind modificarea obiectului de activitate, dovada se face cu actele prevăzute la art. 20 din prezentele norme.

2. În cazul modificării obiectului de activitate, se depun ca acte doveditoare numai acele avize-autorizații cerute de lege ca o condiție prealabilă începerii activităților respective (de exemplu: autorizarea de către Banca Națională a României pentru activități bancare - normele nr. 2/1992 ale Băncii Naționale a României).

Articolul 27

Transmiterea părților sociale

Pentru înscrierea mențiunilor privind transmiterea de părți sociale, se depun actul modificator al actelor constitutive, în formă autentică, precum și actele care au stat la baza transmiterii. Dacă transmiterea se face către terți, din actul adițional trebuie să rezulte acordul asociaților în condițiile legii și ale statutului.

Articolul 28

Modificarea numărului asociaților

1. Pentru înscrierea mențiunilor privind modificarea numărului asociaților, în sensul rămânerii unui singur asociat într-o societate cu răspundere limitată (art. 170 din L.S.C.), dovada datelor din cererea de înscriere mențiuni se face astfel:

a) în situația rămânerii unui singur asociat, dacă clauza de continuare a activității este prevăzută în actele constitutive, pentru înscrierea mențiuni se cer certificatul de deces ori actele modificatoare în formă autentică din care să rezulte voința celorlalți asociați de a se retrage (declarație, acte de transmitere, act adițional) sau, după caz, hotărârea judecătorească de excludere, de declarare a falimentului sau de punere sub interdicție, precum și modificarea în formă autentică a statutului existent. De asemenea, se mai depun dovada situației părților sociale, precum și declarația dată, potrivit art. 211 din L.S.C., pe propria răspundere;
b) în situația rămânerii unui singur asociat, dacă clauza de continuare a activității nu este prevăzută în actele constitutive, aceasta poate continua dacă asociatul rămas își manifestă expres voința în acest sens și îndeplinește condițiile prevăzute de art. 210 și 211 din L.S.C.; în cazul decesului, societatea poate continua activitatea cu un singur asociat, dacă moștenitorii își manifestă în mod expres voința de renunțare la calitatea de asociat. În acest sens se vor depune declarațiile de renunțare în formă autentică, precum și modificarea statutului cu precizarea situației părților sociale.

2. Pentru înscrierea mențiunilor privind modificarea numărului asociaților într-o societate cu răspundere limitată cu asociat unic, prin cooptare de asociați noi, dovada datelor din cerere se face cu:

a) contractul de societate intervenit între părți și statutul modificat, în formă autentică, depuse în original, din care să rezulte și transmiterea părților sociale;
b) dacă cooptarea de noi asociați atrage majorarea capitalului social, se va depune și hotărârea judecătorească în copie legalizată de instanță.
Articolul 29

Excluderea asociaților

Pentru înscrierea mențiunii privind excluderea asociaților din societățile în nume colectiv, societățile în comandită simplă și societățile cu răspundere limitată (art. 165 și 166 din L.S.C.), se depune hotărârea judecătorească de excludere, în copie legalizată de instanță.

Articolul 30

Modificarea capitalului social

1. Pentru înscrierea mențiunilor privind majorarea capitalului social, dovada datelor din cererea de înscriere mențiuni se face, după caz, astfel:

a) pentru înscrierea mențiunii privind majorarea capitalului social prin noi aporturi în numerar și/sau în natură la societățile pe acțiuni, în comandită pe acțiuni și la societățile cu răspundere limitată, ca și în cazul majorării capitalului prin subscripție publică la societățile pe acțiuni și la societățile în comandită pe acțiuni este obligatorie, în temeiul art. 158 alin. 1 și art. 164 din L.S.C., autorizarea modificării capitalului de către instanța judecătorească competentă; la societățile în nume colectiv și la societățile în comandită simplă, înscrierea mențiunii se face în baza încheierii judecătorului delegat. Dovada se face, după caz, cu: actul adițional în formă autentică, dovada că s-a cerut publicarea în Monitorul Oficial al României, precum și cu dovezile care se cer la formarea capitalului inițial (dovada vărsământului în numerar, specificarea aporturilor în natură, dovada dreptului de proprietate asupra lor și evaluarea);
b) înscrierea mențiunii privind majorarea capitalului social prin orice altă modalitate (de exemplu: încorporarea rezervelor, beneficiilor, dividendelor, diferențelor din reevaluare etc.) la orice formă de societate se face în baza încheierii judecătorului delegat. În aceste situații se cer, după caz, actul adițional în formă autentică, dovada că s-a cerut publicarea în Monitorul Oficial al României, bilanțul contabil, raportul de reevaluare sau de expertiză contabilă. În cazul societăților pe acțiuni și în comandită pe acțiuni, se mai depun raportul administratorilor, raportul cenzorilor și hotărârea adunării generale;
c) la societățile pe acțiuni și în comandită pe acțiuni, mențiunea de majorare a capitalului social implică modificarea numărului acțiunilor și, după caz, valoarea lor nominală.

2. Înscrierea mențiunii privind reducerea capitalului social se face în baza încheierii judecătorului delegat. Depunerea hotărârii asociaților, luată în condițiile statutare și ale art. 155 alin. 2 din L.S.C., se face prin întocmirea formularului nr. 10. Înscrierea mențiunii de reducere a capitalului social în Registrul comerțului se face după trecerea a două luni de la data publicării hotărârii asociaților în Monitorul Oficial al României, când se prezintă actul adițional modificator în formă autentică, extras din Monitorul Oficial al României în care s-a făcut publicarea hotărârii, precum și dovada că nu s-a introdus opoziție ori că aceasta a fost retrasă sau respinsă printr-o sentință definitivă a instanței. La societățile pe acțiuni și în comandită pe acțiuni, se prezintă și raportul administratorilor și al cenzorilor.

Articolul 31

Suspendarea și reluarea activității

Pentru înscrierea mențiunii privind suspendarea sau reluarea activității, dovada se face cu actele prevăzute la art. 20 alin. 1 lit. a), b) și c) din prezentele norme.

