Monitorul Oficial 273/1992: Diferență între versiuni

Sari la navigare Sari la căutare
fără descrierea modificării
Fără descriere a modificării
Fără descriere a modificării
Linia 1.358: Linia 1.358:
| Data<br/> (ora)
| Data<br/> (ora)
|}
|}
==== Anexa nr. 6 ====
'''Conținutul informațiilor, prognozelor și avertizărilor ce vor fi comunicate Secretariatului tehnic permanent al Comisiei Centrale de Apărare împotriva Inundațiilor, Fenomenelor Meteorologice Periculoase și Accidentelor la Construcțiile Hidrotehnice de pe lângă Ministerul Mediului de către Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie și Regia Autonomă „Apele Române”'''
A. ''Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie''
1. În situații de atingere a pragurilor critice de ploi sau niveluri, se va comunica de două ori pe zi și ori de câte ori apar schimbări sau amplificări semnificative ale fenomenelor hidrometeorologice periculoase, situația succintă prin hărți de precipitații, temperaturi și alte fenomene periculoase (oraje, grindină, polei, chiciură, viscol etc). Transmiterea se face prin fax, cu atenționarea sub formă de note scrise sau telefonice.
2. Se vor transmite permanent situațiile meteorologice din zona europeană, care pot afecta țara noastră, efectele lor în țările vecine și prognoza meteorologică pe termen de 3 zile și 24 ore, ca și orice schimbări ale situației față de prevederi, inclusiv avertizările și unele imagini satelitare în perioadele periculoase.
3. Se va transmite situația radar în cazul pericolului de ploi intense, cu indicarea zonelor afectate, cantități căzute, direcția de deplasare și tendința de intensificare sau slăbire a precipitațiilor, precum și bazinele în care este probabilă producerea precipitațiilor periculoase, prin hărți transmise prin fax sau pe display (la cerere).
4. Se va transmite, după tabelul din anexa nr. 5, situația și prognoza hidrologică, raportată la cotele sau debitele caracteristice de apărare pe toate cursurile de apă principale.
5. Se vor comunica recomandările transmise unităților bazinale privind exploatarea construcțiilor hidrotehnice, corelată cu situația hidrologică din bazin, astfel încât să se poată utiliza capacitatea acestor construcții în perioada apelor mari pentru diminuarea efectelor negative.
6. Se vor stabili permanent noile cerințe informaționale în funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice periculoase și de rapoartele operative primite de la comisiile și comandamentele locale de apărare.
B. ''Regia Autonomă „Apele Române”''
1. Se vor indica avertizările și prognozele transmise în teritoriu și conținutul succint al acestora.
2. Se va transmite permanent situația lacurilor de acumulare și a construcțiilor hidrotehnice, deciziile luate privind exploatarea acestora în perioade de ape mari, pregoliri ale acumulărilor permanente și umpleri ale acumulărilor temporare.
3. Se vor transmite situațiile periculoase la construcții hidrotehnice (depășirea pragurilor critice la aparate de măsură și control, infiltrații, alunecări de taluze, blocări de vane etc. și măsurile luate la obiective și de avertizare în aval.
4. Se va indica modul cum se corelează situația hidrologică din bazin cu exploatarea lucrărilor hidrotehnice, în vederea atenuării efectului inundațiilor.
5. Se vor transmite informațiile operative de către filialele Regiei Autonome „Apele Române” privind depășirile cotelor de inundație, de pericol, efectele fizice ale apelor mari, pierderi de vieți omenești și alte elemente privind sprijinul tehnic acordat comisiilor locale de apărare.
6. Se vor instala mijloace de comunicație adecvate între dispeceratul Comisiei centrale de apărare și cel al Regiei Autonome „Apele Române” și se va asigura accesul reciproc la programele vizând apărarea împotriva inundațiilor și exploatarea construcțiilor hidrotehnice în perioadele de ape mari.
7. După perioadele de ape mari, Regia Autonomă „Apele Române” va transmite la Comisia centrală de apărare studiile de reconstituire a viiturilor și măsuri propuse pentru îmbunătățirea exploatării în perioadele de ape mari. Se vor face propuneri de lucrări de refacere și de completare a construcțiilor hidrotehnice afectate sau care au avut un comportament necorespunzător.
