Monitorul Oficial 49/1990: Diferență între versiuni

Sari la navigare Sari la căutare
Linia 251: Linia 251:
=== Comunicat ===
=== Comunicat ===


Vineri, 5 aprilie 1990, a avut loc ședința Biroului
Vineri, 6 aprilie 1990, a avut loc ședința Biroului executiv al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională, prezidată de domnul Ion Iliescu, președintele Consiliului Provizoriu de Uniune Națională. Au luat parte ca invitați miniștri și conducători ai unor organe centrale de stat.
executiv al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională, prezidată de domnul Ion Iliescu, președintele
 
Consiliului Provizoriu de Uniune Națională. Au luat
În prima parte a ședinței au fost examinate și aprobate mai multe proiecte de decrete-lege, printre care cele privind autorizarea și funcționarea în România a reprezentanțelor societăților comerciale și organizațiilor economice străine, asupra aderării României la Acordul privind Organizația internațională de telecomunicații prin satelit „INTELSAT”, precum și cel referitor la conținutul jurământului militar. A fost, de asemenea, dezbătut proiectul de decret-lege privind stabilirea unor măsuri economico-sociale pentru acordarea ajutoarelor de șomaj și reintegrarea profesională a șomerilor, hotărându-se ca acesta să fie completat și supus ulterior spre aprobare.
pa:-te ca invitați miniștri și conducători ai unor organe
 
centrale de stat.
Luând act de unele tensiuni apărute în relațiile dintre comunitățile religioase ortodoxă și greco-catolică, în urma recentei legalizări în România a cultului greco-catolic, biroul executiv a lansat un apel la dialog și conciliere, invitându-i, totodată, pe reprezentanții celor două culte să participe, la 9 aprilie 1990, la un dialog cu președintele și vicepreședinții Biroului executiv al C.P.U.N., în vederea discutării diverselor aspecte legate de îmbunătățirea relațiilor dintre membrii comunităților religioase respective.
În prima parte a ședinței au fost examinate și aprobate mol multe proiecte de decrete-lege, printre care
 
cele privind autorizarea și funcționarea în România:x
Domnul Ion Mânzatu a prezentat o informare asupra derulării activității comisiei centrale și a comisiei mixte de la Târgu Mureș, menționând progresele înregistrate în dialogul politic și stadiul cercetării cauzelor evenimentelor din zilele de 19 și 20 martie 1990.
reprezentanțelor societăților comerciale și organizațiilor
 
economice străine, asupra aderării României la Acord=lu.l
A fost analizată, totodată, o informare privind sumele depuse în contul „Libertatea - 1989”. Biroul executiv a stabilit obiectivele pentru care să fie utilizate cu prioritate aceste fonduri, recomandând elaborarea unui act normativ în acest sens.
privind Organizația internațională de telecomunicații
 
prin satelit,,IN'I`F-Sat”, precum și cel referitor la
În continuare, procurorul general, domnul Gheorghe Robu, a prezentat o informare asupra activității organelor procuraturii în perioada ianuarie-martie 1990. Menționând unele acțiuni întreprinse pe linia asigurării legalității, a restabilirii încrederii față de această instituție, în eforturile de făurire a statului de drept, au fost relevate, totodată, activitățile legate de investigarea persoanelor implicate în acțiunile de represiune din timpul revoluției, în vederea judecării celor vinovați. S-a apreciat, însă, că trebuie acționat mult mai hotărât pentru îmbunătățirea generală a activității procuraturii, hotărându-se instituirea unei comisii a biroului executiv însărcinate cu stabilirea unor măsuri în acest sens.
conținutul jurământului militar. A fost, de asemenea,
 
dezbătut proiectul de decret-lege privind stabilirea unor
S-a decis amânarea ședinței următoare a C.P.U.N. după sărbătorile de Paști.
măsuri economici-sociale pentru acordarea ajutoarelor
de șomaj și reintegrarea profesională a șomerilor, hotiirinrĭu-se ca acesta să fie completat și supus ulterior
spre aprobare.
Luâncl act de unele tensiuni apărute în relațiile dintre comunitățile religioase ortodoxă și greco-catolică,
în urma recentei legalizare în România a cultului grecenatoiie, biroul executiv a lansat un apel la dialog și
conciliere, invitindu-i, totodată, pe reprezentanții celor
două culte să participe. la 9 aprilie 1990, la un dialog
cu președintele și vieepreședintii Boului executiv al
C,P.U.N., în vederea discutării diverselor aspecte legate de irnbunătătirea relațiilor dintre membrii comunităților religioase respective.
Domnul Ion Mârzzatu a prezentat 0 informare asupra
:derulării activității comisiei centrale și a comisiei mixte
:le la Tirgu Mureș, menttoninrl progresele înregistrate
în dialogul politic și stadiul cercetării cauzelor evenimentelor can:zilele de 19 și 20 martie 1990.
A fost analizată, totodată, o iniozrnare privind sumele depuse în contul,,Li`or'rata - l9E9”. Biroul
executiv a stabilit obiectivele pentru «zare să fie utilizate cu prioritate aceste fonduri, recomandând elaborarea unui act normativ în acest sens.
În continuare, procurorul general, domnu] Gheorghe
Robu, a prezentat o informare asupra activității organelor procuraturii în perioada ianuarie-martie 1990.
Mentionâncî unele acțiuni întreprinse pe linia asigurării
legalitfiții, a restabilirii încrederii fată de această instituție, în eforturile de iăurire a statului de drept, au fost
relevate. totodată, activitățile legate de investigarea þîsf'
șoanelor implicate în acțiunile de represiune din timpul revoluției, în vederea juciecării celor vinovați. S-a
apreciat, însă, că trebuie acționat mult mai hotărât pentru îmbunătățirea generală a activității procurahsriî.
hotărincĭu-se instituirea unei comisii a biroului executiv însărcinate cu stabilirea unor măsuri lei acest sens.
S-a decis amine;-ca ședinței următoare a C.P.U.N.
după sărbătorile de Paști. -


== Referințe ==
== Referințe ==


<references/>
<references/>

Meniu de navigare