Articolul 32

Transformarea formei juridice

1. Pentru înscrierea mențiunii privind transformarea formei juridice a unei societăți, dovada datelor din cererea de înscriere mențiuni se face cu hotărârea judecătorească, contractul de societate și/sau statutul, specifice noului tip de societate, în formă autentică, dovada că s-a cerut publicarea lor în Monitorul Oficial al României. La solicitarea înscrierii în Registrul comerțului se completează cererea de înscriere mențiuni.

2. Transformarea formei juridice a unei societăți comerciale implică modificarea actelor constitutive fără a avea ca efect dizolvarea, lichidarea și radierea societății.

Articolul 33

Fuziunea

1. Fuziunea se realizează pe două căi (art. 175 alin. 5 din L.S.C.):

a) prin absorbție - caz în care o societate comercială înglobează una sau mai multe societăți comerciale care își încetează existența;
b) prin contopire - când două sau mai multe societăți comerciale se unesc pentru a constitui o societate comercială nouă, caz în care societățile comerciale care se contopesc își încetează existența.

2. Prin fuziune se realizează o transmitere universală a patrimoniului de la societățile care au fuzionat la cea care le-a absorbit sau la cea care a luat ființă. Fiind o modificare care implică o majorare de capital social sau, după caz, nașterea unei societăți comerciale noi, fuziunea este supusă autorizării instanței judecătorești competente (art. 158 alin. 1 și art. 164, coroborate cu art. 22 și 34 din L.S.C.).

3. În aplicarea L.S.C., înscrierea mențiunii de fuziune în Registrul comerțului se face în două etape:

a) în prima etapă se depun hotărârile fiecăreia dintre societățile comerciale care fuzionează, însoțite de bilanțurile contabile și de declarațiile societăților comerciale are își încetează existența, despre modul cum au hotărât să stingă pasivul lor;
b) în a doua etapă se efectuează operațiunea propriu-zisă, când se depun actul adițional modificator în formă autentică, extras din Monitorul Oficial al României în care s-a făcut publicarea, hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a dispus înscrierea fuziunii, radierea societăților comerciale care își încetează existența, cât și înmatricularea societății comerciale rezultate; în acest ultim caz, pentru înmatricularea noii societăți comerciale, se mai depun contractul de societate și/sau statutul, în formă autentică.

4. Dacă prin hotărârea judecătorească nu se dispune radierea societăților comerciale care își încetează existența, acestea vor solicita radierea din Registrul comerțului prin completarea cererii de radiere. Radierea se operează pe data înmatriculării noii societăți comerciale. În situația în care societățile comerciale care își încetează existența sunt înmatriculate în județe diferite, radierea acestora se face în baza comunicării de către Oficiul Registrului comerțului, la care s-a efectuat înmatricularea noii societăți comerciale, a dispoziției judecătorești de radiere și a anexei nr. 6.3. la cererea de înscriere mențiuni, toate în copii certificate.

5. Fuziunea produce efecte după trecerea a 3 luni de la publicarea hotărârii în Monitorul Oficial al României sau la data rămânerii definitive a hotărârii care soluționează opoziția creditorilor sociali. Legiuitorul permite scurtarea acestui termen, dacă societățile comerciale care fuzionează justifică plata tuturor datoriilor sociale sau depunerea sumelor corespunzătoare la C.E.C. ori la administrația financiară sau când există acordul tuturor creditorilor. În aceste cazuri, la Registrul comerțului se mai depun certificatul constatator, în formă autentică, că s-a efectuat depunerea, precum și dovada publicării acestuia în Monitorul Oficial al României (art. 175 alin. 2 din L.S.C.).

Articolul 34

Divizarea societății

1. Pentru înscrierea mențiunii privind divizarea societăților comerciale cu capital exclusiv de stat se depune actul administrativ emis de organul care a dispus înființarea.

2. La societățile comerciale în care asociațiile/acționarii sunt Fondul Proprietății de Stat și Fondul Proprietății Private, înscrierea mențiunii în Registrul comerțului se face în baza hotărârii judecătorești prin care se autorizează funcționarea societăților comerciale rezultate prin divizare.

3. În cazul în care prin divizare rezultă mai multe persoane juridice, radierea persoanei juridice dizolvate se operează la data înmatriculării ultimei societăți comerciale care a rezultat din divizare.

Articolul 35

Dizolvarea și lichidarea societății comerciale

1. Pentru înscrierea mențiunii privind dizolvarea societății comerciale, dovada datelor din cererea de înscriere mențiuni se face în modul următor:

a) în situația în care, prin acordul tuturor asociaților, dizolvarea se face concomitent cu lichidarea (art. 172 din L.S.C.), dovada datelor se face cu bilanțul de lichidare, întocmit în condițiile legii, și dovada că, în termenul de 30 de zile de la data publicării hotărârii sau actului adițional autentic în Monitorul Oficial al României, nu s-a introdus opoziție ori că aceasta a fost retrasă sau respinsă printr-o sentință definitivă a instanței. Din hotărârea adunării generale a asociaților trebuie să rezulte acordul tuturor asociaților asupra inventarului, a modului de repartizare a activului și de acoperire a pasivului, precum și aprobarea socotelilor și terminarea repartiției (art. 184 din L.S.C.);
b) în situația în care, dizolvarea este urmată de lichidare, ca fază distinctă și subsecventă (art. 178-193 din L.S.C.), înscrierea mențiunii în Registrul comerțului se face astfel:
  • în prima etapă se depune hotărârea adunării generale prin care se decide dizolvarea, însoțită de actul adițional modificator în formă autentică, care va prevedea și numirea lichidatorilor. Depunerea semnăturii lichidatorilor în Registrul comerțului se face potrivit prevederilor art. 13 și 19 din L.R.C.;
  • în etapa a doua, după trecerea termenului de 30 de zile de la data publicării hotărârii adunării generale în Monitorul Oficii al României, se înscrie mențiunea propriu-zisă; în această etapă se depune extras din Monitorul Oficial al României în care s-au publicat hotărârea, bilanțul de lichidare și repartizarea activelor societății. În cazul în care unul sau mai mulți administratori sunt numiți lichidatori, societățile pe acțiuni și societățile în comandită pe acțiuni vor depune raportul cenzorilor, precum și darea de seamă asupra gestiunii administratorilor (art. 189 alin. 1 și art. 191 alin. 2 din L.S.C.).

