Monitorul Oficial 298/1993

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare


Monitorul Oficial al României

Anul V, Nr. issue::0298 - Partea I - Vineri, 17 decembrie year::1993

Hotărâri ale Guvernului României

Hotărâre privind transmiterea fără plată a vilei „Greierașul” și a terenului aferent din patrimoniul Societății Comerciale „Călimănești-Căciulata” - S.A. în administrarea Ministerului Finanțelor

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se aprobă transmiterea fără plată a imobilului situat în Călimănești, Calea lui Traian nr. 445, județul Vîlcea, denumit vila „Greierașul” - compus dintr-o construcție cu două niveluri și terenul aferent -, din patrimoniul Societății Comerciale „Călimănești-Căciulata” - S.A.[1], cu capital integral de stat, în administrarea Ministerului Finanțelor.

Imobilul este destinat desfășurării activităților financiare și de trezorerie la nivelul Direcției generale a finanțelor publice și controlului financiar de stat a județului Vîlcea.

Art. 2. - Predarea-preluarea imobilului și a terenului aferent se va face pe bază de protocol încheiat între Direcția generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat a județului Vîlcea și Societatea Comercială „Călimănești-Căciulata” - S.A., cu activul și pasivul existente la data transmiterii.

Art. 3. - Societatea Comercială „Călimănești-Căciulata” - S.A. își va diminua capitalul social cu valoarea care va rezulta din protocolul de predare-preluare.

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 29 noiembrie 1993 | Nr. 680.

Contrasemnează:

Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu
Ministrul turismului, Dan Matei Agathon



Hotărâre privind acordarea de reduceri pentru transportul pe calea ferată al elevilor și studenților, în perioada vacanțelor

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Elevii și studenții de la cursurile de zi din instituțiile de învățământ de stat beneficiază, în perioada vacanțelor, de reduceri la transportul pe calea ferată de 50% din costul biletului de călătorie, clasa a II-a, tren de persoane.

De prevederile alin. 1 beneficiază și tinerii din Republica Moldova și Ucraina aflați la studii în România, ca bursieri ai statului român.

Art. 2. - Reducerile la transportul pe calea ferată se acordă pe baza carnetului de elev sau de student, vizat la zi.

Art. 3. - Fondurile necesare pentru acoperirea cheltuielilor aferente facilităților acordate prin prezenta hotărâre se asigură din rezerva bugetară aflată la dispoziția Guvernului.

Trimestrial, în funcție de numărul de călătorii efectuate, Ministerul Învățământului virează Societății Naționale a Căilor Ferate Române sumele respective, justificate pe baza deconturilor întocmite de aceasta și avizate de Ministerul Transporturilor.

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 14 decembrie 1993 | Nr. 705.

Contrasemnează:

p. Ministrul învățământului, Romulus Pop, secretar de stat
p. Ministrul transporturilor, Aurel Novac, secretar de stat
Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu


Referințe

  1. Societatea Comercială „Călimănești-Căciulata” - S.A. a fost înființată prin Hotărârea Guvernului nr. 1041/1990, poz. 10 din anexa nr. 1, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 26 septembrie 1990.