==== Anexa nr. 7 ====
'''Conținutul planului de avertizare-alarmare a obiectivelor economice și sociale situate în aval de lacuri de acumulare în caz de accidente Ia construcțiile hidrotehnice'''
Planul se întocmește de toți agenții economici care au în administrare construcții hidrotehnice a căror avariere poate produce victime omenești în localitățile și la obiectivele situate în aval, precum și importante pagube materiale. Se întocmesc planuri de avertizare-alarmare la toate barajele cu o înălțime mai mare de 10 m și un volum mai mare de 10 mii. mc care au în aval obiective la distanțe mai . mici de 10 km de secțiunea barajului<ref> Acest criteriu va fi precizat în timp de Secretariatul tehnic permanent al Comisiei Centrale de Apărare împotriva Inundațiilor, Fenomenelor Meteorologice Periculoase și Accidentelor la Construcțiile Hidrotehnice în colaborare cu unitățile care au în administrare construcții hidrotehnice a căror avariere pune în pericol grav obiectivele sociale și economice din aval.</ref> .
Conținutul-cadru al planului este următorul:
I. ''Piese scrise''
1. Descrierea amenajării și a construcției care realizează retenția.
2. Ipoteze de avariere luate în considerație în calculul, zonelor inundabile (50% Și 100% distrugere).
3. Descrierea sistemului informațional prevăzut la amenajare, inclusiv cel de avertizare sonoră.
4. Situațiile și decizia de declanșare a sistemului de alarmă.
5. Responsabilități privind luarea deciziei de alarmare cu cele 3 trepte de periculozitate stabilite în instrucțiuni.
6. Căile de transmitere a deciziilor și modul de acționare al sistemului de alarmă.
7. Stabilirea tipului de semnal pentru diferite situații critice și locul unde sunt afișate pentru populație.
8. Măsuri ce se iau la atingerea pragurilor critice.
9. Măsuri de protecție a populației împotriva undelor de rupere, cum sunt: dispersarea în zone neinundabile, protecția împotriva intemperiilor, asistența medicală, asigurarea cu materiale și alimente etc.
II. ''Materiale grafice''
1. Tabel cu localitățile, cartierele, întreprinderile și instituțiile care se evacuează preventiv în caz de pericol iminent și locul de dispersare a acestora.
2. Efectivele de animale și bunuri de valoare prevăzute a fi evacuate și locul de evacuare.
3. Mijloacele folosite pentru evacuarea populației și a bunurilor.
4. Materialele de intervenție și punctele de depozitare a acestora.
5. Tabel cu persoanele responsabile de supravegherea construcțiilor în caz de pericol de avariere, cu adresele și telefoanele lor.
6. Tabel cu persoanele implicate în luarea deciziilor și în salvarea populației și bunurilor.
7. Planuri de situație 1:5.000, 1:10.000 sau 1:25.000 după caz, cu trasarea zonelor de afectare după 60 de minute, ca și zona maximă de afectare, cu indicarea timpilor de parcurgere a undei de rupere calculată în ipoteza „lac plin” și rupere 100%.
8. Idem ca la pct. 7 pentru zona afectată la avariere medie - 50%.
9. Amplasarea pe planuri a obiectivelor economice și sociale periclitate, cu indicarea mijloacelor sonore de alarmare, a centrului de comandă a sirenelor, a zonelor și căilor de dispersare a populației și animalelor în afara zonei periclitate.
10. Profil longitudinal al curbei suprafeței libere a undei de rupere cu indicarea timpului dq parcurgere și a poziției obiectivelor periclitate.
11. Schemele sinoptice informaționale:
* de supraveghere a comportării construcțiilor hidrotehnice și a aparaturii de măsură și control;
* de avertizare hidrometeorologică a construcției hidrotehnice;
* de avertizare a obiectivelor periclitate în caz de avariere.
