Monitorul Oficial 141/1990: Diferență între versiuni

Sari la navigare Sari la căutare
Fără descriere a modificării
Linia 1.532: Linia 1.532:


=== Hotărâre privind încetarea activității unor centrale industriale şi unități cu statut similar ===
=== Hotărâre privind încetarea activității unor centrale industriale şi unități cu statut similar ===
Urmare înființării unor societăți comerciale şi regii autonome, în temeiul art. 55 din Legea nr. 15/1990 şi al Ordinului primului-ministru nr. 127/17.X.1990,
Guvernul României hotărăşte:
Art. 1, - Centralele industriale şi unitățile cu statut similar prevăzute în anexa la prezenta hotărîre îşi încetează activitatea.
Art. 2. -- Patrimoniul centralelor industriale şi al unităților cu statut similar care se desființează va fî împărțit şi transmis societăților comerciale sau regiilor autonome înființate prin reorganizarea unora dintre unitățile economice subordonate acestora şi unităților economice din componența centralelor care nu s-au reorganizat pînă la data prezentei hotărîri.
în cazul centralelor industriale care au fost partenere în societăți mixte cu participare de capital străin, capitalul social cu care acestea au participat va fi repartizat la unitățile componente ale centralelor.
Responsabilitatea pentru organizarea activității de inventariere a capitalului aferent cotei de participare a centralelor industriale desființate la societăți mixte şi de distribuire pe societățile comerciale şi regiile autonome nou înființate al acestui capital revine departamentelor care coordonează domeniul în care şi-au desfăşurat activitatea respectivele centrale industriale.
Activul şi pasivul centralelor industriale desființate se preiau de către regiile autonome şi societățile comerciale înființate prin reorganizarea unităților economice sau de către unitățile economice nereorganizate pînă în prezent. Preluarea se va face pe bază de protocol, semnat în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentej^0l"aTffi.
Art, 3. - Persona^^esfllffllelor industriale şi al unităților cu statut similar^afe^lexă, care se desființează, va fi preluat pe m^MÎI^^SS^ților de unitățile economice care au fostTsuo^rSonafe3 acestora, nereorganizate încă, inclusiv de societățile comerciale şî regiile autonome reorganizate în conformitate cu prevederile Legii nr. 15/1990.
Personalul preluat de la centralele industriale şi de la unitățile cu statut similar, se consideră transferat în interesul serviciului şi, în cazul în care este încadrat cu un salariu mai mie, are dreptul la diferența pînă la salariul tarifar avut şi la sporuri de vechime»
test
2
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, partea i, Nr. 141
de organizare şi funcționare al subunităților se aprobă de Consiliul de administrație în conformitate cu me-tedologiile generale sau specifice avizate de Ministerul Muncii şi Protecției Sociale.
De acernenea, stabileşte relațiile subunităților în cadrul regiei şi cu terții şi le acordă împuternicire de reprezentare în domeniile tehnice, economice, comerciale, administrative, financiare, juridice şi altele.
Modul de organizare şi structura conducerii unităților componente ale regiei autonome se stabilesc de Consiliul de administrație al regiei.
Art. 9. - Filialele, laboratoarele şi biobazele din componența Regiei autonome „Institutul Cantacuzino" nu au personalitate juridică, nu întrețin relații directe cu bugetul statului, nu elaborează în mod independent documentații pentru obținerea de subvenții, nu încheie direct contracte de muncă, contracte de cercetare, contracte de aprovizionare şi desfacere, convenții de colaborare, nu încheie direct operațiuni de comerț exterior şi nu reprezintă Regia autonomă „Institutul Cantacuzino" în relațiile cu terțe persoane decât în cazuri precizate expres de Consiliul de administrație.
Art. 10. ■- Filialele, laboratoarele şi biobazele răspund în fața Consiliului de administrație al Regiei autonome „Institutul Cantacuzino" de îndeplinirea tuturor atribuțiilor, responsabilităților şi competențelor încredințate de acesta prin hotărîrile şi deciziile de delegare,'precum şi de realizarea sarcinilor rezultate din programele de funcționare.
V. Organele de conducere ale Regiei autonome „Institutul Cantacuzino"
Art. 11. - Conducerea Regiei autonome „Institutul Cantacuzino" se asigură prin :
- Consiliul de administrație;
- comitetul de direcție;
- director.
Art. 12. - Consiliul de administrație al Regiei autonome „Institutul Cantacuzino" se numeşte prin ordin al ministrului sănătății şi este compus (conform prevederilor legale), din 11 persoane, după cum urmează :
- Director-preşedinte
- Reprezentantul Ministerului Finanțelor
- Reprezentantul Ministerului Sănătății
- 3 directori adjuncți
- Secretar ştiințifie
- Contabil şef
- Şeful compartimentului juridic
- 2 şefi de laboratoare
Art, 13. - Consiliul de administrație îşi desfăşoară activitatea în baza propriului regulament de organi-
1.680 de modificări

Meniu de navigare