Monitorul Oficial 320/1994

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare


Monitorul Oficial al României

Anul VI, Nr. issue::0320 - Partea I - Joi, 17 noiembrie year::1994

Decizii

Decizie privind asigurarea conducerii Senatului pe perioada 17-21 noiembrie 1994

În conformitate cu art. 26 din Regulamentul Senatului,
Președintele Senatului decide:

Articol unic. - Pe perioada absenței din țară a președintelui Senatului - 17-21 noiembrie 1994 - conducerea Senatului va fi asigurată de domnul senator Ion Solcanu, vicepreședinte al Senatului.

Președintele Senatului, prof. univ. dr. Oliviu Gherman | București, 15 noiembrie 1994 | Nr. 14.



Decrete

Decret privind trecerea în rezervă a unui general din Ministerul Apărării Naționale

În temeiul art. 94 lit. b) și al art. 99 alin. (1) din Constituția României,
având în vedere propunerea ministrului apărării naționale,
Președintele României decretează:

Articol unic. - Generalul-maior Diaconescu Mircea Dan-Costel se trece în rezervă prin aplicarea art. 43 lit. f) din Statutul corpului ofițerilor.

Președintele României, Ion Iliescu

În temeiul art. 99 alin. (2) din Constituția României, contrasemnăm acest decret.
Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu

București, 14 noiembrie 1994 | Nr. 218.



Hotărâri ale Guvernului României

Hotărâre privind interdicția demnitarilor din administrația publică de a face parte din adunările generale ale acționarilor și din consiliile de administrație ale agenților economici

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se interzice ca miniștrii, secretarii de stat, prefecții și subprefecții, precum și asimilații acestora, să facă parte din adunările generale ale acționarilor și, respectiv, din consiliile de administrație ale societăților comerciale cu capital majoritar de stat, cât și din consiliile de administrație ale regiilor autonome de interes național sau local, cu excepția celor de la băncile comerciale cu capital majoritar de stat.

Art. 2. - În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, ministerele și prefecturile, precum și agenții economici prevăzuți la art. 1 vor lua măsurile necesare pentru completarea locurilor devenite vacante în cadrul adunărilor generale ale acționarilor și al consiliilor de administrație, ca urmare a aplicării prevederilor prezentei hotărâri, împreună cu Fondul Proprietății de Stat și Fondurile Proprietății Private, potrivit legii.

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 31 octombrie 1994 | Nr. 755.

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,
Viorel Hrebenciuc
Ministru de stat, ministrul finanțelor,
Florin Georgescu
Secretar de stat, șeful Departamentului pentru Administrație Publică Locală,
Octav Cozmâncă


Hotărâre privind transmiterea, fără plată, a Complexului hotelier „Diana" și a Căminului de nefamiliști „C.P. 4", din patrimoniul Societății Comerciale „Saturn" - S.A. în proprietatea publică a statului și în administrarea Ministerului de Interne

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se aprobă transmiterea, fără plată, a Complexului hotelier „Diana" și a Căminului de nefamiliști „C.P. 4" împreună cu terenul aferent, situate în stațiunea Saturn, județul Constanța, identificate potrivit anexei care face parte din prezenta hotărâre, din patrimoniul Societății Comerciale „Saturn" - S.A.[1], în proprietatea publică a statului și în administrarea Ministerului de Interne.

Art. 2. - Ministerul de Interne va rambursa Societății Comerciale „Saturn" - S.A. suma de 50.000 mii lei reprezentând cheltuielile efectuate de societate pentru punerea în funcțiune a Complexului hotelier „Diana" în sezonul 1994.

Art. 3. - Predarea-preluarea celor două imobile se face pe bază de protocol, cu activul și pasivul existente la data transmiterii.

Art. 4. - Mobilierul și obiectele de inventar existente în Complexul hotelier „Diana" se vor transmite, cu plată, către Ministerul de Interne.

Art. 5. - Capitalul social al Societății Comerciale „Saturn" - S.A. se diminuează cu valoarea imobilelor prevăzute la art. 1, fără modificarea valorii capitalului aferent Fondului Proprietății Private III - Transilvania, în condițiile compensării de către Fondul Proprietății de Stat a cotei-părți de 30% deținută de Fondul Proprietății Private III - Transilvania.

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 31 octombrie 1994 | Nr. 757.