2. Dacă dizolvarea și/sau numirea lichidatorilor s-a făcut de instanță, dovada se face cu hotărârea judecătorească, în copie legalizată de instanță.

3. Totodată, lichidatorii vor cere radierea societății comerciale din Registrul comerțului și vor depune registrele societăților pe acțiuni și în comandită pe acțiuni pentru păstrarea acestora la Registrul comerțului.

4. În cazurile prevăzute de art. 170 alin. 2 și 3 și art. 171 din L.S.C., când numărul asociaților s-a redus la unul singur și nu există clauza de continuare a activității societății comerciale cu moștenitorii, societatea comercială se dizolvă, iar dovada datelor se face, după caz, și cu unul dintre următoarele acte: hotărârea judecătorească de punere sub interdicție, de declarare în stare de faliment, de excludere, decizia de retragere sau actul de deces.

Articolul 36

Mențiunile prevăzute de art. 21 din L.R.C.

Pentru înscrierea mențiunilor prevăzute de art. 21 din L.R.C., dovada datelor se face astfel:

a) pentru actele prevăzute de art. 21 lit. a), cu înscrisul respectiv încheiat în forma prevăzută de lege;
b) pentru datele prevăzute de art. 21 lit. b), cu actul de identitate și cu împuternicirea dată de organul statutar;
c) pentru drepturile de proprietate industrială prevăzute de art. 21 lit. c) (brevete de invenții, mărci de fabrică, de comerț sau de serviciu ori alte drepturi înregistrate la O.S.I.M.), cu actul eliberat de O.S.I.M., în copie certificată de comerciant, care rămâne la dosar. Pentru firmă și emblemă nu se cer dovezi. Se va depune însă facsimilul emblemei, în trei exemplare, semnat de comerciant, pentru conformitate;
d) pentru situațiile prevăzute de art. 21 lit. d), e), f) și g), cu hotărârea judecătorească în copie legalizată de instanță sau, după caz, cu certificatul eliberat de instanță;
e) pentru situațiile prevăzute de art. 21 lit. h) (de

Exemplu: vărsarea integrală a capitalului, distribuirea dividendelor etc.), cu actele originale corespunzătoare situației concrete, lăsându-se la dosar copii certificate de comerciant sau de persoana interesată.

Secțiunea a IV-a

Actele care se prezintă împreună cu alte categorii de cereri

Articolul 37

Cererea de radiere

1. Se întocmește în cazurile prevăzute de art. 25 din L.R.C. și de art. 183 din L.S.C., precum și în toate cazurile care au ca efect încetarea comerțului.

2. Cererea întocmită în condițiile art. 25 din L.S.C. va fi însoțită de toate actele care motivează radierea solicitată de persoana prejudiciată prin înregistrarea respectivă.

3. Cererea întocmită în condițiile art. 183 din L.S.C. va fi însoțită de actele doveditoare prevăzute la art. 35 alin. 1 lit. b) liniuța a doua din prezentele norme, în măsura în care nu se află depuse la Registrul comerțului. De asemenea, la societățile comerciale cu capital străin se cere și dovada Agenției Române de Dezvoltare privind încetarea calității de investitor străin.

Articolul 38

Cererea de depunere și autorizare-publicare prospect

1. Se întocmește, în următoarele cazuri:

a) constituirea societăților pe acțiuni și în comandită pe acțiuni prin subscripție publică;
b) majorarea capitalului social la societățile pe acțiuni și la societățile în comandită pe acțiuni prin subscripție publică;
c) vânzarea acțiunilor pe cale de publicitate.

2. Cererea va fi însoțită de prospectul de emisiune sau vânzare acțiuni în formă autentică, autorizarea prealabilă a prospectului de către Agenția de Valori Mobiliare (Ordonanța Guvernului nr. 18/1993 și Hotărârea Guvernului nr. 788/1993 pentru aprobarea Regulamentului privind oferta publică de vânzare de valori mobiliare și a Regulamentului privind autorizarea societăților de intermediere și a agenților de valori mobiliare).

3. Dacă apar modificări ale prospectului de emisiune, se cere o nouă autorizare a publicării acestuia, conform Hotărârii Guvernului nr. 788/1993.

Articolul 39

Cererea de depunere și menționare bilanț

Se întocmește în cazurile prevăzute de art. 133 și art. 149 alin. 1 din L.S.C. Cererea va fi însoțită de bilanțul contabil anual, de raportul administratorilor și al cenzorilor și de hotărârea adunării generale, toate în copii certificate de comerciant.

Articolul 40

Cererea de depunere și menționare hotărâri ale adunării generale

Se întocmește în cazurile în care legea prevede un termen care suspendă executarea hotărârii (art. 155 alin. 1, art. 173 alin. 1, art. 175 alin. 1 din L.S.C.), precum și în orice alte cazuri prevăzute de lege (de exemplu: art. 89 alin. 4 din L.S.C.). Cererea va fi însoțită de hotărârea adunării generale a asociaților/acționarilor ce urmează a fi menționată în Registrul comerțului.

Secțiunea a V-a

Alte acte doveditoare

Articolul 41

Dovada plății taxei

La orice cerere de înregistrare sau pentru efectuarea oricărei operațiuni în Registrul comerțului se va anexa dovada plății taxei către Oficiul Registrului comerțului, conform art. 4 alin. 2 și art. 11 alin. 1 din L.R.C.

Articolul 42

Dovada privind îndeplinirea condițiilor de publicitate

La orice cerere de înregistrare sau pentru efectuarea oricărei operațiuni în Registrul comerțului se cere dovada că s-a solicitat publicarea în Monitorul Oficial al României a dispoziției judecătorești de înmatriculare, a actului adițional sau, după caz, a hotărârii adunării generale a asociaților.

2. Comerciantul are obligația să depună la Registrul comerțului un exemplar din Monitorul Oficial al României în care s-a făcut publicarea, imediat după ce aceasta s-a realizat.