Planurile se întocmesc de proiectanții sau de beneficiarii lucrărilor cu concursul Statului Major de Apărare Civilă și împreună cu comisiile și comandamentele obiectivelor economice și sociale periclitate, conform prevederilor din instrucțiunile specifice difuzate cu numărul I.G.-553/1987.
Responsabilitatea prezentării acestor planuri la Comisia centrală de apărare revine unității care are în administrare construcția hidrotehnică respectivă și se prezintă o dată cu planul general de apărare al amenajării. Un rol deosebit în stabilirea sistemului de alarmă acustică și de dispersare a populației revine Comandamentului județean de apărare civilă.
==== Anexa nr. 8 ====
''Conținutul-cadru al planurilor de apărare împotriva efectelor fenomenelor meteorologice periculoase (pe agenți economici și pe județ)'''
1. Lista agenților economici responsabili cu intervenția în cazul apariției următoarelor categorii de fenomene meteorologice periculoase: înzăpeziri și viscol, depuneri de gheață pe conductori, îngheț târziu sau timpuriu, furtună cu vânt peste 100 km/oră și grindină.
2. Sistemul informațional de avertizare-alarmare hidrometeorologică de la filialele bazinale ale Regiei Autonome „Apele Române” la secretariatele tehnice permanente județene și de la acestea la agenții economici stabiliți să intervină.
3. Tabelul cu formațiile și mijloacele de intervenție pe categorii de fenomene meteorologice periculoase.
4. Instrucțiunile elaborate de ministere și alte autorități ale administrației publice centrale, precum și de agenții economici în vederea reducerii efectelor negative ale acestor fenomene asupra drumurilor, căilor ferate, rețelelor electrice, de telecomunicații, serelor, culturilor agricole, colectivităților de animale, sistemelor hidroameliorative etc.
5. Planul de aprovizionare în cazul unor fenomene meteorologice periculoase care conduc la izolarea obiectivelor economice și sociale din cauza impracticabilității căilor rutiere și feroviare de acces.
6. Modul de avertizare a colectivităților izolate (șantiere, exploatări forestiere, tabere de animale, campinguri etc.) în cazul prevederii unor fenomene meteorologice periculoase, cum sunt înghețul târziu sau timpuriu, viscole etc. Planul de apărare, pe categorii de fenomene, se întocmește o dată cu planul județean de apărare împotriva inundațiilor (la 5 ani) prin grija compartimentelor de profil din secretariatul tehnic al comisiilor județene de apărare și se aprobă la nivel județean. Planuri similare se elaborează de toate comisiile municipale, orășenești și comunale de apărare.
==== Anexa nr. 9 ====
'''Conținutul rapoartelor operative transmise de comisii în timpul acțiunilor de apărare'''
Conținutul rapoartelor operative ce se transmit în timpul acțiunilor de apărare către comisiile de apărare ierarhic superioare este următorul:
1. Modul în care s-a produs fenomenul meteorologic periculos și evoluția lui de la un raport la altul (niveluri și debite, ghețuri și blocaje, revărsări de ape, ape meteorice, căderi de grindină, căderi masive de zăpadă, vijelie, eroziuni puternice de mal, colmatări etc), arătându-se data și ora începerii culminației și încetării fenomenului, precum și amploarea lui la culminație.
2. Data declanșării și încetării stării de apărare, trecerea de la o fază la alta, mărimile caracteristice atinse.
3. Obiective și terenuri afectate de la un raport la altul, situația la zi pe cursul de apă, localități, incinte îndiguite și pe categorii de obiective și terenuri afectate.
4. Situația căilor de comunicație, a liniilor de telecomunicație și de transport al energiei electrice, a conductelor, cu arătarea perioadei de întrerupere, data și ora restabilirii situației.
5. Evoluția situațiilor critice intervenite, durata acestora, măsurile luate, forțele și mijloacele cu care s-a acționat, și rezultatele obținute.
6. Pierderi de vieți omenești, cu precizarea numelui, vârstei și ocupației acestora, precum și a condițiilor în care au survenit, pierderi și distrugeri de bunuri, cu indicarea modificărilor de la un raport la altul și situația la zi.