Contrasemnează:

p. Ministrul turismului,
Nicolae Neacșu,
secretar de stat
Ministru de interne,
Doru Ioan Tărăcilă
Ministru de stat, ministrul finanțelor,
Florin Georgescu


Anexă

Complexul hotelier „Diana" și Căminul de nefamiliști „C.P. 4" din stațiunea Saturn - Mangalia
Suprafața construită (m2) Suprafața desfășurată (m2) Suprafața terenului (m2)
Hotelul „Diana" 590 9.043 687
Restaurantul „Diana" 1.538 1.768 2.948
Piscina 624 624 -
Terenul de sport 966 966 -
Grupul sanitar 44 44 -
    Total complex: 3.762 12.445 3.635
Căminul de nefamiliști „C.P. 4" 836 3.311 959
    Total general: 4.598 15.756 4.594


Hotărâre privind transmiterea unor imobile situate în municipiul București

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se aprobă transmiterea, fără plată, din patrimoniul Societății Naționale a Căilor Ferate Române în patrimoniul Societății Comerciale „Compania de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A., a imobilului în suprafață de 728 m2, situat în municipiul București, str. Domnița Anastasia nr. 10-14, sectorul 5.

Art. 2. - Se aprobă transmiterea, fără plată, din patrimoniul Societății Comerciale „Delicia - Com" - S.A. București în patrimoniul Societății Naționale a Căilor Ferate Române, a imobilului în suprafață de 676 m2, situat în municipiul București, b-dul I.C. Brătianu nr. 44, bloc 7, sectorul 3.

Art. 3. - Predarea-preluarea imobilelor prevăzute la art. 1 și 2 se va face pe bază de protocol încheiat între părți.

Art. 4. - Patrimoniul Societății Naționale a Căilor Ferate Române se diminuează cu valoarea imobilului transmis Societății Comerciale „Compania de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. și, respectiv, se majorează cu valoarea imobilului preluat de la Societatea Comercială „Delicia - Com" - S.A. București, al cărei capital social se reduce în mod corespunzător.

Capitalul social al Societății Comerciale „Compania de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. se majorează cu valoarea imobilului preluat de la Societatea Națională a Căilor Ferate Române.

Art. 5. - Valoarea patrimoniului Societății Naționale a Căilor Ferate Române și a capitalului social al societăților comerciale „Compania de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. și „Delicia - Com" - S.A. se va definitiva după încheierea acțiunii de reevaluare a imobilizărilor corporale și modificarea capitalului social.

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 31 octombrie 1994 | Nr. 758.

Contrasemnează:

Ministrul transporturilor,
Aurel Novac
Ministru de stat, ministrul finanțelor,
Florin Georgescu


Hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate a obiectivului de investiții „Sediul Serviciului Român de Informații - Secția Călărași", județul Călărași

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se aprobă studiul de fezabilitate a obiectivului de investiții „Sediul Serviciului Român de Informații - Secția Călărași", județul Călărași, cu caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici prevăzuți în anexa[2] la prezenta hotărâre.

Art. 2. - Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face din fondurile bugetului de stat, conform listelor de investiții aprobate potrivit legii.

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 31 octombrie 1994 | Nr. 760.

Contrasemnează:

p. Directorul Serviciului Român de Informații,
Ion Popescu,
director adjunct
Ministru de stat, ministrul finanțelor,
Florin Georgescu


Hotărâre privind transmiterea unui imobil din orașul Roșiori de Vede, județul Teleorman, în administrarea Ministerului de Interne

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Imobilul, proprietate publică a statului, compus din construcție și terenul aferent, situat în orașul Roșiori de Vede, str. Sfântul Toader nr. 7, județul Teleorman, identificat potrivit anexei care face parte din prezenta hotărâre, se transmite, din administrarea Regiei Autonome „Urbis", aflată sub autoritatea Consiliului Local al Orașului Roșiori de Vede, în administrarea Ministerului de Interne, pentru subunitatea de jandarmi din cadrul Comandamentului trupelor de jandarmi.

Art. 2. - Predarea-preluarea imobilului prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părți, la valoarea de inventar, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, patrimoniul Regiei Autonome „Urbis" diminuându-se în mod corespunzător.

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 31 octombrie 1994 | Nr. 761.

Contrasemnează:

Ministru de interne,
Doru Ioan Tărăcilă
Ministru de stat, ministrul finanțelor,
Florin Georgescu
Secretar de stat, șeful Departamentului pentru Administrație Publică Locală,
Octav Cozmâncă


Anexă

Datele de identificare
a imobilului situat în orașul Roșiori de Vede, județul Teleorman, ce se transmite în administrarea Ministerului de Interne
Locul unde este situat imobilul ce se transmite Persoana juridică de la care se transmite Persoana juridică la care se transmite Caracteristici tehnice
Orașul Roșiori de Vede, str. Sfântul Toader nr. 7, județul Teleorman Regia Autonomă „Urbis" Ministerul de Interne Suprafața construită: 869,35 m2
Suprafața desfășurată: 869,35 m2
Terenul aferent: 2.676,35 m2