Articolul 43

Avize-autorizații

Se vor mai anexa actele prevăzute de diferite dispoziții legale, ca de exemplu:

  • avizul Agenției Române de Dezvoltare conform Legii nr. 35/1991 privind investițiile străine;
  • autorizarea prealabilă a Băncii Naționale a României pentru constituirea și funcționarea societăților bancare conform art. 5 și 6 din Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancară;
  • avizul Ministerului Finanțelor pentru constituirea și funcționarea societăților comerciale din domeniul asigurărilor, conform art. 5 din Legea nr. 47/1991;
  • autorizarea prealabilă a Agenției de Valori Mobiliare pentru constituirea societăților de intermediere și a agenților de valori mobiliare conform Ordonanței Guvernului nr. 18/1993 și Hotărârii Guvernului nr. 788/1993;
  • autorizarea prospectului de emisiune acțiuni conform Ordonanței Guvernului nr. 18/1993 și Hotărârii Guvernului nr. 788/1993;
  • orice alte avize care condiționează constituirea și funcționarea societății comerciale.
Capitolul V

Sucursale și filiale

Articolul 44

Dispoziții generale

1. Comerciantul care are sucursale sau filiale trebuie să ceară înmatricularea acestora la Oficiul Registrului comerțului de la sediul fiecărei sucursale sau filiale în condițiile art. 23 din L.R.C.

2. Comerciantul care are sediul principal al comerțului său în străinătate și înființează o sucursală sau o filială în România este supus, conform art. 24 din L.R.C., tuturor dispozițiilor referitoare la înmatricularea, menționarea și publicarea actelor și faptelor cerute pentru comercianții din țară.

3. Sucursala este un dezmembrământ al persoanei juridice, fără personalitate juridică, având o structură organizatorică și un minim de autonomie gestionare în cadrul căreia conducătorul ei încheie în mod obișnuit acte juridice în numele și pe socoteala unității principale, în limitele acordate.

4. Unitățile (agențiile, birourile, oficiile etc.) de tipul sucursalei au regimul juridic al acesteia.

5. În înțelesul art. 23 din L.R.C., filiala este, de asemenea, un dezmembrământ al persoanei juridice, de tipul sucursalei. Sub raportul înregistrării în Registrul comerțului, filiala fără personalitate juridică are exact regimul juridic al sucursalei. În consecință, în continuare, termenul sucursală include și pe cel de filială fără personalitate juridică.

6. Filiala, în înțelesul art. 23 din L.R.C., nu trebuie confundată cu filiala organizată sub formă de societate comercială de-sine-stătătoare cu personalitate juridică, dar dependentă din punct de vedere economic de societatea mamă, prin deținerea de către aceasta a capitalului social sau a unei majorități care îi asigură controlul. Sub raportul înregistrării în Registrul comerțului, filiala-societate are exact regimul juridic al formei de societate comercială aleasă de părți pentru constituirea filialei. Pentru acest tip de filială nu există dispoziții speciale în L.S.C. sau în L.R.C. În consecință, filiala-societate se va constitui cu respectarea condițiilor prevăzute de L.S.C. referitoare la forma de societate comercială pentru care au optat părțile, iar pentru înmatricularea ei se completează formularul corespunzător acestei forme.

7. Partea care cere înmatricularea unei sucursale sau a unei filiale trebuie să ii în prealabil informată asupra înțelesului noțiunii. Nu orice dezmembrământ ul persoanei juridice constituie o sucursală, după cum trebuie să se facă o netă distincție între filiala fără personalitate juridică și filiala-societate. Pentru a se înlătură confuzia derivând din dublul înțeles al noțiunii de filială, se va recomanda părților să evite ori să recurgă la această denumire numai în cazul filialei-societate, folosind denumirea de sucursală și pentru filialele fără personalitate juridică.

8. Modificările înregistrărilor făcute în Registrul comerțului de la sediul principal, privitoare la sucursală trebuie înscrise, la cererea comerciantului, și în Registrul comerțului de la sediul sucursalei.

Articolul 45

Înmatricularea unei sucursale înființate de care o societate comercială cu sediul în România

1. Cererea de înmatriculare a unei sucursale se face la Oficiul Registrului comerțului de la sediul acesteia, prin completarea formularului nr. 5.

2. Firma sucursalei va cuprinde: firma unității principale, forma juridică, sediul ei (localitatea), urmate de cuvântul „sucursală” și de sediul sucursalei (localitatea).

3. Cererea de înmatriculare a unei sucursale va fi însoțită de următoarele acte:

a) toate actele și autorizațiile care sunt depuse la Oficiul Registrului comerțului de la sediul principal al societății comerciale, inclusiv copii de pe certificatul de înmatriculare, într-un singur exemplar, certificate de Oficiul Registrului comerțului și îndosariate conform art. 24 alin. 2 din prezentele norme;
b) hotărârea organului statutar de înființare a sucursalei cu elementele necesare (sediul secundar, sfera activității), în copie certificată de parte;
c) dovada publicării în Monitorul Oficial al României a dispoziției statutare care prevede înființarea sucursalei. Dacă o asemenea dispoziție există în actele constitutive originare, se va depune numai copia prevăzută la lit. b);
d) împuternicirea dată conducătorului sucursalei, în forma prevăzută de art. 5 alin. 4 din prezentele norme.

4. Oficiul Registrului comerțului de la sediul secundar, cel al sucursalei, va transmite Oficiului Registrului comerțului de la sediul principal un extras de pe înregistrarea efectuată, pentru a se face mențiunea în acest ultim registru (art. 23 alin. 4 din L.R.C.). Înscrierea se face din oficiu, fară plata vreunei taxe.

5. Dacă sucursala se înființează într-o localitate din același județ sau în aceeași localitate cu unitatea principală, aceasta se va înmatricula în același Registru al comerțului, însă distinct, ca înmatriculare independentă. La înmatricularea sucursalei se va menționa și numărul de înmatriculare a unității principale.

5. Conducătorul sucursalei este obligat să depună semnătura sa la Oficiul Registrului comerțului de la sediul sucursalei (art. 6 alin. 2 din L.S.C.).