7. Cereri de forțe, mijloace și asistența tehnică pentru sprijin în cazuri deosebite.
8. Modul cum au fost anunțate obiectivele situate în aval de zona la care se referă raportarea,
9. Respectarea prevederilor convențiilor hidrotehnice cu țările vecine, privind apele de frontieră sub aspectul apărării de inundații și fenomene meteorologice periculoase, acolo unde este cazul.
10. Alte elemente specifice cum sunt: natura bunurilor afectate, evaluări financiare ale pagubelor, efectele măsurilor luate etc.
==== Anexa nr. 10 ====
'''Conținutul raportului de sinteză privind apărarea împotriva inundațiilor, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la construcții hidrotehnice'''
Rapoartele de sinteză întocmite de comisiile și comandamentele de apărare cuprind următoarele:
1. Descrierea succintă a fenomenelor hidrometeorologice și a evoluției acestora în raport cu valorile caracteristice de apărare.
2. Organizarea și desfășurarea acțiunilor operative de apărare, modul în care a funcționat sistemul de avertizare-alarmare, măsuri pregătitoare, măsuri de intervenție, măsuri de evacuare.
3. Efectele fenomenelor hidrometeorologice, pagubele fizice și valorice, cuprinse într-un tabel sintetic, în care se înscriu: localitățile, suprafețele și obiectivele afectate pe cursul de apă, perioada de afectare, pagubele fizice și valorice apreciate, cauzele producerii acestora. Pierderile de vieți omenești se vor menționa nominal, cu specificarea datei, locului, cauzelor și împrejurărilor care au survenit.
4. Comportarea lucrărilor hidrotehnice cu rol de apărare, modul în care s-a acționat în raport cu prevederile regulamentelor de exploatare.
5. Concluzii și aprecieri, cu propuneri de îmbunătățire a activității de apărare, referiri asupra sistemului informațional-decizional, a bazei tehnice a acestuia, planurilor de apărare și regulamentelor de exploatare, măsurilor constructive în cazul lucrărilor hidrotehnice cu rol de apărare.
Rapoartele de sinteză se întocmesc în termen de 10 zile de la încetarea fenomenelor de către comandamentele locale, în termen de 20 zile de către comisiile comunale, orășenești și municipale și în termen de 30 zile de către comisiile județene de apărare și se trimit comisiilor ierarhic superioare, care le sintetizează pentru zona de care răspund.
Rapoartele de sinteză de la comisiile județene se transmit la Comisia centrală de apărare în termen de 30 zile.
==== Normativ-cadru de dotare cu materiale și mijloace de apărare operativă împotriva inundațiilor și ghețurilor ====
1. Comisiile și comandamentele de apărare împotriva inundațiilor, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la construcțiile hidrotehnice au obligația de a verifica constituirea stocurilor de materiale și mijloace de apărare conform prezentului Normativ-cadru de către agenții economici.
2. Materialele și mijloacele de apărare se folosesc numai în scopul prevenirii și combaterii inundațiilor și ghețurilor pe durata producerii acestora.
3. Stocurile pentru intervenții operative la acțiunile de apărare împotriva inundațiilor și ghețurilor vor fi evidențiate distinct și depozitate separat.
4. Materialele și mijloacele de apărare prevăzute în normativ pot fi înlocuite cu alte sortimente cu efecte similare la intervențiile operative în caz de ape mari și ghețuri.
5. Materialele și mijloacele de apărare pentru baraje cuprinse în normativ se referă în principal la barajele din materiale locale. Pentru celelalte baraje, deținătorii acestora vor asigura dotări specifice, corespunzător necesităților de intervenție care se vor prevedea în regulamentele de exploatare și în planurile de apărare.
6. Pentru calcularea necesarului de materiale și mijloace de apărare împotriva inundațiilor și ghețurilor, în cuprinsul prezentului normativ lucrările și cursurile de apă pe categorii sunt indicate prin simboluri după cum urmează:
* D1 - zone cu diguri la Dunăre și pe râurile principale;
* D2 - zone cu diguri pe restul cursurilor de apă;
* R1 - zone neamenajate pe Dunăre și pe râurile principale;
* R2 - zone neamenajate pe restul cursurilor de apă;
* B - baraje;
* CH - construcții hidrotehnice de complexitate deosebită.