Hotărâre privind transmiterea unui imobil din orașul Zimnicea, județul Teleorman, în administrarea Ministerului de Interne

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Imobilul, proprietate publică a statului, compus din construcție și terenul aferent, situat în orașul Zimnicea, str. Cuza Vodă, bloc XI.E, județul Teleorman, identificat potrivit anexei care face parte din prezenta hotărâre, se transmite, din administrarea Regiei Autonome „Urbana", aflată sub autoritatea Consiliului Local al Orașului Zimnicea, în administrarea Ministerului de Interne, pentru subunitatea de jandarmi din cadrul Comandamentului trupelor de jandarmi.

Art. 2. - Predarea-preluarea imobilului prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părți, la valoarea de inventar, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, patrimoniul Regiei Autonome „Urbana" diminuându-se în mod corespunzător.

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 31 octombrie 1994 | Nr. 762.

Contrasemnează:

Ministru de interne,
Doru Ioan Tărăcilă
Ministru de stat, ministrul finanțelor,
Florin Georgescu
Secretar de stat, șeful Departamentului pentru Administrație Publică Locală,
Octav Cozmâncă


Anexă

Datele de identificare
a imobilului situat în orașul Zimnicea, județul Teleorman, ce se transmite în administrarea Ministerului de Interne
Locul unde este situat imobilul ce se transmite Persoana juridică de la care se transmite Persoana juridică la care se transmite Caracteristici tehnice
Orașul Zimnicea, str. Cuza Vodă, bloc XI. E, județul Teleorman Regia Autonomă „Urbana" Ministerul de Interne Suprafața construită: 270 m2
Suprafața desfășurată: 1.350 m2
Terenul aferent: 848,50 m2


Hotărâre privind prelungirea datei limită de valabilitate a contingentelor tarifare valorice exceptate de la plata taxelor vamale de import, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 539/1993

În temeiul art. 35 din Ordonanța Guvernului nr. 26/1993 privind Tariful vamal de import al României,
Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Data limită de valabilitate a contingentelor valorice tarifare exceptate de la plata taxelor vamale de import, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 539/1993, pentru părți ale mașinilor și aparatelor utilizate la fabricarea pastelor făinoase alimentare, poziția tarifară 8438.90.00, se prelungește până la 31 decembrie 1994.

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 31 octombrie 1994 | Nr. 763.

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii și alimentației,
Valeriu Tabără
Ministrul comerțului,
Cristian Ionescu
Ministru de stat, ministrul finanțelor,
Florin Georgescu
Ministrul industriilor,
Dumitru Popescu


Hotărâre privind nivelul și destinația creditelor cu dobândă bonificată pentru executarea lucrărilor agricole din toamna anului 1994, preluarea produselor agricole de bază și constituirea stocurilor de produse agroalimentare acordate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/1994

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Pentru asigurarea surselor în vederea executării lucrărilor agricole din toamna anului 1994, preluării produselor agricole de bază de la producători și constituirii stocurilor de produse agroalimentare necesare consumului în perioada de toamnă-iarnă 1994-1995, se vor acorda credite cu dobândă bonificată în limita sumei de 1.600 miliarde lei, pe destinațiile prevăzute în anexa la prezenta hotărâre.

Art. 2. - Creditele pentru lucrările agricole din toamna anului 1994 se vor acorda direct producătorilor agricoli, indiferent de forma de proprietate și de exploatare a terenului agricol sau prin Regia Autonomă „Romcereal", prin societățile comerciale producătoare de nutrețuri combinate „Semrom" - S.A. și „Unisem" - S.A. și prin societățile comerciale „Agromec" - S.A. care prestează lucrări agricole pentru producători individuali și asociații familiale.

Creditele pentru preluarea produselor agricole de bază de la producători și pentru constituirea stocurilor de produse alimentare necesare consumului în perioada de toamnă-iarnă 1994-1995 se vor acorda agenților economici specializați în preluarea produselor agricole și în constituirea stocurilor de consum, furaje și semințe.

Art. 3. - Resursele necesare aplicării prevederilor art. 1 vor fi asigurate din creditele de refinanțare ale Băncii Naționale a României și din alte resurse ale băncilor comerciale.

Art. 4. - Pentru creditele ce se vor acorda beneficiarilor prevăzuți la art. 2, băncile comerciale vor calcula și vor încasa o dobândă de 15% pe an. Creditele acordate anterior, cu alte dobânzi, pentru destinațiile prevăzute la art. 1, care la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri au corespondent în stocuri și/sau lucrări agricole executate, prevăzute în anexa la prezenta hotărâre, vor fi transferate la creditele cu dobândă de 15% începând cu data angajării acestora.