Articolul 46

Înființarea unei sucursale de către o firmă cu sediul în străinătate

1. Cererea de înmatriculare a sucursalei se face prin completarea formularului nr. 5.

2. Firma sucursalei înființate de o societate comercială străină în România va cuprinde și mențiunea sediului principal din străinătate.

3. Cererea va fi însoțită de următoarele acte:

a) copie de pe înregistrarea unității principale din țara de sediu, cu toate mențiunile la zi, traduse și legalizate de notariatul de stat sau de un alt organ abilitat;
b) confirmarea Agenției Române de Dezvoltare;
c) declarațiile prevăzute la art. 237 lit. a) din Codul comercial privind reciprocitatea de tratament și la art. 238 și 245 pct. 1 din Codul comercial, în sensul că sucursala se supune legilor române;
d) avizul Camerei de Comerț și Industrie a României, iar pentru sucursala cu sediul în provincie a unei societăți comerciale pe acțiuni, se cere și avizul Camerei de comerț și industrie județeană (art. 244 alin. 2 din Codul comercial);
e) dovada depunerii cauțiunii conform art. 238 alin. final din Codul comercial; cauțiunea va fi egală cu capitalul minim prevăzut de legea română pentru forma de societate comercială care înființează sucursala (art. 238 alin. final, coroborat cu art. 245 pct. 2 din Codul comercial).

4. După înmatriculare, sucursala trebuie să se înregistreze și la administrația financiară de la sediul său, fiind subiect de drept financiar, impozabilă pentru veniturile realizate în România, sub rezerva prevederilor convențiilor internaționale privind dubla impunere, la care România este parte.

Articolul 47

Certificatul de înmatriculare

1. Verificarea cererii de înmatriculare a sucursalei se face în conformitate cu prevederile art. 48 din prezentele norme.

2. Certificatul de înmatriculare a sucursalei se eliberează prin completarea formularului nr. 20, în conformitate cu prevederile din prezentele norme.

Capitolul VI

Verificarea cererilor

Articolul 48

Operațiunile de verificare


1. La înregistrarea cererii de înmatriculare sau de înscriere mențiuni în registrul de intrare-ieșire, pe fiecare pagină a cererii se va trece în colțul din dreapta sus numărul și data înregistrării. Se recomandă utilizarea înseriatorului. Referentul Oficiului Registrului comerțului procedează, pe cât posibil, pe loc, în prezența comerciantului sau a împuternicitului său, la verificarea datelor înscrise în cerere, pentru confruntarea lor cu actele doveditoare. După verificarea cererii de înregistrare și dacă cererea este găsită în bună ordine și actele sunt complete, referentul Oficiului Registrului comerțului întocmește referatul în acest sens și eliberează comerciantului ori împuternicitului său o dovadă cuprinzând denumirea Oficiului Registrului comerțului, numărul și data înregistrării în registrul de intrare-ieșire, precum și data la care să se prezinte pentru eliberarea certificatului de înmatriculare sau de înscriere mențiuni.

2. Încheierea judecătorească ori a judecătorului delegat sau hotărârea definitivă prin care se dispune o înregistrare în Registrul comerțului este executorie pentru referentul Oficiului Registrului comerțului, acesta neavând competența să cenzureze elementele dispoziției judecătorești.

Fac excepție cazurile în care, deși există o dispoziție judecătorească de înregistrare, Oficiul Registrului comerțului va refuza înscrierea unei firme care poate produce confuzie cu alte firme înregistrate (art. 36 din L.R.C.). În această situație se va cere actul modificator în formă autentică și dovada că s-a solicitat publicarea în Monitorul Oficial al României, după care se va proceda la efectuarea înregistrării. Orice alte neconformități între actele prezentate vor fi sesizate judecătorului delegat.

3. În cazul constatării unor erori materiale sau omisiuni care nu afectează fondul cererii, acestea se vor înlătură pe loc. Mențiunea eronată se barează, scriindu-se deasupra mențiunea corectă, iar mențiunea omisă se completează de către comerciant ori de împuternicitul său, în mod citeț și sub semnătura acestuia. Rectificările și completările se înscriu identic pe toate exemplarele cererii, după care se vizează de către referentul Oficiului Registrului comerțului prin aplicarea parafei sale sau prin semnare.

4. În situația în care comerciantul ori împuternicitul său, deși atenționat că cererea nu îndeplinește condițiile legale, insistă ca aceasta să fie primită, referentul Oficiului Registrului comerțului o va primi și o va prezenta judecătorului delegat, întocmind referatul cu obiecțiunile sale.

5. Verificarea celorlalte categorii de cereri se face potrivit alineatelor precedente.

6. Cererea împreună cu toate actele se prezintă de către referentul Oficiului Registrului comerțului, judecătorului delegat la sediul oficiului, pentru a se pronunța asupra solicitării. Fac excepție cererile prin care se solicită înregistrarea în temeiul dispoziției judecătorești, depunerea și menționarea unor acte, eliberarea copiilor certificate, eliberarea certificatului constatator.

Capitolul VII

Registre. Dosare. Cartoteci

Articolul 49

Registre

1. Registrul comerțului este alcătuit din:

a) registrul-manual pentru înregistrarea comercianților persoane fizice, având coloanele prezentate în formularul nr. 17;
b) registrul-manual pentru înregistrarea comercianților persoane juridice, având coloanele prevăzute în formularul nr. 18;
c) dosarul fiecărui comerciant, constituit din cererile de înregistrare, alte categorii de cereri, precum și din actele prevăzute a fi depuse la Registrul comerțului.

Registrele prevăzute la lit. a) și b) se completează cu banca de date conținând informații din cererile de înregistrare.

2. Registrul comerțului este public. Oficiul Registrului comerțului este obligat să elibereze pe cheltuiala solicitantului:

  • copii certificate de pe înregistrările făcute și de pe actele prezentate în baza cererii de eliberare de copii certificate (formularul nr. 13);
  • certificate constatatoare că un anumit act sau fapt nu este înscris sau menționat în registru, în baza cererii de eliberare de certificat constatator (formularul nr. 14);
  • informații cu privire la situația comercianților înregistrați, în baza cererii de furnizare informații (formular nr. 16).

3. Furnizarea de informații la solicitarea organelor de urmărire penală și a instanțelor judecătorești se face în baza unei adrese.