7. Stabilirea râurilor și sectoarelor de râuri considerate principale, în sensul punctului de mai sus, precum și trecerea de la o categorie la alta, se fac de către filialele bazinale ale Regiei Autonome „Apele Române” și se comunică organelor de apărare și agenților economici care aplică prezentul normativ.
8. Materialele și mijloacele de apărare se prevăd în planurile de apărare județene și bazinale, ale comisiilor municipale, orășenești, comunale și ale comandamentelor de la obiectivele expuse inundațiilor.
9. Pentru zonele neamenajate de pe cursurile de apă, materialele și mijloacele de apărare se asigură de către consiliile locale și de către agenții economici situați în aceste zone, care au obligația să pună la dispoziția organelor tehnice de apărare împotriva inundațiilor, în afară de forța umană, și materialele și mijloacele de intervenție pe care le dețin și care au fost înscrise în planurile de apărare.
10. Agenții economici care au obiective inundabile, precum și primarii municipiilor, orașelor și comunelor cu astfel de obiective, vor stabili în planurile de apărare, modul de asigurare a materialelor și mijloacelor de intervenție.
11. Modul de stabilire a cantităților de materiale și mijloace de apărare este următorul:
* cantități pe un km lungime de dig sau lungime de cursuri de apă neamenajate, prin încadrarea în una din coloanele 3-6;
* cantități pe fiecare baraj sau alte construcții hidrotehnice, care necesită materiale de apărare;
* la rubrica „mențiuni speciale” se stabilesc pentru unele materiale și mijloace de apărare cantități în funcție de specificul de organizare.
12. Agenții economici care dețin lucrări cu rol de apărare împotriva inundațiilor vor lua măsuri pentru asigurarea rezervelor operative folosite în intervențiile rapide la punctele critice, în special surse autonome de energie și iluminare.
13. Pentru formațiile și echipele folosite în acțiunea de apărare împotriva ghețurilor, materialul exploziv se va păstra de către unitățile militare, stabilite de comisiile județene de apărare.
14. în cazul cursurilor de apă neamenajate, se vor prevedea materiale și mijloace de apărare numai pentru zone cu puncte critice, cel mai frecvent afectate de inundații, ținând seama de experiența anterioară.
15. Materialele și mijloacele de apărare aferente obiectivelor situate în zona de influență a lucrărilor hidrotehnice, care atenuează sau deviază undele de viitură (acumulări de apă sau derivații de ape mari) se pot reduce față de prevederile normativului, în proporție de până la 50%, cu condiția să se mențină un grad de asigurare corespunzător.
16. Materialele și mijloacele de apărare stabilite în baza prezentului normativ, precum și locurile de depozitare ale acestora, vor fi aprobate o dată cu planurile de apărare împotriva inundațiilor ale obiectivelor inundabile.
17. Sistemele de alarmare, în caz de inundații, prevăzute în prezentul normativ vor fi corelate cu sistemele de alarmare locale ale apărării civile.
18. Ministerele și celelalte autorități ale administrației centrale, precum și agenții economici care au obiective inundabile sau care pot fi afectate de alte fenomene meteorologice periculoase își pot elabora normative de dotare cu mijloace de apărare specifice împotriva acestor fenomene. Ele vor fi avizate de către Comisia Centrala, de Apărare împotriva Inundațiilor, Fenomenelor Meteorologice Periculoase și Accidentelor la Construcțiile Hidrotehnice de pe lângă Ministerul Mediului.
Completarea stocului de materiale și mijloace de intervenție prevăzute în normative de dotare specifice ministerelor se va face în termen de două luni după folosirea acestora, din fonduri proprii și din surse alocate.
19. Materialele și mijloacele de apărare constituite în stocuri conform prezentului Normativ-cadru casate sau ieșite din uz, vor fi valorificate conform normelor legale în vigoare.
1.680 de modificări

Meniu de navigare