Art. 5. - Pentru anul 1994, băncile comerciale vor acorda credite cu o rată a dobânzii egală cu cea practicată de Banca Națională a României pentru creditele de refinanțare aferente, plus o marjă de 5 puncte procentuale, iar beneficiarii de credite vor plăti o dobândă de 15% pe an. Diferența dintre dobânda practicată de băncile comerciale și cea plătită de beneficiarii de credite va fi suportată din profitul net al Băncii Naționale a României pe anul 1994, în limita sumei de 200 miliarde lei.

Pentru anul 1995, diferența dintre dobânda bancară și cea suportată de beneficiarii de credite se va acoperi de la bugetul de stat, în limitele aprobate prin lege.

Art. 6. - Dobânda datorată de producătorii agricoli la creditele acordate în condițiile prezentei hotărâri către băncile comerciale și cea datorată de acestea către Banca Națională a României se vor plăti pe măsura valorificării produselor agricole, pe bază de grafice ferme de rambursare a creditelor aferente, dar nu mai târziu de 31 decembrie 1995.

În cazul nerespectării termenelor de rambursare prevăzute în grafice, creditele respective nu vor mai beneficia de bonificarea dobânzii.

Art. 7. - Ministerul Agriculturii și Alimentației împreună cu Banca Națională a României și Banca Agricolă - S.A., cu avizul Ministerului Finanțelor, vor elabora norme metodologice pentru aplicarea prezentei hotărâri, în termen de 5 zile de la adoptarea acesteia.

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 4 noiembrie 1994 | Nr. 767.

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii și alimentației,
Valeriu Tabără
Ministru de stat, ministrul finanțelor,
Florin Georgescu
Guvernatorul Băncii Naționale a României,
Mugur Isărescu


Anexă

Lista
lucrărilor și stocurilor de produse agricole și agroalimentare creditate cu dobândă bonificată

I. Lucrări agricole de toamnă - 500 miliarde lei

II. Stocuri de produse agricole de bază și agroalimentare din producția internă - 1.100 miliarde lei

  1. Porumb, orz, furaje proteice, ingrediente pentru nutrețuri combinate
  2. Floarea-soarelui
  3. Legume (morcovi, ceapă, fasole), fructe (mere) proaspete și conservate, cartofi
  4. Semințe de floarea-soarelui, soia, porumb, legume, cartofi
  5. Carne tăiată și produse din carne, exclusiv specialități
  6. Zahăr
  7. Ulei brut
  8. Lapte praf și unt
  9. Grâu (achiziționat după 1 septembrie 1994).


Hotărâre pentru aprobarea Normelor privind acordarea, utilizarea și controlul utilizării primelor de la bugetul de stat pentru porcine și păsări vii

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se aprobă Normele privind acordarea, utilizarea și controlul utilizării primelor de la bugetul de stat pentru porcinele și păsările vii stabilite în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 729/1994.

Normele sunt prevăzute în anexa la prezenta hotărâre.

Art. 2. - În perioada aplicării Hotărârii Guvernului nr. 729/1994, prevederile Hotărârii Guvernului nr. 139/1994 se vor aplica numai în cazul creditelor bancare contractate de producătorii agricoli pentru creșterea păsărilor pentru ouă, reproducția și selecția porcilor și păsărilor.

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 4 noiembrie 1994 | Nr. 768.

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii și alimentației,
Valeriu Tabără
Ministru de stat, ministrul finanțelor,
Florin Georgescu


Anexă

Norme
privind acordarea, utilizarea și controlul utilizării primelor de la bugetul de stat pentru porcinele și păsările vii stabilite în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 729/1994

Pentru acordarea primelor cuvenite producătorilor agricoli pentru porcine și păsări vii, livrate la fondul de consum la prețurile minime, garantate, de achiziție, se emit următoarele norme:

1. (1) Primele de la bugetul de stat pentru porcine și păsări vii, preluate în vederea tăierii și industrializării, se acordă producătorilor agricoli, indiferent de forma de organizare și de titularul dreptului de proprietate.

(2) Agenții economici, indiferent de forma de organizare și tipul de proprietate, care achiziționează porcine și păsări vii pentru industrializare și livrare la fondul de consum, vor plăti producătorilor agricoli, la preluarea acestora, prețurile minime, garantate, de achiziție la nivelul stabilit în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 729/1994, care includ și primele de la bugetul de stat.