4. Fiecare dintre registrele prevăzute la alin. 1 lit. a) și b) pot avea mai multe volume.

5. Pentru eliberarea de copii de pe fila de registru se scoate listing pe calculator, care se verifică cu dosarul individual. Listingul se certifică de către referentul Oficiului Registrului comerțului, se contrasemnează de directorul acestuia sau de înlocuitorul său și se aplică ștampila oficiului.

6. Bilanțul se eliberează numai în copie certificată.

7. Până la încărcarea pe calculator a mențiunilor înscrise în anii 1991 și 1992, listingul se va completa cu datele respective din registrul-manual.

Articolul 50

Ținerea registrelor

1. Registrele-manuale vor fi numerotate și parafate de judecătorul delegat. Parafa constă în formula: „Prezentul registru pe anul........ conține....... file”, care se înscrie pe ultima pagină a registrului, formulă sub care judecătorul delegat aplică parafa sa.

2. Pentru fiecare an calendaristic se deschide un registru al comerțului.

3. Fiecare comerciant înregistrat va purta un număr de ordine, începând de la numărul 1, în fiecare an. Nici un comerciant persoană fizică sau persoană juridică nu poate avea același număr de ordine cu alt comerciant înscris în Registrul comerțului, în cadrul aceluiași an calendaristic. Pentru asigurarea unicității numărului de înmatriculare se introduce și codul statistic al județului, astfel că numărul de înmatriculare va avea următoarea structură:

  • pentru comercianți persoane fizice = F – cod statistic județ - număr ordine în registru - anul;
  • pentru comercianți persoane juridice = J – cod statistic județ - număr de ordine în registru - anul.

4. Pe cotorul fiecărui registru se va scrie vizibil anul, volumul (în cazul în cale s-au deschis mai multe volume) și indicativul registrului, anume:

  • PF pentru registrul persoanelor fizice;
  • PJ pentru registrul persoanelor juridice.
Articolul 51

Registrul unic de intrare-ieșire

Oficiul Registrului comerțului tine un registru de intrare-ieșire în care se înscriu, în ordine cronologică, toate lucrările intrate și ieșite, având coloanele din registrul tipizat, adaptate la specificul lucrărilor Oficiului Registrului comerțului. La fiecare înregistrare se adaugă și numărul de înmatriculare al comerciantului. Registrul este unic, dar poate avea mai multe volume. Se va urmări ca numerele de intrare-ieșire să fie în stricta lor ordine, fără a se omite vreun număr sau a se da același număr unor lucrări diferite și fără a se lăsa spații goale într-un registru.

Articolul 52

Repertoriul alfabetic

Oficiul Registrului comerțului ține și păstrează pe calculator un repertoriu alfabetic al comercianților înregistrați, subîmpărtit în repertoriul alfabetic pentru comercianții persoane fizice și repertoriul alfabetic pentru persoanele juridice, indiferent de forma juridică a acestora.

Articolul 53

Dosare

1. Toate actele care sunt depuse în legătură cu înregistrarea sau cu orice operațiune a Registrului comerțului se păstrează la dosarul comerciantului, indiferent de data depunerii și de natura actului. Filele conținute în dosarul fiecărui comerciant se numerotează în ordinea depunerii, începând cu numărul 1.

2. În cazul în care comerciantul nu este încă înmatriculat, ca de exemplu, atunci când, conform art. 10 alin. 2 din L.S.C., se depune un prospect de emisiune pentru autorizarea publicării, asemenea acte se vor păstra într-o mapă separată, urmărind-se însă ca imediat după înmatriculare să fie trecute în dosarul comerciantului.

3. Pe coperta dosarului se scriu următoarele date: denumirea Oficiului Registrului comerțului, numele/denumirea comerciantului și numărul de înmatriculare.

4. Dosarele PF și PJ vor fi aranjate pe ani și în ordinea numerelor de înmatriculare.

Articolul 54

Cartoteci

Cartoteca fișelor fiecărui comerciant se realizează prin prelucrarea datelor existente în calculator și prin sistematizarea acestora în scopul evidențierii modificărilor intervenite ulterior înmatriculării, precum și al elaborării rapoartelor statistice și a studiilor privind evoluția comerțului și industriei românești.

Articolul 55

Încheierile judecătorului delegat, mapa și registrul de încheieri

1. Încheierile de înmatriculare și de înscriere mențiuni se întocmesc în trei exemplare și se dau în forma înscrisă pe ultima pagină a cererii respective. Aceste încheieri se comunică părților prin înmânarea unui exemplar din cererea respectivă.

2.Încheierile pronunțate în temeiul art. 25 din L.R.C. se întocmesc în două exemplare, dintre care unul pentru mapa de încheieri, iar al doilea pentru dosarul comerciantului. Aceste încheieri se trec în registrul de încheieri și se comunică părților de îndată ce au fost pronunțate.

3. În cazul prevăzut la alineatul precedent, lucrările de secretariat pentru judecătorul delegat, inclusiv citarea părților, se asigură de către un funcționar al Oficiului Registrului comerțului, desemnat în acest scop.

Articolul 56

Registratura-arhiva. Mânuirea registrelor

1. Oficiul Registrului comerțului are registratură și arhivă proprie, separată de aceea a Camerei de comerț și industrie pe lângă care funcționează.

2. La registrele și cartotecile ținute computerizat, cât și la registrele manuale au acces numai referenții Oficiului Registrului comerțului, desemnați potrivit art. 66 din prezentele norme.

3. Gestionarea registrelor și a documentelor depuse la arhiva Oficiului Registrului comerțului se face potrivit instrucțiunilor O.N.R.C. nr. 1428 din 13 octombrie 1992.

Capitolul VIII

Modul de înregistrare și de completare a registrelor

Articolul 57

Procedura de înregistrare

1. Înregistrările în Registrul comerțului se fac numai pe baza încheierii judecătorului delegat ori, după caz, a unei încheieri sau hotărâri definitive a instanței judecătorești.

2. Referentul Oficiului Registrului comerțului înscrie în registre datele prevăzute în coloanele acestora. Toate datele din cererea de înregistrare se încarcă pe calculator, astfel cum au fost stabilite prin dispoziția judecătorească. Orice modificare sau completare a datelor prevăzute în dispoziția judecătorească este cu desăvârșire interzisă.

Articolul 58

Completarea registrelor

1. Completarea registrelor-manuale se face în ordinea coloanelor și a rubricilor, astfel:

a) la rubrica „Nr. de înmatriculare” și „Serie certificat” se înscriu codul județului, urmat de numărul atribuit la înmatriculare, anul și data efectuării înmatriculării, precum și seria imprimantă pe certificatul de înmatriculare;
b) la rubrica „Firma” se înscriu, după caz, numele comerciantului sub care exercită comerțul și sub care semnează sau denumirea persoanei juridice (societate comercială, regie autonomă, organizație cooperatistă). În situația în care intervin schimbări în denumire, acestea se înscriu, în mod corespunzător, în ordine cronologică, la rubrica „Modificări în denumire”;
c) în coloana „Nr. și data intrării cererii", se înscriu numărul și data înregistrării cererii în registrul unic de intrare-ieșire al Oficiului Registrului comerțului;
d) în coloana „Obiectul cererii” se înscrie „înmatriculare” ori „înscriere mențiune”, urmată de natura modificării intervenite (de exemplu: completare obiect de activitate, majorare capital social, cesiune părți sociale) sau, după caz, alte cereri urmate de natura solicitării (de exemplu: radiere înmatriculare/mențiune” sau, după ca; „depunere prospect”, „depunere hotărâre a adunării generale” etc.);
e) în coloana „Data înregistrării operațiunii în Registrul comerțului” se va înscrie, după caz: data efectuării înmatriculării sau a mențiunii. Data înmatriculării este data atribuirii numărului de înmatriculare. Data înregistrării mențiunii este data înscrierii ei în Registrul comerțului;
f) în coloana „Sediul” se înscrie adresa, cu toate datele acesteia;
g) în coloana „Administratori/manageri, reprezentanți, împuterniciți, lichidatori", din registrul comercianți persoane juridice, se înscriu numele și prenumele tuturor persoanelor care au una din aceste calități;
h) în coloana „Specimen de semnătură”, persoanele care au obligația să depună semnătura în Registrul comerțului vor semna în dreptul numelui lor sau, în absența persoanelor menționate, se înscriu numărul și data legalizării semnăturii de către notariat, cu indicarea acestuia (art. 13 alin. 3 și 4 și art. 19 alin. 1 din L.R.C.);
i) în coloana „Certificarea semnăturii și data” va semna judecătorul delegat sau conducătorul Oficiului Registrului comerțului ori înlocuitorul său, menționându-se și data certificării specimenului de semnătură.

2. Pentru fiecare comerciant persoană juridică se rezervă o filă în raport cu mărimea registrului. În cazul în care aceasta nu este suficientă, mențiunile se vor înscrie pe o altă filă, indicându-se fila sau, după caz, volumul și fila, unde se continuă și de unde continuă înregistrarea.

3. Referentul Oficiului Registrului comerțului va completa registrul în mod citeț și cu toată atenția. În cazul unei erori materiale, textul eronat se barează cu cerneală, scriindu-se deasupra textul corect, care corespunde exact celui din cerere. Rectificarea se semnează de referentul Oficiului Registrului comerțului.

4. La fiecare înregistrare referentul Oficiului Registrului comerțului certifică, sub semnătură, conformitatea datelor înscrise cu cererea și actele doveditoare, punând și data, după care trage o linie orizontala paralelă cu baza registrului, pe întreaga filă.

5. Mențiunile care se fac ulterior înmatriculării se Înscriu, după caz, în ordine cronologică sau în ordinea solicitării lor, procedându-se conform alin. 4.

6. Radierea unei înmatriculări sau mențiuni în Registrul comerțului se operează prin tragerea a două diagonale cu cerneală roșie pe fila registrului, indicându-se cauza, baza și data radierii.

Capitolul IX

Întocmirea și eliberarea certificatelor

Articolul 59

Certificatul de înmatriculare

1. Certificatul de înmatriculare este unic și atestă data înmatriculării, deci data dobândirii personalității juridice pentru comercianții persoane juridice.

2. Formularul nr. 39 pentru certificatul de înmatriculare se utilizează în mod unitar de către toate oficiile Registrului comerțului. Tipărirea și evidența seriilor certificatelor de înmatriculare (originale și copii) se fac prin grija O.N.R.C., în baza comenzilor oficiilor județene. Certificatele astfel tipărite se eliberează oficiilor Registrului comerțului numai după ștanțarea cu timbrul sec a originalelor de către O.N.R.C.

3. Concomitent cu înmatricularea, referentul Oficiului Registrului comerțului scrie seria, numărul de înmatriculare și codul statistic republican al unităților economico-sociale (S.I.R.U.E.S.) pe toate exemplarele cererii și completează certificatul de înmatriculare. Data și numărul de înmatriculare care se înscriu în certificat sunt cele operate în registrul pentru înregistrarea comercianților. Copia de pe certificat se păstrează și la dosarul comerciantului. Atribuirea codului S.I.R.U.E.S. se face de către Oficiul Registrului comerțului în colaborare cu direcția județeană de statistică.

4. Lucrarea astfel întocmită se prezintă directorului Oficiului Registrului comerțului ori înlocuitorului său. Dacă completarea registrului și a certificatului sunt găsite în bună ordine, directorul Oficiului Registrului comerțului sau, în lipsa acestuia, înlocuitorul său, împuternicit de președintele Camerei de comerț teritoriale respective, semnează certificatul de înmatriculare.

5. Formularul nr. 20 pentru înmatricularea sucursalelor are regimul de executare (tipărire sau tehnoredactare) corespunzător celorlalte categorii de formulare. Întocmirea acestora se face cu respectarea prevederilor alin. 3 din prezentul articol, cu excepția înscrierii seriei. Certificatele astfel întocmite se semnează potrivit alin. 4 din prezentul articol.