2. (1) Prin industrializarea și livrarea cărnii în vederea acordării primelor de la bugetul de stat se înțelege sacrificarea animalelor și a păsărilor - din achiziții sau din producție proprie, precum și pe bază de prestări de servicii - în abatoare autorizate de organele sanitar-veterinare, tranșarea și prelucrarea cărnii, precum și valorificarea acesteia ca atare sau sub formă de produse din carne.

(2) Primele de la bugetul de stat se acordă producătorilor agricoli numai pentru animalele preluate în viu sau sacrificate din producția proprie, care se încadrează în prevederile STAS nr. 12512-87 pentru porcine și STAS 6997-74 pentru păsări vii, pe baza certificatelor de sănătate eliberate de organele sanitar-veterinare.

3. (1) Primele de la bugetul de stat se acordă cu condiția respectării de către agenții economici achizitori a prețurilor minime, garantate, de achiziție la nivelul stabilit în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 729/1994, precum și a prețurilor maxime cu amănuntul la carnea de porcine și de pasăre, în carcasă și tranșată pe calități, și la preparatele din carne negociate de producători cu agenții economici care comercializează aceste produse potrivit prevederilor art. 1 al aceleiași hotărâri.

(2) Potrivit prevederilor art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 729/1994, reglementările stabilite în art. 16 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 464/1991, precum și în art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 179/1993 se aplică și în cazul prețurilor cu amănuntul la carnea de porc și de pasăre.

4. (1) În vederea încasării de la bugetul de stat a primelor plătite producătorilor agricoli, agenții economici care achiziționează porcine și păsări vii pentru tăiere sau care sacrifică porcine și păsări vii din producția proprie vor întocmi chenzinal deconturile justificative, potrivit modelului anexat, pe care îl transmit spre verificare și avizare direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene și a municipiului București, după care vor fi înaintate Ministerului Agriculturii și Alimentației.

Direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene și a municipiului București vor verifica la unitățile achizitoare, în termen de 2 zile lucrătoare de la data primirii deconturilor justificative, realitatea și legalitatea primelor solicitate de la bugetul de stat.

(2) Termenele de întocmire, verificare și transmitere a deconturilor justificative, precum și obligațiile agenților economici, ale direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat, ale direcțiilor generale pentru agricultură și alimentație și ale Ministerului Finanțelor și Ministerului Agriculturii și Alimentației privind acordarea, utilizarea și controlul utilizării primelor pentru porcine și păsări sunt cele stabilite la art. 2 alin. (5), (7), (8), (9) și (10) din anexa nr. II la Hotărârea Guvernului nr. 72/1994, republicată[3].

5. Încasarea primelor de la bugetul de stat în mod necuvenit, prin înscrierea, în documentele de acordare, de date sau situații nereale, atrage obligația beneficiarului la restituirea primelor, precum și aplicarea sancțiunilor legale.

6. Prevederile prezentelor norme intră în vigoare începând cu data publicării Hotărârii Guvernului nr. 729/1994[4] în Monitorul Oficial al României și se aplică pe o perioadă de 180 de zile.


Anexă la norme
Agentul economic .........................
Nr. ........ data ................
Direcția generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat
Verificat și avizat pentru suma de .................... lei
(cifre și litere)    
Director,
(data avizării)
Decont justificativ
privind încasarea de la bugetul de stat a primelor pentru porcine și păsări vii, conform Hotărârii Guvernului nr. 729/1994, pe luna .....................
Produsul U.M. Cantitatea totală preluată, industrializată și livrată la fondul de consum
U.M.
Prețul minim garantat de achiziție
lei/U.M.
Prima de la bugetul de stat
lei/U.M.
Valoarea totală a primei (col. 3×5)
mii lei
Suma de încasat de la bugetul de stat mii lei
0 1 2 3 4 5 6 7
I. Porci pentru tăiere, în greutate de:
- 90-100 kg viu kg viu 2.100 650
- 101-115 kg viu kg viu 2.200 650
- peste 115 kg viu (inclusiv scroafe și vieri recondiționați) kg viu 2.000 650
II. Pui de găină și curcă pentru tăiere kg viu 2.100 700
III. Găini și cocoși pentru tăiere kg viu 1.900 700
Director, Contabil șef,



Referințe

  1. Societatea Comercială „Saturn" - S.A. a fost înființată prin Hotărârea Guvernului nr. 1041/1990 (anexa nr. 1, poz. 13), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 26 septembrie 1990.
  2. Anexa se comunică numai beneficiarului de investiție.
  3. Hotărârea Guvernului nr. 72/1994 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 19 octombrie 1994.
  4. Hotărârea Guvernului nr. 729/1994 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 24 octombrie 1994.