Articolul 60

Certificatul de înscriere mențiuni

1. Certificatul de înscriere mențiuni este inclus pe ultima pagină a cererii (formularul nr. 6). Completarea acestuia pe toate exemplarele cererii se face de către referentul Oficiului Registrului comerțului. Data care se înscrie pe certificat este data efectuării mențiunii în Registrul comerțului. Certificatul de înscriere mențiuni se semnează potrivit art. 59 alin. 4 din prezentele norme.

2. În cazul modificării datelor cuprinse în certificatul de înmatriculate (de exemplu: denumire, formă juridică, sediu etc.), nu se va proceda la eliberarea altui certificat de înmatriculare. Atestarea modificării elementelor respective se face au certificatul de înscriere mențiuni de pe ultima pagină a cererii, împreună cu certificatul de înmatriculare existent.

Articolul 61

Alte certificate

Certificatele incluse pe ultima pagină a unor cereri (de exemplu: cerere de radiere, de rectificare, de eliberare duplicat etc.) se întocmesc și se semnează potrivit art. 60 alin. 1 din prezentele norme.

Articolul 62

Termenul pentru eliberarea certificatelor

1. Certificatul de înmatriculare însoțit de exemplarul 2 al cererii de înmatriculare se eliberează în termen de cel mult 15 zile de la data depunerii cererii.

2. În același termen se eliberează exemplarul 2 al cererilor care au incluse pe ultima pagină certificatul corespunzător fiecărui formular.

3. La eliberarea certificatelor, comerciantul ori împuternicitul său va semna de primire în registrul unic de intrare-ieșire, indicând și data eliberării.

Articolul 63

Eliberarea duplicatelor

1. În cazul pierderii sau deteriorării certificatului de înmatriculare, la solicitarea comerciantului ori a împuternicitului său, prin întocmirea cererii de eliberare duplicat (formularul nr. 15) se eliberează duplicat. Dacă se eliberează mai multe duplicate, fiecare se va parafa cu inscripția corespunzătoare: D1, D2, D3 etc.

2. În cazul pierderii sau deteriorării altor acte, eliberarea duplicatelor se face potrivit alineatului precedent.

Capitolul X

Controlul legalității operațiunilor efectuate în Registrul comerțului

Articolul 64

Cine face controlul

1. Controlul legalității operațiunilor efectuate în Registrul comerțului se face de către judecătorul delegat în Conformitate cu art. 8 alin. 2 din L.R.C.

2. Personalul care conduce și execută operațiunile Registrului comerțului efectuează un control de regularitate extrinsec având scopul să asigure conformitatea datelor înscrise în cererea de înregistrare cu dispoziția judecătorească și actele doveditoare.

Capitolul XI

Oficiul Național al Registrului Comerțului

Articolul 65

Registrul central

1. Registrul central al comerțului se ține de către Oficiul Național al Registrului comerțului, organizat pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, și este alcătuit din:

a) banca de date informatizată conținând informațiile din cererile de înregistrare, precum și datele din bilanțurile contabile;
b) exemplarul 3 al cererilor de înregistrare.

2. O.N.R.C. tine pe calculator evidența specială a persoanelor juridice sancționate potrivit prevederilor art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 148/1993, pentru nerespectarea obligației prevăzute de Regulamentul privind efectuarea operațiunilor valutare emis de Banca Națională a României.

3. Oficiile teritoriale vor comunica O.N.R.C. orice înmatriculare sau mențiune operată, în termen de 15 zile de la efectuare.

4. Comunicările constau în transmiterea exemplarului 3 al cererii de înmatriculare, de înscriere mențiuni ori de radiere, scris vizibil și purtând ștampila Oficiului Registrului comerțului, precum și în transmiterea mențiunilor din oficiu. Comunicările vor fi însoțite de documentul recapitulativ (formularul nr. 21).

5. Virarea lunară a cotei cuvenite O.N.R.C. (art. 11 alin. 2 din L.R.C.) se face prin transmiterea borderoului-decont către acesta (formularul nr. 22), însoțit de documentul justificativ al efectuării plății (filă cec, dispoziție de plată etc.).

6. Oficiile teritoriale vor comunica O.N.R.C. informații statistice conform solicitărilor acestuia. În acest sens, vor recomanda comercianților să completeze orice chestionare distribuite și să le depună la Registrul comerțului.

Capitolul XII

Dispoziții comune și tranzitorii

Articolul 66

Atribuțiile și răspunderea referenților oficiilor

Referenții Oficiului Registrului comerțului care primesc, verifică cererile de înregistrare și completează registrele, precum și cei care țin dosarele firmelor sunt desemnați nominal de directorul Oficiului Registrului comerțului, având atribuțiile și răspunderile stabilite prin L.R.C., prin normele interioare de organizare și funcționare, stabilite în mod unitar de Camera de Comerț și Industrie a României, precum și prin prezentele norme.

Articolul 67

Anexe

1. Anexele nr. 1-22 fac parte integrantă din prezentele norme și se utilizează în mod unitar de către toate oficiile Registrului comerțului.

2. Executarea formularelor (tehnoredactare, tipărire etc), cu excepția certificatului de înmatriculare (formularul nr. 19), se face prin grija oficiilor Registrului comerțului județene sau, potrivit opțiunii lor, prin comandă de tipărire de către O.N.R.C.

3. Camera de Comerț și Industrie a României, cu avizul camerelor de comerț și industrie județene, va putea modifica și adapta aceste anexe la sistemul informatic unitar al Registrului comerțului prevăzut de art. 48 din L.R.C., elaborând instrucțiuni de utilizare și completare.

Articolul 68

Intrarea în vigoare

1. Prezentele norme intră în vigoare pe data de 1 august 1994.

2. Pe aceeași dată își încetează aplicabilitatea Normele din 27 noiembrie 1990 și orice alte dispoziții contrare.

3. Oficiile Registrului comerțului vor putea folosi în continuare registrele-manuale și formularistica actuale până la epuizarea stocului, dar nu mai târziu de 31 decembrie 1994.

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, dr. Aurel Ghibuțiu

Ministrul comerțului, Cristian Ionescu

București, 27 iunie 1994 | Nr. 3.021.


Notă:

Formularele-anexe la prezentele norme se găsesc la dispoziția publicului la toate oficiile Registrului comerțului.